Articolul 1
Paragraf
În sensul articolului 36 din Directiva (UE) 2016/680, Regatul Unit garantează un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal transferate din Uniunea Europeană către autoritățile publice ale Regatului Unit responsabile cu prevenirea, depistarea, investigarea sau urmărirea penală a infracțiunilor sau cu executarea pedepselor.
Articolul 2
Paragraf
Ori de câte ori autoritățile de supraveghere competente din statele membre, pentru a proteja persoanele fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, își exercită competențele în temeiul articolului 47 din Directiva (UE) 2016/680 în ceea ce privește transferurile de date către autoritățile publice ale Regatului Unit care intră în domeniul de aplicare prevăzut la articolul 1, statul membru în cauză informează fără întârziere Comisia.
Articolul 3
Alineatul 1
Comisia monitorizează în permanență aplicarea cadrului juridic pe care se bazează prezenta decizie, inclusiv condițiile în care se efectuează transferurile ulterioare și se exercită drepturile individuale, pentru a evalua dacă Regatul Unit continuă să asigure un nivel adecvat de protecție în sensul articolului 1.
Alineatul 2
Statele membre și Comisia se informează reciproc cu privire la cazurile în care comisarul pentru informații, sau orice altă autoritate competentă a Regatului Unit nu asigură respectarea cadrului juridic pe care se bazează prezenta decizie.
Alineatul 3
Statele membre și Comisia se informează reciproc atât cu privire la orice indiciu potrivit căruia atingerile aduse de autoritățile publice din Regatul Unit dreptului persoanelor fizice la protecția datelor cu caracter personal depășesc ceea ce este strict necesar, cât și cu privire la faptul că nu există o protecție juridică eficace împotriva unor astfel de atingeri.
Alineatul 4
În cazul în care Comisia are indicii că nu mai este asigurat un nivel adecvat de protecție, Comisia informează autoritățile competente din Regatul Unit și poate suspenda, abroga sau modifica prezenta decizie.
Alineatul 5
Comisia poate suspenda, abroga sau modifica prezenta decizie în cazul în care lipsa de cooperare a autorităților Regatului Unit împiedică Comisia să stabilească dacă este afectată constatarea de la articolul 1.
Articolul 4
Paragraf
Prezenta decizie expiră la 27 decembrie 2031, cu excepția cazului în care este prelungită în conformitate cu procedura menționată la articolul 58 alineatul (2) din Directiva (UE) 2016/680.
Articolul 5
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.