AcasăLegislație UE02020R1998-20260528

Regulamentul (UE) 2020/1998 al Consiliului din 7 decembrie 2020 privind măsuri restrictive împotriva încălcărilor grave ale drepturilor omului și a abuzurilor grave împotriva drepturilor omului

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:28.05.2026
În vigoare din:28.05.2026
Articole:20
EUR-Lex

Articolul 1

Paragraf
În înțelesul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
Litera a
cerere înseamnă orice cerere, contencioasă sau necontencioasă, introdusă anterior sau ulterior datei intrării în vigoare a prezentului regulament, în temeiul unui contract sau al unei tranzacții ori în legătură cu un contract sau cu o tranzacție, în special:
Litera i
o cerere de executare a unei obligații care rezultă în temeiul unui contract sau al unei tranzacții ori în legătură cu un contract sau cu o tranzacție;
Litera ii
o cerere de prelungire sau de plată a unei obligațiuni, garanții financiare sau despăgubiri, indiferent de forma acesteia;
Litera iii
o cerere de acordare de despăgubiri aferente unui contract sau unei tranzacții;
Litera iv
o cerere reconvențională;
Litera v
o cerere de recunoaștere sau de executare, inclusiv prin procedura de exequatur, a unei hotărâri judecătorești, a unei hotărâri arbitrale sau a unei hotărâri echivalente, indiferent de locul unde a fost pronunțată;
Litera b
contract sau tranzacție înseamnă orice tranzacție care, indiferent de formă și de legislația aplicabilă, cuprinde unul sau mai multe contracte sau obligații similare stabilite între aceleași părți sau nu; în acest scop, termenul contract include orice obligațiune, garanție sau despăgubire, în special de natură financiară, și orice credit, independent sau nu din punct de vedere juridic, precum și orice clauză aferentă care rezultă din tranzacția respectivă sau legată de aceasta;
Litera c
autorități competente înseamnă autoritățile competente ale statelor membre, astfel cum sunt identificate pe site-urile internet care figurează pe lista cuprinsă în anexa II;
Litera d
resurse economice înseamnă activele de orice fel, corporale sau necorporale, mobile sau imobile, care nu sunt fonduri, dar pot fi utilizate pentru obținerea de fonduri, bunuri sau servicii;
Litera e
înghețarea resurselor economice înseamnă împiedicarea utilizării resurselor economice pentru obținerea de fonduri, bunuri sau servicii în orice mod, inclusiv, printre altele, prin vânzarea, închirierea sau ipotecarea acestora;
Litera f
înghețarea fondurilor înseamnă o acțiune menită să împiedice orice circulație, transfer, modificare, utilizare, accesare sau tranzacționare de fonduri, în orice mod care ar avea ca rezultat orice modificare a volumului, a cuantumului, a locației, a proprietății, a posesiei, a naturii ori a destinației acestora sau orice altă modificare ce ar permite utilizarea fondurilor, inclusiv gestionarea portofoliului;
Litera g
fonduri înseamnă activele financiare și beneficiile de orice natură, inclusiv, dar fără a se limita la:
Litera i
numerar, cecuri, creanțe în numerar, cambii, ordine de plată și alte instrumente de plată;
Litera ii
depozite la instituții financiare sau la alte entități, solduri de conturi, creanțe și titluri de creanță;
Litera iii
titluri de valoare și instrumente de datorie, inclusiv titluri și acțiuni, certificate reprezentând titluri de valoare, obligațiuni, bilete la ordin, warante, obligațiuni negarantate și contracte derivate, tranzacționate în mod public și privat;
Litera iv
dobânzi, dividende sau alte venituri din active ori profitul provenit din active sau generat de acestea;
Litera v
credite, drepturi compensatorii, garanții, garanții de bună execuție sau alte angajamente financiare;
Litera vi
acreditive, conosamente, contracte de vânzare;
Litera vii
documente care atestă deținerea de cote-părți dintr-un fond sau din resurse financiare;
Litera h
teritoriul Uniunii înseamnă teritoriile statelor membre cărora li se aplică tratatul, în condițiile prevăzute de acesta, inclusiv spațiul lor aerian.

Articolul 2

Alineatul 1
Prezentul regulament se aplică:
Litera a
genocidului;
Litera b
crimelor împotriva umanității;
Litera c
următoarelor încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva acestora:
Litera i
tortura și alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante,
Litera ii
sclavia,
Litera iii
execuțiile și asasinatele extrajudiciare, sumare sau arbitrare,
Litera iv
disparițiile forțate de persoane,
Litera v
arestările sau detențiile arbitrare;
Litera d
altor încălcări ale drepturilor omului sau abuzuri împotriva acestora, incluzând dar nelimitându-se la următoarele încălcări sau abuzuri, în măsura în care aceste încălcări sau abuzuri sunt larg răspândite, sistematice sau reprezintă motive de profundă îngrijorare în ceea ce privește obiectivele politicii externe și de securitate comune prevăzute la articolul 21 din TUE:
Litera i
traficul de persoane, precum și abuzurile împotriva drepturilor omului comise de persoane care introduc ilegal migranți, astfel cum se menționează în prezentul articol,
Litera ii
violența sexuală și bazată pe gen,
Litera iii
încălcări sau abuzuri în ceea ce privește libertatea de întrunire și de asociere pașnică,
Litera iv
încălcări sau abuzuri în ceea ce privește libertatea de opinie și de exprimare,
Litera v
încălcări sau abuzuri în ceea ce privește libertatea religioasă sau de convingere.
Litera i
tortura și alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante,
Litera ii
sclavia,
Litera iii
execuțiile și asasinatele extrajudiciare, sumare sau arbitrare,
Litera iv
disparițiile forțate de persoane,
Litera v
arestările sau detențiile arbitrare;
Litera i
traficul de persoane, precum și abuzurile împotriva drepturilor omului comise de persoane care introduc ilegal migranți, astfel cum se menționează în prezentul articol,
Litera ii
violența sexuală și bazată pe gen,
Litera iii
încălcări sau abuzuri în ceea ce privește libertatea de întrunire și de asociere pașnică,
Litera iv
încălcări sau abuzuri în ceea ce privește libertatea de opinie și de exprimare,
Litera v
încălcări sau abuzuri în ceea ce privește libertatea religioasă sau de convingere.
Alineatul 2
În scopul aplicării alineatului (1), ar trebui să se țină seama de dreptul internațional cutumiar și de instrumentele de drept internațional acceptate pe scară largă, cum ar fi:
Litera a
Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice;
Litera b
Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale;
Litera c
Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid;
Litera d
Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante;
Litera e
Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială;
Litera f
Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei;
Litera g
Convenția cu privire la drepturile copilului;
Litera h
Convenția internațională pentru protecția tuturor persoanelor împotriva disparițiilor forțate;
Litera i
Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap;
Litera j
Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special de femei și copii, adițional la Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate;
Litera k
Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale;
Litera l
Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Alineatul 3
În scopul aplicării prezentului regulament, persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele pot include:
Litera a
actori statali;
Litera b
alți actori care exercită un control sau o autoritate efectivă asupra unui teritoriu;
Litera c
alți actori nestatali, sub rezerva articolului 1 alineatul (4) din Decizia (PESC) 2020/1999.

Articolul 3

Alineatul 1
Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietatea, sunt deținute sau controlate de oricare dintre persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele care figurează pe lista cuprinsă în anexa I.
Alineatul 2
Se interzice punerea la dispoziție, direct sau indirect, de fonduri sau resurse economice persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor care figurează pe lista cuprinsă în anexa I, sau în beneficiul acestora.
Alineatul 3
Anexa I cuprinde, astfel cum au fost identificate de Consiliu în conformitate cu articolul 3 din Decizia (PESC) 2020/1999:
Litera a
persoane fizice sau juridice, entități sau organisme responsabile de actele prevăzute la articolul 2 alineatul (1);
Litera b
persoane fizice sau juridice, entități sau organisme care furnizează sprijin financiar, tehnic sau material ori sunt implicate în alt mod în actele prevăzute la articolul 2 alineatul (1), inclusiv prin planificarea, conducerea, comandarea, sprijinirea, pregătirea, facilitarea sau încurajarea acestor acte;
Litera c
persoane fizice sau juridice, entități sau organisme care sunt asociate cu persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele cărora li se aplică literele (a) și (b).

Articolul 4

Alineatul 1
Prin derogare de la articolul 3, autoritățile competente ale statelor membre pot autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate ori punerea la dispoziție a anumitor fonduri sau resurse economice, în condițiile pe care le consideră adecvate, după ce au constatat că fondurile sau resursele economice în cauză:
Litera a
sunt necesare pentru satisfacerea necesităților de bază ale persoanelor fizice sau juridice, ale entităților sau organismelor care figurează pe lista cuprinsă în anexa I și ale membrilor de familie care se află în întreținerea respectivelor persoane fizice, inclusiv cheltuielile pentru alimentație, chirie sau rate ipotecare, medicamente și tratamente medicale, impozite, prime de asigurare și plata serviciilor de utilități publice;
Litera b
sunt destinate exclusiv plății unor onorarii rezonabile sau rambursării cheltuielilor suportate în legătură cu prestarea unor servicii juridice;
Litera c
sunt destinate exclusiv plății unor comisioane sau taxe aferente serviciilor de păstrare sau de gestionare curentă a unor fonduri sau resurse economice înghețate;
Litera d
sunt necesare pentru cheltuieli extraordinare, cu condiția ca autoritatea competentă relevantă să fi notificat autorităților competente ale celorlalte state membre și Comisiei motivele pe baza cărora consideră că ar trebui acordată o autorizație specifică, cu cel puțin două săptămâni înainte de acordarea autorizației; sau
Litera e
urmează să fie plătite într-un cont sau dintr-un cont al unei misiuni diplomatice sau consulare ori al unei organizații internaționale care beneficiază de imunități în conformitate cu dreptul internațional, în măsura în care astfel de plăți sunt destinate a fi utilizate în scopurile oficiale ale misiunii diplomatice sau consulare ori ale organizației internaționale.
Alineatul 2
Statul membru în cauză informează celelalte state membre și Comisia cu privire la orice autorizație acordată în temeiul alineatului (1), în termen de două săptămâni de la autorizare.

Articolul 5

Alineatul -1
Articolul 3 alineatele (1) și (2) nu se aplică punerii la dispoziție a fondurilor sau a resurselor economice necesare pentru a asigura furnizarea cu promptitudine a asistenței umanitare sau pentru a sprijini alte activități prin care se oferă ajutor pentru nevoi umane de bază, atunci când asistența și activitățile menționate sunt desfășurate de:
Litera a
Organizația Națiunilor Unite (ONU), inclusiv prin programele și fondurile sale și de către alte entități și organisme ale acesteia, precum și de agențiile specializate și organizațiile conexe ale acesteia;
Litera b
organizații internaționale;
Litera c
organizații umanitare cu statut de observator în cadrul Adunării Generale a ONU și de membri ai respectivelor organizații umanitare;
Litera d
organizații neguvernamentale finanțate bilateral sau multilateral care participă la planurile de răspuns umanitar ale ONU, la planurile de răspuns pentru refugiați, la alte apeluri sau clustere umanitare ale ONU coordonate de Oficiul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare;
Litera e
organizații și agenții cărora Uniunea le-a acordat certificatul de parteneriat umanitar sau care sunt certificate ori recunoscute de un stat membru în conformitate cu procedurile naționale;
Litera f
agenții specializate ale statelor membre; sau
Litera g
angajații, beneficiarii de granturi, filialele sau partenerii de implementare ai entităților menționate la literele (a)-(f) atunci când și în măsura în care aceștia acționează în calitățile respective.
Alineatul -1a
Scutirea menționată la alineatul (-1) nu se aplică persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor identificate cu un asterisc în anexa I.
Alineatul 1
Fără a aduce atingere alineatului (-1) și prin derogare de la articolul 3 alineatele (1) și (2), autoritățile competente ale statelor membre pot autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate ori punerea la dispoziție a anumitor fonduri sau resurse economice, în condițiile pe care le consideră adecvate, după ce au stabilit că punerea la dispoziție a respectivelor fonduri sau resurse economice este necesară pentru a asigura furnizarea cu promptitudine a asistenței umanitare sau a sprijini alte activități prin care se oferă ajutor pentru nevoi umane de bază.
Alineatul 1a
În absența unei decizii negative, a unei cereri de informații sau a unei notificări privind necesitatea unei perioade de timp suplimentare din partea autorității competente relevante în termen de cinci zile lucrătoare de la data primirii unei cereri de autorizare în temeiul alineatului (1), se consideră că respectiva autorizație a fost acordată.
Alineatul 2
Statul membru în cauză informează celelalte state membre și Comisia în legătură cu orice autorizație acordată în temeiul prezentului articol, în termen de patru săptămâni de la o astfel de autorizare.

Articolul 6

Alineatul 1
Prin derogare de la articolul 3 alineatul (1), autoritățile competente ale statelor membre pot autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
Litera a
fondurile sau resursele economice fac obiectul unei hotărâri arbitrale pronunțate înainte de data la care persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul menționat la articolul 3 a fost inclus pe lista cuprinsă în anexa I, al unei hotărâri judecătorești ori al unei decizii administrative adoptate în Uniune sau al unei hotărâri judecătorești executorii în statul membru în cauză, înainte sau după data respectivă;
Litera b
fondurile sau resursele economice vor fi utilizate exclusiv pentru a satisface cererile garantate printr-o astfel de hotărâre sau decizie ori a căror valabilitate este recunoscută printr-o astfel de hotărâre sau decizie, în limitele stabilite de actele cu putere de lege și de normele administrative aplicabile ce reglementează drepturile persoanelor care formulează astfel de cereri;
Litera c
hotărârea sau decizia nu este în beneficiul unei persoane fizice sau juridice, al unei entități sau al unui organism care figurează pe lista cuprinsă în anexa I; și
Litera d
recunoașterea hotărârii sau a deciziei nu contravine ordinii publice din statul membru în cauză.
Alineatul 2
Statul membru în cauză informează celelalte state membre și Comisia cu privire la orice autorizație acordată în temeiul alineatului (1), în termen de două săptămâni de la autorizare.

Articolul 7

Alineatul 1
Prin derogare de la articolul 3 alineatul (1), în cazul în care o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism care figurează pe lista cuprinsă în anexa I trebuie să efectueze o plată în baza unui contract sau a unui acord încheiat de persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul în cauză ori în baza unei obligații care a apărut în sarcina persoanei fizice sau juridice, a entității sau a organismului în cauză înainte de data la care persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul respectiv a fost inclus pe lista din anexa I, autoritățile competente ale statelor membre pot autoriza, în condițiile pe care le consideră adecvate, deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate, cu condiția ca autoritatea competentă în cauză să fi stabilit că:
Litera a
fondurile sau resursele economice sunt utilizate pentru efectuarea unei plăți de către o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism care figurează pe lista din anexa I; și
Litera b
plata nu încalcă articolul 3 alineatul (2).
Alineatul 2
Statul membru în cauză informează celelalte state membre și Comisia cu privire la orice autorizație acordată în temeiul alineatului (1), în termen de două săptămâni de la autorizare.

Articolul 8

Alineatul 1
Articolul 3 alineatul (2) nu împiedică creditarea conturilor înghețate de către instituțiile financiare sau de credit care primesc fonduri transferate de terți în contul persoanei fizice sau juridice, al entității sau al organismului inclus pe listă, cu condiția ca toate aceste sume care sunt transferate în conturile respective să fie, de asemenea, înghețate. Instituția financiară sau de credit informează, fără întârziere, autoritatea competentă relevantă cu privire la orice tranzacție de acest tip.
Alineatul 2
Articolul 3 alineatul (2) nu se aplică sumelor transferate în conturile înghețate care reprezintă:
Litera a
dobânzi sau alte venituri generate de aceste conturi;
Litera b
plăți datorate în baza unor contracte, acorduri sau obligații care au fost încheiate sau care au survenit anterior datei la care persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul menționat la articolul 3 a fost inclus pe lista cuprinsă în anexa I; sau
Litera c
plăți datorate în temeiul unor hotărâri judecătorești, decizii administrative sau hotărâri arbitrale pronunțate într-un stat membru sau care sunt executorii în statul membru în cauză,

Articolul 9

Alineatul 1
Fără a aduce atingere normelor aplicabile în materie de raportare, confidențialitate și secret profesional, persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele:
Litera a
furnizează de îndată autorității competente a statului membru în care își au reședința sau sediul orice informație care ar facilita respectarea prezentului regulament, cum ar fi informațiile cu privire la conturile și sumele înghețate în conformitate cu articolul 3 alineatul (1), și transmit aceste informații Comisiei, direct sau prin intermediul statului membru; și
Litera b
cooperează cu autoritatea competentă cu privire la orice verificare a informațiilor menționate la litera (a).
Alineatul 2
Orice informație suplimentară primită direct de Comisie este pusă la dispoziția statelor membre.
Alineatul 3
Orice informație furnizată sau primită în conformitate cu prezentul articol se utilizează exclusiv în scopul pentru care a fost furnizată sau primită.

Articolul 10

Paragraf
Este interzisă participarea în cunoștință de cauză și deliberată la activități care au drept scop sau efect eludarea măsurilor menționate la articolul 3.

Articolul 11

Alineatul 1
Înghețarea fondurilor și a resurselor economice sau refuzul de a pune la dispoziție aceste fonduri sau resurse economice, cu bună-credință, pe motiv că o astfel de acțiune este conformă cu dispozițiile prezentului regulament, nu angajează în niciun fel răspunderea persoanei fizice sau juridice, a entității sau a organismului care o efectuează ori a personalului său de conducere sau a angajaților acestuia, cu excepția cazului în care se dovedește că fondurile și resursele economice în cauză au fost înghețate sau reținute din neglijență.
Alineatul 2
Acțiunile întreprinse de persoane fizice sau juridice, de entități sau de organisme nu angajează în niciun fel răspunderea acestora în cazul în care nu au știut și nu au avut niciun motiv întemeiat să suspecteze că acțiunile lor ar încălca măsurile prevăzute în prezentul regulament.

Articolul 12

Alineatul 1
Nu se dă curs niciunei cereri legate de orice contract sau tranzacție a cărei executare a fost afectată, în mod direct sau indirect, în totalitate sau parțial, de măsurile impuse în temeiul prezentului regulament, inclusiv cererilor de acordare de despăgubiri sau oricărei alte cereri de acest tip, cum ar fi cererile de daune-interese sau cele de chemare în garanție, în special cererilor de prelungire sau de plată a unei obligațiuni, a unei garanții sau a unei despăgubiri, în special de natură financiară, indiferent de formă, în cazul în care sunt făcute de:
Litera a
persoane fizice sau juridice, entități sau organisme care figurează pe lista cuprinsă în anexa I;
Litera b
o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism care acționează prin intermediul sau în numele uneia dintre persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele menționate la litera (a).
Alineatul 2
În orice procedură de executare a unei cereri, sarcina de a dovedi că satisfacerea cererii nu este interzisă în temeiul alineatului (1) incumbă persoanei fizice sau juridice, entității sau organismului care solicită executarea respectivei cereri.
Alineatul 3
Prezentul articol nu aduce atingere dreptului persoanelor fizice sau juridice, al entităților și al organismelor menționate la alineatul (1) la controlul jurisdicțional al legalității neexecutării obligațiilor contractuale în conformitate cu prezentul regulament.

Articolul 13

Alineatul 1
Comisia și statele membre se informează reciproc cu privire la măsurile luate în temeiul prezentului regulament și cu privire la alte informații relevante de care dispun în legătură cu prezentul regulament, în special cu privire la:
Litera a
fondurile înghețate în temeiul articolului 3 și la autorizările acordate în temeiul articolelor 4, 5, 6 și 7;
Litera b
problemele legate de încălcări și de executare și la hotărârile pronunțate de instanțele naționale.
Alineatul 2
Statele membre comunică imediat celorlalte state membre și Comisiei orice alte informații relevante de care dispun și care ar putea afecta punerea în aplicare efectivă a prezentului regulament.

Articolul 14

Alineatul 1
În cazul în care decide să aplice măsurile menționate la articolul 3 unei persoane fizice sau juridice, unei entități sau unui organism, Consiliul modifică anexa I în consecință.
Alineatul 2
Consiliul comunică persoanei fizice sau juridice, entității sau organismului vizat decizia menționată la alineatul (1), inclusiv motivele includerii pe listă, fie direct, dacă adresa este cunoscută, fie prin publicarea unui aviz, acordând persoanei fizice sau juridice, entității sau organismului în cauză posibilitatea de a prezenta observații.
Alineatul 3
În cazul în care se transmit observații sau se prezintă dovezi substanțiale noi, Consiliul reexaminează decizia menționată la alineatul (1) și informează în consecință persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul în cauză.
Alineatul 4
Lista din anexa I se reexaminează periodic și cel puțin o dată la 12 luni.
Alineatul 5
Comisia este împuternicită să modifice anexa II pe baza informațiilor furnizate de statele membre.

Articolul 15

Alineatul 1
Anexa I cuprinde motivele includerii pe listă a persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor vizate.
Alineatul 2
Anexa I include informațiile necesare identificării persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor vizate, în cazul în care aceste informații sunt disponibile. În ceea ce privește persoanele fizice, aceste informații pot cuprinde: numele și pseudonimele; data și locul nașterii; cetățenia; numărul de pașaport și de carte de identitate; sexul; adresa, dacă este cunoscută, precum și funcția sau profesia. În ceea ce privește persoanele juridice, entitățile sau organismele, astfel de informații pot cuprinde denumirea, locul și data înregistrării, numărul de înregistrare și sediul.

Articolul 16

Alineatul 1
Statele membre stabilesc normele privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor prezentului regulament și iau toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestora. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare.
Alineatul 2
După intrarea în vigoare a prezentului regulament, statele membre notifică fără întârziere normele menționate la alineatul (1) Comisiei, precum și toate modificările ulterioare aduse acestora.

Articolul 17

Alineatul 1
Consiliul, Comisia și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (Înaltul Reprezentant) prelucrează datele cu caracter personal în scopul exercitării atribuțiilor care le sunt conferite în temeiul prezentului regulament. Aceste atribuții includ:
Litera a
în ceea ce privește Consiliul, pregătirea și efectuarea modificărilor la anexa I;
Litera b
în ceea ce privește Înaltul Reprezentant, pregătirea modificărilor la anexa I;
Litera c
în ceea ce privește Comisia:
Litera i
adăugarea conținutului anexei I la lista consolidată în format electronic a persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică sancțiunile financiare ale Uniunii și în harta interactivă a sancțiunilor, ambele fiind publice;
Litera ii
prelucrarea informațiilor privind impactul măsurilor prevăzute în prezentul regulament, precum valoarea fondurilor înghețate, și a informațiilor privind autorizațiile acordate de autoritățile competente.
Litera i
adăugarea conținutului anexei I la lista consolidată în format electronic a persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică sancțiunile financiare ale Uniunii și în harta interactivă a sancțiunilor, ambele fiind publice;
Litera ii
prelucrarea informațiilor privind impactul măsurilor prevăzute în prezentul regulament, precum valoarea fondurilor înghețate, și a informațiilor privind autorizațiile acordate de autoritățile competente.
Alineatul 2
Consiliul, Comisia și Înaltul Reprezentant pot prelucra, dacă este cazul, date relevante referitoare la infracțiuni comise de persoane fizice care figurează pe listă, la condamnări penale ale acestor persoane sau la măsuri de securitate privind aceste persoane, numai în măsura în care o astfel de prelucrare este necesară pentru întocmirea anexei I.
Alineatul 3
În înțelesul prezentului regulament, Consiliul, serviciul din cadrul Comisiei menționat în anexa II la prezentul regulament și Înaltul Reprezentant sunt desemnați drept operator în sensul articolului 3 punctul 8 din Regulamentul (UE) 2018/1725, pentru a asigura faptul că persoanele fizice în cauză își pot exercita drepturile în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1725.

Articolul 18

Alineatul 1
Statele membre desemnează autoritățile competente menționate în prezentul regulament și le indică pe site-urile web care figurează pe lista cuprinsă în anexa II. Comisiei i se notifică de către statele membre orice modificare a adreselor site-urilor lor web care figurează pe lista cuprinsă în anexa II.
Alineatul 2
După intrarea în vigoare a prezentului regulament, statele membre notifică fără întârziere Comisiei autoritățile lor competente, inclusiv datele de contact ale acestora, precum și orice modificare ulterioară adusă cu privire la acestea.
Alineatul 3
În cazul în care prezentul regulament prevede o obligație de a notifica, a informa sau a comunica în alt mod cu Comisia, adresa și celelalte date de contact care trebuie utilizate în vederea efectuării acestei comunicări sunt cele indicate în anexa II.

Articolul 19

Paragraf
Prezentul regulament se aplică:
Litera a
pe teritoriul Uniunii, inclusiv în spațiul său aerian;
Litera b
la bordul oricărei aeronave sau nave aflate sub jurisdicția unui stat membru;
Litera c
oricărei persoane fizice aflate pe teritoriul sau în afara teritoriului Uniunii care este resortisant al unui stat membru;
Litera d
oricărei persoane juridice, oricărei entități sau oricărui organism aflat pe teritoriul sau în afara teritoriului Uniunii care este înregistrat sau constituit în temeiul dreptului unui stat membru;
Litera e
oricărei persoane juridice, entități sau organism în legătură cu orice activitate desfășurată în întregime sau în parte pe teritoriul Uniunii.

Articolul 20

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Anexa 1
ANEXA ILista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor menționate la articolul 3
Paragraf
ANEXA I
Paragraf
Lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor menționate la articolul 3
Paragraf
Persoane fizice
Paragraf
Persoane juridice, entități și organisme
Litera A
Persoane fizice
Litera B
Persoane juridice, entități și organisme
Anexa 2
ANEXA IISite-urile web care conțin informații privind autoritățile competente, precum și adresa pentru notificările adresate Comisiei
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
Site-urile web care conțin informații privind autoritățile competente, precum și adresa pentru notificările adresate Comisiei
Paragraf
BELGIA
Paragraf
https://diplomatie.belgium.be/en/policy/policy_areas/peace_and_security/sanctions
Paragraf
BULGARIA
Paragraf
https://www.mfa.bg/en/EU-sanctions
Paragraf
CEHIA
Paragraf
www.financnianalytickyurad.cz/mezinarodni-sankce.html
Paragraf
DANEMARCA
Paragraf
https://um.dk/udenrigspolitik/sanktioner/ansvarlige-myndigheder
Paragraf
GERMANIA
Paragraf
https://www.bmwi.de/Redaktion/DE/Artikel/Aussenwirtschaft/embargos-aussenwirtschaftsrecht.html
Paragraf
ESTONIA
Paragraf
https://vm.ee/sanktsioonid-ekspordi-ja-relvastuskontroll/rahvusvahelised-sanktsioonid
Paragraf
IRLANDA
Paragraf
https://www.dfa.ie/our-role-policies/ireland-in-the-eu/eu-restrictive-measures/
Paragraf
GRECIA
Paragraf
http://www.mfa.gr/en/foreign-policy/global-issues/international-sanctions.html
Paragraf
SPANIA
Paragraf
https://www.exteriores.gob.es/es/PoliticaExterior/Paginas/SancionesInternacionales.aspx
Paragraf
FRANȚA
Paragraf
http://www.diplomatie.gouv.fr/fr/autorites-sanctions/
Paragraf
CROAȚIA
Paragraf
https://mvep.gov.hr/vanjska-politika/medjunarodne-mjere-ogranicavanja/22955
Paragraf
ITALIA
Paragraf
https://www.esteri.it/it/politica-estera-e-cooperazione-allo-sviluppo/politica_europea/misure_deroghe/
Paragraf
CIPRU
Paragraf
https://mfa.gov.cy/themes/
Paragraf
LETONIA
Paragraf
https://www.fid.gov.lv/en
Paragraf
LITUANIA
Paragraf
https://www.urm.lt/en/lithuania-in-the-region-and-the-world/lithuanias-security-policy/international-sanctions/997
Paragraf
LUXEMBURG
Paragraf
https://maee.gouvernement.lu/fr/directions-du-ministere/affaires-europeennes/organisations-economiques-int/mesures-restrictives.html
Paragraf
UNGARIA
Paragraf
https://kormany.hu/kulgazdasagi-es-kulugyminiszterium/ensz-eu-szankcios-tajekoztato
Paragraf
MALTA
Paragraf
https://smb.gov.mt/
Paragraf
ȚĂRILE DE JOS
Paragraf
https://www.rijksoverheid.nl/onderwerpen/internationale-sancties
Paragraf
AUSTRIA
Paragraf
https://www.bmeia.gv.at/themen/aussenpolitik/europa/eu-sanktionen-nationale-behoerden/
Paragraf
POLONIA
Paragraf
https://www.gov.pl/web/dyplomacja/sankcje-miedzynarodowe
Paragraf
https://www.gov.pl/web/diplomacy/international-sanctions
Paragraf
PORTUGALIA
Paragraf
https://portaldiplomatico.mne.gov.pt/politica-externa/medidas-restritivas
Paragraf
ROMÂNIA
Paragraf
http://www.mae.ro/node/1548
Paragraf
SLOVENIA
Paragraf
http://www.mzz.gov.si/si/omejevalni_ukrepi
Paragraf
SLOVACIA
Paragraf
https://www.mzv.sk/europske_zalezitosti/europske_politiky-sankcie_eu
Paragraf
FINLANDA
Paragraf
https://um.fi/pakotteet
Paragraf
SUEDIA
Paragraf
https://www.regeringen.se/sanktioner
Paragraf
Adresa pentru notificările către Comisia Europeană:
Paragraf
Comisia Europeană
Paragraf
Direcția Generală Stabilitate Financiară, Servicii Financiare și Uniunea Piețelor de Capital (DG FISMA)
Paragraf
Rue de Spa/Spastraat 2
Paragraf
1049 Bruxelles/Brussel
Paragraf
BELGIQUE/BELGIË
Paragraf
E-mail: relex-sanctions@ec.europa.eu
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2