AcasăLegislație UE02020A0622(01)-20191220

Acord internațional între Uniunea Europeană și Republica Turcia privind participarea Republicii Turcia la Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) – Orizont 2020 al Uniunii

În vigoare
Tip:Aviz
Publicat:20.12.2019
În vigoare din:20.12.2019
Articole:7
EUR-Lex
1
Acordul-cadru dintre Comunitatea Europeană și Republica Turcia privind principiile generale de participare a Republicii Turcia la programele comunitare a fost adoptat la 26 februarie 2002 și a intrat în vigoare la 5 septembrie 2002 (denumit în continuare acordul-cadru), lăsând Comisiei și autorităților competente ale Turciei posibilitatea de a determina printr-un memorandum de înțelegere clauzele și condițiile specifice, inclusiv contribuția financiară, în ceea ce privește participarea la fiecare program în parte.
2
Noul program al Uniunii pentru cercetare și inovare Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) – Orizont 2020 (denumit în continuare programul) a fost instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1291/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.
3
Programul Orizont 2020 vizează să contribuie la crearea Spațiului european de cercetare și a Uniunii inovării.
4
În temeiul articolului 7 din Regulamentul (UE) nr. 1291/2013 privind asocierea la programul Orizont 2020, clauzele și condițiile specifice de participare, inclusiv contribuția financiară, care trebuie să fie stabilită pe baza produsului intern brut al țării asociate, se stabilesc printr-un acord internațional între Uniune și țara asociată,

Articolul 1

Domeniu de aplicare – Programul

Alineatul 1
Turcia participă în calitate de țară asociată la program, care constă în:
Alineatul 2
Regulamentul (CE) nr. 294/2008 al Parlamentului European și al Consiliului de înființare a Institutului European de Inovare și Tehnologie, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 1292/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, se aplică, de asemenea, participării entităților turce la comunitățile de cunoaștere și inovare.

Articolul 2

Clauzele și condițiile de participare la program

Alineatul 1
Turcia participă la activitățile programului în conformitate cu obiectivele, criteriile și procedurile definite în program, precum și cu clauzele și condițiile specificate în prezentul acord și în anexele la acesta.
Alineatul 2
Entitățile juridice stabilite în Turcia participă la acțiunile indirecte ale programului în aceleași condiții ca cele aplicabile entităților juridice din statele membre ale Uniunii Europene, în conformitate cu clauzele și condițiile stabilite sau menționate în prezentul acord.
Alineatul 3
Entitățile juridice stabilite în Turcia participă la activitățile Centrului Comun de Cercetare în aceleași condiții ca cele aplicabile entităților juridice din statele membre ale Uniunii Europene.
Alineatul 4
Entitățile juridice stabilite în Turcia participă la activitățile comunităților de cunoaștere și inovare.
Alineatul 5
În cazul în care Uniunea adoptă dispoziții pentru punerea în aplicare a articolelor 185 și 187 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Turciei i se permite să participe la structurile juridice instituite în temeiul acestor dispoziții, în conformitate cu deciziile și cu regulamentele care au fost sau vor fi adoptate în vederea instituirii respectivelor structuri juridice. Entitățile juridice stabilite în Turcia participă la acțiunile indirecte în temeiul articolelor 185 și 187 din TFUE.
Alineatul 6
Pentru a participa la program, Turcia plătește contribuția sa financiară la bugetul general al Uniunii Europene în conformitate cu articolul 3 de mai jos și cu anexa II.
Alineatul 7
Reprezentanților Turciei li se permite participarea, în calitate de observatori, în cadrul comitetelor responsabile pentru monitorizarea punerii în aplicare a programului la care Turcia contribuie financiar precum și în ceea ce privește punctele de pe ordinea de zi care vizează Turcia.
Alineatul 8
Reprezentanți ai Turciei participă la Consiliul de administrație al Centrului Comun de Cercetare, în conformitate cu Regulamentul de procedură al Consiliului de administrație al Centrului Comun de Cercetare. Participarea, în sensul prezentului alineat, are aceeași formă, inclusiv procedurile de primire a informațiilor și a documentelor, ca forma aplicabilă reprezentanților statelor membre ale Uniunii Europene.
Alineatul 9
Se utilizează una dintre limbile oficiale ale Uniunii, în acest caz limba engleză, pentru procedurile referitoare la cereri, la acorduri de finanțare și la întocmirea de rapoarte, precum și pentru celelalte aspecte de natură juridică sau administrativă aferente programului.
Alineatul 10
Cheltuielile de transport și de subzistență ale reprezentaților și experților din Turcia, ocazionate de participarea în calitate de observatori la lucrările comitetului menționat la articolul 10 alineatul (1) din Decizia 2013/743/UE de instituire a programului specific de punere în aplicare a Programului-cadru pentru cercetare și inovare (2014‐2020) – Orizont 2020 sau la alte reuniuni legate de punerea în aplicare a programului, sunt rambursate de Comisie pe aceeași bază și în conformitate cu procedurile în vigoare în prezent pentru reprezentanții statelor membre ale Uniunii Europene.

Articolul 3

Contribuția financiară

Alineatul 1
Pentru fiecare an de participare la program, Turcia plătește o contribuție financiară la bugetul general al Uniunii Europene.
Alineatul 2
O parte din contribuția financiară a Turciei poate fi finanțată prin instrumentele relevante de ajutor extern ale Uniunii, dacă Turcia solicită acest lucru.
Alineatul 3
Normele care reglementează contribuția financiară a Turciei sunt stabilite în anexa II la prezentul acord.

Articolul 4

Rapoartele și evaluarea

Alineatul 1
Fără a aduce atingere responsabilităților Comisiei și ale Curții de Conturi a Uniunii Europene în ceea ce privește monitorizarea și evaluarea programului, participarea Turciei la program este monitorizată în mod constant pe baza unui parteneriat între Comisie și Turcia.
Alineatul 2
Normele privind controlul financiar, recuperarea și alte măsuri antifraudă sunt prevăzute în anexa III la prezentul acord.
Alineatul 3
De asemenea, Turcia transmite Comisiei rapoarte relevante în scopul evaluării participării sale la program și a discuțiilor din cadrul comitetului mixt care urmează să fie înființat în temeiul prezentului acord.

Articolul 5

Comitetul de cercetare și inovare UE-Turcia

Alineatul 1
Se înființează un comitet în temeiul prezentului acord – Comitetul de cercetare și inovare UE-Turcia –, denumit în continuare comitetul mixt.
Alineatul 2
Atribuțiile comitetului mixt includ:
Litera
asigurarea revizuirii și a evaluării punerii în aplicare a prezentului acord;
Litera
examinarea oricăror măsuri de natură să îmbunătățească și să dezvolte cooperarea.
Alineatul 3
Comitetul mixt se reunește la cererea oricărei părți. Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.
Alineatul 4
Comitetul mixt este format din reprezentanți ai Uniunii Europene și ai Turciei.

Articolul 6

Intrare în vigoare

Paragraf
După semnare, prezentul acord intră în vigoare la data la care Turcia notifică Comisiei, prin canale diplomatice, că toate condițiile sale interne necesare pentru intrarea în vigoare a prezentului acord au fost îndeplinite.

Articolul 7

Dispoziții finale

Alineatul 1
Prezentul acord se aplică cu titlu provizoriu de la semnarea sa. Prezentul acord se aplică începând cu 1 ianuarie 2014 pentru întreaga durată a programului.
Alineatul 2
Prezentul acord poate fi denunțat de oricare dintre părți în orice moment pe durata derulării programului, printr-o notificare de informare cu privire la denunțarea participării la program.
Litera a
proiectele sau activitățile în curs de desfășurare;
Litera b
punerea în aplicare a dispozițiilor contractuale care se aplică proiectelor și activităților menționate la alineatul (2) litera (a) de mai sus.
Alineatul 3
Anexele fac parte integrantă din prezentul acord.
Alineatul 4
Prezentul acord nu poate fi modificat decât în scris, cu acordul comun al părților.
Alineatul 5
Asocierea Turciei la următorul program-cadru pentru cercetare și inovare al Uniunii, dacă Turcia solicită acest lucru, face obiectul unui nou acord care trebuie convenit între părți.
Paragraf
Încheiat la Istanbul, la 4 iunie, în anul două mii paisprezece, în două exemplare originale, în limba engleză și în limba turcă, ambele texte fiind în egală măsură autentice.Pentru Republica Turcia,Ahmet YücelSubsecretar interimar în cadrul Ministerului Afacerilor UE al Republicii TurciaPentru Comisie,în numele Uniunii EuropeneRobert-Jan SmitsDirector general pentru Cercetare și InovareComisia Europeană