AcasăLegislație UE02019R2122-20260422

Regulamentul delegat (UE) 2019/2122 al Comisiei din 10 octombrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește anumite categorii de animale și de mărfuri exceptate de la efectuarea controalelor oficiale la posturile de inspecție la frontieră, controalele specifice privind bagajele personale ale pasagerilor și transporturile mici de bunuri expediate către persoane fizice, care nu sunt destinate introducerii pe piață, și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:22.04.2026
În vigoare din:22.04.2026
Articole:17
EUR-Lex

Articolul 1

Obiect

Paragraf
Prezentul regulament stabilește norme pentru cazurile și condițiile în care anumite categorii de animale și de mărfuri sunt exceptate de la efectuarea controalelor oficiale la posturile de control la frontieră, precum și pentru cazurile și condițiile în care pot fi îndeplinite sarcini de control specifice de către autoritățile vamale sau de către alte autorități publice, în măsura în care sarcinile respective nu intră deja în responsabilitatea acestor autorități, în ceea ce privește bagajele personale ale pasagerilor și circulația necomercială a animalelor de companie înspre Uniune.

Articolul 2

Definiții

Paragraf
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
Punctul 1
probe pentru cercetare și diagnostic înseamnă probe pentru cercetare și diagnostic astfel cum sunt definite la punctul 38 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 142/2011;
Punctul 2
IMSOC înseamnă sistemul de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale menționat la articolul 131 din Regulamentul (UE) 2017/625;
Punctul 3
produs pescăresc proaspăt înseamnă produs pescăresc proaspăt astfel cum este definit la punctul 3.5 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului;
Punctul 4
produs pescăresc preparat înseamnă produs pescăresc preparat astfel cum este definit la punctul 3.6 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 853/2004;
Punctul 5
produs pescăresc prelucrat înseamnă produs pescăresc prelucrat astfel cum este definit la punctul 7.4 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 853/2004;
Punctul 6
animal de companie înseamnă animal de companie astfel cum este definit la articolul 4 punctul 11 din Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului;
Punctul 7
circulație necomercială înseamnă circulație necomercială astfel cum este definită la articolul 4 punctul 14 din Regulamentul (UE) 2016/429;
Punctul 8
hrană pentru animale de companie înseamnă hrană pentru animale de companie astfel cum este definită la punctul 19 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 142/2011;
Punctul 9
proprietar de animal de companie înseamnă un proprietar de animal de companie astfel cum este definit la articolul 4 punctul 13 din Regulamentul (UE) 2016/429;
Punctul 10
persoană autorizată înseamnă o persoană autorizată astfel cum este definită la articolul 4 punctul 15 din Regulamentul (UE) 2016/429;
Punctul 11
punct de intrare a călătorilor înseamnă un punct de intrare a călătorilor astfel cum este definit la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul delegat (UE) 2026/131 al Comisiei.

Articolul 3

Animale destinate unor scopuri științifice

Alineatul 1
Nevertebratele destinate unor scopuri științifice, cum ar fi cercetarea, activitățile educaționale sau cercetarea în sprijinul activităților de dezvoltare a unor produse sunt exceptate de la efectuarea controalelor oficiale la posturile de inspecție la frontieră, altele decât controalele efectuate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1143/2014, dacă:
Litera a
respectă cerințele în materie de sănătate a animalelor stabilite în normele menționate la articolul 1 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (UE) 2017/625;
Litera b
intrarea lor în Uniune este autorizată în prealabil, în scopul respectiv, de către autoritatea competentă a statului membru de destinație;
Litera c
Atunci când activitățile legate de scopuri științifice s-au încheiat, animalele și produsele derivate din ele, cu excepția cantităților utilizate în scopuri științifice, se elimină sau se reexpediază în țara terță de origine.
Alineatul 2
Alineatul (1) nu se aplică albinelor de miere (Apis mellifera), bondarilor (Bombus spp), moluștelor care aparțin tipului Mollusca și crustaceelor care aparțin subtipului Crustacea.

Articolul 4

Probe pentru cercetare și diagnostic, precum și probe de produse de origine animală și de produse compuse pentru analiza produselor și testarea calității acestora, inclusiv analiza organoleptică

Alineatul 1
Autoritatea competentă poate excepta probele pentru cercetare și diagnostic de la efectuarea controalelor oficiale la posturile de inspecție la frontieră, dacă:
Litera a
autoritatea competentă a statului membru de destinație a eliberat, în prealabil, utilizatorului probelor o autorizație pentru introducerea lor în Uniune, în conformitate cu articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 142/2011, iar această autorizație este înregistrată într-un document oficial eliberat de respectiva autoritate;
Litera b
sunt însoțite de documentul oficial menționat la litera (a) sau de o copie a acestuia până când ajung la utilizatorul menționat la litera (a) sau, în cazul menționat la litera (c), la postul de inspecție la frontiera de intrare;
Litera c
în cazul intrării în Uniune printr-un alt stat membru decât statul membru de destinație, operatorul prezintă probele la un post de inspecție la frontieră.
Alineatul 2
În cazul menționat la alineatul (1) litera (c), autoritatea competentă de la postul de inspecție la frontieră informează prin intermediul IMSOC autoritatea competentă din statul membru de destinație cu privire la introducerea probelor.
Alineatul 3
„Autoritatea competentă din statul membru de destinație poate excepta probele de produse de origine animală și de produse compuse pentru analiza produselor și testarea calității acestora, inclusiv analiza organoleptică, de la efectuarea controalelor oficiale la posturile de inspecție la frontieră dacă:
Litera a
autoritatea competentă a emis operatorului responsabil cu analiza sau testarea probelor, înainte de intrarea acestora în Uniune, o autorizație pentru introducerea lor în Uniune în conformitate cu alineatul (4), iar autorizația respectivă este înregistrată într-un document oficial emis de autoritatea respectivă;
Litera b
probele sunt însoțite de documentul oficial menționat la litera (a) sau de o copie a acestuia și, la cererea autorității competente, de certificatul sau de declarația menționate la alineatul (4) litera (b) sau, după caz, de orice document necesar în temeiul normelor naționale menționate la alineatul (4) litera (c) punctul (ii), până când probele ajung la operatorul responsabil cu analizarea produselor și testarea calității acestora, inclusiv analiza organoleptică.
Alineatul 4
Autoritatea competentă din statul membru de destinație specifică în autorizația de introducere în Uniune a probelor de produse de origine animală și de produse compuse pentru analiza produselor și testarea calității acestora, inclusiv analiza organoleptică, următoarele:
Litera a
probele provin din țări terțe sau regiuni ale țărilor terțe menționate:
Litera i
în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 al Comisiei, în cazul probelor obținute din produse de origine animală care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului delegat (UE) 2020/692 al Comisiei; sau
Litera ii
în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 al Comisiei, în cazul probelor obținute din produse de origine animală care nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului delegat (UE) 2020/692;
Litera b
medicul veterinar oficial a completat și a semnat cel puțin atestarea de sănătate animală relevantă pentru probele din certificatul sau din declarația relevantă întocmită în conformitate cu modelele stabilite în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235 al Comisiei;
Litera c
faptul că, în funcție de produs, probele respectă următoarele:
Litera i
cerințele relevante prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/692 al Comisiei; sau
Litera ii
normele naționale în conformitate cu articolul 230 alineatul (2), articolul 234 alineatul (3) și articolul 238 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2016/429, după caz;
Litera d
cerințele de sănătate publică pentru:
Litera
intrarea în statul membru de destinație, care pot include cerințe privind etichetarea și ambalarea probelor; și
Litera
analizarea sau testarea probelor de către operator;
Litera e
operatorul responsabil cu analizarea sau testarea probelor, inclusiv o trimitere la adresa sediului operatorului căruia îi sunt destinate probele;
Litera f
autoritatea competentă responsabilă cu efectuarea controalelor oficiale la sediul operatorului căruia îi sunt destinate probele; și
Litera g
obligațiile operatorului responsabil cu analizarea sau testarea de a nu amesteca probele cu alimente destinate introducerii pe piață, de a păstra evidențe privind utilizarea probelor și de a elimina probele după analizarea produselor sau testarea calității acestora în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului.
Litera i
în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 al Comisiei, în cazul probelor obținute din produse de origine animală care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului delegat (UE) 2020/692 al Comisiei; sau
Litera ii
în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/405 al Comisiei, în cazul probelor obținute din produse de origine animală care nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului delegat (UE) 2020/692;
Litera i
cerințele relevante prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/692 al Comisiei; sau
Litera ii
normele naționale în conformitate cu articolul 230 alineatul (2), articolul 234 alineatul (3) și articolul 238 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2016/429, după caz;
Litera
intrarea în statul membru de destinație, care pot include cerințe privind etichetarea și ambalarea probelor; și
Litera
analizarea sau testarea probelor de către operator;
Alineatul 5
Autoritatea competentă a statului membru de destinație specifică în autorizațiile menționate la alineatul (1) litera (a) și la alineatul (3) primul paragraf litera (a) cantitatea maximă de probe exceptate de la efectuarea controalelor oficiale la posturile de inspecție la frontieră.

Articolul 5

Plante, produse vegetale și alte obiecte destinate unor scopuri științifice

Alineatul 1
Plantele, produsele vegetale și alte obiecte sunt exceptate de la efectuarea controalelor de identitate și a celor fizice la posturile de inspecție la frontieră, altele decât controalele efectuate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1143/2014, dacă sunt destinate unor scopuri științifice, în conformitate cu articolul 48 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031.
Alineatul 2
Autoritatea competentă de la postul de inspecție la frontiera de primă sosire a transportului în Uniune efectuează controale documentare privind autorizația menționată la articolul 48 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031. În cazul unei neconformități identificate sau suspectate, autoritatea competentă de la postul de inspecție la frontiera de primă sosire poate efectua controale de identitate și controale fizice vizând transportul sau poate solicita efectuarea unor astfel de controale de către persoana responsabilă de unitatea de carantină sau de instalația de izolare care a fost desemnată de autoritatea competentă.
Alineatul 3
În cazul în care autoritatea competentă de la postul de inspecție la frontiera la primă sosire a transportului solicită efectuarea de controale de identitate și fizice de către persoana responsabilă de unitatea de carantină sau de instalația de izolare care a fost desemnată de autoritatea competentă, autoritatea competentă de la postul de inspecție la frontiera de la primă sosire a transportului informează, prin intermediul IMSOC, autoritatea competentă a unității de carantină sau a instalației de izolare cu privire la rezultatele controalelor documentare și cu privire la plecarea ulterioară a transportului către unitatea de carantină sau instalația de izolare. Autoritatea competentă a unității de carantină sau a instalației de izolare informează, prin intermediul IMSOC, autoritatea competentă de la postul de inspecție la frontiera de primă sosire a transportului despre sosirea transportului la unitatea de carantină sau la instalația de izolare. Autoritatea competentă a unității de carantină sau a instalației de izolare efectuează controale de identitate și controale fizice.

Articolul 6

Produse de origine animală și produse compuse aflate la bordul mijloacelor de transport care operează internațional, care nu sunt descărcate, ci sunt destinate consumului de către echipaj și pasageri

Alineatul 1
Produsele de origine animală și produsele compuse sunt exceptate de la efectuarea controalelor oficiale la posturile de inspecție la frontieră dacă:
Litera a
sunt destinate consumului de către echipaj și de către pasageri la bordul mijloacelor de transport care operează internațional; și
Litera b
nu sunt descărcate pe teritoriul Uniunii.
Alineatul 2
Transferul direct al bunurilor menționate la alineatul (1) descărcate într-un port de pe un mijloc de transport care operează internațional pe un alt mijloc de transport care operează internațional este exceptat de la efectuarea controalelor oficiale la posturile de inspecție la frontieră dacă:
Litera a
are loc în conformitate cu acordul autorității competente de la postul de inspecție la frontieră; și
Litera b
are loc sub supraveghere vamală.
Alineatul 3
Operatorul responsabil de bunurile menționate la alineatul (1) solicită acordul menționat la alineatul (2) litera (a) înainte de transferul acestor bunuri de pe un mijloc de transport care operează internațional pe un alt mijloc de transport care operează internațional.

Articolul 7

Bunurile care fac parte din bagajele personale ale pasagerilor și care sunt destinate consumului sau uzului personal

Paragraf
Produsele de origine animală, produsele compuse, produsele derivate din subproduse de origine animală, plantele, produsele vegetale și alte obiecte care fac parte din bagajele personale ale pasagerilor și care sunt destinate consumului sau uzului personal sunt exceptate de la efectuarea controalelor oficiale la posturile de inspecție la frontieră dacă aparțin cel puțin uneia dintre următoarele categorii:
Litera a
produse enumerate în partea 1 a anexei I, dacă pentru fiecare categorie cantitatea lor totală nu depășește limita de greutate de 2 kg;
Litera b
produse pescărești proaspete eviscerate, produse pescărești preparate sau produse pescărești prelucrate, dacă greutatea lor totală nu depășește limita de greutate de 20 kg sau greutatea unui singur pește, luându-se în considerare greutatea cea mai mare;
Litera c
produsele de origine animală și produsele compuse, altele decât cele menționate la literele (a) și (b) de la prezentul articol și altele decât cele menționate în partea 2 din anexa I, dacă greutatea lor totală nu depășește limita de 2 kg;
Litera d
plante, altele decât plantele destinate plantării, produse vegetale și alte obiecte;
Litera e
bunuri, altele decât plantele destinate plantării, provenite din Andorra, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, San Marino sau Elveția;
Litera f
produse pescărești provenite din Insulele Feroe sau din Groenlanda;
Litera g
bunuri, altele decât plantele destinate plantării și altele decât produsele pescărești, care provin din Insulele Feroe sau Groenlanda, dacă greutatea lor totală nu depășește limita de 10 kg.

Articolul 8

Informații privind bunurile care fac parte din bagajele personale ale pasagerilor și care sunt destinate consumului sau uzului personal

Alineatul 1
La toate punctele de intrare în Uniune, autoritatea competentă afișează informații prin intermediul unuia dintre afișele prevăzute în anexa II, în cel puțin una dintre limbile oficiale ale statului membru de introducere în Uniune, plasate în locuri ușor vizibile pentru pasagerii care sosesc din țări terțe.
Alineatul 2
Autoritatea competentă poate completa informațiile menționate la alineatul (1) cu informații suplimentare, incluzând:
Litera a
informațiile prevăzute în anexa III;
Litera b
informații adecvate condițiilor locale.
Alineatul 3
Operatorii de transport internațional de persoane, inclusiv operatorii portuari, aeroportuari și feroviari, precum și agențiile de voiaj:
Litera a
atrag atenția clienților lor asupra normelor prevăzute la articolul 7 și la prezentul articol, în special prin furnizarea informațiilor prevăzute în anexele II și III;
Litera b
acceptă ca autoritatea competentă să afișeze informațiile menționate la alineatele (1) și (2) la sediile lor, în locuri vizibile cu ușurință pentru pasagerii care sosesc din țări terțe.

Articolul 9

Controale oficiale specifice vizând bunurile care fac parte din bagajele personale ale pasagerilor

Alineatul 1
Pentru bunurile care fac parte din bagajele personale ale pasagerilor, autoritățile competente, autoritățile vamale sau alte autorități publice responsabile, în cooperare cu operatorii portuari, aeroportuari și feroviari și cu operatorii responsabili de alte puncte de intrare, organizează controale oficiale specifice la punctele de intrare în Uniune. Aceste controale oficiale specifice trebuie să fie bazate pe riscuri și să fie eficace.
Alineatul 2
Controalele menționate la alineatul (1) din prezentul articol:
Litera a
vizează în special să detecteze prezența mărfurilor menționate la articolul 7;
Litera b
vizează verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la articolul 7; și
Litera c
se efectuează cu mijloace corespunzătoare, care pot include utilizarea echipamentelor de scanare sau a unor câini detectivi instruiți în mod specific, pentru a controla volume mari de mărfuri.
Alineatul 3
Autoritățile competente, autoritățile vamale sau alte autorități publice responsabile, care efectuează controale oficiale specifice:
Litera a
vizează identificarea mărfurilor care nu respectă normele prevăzute la articolul 7;
Litera b
se asigură că mărfurile neconforme identificate sunt confiscate și distruse în conformitate cu legislația națională și, dacă este relevant, în conformitate cu articolele 197‐199 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului;
Litera c
revizuiesc, cel puțin o dată pe an și înainte de 1 octombrie, mecanismele și acțiunile aplicate, stabilesc nivelul de conformitate atins și, în funcție de riscuri, adaptează aceste mecanisme și acțiuni, dacă este necesar, pentru a atinge obiectivele stabilite la alineatul (2) literele (a) și (b).
Alineatul 4
Revizuirea menționată la alineatul (3) litera (c) asigură faptul că riscurile pentru sănătatea publică, sănătatea animalelor și sănătatea plantelor sunt reduse la minimum.
Litera a
datele colectate cu privire la numărul aproximativ de transporturi care încalcă normele prevăzute la articolul 7;
Litera b
numărul de controale oficiale specifice efectuate;
Litera c
cantitatea totală cuantificată de mărfuri confiscate și distruse care au fost găsite în bagajele personale ale pasagerilor și care nu erau în conformitate cu articolul 7; și
Litera d
orice alte informații relevante.

Articolul 10

Transporturile mici de mărfuri expediate către persoane fizice, care nu sunt destinate introducerii pe piață

Alineatul 1
Transporturile mici de produse de origine animală, produse compuse, produse derivate din subproduse de origine animală, plante, produse vegetale și alte obiecte expediate către persoane fizice, care nu sunt destinate introducerii pe piață, sunt exceptate de la efectuarea controalelor oficiale la posturile de inspecție la frontieră dacă aparțin cel puțin uneia dintre categoriile enumerate la articolul 7 literele (b)-(g).
Alineatul 2
Statele membre efectuează controale oficiale specifice care vizează aceste mărfuri în conformitate cu articolul 9.
Alineatul 3
Serviciile poștale atrag atenția clienților lor asupra normelor stabilite la alineatul (1), în special prin furnizarea informațiilor prevăzute în anexa III.

Articolul 11

Animale de companie

Paragraf
Următoarele animale de companie care intră în Uniune în cadrul unei circulații necomerciale sunt exceptate de la efectuarea controalelor oficiale la posturile de control la frontieră, altele decât controalele oficiale efectuate în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1143/2014 și controalele oficiale efectuate pentru a verifica respectarea articolului 57 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute în partea VI din Regulamentul (UE) 2016/429 și, după caz, în Regulamentul delegat (UE) 2026/131:
Punctul 1
animalele de companie din speciile enumerate în partea A din anexa I la Regulamentul (UE) 2016/429, care:
Litera a
sunt deplasate dinspre o țară terță sau un teritoriu terț, altele decât cele enumerate în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131 și la cererea autorităților competente, a autorităților vamale sau a altor autorități publice, în funcție de riscuri și în mod nediscriminatoriu, îndeplinesc următoarele condiții:
Litera i
proprietarul animalului de companie sau persoana autorizată:
Litera
prezintă pașapoartele animalelor menționate la articolul 20 litera (a) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131, care demonstrează conformitatea cu cerințele privind circulația prevăzute în regulamentul delegat respectiv, sau prezintă pașapoartele animalelor menționate la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 20 litera (b) din regulamentul delegat respectiv;
Litera
pune animalele la dispoziție pentru controalele menționate la punctul (ii);
Litera ii
animalele fac obiectul unor controale ale documentelor și ale identității;

sunt deplasate dinspre o țară terță sau un teritoriu terț, altele decât cele enumerate în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131 și îndeplinesc următoarele condiții:
Litera i
proprietarul animalului de companie sau persoana autorizată:
Litera
la sosire, contactează autoritățile competente, autoritățile vamale sau alte autorități publice responsabile cu controalele la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
prezintă certificatul de sănătate animală menționat la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131, care demonstrează conformitatea cu cerințele de circulație prevăzute în regulamentul delegat respectiv, sau pașaportul menționat la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 20 litera (b) din regulamentul delegat respectiv;
Litera
pune animalele la dispoziție pentru controalele menționate la punctul (ii);
Litera ii
animalele fac obiectul în mod sistematic unor controale ale documentelor și unor controale ale identității la punctul de intrare a călătorilor;

îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 15 litera (b) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131 în ceea ce privește circulația câinilor de companie de către personalul militar, personalul de aplicare a legii sau echipele de căutare și salvare printr-un punct de intrare în Uniune, altul decât un punct de intrare a călătorilor, și sunt supuse unor controale în conformitate cu modalitățile specifice definite de autoritatea competentă în permisul menționat la articolul 15 litera (b) punctul (i) din regulamentul delegat respectiv;
Litera d
îndeplinesc condițiile pentru derogarea prevăzută la articolul 29 din Regulamentul delegat (UE) 2026/131 și sunt supuse unor controale sistematice și în conformitate cu modalitățile specifice definite de autoritatea competentă în autorizația menționată la articolul 29 alineatul (1) litera (a) din regulamentul delegat respectiv; sau
Litera e
provin din Uniune și sunt returnate în Uniune în urma refuzării intrării animalelor, a proprietarului animalului de companie sau a persoanei autorizate de către autoritatea competentă a unei țări terțe sau a unui teritoriu terț și îndeplinesc următoarele condiții:
Litera i
proprietarul animalului de companie sau persoana autorizată:
Litera
la sosire, contactează autoritățile competente, autoritățile vamale sau alte autorități publice responsabile cu controalele la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
prezintă pașaportul menționat la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131;
Litera
dacă este cazul, prezintă certificatul de sănătate animală eliberat de autoritatea competentă din statul membru de origine sau orice alt document valabil care a însoțit animalele de companie în vederea circulației necomerciale înspre țara terță sau teritoriul terț în cauză;
Litera
dacă este cazul, prezintă documentul oficial eliberat de autoritatea competentă sau de altă autoritate publică din țara terță sau din teritoriul terț, care indică motivele refuzului;
Litera
pune animalele la dispoziție pentru controalele menționate la punctul (ii);
Litera ii
animalele fac obiectul în mod sistematic unor controale ale documentelor și unor controale ale identității la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
la sosire, contactează autoritățile competente, autoritățile vamale sau alte autorități publice responsabile cu controalele la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
prezintă pașaportul menționat la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131;
Litera
dacă este cazul, prezintă certificatul de sănătate animală eliberat de autoritatea competentă din statul membru de origine sau orice alt document valabil care a însoțit animalele de companie în vederea circulației necomerciale înspre țara terță sau teritoriul terț în cauză;
Litera
dacă este cazul, prezintă documentul oficial eliberat de autoritatea competentă sau de altă autoritate publică din țara terță sau din teritoriul terț, care indică motivele refuzului;
Litera
pune animalele la dispoziție pentru controalele menționate la punctul (ii);
Litera i
proprietarul animalului de companie sau persoana autorizată:
Litera
prezintă pașapoartele animalelor menționate la articolul 20 litera (a) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131, care demonstrează conformitatea cu cerințele privind circulația prevăzute în regulamentul delegat respectiv, sau prezintă pașapoartele animalelor menționate la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 20 litera (b) din regulamentul delegat respectiv;
Litera
pune animalele la dispoziție pentru controalele menționate la punctul (ii);
Litera ii
animalele fac obiectul unor controale ale documentelor și ale identității;
Litera
prezintă pașapoartele animalelor menționate la articolul 20 litera (a) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131, care demonstrează conformitatea cu cerințele privind circulația prevăzute în regulamentul delegat respectiv, sau prezintă pașapoartele animalelor menționate la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 20 litera (b) din regulamentul delegat respectiv;
Litera
pune animalele la dispoziție pentru controalele menționate la punctul (ii);
Litera i
proprietarul animalului de companie sau persoana autorizată:
Litera
la sosire, contactează autoritățile competente, autoritățile vamale sau alte autorități publice responsabile cu controalele la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
prezintă certificatul de sănătate animală menționat la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131, care demonstrează conformitatea cu cerințele de circulație prevăzute în regulamentul delegat respectiv, sau pașaportul menționat la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 20 litera (b) din regulamentul delegat respectiv;
Litera
pune animalele la dispoziție pentru controalele menționate la punctul (ii);
Litera ii
animalele fac obiectul în mod sistematic unor controale ale documentelor și unor controale ale identității la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
la sosire, contactează autoritățile competente, autoritățile vamale sau alte autorități publice responsabile cu controalele la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
prezintă certificatul de sănătate animală menționat la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131, care demonstrează conformitatea cu cerințele de circulație prevăzute în regulamentul delegat respectiv, sau pașaportul menționat la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 20 litera (b) din regulamentul delegat respectiv;
Litera
pune animalele la dispoziție pentru controalele menționate la punctul (ii);
Litera i
proprietarul animalului de companie sau persoana autorizată:
Litera
la sosire, contactează autoritățile competente, autoritățile vamale sau alte autorități publice responsabile cu controalele la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
prezintă pașaportul menționat la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131;
Litera
dacă este cazul, prezintă certificatul de sănătate animală eliberat de autoritatea competentă din statul membru de origine sau orice alt document valabil care a însoțit animalele de companie în vederea circulației necomerciale înspre țara terță sau teritoriul terț în cauză;
Litera
dacă este cazul, prezintă documentul oficial eliberat de autoritatea competentă sau de altă autoritate publică din țara terță sau din teritoriul terț, care indică motivele refuzului;
Litera
pune animalele la dispoziție pentru controalele menționate la punctul (ii);
Litera ii
animalele fac obiectul în mod sistematic unor controale ale documentelor și unor controale ale identității la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
la sosire, contactează autoritățile competente, autoritățile vamale sau alte autorități publice responsabile cu controalele la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
prezintă pașaportul menționat la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131;
Litera
dacă este cazul, prezintă certificatul de sănătate animală eliberat de autoritatea competentă din statul membru de origine sau orice alt document valabil care a însoțit animalele de companie în vederea circulației necomerciale înspre țara terță sau teritoriul terț în cauză;
Litera
dacă este cazul, prezintă documentul oficial eliberat de autoritatea competentă sau de altă autoritate publică din țara terță sau din teritoriul terț, care indică motivele refuzului;
Litera
pune animalele la dispoziție pentru controalele menționate la punctul (ii);
Punctul 2
păsări din speciile aviare enumerate în partea B din anexa I la Regulamentul (UE) 2016/429 care:
Litera a
sunt deplasate dinspre o țară terță sau un teritoriu terț care nu este menționat la articolul 28 din Regulamentul delegat (UE) 2026/131 și îndeplinesc următoarele condiții:
Litera i
proprietarul animalului de companie sau persoana autorizată:
Litera
la sosire, contactează autoritățile competente, autoritățile vamale sau alte autorități publice responsabile cu controalele la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
prezintă certificatul de sănătate animală menționat la articolul 26 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131 care demonstrează conformitatea cu cerințele de circulație prevăzute în regulamentul delegat respectiv;
Litera
pune păsările la dispoziție pentru controalele menționate la punctul (ii);
Litera ii
păsările fac obiectul în mod sistematic unor controale ale documentelor și unor controale ale identității la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
la sosire, contactează autoritățile competente, autoritățile vamale sau alte autorități publice responsabile cu controalele la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
prezintă certificatul de sănătate animală menționat la articolul 26 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131 care demonstrează conformitatea cu cerințele de circulație prevăzute în regulamentul delegat respectiv;
Litera
pune păsările la dispoziție pentru controalele menționate la punctul (ii);
Litera b
îndeplinesc condițiile pentru derogarea prevăzută la articolul 29 din Regulamentul delegat (UE) 2026/131 și sunt supuse unor controale sistematice și în conformitate cu modalitățile specifice definite de autoritatea competentă în autorizația menționată la articolul 29 alineatul (1) litera (a) din regulamentul delegat respectiv; sau
Litera c
provin din Uniune și sunt returnate în Uniune în urma refuzării intrării păsărilor, a proprietarului animalului de companie sau a persoanei autorizate de către autoritatea competentă a unei țări terțe sau a unui teritoriu terț și îndeplinesc următoarele condiții:
Litera i
proprietarul animalului de companie sau persoana autorizată:
Litera
la sosire, contactează autoritățile competente, autoritățile vamale sau alte autorități publice responsabile cu controalele la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
dacă este cazul, prezintă certificatul de sănătate animală eliberat de autoritatea competentă din statul membru de origine sau orice alt document valabil care a însoțit animalele de companie în vederea circulației necomerciale către țara terță sau teritoriul terț în cauză;
Litera
dacă este cazul, prezintă documentul oficial eliberat de autoritatea competentă sau de altă autoritate publică din țara terță sau din teritoriul terț, care indică motivele refuzului;
Litera
pune păsările la dispoziție pentru controalele menționate la punctul (ii);
Litera ii
păsările fac obiectul în mod sistematic unor controale ale documentelor și unor controale ale identității la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
la sosire, contactează autoritățile competente, autoritățile vamale sau alte autorități publice responsabile cu controalele la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
dacă este cazul, prezintă certificatul de sănătate animală eliberat de autoritatea competentă din statul membru de origine sau orice alt document valabil care a însoțit animalele de companie în vederea circulației necomerciale către țara terță sau teritoriul terț în cauză;
Litera
dacă este cazul, prezintă documentul oficial eliberat de autoritatea competentă sau de altă autoritate publică din țara terță sau din teritoriul terț, care indică motivele refuzului;
Litera
pune păsările la dispoziție pentru controalele menționate la punctul (ii);
Litera i
proprietarul animalului de companie sau persoana autorizată:
Litera
la sosire, contactează autoritățile competente, autoritățile vamale sau alte autorități publice responsabile cu controalele la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
prezintă certificatul de sănătate animală menționat la articolul 26 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131 care demonstrează conformitatea cu cerințele de circulație prevăzute în regulamentul delegat respectiv;
Litera
pune păsările la dispoziție pentru controalele menționate la punctul (ii);
Litera ii
păsările fac obiectul în mod sistematic unor controale ale documentelor și unor controale ale identității la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
la sosire, contactează autoritățile competente, autoritățile vamale sau alte autorități publice responsabile cu controalele la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
prezintă certificatul de sănătate animală menționat la articolul 26 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131 care demonstrează conformitatea cu cerințele de circulație prevăzute în regulamentul delegat respectiv;
Litera
pune păsările la dispoziție pentru controalele menționate la punctul (ii);
Litera i
proprietarul animalului de companie sau persoana autorizată:
Litera
la sosire, contactează autoritățile competente, autoritățile vamale sau alte autorități publice responsabile cu controalele la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
dacă este cazul, prezintă certificatul de sănătate animală eliberat de autoritatea competentă din statul membru de origine sau orice alt document valabil care a însoțit animalele de companie în vederea circulației necomerciale către țara terță sau teritoriul terț în cauză;
Litera
dacă este cazul, prezintă documentul oficial eliberat de autoritatea competentă sau de altă autoritate publică din țara terță sau din teritoriul terț, care indică motivele refuzului;
Litera
pune păsările la dispoziție pentru controalele menționate la punctul (ii);
Litera ii
păsările fac obiectul în mod sistematic unor controale ale documentelor și unor controale ale identității la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
la sosire, contactează autoritățile competente, autoritățile vamale sau alte autorități publice responsabile cu controalele la punctul de intrare a călătorilor;
Litera
dacă este cazul, prezintă certificatul de sănătate animală eliberat de autoritatea competentă din statul membru de origine sau orice alt document valabil care a însoțit animalele de companie în vederea circulației necomerciale către țara terță sau teritoriul terț în cauză;
Litera
dacă este cazul, prezintă documentul oficial eliberat de autoritatea competentă sau de altă autoritate publică din țara terță sau din teritoriul terț, care indică motivele refuzului;
Litera
pune păsările la dispoziție pentru controalele menționate la punctul (ii);
Punctul 3
păsări din speciile aviare enumerate în partea B din anexa I la Regulamentul (UE) 2016/429 care sunt deplasate dinspre o țară terță sau un teritoriu terț menționate la articolul 28 din Regulamentul delegat (UE) 2026/131;
Punctul 4
animale de companie din alte specii decât păsările enumerate în partea B din anexa I la Regulamentul (UE) 2016/429.

Articolul 11a

Cerințe privind controalele oficiale asupra animalelor de companie

Paragraf
Autoritățile competente, autoritățile vamale sau alte autorități publice care au fost desemnate să efectueze controalele menționate la articolul 11 alineatele (1) și (2) din prezentul regulament:
Litera a
trebuie să fie pe deplin informate cu privire la normele prevăzute în partea VI din Regulamentul (UE) 2016/429 și în Regulamentul delegat (UE) 2026/131;
Litera b
asigură faptul că personalul lor beneficiază de o formare adecvată și periodică care să îi permită să își îndeplinească sarcinile în mod competent și să efectueze verificările în mod consecvent;
Litera c
păstrează registre de evidență ale controalelor care au fost efectuate și al cazurilor de neconformitate identificate cu ocazia controalelor respective; și
Litera d
documentează rezultatul controalelor în secțiunea relevantă a certificatului de sănătate animală pentru fiecare animal de companie, atunci când este necesar în conformitate cu articolul 18 alineatul (2) litera (k) și cu articolul 26 alineatul (2) litera (j) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131.

Articolul 11b

Măsuri care trebuie luate în caz de neconformitate a animalelor de companie sau a animalelor de companie care nu sunt puse la dispoziție pentru controale oficiale

Alineatul 1
În cazul în care animalul de companie nu este pus la dispoziție de către proprietarul animalului de companie sau de către persoana autorizată pentru controalele menționate la articolul 11 alineatele (1) și (2) din prezentul regulament sau în cazul în care rezultatul controalelor respective arată că un animal de companie nu respectă condițiile prevăzute în partea VI din Regulamentul (UE) 2016/429 sau în Regulamentul delegat (UE) 2026/131, autoritățile competente, autoritățile vamale sau alte autorități publice care au fost desemnate să efectueze controalele decid, după consultarea medicului veterinar oficial și, dacă este necesar, a proprietarului animalului de companie sau a persoanei autorizate:
Litera a
să izoleze animalul de companie sub supraveghere oficială atât timp cât este necesar pentru a intra în conformitate;
Litera b
să adopte orice altă decizie administrativă pentru ca animalul de companie să intre în conformitate;
Litera c
să reexpedieze animalul de companie în afara Uniunii; sau
Litera d
în cazul în care aplicarea măsurilor menționate la literele (a), (b) și (c) nu este practică, să dispună ca animalul de companie să fie eutanasiat în conformitate cu normele naționale aplicabile referitoare la protecția animalelor de companie în momentul eutanasierii.
Alineatul 2
În cazul în care intrarea unui animal de companie în Uniune în scop necomercial este refuzată de autoritățile competente, de autoritățile vamale sau de alte autorități publice responsabile cu controalele menționate la articolul 11 alineatele (1) și (2), animalul de companie trebuie să fie izolat sub supraveghere oficială, până la adoptarea măsurilor prevăzute la alineatul (1) literele (c) și (d).
Alineatul 3
Măsurile menționate la prezentul articol se aplică pe cheltuiala proprietarului animalului de companie sau a persoanei autorizate.

Articolul 12

Informații privind animalele de companie

Alineatul 1
La toate punctele de intrare în Uniune, autoritatea competentă afișează informațiile din afișul prevăzut în anexa IV, în cel puțin una dintre limbile oficiale ale statului membru de introducere în Uniune, prin anunțuri proeminente plasate în locuri ușor vizibile pentru pasagerii care sosesc din țări terțe.
Alineatul 2
Operatorii de transport internațional de persoane, inclusiv operatorii portuari, aeroportuari și feroviari, precum și agențiile de voiaj acceptă ca autoritatea competentă să afișeze informațiile menționate la alineatul (1) la sediile lor, în locuri vizibile cu ușurință pentru pasagerii care sosesc din țări terțe.

Articolul 13

Abrogarea Regulamentului (CE) nr. 206/2009

Alineatul 1
Regulamentul (CE) nr. 206/2009 se abrogă de la 14 decembrie 2019.
Alineatul 2
Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa V.

Articolul 14

Modificarea Regulamentului (CE) nr. 142/2011

Paragraf
La articolul 27 din Regulamentul (CE) nr. 142/2011, se elimină alineatul (2).

Articolul 15

Intrare în vigoare și data aplicării

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 14 decembrie 2019.
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
ANEXA I
Paragraf
PARTEA 1
Paragraf
Lista mărfurilor menționate la articolul 7 litera (a)
Paragraf
Lapte praf pentru sugari, alte preparate pentru sugari și alimente destinate unor scopuri medicale speciale, cu condiția ca aceste produse:
Paragraf
să nu necesite refrigerare înainte de deschidere;
Paragraf
să fie produse ambalate de o marcă comercială înregistrată și destinate vânzării directe către consumatorul final; și
Paragraf
să aibă ambalajul intact, mai puțin în cazul în care conținutul este în curs de utilizare; și
Paragraf
sunt destinate utilizării de către pasageri.
Paragraf
Hrană specială pentru animale de companie necesară din motive medicale, cu condiția ca aceste produse:
Paragraf
să fie destinate animalului de companie care însoțește pasagerul;
Paragraf
să fie cu durată lungă de conservare;
Paragraf
să fie produse ambalate de o marcă comercială înregistrată și destinate vânzării directe către consumatorul final; și
Paragraf
să aibă ambalajul intact, mai puțin în cazul în care conținutul este în curs de utilizare.
Paragraf
PARTEA 2
Paragraf
Lista produselor de origine animală și a produselor compuse care nu sunt exceptate de la efectuarea controalelor oficiale la posturile de control la frontieră prevăzute la articolul 7 litera (c)
Litera i
să nu necesite refrigerare înainte de deschidere;
Litera ii
să fie produse ambalate de o marcă comercială înregistrată și destinate vânzării directe către consumatorul final; și
Litera iii
să aibă ambalajul intact, mai puțin în cazul în care conținutul este în curs de utilizare; și
Litera iv
sunt destinate utilizării de către pasageri.
Litera i
să fie destinate animalului de companie care însoțește pasagerul;
Litera ii
să fie cu durată lungă de conservare;
Litera iii
să fie produse ambalate de o marcă comercială înregistrată și destinate vânzării directe către consumatorul final; și
Litera iv
să aibă ambalajul intact, mai puțin în cazul în care conținutul este în curs de utilizare.
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
Afișele menționate la articolul 8 alineatul (1)
Paragraf
Afișele sunt disponibile la următoarea adresă:
Paragraf
https://ec.europa.eu/food/animals/animals-products-trade-imports/personal-imports_ro
Anexa 3
ANEXA IIIInformațiile menționate la articolul 8 alineatul (2) litera (a)
Paragraf
ANEXA III
Paragraf
Informațiile menționate la articolul 8 alineatul (2) litera (a)
Paragraf
Din cauza riscului de introducere a unor boli în Uniunea Europeană (UE), există proceduri stricte pentru introducerea anumitor produse de origine animală în UE. Aceste proceduri nu se aplică circulației produselor de origine animală între statele membre ale UE sau produselor de origine animală care provin în cantități mici destinate consumului personal din Andorra, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, San Marino și Elveția.
Paragraf
În conformitate cu Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, în special cu articolul 5 alineatul (4) din Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord, în coroborare cu anexa 2 la respectivul protocol, trimiterile la Uniunea Europeană din prezent a anexă includ Regatul Unit în ceea ce privește Irlanda de Nord.
Paragraf
Toate produsele animale care nu respectă aceste norme se predau la sosirea în UE pentru a fi distruse în mod oficial. Nedeclararea acestor produse poate conduce la impunerea unei amenzi sau la urmărire penală.
Paragraf
Următoarele produse pot fi introduse în UE atât timp cât respectă condițiile și limitele de greutate indicate la punctele 1-5 de mai jos.
Paragraf
Aveți voie să aduceți sau să trimiteți în UE transporturi personale conținând carne, lapte și produse derivate (altele decât laptele praf pentru sugari, alte preparate pentru sugari, alimentele destinate unor scopuri medicale speciale și hrana pentru animale de companie necesară din motive medicale) numai dacă acestea provin din Insulele Feroe sau din Groenlanda, iar greutatea lor nu depășește 10 kg de persoană.
Paragraf
Aveți voie să aduceți în UE transporturi personale conținând lapte praf pentru sugari, alte preparate pentru sugari și alimente destinate unor scopuri medicale speciale numai dacă acestea:
Paragraf
provin din Insulele Feroe sau din Groenlanda, iar greutatea lor totală nu depășește limita de 10 kg de persoană și dacă:
Paragraf
produsul nu necesită refrigerare înainte de consum;
Paragraf
este un produs ambalat de o marcă comercială înregistrată; și
Paragraf
ambalajul este intact, mai puțin în cazul în care conținutul este în curs de utilizare.
Paragraf
provin din alte țări (decât Insulele Feroe sau Groenlanda), iar greutatea lor totală nu depășește limita de 2 kg de persoană și dacă:

Aveți voie să aduceți în UE transporturi personale constând în hrană pentru animale de companie necesară din motive legate de sănătatea animalului de companie care însoțește pasagerul, numai dacă acestea:
Paragraf
provin din Insulele Feroe sau din Groenlanda, iar greutatea lor totală nu depășește limita de 10 kg de persoană și dacă:
Paragraf
produsul nu necesită refrigerare înainte de consum;
Paragraf
este un produs ambalat de o marcă comercială înregistrată; și
Paragraf
ambalajul este intact, mai puțin în cazul în care conținutul este în curs de utilizare.
Paragraf
provin din alte țări (decât Insulele Feroe sau Groenlanda), iar greutatea lor totală nu depășește limita de 2 kg de persoană și dacă:
Paragraf
produsul nu necesită refrigerare înainte de consum;
Paragraf
este un produs ambalat de o marcă comercială înregistrată; și
Paragraf
ambalajul este intact, mai puțin în cazul în care conținutul este în curs de utilizare.
Paragraf
Aveți voie să aduceți sau să trimiteți în UE transporturi personale conținând produse pescărești (inclusiv pește proaspăt, uscat, gătit, tratat sau afumat și anumite crustacee precum creveți, homari, midii moarte și stridii moarte) cu respectarea următoarelor condiții:
Paragraf
peștele proaspăt este eviscerat;
Paragraf
greutatea totală a produselor pescărești nu depășește, de persoană, 20 kg sau greutatea unui singur pește, luându-se în considerare greutatea cea mai mare.
Paragraf
Aceste restricții nu se aplică produselor pescărești provenite din Insulele Feroe sau din Groenlanda.
Paragraf
Aveți voie să aduceți sau să trimiteți în UE alte produse animale, cum ar fi de exemplu miere, stridii vii, midii și melci vii, numai dacă acestea:
Paragraf
provin din Insulele Feroe sau din Groenlanda, iar greutatea lor totală nu depășește 10 kg de persoană,
Paragraf
provin din alte țări (decât Insulele Feroe sau Groenlanda), iar greutatea lor totală nu depășește 2 kg de persoană.
Paragraf
Trebuie să știți că puteți aduce sau trimite în UE cantități mici de produse animale din cele cinci categorii menționate anterior (punctele 1-5) cu condiția ca acestea să respecte normele explicate în fiecare paragraf relevant.
Paragraf
Aveți voie să aduceți sau să trimiteți în UE cantități mari de produse animale numai dacă acestea respectă cerințele pentru transporturi comerciale, care includ:
Paragraf
cerințe de certificare, astfel cum sunt prevăzute în certificatul oficial UE corespunzător;
Paragraf
prezentarea mărfurilor, însoțite de documentația corectă, la un post de inspecție la frontiera UE, la sosirea în UE.
Paragraf
Următoarele produse sunt exceptate de la aplicarea normelor prevăzute la punctele 1-6 cu condiția să îndeplinească cerințele de la articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul delegat (UE) 2021/630:
Paragraf
produse de cofetărie (inclusiv dulciuri), ciocolată albă și alte preparate alimentare care nu conțin cacao și produse de cofetărie (inclusiv dulciuri), ciocolată și alte preparate alimentare, paste tartinabile și preparate pentru prepararea băuturilor, care conțin cacao;
Paragraf
paste făinoase, fidea și cușcuș;
Paragraf
alimente preparate obținute prin expandarea sau prăjirea cerealelor sau produselor din cereale, alimente preparate obținute din fulgi de cereale neprăjiți sau din amestecuri de fulgi de cereale neprăjiți și fulgi de cereale prăjiți sau cereale expandate (de exemplu cereale pentru micul dejun, müsli, granola) și alimente preparate obținute din orez și din alte cereale;
Paragraf
pâine, prăjituri, produse de patiserie preparate, biscuiți (inclusiv biscuiți crocanți), vafe și alveole, pesmeți, pâine prăjită și produse similare prăjite, chipsuri (inclusiv chipsuri de cartofi);
Paragraf
măsline umplute cu pește;
Paragraf
extracte, esențe și concentrate de cafea, de ceai sau de maté și preparate bazate pe aceste produse sau pe bază de cafea, de ceai sau de maté;
Paragraf
cicoare prăjită și alți înlocuitori prăjiți de cafea și extractele, esențele și concentratele acestora;
Paragraf
miso care conține o cantitate mică de supă de pește și sos de soia care conține o cantitate mică de supă de pește;
Paragraf
zeamă pentru supe și arome ambalate pentru consumatorul final;
Paragraf
suplimente alimentare ambalate pentru consumatorul final, care conțin produse prelucrate de origine animală (inclusiv glucozamină, condroitină sau chitosan);
Paragraf
lichioruri și licori.
Paragraf
Produsele compuse care au în compoziție numai enzime, arome, aditivi sau vitamina D3 în calitate de produse de origine animală sunt exceptate de la aplicarea normelor stabilite la punctele 1-6, cu condiția să îndeplinească cerințele de la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat (UE) 2021/630.
Litera
provin din Insulele Feroe sau din Groenlanda, iar greutatea lor totală nu depășește limita de 10 kg de persoană și dacă:
Litera a
produsul nu necesită refrigerare înainte de consum;
Litera b
este un produs ambalat de o marcă comercială înregistrată; și
Litera c
ambalajul este intact, mai puțin în cazul în care conținutul este în curs de utilizare.
Litera
provin din alte țări (decât Insulele Feroe sau Groenlanda), iar greutatea lor totală nu depășește limita de 2 kg de persoană și dacă:
Litera a
produsul nu necesită refrigerare înainte de consum;
Litera b
este un produs ambalat de o marcă comercială înregistrată; și
Litera c
ambalajul este intact, mai puțin în cazul în care conținutul este în curs de utilizare.
Litera a
produsul nu necesită refrigerare înainte de consum;
Litera b
este un produs ambalat de o marcă comercială înregistrată; și
Litera c
ambalajul este intact, mai puțin în cazul în care conținutul este în curs de utilizare.
Litera a
produsul nu necesită refrigerare înainte de consum;
Litera b
este un produs ambalat de o marcă comercială înregistrată; și
Litera c
ambalajul este intact, mai puțin în cazul în care conținutul este în curs de utilizare.
Litera
provin din Insulele Feroe sau din Groenlanda, iar greutatea lor totală nu depășește limita de 10 kg de persoană și dacă:
Litera a
produsul nu necesită refrigerare înainte de consum;
Litera b
este un produs ambalat de o marcă comercială înregistrată; și
Litera c
ambalajul este intact, mai puțin în cazul în care conținutul este în curs de utilizare.
Litera
provin din alte țări (decât Insulele Feroe sau Groenlanda), iar greutatea lor totală nu depășește limita de 2 kg de persoană și dacă:
Litera a
produsul nu necesită refrigerare înainte de consum;
Litera b
este un produs ambalat de o marcă comercială înregistrată; și
Litera c
ambalajul este intact, mai puțin în cazul în care conținutul este în curs de utilizare.
Litera a
produsul nu necesită refrigerare înainte de consum;
Litera b
este un produs ambalat de o marcă comercială înregistrată; și
Litera c
ambalajul este intact, mai puțin în cazul în care conținutul este în curs de utilizare.
Litera a
produsul nu necesită refrigerare înainte de consum;
Litera b
este un produs ambalat de o marcă comercială înregistrată; și
Litera c
ambalajul este intact, mai puțin în cazul în care conținutul este în curs de utilizare.
Litera
peștele proaspăt este eviscerat;
Litera
greutatea totală a produselor pescărești nu depășește, de persoană, 20 kg sau greutatea unui singur pește, luându-se în considerare greutatea cea mai mare.
Litera
provin din Insulele Feroe sau din Groenlanda, iar greutatea lor totală nu depășește 10 kg de persoană,
Litera
provin din alte țări (decât Insulele Feroe sau Groenlanda), iar greutatea lor totală nu depășește 2 kg de persoană.
Litera
cerințe de certificare, astfel cum sunt prevăzute în certificatul oficial UE corespunzător;
Litera
prezentarea mărfurilor, însoțite de documentația corectă, la un post de inspecție la frontiera UE, la sosirea în UE.
Litera
produse de cofetărie (inclusiv dulciuri), ciocolată albă și alte preparate alimentare care nu conțin cacao și produse de cofetărie (inclusiv dulciuri), ciocolată și alte preparate alimentare, paste tartinabile și preparate pentru prepararea băuturilor, care conțin cacao;
Litera
paste făinoase, fidea și cușcuș;
Litera
alimente preparate obținute prin expandarea sau prăjirea cerealelor sau produselor din cereale, alimente preparate obținute din fulgi de cereale neprăjiți sau din amestecuri de fulgi de cereale neprăjiți și fulgi de cereale prăjiți sau cereale expandate (de exemplu cereale pentru micul dejun, müsli, granola) și alimente preparate obținute din orez și din alte cereale;
Litera
pâine, prăjituri, produse de patiserie preparate, biscuiți (inclusiv biscuiți crocanți), vafe și alveole, pesmeți, pâine prăjită și produse similare prăjite, chipsuri (inclusiv chipsuri de cartofi);
Litera
măsline umplute cu pește;
Litera
extracte, esențe și concentrate de cafea, de ceai sau de maté și preparate bazate pe aceste produse sau pe bază de cafea, de ceai sau de maté;
Litera
cicoare prăjită și alți înlocuitori prăjiți de cafea și extractele, esențele și concentratele acestora;
Litera
miso care conține o cantitate mică de supă de pește și sos de soia care conține o cantitate mică de supă de pește;
Litera
zeamă pentru supe și arome ambalate pentru consumatorul final;
Litera
suplimente alimentare ambalate pentru consumatorul final, care conțin produse prelucrate de origine animală (inclusiv glucozamină, condroitină sau chitosan);
Litera
lichioruri și licori.
Anexa 4
ANEXA IVAfișul menționat la articolul 12
Paragraf
ANEXA IV
Paragraf
Afișul menționat la articolul 12
Paragraf
Afișul este disponibil la următoarea adresă:
Paragraf
https://ec.europa.eu/food/animals/pet-movement/poster-diseases-dont-respect-borders_en
Anexa 5
ANEXA VTabelul de corespondență menționat la articolul 13 alineatul (2)
Paragraf
ANEXA V
Paragraf
Tabelul de corespondență menționat la articolul 13 alineatul (2)
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 10