AcasăLegislație UE02019D0004-20210926

Decizia (UE) 2019/322 a Băncii Centrale Europene din 31 ianuarie 2019 privind delegarea competenței de a adopta decizii privind prerogativele de supraveghere acordate în temeiul dreptului național (BCE/2019/4)

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:26.09.2021
În vigoare din:26.09.2021
Articole:16
EUR-Lex

Articolul 1

Definiții

Paragraf
În sensul prezentei decizii, se aplică următoarele definiții:
Punctul 1
decizii bazate pe prerogativele naționale înseamnă deciziile luate de BCE în exercitarea prerogativelor sale de supraveghere acordate în temeiul dreptului național care nu sunt în mod explicit prevăzute de dreptul Uniunii;
Punctul 2
achiziționarea unei participații înseamnă: (a) achiziționarea unei participații directe sau indirecte sau a unor drepturi de vot în cadrul unei alte entități, inclusiv ca urmare a înființării unei noi entități, alta decât achiziția unei participații calificate în sensul articolului 22 din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului; și (b) orice tranzacție care în temeiul dreptului național relevant este echivalentă unei astfel de achiziții;
Punctul 3
fuziune înseamnă (a) o operațiune prin care una sau mai multe societăți, în momentul și ca efect al dizolvării cu sau fără lichidare, își transferă totalitatea activelor și pasivelor către o societate existentă sau nou-înființată în schimbul emiterii către acționarii lor a unor titluri de valoare sau acțiuni reprezentând capitalul societății existente sau nou-înființate, sau (b) orice tranzacție care constituie fuziune în temeiul dreptului național relevant;
Punctul 4
scindare înseamnă (a) o operațiune prin care una sau mai multe societăți își divizează o parte din active și din pasive și înființează o nouă societate care deține aceste active și pasive, sau (b) orice tranzacție care constituie scindare în temeiul dreptului național relevant;
Punctul 5
țară terță sau teritoriu terț înseamnă o țară sau un teritoriu din afara Spațiului Economic European;
Punctul 6
parte afiliată înseamnă o persoană fizică afiliată unei instituții de credit ori un membru apropiat al familiei persoanei respective sau o persoană juridică afiliată unei instituții de credit, în conformitate cu dreptul național relevant;
Punctul 7
decizie PSE înseamnă decizia adoptată de BCE în temeiul articolului 16 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 în urma procesului anual de supraveghere și evaluare în sensul articolului 97 din Directiva 2013/36/UE;
Punctul 8
indicator de acoperire a necesarului de lichiditate (liquidity coverage ratio – LCR) înseamnă indicatorul definit la articolul 4 din Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei;
Punctul 9
standarde de supraveghere și de reglementare echivalente sunt cerințe sau mecanisme de supraveghere și de reglementare aplicate de o țară terță sau de un teritoriu terț și care sunt recunoscute de Comisia Europeană ca fiind echivalente cu cele aplicate în Uniune în conformitate cu articolul 107 alineatul (4) și cu articolul 114 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului. Țările și teritoriile terțe relevante sunt enumerate în anexele I și IV la Decizia de punere în aplicare 2014/908/UE a Comisiei;
Punctul 10
decizie de delegare și decizie delegată au sensul stabilit la articolul 3 punctul 2 și, respectiv, punctul 4 din Decizia (UE) 2017/933 (BCE/2016/40);
Punctul 11
șefi de unități operative înseamnă șefii de unități operative din cadrul BCE către care este delegată competența de adoptare a deciziilor bazate pe prerogativele naționale;
Punctul 12
procedură aplicabilă în cazul absenței unei obiecții înseamnă procedura stabilită la articolul 26 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 și detaliată la articolul 13g din Decizia BCE/2004/2;
Punctul 13
decizie negativă înseamnă o decizie care nu acordă sau nu acordă în întregime aprobarea solicitată de entitatea supravegheată semnificativă. O decizie cu dispoziții auxiliare, precum condiții sau obligații, este considerată o decizie negativă, cu excepția cazului în care aceste dispoziții auxiliare (a) asigură că entitatea supravegheată îndeplinește cerințele dreptului național relevant și au fost convenite în scris sau (b) doar reformulează una sau mai multe cerințe existente care trebuie respectate de instituție în conformitate cu o dispoziție relevantă din dreptul național ori solicită informații privind îndeplinirea uneia sau multor asemenea cerințe;
Punctul 14
entitate supravegheată semnificativă înseamnă o entitate supravegheată semnificativă, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 16 din Regulamentul (UE) nr. 468/2014 al Băncii Centrale Europene (BCE/2014/17);
Punctul 15
sucursală înseamnă o sucursală, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 17 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
Punctul 16
reprezentanță înseamnă un sediu secundar care promovează sau sprijină activitățile unei entități supravegheate, dar care nu desfășoară activitatea unei instituții de credit;
Punctul 17
servicii de asistență conexe înseamnă servicii auxiliare care susțin activitatea principală a instituției de credit, inclusiv servicii administrative, servicii pentru clienți, colectarea datoriilor, semnături electronice sau alte servicii similare;
Punctul 18
ghid BCE înseamnă orice document adoptat de Consiliul guvernatorilor la propunerea Consiliului de supraveghere și publicat pe website-ul BCE și care oferă orientări cu privire la interpretarea de către BCE a cerințelor juridice;
Punctul 19
entitate reglementată înseamnă o entitate reglementată astfel cum este definită la articolul 2 punctul 4 din Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului;
Punctul 20
ECB Guide on the supervisory approach to consolidation in the banking sector (Ghidul BCE privind abordarea în materie de supraveghere în ceea ce privește consolidarea în sectorul bancar) înseamnă un document cu acest titlu care conține principiile care stau la baza abordării în materie de supraveghere prudențială urmate de BCE atunci când stabilește dacă mecanismele puse în aplicare de o instituție de credit care rezultă dintr-o consolidare asigură gestionarea și acoperirea solidă a riscurilor, document ce este adoptat și modificat periodic în conformitate cu procedura aplicabilă în lipsa unei obiecții și publicat pe website-ul BCE;
Punctul 21
caracter delicat înseamnă o caracteristică sau un factor care poate avea un impact negativ asupra reputației BCE și/sau asupra funcționării eficace și consecvente a mecanismului unic de supraveghere, inclusiv, dar fără a se limita la oricare dintre următoarele: (a) entitatea supravegheată relevantă a făcut anterior sau face în prezent obiectul unor măsuri stricte de supraveghere, cum ar fi măsurile de intervenție timpurie; (b) proiectul de decizie, odată adoptat, va crea un nou precedent care ar putea deveni obligatoriu pentru BCE în viitor; (c) proiectul de decizie, odată adoptat, poate atrage atenție negativă din partea mass-mediei sau a publicului; sau (d) o autoritate națională competentă care a intrat în strânsă cooperare cu BCE comunică BCE dezacordul său cu privire la proiectul de decizie propus.

Articolul 2

Obiect și domeniu de aplicare

Alineatul 1
Prezenta decizie stabilește criteriile pentru delegarea competențelor decizionale șefilor de unități operative din cadrul BCE pentru adoptarea deciziilor bazate pe prerogativele naționale.
Alineatul 2
Delegarea competențelor decizionale nu aduce atingere evaluării în materie de supraveghere care trebuie realizată în vederea adoptării deciziilor bazate pe prerogativele naționale.

Articolul 3

Delegarea deciziilor bazate pe prerogativele naționale

Alineatul 1
În conformitate cu articolul 4 din Decizia (UE) 2017/933 (BCE/2016/40), Consiliul guvernatorilor deleagă șefilor de unități operative din cadrul BCE desemnați de Comitetul executiv în conformitate cu articolul 5 din această decizie adoptarea deciziilor bazate pe prerogativele naționale privind: (a) achiziții de participații; (b) achiziții de active sau pasive; (c) vânzări de participații; (d) vânzări de active sau pasive; (e) fuziuni; (f) scindări; (g) operațiuni în țări sau teritorii terțe; (h) externalizare; (i) modificarea statutelor; (j) desemnarea auditorilor externi; (k) acordarea de credit părților afiliate.
Alineatul 2
Deciziile bazate pe prerogativele naționale menționate la alineatul (1) se adoptă printr-o decizie delegată dacă sunt îndeplinite criteriile relevante de adoptare a deciziilor delegate prevăzute la articolele 4-14.
Alineatul 3
Deciziile bazate pe prerogativele naționale nu sunt adoptate printr-o decizie delegată în cazul în care dreptul național prevede aprobarea de către autoritățile de supraveghere a măsurilor strategice ale instituțiilor de credit sau în cazul în care complexitatea evaluării sau caracterul delicat al situației impune ca acestea să fie adoptate prin procedura aplicabilă în lipsa unei obiecții.
Alineatul 3a
Șefii unităților operative transmit Consiliului de supraveghere și Consiliului guvernatorilor spre adoptare printr-o procedură aplicabilă în lipsa unei obiecții o decizie bazată pe prerogativele naționale care îndeplinește criteriile de adoptare a deciziilor delegate prevăzute la articolele 4-14, în cazul în care evaluarea în materie de supraveghere a acelei decizii bazate pe prerogativele naționale are un impact direct asupra evaluării în materie de supraveghere a unei alte decizii care urmează să fie adoptată în cadrul procedurii aplicabile în lipsa unei obiecții.
Alineatul 4
Delegarea competențelor decizionale în temeiul alineatului (1) se aplică:
Litera a
adoptării de către BCE a deciziilor în materie de supraveghere;
Litera b
aprobării de către BCE a evaluărilor pozitive atunci când dreptul național nu prevede adoptarea unei decizii în materie de supraveghere;
Litera c
aprobării de către BCE a răspunsurilor sau rapoartelor emise de BCE la cererea autorităților statelor membre participante în ceea ce privește prerogativele naționale;
Litera d
adoptării de către BCE a instrucțiunilor adresate, în temeiul articolului 7 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, autorităților naționale competente cu care BCE a stabilit o cooperare strânsă.
Alineatul 5
Deciziile negative nu sunt adoptate printr-o decizie delegată.
Alineatul 6
Atunci când o decizie nu poate fi adoptată printr-o decizie delegată, aceasta este adoptată în conformitate cu procedura aplicabilă în cazul absenței unei obiecții.

Articolul 4

Criteriile de adoptare a deciziilor delegate privind achizițiile de participații

Alineatul 1
Deciziile privind aprobarea achizițiilor de participații în instituții de credit sau în instituții, altele decât instituțiile de credit, de către o entitate supravegheată semnificativă sunt adoptate printr-o decizie delegată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii:
Litera a
impactul asupra fondurilor proprii ale entității supravegheate semnificative achizitoare, atât pe bază individuală, cat si pe bază consolidată, este limitat, ceea ce înseamnă că:
Litera i
în urma achiziției, fondurile proprii depășesc și se estimează că vor continua să depășească suma dintre cerințele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, fondurile proprii care trebuie deținute în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, cerința de amortizor combinat definită la articolul 128 punctul 6 din Directiva 2013/36/UE și orientările în materie de capital ale pilonului 2, astfel cum sunt stabilite în ultima decizie PSE disponibilă; și
Litera ii
impactul reducerii asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 de bază, asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 și asupra ratei fondurilor proprii totale este sub 100 de puncte de bază;
Litera b
impactul asupra situației lichidității entității supravegheate semnificative care achiziționează participațiile este limitat, ceea ce înseamnă că:
Litera i
LCR rămâne peste 110 % și peste cerințele de lichiditate stabilite în ultima decizie PSE disponibilă, în cazul în care acestea depășesc cerința minimă privind LCR;
Litera ii
la nivel consolidat, LCR nu este redus cu mai mult de 50 %;
Litera c
entitatea vizată este situată într-un stat membru al Uniunii sau al Spațiului Economic European sau într-o țară terță sau într-un teritoriu terț cu standarde de supraveghere și de reglementare echivalente.
Litera i
în urma achiziției, fondurile proprii depășesc și se estimează că vor continua să depășească suma dintre cerințele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, fondurile proprii care trebuie deținute în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, cerința de amortizor combinat definită la articolul 128 punctul 6 din Directiva 2013/36/UE și orientările în materie de capital ale pilonului 2, astfel cum sunt stabilite în ultima decizie PSE disponibilă; și
Litera ii
impactul reducerii asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 de bază, asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 și asupra ratei fondurilor proprii totale este sub 100 de puncte de bază;
Litera i
LCR rămâne peste 110 % și peste cerințele de lichiditate stabilite în ultima decizie PSE disponibilă, în cazul în care acestea depășesc cerința minimă privind LCR;
Litera ii
la nivel consolidat, LCR nu este redus cu mai mult de 50 %;
Alineatul 2
Evaluarea achizițiilor de participații se desfășoară în conformitate cu dispozițiile relevante din dreptul național, fiind luate de asemenea în considerare orice ghiduri BCE aplicabile și/sau poziții de politică, orientări sau acte similare ale autorităților naționale competente.

Articolul 5

Criteriile de adoptare a deciziilor delegate privind achizițiile de active sau pasive

Alineatul 1
Deciziile privind aprobarea achiziției de active sau pasive în instituții de credit sau în instituții, altele decât instituțiile de credit, de către o entitate supravegheată semnificativă sunt adoptate printr-o decizie delegată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii:
Litera a
impactul asupra fondurilor proprii ale entității supravegheate semnificative achizitoare, ca urmare a achiziției, atât pe bază individuală, cat si pe bază consolidată, este limitat, ceea ce înseamnă că:
Litera i
în urma achiziției, fondurile proprii depășesc și se estimează că vor continua să depășească suma dintre cerințele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, fondurile proprii care trebuie deținute în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, cerința de amortizor combinat definită la articolul 128 punctul 6 din Directiva 2013/36/UE și orientările în materie de capital ale pilonului 2, astfel cum sunt stabilite în ultima decizie PSE disponibilă; și
Litera ii
impactul reducerii asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 de bază, asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 și asupra ratei fondurilor proprii totale este sub 100 de puncte de bază;
Litera b
impactul asupra situației lichidității entității supravegheate semnificative care achiziționează activele sau pasivele, ca urmare a achiziției, este limitat, ceea ce înseamnă că:
Litera i
LCR rămâne peste 110 % și peste cerințele de lichiditate stabilite în ultima decizie PSE disponibilă, în cazul în care acestea depășesc cerința minimă privind LCR; și
Litera ii
la nivel consolidat, LCR nu este redus cu mai mult de 50 %;
Litera c
valoarea activelor și a pasivelor achiziționate nu depășește 25 % din valoarea totală a activelor entității supravegheate semnificative care achiziționează activele, la nivel individual.
Litera i
în urma achiziției, fondurile proprii depășesc și se estimează că vor continua să depășească suma dintre cerințele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, fondurile proprii care trebuie deținute în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, cerința de amortizor combinat definită la articolul 128 punctul 6 din Directiva 2013/36/UE și orientările în materie de capital ale pilonului 2, astfel cum sunt stabilite în ultima decizie PSE disponibilă; și
Litera ii
impactul reducerii asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 de bază, asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 și asupra ratei fondurilor proprii totale este sub 100 de puncte de bază;
Litera i
LCR rămâne peste 110 % și peste cerințele de lichiditate stabilite în ultima decizie PSE disponibilă, în cazul în care acestea depășesc cerința minimă privind LCR; și
Litera ii
la nivel consolidat, LCR nu este redus cu mai mult de 50 %;
Alineatul 2
Evaluarea achizițiilor de active sau pasive se efectuează în conformitate cu dispozițiile relevante din dreptul național, fiind luate de asemenea în considerare orice ghiduri BCE aplicabile și/sau poziții de politică, orientări sau acte similare ale autorităților naționale competente.

Articolul 6

Criteriile de adoptare a deciziilor delegate privind vânzările de participații

Alineatul 1
Deciziile privind aprobarea vânzărilor de participații de către o entitate supravegheată semnificativă sunt adoptate printr-o decizie delegată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii:
Litera a
impactul asupra fondurilor proprii ale entității supravegheate semnificative care efectuează vânzarea, atât pe bază individuală, cat si pe bază consolidată, este limitat, ceea ce înseamnă că:
Litera i
în urma vânzării, fondurile proprii depășesc și se estimează că vor continua să depășească suma dintre cerințele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, fondurile proprii care trebuie deținute în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, cerința de amortizor combinat definită la articolul 128 punctul 6 din Directiva 2013/36/UE și orientările în materie de capital ale pilonului 2, astfel cum sunt stabilite în ultima decizie PSE disponibilă; și
Litera ii
impactul reducerii asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 de bază, asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 și asupra ratei fondurilor proprii totale este sub 100 de puncte de bază;
Litera b
impactul asupra situației lichidității entității supravegheate semnificative care efectuează vânzarea este limitat, ceea ce înseamnă că:
Litera i
LCR rămâne peste 110 % și peste cerințele de lichiditate stabilite în ultima decizie PSE disponibilă, în cazul în care acestea depășesc cerința minimă privind LCR; și
Litera ii
la nivel consolidat, LCR nu este redus cu mai mult de 50 %.
Litera i
în urma vânzării, fondurile proprii depășesc și se estimează că vor continua să depășească suma dintre cerințele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, fondurile proprii care trebuie deținute în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, cerința de amortizor combinat definită la articolul 128 punctul 6 din Directiva 2013/36/UE și orientările în materie de capital ale pilonului 2, astfel cum sunt stabilite în ultima decizie PSE disponibilă; și
Litera ii
impactul reducerii asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 de bază, asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 și asupra ratei fondurilor proprii totale este sub 100 de puncte de bază;
Litera i
LCR rămâne peste 110 % și peste cerințele de lichiditate stabilite în ultima decizie PSE disponibilă, în cazul în care acestea depășesc cerința minimă privind LCR; și
Litera ii
la nivel consolidat, LCR nu este redus cu mai mult de 50 %.
Alineatul 2
Evaluarea vânzării participațiilor se efectuează în conformitate cu dispozițiile relevante din dreptul național, fiind luate de asemenea în considerare orice ghiduri BCE aplicabile și/sau poziții de politică, orientări sau acte similare ale autorităților naționale competente.

Articolul 7

Criteriile de adoptare a deciziilor delegate privind vânzările de active sau pasive

Alineatul 1
Deciziile privind aprobarea vânzărilor de active sau pasive de către o entitate supravegheată semnificativă sunt adoptate printr-o decizie delegată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii:
Litera a
impactul asupra fondurilor proprii ale entității supravegheate semnificative care efectuează vânzarea, ca urmare a vânzării activelor sau pasivelor, atât pe bază individuală, cat si pe bază consolidată, este limitat, ceea ce înseamnă că:
Litera i
în urma vânzării, fondurile proprii depășesc și se estimează că vor continua să depășească suma dintre cerințele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, fondurile proprii care trebuie deținute în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, cerința de amortizor combinat definită la articolul 128 punctul 6 din Directiva 2013/36/UE și orientările în materie de capital ale pilonului 2, astfel cum sunt stabilite în ultima decizie PSE disponibilă; și
Litera ii
impactul reducerii asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 de bază, asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 și asupra ratei fondurilor proprii totale este sub 100 de puncte de bază;
Litera b
impactul asupra situației lichidității entității supravegheate semnificative care efectuează vânzarea, ca urmare a vânzării activelor sau pasivelor, este limitat, ceea ce înseamnă că:
Litera i
LCR rămâne peste 110 % și peste cerințele de lichiditate stabilite în ultima decizie PSE disponibilă, în cazul în care acestea depășesc cerința minimă privind LCR; și
Litera ii
la nivel consolidat, LCR nu este redus cu mai mult de 50 %;
Litera c
valoarea activelor sau pasivelor vândute nu depășește 25 % din valoarea totală a activelor entității supravegheate semnificative care efectuează vânzarea la nivel individual.
Litera i
în urma vânzării, fondurile proprii depășesc și se estimează că vor continua să depășească suma dintre cerințele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, fondurile proprii care trebuie deținute în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, cerința de amortizor combinat definită la articolul 128 punctul 6 din Directiva 2013/36/UE și orientările în materie de capital ale pilonului 2, astfel cum sunt stabilite în ultima decizie PSE disponibilă; și
Litera ii
impactul reducerii asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 de bază, asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 și asupra ratei fondurilor proprii totale este sub 100 de puncte de bază;
Litera i
LCR rămâne peste 110 % și peste cerințele de lichiditate stabilite în ultima decizie PSE disponibilă, în cazul în care acestea depășesc cerința minimă privind LCR; și
Litera ii
la nivel consolidat, LCR nu este redus cu mai mult de 50 %;
Alineatul 2
Evaluarea vânzărilor de active sau pasive se efectuează în conformitate cu dispozițiile relevante din dreptul național, fiind luate de asemenea în considerare orice ghiduri BCE aplicabile și/sau poziții de politică, orientări sau acte similare ale autorităților naționale competente.

Articolul 8

Criteriile de adoptare a deciziilor delegate privind fuziunile

Alineatul 1
Deciziile privind aprobarea fuziunilor care implică cel puțin o entitate supravegheată semnificativă sunt adoptate printr-o decizie delegată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii:
Litera a
impactul asupra fondurilor proprii ale entității supravegheate semnificative, ca urmare a fuziunii, atât pe bază individuală, cat si pe bază consolidată, este limitat, ceea ce înseamnă că:
Litera i
în urma fuziunii, fondurile proprii depășesc și se estimează că vor continua să depășească suma dintre cerințele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, fondurile proprii care trebuie deținute în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, cerința de amortizor combinat definită la articolul 128 punctul 6 din Directiva 2013/36/UE și, după caz, orientările în materie de capital ale pilonului 2, astfel cum sunt stabilite în ultima decizie PSE disponibilă; și
Litera ii
impactul reducerii asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 de bază, asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 și asupra ratei fondurilor proprii totale este sub 100 de puncte de bază;
Litera b
impactul asupra situației lichidității entității supravegheate semnificative rezultate în urma fuziunii este limitat, ceea ce înseamnă că:
Litera i
LCR rămâne peste 110 % și peste cerințele de lichiditate stabilite în ultima decizie PSE disponibilă, în cazul în care acestea depășesc cerința minimă privind LCR; și
Litera ii
la nivel consolidat, LCR nu este redus cu mai mult de 50 %;
Litera c
structura de guvernanță a entității supravegheate semnificative rezultate în urma fuziunii nu generează preocupări în materie de supraveghere.
Litera i
în urma fuziunii, fondurile proprii depășesc și se estimează că vor continua să depășească suma dintre cerințele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, fondurile proprii care trebuie deținute în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, cerința de amortizor combinat definită la articolul 128 punctul 6 din Directiva 2013/36/UE și, după caz, orientările în materie de capital ale pilonului 2, astfel cum sunt stabilite în ultima decizie PSE disponibilă; și
Litera ii
impactul reducerii asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 de bază, asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 și asupra ratei fondurilor proprii totale este sub 100 de puncte de bază;
Litera i
LCR rămâne peste 110 % și peste cerințele de lichiditate stabilite în ultima decizie PSE disponibilă, în cazul în care acestea depășesc cerința minimă privind LCR; și
Litera ii
la nivel consolidat, LCR nu este redus cu mai mult de 50 %;
Alineatul 2
Competențele decizionale nu sunt delegate în niciun caz șefilor de unități operative în privința următoarelor:
Litera a
fuziuni între o entitate supravegheată semnificativă și o altă entitate care nu aparține grupului din care face parte entitatea supravegheată semnificativă; sau
Litera b
fuziuni transfrontaliere între entități supravegheate semnificative care aparțin aceluiași grup.
Alineatul 3
Evaluarea fuziunilor se efectuează în conformitate cu dispozițiile relevante din dreptul național, fiind luate de asemenea în considerare orice ghiduri BCE aplicabile, inclusiv Ghidul BCE privind abordarea în materie de supraveghere în ceea ce privește consolidarea în sectorul bancar, precum și poziții de politică, orientări sau acte similare ale autorităților naționale competente.

Articolul 9

Criteriile de adoptare a deciziilor delegate privind scindările

Alineatul 1
Deciziile privind aprobarea scindărilor care implică cel puțin o entitate supravegheată semnificativă sunt adoptate printr-o decizie delegată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii:
Litera a
impactul asupra fondurilor proprii ale entității sau entităților supravegheate semnificative, ca urmare a scindării, atât pe bază consolidată, cat si pe bază individuală, este limitat, ceea ce înseamnă că:
Litera i
în urma scindării, fondurile proprii depășesc și se estimează că vor continua să depășească suma dintre cerințele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, fondurile proprii care trebuie deținute în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, cerința de amortizor combinat definită la articolul 128 punctul 6 din Directiva 2013/36/UE și, după caz, orientările în materie de capital ale pilonului 2, astfel cum sunt stabilite în ultima decizie PSE disponibilă; și
Litera ii
impactul reducerii asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 de bază, asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 și asupra ratei fondurilor proprii totale este sub 100 de puncte de bază;
Litera b
impactul asupra situației lichidității entității sau entităților supravegheate semnificative rezultate în urma scindării este limitat, ceea ce înseamnă că:
Litera i
LCR rămâne peste 110 % și peste cerințele de lichiditate stabilite în ultima decizie PSE disponibilă, în cazul în care acestea depășesc cerința minimă privind LCR; și
Litera ii
la nivel consolidat, LCR nu este redus cu mai mult de 50 %;
Litera c
structura de guvernanță a entității sau entităților supravegheate semnificative rezultate în urma scindării nu generează preocupări în materie de supraveghere.
Litera i
în urma scindării, fondurile proprii depășesc și se estimează că vor continua să depășească suma dintre cerințele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, fondurile proprii care trebuie deținute în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, cerința de amortizor combinat definită la articolul 128 punctul 6 din Directiva 2013/36/UE și, după caz, orientările în materie de capital ale pilonului 2, astfel cum sunt stabilite în ultima decizie PSE disponibilă; și
Litera ii
impactul reducerii asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 de bază, asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 și asupra ratei fondurilor proprii totale este sub 100 de puncte de bază;
Litera i
LCR rămâne peste 110 % și peste cerințele de lichiditate stabilite în ultima decizie PSE disponibilă, în cazul în care acestea depășesc cerința minimă privind LCR; și
Litera ii
la nivel consolidat, LCR nu este redus cu mai mult de 50 %;
Alineatul 2
Competențele decizionale nu sunt delegate în niciun caz șefilor de unități operative în privința următoarelor:
Litera a
scindări care au drept rezultat înființarea unei alte entități care nu aparține grupului din care face parte entitatea supravegheată semnificativă; sau
Litera b
scindări care au drept rezultat înființarea unei entități într-o țară sau într-un teritoriu diferit decât cel în care își are sediul entitatea supravegheată semnificativă.
Alineatul 3
Evaluarea scindării se efectuează în conformitate cu dispozițiile relevante din dreptul național, fiind luate de asemenea în considerare orice ghiduri BCE aplicabile și/sau poziții de politică, orientări sau acte similare ale autorităților naționale competente.

Articolul 10

Criteriile de adoptare a deciziilor delegate privind operațiunile din țări sau teritorii terțe

Alineatul 1
Deciziile privind aprobarea înființării unei sucursale de către o entitate supravegheată semnificativă într-o țară terță sau într-un teritoriu terț sunt adoptate printr-o decizie delegată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii:
Litera a
sucursala își are sediul într-o țară terță sau într-un teritoriu terț cu standarde de supraveghere și de reglementare echivalente;
Litera b
activele totale ale sucursalei estimate în programul de activitate nu depășesc 10 % din activele totale ale entității supravegheate semnificative; și
Litera c
sucursala efectuează tranzacții care sunt executate în principal în țara terță sau în teritoriul terț în care își are sediul sucursala.
Alineatul 2
Deciziile privind următoarele operațiuni efectuate de o entitate supravegheată semnificativă sunt adoptate printr-o decizie delegată:cu excepția cazului în care operațiunile respective sunt efectuate într-o țară inclusă în lista din anexa la Regulamentul delegat (UE) 2016/1675 al Comisiei.
Litera a
închiderea unei sucursale;
Litera b
modificări ale structurilor sucursalei;
Litera c
deschiderea sau închiderea unei reprezentanțe; și
Litera d
prestarea de servicii bancare într-o țară terță sau într-un teritoriu terț fără o prezență fizică locală sub formă de sucursală sau filială,
Alineatul 3
Evaluarea operațiunilor din țări sau teritorii terțe se efectuează în conformitate cu dispozițiile relevante din dreptul național, fiind luate de asemenea în considerare orice ghiduri BCE aplicabile și/sau poziții de politică, orientări sau acte similare ale autorităților naționale competente.

Articolul 11

Criteriile de adoptare a deciziilor delegate privind externalizarea

Alineatul 1
Deciziile privind aprobarea externalizării activităților de către o entitate supravegheată semnificativă sunt adoptate printr-o decizie delegată dacă este îndeplinit cel puțin unul dintre următoarele criterii:
Litera a
prestatorul de servicii face parte din grupul căruia îi aparține și entitatea supravegheată semnificativă (externalizare intragrup) și își are sediul în Uniune; sau
Litera b
prestatorul de servicii este o entitate reglementată care își are sediul în Uniune și este autorizată să presteze serviciile externalizate; sau
Litera c
externalizarea are ca obiect servicii de asistență conexe, iar prestatorul de servicii își are sediul în Uniune sau în Spațiul Economic European.
Alineatul 2
Evaluarea proiectelor de externalizare se efectuează în conformitate cu dispozițiile relevante din dreptul național, fiind luate de asemenea în considerare orice ghiduri BCE aplicabile și/sau poziții de politică, orientări sau acte similare ale autorităților naționale competente.

Articolul 12

Criteriile de adoptare a deciziilor delegate privind modificarea statutelor

Alineatul 1
Deciziile privind aprobarea modificării statutelor unei entități supravegheate semnificative sunt adoptate printr-o decizie delegată în următoarele cazuri:
Litera a
modificări care sunt pur formale, incluzând schimbări de denumiri și de adrese;
Litera b
modificări care nu fac decât să transpună cerințe legale prevăzute de acte cu putere de lege sau de acte administrative;
Litera c
modificări care pun în aplicare o decizie judiciară sau administrativă sau care sunt efectuate la cererea BCE;
Litera d
modificări care privesc capitalul social al unei entități supravegheate semnificative, în cazul în care:
Litera i
decizia aferentă privind fondurile proprii (de exemplu, privind clasificarea instrumentelor de capital drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază sau privind reducerea fondurilor proprii) este, de asemenea, delegată;
Litera ii
entitatea supravegheată semnificativă a clasificat o emisiune în conformitate cu dispozițiile articolului 26 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, iar BCE consideră că notificarea efectuată de entitatea supravegheată semnificativă în conformitate cu litera (b) de la paragraful respectiv respectă cerințele de notificare;
Litera e
modificări ale statutelor unei filiale pentru a le alinia cu cele ale societății sale mamă în cazul în care modificarea celor din urmă a fost deja aprobată de BCE;
Litera f
modificări care reflectă exclusiv schimbările rezultate în urma unei fuziuni sau a unei scindări aprobate anterior de BCE.
Litera i
decizia aferentă privind fondurile proprii (de exemplu, privind clasificarea instrumentelor de capital drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază sau privind reducerea fondurilor proprii) este, de asemenea, delegată;
Litera ii
entitatea supravegheată semnificativă a clasificat o emisiune în conformitate cu dispozițiile articolului 26 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, iar BCE consideră că notificarea efectuată de entitatea supravegheată semnificativă în conformitate cu litera (b) de la paragraful respectiv respectă cerințele de notificare;
Alineatul 2
Evaluarea modificării statutelor se efectuează în conformitate cu dispozițiile relevante din dreptul național, fiind luate de asemenea în considerare orice ghiduri BCE aplicabile și/sau poziții de politică, orientări sau acte similare ale autorităților naționale competente.

Articolul 13

Criteriile de adoptare a deciziilor delegate privind desemnarea sau schimbarea auditorilor externi

Alineatul 1
Deciziile privind desemnarea sau schimbarea auditorilor externi ai unei entități supravegheate semnificative sunt luate printr-o decizie delegată în cazul în care astfel de decizii constituie, în temeiul dispozițiilor relevante din dreptul național, exercitarea supravegherii prudențiale în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013.
Alineatul 2
Competențele decizionale nu sunt delegate în niciun caz șefilor de unități operative în privința următoarelor: (a) decizii privind înlocuirea unui auditor extern cu un altul desemnat de autoritatea de supraveghere competentă sau (b) decizii privind desemnarea unui auditor extern la indicația autorității de supraveghere competente.
Alineatul 3
Evaluarea caracterului adecvat al auditorilor externi se efectuează în conformitate cu dispozițiile relevante din dreptul național, fiind luate de asemenea în considerare orice ghiduri BCE aplicabile și/sau poziții de politică, orientări sau acte similare ale autorităților naționale competente.

Articolul 14

Criteriile de adoptare a deciziilor delegate privind acordarea de credit părților afiliate

Alineatul 1
Deciziile privind acordarea de credit de către o entitate supravegheată semnificativă unei părți afiliate sunt adoptate printr-o decizie delegată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii:
Litera a
expunerea totală a entității supravegheate semnificative față de partea afiliată nu depășește 5 milioane EUR; și
Litera b
termenii și condițiile aplicabile acordării de credit nu sunt mai favorabile decât cele în conformitate cu care se acordă credit clienților care nu sunt părți afiliate sau sunt cel puțin similare cu cele aplicabile aceluiași tip de operațiuni încheiate cu angajați care nu sunt părți afiliate ale entității supravegheate semnificative.
Alineatul 2
Evaluarea acordării de credit unei părți afiliate se efectuează în conformitate cu dispozițiile relevante din dreptul național, fiind luate de asemenea în considerare orice ghiduri BCE aplicabile și/sau poziții de politică, orientări sau acte similare ale autorităților naționale competente.

Articolul 15

Dispoziție tranzitorie

Paragraf
Prezenta decizie nu se aplică în cazurile în care cererea de aprobare a oricăreia dintre operațiunile menționate la articolul 3 alineatul (1) a fost transmisă BCE înainte de intrarea în vigoare a prezentei decizii.

Articolul 16

Intrarea în vigoare

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.