Articolul 1
Alineatul 1
Taxa antidumping definitivă aplicabilă tuturor celorlalte societăți, instituită prin articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2384 al Comisiei asupra importurilor de anumite folii de aluminiu originare din Republica Populară Chineză, este extinsă la importurile în Uniune de:
Litera
folie de aluminiu cu o grosime de minimum 0,007 mm și mai mică de 0,008 mm, indiferent de lățimea rolelor, indiferent dacă a fost sau nu recoaptă, în prezent încadrată la codul NC ex76071119 (codul TARIC 7607111930), sau
Litera
folie de aluminiu cu o grosime de minimum 0,008 mm și de maximum 0,018 mm, în role cu o lățime de peste 650 mm, indiferent dacă a fost sau nu recoaptă, în prezent încadrată la codul NC ex76071119 (codul TARIC 7607111940), sau
Litera
folie de aluminiu cu o grosime mai mare de 0,018 mm și mai mică de 0,021 mm, indiferent de lățimea rolelor, indiferent dacă a fost sau nu recoaptă, în prezent încadrată la codul NC ex76071119 (codul TARIC 7607111950), sau
Litera
folie de aluminiu cu o grosime de minimum 0,021 mm și de maximum 0,045 mm, în cazul în care este prezentată ca având cel puțin două straturi, indiferent de lățimea rolelor, indiferent dacă a fost sau nu recoaptă, în prezent încadrată la codul NC ex76071190 (codurile TARIC 7607119045 și 7607119080).
Alineatul 2
Această extindere nu se aplică importurilor de produse menționate la alineatul (1) din prezentul articol, fabricate de societățile enumerate mai jos:
Alineatul 3
Aplicarea scutirilor acordate societăților menționate în mod expres la alineatul (2) din prezentul articol este condiționată de punerea la dispoziția autorităților vamale din statele membre a unei facturi comerciale valabile emise de producător, pe care figurează o declarație datată și semnată de un reprezentant al entității care emite factura, identificat prin numele său și prin funcția sa. Această declarație este redactată după cum urmează: Subsemnatul, certific faptul că cele (volumul) de anumite folii de aluminiu vândute pentru export către Uniunea Europeană, care fac obiectul prezentei facturi, au fost fabricate de (denumirea și adresa societății) (cod adițional TARIC) în (țara în cauză). Declar că informațiile furnizate în prezenta factură sunt complete și corecte. În cazul în care nu se pune la dispoziție o astfel de factură, se aplică taxa antidumping, astfel cum a fost instituită prin alineatul (1) din prezentul articol.
Alineatul 4
Produsul descris la alineatul (1) este scutit de taxa antidumping definitivă dacă este importat pentru alte utilizări decât utilizarea ca folie de aluminiu de uz casnic. Scutirile fac obiectul condițiilor stabilite în dispozițiile vamale relevante ale Uniunii cu privire la regimul de destinație finală, în special articolul 254 din Codul vamal al Uniunii.
Alineatul 5
Taxa extinsă prin dispozițiile de la alineatul (1) din prezentul articol este percepută la importurile originare din Republica Populară Chineză, înregistrate în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/865 și cu articolul 13 alineatul (3) și articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2016/1036, cu excepția produselor fabricate de societățile enumerate la alineatul (2) din prezentul articol și cu excepția celor pentru care importatorii pot demonstra că au fost utilizate în alte scopuri decât ca folie de uz casnic în conformitate cu alineatul (4).
Alineatul 6
În absența unor dispoziții contrare, se aplică dispozițiile în vigoare cu privire la taxele vamale.
Articolul 2
Alineatul 1
Cererile de scutire de aplicarea taxei extinse prin dispozițiile de la articolul 1 se formulează în scris în una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene și trebuie să fie semnate de o persoană autorizată să reprezinte entitatea care solicită scutirea. Cererea trebuie să fie trimisă la următoarea adresă:European CommissionDirectorate-General for TradeDirectorate HOffice: CHAR 04/0391049 Bruxelles/BrusselBELGIQUE/BELGIË
Alineatul 2
În conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2016/1036, Comisia poate autoriza, printr-o decizie, scutirea importurilor provenind de la societățile care nu eludează măsurile antidumping instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2384 de taxa extinsă prin dispozițiile de la articolul 1 din prezentul regulament.
Articolul 3
Paragraf
Autorităților vamale li se solicită să suspende înregistrarea importurilor instituită în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/865.
Articolul 4
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Tabel 1
Tabelul 1