Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal

TITLUL I

Prezenta directivă instituie norme minime privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor privind combaterea fraudei și a altor activități ilegale care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, cu scopul de a întări protecția împotriva infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare respective, în concordanță cu acquis-ul Uniunii în acest domeniu.

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

interesele financiare ale Uniunii înseamnă toate veniturile, cheltuielile și activele care sunt cuprinse în, sunt colectate în sau sunt datorate la:

bugetul Uniunii;

bugetele instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii înființate în temeiul tratatelor sau bugetele gestionate sau monitorizate direct sau indirect de acestea;

persoană juridică înseamnă orice entitate care are personalitate juridică în temeiul dreptului aplicabil, cu excepția statelor sau a organismelor publice în exercitarea prerogativelor lor de autoritate publică și a organizațiilor internaționale de drept public;

înalt funcționar înseamnă un înalt funcționar astfel cum este definit la articolul 2 punctul 9 din Directiva (UE) 2026/1021 a Parlamentului European și a Consiliului.

bugetul Uniunii;

bugetele instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii înființate în temeiul tratatelor sau bugetele gestionate sau monitorizate direct sau indirect de acestea;

În ceea ce privește veniturile obținute din propriile resurse de TVA, prezenta directivă se aplică doar în cazurile de infracțiuni grave împotriva sistemului comun privind TVA. În sensul prezentei directive, infracțiunile împotriva sistemului comun privind TVA sunt considerate a fi de natură gravă în cazul în care acțiunile sau inacțiunile intenționate definite la articolul 3 alineatul (2) litera (d) sunt legate de teritoriul a două sau mai multe state membre ale Uniunii și implică un prejudiciu total de cel puțin 10000000 EUR.

Structura și funcționarea administrațiilor fiscale ale statelor membre nu sunt afectate de prezenta directivă.

TITLUL II

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii constituie o infracțiune atunci când este săvârșită cu intenție.

În sensul prezentei directive, sunt considerate fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii următoarele:

în legătură cu cheltuielile care nu sunt aferente achizițiilor, orice acțiune sau inacțiune cu privire la:

utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete, având ca efect deturnarea sau reținerea necuvenită de fonduri sau active de la bugetul Uniunii ori de la bugetele gestionate de Uniune sau în numele acesteia;

nedivulgarea de informații, cu încălcarea unei obligații specifice, având același efect; sau

utilizarea necorespunzătoare a unor astfel de fonduri sau active în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate inițial;

în legătură cu cheltuielile aferente achizițiilor, cel puțin dacă este săvârșită pentru a obține un profit ilegal pentru autor sau pentru altă persoană, prin cauzarea unei pierderi în ceea ce privește interesele financiare ale Uniunii, orice acțiune sau inacțiune cu privire la:

utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete, având ca efect deturnarea sau reținerea necuvenită de fonduri sau active de la bugetul Uniunii ori de la bugetele gestionate de Uniune sau în numele acesteia;

nedivulgarea de informații, cu încălcarea unei obligații specifice, având același efect; sau

utilizarea necorespunzătoare a unor astfel de fonduri sau active în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate inițial, care prejudiciază interesele financiare ale Uniunii;

în legătură cu alte venituri decât cele obținute din propriile resurse de TVA menționate la litera (d), orice acțiune sau inacțiune cu privire la:

utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete, având ca efect diminuarea ilegală a resurselor bugetului Uniunii sau ale bugetelor gestionate de Uniune ori în numele acesteia;

nedivulgarea de informații, cu încălcarea unei obligații specifice, având același efect; sau

utilizarea necorespunzătoare a unui beneficiu obținut în mod legal, având același efect;

în ceea ce privește veniturile obținute din propriile resurse de TVA, orice acțiune sau inacțiune comisă în cadrul unor scheme frauduloase cu caracter transfrontalier în ceea ce privește:

utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete privind TVA, având ca efect diminuarea resurselor bugetului Uniunii;

nedivulgarea de informații privind TVA, încălcându-se astfel o obligație specifică, având același efect; sau

prezentarea unor declarații corecte privind TVA pentru a masca în mod fraudulos neplata sau constituirea unor drepturi necuvenite la rambursări de TVA.

utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete, având ca efect deturnarea sau reținerea necuvenită de fonduri sau active de la bugetul Uniunii ori de la bugetele gestionate de Uniune sau în numele acesteia;

nedivulgarea de informații, cu încălcarea unei obligații specifice, având același efect; sau

utilizarea necorespunzătoare a unor astfel de fonduri sau active în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate inițial;

utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete, având ca efect deturnarea sau reținerea necuvenită de fonduri sau active de la bugetul Uniunii ori de la bugetele gestionate de Uniune sau în numele acesteia;

nedivulgarea de informații, cu încălcarea unei obligații specifice, având același efect; sau

utilizarea necorespunzătoare a unor astfel de fonduri sau active în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate inițial, care prejudiciază interesele financiare ale Uniunii;

utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete, având ca efect diminuarea ilegală a resurselor bugetului Uniunii sau ale bugetelor gestionate de Uniune ori în numele acesteia;

nedivulgarea de informații, cu încălcarea unei obligații specifice, având același efect; sau

utilizarea necorespunzătoare a unui beneficiu obținut în mod legal, având același efect;

utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete privind TVA, având ca efect diminuarea resurselor bugetului Uniunii;

nedivulgarea de informații privind TVA, încălcându-se astfel o obligație specifică, având același efect; sau

prezentarea unor declarații corecte privind TVA pentru a masca în mod fraudulos neplata sau constituirea unor drepturi necuvenite la rambursări de TVA.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că spălarea banilor astfel cum este descrisă la articolului 1 alineatul (3) din Directiva (UE) 2015/849, în care sunt implicate bunuri provenite din săvârșirea unor infracțiuni reglementate de prezenta directivă, constituie infracțiune.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că corupția pasivă și activă în sectorul public constituie infracțiuni atunci când sunt săvârșite cu intenție.

În sensul prezentei directive, corupție pasivă în sectorul public înseamnă acțiunea unui funcționar public care, în mod direct sau printr-un intermediar, pretinde sau primește avantaje de orice natură, pentru sine sau pentru altul, ori acceptă o promisiune referitoare la un astfel de avantaj pentru a acționa sau a se abține de la a acționa în conformitate cu sarcinile sale sau în exercitarea atribuțiilor sale, într-un mod care prejudiciază sau este susceptibil să prejudicieze interesele financiare ale Uniunii.

În sensul prezentei directive, corupție activă în sectorul public înseamnă acțiunea unei persoane care, în mod direct sau printr-un intermediar, promite, oferă sau acordă avantaje de orice natură unui funcționar public, pentru sine sau pentru altul, pentru a acționa sau a se abține de la a acționa în conformitate cu sarcinile sale sau în exercitarea atribuțiilor sale, într-un mod care prejudiciază sau este susceptibil să prejudicieze interesele financiare ale Uniunii.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că deturnarea de fonduri constituie infracțiune, atunci când este săvârșită cu intenție.

În sensul prezentei directive, funcționar public înseamnă:

funcționar al Uniunii sau funcționar național, inclusiv orice funcționar național al altui stat membru și orice funcționar național al unei țări terțe;

funcționar al Uniunii înseamnă o persoană care:

este funcționar sau alt agent angajat de Uniune în temeiul unui contract, în înțelesul Statutului funcționarilor și Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene prevăzute de Regulamentul (CEE, Euratom, CECA) nr. 259/68 al Consiliului (denumit în continuare Statutul funcționarilor); sau

este detașată la Uniune de către un stat membru sau de către orice organism public sau privat, care îndeplinește atribuții echivalente celor îndeplinite de funcționari sau de alți agenți ai Uniunii.

funcționar național este înțeles prin trimitere la definiția funcționarului sau a unui funcționar public din dreptul intern al statului membru sau a țării terțe în care își îndeplinește funcțiile.

este funcționar sau alt agent angajat de Uniune în temeiul unui contract, în înțelesul Statutului funcționarilor și Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene prevăzute de Regulamentul (CEE, Euratom, CECA) nr. 259/68 al Consiliului (denumit în continuare Statutul funcționarilor); sau

este detașată la Uniune de către un stat membru sau de către orice organism public sau privat, care îndeplinește atribuții echivalente celor îndeplinite de funcționari sau de alți agenți ai Uniunii.

orice altă persoană căreia i s-a încredințat și exercită o funcție de serviciu public care implică gestionarea intereselor financiare ale Uniunii în state membre sau în țări terțe sau luarea de decizii referitoare la acestea.

funcționar al Uniunii înseamnă o persoană care:

este funcționar sau alt agent angajat de Uniune în temeiul unui contract, în înțelesul Statutului funcționarilor și Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene prevăzute de Regulamentul (CEE, Euratom, CECA) nr. 259/68 al Consiliului (denumit în continuare Statutul funcționarilor); sau

este detașată la Uniune de către un stat membru sau de către orice organism public sau privat, care îndeplinește atribuții echivalente celor îndeplinite de funcționari sau de alți agenți ai Uniunii.

funcționar național este înțeles prin trimitere la definiția funcționarului sau a unui funcționar public din dreptul intern al statului membru sau a țării terțe în care își îndeplinește funcțiile.

este funcționar sau alt agent angajat de Uniune în temeiul unui contract, în înțelesul Statutului funcționarilor și Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene prevăzute de Regulamentul (CEE, Euratom, CECA) nr. 259/68 al Consiliului (denumit în continuare Statutul funcționarilor); sau

este detașată la Uniune de către un stat membru sau de către orice organism public sau privat, care îndeplinește atribuții echivalente celor îndeplinite de funcționari sau de alți agenți ai Uniunii.

TITLUL III

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că se pedepsesc ca infracțiuni instigarea și complicitatea la săvârșirea oricăreia dintre infracțiunile menționate la articolele 3 și 4.

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că se pedepsește ca infracțiune tentativa de a săvârși oricare dintre infracțiunile menționate la articolul 3 și la articolul 4 alineatul (3).

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că răspunderea persoanelor juridice poate fi antrenată pentru oricare dintre infracțiunile prevăzute la articolele 3, 4 și 5 săvârșite în beneficiul lor de către orice persoană care acționează fie pe cont propriu, fie ca parte a unui organ al persoanei juridice respective și care deține o funcție de conducere în cadrul acesteia în temeiul:

unei împuterniciri din partea persoanei juridice respective;

unei competențe de a lua decizii în numele persoanei juridice respective; sau

unei competențe de exercitare a controlului în cadrul persoanei juridice respective.

Statele membre iau, de asemenea, măsurile necesare pentru a se asigura că poate fi antrenată răspunderea persoanelor juridice atunci când lipsa supravegherii sau a controlului din partea unei persoane menționate la alineatul (1) din prezentul articol a făcut posibilă săvârșirea de către o persoană aflată sub autoritatea sa a oricăreia dintre infracțiunile menționate la articolul 3, 4 sau 5, în beneficiul persoanei juridice respective.

Antrenarea răspunderii persoanelor juridice în temeiul alineatelor (1) și (2) din prezentul articol nu exclude posibilitatea inițierii procedurilor penale împotriva persoanelor fizice care sunt autori ai infracțiunilor menționate la articolele 3 și 4 ori care răspund penal conform articolului 5.

În ceea ce privește persoanele fizice, statele membre se asigură că în cazul săvârșirii infracțiunilor menționate la articolele 3, 4 și 5 se aplică sancțiuni penale eficace, proporționale și disuasive.

Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că infracțiunile menționate la articolele 3 și 4 sunt sancționate cu o pedeapsă maximă care prevede închisoarea.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că infracțiunile menționate la articolul 3 și la articolul 4 alineatele (1) și (3) sunt sancționate cu o pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de închisoare în cazul în care infracțiunile respective implică un prejudiciu sau avantaj semnificativ.

Atunci când o infracțiune menționată la articolul 3 alineatul (2) litera (a), (b) sau (c) sau la articolul 4 alineatele (1) și (3) implică un prejudiciu mai mic de 10000 EUR sau un avantaj mai mic de 10000 EUR, statele membre pot să prevadă sancțiuni de altă natură decât penală.

Alineatul (1) nu aduce atingere exercitării competențelor disciplinare de către autoritățile competente împotriva funcționarilor publici.

Fără a aduce atingere alineatelor (1)-(5) de la prezentul articol, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că persoanelor fizice care au săvârșit infracțiunile menționate la articolele 3, 4 și 5 din prezenta directivă li se pot aplica sancțiuni suplimentare, penale sau de altă natură, sau măsuri care le pot include pe cele menționate la articolul 12 alineatul (4) din Directiva (UE) 2026/1021.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, atunci când o infracțiune menționată la articolele 3, 4 sau 5 din prezenta directivă este săvârșită în cadrul unei organizații criminale astfel cum este definită în Decizia-cadru 2008/841/JAI, aceasta este considerată o circumstanță agravantă.

Statele membre pot lua măsurile necesare pentru a se asigura că una sau mai multe dintre circumstanțele menționate la articolele 15 și 16 din Directiva (UE) 2026/1021 pot, în conformitate cu dispozițiile relevante din dreptul intern, să fie considerate drept circumstanțe agravante și atenuante în ceea ce privește infracțiunile menționate în prezenta directivă.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că o persoană juridică a cărei răspundere este angajată în temeiul articolului 6 este pedepsită prin sancțiuni sau măsuri, penale sau de altă natură, efective, proporționale și cu efect de descurajare.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că sancțiunile sau măsurile aplicabile persoanelor juridice a căror răspundere este angajată în temeiul articolului 6 din prezenta directivă includ amenzi penale sau de altă natură, al căror cuantum este proporțional cu gravitatea faptelor și cu situația individuală, financiară și de altă natură a persoanei juridice în cauză, și că pot include alte sancțiuni sau măsuri penale sau de altă natură, proporționale cu gravitatea faptelor, precum cele menționate la articolul 14 alineatul (2) din Directiva (UE) 2026/1021.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor menționate la articolele 3, 4 și 5. Statele membre care au obligații în temeiul Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului acționează în acest sens în conformitate cu respectiva directivă.

Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a-și stabili competența în privința infracțiunilor menționate la articolele 3, 4 și 5 atunci când:

infracțiunea a fost săvârșită, în totalitate sau în parte, pe teritoriul său; sau

autorul infracțiunii este un resortisant al său.

Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a-și stabili competența în privința infracțiunilor menționate la articolele 3, 4 și 5, în cazul în care, în momentul săvârșirii infracțiunii, autorul se află sub incidența Statutului funcționarilor. Fiecare stat membru poate decide să nu aplice normele privind competența prevăzute la prezentul alineat sau poate să le aplice doar în anumite cazuri sau doar atunci când sunt îndeplinite condiții specifice și informează Comisia cu privire la aceasta.

Un stat membru informează Comisia atunci când decide să își extindă competența în privința infracțiunilor menționate la articolul 3, 4 sau 5 care au fost săvârșite în afara teritoriului său, în oricare din următoarele situații:

autorul infracțiunii își are reședința obișnuită pe teritoriul său;

infracțiunea a fost săvârșită în beneficiul unei persoane juridice stabilite pe teritoriul său; sau

autorul infracțiunii este unul dintre funcționarii săi care acționează în exercitarea atribuțiilor oficiale.

În cazurile menționate la alineatul (1) litera (b), statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că exercitarea competenței lor nu se supune condiției ca o urmărire penală să poată fi inițiată numai în urma unei plângeri depuse de victimă la locul săvârșirii infracțiunii sau a unei denunțări din partea statului în care a fost săvârșită infracțiunea.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a prevedea un termen de prescripție care să permită investigarea, urmărirea penală, judecarea și pronunțarea unor hotărâri judecătorești în cazul infracțiunilor menționate la articolele 3, 4 și 5 într-un termen suficient după săvârșirea acestor infracțiuni, astfel încât infracțiunile respective să poată fi abordate eficient.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite investigarea, urmărirea penală, judecarea și pronunțarea hotărârilor judecătorești în cazul infracțiunilor menționate la articolul 3, la articolul 4 alineatul (1) și la articolul 5 pentru care se prevede o pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de închisoare, pentru o perioadă de cel puțin cinci ani de la săvârșirea infracțiunii respective.

Prin derogare de la alineatul (2), statele membre pot stabili un termen de prescripție mai redus de cinci ani, dar de minimum trei ani, cu condiția ca un astfel de termen de prescripție să poată fi întrerupt sau suspendat în cazul unor acte specifice.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite investigarea, urmărirea penală, judecarea și pronunțarea hotărârilor judecătorești în cazul infracțiunilor menționate la articolul 4 alineatele (2) și (3) pentru care se prevede o pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de închisoare, pentru o perioadă de cel puțin opt ani de la săvârșirea infracțiunii respective.

Prin derogare de la alineatul (4), statele membre pot stabili un termen de prescripție mai redus de opt ani, dar de minimum cinci ani, cu condiția ca un astfel de termen de prescripție să poată fi întrerupt sau suspendat în cazul unor acte specifice.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a stabili un termen de prescripție de cel puțin cinci ani de la data hotărârii definitive care are ca obiect pedeapsa pentru o infracțiune menționată la articolul 3, articolul 4 alineatul (1) și articolul 5 prin care se asigură executarea următoarelor pedepse aplicate în urma condamnării respective:

o pedeapsă cu închisoarea de peste un an, sau alternativ;

o pedeapsă cu închisoarea pentru o infracțiune care se pedepsește cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin patru ani.

Prin derogare de la alineatul (6), statele membre pot stabili un termen de prescripție mai redus de cinci ani, dar de minimum trei ani, cu condiția ca un astfel de termen de prescripție să poată fi întrerupt sau suspendat în cazul unor acte specifice.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a stabili un termen de prescripție de cel puțin 10ani de la data hotărârii definitive care are ca obiect pedeapsa pentru o infracțiune menționată la articolul 4 alineatele (2) și (3) prin care se asigură executarea următoarelor pedepse aplicate în urma condamnării respective:

o pedeapsă cu închisoarea de peste un an, sau alternativ;

o pedeapsă cu închisoarea pentru o infracțiune care se pedepsește cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin patru ani.

Prin derogare de la alineatul (8), statele membre pot stabili un termen de prescripție mai redus de 10 ani, dar de minimum cinci ani, cu condiția ca un astfel de termen să poată fi întrerupt sau suspendat în cazul unor acte specifice.

Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor referitoare la recuperarea următoarelor:

la nivelul Uniunii, a sumelor plătite în mod necuvenit în contextul săvârșirii infracțiunilor menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (a), (b) sau (c) ori la articolul 4 sau 5;

la nivel național, a oricărei TVA neplătite în contextul săvârșirii infracțiunilor menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (d) sau la articolul 4 sau 5.

Aplicarea măsurilor administrative, sancțiunilor și amenzilor, astfel cum sunt prevăzute în dreptul Uniunii, în special a celor în înțelesul articolelor 4 și 5 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95, sau în dreptul intern, adoptate în conformitate cu o obligație specifică în temeiul dreptului Uniunii, nu aduce atingere prezentei directive. Statele membre se asigură că toate procedurile penale inițiate pe baza dispozițiilor naționale de punere în aplicare a prezentei directive nu afectează în mod nejustificat aplicarea corespunzătoare și efectivă a măsurilor administrative, a sancțiunilor și a amenzilor care nu pot fi echivalate cu proceduri penale, prevăzute în dreptul Uniunii sau în dispozițiile naționale de punere în aplicare.

TITLUL IV

Fără a aduce atingere normelor privind cooperarea transfrontalieră și asistența judiciară reciprocă în materie penală, statele membre, Eurojust, Parchetul European și Comisia cooperează, în limitele competențelor lor respective, în domeniul combaterii infracțiunilor menționate la articolele 3, 4 și 5. În acest scop, Comisia și, dacă este cazul, Eurojust acordă o astfel de asistență tehnică și operațională de care autoritățile naționale competente au nevoie pentru a facilita coordonarea investigațiilor lor.

Autoritățile competente ale statelor membre, în limitele propriilor competențe, pot face schimb de informații cu Comisia pentru a facilita stabilirea faptelor și pentru a asigura întreprinderea unor acțiuni eficace împotriva infracțiunilor menționate la articolele 3, 4 și 5. Comisia și autoritățile naționale competente țin seama, pentru fiecare caz în parte, de cerințele privind confidențialitatea și de normele privind protecția datelor. În acest scop, fără a aduce atingere dreptului intern în materie de acces la informații, atunci când furnizează informații Comisiei, un stat membru poate stabili condițiile specifice care guvernează utilizarea acestor informații, fie de către Comisie, fie de către orice alt stat membru căruia i se transmit informațiile respective.

Curtea de Conturi și auditorii responsabili pentru auditarea bugetelor instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii instituite în conformitate cu tratatele și a bugetelor gestionate și auditate de către instituții comunică OLAF și altor autorități competente orice fapt de care iau cunoștință în desfășurarea atribuțiilor lor, care ar putea fi calificat drept infracțiune, astfel cum se menționează la articolul 3, 4 sau 5. Statele membre se asigură că organismele naționale de audit procedează la fel.

Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene din 26 iulie 1995, inclusiv Protocoalele la aceasta din 27 septembrie 1996, din 29 noiembrie 1996 și din 19 iunie 1997, este înlocuită de prezenta directivă în ceea ce privește statele membre care au obligații în temeiul acesteia, începând cu 6 iulie 2019.

În ceea ce privește statele membre care au obligații în temeiul prezentei directive, trimiterile la convenție se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă.

Statele membre adoptă și publică până la 6 iulie 2019 actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor măsuri. Statele membre aplică aceste măsuri începând cu 6 iulie 2019.

Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului, până la 6 iulie 2021, un raport de evaluare a măsurii în care statele membre au luat măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive.

Fără a aduce atingere obligațiilor de raportare prevăzute de alte acte juridice ale Uniunii, statele membre transmit anual Comisiei următoarele statistici cu privire la infracțiunile menționate la articolele 3, 4 și 5, în cazul în care acestea sunt disponibile la nivel central în statul membru în cauză:

numărul de proceduri penale inițiate, respinse, care au condus la o achitare, care au condus la o condamnare și care sunt în curs;

sumele recuperate în urma procedurilor penale și prejudiciul estimat.

Până la 6 iulie 2024 și ținând seama de rapoartele prezentate în temeiul alineatului (1) și de statisticile transmise de statele membre în temeiul alineatului (2), Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport de evaluare a impactului dreptului intern care transpune prezenta directivă asupra prevenirii fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Până la 6 iulie 2022 și pe baza statisticilor transmise de statele membre în temeiul alineatului (2), Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului, după evaluarea, în ceea ce privește obiectivul general de a consolida protecția intereselor financiare ale Uniunii, a următoarelor aspecte:

dacă pragul indicat la articolul 2 alineatul (2) este adecvat;

dacă dispozițiile privind termenele de prescripție astfel cum se menționează la articolul 12 sunt suficient de eficace;

dacă prezenta directivă abordează în mod eficace cazurile de fraudă în materie de achiziții publice.

Rapoartele menționate la alineatele (3) și (4) sunt însoțite, dacă este necesar, de o propunere legislativă, care poate include o dispoziție specifică privind frauda în materie de achiziții publice.

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezenta directivă se adresează statelor membre în conformitate cu tratatele.