Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (text codificat)

TITLUL I

Prezentul regulament prevede absența controlului asupra persoanelor la trecerea frontierelor interne dintre statele membre ale Uniunii.

Prezentul regulament stabilește normele aplicabile controlului asupra persoanelor la trecerea frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii.

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

frontiere interne înseamnă:

frontierele terestre comune, inclusiv frontierele fluviale și pe lacuri ale statelor membre;

aeroporturile statelor membre destinate zborurilor interne;

porturile maritime, fluviale și cele aflate pe lacuri ale statelor membre pentru legăturile interne regulate cu feribotul;

frontiere externe înseamnă frontierele terestre ale statelor membre, inclusiv frontierele fluviale și pe lacuri, frontierele maritime, precum și aeroporturile, porturile fluviale, porturile maritime și porturile aflate pe lacuri, cu condiția să nu fie frontiere interne;

zbor intern înseamnă orice zbor având plecarea exclusivă de pe teritoriile statelor membre sau destinația exclusivă pe teritoriile statelor membre și fără să aterizeze pe teritoriul unei țări terțe;

legături interne regulate cu feribotul înseamnă orice legătură cu feribotul între aceleași două sau mai multe porturi situate pe teritoriul statelor membre, fără escală în porturi situate în afara teritoriului statelor membre, și care constă în transportul de persoane și vehicule conform unui orar publicat;

persoane care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii înseamnă:

cetățenii Uniunii în înțelesul articolului 20 alineatul (1) din TFUE, precum și resortisanții țărilor terțe care sunt membri ai familiei unui cetățean al Uniunii, care își exercită dreptul la liberă circulație, cărora li se aplică Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului;

resortisanții țărilor terțe și membrii familiilor acestora, indiferent de cetățenie, care, în temeiul acordurilor încheiate între Uniune și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și respectivele țări terțe, pe de altă parte, beneficiază de drepturi în materie de liberă circulație echivalente cu cele ale cetățenilor Uniunii;

resortisant al unei țări terțe înseamnă orice persoană care nu este cetățean al Uniunii în înțelesul articolului 20 alineatul (1) din TFUE și care nu face obiectul punctului 5 din prezentului articol;

persoană care face obiectul unei alerte emise în scopul de a i se refuza intrarea înseamnă orice resortisant al unei țări terțe care face obiectul unei alerte în Sistemul de Informații Schengen în conformitate cu articolele 24 și 26 din Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului;

punct de trecere a frontierei înseamnă orice punct de trecere autorizat de autoritățile competente pentru trecerea frontierelor externe;

punct comun de trecere a frontierei înseamnă orice punct de trecere a frontierei, situat fie pe teritoriul unui stat membru, fie pe teritoriul unei țări terțe, în care polițiștii de frontieră ai statului membru și polițiștii de frontieră ai țării terțe efectuează unul după celălalt verificări la intrare și la ieșire în conformitate cu dreptul lor intern și în temeiul unui acord bilateral;

control la frontiere înseamnă activitățile efectuate la frontiere, în conformitate cu prezentul regulament și în sensul acestuia, ca răspuns exclusiv la intenția de a trece o frontieră sau la trecerea unei frontiere, indiferent de orice alte considerente, constând în verificări la frontiere și în supravegherea frontierelor;

verificări la frontiere înseamnă verificările efectuate la punctele de trecere a frontierei pentru a se asigura că persoanele, inclusiv mijloacele de transport ale acestora și obiectele aflate în posesia lor, pot fi autorizate să intre pe teritoriul statelor membre sau să îl părăsească;

supravegherea frontierelor înseamnă supravegherea frontierelor dintre punctele de trecere a frontierei și supravegherea punctelor de trecere a frontierei în afara programului de funcționare stabilit, inclusiv măsuri preventive, pentru a preveni sau a detecta trecerile neautorizate ale frontierei sau sustragerea de la verificările la frontiere, pentru a contribui la o mai bună conștientizare a situației, pentru a combate criminalitatea transfrontalieră și pentru a lua măsuri împotriva persoanelor care au trecut frontiera ilegal;

verificarea în linia a doua înseamnă o verificare suplimentară care poate fi efectuată într-un loc special, separat de locul în care sunt verificate toate persoanele (prima linie);

polițist de frontieră înseamnă orice agent public desemnat, în conformitate cu dreptul intern, la un punct de trecere a frontierei sau de-a lungul frontierei sau în imediata vecinătate a frontierei respective, și care exercită, în conformitate cu prezentul regulament și cu dreptul intern, sarcini de control la frontiere;

operator de transport înseamnă orice persoană fizică sau juridică care asigură, cu titlu profesional, transportul de persoane;

permis de ședere înseamnă:

orice permis de ședere eliberat de statele membre în conformitate cu modelul uniform stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului și permisele de ședere eliberate în conformitate cu Directiva 2004/38/CE;

toate celelalte documente eliberate de un stat membru resortisanților țărilor terțe, care le autorizează șederea pe teritoriul său și care au făcut obiectul unei notificări și al publicării ulterioare în conformitate cu articolul 39, cu excepția:

permiselor temporare eliberate în cursul examinării primei cereri de eliberare a unui permis de ședere astfel cum se menționează la litera (a) sau a unei cereri de azil; și

vizelor eliberate de statele membre în formatul uniform stabilit de Regulamentul (CE) nr. 1683/95 al Consiliului;

permiselor temporare eliberate în cursul examinării primei cereri de eliberare a unui permis de ședere astfel cum se menționează la litera (a) sau a unei cereri de azil; și

vizelor eliberate de statele membre în formatul uniform stabilit de Regulamentul (CE) nr. 1683/95 al Consiliului;

navă de croazieră înseamnă o navă care urmează un itinerar dat, potrivit unui program prestabilit, care include un program de activități turistice în diverse porturi și care, în mod normal, nu îmbarcă și nu debarcă pasageri în cursul călătoriei;

navigație de agrement înseamnă utilizarea navelor de agrement în scopuri sportive sau turistice;

pescuit de coastă înseamnă activitățile de pescuit efectuate cu ajutorul navelor care intră zilnic sau în termen de 36 ore într-un port situat pe teritoriul unui stat membru fără să facă escală într-un port situat într-o țară terță;

lucrător offshore înseamnă o persoană care lucrează pe o instalație offshore aflată în apele teritoriale sau într-o zonă maritimă de exploatare economică exclusivă a statelor membre, astfel cum sunt definite în dreptul maritim internațional, și care revine regulat, pe cale maritimă sau aeriană, pe teritoriul statelor membre;

amenințare pentru sănătatea publică înseamnă orice boală cu potențial epidemic, astfel cum este definită de Regulamentul Sanitar Internațional al Organizației Mondiale a Sănătății, și alte boli infecțioase sau parazitare contagioase, cu condiția să facă obiectul dispozițiilor de protecție cu privire la resortisanții statelor membre;

sistemul de intrare/ieșire (EES) înseamnă sistemul instituit prin Regulamentul (UE) 2017/2226 al Parlamentului European și al Consiliului;

sistem de self-service înseamnă un sistem automatizat care efectuează toate sau o parte din verificările la frontiere aplicabile unei persoane și care poate fi utilizat pentru preînregistrarea datelor în EES;

poartă electronică înseamnă o infrastructură operată prin mijloace electronice prin care o frontieră externă sau o frontieră internă la care nu au fost încă eliminate controalele este trecută efectiv;

sistem automatizat de control la frontiere înseamnă un sistem care permite trecerea automatizată a frontierei și care este compus dintr-un sistem de self-service și dintr-o poartă electronică;

confirmarea autenticității și a integrității datelor stocate pe cip înseamnă procesul prin care se verifică, prin utilizarea certificatelor, dacă datele stocate pe suportul electronic de stocare (cip) provin de la autoritatea emitentă și dacă acestea nu au fost modificate;

urgență de sănătate publică de amploare înseamnă o urgență de sănătate publică, care este recunoscută la nivelul Uniunii de către Comisie, având în vedere informațiile transmise de autoritățile naționale competente, în situațiile în care o amenințare sanitară gravă transfrontalieră ar putea avea repercusiuni majore asupra exercitării dreptului la liberă circulație;

călătorie esențială înseamnă o călătorie a unei persoane exceptate de la restricțiile de intrare în temeiul articolului 21 alineatul (4) sau (5), legată de o funcție esențială sau de o nevoie esențială, luând în considerare orice obligații internaționale aplicabile ale Uniunii și ale statelor membre;

călătorie neesențială înseamnă o călătorie care nu constituie o călătorie esențială;

noduri de transport înseamnă aeroporturi, porturi maritime sau fluviale, gări feroviare sau rutiere și terminale de marfă.

Prezentul regulament se aplică oricărei persoane care trece frontiera internă sau externă a unui stat membru, fără a aduce atingere:

drepturilor persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii;

drepturilor refugiaților și ale persoanelor care solicită o protecție internațională, în special în ceea ce privește principiul nereturnării.

În aplicarea prezentului regulament, statele membre respectă pe deplin dreptul relevant al Uniunii, inclusiv Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare carta), dreptul internațional relevant, inclusiv Convenția privind statutul refugiaților încheiată la Geneva la 28 iulie 1951 (denumită în continuare Convenția de la Geneva), obligațiile legate de accesul la protecție internațională, în special principiul nereturnării și drepturile fundamentale. În conformitate cu principiile generale ale dreptului Uniunii, deciziile în temeiul prezentului regulament se adoptă în mod individual.

TITLUL II

CAPITOLUL I

Frontierele externe nu pot fi trecute decât pe la punctele de trecere a frontierei și în timpul programului de funcționare stabilit. Programul de funcționare este indicat clar la punctele de trecere a frontierei care nu sunt deschise 24 ore pe zi.

Prin derogare de la alineatul (1), pot fi permise excepții de la obligația de trecere a frontierelor externe numai prin punctele de trecere a frontierei și în timpul programului de funcționare stabilit:

pentru persoane sau grupuri de persoane, în cazul unei solicitări cu caracter special privind trecerea ocazională a frontierelor externe în afara punctelor de trecere a frontierei sau în afara programului de funcționare stabilit, cu condiția să fie în posesia permiselor cerute de dreptul intern și ca acest lucru să nu fie contrar intereselor statelor membre în materie de ordine publică și de securitate internă. Statele membre pot prevedea dispoziții specifice în acordurile bilaterale. Excepțiile generale prevăzute în dreptul intern și în acordurile bilaterale sunt notificate Comisiei în temeiul articolului 39;

pentru persoane sau grupuri de persoane, în cazul unei urgențe neprevăzute;

în conformitate cu normele specifice prevăzute la articolele 19 și 20 în coroborare cu anexele VI și VII.

Fără a aduce atingere excepțiilor prevăzute la alineatul (2) sau obligațiilor lor în materie de protecție internațională, statele membre instituie sancțiuni în conformitate cu dreptul lor intern în caz de trecere neautorizată a frontierelor externe prin alte locuri decât pe la punctele de trecere a frontierei sau în afara programului de funcționare stabilit. Respectivele sancțiuni sunt eficace, proporționale și cu efect de descurajare.

În special într-o situație de instrumentalizare a migranților, astfel cum este menționată la articolul 1 alineatul (4) litera (b) prima teză din Regulamentul (UE) 2024/1359 al Parlamentului European și al Consiliului, statele membre pot închide temporar sau pot limita programul de funcționare al anumitor puncte de trecere a frontierei notificate în temeiul alineatului (1) al doilea paragraf de la prezentul articol, dacă circumstanțele impun acest lucru.

persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii;

resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung în temeiul Directivei 2003/109/CE a Consiliului, ale persoanelor care au drept de ședere în temeiul altor instrumente ale dreptului Uniunii sau de drept intern ori care dețin vize naționale de lungă ședere, precum și ale membrilor de familie ai acestora; și

resortisanților țărilor terțe care urmăresc să obțină protecție internațională.

Pentru șederile preconizate pe teritoriul statelor membre pentru o perioadă de maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile, ceea ce implică luarea în considerare a ultimei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de ședere, condițiile de intrare pentru resortisanții țărilor terțe sunt următoarele:

să fie în posesia unui document de călătorie valabil care să permită titularului să treacă frontiera și care să îndeplinească următoarele criterii:

să fie valabil pentru o perioadă de cel puțin trei luni de la data preconizată a plecării de pe teritoriul statelor membre. În caz justificat de urgență, această obligație poate fi înlăturată;

să fi fost eliberat în ultimii 10 ani;

să fie în posesia unei vize valabile, în cazul în care aceasta este cerută în temeiul Regulamentului (CE) nr. 539/2001 al Consiliului, cu excepția cazului când respectivii resortisanți sunt titulari ai unui permis de ședere valabil sau ai unei vize de lungă ședere valabile;

să justifice scopul și condițiile șederii planificate și să dispună de mijloace de subzistență suficiente, atât pentru durata șederii planificate, cât și pentru întoarcerea în țara de origine sau pentru tranzitul către o țară terță în care admisia este garantată, sau să fie în măsură să dobândească legal respectivele mijloace;

să nu fie o persoană care face obiectul unei alerte emise în SIS în scopul de a i se refuza intrarea;

să nu fie considerat o amenințare pentru ordinea publică, securitatea internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale unuia dintre statele membre și, în special, să nu facă obiectul unei alerte emise în scopul de a i se refuza intrarea în bazele de date ale statelor membre pentru motivele enumerate anterior;

să furnizeze date biometrice, în cazul în care acest lucru le este solicitat pentru:

crearea dosarului individual în EES în conformitate cu articolele 16 și 17 din Regulamentul (UE) 2017/2226;

efectuarea de verificări la frontiere în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) litera (a) punctul (i) și litera (g) punctul (i) din prezentul regulament, cu articolul 23 alineatele (2) și (4) din Regulamentul (UE) 2017/2226 și, acolo unde este cazul, cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European și al Consiliului.

să fie valabil pentru o perioadă de cel puțin trei luni de la data preconizată a plecării de pe teritoriul statelor membre. În caz justificat de urgență, această obligație poate fi înlăturată;

să fi fost eliberat în ultimii 10 ani;

crearea dosarului individual în EES în conformitate cu articolele 16 și 17 din Regulamentul (UE) 2017/2226;

efectuarea de verificări la frontiere în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) litera (a) punctul (i) și litera (g) punctul (i) din prezentul regulament, cu articolul 23 alineatele (2) și (4) din Regulamentul (UE) 2017/2226 și, acolo unde este cazul, cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European și al Consiliului.

Perioada de 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile la care se face referire la alineatul (1) din prezentul articol se calculează ca o perioadă unică pentru statele membre care operează EES în temeiul Regulamentului (UE) 2017/2226. Această perioadă se calculează separat pentru fiecare dintre statele membre care nu operează EES.

În sensul aplicării alineatului (1), data intrării se consideră ca fiind prima zi de ședere pe teritoriul statelor membre, iar data ieșirii se consideră ca fiind ultima zi de ședere pe teritoriul statelor membre. Perioadele de ședere autorizate în temeiul unui permis de ședere sau a unei vize naționale de lungă ședere nu sunt luate în considerare la calcularea perioadei de ședere pe teritoriul statelor membre.

O listă neexhaustivă a documentelor justificative pe care polițistul de frontieră le poate solicita resortisantului unei țări terțe în vederea verificării îndeplinirii condițiilor menționate la alineatul (1) litera (c) figurează în anexa I.

Evaluarea mijloacelor de subzistență se face în funcție de durata și de scopul șederii și în raport cu nivelul mediu al prețurilor în materie de cazare și masă din statul membru sau din statele membre în cauză, pentru o cazare la preț moderat, înmulțite cu numărul de zile de ședere.

Prin derogare de la alineatul (1):

resortisanții țărilor terțe care nu îndeplinesc toate condițiile menționate la alineatul (1), dar care sunt titulari ai unui permis de ședere sau ai unei vize de lungă ședere, sunt autorizați să intre în scopul tranzitului pe teritoriul altor state membre pentru a putea ajunge pe teritoriul statului membru care le-a eliberat permisul de ședere sau viza de lungă ședere, cu excepția cazului în care respectivii resortisanți se află pe lista națională de alerte a statului membru ale cărui frontiere externe doresc să le traverseze și alerta respectivă este însoțită de instrucțiuni cu privire la refuzul intrării sau tranzitului;

resortisanții țărilor terțe care îndeplinesc condițiile menționate la alineatul (1), cu excepția celor menționate la litera (b), și care se prezintă la frontieră pot fi autorizați să intre pe teritoriul statelor membre dacă la frontieră este eliberată o viză în conformitate cu articolele 35 și 36 din Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului.

resortisanții țărilor terțe care nu îndeplinesc una sau mai multe dintre condițiile menționate la alineatul (1) pot fi autorizați de un stat membru să intre pe teritoriul său din motive umanitare, de interes național sau în temeiul unor obligații internaționale. În cazul în care resortisantul țării terțe face obiectul unei alerte, astfel cum se menționează la alineatul (1) litera (d), statul membru care autorizează intrarea acestuia pe teritoriul său informează celelalte state membre în acest sens.

La intrare și la ieșire, datele privind următoarele categorii de persoane se introduc în EES în conformitate cu articolele 16, 17, 19 și 20 din Regulamentul (UE) 2017/2226:

resortisanții țărilor terțe admiși pentru o ședere pe termen scurt în temeiul articolului 6 alineatul (1) din prezentul regulament;

resortisanții țărilor terțe care sunt membri ai familiei unui cetățean al Uniunii, cărora li se aplică Directiva 2004/38/CE și care nu dețin un permis de ședere în temeiul directivei menționate;

resortisanții țărilor terțe care:

sunt membri ai familiei unui resortisant al unei țări terțe care beneficiază de dreptul la liberă circulație echivalent cu cel al cetățenilor Uniunii în temeiul unui acord încheiat între Uniune și statele sale membre, pe de o parte, și țara terță respectivă, pe de altă parte; și

nu dețin un permis de ședere în temeiul Directivei 2004/38/CE sau un permis de ședere în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1030/2002.

sunt membri ai familiei unui resortisant al unei țări terțe care beneficiază de dreptul la liberă circulație echivalent cu cel al cetățenilor Uniunii în temeiul unui acord încheiat între Uniune și statele sale membre, pe de o parte, și țara terță respectivă, pe de altă parte; și

nu dețin un permis de ședere în temeiul Directivei 2004/38/CE sau un permis de ședere în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1030/2002.

Datele privind resortisanții țărilor terțe a căror intrare pentru o ședere pe termen scurt a fost refuzată în conformitate cu articolul 14 din prezentul regulament se introduc în EES în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (UE) 2017/2226.

Datele privind următoarele categorii de persoane nu se introduc în EES:

resortisanții țărilor terțe care sunt membri ai familiei unui cetățean al Uniunii, cărora li se aplică Directiva 2004/38/CE și care dețin un permis de ședere în temeiul respectivei directive, indiferent dacă ei îl însoțesc sau i se alătură respectivului cetățean al Uniunii;

resortisanții țărilor terțe care sunt membri ai familiei unui resortisant al unei țări terțe, indiferent dacă ei îl însoțesc sau i se alătură respectivului resortisant al unei țări terțe, atunci când:

respectivul resortisant al unei țări terțe beneficiază de dreptul la liberă circulație echivalent cu cel al cetățenilor Uniunii în temeiul unui acord încheiat între Uniune și statele sale membre, pe de o parte, și o țară terță, pe de altă parte, și

respectivii resortisanți ai țărilor terțe nu dețin un permis de ședere în temeiul Directivei 2004/38/CE sau un permis de ședere în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1030/2002;

titularii de permise de ședere menționate la articolul 2 punctul 16, altele decât cele la care se face referire la literele (a) și (b) din prezentul alineat;

titularii vizelor de lungă ședere;

resortisanții țărilor terțe care își exercită dreptul la mobilitate în conformitate cu Directiva 2014/66/UE a Parlamentului European și a Consiliului sau cu Directiva (UE) 2016/801 a Parlamentului European și a Consiliului;

resortisanții din Andorra, Monaco și San Marino și titularii unui pașaport eliberat de Statul Cetății Vaticanului sau de Sfântul Scaun;

persoanele sau categoriile de persoane exonerate de verificări la frontiere sau care beneficiază de norme specifice privind verificările la frontiere și anume:

șefii de stat, șefii de guvern și membrii guvernelor naționale însoțiți de soții (soțiile) lor, precum și membrii delegațiilor oficiale ale acestora, și suveranii și alți membri de rang înalt ai unei familii regale, în conformitate cu anexa VII punctul 1;

piloții de aeronave și alți membri ai echipajului, în conformitate cu anexa VII punctul 2;

marinarii, în conformitate cu anexa VII punctul 3 și marinarii prezenți pe teritoriul unui stat membru doar pe perioada escalei navei și în zona portului de escală;

lucrătorii transfrontalieri, în conformitate cu anexa VII punctul 5;

serviciile de salvare, poliție, pompieri care acționează într-o situație de urgență, precum și polițiștii de frontieră, în conformitate cu anexa VII punctul 7;

lucrătorii offshore, în conformitate cu anexa VII punctul 8;

membrii echipajului și pasagerii navelor de croazieră, în conformitate cu anexa VI punctele 3.2.1, 3.2.2 și 3.2.3;

persoanele aflate la bordul navelor de agrement care nu sunt supuse verificărilor la frontiere, în conformitate cu anexa VI punctele 3.2.4, 3.2.5 și 3.2.6;

persoanele care beneficiază de o derogare de la obligația de a trece frontierele externe exclusiv pe la punctele de trecere a frontierei și în timpul programului de funcționare stabilit, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2);

persoanele care prezintă un permis valabil de mic trafic de frontieră atunci când trec frontiera, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1931/2006 al Parlamentului European și al Consiliului;

membrii echipajului trenurilor de pasageri și de mărfuri de pe rutele internaționale;

persoanele care prezintă, în vederea trecerii frontierei:

un document de facilitare a tranzitului feroviar valabil, eliberat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 693/2003 al Consiliului; sau

un document de facilitare a tranzitului valabil, eliberat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 693/2003, cu condiția ca tranzitul să fie efectuat cu trenul și ca persoanele în cauză să nu debarce pe teritoriul unui stat membru.

respectivul resortisant al unei țări terțe beneficiază de dreptul la liberă circulație echivalent cu cel al cetățenilor Uniunii în temeiul unui acord încheiat între Uniune și statele sale membre, pe de o parte, și o țară terță, pe de altă parte, și

respectivii resortisanți ai țărilor terțe nu dețin un permis de ședere în temeiul Directivei 2004/38/CE sau un permis de ședere în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1030/2002;

șefii de stat, șefii de guvern și membrii guvernelor naționale însoțiți de soții (soțiile) lor, precum și membrii delegațiilor oficiale ale acestora, și suveranii și alți membri de rang înalt ai unei familii regale, în conformitate cu anexa VII punctul 1;

piloții de aeronave și alți membri ai echipajului, în conformitate cu anexa VII punctul 2;

marinarii, în conformitate cu anexa VII punctul 3 și marinarii prezenți pe teritoriul unui stat membru doar pe perioada escalei navei și în zona portului de escală;

lucrătorii transfrontalieri, în conformitate cu anexa VII punctul 5;

serviciile de salvare, poliție, pompieri care acționează într-o situație de urgență, precum și polițiștii de frontieră, în conformitate cu anexa VII punctul 7;

lucrătorii offshore, în conformitate cu anexa VII punctul 8;

membrii echipajului și pasagerii navelor de croazieră, în conformitate cu anexa VI punctele 3.2.1, 3.2.2 și 3.2.3;

persoanele aflate la bordul navelor de agrement care nu sunt supuse verificărilor la frontiere, în conformitate cu anexa VI punctele 3.2.4, 3.2.5 și 3.2.6;

un document de facilitare a tranzitului feroviar valabil, eliberat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 693/2003 al Consiliului; sau

un document de facilitare a tranzitului valabil, eliberat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 693/2003, cu condiția ca tranzitul să fie efectuat cu trenul și ca persoanele în cauză să nu debarce pe teritoriul unui stat membru.

CAPITOLUL II

În exercitarea îndatoririlor lor, polițiștii de frontieră respectă în totalitate demnitatea umană, în special în cazurile în care sunt implicate persoane vulnerabile.

În cursul efectuării verificărilor la frontiere, polițiștii de frontieră nu fac nicio discriminare pe criterii de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

Circulația transfrontalieră la frontierele externe face obiectul unor verificări din partea polițiștilor de frontieră. Verificările se efectuează în conformitate cu prezentul capitol.

La intrare și la ieșire, persoanele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii sunt supuse următoarelor verificări:

verificarea identității și a cetățeniei persoanei și a autenticității și a valabilității documentului de călătorie folosit pentru trecerea frontierei, inclusiv prin consultarea bazelor de date relevante, în special:

SIS;

baza de date a Interpolului privind documentele de călătorie furate și pierdute (SLTD);

bazele de date naționale care conțin informații privind documentele de călătorie furate, deținute fără drept, pierdute și anulate.

verificarea faptului că o persoană care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii nu este considerată a fi o amenințare pentru ordinea publică, securitatea internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale oricăruia dintre statele membre, inclusiv prin consultarea SIS și a altor baze de date relevante ale Uniunii. Acest lucru nu aduce atingere consultării bazelor de date naționale și ale Interpolului.

SIS;

baza de date a Interpolului privind documentele de călătorie furate și pierdute (SLTD);

bazele de date naționale care conțin informații privind documentele de călătorie furate, deținute fără drept, pierdute și anulate.

În cazul în care verificările prin consultarea bazelor de date menționate la alineatul (2) literele (a) și (b) ar avea un impact disproporționat asupra fluidității traficului, un stat membru poate decide să efectueze aceste verificări în mod punctual la anumite puncte de trecere a frontierei, ca urmare a unei evaluări a riscurilor legate de ordinea publică, securitatea internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale oricăruia dintre statele membre.Domeniul de aplicare și durata reducerii temporare la verificările punctuale prin consultarea bazelor de date nu depășesc ceea ce este strict necesar și sunt definite în conformitate cu o evaluare a riscurilor efectuată de statul membru în cauză. Evaluarea riscurilor expune motivele reducerii temporare la verificările punctuale prin consultarea bazelor de date, ține seama, printre altele, de impactul disproporționat asupra fluidității traficului și furnizează statistici privind pasagerii și incidentele legate de criminalitatea transfrontalieră. Aceasta este actualizată periodic.Persoanele care, în principiu, nu fac obiectul unor verificări punctuale prin consultarea bazelor de date fac cel puțin obiectul unei verificări în vederea stabilirii identității acestora pe baza prezentării unor documente de călătorie. O astfel de verificare constă într-o examinare simplă și rapidă a valabilității documentului de călătorie folosit pentru trecerea frontierei și a prezenței unor semne de falsificare sau de contrafacere, recurgându-se, după caz, la dispozitive tehnice și, în cazurile în care există îndoieli cu privire la documentul de călătorie sau există indicii că o astfel de persoană ar putea reprezenta o amenințare la adresa ordinii publice, a securității interne, a sănătății publice sau a relațiilor internaționale ale statelor membre, polițistul de frontieră consultă bazele de date menționate la alineatul (2) literele (a) și (b).Statul membru în cauză transmite fără întârziere propria sa evaluare a riscurilor, precum și actualizări ale acesteia, Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (agenția), instituită prin Regulamentul (UE) 2016/1624 al Parlamentului European și al Consiliului și informează o dată la șase luni Comisia și agenția cu privire la aplicarea verificărilor prin consultarea bazelor de date efectuate pe o bază punctuală. Statul membru în cauză poate decide să clasifice evaluarea riscurilor sau părți ale acesteia.

În cazul în care un stat membru intenționează să efectueze verificări punctuale prin consultarea bazelor de date în temeiul alineatului (2a), acesta transmite o notificare celorlalte state membre, agenției și Comisiei în mod corespunzător și fără întârziere. Statul membru în cauză poate decide să clasifice notificarea sau părți ale acesteia.În cazul în care statele membre, agenția sau Comisia au motive de îngrijorare legate de intenția de a efectua verificări punctuale prin consultarea bazelor de date, acestea transmit fără întârziere o notificare statului membru în cauză în legătură cu motivele de îngrijorare respective. Statul membru în cauză ține seama de aceste motive de îngrijorare.

Până la 8 aprilie 2019, Comisia transmite Parlamentului European și Consiliului o evaluare a punerii în aplicare și a consecințelor alineatului (2).

În ceea ce privește frontierele aeriene, alineatele (2a) și (2b) se aplică pentru o perioadă de tranziție maximă de șase luni de la 7 aprilie 2017.În cazuri excepționale, dacă un anumit aeroport întâmpină dificultăți specifice legate de infrastructură care impun o perioadă mai lungă de adaptare pentru a permite desfășurarea unor verificări sistematice prin consultarea bazelor de date fără ca acest lucru să aibă un impact disproporționat asupra fluidității traficului, perioada de tranziție de șase luni menționată la primul paragraf poate fi prelungită pentru aeroportul respectiv cu o perioadă maximă de 18 luni în conformitate cu procedura descrisă la al treilea paragraf.În acest scop, cel târziu cu trei luni înainte de expirarea perioadei de tranziție menționate la primul paragraf, statul membru notifică Comisiei, agenției și celorlalte state membre dificultățile specifice legate de infrastructură din aeroportul respectiv, măsurile preconizate pentru soluționarea acestora și perioada necesară punerii în aplicare a acestora.În cazul în care există dificultăți specifice legate de infrastructură care impun o perioadă mai lungă de adaptare, Comisia, în termen de o lună de la primirea notificării menționate la al treilea paragraf și după consultarea agenției, autorizează statul membru în cauză să prelungească perioada de tranziție pentru aeroportul respectiv și, dacă este cazul, stabilește durata unei astfel de prelungiri.

Verificările prin consultarea bazelor de date menționate la alineatul (2) literele (a) și (b) pot fi efectuate în prealabil, pe baza datelor privind pasagerii primite în conformitate cu Directiva 2004/82/CE a Consiliului sau în conformitate cu alte dispoziții legale naționale sau ale Uniunii.În cazul în care aceste verificări se desfășoară în prealabil pe baza unor astfel de date privind pasagerii, datele primite în prealabil se verifică la punctul de trecere a frontierei în raport cu datele din documentul de călătorie. Se verifică, de asemenea, identitatea și cetățenia persoanei în cauză, precum și autenticitatea și valabilitatea documentului de călătorie folosit pentru trecerea frontierei.

Prin derogare de la alineatul (2), persoanele care beneficiază de dreptul de liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii și care trec frontierele interne terestre ale statelor membre pentru care verificarea în conformitate cu procedurile de evaluare Schengen aplicabile a fost deja finalizată cu succes, dar pentru care decizia privind eliminarea controalelor la frontierele lor interne în temeiul dispozițiilor relevante din actele de aderare relevante nu a fost încă luată, pot face obiectul verificărilor la ieșire menționate la alineatul (2) doar în mod nesistematic, pe baza unei evaluări a riscurilor.

La intrare și la ieșire, resortisanții țărilor terțe fac obiectul unei verificări amănunțite astfel:

verificarea amănunțită la intrare include examinarea îndeplinirii condițiilor de intrare stabilite la articolul 6 alineatul (1) și, după caz, a documentelor care autorizează șederea și exercitarea unei activități profesionale. Aceasta cuprinde o examinare detaliată a următoarelor elemente:

verificarea identității și a cetățeniei resortisantului țării terțe și a autenticității și a valabilității documentului de călătorie folosit pentru trecerea frontierei, inclusiv prin consultarea bazelor de date relevante, în special:

SIS;

baza de date SLTD a Interpolului;

bazele de date naționale care conțin informații privind documentele de călătorie furate, deținute fără drept, pierdute și anulate.

verificarea documentului de călătorie este însoțită, după caz, de viza sau de permisul de ședere solicitat;

pentru persoanele a căror intrare sau al căror refuz al intrării face obiectul unei înregistrări în EES în temeiul articolului 6a din prezentul regulament, se efectuează o verificare a identității acestora în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/2226 și, dacă este cazul, o identificare în conformitate cu articolul 23 alineatul (4) din respectivul regulament;

pentru persoanele a căror intrare sau al căror refuz al intrării face obiectul unei înregistrări în EES în temeiul articolului 6a din prezentul regulament, verificarea faptului că resortisantul țării terțe nu a atins sau depășit durata maximă de ședere autorizată pe teritoriul statelor membre și, pentru resortisanții țărilor terțe care dețin o viză eliberată pentru una sau două intrări, verificarea faptului că aceștia au respectat numărul maxim de intrări autorizate, prin consultarea EES în conformitate cu articolul 23 din Regulamentul (UE) 2017/2226;

verificarea punctelor de plecare și de destinație a resortisantului țării terțe în cauză, precum și a scopului șederii prevăzute și, după caz, verificarea documentelor justificative corespunzătoare;

verificarea dacă resortisantul țării terțe în cauză dispune de mijloace de subzistență suficiente pentru durata și scopul șederii, pentru întoarcerea în țara de origine sau pentru tranzitul către o țară terță în care admisia sa este garantată sau dacă este în măsură să dobândească legal respectivele mijloace;

verificarea dacă resortisantul țării terțe în cauză, mijlocul său de transport și obiectele pe care le transportă nu sunt de natură să pună în pericol ordinea publică, securitatea internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale unui stat membru. Respectiva verificare include consultarea directă a datelor și a alertelor cu privire la persoane și, dacă este necesar, a obiectelor incluse în SIS și în alte baze de date relevante ale Uniunii, precum și, după caz, a măsurii ce urmează să fie întreprinse în urma unei alerte. Acest lucru nu aduce atingere consultării bazelor de date naționale și ale Interpolului;

SIS;

baza de date SLTD a Interpolului;

bazele de date naționale care conțin informații privind documentele de călătorie furate, deținute fără drept, pierdute și anulate.

dacă resortisantul unei țări terțe este deținătorul unei vize menționate la articolul 6 alineatul (1) litera (b), verificările amănunțite efectuate la intrare includ și verificarea identității deținătorului vizei și a autenticității vizei, prin consultarea Sistemului de Informații privind Vizele (VIS) în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008;

dacă resortisantul unei țări terțe deține o viză de lungă ședere sau un permis de ședere, verificările amănunțite efectuate la intrare includ verificarea identității titularului vizei de lungă ședere sau al permisului de ședere și verificarea autenticității și valabilității vizei de lungă ședere sau ale permisului de ședere prin consultarea VIS în conformitate cu articolul 22g din Regulamentul (CE) nr. 767/2008;

prin derogare, VIS poate fi consultat prin utilizarea în toate cazurile a numărului de pe autocolantul de viză și, prin sondaj, a numărului de pe autocolantul de viză în combinație cu verificarea amprentelor digitale, atunci când:

traficul atinge o asemenea intensitate, încât timpul de așteptare la punctul de trecere a frontierei devine excesiv de lung;

toate resursele de personal, de echipament și de organizare au fost deja epuizate; și

în baza unei evaluări, nu există niciun risc în ceea ce privește securitatea internă și imigrația ilegală.

decizia de a consulta VIS în conformitate cu litera (c) se ia de către polițistul de frontieră aflat la comanda punctului de trecere a frontierei sau la un nivel ierarhic superior.

fiecare stat membru transmite anual un raport cu privire la aplicarea literei (c) Parlamentului European și Comisiei, care cuprinde numărul de resortisanți ai țărilor terțe care au fost verificați în VIS, utilizând exclusiv numărul de pe autocolantul de viză, precum și durata timpului de așteptare menționat la litera (c) punctul (i);

literele (c) și (d) se aplică pentru o perioadă maximă de trei ani, care începe după trei ani de la momentul în care VIS a devenit operațional. Înainte de terminarea celui de al doilea an de aplicare a dispozițiilor de la literele (c) și (d), Comisia transmite Parlamentului European și Consiliului o evaluare cu privire la punerea în aplicare a acestora. Pe baza respectivei evaluări, Parlamentul European sau Consiliul pot invita Comisia să propună modificări corespunzătoare la prezentul regulament;

verificările amănunțite la ieșire cuprind:

verificarea identității și a cetățeniei resortisantului țării terțe și a autenticității și a valabilității documentului de călătorie folosit pentru trecerea frontierei, inclusiv prin consultarea bazelor de date relevante, în special:

SIS;

baza de date SLTD a Interpolului;

bazele de date naționale care conțin informații privind documentele de călătorie furate, deținute fără drept, pierdute și anulate.

verificarea faptului că resortisantul respectiv al unei țări terțe nu este considerat a fi o amenințare pentru ordinea publică, securitatea internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale oricăruia dintre statele membre, inclusiv prin consultarea SIS și a altor baze de date relevante ale Uniunii. Acest lucru nu aduce atingere consultării bazelor de date naționale și ale Interpolului;

pentru persoanele a căror ieșire face obiectul unei înregistrări în EES în temeiul articolului 6a din prezentul regulament, se efectuează o verificare a identității acestora în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/2226 și, dacă este cazul, o identificare în conformitate cu articolul 23 alineatul (4) din respectivul regulament;

pentru persoanele a căror ieșire face obiectul unei înregistrări în EES în temeiul articolului 6a din prezentul regulament, verificarea faptului că resortisantul unei țări terțe nu a depășit durata maximă de ședere autorizată pe teritoriul statelor membre, prin consultarea EES, în conformitate cu articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/2226;

SIS;

baza de date SLTD a Interpolului;

bazele de date naționale care conțin informații privind documentele de călătorie furate, deținute fără drept, pierdute și anulate.

pe lângă verificările menționate la litera (g), verificările amănunțite la ieșire pot să cuprindă, de asemenea:

verificarea dacă persoana deține o viză valabilă, în cazul în care aceasta este cerută în temeiul Regulamentului (CE) nr. 539/2001, cu excepția cazului în care persoana respectivă este titulară a unui permis de ședere valabil; o astfel de verificare poate include consultarea VIS în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008;

verificarea dacă persoana nu a depășit durata maximă de ședere autorizată pe teritoriul statelor membre;

consultarea alertelor cu privire la persoane și obiectele incluse în SIS și în bazele naționale de date;

în vederea identificării oricărei persoane care nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile de intrare, de ședere sau de rezidență pe teritoriul statelor membre, VIS poate fi consultat în conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008 și EES poate fi consultat în conformitate cu articolul 27 din Regulamentul (UE) 2017/2226;

verificările prin consultarea bazelor de date menționate la litera (a) punctele (i) și (vi) și la litera (g) pot fi efectuate în prealabil, pe baza datelor privind pasagerii primite în conformitate cu Directiva 2004/82/CE a Consiliului sau în conformitate cu alte dispoziții legale naționale sau ale Uniunii.

în cazul în care există îndoieli cu privire la autenticitatea documentului de călătorie sau la identitatea resortisantului unei țări terțe, verificările, atunci când este posibil, includ verificarea a cel puțin unuia dintre elementele biometrice de identificare integrate în documentele de călătorie.

verificarea identității și a cetățeniei resortisantului țării terțe și a autenticității și a valabilității documentului de călătorie folosit pentru trecerea frontierei, inclusiv prin consultarea bazelor de date relevante, în special:

SIS;

baza de date SLTD a Interpolului;

bazele de date naționale care conțin informații privind documentele de călătorie furate, deținute fără drept, pierdute și anulate.

verificarea documentului de călătorie este însoțită, după caz, de viza sau de permisul de ședere solicitat;

pentru persoanele a căror intrare sau al căror refuz al intrării face obiectul unei înregistrări în EES în temeiul articolului 6a din prezentul regulament, se efectuează o verificare a identității acestora în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/2226 și, dacă este cazul, o identificare în conformitate cu articolul 23 alineatul (4) din respectivul regulament;

pentru persoanele a căror intrare sau al căror refuz al intrării face obiectul unei înregistrări în EES în temeiul articolului 6a din prezentul regulament, verificarea faptului că resortisantul țării terțe nu a atins sau depășit durata maximă de ședere autorizată pe teritoriul statelor membre și, pentru resortisanții țărilor terțe care dețin o viză eliberată pentru una sau două intrări, verificarea faptului că aceștia au respectat numărul maxim de intrări autorizate, prin consultarea EES în conformitate cu articolul 23 din Regulamentul (UE) 2017/2226;

verificarea punctelor de plecare și de destinație a resortisantului țării terțe în cauză, precum și a scopului șederii prevăzute și, după caz, verificarea documentelor justificative corespunzătoare;

verificarea dacă resortisantul țării terțe în cauză dispune de mijloace de subzistență suficiente pentru durata și scopul șederii, pentru întoarcerea în țara de origine sau pentru tranzitul către o țară terță în care admisia sa este garantată sau dacă este în măsură să dobândească legal respectivele mijloace;

verificarea dacă resortisantul țării terțe în cauză, mijlocul său de transport și obiectele pe care le transportă nu sunt de natură să pună în pericol ordinea publică, securitatea internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale unui stat membru. Respectiva verificare include consultarea directă a datelor și a alertelor cu privire la persoane și, dacă este necesar, a obiectelor incluse în SIS și în alte baze de date relevante ale Uniunii, precum și, după caz, a măsurii ce urmează să fie întreprinse în urma unei alerte. Acest lucru nu aduce atingere consultării bazelor de date naționale și ale Interpolului;

SIS;

baza de date SLTD a Interpolului;

bazele de date naționale care conțin informații privind documentele de călătorie furate, deținute fără drept, pierdute și anulate.

traficul atinge o asemenea intensitate, încât timpul de așteptare la punctul de trecere a frontierei devine excesiv de lung;

toate resursele de personal, de echipament și de organizare au fost deja epuizate; și

în baza unei evaluări, nu există niciun risc în ceea ce privește securitatea internă și imigrația ilegală.

verificarea identității și a cetățeniei resortisantului țării terțe și a autenticității și a valabilității documentului de călătorie folosit pentru trecerea frontierei, inclusiv prin consultarea bazelor de date relevante, în special:

SIS;

baza de date SLTD a Interpolului;

bazele de date naționale care conțin informații privind documentele de călătorie furate, deținute fără drept, pierdute și anulate.

verificarea faptului că resortisantul respectiv al unei țări terțe nu este considerat a fi o amenințare pentru ordinea publică, securitatea internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale oricăruia dintre statele membre, inclusiv prin consultarea SIS și a altor baze de date relevante ale Uniunii. Acest lucru nu aduce atingere consultării bazelor de date naționale și ale Interpolului;

pentru persoanele a căror ieșire face obiectul unei înregistrări în EES în temeiul articolului 6a din prezentul regulament, se efectuează o verificare a identității acestora în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/2226 și, dacă este cazul, o identificare în conformitate cu articolul 23 alineatul (4) din respectivul regulament;

pentru persoanele a căror ieșire face obiectul unei înregistrări în EES în temeiul articolului 6a din prezentul regulament, verificarea faptului că resortisantul unei țări terțe nu a depășit durata maximă de ședere autorizată pe teritoriul statelor membre, prin consultarea EES, în conformitate cu articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/2226;

SIS;

baza de date SLTD a Interpolului;

bazele de date naționale care conțin informații privind documentele de călătorie furate, deținute fără drept, pierdute și anulate.

verificarea dacă persoana deține o viză valabilă, în cazul în care aceasta este cerută în temeiul Regulamentului (CE) nr. 539/2001, cu excepția cazului în care persoana respectivă este titulară a unui permis de ședere valabil; o astfel de verificare poate include consultarea VIS în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008;

verificarea dacă persoana nu a depășit durata maximă de ședere autorizată pe teritoriul statelor membre;

consultarea alertelor cu privire la persoane și obiectele incluse în SIS și în bazele naționale de date;

În cazul în care există posibilitatea și resortisantul țării terțe solicită acest lucru, astfel de verificări amănunțite se efectuează într-un loc privat.

În cazul în care, la intrare sau la ieșire, în urma consultării bazelor de date relevante, inclusiv a detectorului de identități multiple prin intermediul portalului european de căutare instituite prin articolul 25 alineatul (1) și, respectiv, articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/817 al Parlamentului European și al Consiliului, rezultă o conexiune galbenă sau se detectează o conexiune roșie, polițistul de frontieră consultă registrul comun de date de identitate instituit prin articolul 17 alineatul (1) din regulamentul menționat sau SIS ori ambele pentru a evalua diferențele dintre datele de identitate conexate sau datele din documentele de călătorie conexate. Polițistul de frontieră efectuează verificările suplimentare necesare pentru a lua o decizie privind statutul și culoarea conexiunii.

Fără a aduce atingere celui de al doilea paragraf, resortisanților țărilor terțe care fac obiectul unei verificări amănunțite în linia a doua li se vor furniza informații scrise cu privire la scopul și procedura acestui control într-o limbă pe care o înțeleg sau despre care se presupune în mod rezonabil că o înțeleg, sau printr-un alt mijloc eficace.

Verificările asupra persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii se efectuează în conformitate cu Directiva 2004/38/CE.

Normele practice privind informațiile care trebuie înregistrate sunt prevăzute în anexa II.

Atunci când se aplică articolul 5 alineatul (2) litera (a) sau (b), statele membre pot să prevadă, de asemenea, derogări de la normele prevăzute în prezentul articol.

Resortisanții țărilor terțe sunt informați cu privire la numărul maxim de zile de ședere autorizată, care ia în calcul numărul de intrări și durata șederii autorizate de viză. Respectivele informații sunt furnizate fie de către polițistul de frontieră la momentul verificărilor la frontiere, fie prin intermediul echipamentului instalat la punctul de trecere a frontierei care permite resortisantului țării terțe să consulte serviciul web menționat la articolul 13 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) 2017/2226.

Persoanele a căror trecere a frontierei face obiectul unei înregistrări în EES în conformitate cu articolul 6a, pot utiliza sistemele de self-service pentru a preînregistra în EES datele menționate la prezentul articol alineatul (4) litera (a), sub rezerva îndeplinirii tuturor următoarelor condiții:

documentul de călătorie conține un suport electronic de stocare (cip), iar autenticitatea și integritatea datelor stocate pe cip sunt confirmate cu ajutorul lanțului complet de certificate valabile;

documentul de călătorie conține o imagine facială înregistrată pe suportul electronic de stocare (cip) a cărei accesare este posibilă din punct de vedere tehnic de sistemul de self-service pentru a verifica identitatea titularului documentului de călătorie prin compararea imaginii faciale înregistrate pe suportul electronic de stocare (cip) cu imaginea facială prelevată în timp real a acestuia; în cazul în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic și legal, verificarea se poate realiza prin compararea amprentelor digitale prelevate în timp real cu amprentele digitale înregistrate pe suportul electronic de stocare (cip) al documentului de călătorie.

În temeiul alineatului (1) din prezentul articol, sistemul de self-service verifică existența unei înregistrări anterioare în EES a persoanei și identitatea resortisantului unei țări terțe în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/2226.

În conformitate cu articolul 23 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2017/2226, sistemul de self-service efectuează o identificare în conformitate cu articolul 27 din respectivul regulament.

pentru resortisanții țărilor terțe care sunt supuși obligației de a deține viză pentru a trece frontierele externe, în cazul în care căutarea în VIS cu ajutorul datelor prevăzute la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 767/2008 indică faptul că persoana este înregistrată în VIS, se efectuează o verificare a amprentelor digitale în datele din VIS în conformitate cu articolul 18 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 767/2008. În cazul în care verificarea persoanei în cauză în temeiul alineatului (2) al prezentului articol nu a dat niciun rezultat, sunt accesate datele din VIS în vederea identificării, în conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008;

pentru resortisanții țărilor terțe care sunt exonerați de obligația de a deține viză pentru a trece frontierele externe și care nu sunt găsiți în EES în urma identificării derulate în conformitate cu articolul 27 din Regulamentul (UE) 2017/2226, se consultă VIS, în conformitate cu articolul 19a din Regulamentul (CE) nr. 767/2008.

În cazul în care datele referitoare la persoana menționată la prezentul articol alineatul (1) nu sunt înregistrate în EES în temeiul alineatelor (2) și (3):

resortisanții țărilor terțe care sunt supuși obligației de a deține viză pentru a trece frontierele externe preînregistrează în EES, prin intermediul sistemului de self-service, datele prevăzute la articolul 16 alineatul (1) și la articolul 16 alineatul (2) literele (c)-(f) din Regulamentul (UE) 2017/2226 și, după caz, datele menționate la articolul 16 alineatul (6) din respectivul regulament, iar resortisanții țărilor terțe care sunt exonerați de obligația de a deține viză pentru a trece frontierele externe preînregistrează în EES, prin intermediul sistemului de self-service, datele prevăzute la articolul 17 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) și la articolul 16 alineatul (2) litera (c) din respectivul regulament și, după caz, datele menționate la articolul 17 alineatul (1) litera (d) din respectivul regulament;

ulterior, persoana este orientată către un polițist de frontieră care:

preînregistrează datele vizate, în cazul în care nu a fost posibilă colectarea tuturor datelor necesare prin intermediul sistemului de self-service;

verifică:

dacă documentul de călătorie utilizat în sistemul de self-service corespunde celui deținut de persoana care face obiectul verificării,

dacă imaginea facială prelevată în timp real a persoanei în cauză corespunde imaginii faciale care a fost colectată prin intermediul sistemului de self-service și

pentru persoanele care nu dețin viza necesară în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 539/2001, dacă amprentele digitale prelevate în timp real ale persoanei în cauză corespund amprentelor digitale care au fost colectate prin intermediul sistemului de self-service;

atunci când s-a luat decizia de a autoriza sau de a refuza intrarea, confirmă datele menționate la litera (a) de la prezentul alineat și introduce în EES datele menționate la articolul 16 alineatul (2) literele (a) și (b) și la articolul 18 alineatul (6) literele (a), (b), (c) și (d) din Regulamentul (UE) 2017/2226.

dacă documentul de călătorie utilizat în sistemul de self-service corespunde celui deținut de persoana care face obiectul verificării,

dacă imaginea facială prelevată în timp real a persoanei în cauză corespunde imaginii faciale care a fost colectată prin intermediul sistemului de self-service și

pentru persoanele care nu dețin viza necesară în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 539/2001, dacă amprentele digitale prelevate în timp real ale persoanei în cauză corespund amprentelor digitale care au fost colectate prin intermediul sistemului de self-service;

preînregistrează datele vizate, în cazul în care nu a fost posibilă colectarea tuturor datelor necesare prin intermediul sistemului de self-service;

verifică:

dacă documentul de călătorie utilizat în sistemul de self-service corespunde celui deținut de persoana care face obiectul verificării,

dacă imaginea facială prelevată în timp real a persoanei în cauză corespunde imaginii faciale care a fost colectată prin intermediul sistemului de self-service și

pentru persoanele care nu dețin viza necesară în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 539/2001, dacă amprentele digitale prelevate în timp real ale persoanei în cauză corespund amprentelor digitale care au fost colectate prin intermediul sistemului de self-service;

atunci când s-a luat decizia de a autoriza sau de a refuza intrarea, confirmă datele menționate la litera (a) de la prezentul alineat și introduce în EES datele menționate la articolul 16 alineatul (2) literele (a) și (b) și la articolul 18 alineatul (6) literele (a), (b), (c) și (d) din Regulamentul (UE) 2017/2226.

dacă documentul de călătorie utilizat în sistemul de self-service corespunde celui deținut de persoana care face obiectul verificării,

dacă imaginea facială prelevată în timp real a persoanei în cauză corespunde imaginii faciale care a fost colectată prin intermediul sistemului de self-service și

pentru persoanele care nu dețin viza necesară în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 539/2001, dacă amprentele digitale prelevate în timp real ale persoanei în cauză corespund amprentelor digitale care au fost colectate prin intermediul sistemului de self-service;

În cazul în care din operațiunile descrise la alineatele (2) și (3) rezultă că datele referitoare la persoana menționată la alineatul (1) sunt înregistrate în EES, sistemul de self-service evaluează dacă este necesară actualizarea oricăreia dintre datele menționate la alineatul (4) litera (a).

Atunci când evaluarea menționată la alineatul (5) indică faptul că persoana menționată la alineatul (1) are un dosar individual înregistrat în EES, dar că datele sale trebuie să fie actualizate, persoana:

actualizează datele în EES preînregistrându-le prin intermediul sistemului de self-service;

este orientată către un polițist de frontieră care verifică corectitudinea actualizării efectuate în temeiul literei (a) de la prezentul alineat și, atunci când decizia de a autoriza sau de a refuza intrarea este luată, actualizează dosarul individual în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/2226.

Sistemele de self-service sunt operate sub supravegherea unui polițist de frontieră care este responsabil de depistarea oricărei utilizări necorespunzătoare, frauduloase sau anormale a sistemului de self-service.

Persoanele a căror trecere a frontierei face obiectul unei înregistrări în EES în conformitate cu articolul 6a, li se poate permite să utilizeze un sistem de self-service în scopul efectuării verificărilor la frontiere, sub rezerva îndeplinirii tuturor următoarelor condiții:

documentul de călătorie conține un suport electronic de stocare (cip), iar autenticitatea și integritatea datelor stocate pe cip sunt confirmate cu ajutorul lanțului complet de certificate valabile;

documentul de călătorie conține o imagine facială înregistrată pe suportul electronic de stocare (cip) a cărei accesare este posibilă din punct de vedere tehnic de către sistemul de self-service pentru a verifica identitatea titularului documentului de călătorie prin compararea imaginii faciale respective cu imaginea facială prelevată în timp real a acestuia; și

persoana este deja înregistrată sau preînregistrată în EES.

Atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol, pot fi efectuate prin intermediul unui sistem de self-service verificările la frontiere la intrare prevăzute la articolul 8 alineatul (2) și la articolul 8 alineatul (3) literele (a) și (b) și verificările la frontiere la ieșire prevăzute la articolul 8 alineatul (2) și la articolul 8 alineatul (3) literele (g) și (h). Atunci când se efectuează prin intermediul unui sistem automatizat de control la frontiere, verificările la frontiere la ieșire includ verificările prevăzute la articolul 8 alineatul (3) litera (h).

La intrare și la ieșire, rezultatele verificărilor la frontiere efectuate prin intermediul sistemului de self-service sunt puse la dispoziția unui polițist de frontieră. Polițistul de frontieră în cauză monitorizează rezultatele verificărilor la frontiere și, ținând seama de respectivele rezultate, autorizează intrarea sau ieșirea sau, în caz contrar, orientează persoana către un polițist de frontieră care efectuează verificări suplimentare.

Persoana în cauză este orientată către un polițist de frontieră în temeiul alineatului (3) în oricare dintre următoarele situații:

în cazul în care nu este îndeplinită/nu sunt îndeplinite una sau mai multe dintre condițiile prevăzute la alineatul (1);

în cazul în care verificările la intrare sau la ieșire prevăzute la alineatul (2) indică faptul că nu este îndeplinită/nu sunt îndeplinite una sau mai multe dintre condițiile de intrare sau de ieșire;

în cazul în care rezultatele verificărilor la intrare sau la ieșire prevăzute la alineatul (2) pun sub semnul întrebării identitatea persoanei sau în care acestea indică faptul că persoana în cauză este considerată a reprezenta o amenințare pentru securitatea internă, ordinea publică sau relațiile internaționale ale oricărui stat membru sau o amenințare pentru sănătatea publică;

în cazul existenței unor îndoieli;

în cazul în care nu sunt disponibile porți electronice.

În plus față de situațiile menționate la alineatul (4), polițistul de frontieră care supraveghează trecerea frontierei poate decide, pe baza altor motive, să orienteze persoana care utilizează sistemul de self-service către un polițist de frontieră.

Persoanele a căror trecere a frontierei face obiectul unei înregistrări în EES în conformitate cu articolul 6a alineatul (1) și care au utilizat un sistem de self-service pentru efectuarea verificărilor la frontiere pot fi autorizate să utilizeze o poartă electronică. În cazul în care se utilizează o poartă electronică, înregistrarea corespunzătoare din fișa de intrare/ieșire, precum și asocierea fișei respective la dosarul individual în cauză, în temeiul articolului 14 din Regulamentul (UE) 2017/2226 se efectuează în momentul trecerii frontierei prin poarta electronică. În cazul în care poarta electronică și sistemul de self-service sunt separate din punct de vedere fizic, se verifică identitatea utilizatorului la poarta electronică în scopul confirmării faptului că persoana care utilizează poarta electronică este aceeași persoană care a utilizat sistemul de self-service. Confirmarea se realizează cu utilizarea a cel puțin unui element biometric de identificare.

În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în alineatul (1) litera (a) sau (b) de la prezentul articol sau în ambele, o parte din verificările la frontiere la intrare prevăzute la articolul 8 alineatul (3) literele (a) și (b) și o parte din verificările la frontiere la ieșire prevăzute la articolul 8 alineatul (3) literele (g) și (h) pot fi efectuate prin intermediul unui sistem de self-service. Polițistul de frontieră poate efectua numai verificările prevăzute la articolul 8 alineatul (3) literele (a) și (b) și la articolul 8 alineatul (3) la literele (g) și (h) care nu au putut fi realizate prin intermediul sistemului de self-service. În plus, polițistul de frontieră verifică dacă documentul de călătorie utilizat în sistemul de self-service corespunde celui deținut de persoana pe care o verifică.

Sistemele de self-service și porțile electronice sunt operate sub supravegherea unui polițist de frontieră care este responsabil de depistarea oricărei utilizări necorespunzătoare, frauduloase sau anormale a sistemului de self-service, a porții electronice sau a ambelor.

Prezentul articol nu aduce atingere posibilității statelor membre de a permite utilizarea de sisteme de self-service, de porți electronice sau ambele pentru trecerea frontierei de către cetățenii Uniunii, de către cetățenii unui stat care face parte din Asociația Europeană a Liberului Schimb a Spațiului Economic European, de către cetățenii Elveției și de către cetățeni ai țărilor terțe a căror trecere a frontierei nu face obiectul unei înregistrări în EES.

În măsura posibilului, sistemele automatizate de control la frontiere sunt proiectate astfel încât să poată fi utilizate de toate persoanele, cu excepția copiilor cu vârsta sub 12 ani. Acestea sunt, de asemenea, concepute astfel încât să respecte pe deplin demnitatea umană, în special în cazurile în care sunt implicate persoane vulnerabile. În cazul în care statele membre decid să utilizeze sisteme automatizate de control la frontiere, acestea asigură prezența unor efective suficiente de personal pentru a ajuta persoanele la utilizarea unor astfel de sisteme.

Fiecare stat membru poate să instituie un program voluntar (denumit în continuare program național de facilitare) pentru a permite resortisanților țărilor terțe sau resortisanților unei anumite țări terțe care nu beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii să beneficieze de facilitările prevăzute la alineatul (2) atunci când trec frontiera externă a unui stat membru.

Prin derogare de la articolul 8 alineatul (3) litera (a), pentru resortisanții țărilor terțe menționați la alineatul (1) al prezentului articol și cărora li s-a acordat acces la programul național de facilitare, verificările amănunțite la intrare nu trebuie să includă o examinare a aspectelor menționate la articolul 8 alineatul (3) litera (a) punctele (iv) și (v) atunci când astfel de resortisanți ai țărilor terțe trec frontiera externă a unui stat membru.

Statul membru efectuează o verificare preliminară a resortisanților țărilor terțe care solicită utilizarea programului național de facilitare, pentru a confirma, în special, îndeplinirea condițiilor menționate la alineatul (4).

Autoritățile menționate la alineatul (3) nu acordă unei persoane acces la programul național de facilitare decât în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

solicitantul îndeplinește condițiile de intrare prevăzute la articolul 6 alineatul (1);

documentul de călătorie al solicitantului și, după caz, viza, viza de lungă ședere sau permisul de ședere sunt valabile și nu false, contrafăcute sau falsificate;

solicitantul demonstrează necesitatea de a călători în mod frecvent sau regulat sau justifică intenția sa de a călători în mod frecvent sau regulat;

solicitantul își dovedește integritatea și fiabilitatea, în special, după caz, utilizarea legală a vizelor anterioare sau a vizelor cu valabilitate teritorială limitată, situația sa economică din țara de origine și intenția sa reală de a părăsi teritoriul statelor membre înainte de expirarea duratei de ședere autorizată. În conformitate cu articolul 25 din Regulamentul (UE) 2017/2226, autoritățile menționate la alineatul (3) al prezentului articol au acces la EES pentru a verifica dacă solicitantul nu a depășit în trecut durata maximă de ședere autorizată pe teritoriul statelor membre;

solicitantul justifică scopul și condițiile șederilor preconizate;

solicitantul deține mijloace de întreținere suficiente, atât pentru durata șederilor preconizate, cât și pentru întoarcerea în țara de origine sau de reședință, ori este în măsură să dobândească astfel de mijloace în mod legal;

este consultat SIS.

Accesul inițial la programul național de facilitare se acordă pentru o perioadă de cel mult un an. Accesul poate fi prelungit pentru un maxim de încă cinci ani sau până la sfârșitul perioadei de valabilitate a documentului de călătorie sau a eventualelor vize cu intrări multiple, a vizelor de lungă ședere sau a permiselor de ședere eliberate, oricare dintre acestea este mai scurtă.

Verificările amănunțite la intrare în temeiul articolului 8 alineatul (3) literele (a) și (b) și verificările amănunțite la ieșire în temeiul articolului 8 alineatul (3) litera (g) includ, de asemenea, verificarea faptului că resortisantul țării terțe are acces în mod valabil la programul național de facilitare.

Autoritățile menționate la alineatul (3) revocă imediat accesul acordat unui resortisant al unei țări terțe la programul național de facilitare dacă se constată că nu au fost îndeplinite condițiile de acordare a accesului la respectivul program sau dacă acestea nu mai sunt îndeplinite.

Atunci când se verifică, în conformitate cu alineatul (3), dacă solicitantul îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (4), se evaluează, cu o atenție specială, dacă solicitantul prezintă un risc de imigrație ilegală sau un risc la adresa securității oricăruia dintre state membre și dacă solicitantul are intenția de a părăsi teritoriul statelor membre în timpul șederii autorizate.

Două sau mai multe state membre care au instituit programe naționale proprii de facilitare în temeiul prezentului articol pot încheia între ele un acord pentru a se asigura că persoanele care utilizează programele lor naționale de facilitare pot beneficia de facilitările recunoscute de alt program național de facilitare. În termen de o lună de la încheierea acordului, se transmite Comisiei o copie a acordului.

La instituirea unui program național de facilitare, statele membre se asigură că sistemul lor pentru operarea programului este conform cu standardele de securitate a datelor stabilite la articolul 43 din Regulamentul (UE) 2017/2226. Statele membre realizează o evaluare adecvată a riscurilor privind securitatea informațiilor, iar responsabilitățile în materie de securitate, pentru toate etapele procesului, sunt clarificate.

Înainte de finalul celui de al treilea an de aplicare a dispozițiilor prezentului articol, Comisia transmite Parlamentului European și Consiliului o evaluare cu privire la punerea în aplicare a acestuia. Pe baza respectivei evaluări, Parlamentul European sau Consiliul pot invita Comisia să propună instituirea unui program al Uniunii pentru resortisanții țărilor terțe care călătoresc în mod frecvent și care au făcut obiectul unor verificări preliminare.

Verificările la frontierele externe pot face obiectul unei relaxări în cazul unor circumstanțe excepționale și neprevăzute. Respectivele circumstanțe excepționale și neprevăzute sunt considerate a fi acele evenimente imprevizibile care provoacă o intensificare a traficului astfel încât timpul de așteptare la punctul de trecere a frontierei devine excesiv de îndelungat și au fost epuizate toate resursele în ceea ce privește personalul, mijloacele și organizarea.

În caz de relaxare a verificărilor la frontiere în conformitate cu alineatul (1), verificările la frontiere pentru intrare sunt, în principiu, prioritare în raport cu verificările la frontiere pentru ieșire.

Chiar și în cazul relaxării verificărilor la frontieră, polițistul de frontieră introduce datele în EES, în conformitate cu articolul 6a. În cazul în care datele nu pot fi introduse prin mijloace electronice, acestea se introduc manual.

În cazul în care este imposibil din punct de vedere tehnic să se introducă date în sistemul central al EES sau în caz de defecțiune a sistemului central al EES, se aplică toate următoarele dispoziții:

prin derogare de la articolul 6a din prezentul regulament, datele menționate la articolele 16-20 din Regulamentul (UE) 2017/2226 sunt stocate temporar în Interfața Uniformă Națională, astfel cum este definită la articolul 7 din respectivul regulament. În cazul în care acest lucru nu este posibil datele sunt, temporar, stocate local în format electronic. În ambele cazuri, datele sunt introduse în sistemul central al EES de îndată ce imposibilitatea sau defecțiunea tehnică este remediată. Statele membre iau măsurile adecvate și utilizează infrastructura, echipamentele și resursele necesare în vederea asigurării faptului că astfel de stocări locale temporare pot fi efectuate în orice moment și la orice punct de trecere a frontierei.

prin derogare de la articolul 8 alineatul (3) litera (a) punctul (iii) și litera (g) punctul (iv) din prezentul regulament, pentru resortisanții țărilor terțe care dețin o viză astfel cum se menționează la articolul 6 alineatul (1) litera (b), atunci când este posibil din punct de vedere tehnic, verificarea identității titularului vizei se realizează prin consultarea directă a VIS în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008.

Fiecare stat membru transmite anual Parlamentului European și Comisiei un raport privind aplicarea prezentului articol.

Statele membre amenajează culoare separate, în special la punctele de trecere a frontierei aeriene, pentru a putea efectua verificări ale persoanelor, în conformitate cu articolul 8. Respectivele culoare se diferențiază cu ajutorul unor panouri care conțin indicațiile prevăzute în anexa III.

Persoanele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii sunt autorizate să folosească culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea A (UE, SEE, CH). Respectivele persoane pot, de asemenea, să folosească culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea B1 (fără viză) și partea B2 (toate pașapoartele).

La punctele maritime și terestre de trecere a frontierei, statele membre pot separa traficul vehiculelor pe culoare distincte, în funcție de categoriile de vehicule ușoare sau vehicule grele și autobuze, cu ajutorul panourilor prezentate în anexa III partea C.

În cazul în care decid să utilizeze porți electronice, sisteme de self-service sau sisteme automatizate de control la frontiere, statele membre utilizează panourile prevăzute în anexa III partea D pentru a identifica culoarele respective.

În cazul în care decid să instituie un program național de facilitare în conformitate cu articolul 8d, statele membre pot alege să utilizeze culoare speciale pentru resortisanții țărilor terțe care beneficiază de un astfel de program național de facilitare. Acestea utilizează panourile prevăzute în anexa III partea E pentru a identifica diferitele culoare.

În caz de dezechilibru temporar al fluxului de trafic la un anumit punct de trecere a frontierei, normele privind utilizarea culoarelor distincte pot fi suspendate de autoritățile competente pe perioada necesară restabilirii echilibrului.

În cazurile prevăzute în mod expres în temeiul dreptului său intern, un stat membru poate, la intrare și la ieșire, să aplice o ștampilă pe documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe care dețin un permis de ședere sau o viză de lungă ședere eliberată de statul membru respectiv.

Documentul de călătorie al unui resortisant al unei țări terțe care este titular al unui document de facilitare a tranzitului feroviar, eliberat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 693/2003, se ștampilează la intrare și la ieșire. În plus, documentul de călătorie al unui resortisant al unei țări terțe care este titular al unui document de facilitare a tranzitului valabil, eliberat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 693/2003 și care tranzitează cu trenul și nu debarcă pe teritoriul unui stat membru se ștampilează la intrare și la ieșire.

Documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe care intră sau ies, pe baza unei vize naționale de scurtă ședere eliberată pentru una sau două intrări, de pe teritoriul unui stat membru care nu aplică încă integral acquis-ul Schengen, dar care operează EES, se ștampilează la intrare și la ieșire.

Aspectele practice privind aplicarea ștampilei sunt prevăzute în anexa IV.

Fără a aduce atingere articolului 12a, dacă niciun dosar individual nu a fost creat în EES pentru un resortisant al unei țări terțe prezent pe teritoriul unui stat membru sau dacă fișa de intrare/ieșire a unui resortisant al unei țări terțe nu conține o dată de ieșire după data de expirare a duratei autorizate de ședere, autoritățile competente pot prezuma că respectivul resortisant al unei țări terțe nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile privind durata șederii autorizate pe teritoriul statelor membre.

Prezumția menționată la alineatul (1) de la prezentul articol nu se aplică în cazul unui resortisant al unei țări terțe care poate să furnizeze, prin orice mijloc, elemente de probă credibile confirmând faptul că beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii sau că deține un permis de ședere ori o viză de lungă ședere. Dacă este cazul, se aplică articolul 35 din Regulamentul (UE) 2017/2226.

Prezumția menționată la alineatul (1) poate fi răsturnată în cazul în care resortisantul unei țări terțe prezintă, prin orice mijloc, elemente de probă credibile, precum bilete de călătorie sau documente justificative ale prezenței sale în afara teritoriului statelor membre sau ale datei de expirare a valabilității unui permis de ședere ori a unei vize de lungă ședere anterioare, care să demonstreze că a respectat condițiile privind durata șederii pe termen scurt.

În cazul în care prezumția menționată la alineatul (1) nu este răsturnată, resortisantul unei țări terțe prezent pe teritoriul statelor membre poate fi returnat în conformitate cu Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

Pentru o perioadă de 180 de zile de la data punerii în funcțiune a EES, pentru a verifica, la intrare și la ieșire, dacă persoanele care sunt admise pentru o ședere pe termen scurt nu au depășit durata maximă de ședere autorizată, și, după caz, pentru a verifica la intrare dacă persoanele nu au depășit numărul de intrări autorizate de viza de scurtă ședere eliberată pentru una sau două intrări, polițiștii de frontieră iau în considerare șederile pe teritoriul statelor membre în decursul celor 180 de zile care preced intrarea sau ieșirea, prin verificarea ștampilelor din documentele de călătorie, în plus față de datele de intrare/ieșire înregistrate în EES.

În cazul în care o persoană a intrat pe teritoriul statelor membre înainte de punerea în funcțiune a EES și iese de pe teritoriul acestora după punerea în funcțiune a EES, la ieșirea sa se creează un dosar individual în EES și se introduce în fișa de intrare/ieșire și data respectivei intrări, în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/2226. Aplicarea prezentului alineat nu se limitează la perioada de 180 de zile de la punerea în funcțiune a EES, astfel cum se menționează la alineatul (1). În cazul unei discrepanțe între data ștampilei de intrare și data înregistrată în EES, prevalează data ștampilei de intrare.

Supravegherea frontierelor are drept principal obiectiv prevenirea sau depistarea trecerilor neautorizate ale frontierei, îmbunătățirea gradului de conștientizare a situației, combaterea criminalității transfrontaliere și luarea de măsuri împotriva persoanelor care trec ilegal frontiera. Aceasta presupune, de asemenea, efectuarea unor analize de risc. Fără a se aduce atingere articolelor 3 și 4, o persoană care a trecut ilegal frontiera și care nu are drept de ședere pe teritoriul statului membru respectiv este reținută și i se aplică procedurile care respectă Directiva 2008/115/CE.

Polițiștii de frontieră utilizează toate resursele necesare, inclusiv unități fixe sau mobile, în vederea asigurării supravegherii frontierelor. Supravegherea frontierelor se efectuează astfel încât să prevină și să descurajeze trecerile neautorizate ale frontierei de către persoane între punctele de trecere a frontierei și sustragerea persoanelor de la verificările efectuate la punctele de trecere a frontierei și se efectuează cu respectarea deplină a obligațiilor prevăzute la articolul 4.

Supravegherea între punctele de trecere a frontierei este asigurată de polițiștii de frontieră ale căror efective și metode trebuie să fie adaptate riscurilor și amenințărilor existente sau preconizate. Pentru supraveghere se utilizează tablouri situaționale, care permit să se reducă pierderile de vieți omenești în rândul migranților la frontierele externe, de-a lungul sau în apropierea acestora. Supravegherea include modificarea frecventă și inopinată a perioadelor de supraveghere, precum și alte metode sau tehnici pentru a preveni sau a detecta cu eficacitate trecerile neautorizate ale frontierei.

Supravegherea se efectuează de unități fixe sau mobile, care își îndeplinesc misiunea prin patrulare sau prin prezența în locuri cunoscute ca fiind sensibile. Obiectivul respectivei supravegheri este de a preveni trecerile neautorizate ale frontierei sau de a reține persoanele în legătură cu trecerea neautorizată a frontierei externe. Supravegherea se poate efectua, de asemenea, cu ajutorul unor mijloace tehnice, inclusiv prin mijloace electronice, echipamente, sisteme de supraveghere și, după caz, toate tipurile de infrastructură fixă și mobilă.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 37 de la prezentul regulament, referitoare la măsuri suplimentare de reglementare a supravegherii, inclusiv la elaborarea unor standarde minime comune pentru supravegherea frontierelor. Respectivele standarde minime comune țin seama de tipul de frontiere, și anume frontiere terestre, maritime sau aeriene, de nivelul de impact atribuit fiecărei secțiuni de frontieră externă în conformitate cu articolul 34 din Regulamentul (UE) 2019/1896 al Parlamentului European și al Consiliului și de alți factori relevanți, precum particularitățile geografice.

Intrarea pe teritoriul statelor membre se refuză resortisanților țărilor terțe care nu îndeplinesc toate condițiile de intrare prevăzute la articolul 6 alineatul (1) și care nu aparțin niciuneia dintre categoriile de persoane menționate la articolul 6 alineatul (5). Aceasta nu aduce atingere aplicării dispozițiilor speciale privind dreptul la azil și la protecție internațională sau eliberarea unei vize de lungă ședere.

Intrarea nu poate fi refuzată decât printr-o decizie care să indice motivele precise ale refuzului. Decizia se ia de către autoritatea competentă abilitată în acest sens de dreptul intern. Respectiva decizie intră în vigoare imediat.

Persoanele care au făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării au dreptul la o cale de atac. Calea de atac se desfășoară în conformitate cu dreptul intern. Resortisantului țării terțe i se pun la dispoziție informații scrise cu privire la punctele de contact în măsură să îi comunice informații legate de reprezentanții competenți să acționeze în numele respectivului resortisantul al țării terțe, în conformitate cu dreptul intern.

Polițiștii de frontieră se asigură că resortisantul țării terțe care a făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării nu intră pe teritoriul statului membru în cauză.

Statele membre întocmesc o statistică privind numărul de persoane care au făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării, motivele refuzului, cetățenia persoanelor cărora li s-a refuzat intrarea și tipul de frontieră (terestră, aeriană, maritimă) la care s-a refuzat intrarea și transmit anual statisticile către Comisie (Eurostat), în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 862/2007 al Parlamentului European și al Consiliului.

Normele detaliate de reglementare a refuzului intrării sunt descrise în anexa V partea A.

CAPITOLUL III

Statele membre alocă personal și resurse corespunzătoare și suficiente pentru exercitarea controlului la frontierele externe în conformitate cu articolele 7-14, astfel încât să asigure un control eficace, de înalt nivel și uniform la frontierele lor externe.

Controlul la frontiere prevăzut la articolele 7-14 se efectuează de către polițiștii de frontieră, în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament și cu dreptul intern.

Statele membre notifică Comisiei lista serviciilor naționale responsabile de controlul la frontiere în temeiul dreptului intern, în conformitate cu articolul 39.

Pentru un control eficient la frontiere, fiecare stat membru asigură o cooperare strânsă și permanentă între serviciile naționale responsabile de controlul la frontiere.

Statele membre își acordă asistență și asigură o cooperare strânsă și permanentă în vederea punerii eficiente în aplicare a controlului la frontiere, în conformitate cu articolele 7-16. Statele membre fac schimb de informații relevante.

Cooperarea operativă dintre statele membre în materie de gestionare a frontierelor externe este coordonată de agenție.

Fără a aduce atingere competențelor agenției, statele membre pot continua cooperarea operativă cu alte state membre și/sau țări terțe la frontierele externe, inclusiv schimbul de ofițeri de legătură, în cazul în care o astfel de cooperare este complementară acțiunii agenției.

Statele membre propun acțiuni de formare cu privire la normele care reglementează controlul la frontiere, precum și drepturile fundamentale. În acest sens, se iau în considerare standardele comune de formare stabilite și dezvoltate de agenție.

Statele membre care nu aplică articolul 22 la frontierele terestre comune pot efectua, până la data aplicării articolului respectiv, un control comun al respectivelor frontiere comune; în acest caz, o persoană poate fi oprită numai o singură dată în scopul realizării verificărilor la intrare și la ieșire, fără a aduce atingere responsabilităților individuale ale statelor membre care decurg din articolele 7-14.

Statele membre informează Comisia cu privire la orice acord încheiat în conformitate cu alineatul (1).

CAPITOLUL IV

Dispozițiile speciale prevăzute în anexa VI se aplică verificărilor efectuate la diferitele tipuri de frontiere și cu privire la diferitele mijloace de transport utilizate pentru trecerea frontierelor externe.

Respectivele dispoziții speciale pot conține derogări de la articolele 5 și 6 și de la articolele 8-14.

Dispoziții speciale prevăzute în anexa VII se aplică următoarelor categorii de persoane:

șefi de stat, șefi de guvern și membri ai guvernelor naționale însoțiți de soții (soțiile) lor, precum și membrii delegațiilor oficiale ale acestora, și suveranii și alți membri de rang înalt ai unei familii regale;

piloți de aeronave și alți membri ai echipajului;

marinari;

titulari ai pașapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu și membrii organizațiilor internaționale;

lucrători transfrontalieri;

minori;

servicii de salvare, poliție și pompieri și polițiștii de frontieră;

lucrători offshore.

Statele membre notifică Comisiei modelele de permise eliberate de ministerele lor de afaceri externe pentru membrii acreditați ai misiunilor diplomatice și ai reprezentanțelor consulare, precum și pentru familiile acestora, în conformitate cu articolul 39.

CAPITOLUL V

Atunci când, într-un raport de evaluare întocmit în temeiul articolului 14 din Regulamentul (UE) nr. 1053/2013, sunt identificate deficiențe grave în efectuarea controalelor la frontierele externe și în vederea asigurării respectării recomandărilor menționate la articolul 15 din respectivul regulament, Comisia poate recomanda, prin intermediul unui act de punere în aplicare, ca statul membru evaluat să ia anumite măsuri specifice, care pot include una sau ambele dintre următoarele:

inițierea desfășurării echipelor europene de polițiști de frontieră în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2007/2004;

prezentarea, spre avizare de către agenție, a planurilor sale strategice, bazate pe o evaluare de risc, care să includă informații privind desfășurarea de personal și echipamente.

Periodic, Comisia informează comitetul instituit în conformitate cu articolul 38 alineatul (1) cu privire la progresele înregistrate în punerea în aplicare a măsurilor menționate la alineatul (1) din prezentul articol și cu privire la impactul acestora asupra deficiențelor identificate.

Atunci când, într-un raport de evaluare menționat la alineatul (1), se concluzionează că statul membru evaluat își neglijează în mod grav obligațiile și, prin urmare, trebuie să raporteze cu privire la punerea în aplicare a planului de acțiune relevant în termen de trei luni în conformitate cu articolul 16 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1053/2013, și dacă, după perioada de trei luni respectivă, Comisia constată că situația persistă, aceasta poate declanșa aplicarea procedurii prevăzute la articolul 29 din prezentul regulament, în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile în acest sens.

Prezentul articol se aplică urgențelor de sănătate publică de amploare.

Consiliul, pe baza unei propuneri a Comisiei, poate adopta un regulament de punere în aplicare care să prevadă restricții temporare de călătorie în statele membre, care să fie aplicate la frontierele externe.

Următoarele categorii de persoane sunt exceptate de la restricțiile de intrare, indiferent de scopul călătoriei lor:

persoanele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii;

resortisanții țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung în temeiul Directivei 2003/109/CE, persoanele care au drept de ședere în temeiul altor instrumente ale dreptului Uniunii sau de drept intern, inclusiv beneficiarii protecției internaționale sau persoanele care dețin vize naționale de lungă ședere, precum și membrii de familie ai acestora.

Categoriile de persoane enumerate în anexa XI partea A sunt exceptate de la restricțiile de intrare.

Orice categorie de persoane enumerată în anexa XI partea B este exceptată de la restricțiile de intrare în cazul în care categoria respectivă este inclusă în regulamentul de punere în aplicare menționat la alineatul (2).

Regulamentul de punere în aplicare menționat la alineatul (2), dacă este cazul:

identifică, atunci când natura urgenței de sănătate publică de amploare impune acest lucru, categoriile de persoane care efectuează călătorii esențiale, enumerate în anexa XI partea B, și care urmează să fie exceptate de la restricțiile de intrare;

stabilește zonele geografice sau țările terțe din care călătoriile pot face obiectul unor restricții sau exceptări de la restricții și stabilește o procedură pentru examinarea periodică a situației din zonele sau țările respective și a restricțiilor de călătorie impuse, pe baza unei metodologii obiective și a unor criterii obiective care să includă în special situația epidemiologică;

stabilește condițiile în care călătoriile neesențiale pot fi restricționate sau exceptate de la restricții, inclusiv dovada care trebuie să fie prezentată ca justificare a exceptării și condițiile referitoare la durata și natura șederii în zonele sau țările menționate la litera (b);

menționează restricțiile sanitare temporare minime la care pot fi supuse persoanele menționate la alineatul (3) literele (a) și (b);

prin derogare de la alineatele (4) și (5), stabilește condițiile în care pot fi impuse restricții de călătorie persoanelor care efectuează călătorii esențiale

Restricțiile de intrare în statele membre a persoanelor care efectuează călătorii esențiale sunt impuse numai în mod excepțional, pentru o perioadă strict limitată, până când sunt disponibile informații suficiente cu privire la urgențele de sănătate publică de amploare menționate la alineatul (1) și până când sunt identificate și adoptate de Consiliu, la propunerea Comisiei, restricții sanitare alternative care sunt necesare pentru protecția sănătății publice și care urmează să fie aplicate persoanelor respective.

TITLUL III

CAPITOLUL I

Frontierele interne pot fi trecute prin orice punct fără a fi realizată o verificare la frontiere asupra persoanelor, indiferent de cetățenie.

Absența controalelor la frontierele interne nu aduce atingere:

exercitării competențelor polițienești sau a altor prerogative de autoritate publică de către autoritățile competente ale statelor membre pe teritoriul lor, inclusiv în zonele lor de frontieră internă, astfel cum le sunt conferite în temeiul dreptului intern, în măsura în care exercitarea competențelor respective nu are un efect echivalent cu verificările la frontiere. Exercitarea unor astfel de competențe poate include, după caz, utilizarea tehnologiilor de monitorizare și supraveghere utilizate în general pe teritoriu cu scopul de a răspunde amenințărilor la adresa siguranței publice sau a ordinii publice. Exercitarea de către autoritățile competente a atribuțiilor care le revin nu este considerată echivalentă, în special, cu exercitarea verificărilor la frontiere atunci când măsurile respective îndeplinesc toate condițiile următoare:

nu au ca obiectiv controlul la frontiere;

se bazează pe informații generale ale poliției sau, în situațiile în care obiectivul urmărit este limitarea răspândirii unei boli infecțioase, pe informații de sănătate publică, precum și pe experiența autorităților competente cu privire la posibilele amenințări la adresa siguranței publice sau a ordinii publice și vizează în special:

combaterea criminalității transfrontaliere;

reducerea imigrației ilegale; sau

limitarea răspândirii unei boli infecțioase cu potențial epidemic, conform identificării efectuate de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor;

sunt concepute și executate într-un mod net diferit de verificările sistematice efectuate asupra persoanelor la frontierele externe, inclusiv în cazul în care acestea sunt efectuate în noduri de transport sau direct la bordul serviciilor de transport de persoane și cu condiția ca acestea să se bazeze pe o evaluare a riscurilor;

combaterea criminalității transfrontaliere;

reducerea imigrației ilegale; sau

limitarea răspândirii unei boli infecțioase cu potențial epidemic, conform identificării efectuate de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor;

posibilității ca autoritățile competente ale unui stat membru sau operatorii de transport să efectueze controale de securitate în noduri de transport, efectuate asupra persoanelor în temeiul dreptului intern, cu condiția ca respectivele controale să fie efectuate, de asemenea, asupra persoanelor care călătoresc în interiorul unui stat membru;

posibilității ca un stat membru să prevadă prin lege obligația de a deține sau de a purta permise și alte documente;

posibilității ca un stat membru să prevadă prin lege obligația resortisanților țărilor terțe de a-și anunța prezența pe teritoriul său și obligația administrației unităților de cazare să asigure completarea și semnarea unor formulare de înregistrare de către resortisanții țărilor terțe, cu excepția partenerilor care îi însoțesc, a minorilor care îi însoțesc sau a membrilor grupurilor de călătorie, în conformitate cu dispozițiile articolelor 22 și, respectiv, 45 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (denumită în continuare Convenția Schengen).

Fără a aduce atingere articolului 22, prezentul articol stabilește procedura pentru transferul unui resortisant al unei țări terțe reținut în zonele de frontieră, astfel cum se menționează la articolul 23, în cazurile în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

resortisantul țării terțe este reținut în timpul verificărilor care implică autoritățile competente ale ambelor state membre în cadrul cooperării bilaterale, care poate include, în special, patrule polițienești comune, cu condiția ca statele membre în cauză să fi convenit să utilizeze procedura respectivă în cadrul cooperării bilaterale respective; și

există indicii clare că resortisantul țării terțe a sosit direct din celălalt stat membru și se constată faptul că resortisantul țării terțe nu are drept de ședere pe teritoriul statului membru în care a sosit, pe baza informațiilor aflate la dispoziția imediată a autorităților care l-au reținut, inclusiv a declarațiilor persoanei în cauză, a documentelor de identitate, de călătorie sau a altor documente găsite în posesia persoanei respective sau a rezultatelor căutărilor efectuate în bazele de date relevante de la nivel național și de la nivelul Uniunii.

Prin derogare de la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2008/115/CE, autoritățile competente ale unui stat membru pot decide, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol, să transfere imediat resortisantul țării terțe în cauză în statul membru din care acesta a sosit, în conformitate cu procedura prevăzută în anexa XII.

Resortisanții țărilor terțe reținuți în zonele de frontieră și transferați conform procedurii menționate în prezentul articol au dreptul la o cale de atac. Calea de atac împotriva deciziei de transfer se desfășoară în conformitate cu dreptul intern al statului membru care efectuează transferul. Respectivii resortisanți ai țărilor terțe beneficiază de măsuri reparatorii eficiente în conformitate cu articolul 47 din cartă. De asemenea, statul membru care efectuează transferul le transmite respectivilor resortisanți ai țărilor terțe, în scris, într-o limbă pe care o înțeleg sau despre care se prezumă în mod rezonabil că o înțeleg, informații privind punctele de contact care pot să le comunice informații legate de reprezentanții competenți să acționeze în numele respectivilor resortisanți ai țărilor terțe, în conformitate cu dreptul intern. Introducerea unei asemenea căi de atac nu are efect suspensiv.

În cazul în care un stat membru care efectuează transferul aplică procedura menționată la alineatul (2), statul membru de primire are obligația să ia toate măsurile necesare pentru a primi resortisantul țării terțe în cauză în conformitate cu procedurile prevăzute în anexa XII. În statul membru de primire se aplică toate dispozițiile corespunzătoare din Directiva 2008/115/CE.

În cadrul cooperării lor bilaterale, statele membre stabilesc aspectele practice, inclusiv pentru a evita, cu titlu de regulă, utilizarea procedurii menționate la prezentul articol, în special în secțiunile frontierelor interne în care au fost reintroduse sau prelungite controalele la frontiere.

Procedura prevăzută la prezentul articol nu aduce atingere acordurilor sau înțelegerilor bilaterale existente, astfel cum sunt menționate la articolul 6 alineatul (3) din Directiva 2008/115/CE.

De la 11 iulie 2025 și ulterior anual, statele membre transmit Comisiei datele înregistrate în conformitate cu anexa XII partea A punctul 4.

Statele membre elimină orice obstacol care împiedică fluidizarea traficului la punctele rutiere de trecere a frontierelor interne, în special limitările de viteză care nu se bazează exclusiv pe considerente de siguranță rutieră sau care nu sunt necesare pentru utilizarea tehnologiilor menționate la articolul 23 litera (a).

În același timp, statele membre trebuie să fie în măsură să furnizeze toate mijloacele necesare pentru a efectua verificări în cazul în care se reintroduc controalele la frontierele interne.

CAPITOLUL II

Atunci când într-un spațiu fără controale la frontierele interne există o amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne într-un stat membru, statul membru respectiv poate reintroduce în mod excepțional controalele la toate frontierele interne sau în anumite părți ale frontierelor sale interne.

incidente sau amenințări teroriste și din amenințări reprezentate de formele grave de criminalitate organizată;

situații de urgență de sănătate publică de amploare;

o situație excepțională caracterizată de deplasări neautorizate, neașteptate și de amploare ale resortisanților țărilor terțe între statele membre, care exercită o presiune considerabilă asupra resurselor și capacităților generale ale autorităților competente bine pregătite și care ar putea pune în pericol funcționarea generală a spațiului fără controale la frontierele interne, astfel cum reiese din analiza informațiilor și din toate datele disponibile, inclusiv din cele transmise de agențiile relevante ale Uniunii;

evenimentele internaționale de proporții ori cu mare vizibilitate.

În toate cazurile, controalele la frontierele interne se reintroduc numai ca măsură de ultimă instanță. Domeniul de aplicare și durata reintroducerii temporare a controalelor la frontiere nu depășesc ceea ce este strict necesar pentru a răspunde la amenințarea gravă identificată.

În cazul în care persistă aceeași amenințare gravă, controalele la frontierele interne pot fi prelungite în conformitate cu articolul 25a ori 29 sau, în cazul în care amenințarea ține de situații de urgență de sănătate publică de amploare, în conformitate cu articolul 28.

Atunci când, într-un stat membru, o amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne este imprevizibilă și necesită luarea imediată a unor măsuri, statul membru poate, în mod excepțional, să reintroducă imediat controalele la frontierele interne.

În același timp cu reintroducerea controalelor la frontiere în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol, statul membru notifică, în conformitate cu articolul 27 alineatul (1), Parlamentului European, Consiliului, Comisiei și celorlalte state membre reintroducerea controalelor la frontiere.

Atunci când un stat membru reintroduce controalele la frontierele interne în temeiul alineatului (1), controalele la frontiere rămân în vigoare pentru cel mult o lună. În cazul în care amenințarea gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne persistă după această perioadă, statul membru poate prelungi controalele la frontierele interne pentru perioade suplimentare, până la o durată maximă ce nu depășește trei luni.

Atunci când o amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne este previzibilă într-un stat membru, statul membru informează Parlamentul European, Consiliul, Comisia și celelalte state membre în conformitate cu articolul 27 alineatul (1), cel târziu cu patru săptămâni înainte de reintroducerea preconizată a controalelor la frontiere sau cât de curând posibil, dacă circumstanțele care fac necesară reintroducerea controalelor la frontierele interne devin cunoscute statului membru cu mai puțin de patru săptămâni înainte de reintroducerea preconizată.

În cazul în care se aplică alineatul (4) de la prezentul articol și fără a aduce atingere alineatului (6), controalele la frontierele interne pot fi reintroduse pentru o perioadă de până la șase luni. În cazul în care amenințarea gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne persistă după această perioadă, statul membru poate prelungi controalele la frontierele interne pentru perioade de maximum șase luni, care pot fi reînnoite. Orice prelungire se notifică Parlamentului European, Consiliului, Comisiei și celorlalte state membre în conformitate cu articolul 27 și în termenele menționate la alineatul (4) de la prezentul articol. Sub rezerva articolului 6 de la prezentul articol, durata maximă a controalelor la frontierele interne nu depășește doi ani.

În cazul în care un stat membru consideră că există o situație excepțională majoră, referitoare la o amenințare gravă persistentă, care justifică necesitatea continuă de a efectua controale la frontierele interne pentru o perioadă mai lungă decât perioada maximă menționată la alineatul (5) de la prezentul articol, acesta notifică Parlamentului European, Consiliului și Comisiei și celorlalte state membre intenția sa de a prelungi controalele la frontierele interne cu o perioadă suplimentară de până la șase luni. Notificarea respectivă este transmisă cel târziu cu patru săptămâni înainte de prelungirea planificată și, ținând seama de avizul Comisiei emis în conformitate cu articolul 27a alineatul (3), include o evaluare a riscurilor în conformitate cu articolul 26 alineatul (2) prin intermediul căreia:

prezintă justificări privind amenințarea continuă la adresa ordinii publice sau a securității interne;

justifică faptul că măsurile alternative de remediere a amenințării sunt considerate ori s-au dovedit ineficiente la momentul notificării;

prezintă măsurile de atenuare luate în considerare pentru a însoți controalele la frontierele interne;

include, după caz, o prezentare a mijloacelor, a acțiunilor, a condițiilor și a calendarului luate în considerare în vederea eliminării controalelor la frontierele interne.

Pentru a stabili dacă reintroducerea controalelor la frontierele interne este necesară și proporțională în conformitate cu articolul 25 alineatul (2), un stat membru evaluează în special:

oportunitatea măsurii de reintroducere a controalelor la frontierele interne, având în vedere natura amenințării grave identificate și, în special, probabilitatea ca reintroducerea controalelor la frontierele interne să remedieze în mod corespunzător amenințarea la adresa ordinii publice sau a securității interne și dacă obiectivele urmărite de o astfel de reintroducere ar putea fi atinse prin:

utilizarea unor măsuri alternative, precum verificările proporționale efectuate în contextul verificărilor în interiorul teritoriului menționate la articolul 23 litera (a);

utilizarea procedurii prevăzute la articolul 23a;

alte forme de cooperare polițienească prevăzute în dreptul Uniunii;

măsuri comune privind restricțiile temporare de călătorie către statele membre, astfel cum sunt menționate la articolul 21a alineatul (2);

impactul probabil al unei astfel de măsuri asupra:

circulației persoanelor în spațiul fără controale la frontierele interne; și

funcționării regiunilor transfrontaliere, ținând seama de legăturile sociale și economice strânse dintre acestea.

utilizarea unor măsuri alternative, precum verificările proporționale efectuate în contextul verificărilor în interiorul teritoriului menționate la articolul 23 litera (a);

utilizarea procedurii prevăzute la articolul 23a;

alte forme de cooperare polițienească prevăzute în dreptul Uniunii;

măsuri comune privind restricțiile temporare de călătorie către statele membre, astfel cum sunt menționate la articolul 21a alineatul (2);

circulației persoanelor în spațiul fără controale la frontierele interne; și

funcționării regiunilor transfrontaliere, ținând seama de legăturile sociale și economice strânse dintre acestea.

În cazul în care controalele la frontierele interne sunt în vigoare de șase luni în conformitate cu articolul 25a alineatul (5), statul membru în cauză efectuează o evaluare a riscurilor care, pe lângă elementele prevăzute la articolul 27 alineatele (2) și (3), include, de asemenea, o reevaluare a criteriilor prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol.

În cazul reintroducerii sau prelungirii controalelor la frontierele interne, statele membre în cauză se asigură că acestea sunt însoțite de măsuri adecvate care atenuează impactul reintroducerii controalelor la frontiere asupra persoanelor și transportului de mărfuri, acordând o atenție deosebită legăturilor sociale și economice strânse dintre regiunile transfrontaliere și persoanelor care efectuează călătorii esențiale.

Notificările din partea statelor membre cu privire la reintroducerea sau prelungirea controalelor la frontierele interne trebuie să conțină următoarele informații:

motivele reintroducerii sau ale prelungirii, inclusiv toate informațiile relevante detaliind evenimentele care constituie o amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității lor interne;

domeniul de aplicare al reintroducerii sau al prelungirii preconizate, precizând în ce parte sau părți ale frontierelor interne urmează să fie reintroduse sau prelungite controalele la frontiere;

denumirea punctelor de trecere autorizate;

data și durata reintroducerii sau a prelungirii preconizate;

evaluarea necesității și proporționalității menționate la articolul 26 alineatul (1) și, în cazul unei prelungiri, la articolul 26 alineatul (2);

după caz, măsurile care trebuie să fie luate de celelalte state membre.

În cazul în care controalele la frontiere sunt în vigoare de șase luni în conformitate cu articolul 25a alineatul (5), orice notificare ulterioară privind prelungirea controlului respectiv trebuie să includă o evaluare a riscurilor. Evaluarea riscurilor prezintă amploarea și evoluția anticipată a amenințării grave, în special cât timp se preconizează că aceasta va persista și ce secțiuni ale frontierelor interne pot fi afectate, precum și informații privind măsurile de coordonare cu celelalte state membre care sunt afectate sau care este probabil să fie afectate de controalele la frontierele interne.

În cazul în care statele membre reintroduc sau prelungesc controalele la frontiere din cauza unei situații menționate la articolul 25 alineatul (1) litera (c), evaluarea prevăzută la alineatul (1) litera (e) de la prezentul articol conține, de asemenea, o evaluare a riscurilor, precum și informații privind deplasările neautorizate, neașteptate și de amploare, inclusiv orice informații obținute de la agențiile relevante ale Uniunii în concordanță cu mandatele acestora și analiza datelor din sistemele de informații relevante.

Statul membru în cauză furnizează Comisiei, la cerere, orice informații suplimentare, inclusiv cu privire la măsurile de coordonare cu statele membre afectate de prelungirea planificată a controlului la frontierele interne, precum și informațiile suplimentare necesare pentru a evalua posibila utilizare a măsurilor menționate la articolele 23 și 23a.

În cazuri justificate din motive de siguranță publică, ținând cont de confidențialitatea anchetelor în curs, statele membre nu au obligația de a furniza toate informațiile menționate la alineatele (1)-(4) de la prezentul articol. Statele membre care transmit o notificare în temeiul alineatului (1) sau (2) pot decide, atunci când este necesar și în conformitate cu dreptul intern, să clasifice, integral sau parțial, informațiile notificate, în special evaluările riscurilor. O astfel de clasificare nu împiedică accesul la informații, prin intermediul unor canale adecvate și securizate, al celorlalte state membre afectate de reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne. O astfel de clasificare nu împiedică punerea informațiilor de către statele membre la dispoziția Parlamentului European. Transmiterea și gestionarea informațiilor și a documentelor transmise Parlamentului European în temeiul prezentului articol nu includ evaluările riscurilor menționate la alineatul (2) și respectă normele privind transmiterea și prelucrarea informațiilor clasificate.

Comisia adoptă un act de punere în aplicare pentru a stabili modelul menționat la alineatul (1) al treilea paragraf de la prezentul articol și pune modelul la dispoziție online. Actul de punere în aplicare respectiv se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 38 alineatul (2).

După primirea notificărilor transmise în temeiul articolului 27 alineatul (1), Comisia poate institui, din proprie inițiativă sau la solicitarea unui stat membru direct afectat de controalele la frontierele interne, un proces de consultare, inclusiv reuniuni comune ale statului membru care preconizează reintroducerea sau prelungirea controalelor la frontierele interne cu celelalte state membre, în special cu cele direct afectate de astfel de măsuri, și cu agențiile relevante ale Uniunii.

În urma primirii notificărilor transmise în legătură cu reintroducerea sau prelungirea controalelor la frontierele interne, Comisia trebuie, sau orice stat membru poate, fără a aduce atingere articolului 72 din TFUE, să emită un aviz dacă, pe baza informațiilor cuprinse în notificare și, după caz, în evaluarea riscurilor sau a oricăror informații suplimentare, acestea au motive de preocupare cu privire la necesitatea sau proporționalitatea reintroducerii sau prelungirii preconizate a controalelor la frontierele interne.

În urma primirii notificărilor transmise în legătură cu o prelungire a controalelor la frontierele interne în temeiul articolului 25a alineatul (4) care conduce la continuarea controalelor la frontierele interne pentru o perioadă totală de 12 luni, Comisia emite un aviz privind necesitatea și proporționalitatea respectivelor controale.

o evaluare a conformității reintroducerii sau prelungirii controalelor la frontierele interne cu principiile necesității și proporționalității;

o evaluare a măsurii în care au fost analizate suficient măsuri alternative de remediere a amenințării grave.

În cazul în care se emite un aviz în conformitate cu alineatul (2) sau (3), Comisia instituie un proces de consultare, în conformitate cu alineatul (1), pentru a discuta avizul cu statele membre.

În cazul în care constată că există o urgență de sănătate publică de amploare care afectează mai multe state membre, punând în pericol funcționarea generală a spațiului fără controale la frontierele interne, Comisia poate prezenta Consiliului o propunere privind adoptarea unei decizii de punere în aplicare de autorizare a reintroducerii controalelor la frontiere de către statele membre, inclusiv orice măsuri de atenuare adecvate care urmează să fie stabilite la nivel național și la nivelul Uniunii, în cazul în care măsurile disponibile menționate la articolele 21a și 23 nu sunt suficiente pentru a contracara urgența de sănătate publică de amploare. Statele membre pot solicita Comisiei să prezinte Consiliului o astfel de propunere.

Decizia de punere în aplicare a Consiliului menționată la alineatul (1) acoperă o perioadă de până la șase luni și poate fi reînnoită, la propunerea Comisiei, pentru perioade suplimentare de maximum șase luni, atât timp cât urgența de sănătate publică de amploare persistă, ținând seama de reexaminarea menționată la alineatul (4).

În cazul în care statele membre reintroduc sau prelungesc controalele la frontiere din cauza urgenței de sănătate publică de amploare menționate la alineatul (1), controalele respectiv se efectuează, de la intrarea în vigoare a deciziei de punere în aplicare a Consiliului menționată la alineatul (1), în temeiul deciziei respective.

Comisia reexaminează periodic evoluția urgenței de sănătate publică de amploare menționate la alineatul (1), precum și impactul măsurilor adoptate în conformitate cu decizia de punere în aplicare a Consiliului menționată la alineatul respectiv, pentru a evalua dacă măsurile respective sunt în continuare justificate și, în caz contrar, pentru a propune eliminarea controalelor la frontierele interne cât mai curând posibil.

Statele membre notifică imediat Parlamentului European, Consiliului, Comisiei și celorlalte state membre reintroducerea controalelor la frontiere în conformitate cu decizia menționată la alineatul (1).

Statele membre pot lua alte măsuri, astfel cum se menționează la articolul 23, pentru a limita domeniul de aplicare al controalelor la frontierele interne. Comisia ține seama de aceste măsuri în cadrul examinării menționate la alineatul (4) de la prezentul articol.

În circumstanțe excepționale în care funcționarea generală a spațiului fără controale la frontierele interne este periclitată ca urmare a unor deficiențe grave persistente legate de controlul la frontierele externe, astfel cum se menționează la articolul 21 din prezentul regulament sau ca rezultat al nerespectării de către un stat membru a Deciziei Consiliului menționate la articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/1624 al Parlamentului European și al Consiliului și în măsura în care aceste circumstanțe constituie o amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne în cadrul spațiului fără controale la frontierele interne sau în cadrul unor părți ale acestuia, controlul la frontierele interne poate fi reintrodus în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol pentru o perioadă de maximum șase luni. Respectiva perioadă poate fi prelungită maximum de trei ori, pentru o perioadă suplimentară de maximum șase luni, în cazul în care circumstanțele excepționale persistă.

Atunci când nicio altă măsură, în special cele menționate la articolul 21 alineatul (1), nu poate să atenueze în mod eficient amenințarea gravă identificată, Consiliul poate, în ultimă instanță și în scopul protejării intereselor comune din spațiul fără controale la frontierele interne, să recomande ca unul sau mai multe state membre să decidă reintroducerea controlului la toate frontierele interne ale acestora sau în anumite părți ale frontierelor lor interne. Recomandarea Consiliului are la bază o propunere a Comisiei. Statele membre pot solicita Comisiei să înainteze Consiliului o astfel de propunere de recomandare.

În cazul în care recomandarea menționată la alineatul (2) nu este pusă în aplicare de un stat membru, statul membru respectiv informează Comisia fără întârziere, în scris, cu privire la motivele sale.

Din motive de urgență justificate în mod corespunzător, legate de situațiile în care circumstanțele care determină necesitatea de a prelungi controlul la frontierele interne în conformitate cu alineatul (2) nu sunt cunoscute decât cu mai puțin de 10 zile înainte de sfârșitul perioadei precedente de reintroducere a controalelor, Comisia poate adopta orice recomandări necesare prin intermediul actelor de punere în aplicare imediat aplicabile în conformitate cu procedura menționată la articolul 38 alineatul (3). În termen de 14 zile de la adoptarea unei astfel de recomandări, Comisia prezintă Consiliului o propunere de recomandare, în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol.

Prezentul articol nu aduce atingere măsurilor care pot fi adoptate de statele membre în cazul unei amenințări grave la adresa ordinii publice sau a securității interne în temeiul articolelor 25, 27 și 28.

Atunci când, în ultimă instanță, Consiliul recomandă, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2), reintroducerea temporară a controlului la una sau mai multe frontiere interne sau în anumite părți ale acestora, acesta evaluează probabilitatea ca o astfel de măsură să remedieze în mod corespunzător o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității interne în spațiul fără controale la frontierele interne și evaluează proporționalitatea măsurii cu amenințarea respectivă. Această evaluare se bazează pe informațiile detaliate transmise de statul membru (statele membre) în cauză și de Comisie și pe orice alte informații relevante, inclusiv orice informații obținute în temeiul alineatului (2) din prezentul articol. În efectuarea unei astfel de evaluări, se iau în considerare, în special, următoarele aspecte:

disponibilitatea măsurilor de sprijin tehnic sau financiar care ar putea fi aplicate sau care au fost aplicate la nivel național sau la nivelul Uniunii, inclusiv asistența acordată de organismele, oficiile sau agențiile Uniunii, cum ar fi agenția, Biroul European de Sprijin pentru Azil, înființat prin Regulamentul (UE) nr. 439/2010 al Parlamentului European și al Consiliului, sau Oficiului European de Poliție (Europol), înființat prin Decizia 2009/371/JAI, și probabilitatea ca aceste măsuri să remedieze în mod corespunzător amenințările la adresa ordinii publice sau a securității interne în spațiul fără controale la frontierele interne;

impactul actual și impactul viitor probabil al oricăror deficiențe grave legate de controlul la frontierele externe identificate în contextul evaluărilor efectuate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1053/2013 și măsura în care astfel de deficiențe grave constituie o amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne în spațiul fără controale la frontierele interne;

impactul probabil al reintroducerii controlului la frontiere asupra libertății de circulație a persoanelor în spațiul fără controale la frontierele interne.

Înainte de a adopta o propunere de recomandare a Consiliului, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2), Comisia poate:

să solicite statelor membre, agenției, Europol sau altor organisme, oficii și agenții ale Uniunii să îi furnizeze informații suplimentare;

să efectueze vizite la fața locului, cu sprijinul unor experți din statele membre și ai agenției, ai Europol și ai oricărui alt organism, oficiu sau agenție relevantă a Uniunii, în vederea obținerii sau a verificării informațiilor relevante pentru recomandarea respectivă.

Comisia și statul membru (statele membre) în cauză informează Parlamentul European și Consiliul, cât mai curând posibil, cu privire la orice motive care ar putea determina aplicarea articolului 21și a articolelor 25-30.

În cazul în care se reintroduce controlul la frontierele interne, dispozițiile relevante din titlul II se aplică mutatis mutandis.

În termen de patru săptămâni de la eliminarea controalelor la frontierele interne, statele membre care au efectuat controale la frontierele interne prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comisiei un raport privind reintroducerea și, după caz, prelungirea controalelor la frontierele interne.

Fără a aduce atingere alineatului (1), în cazul în care controalele la frontiere sunt prelungite în conformitate cu articolul 25a alineatul (5), statul membru în cauză prezintă un raport la expirarea unei perioade de 12 luni și, ulterior, după alte 12 luni, în cazul în care controalele la frontiere sunt menținute în mod excepțional.

Raportul prezintă, în special, evaluarea inițială și subsecventă a necesității și proporționalității controalelor la frontiere, respectarea criteriilor menționate la articolul 26, funcționarea verificărilor, cooperarea practică cu statele membre învecinate, impactul rezultat asupra liberei circulații a persoanelor, în special în regiunile transfrontaliere, eficacitatea reintroducerii controalelor la frontierele interne, inclusiv o evaluare ex post a necesității și a proporționalității reintroducerii controalelor la frontiere.

Comisia adoptă un act de punere în aplicare pentru a stabili un format uniform pentru raportul respectiv și îl pune la dispoziție online. Actul de punere în aplicare respectiv se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 38 alineatul (2).

Comisia poate emite un aviz referitor la respectiva evaluare ex post a reintroducerii temporare a controalelor la una sau mai multe frontiere interne sau în anumite părți ale acestora.

Cel puțin o dată pe an, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport cu privire la funcționarea spațiului fără controale la frontierele interne (denumit în continuare Raportul privind starea spațiului Schengen). Comisia poate, de asemenea, să discute cu privire la Raportul privind starea spațiului Schengen separat cu Parlamentul European și cu Consiliul. Raportul include o listă a tuturor deciziilor de reintroducere a controalelor la frontierele interne luate în decursul anului respectiv, precum și a tuturor măsurilor adoptate de Comisie privind reintroducerea controalelor la frontierele interne. Raportul acordă o atenție deosebită controalelor la frontiere care sunt în vigoare de mai mult de 12 luni. De asemenea, acesta include o evaluare a necesității și proporționalității reintroducerii și prelungirii controalelor la frontiere în perioada vizată de raportul respectiv, precum și informații privind tendințele din spațiul fără controale la frontierele interne în ceea ce privește deplasările neautorizate ale resortisanților țărilor terțe, ținând seama de informațiile disponibile din partea agențiilor relevante ale Uniunii și de analiza datelor din sistemele de informații corespunzătoare.

Comisia și statul membru în cauză informează publicul în mod coordonat cu privire la adoptarea unei decizii de reintroducere a controlului la frontierele interne și indică, în special, data de începere și de încheiere a unei astfel de măsuri, cu excepția cazului în care există motive imperioase de securitate care să împiedice acest lucru.

La cererea unui stat membru, celelalte state membre, Parlamentul European și Comisia respectă caracterul confidențial al informațiilor furnizate în cadrul reintroducerii și prelungirii controlului la frontiere, precum și în cadrul raportului elaborat în temeiul articolului 33.

TITLUL IV

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 37, în ceea ce privește modificarea anexelor III, IV și VIII.

Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 37, acte delegate de completare a prezentului regulament prin adăugarea în anexa XI partea B a categoriilor de persoane care efectuează călătorii esențiale.

În cazuri justificate în mod corespunzător care țin de natura urgenței de sănătate publică de amploare, atunci când este necesar din motive imperioase de urgență, actelor delegate adoptate în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol li se aplică procedura prevăzută la articolul 37a.

Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute în prezentul articol.

Competența de a adopta actele delegate menționate la articolul 13 alineatul (5) și la articolul 36 este conferită Comisiei pentru o perioadă de timp nedeterminată.

Delegarea de competențe menționată la articolul 13 alineatul (5) și la articolul 36 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere validității actelor delegate care sunt deja în vigoare.

De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

Un act delegat adoptat în temeiul articolului 13 alineatul (5) și al articolului 36 intră în vigoare numai dacă nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau dacă, înainte de expirarea acestui termen, atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia ca nu vor formula obiecții. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Actele delegate adoptate în temeiul prezentului articol intră imediat în vigoare și se aplică atât timp cât nu se formulează nicio obiecție în conformitate cu alineatul (2). Notificarea unui act delegat transmisă Parlamentului European și Consiliului prezintă motivele pentru care s-a recurs la procedura de urgență.

Atât Parlamentul European, cât și Consiliul pot formula obiecții cu privire la un act delegat în conformitate cu procedura menționată la articolul 37 alineatul (5). Într-un astfel de caz, Comisia abrogă actul imediat după ce Parlamentul European sau Consiliul notifică decizia de a formula obiecții.

Comisia este asistată de un comitet. Respectivul comitet este un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011. Atunci când comitetul nu emite niciun aviz, Comisia nu adoptă proiectul de act de punere în aplicare și se aplică articolul 5 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 8 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011, în coroborare cu articolul 5 din acesta.

Statele membre notifică Comisiei următoarele:

lista permiselor de ședere, făcându-se distincția între cele reglementate la articolul 2 punctul 16 litera (a) și cele reglementate la articolul 2 punctul 16 litera (b) și care sunt însoțite de un model pentru permisele reglementate de articolul 2 punctul 16 litera (b). Permisele de ședere eliberate în conformitate cu Directiva 2004/38/CE sunt evidențiate ca atare și se pun la dispoziție modele pentru permisele de ședere care nu au fost eliberate în conformitate cu formatul uniform prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1030/2002;

lista punctelor lor de trecere a frontierei;

valorile de referință necesare pentru trecerea frontierelor lor externe, care se stabilesc anual de către autoritățile naționale;

lista serviciilor naționale responsabile pentru controlul frontierelor;

modelele de permise eliberate de ministerele afacerilor externe;

derogările de la normele privind trecerea frontierelor externe menționate la articolul 5 alineatul (2) litera (a);

statisticile menționate la articolul 11 alineatul (3);

zonele care sunt considerate regiuni transfrontaliere și orice modificări relevante aduse acestora.

Comisia pune la dispoziția statelor membre și a publicului informațiile notificate în conformitate cu alineatul (1) prin publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, sau prin orice alt mijloc adecvat.

Prezentul regulament nu aduce atingere normelor Uniunii aplicabile micului trafic de frontieră și acordurilor bilaterale existente în materie.

Dispozițiile prezentului regulament nu aduc atingere normelor speciale aplicabile în orașele Ceuta și Melilla, astfel cum au fost definite prin Declarația Regatului Spaniei privind orașele Ceuta și Melilla, care figurează în Actul final al Acordului privind aderarea Regatului Spaniei la Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985.

Statele membre notifică Comisia cu privire la dispozițiile naționale referitoare la articolul 23 literele (c) și (d), regimul sancțiunilor menționat la articolul 5 alineatul (3) și acordurile bilaterale autorizate prin prezentul regulament. Modificările ulterioare aduse dispozițiilor respective se notifică în termen de cinci zile lucrătoare.

Informațiile notificate de către statele membre se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C.

Documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe care trec frontierele statelor membre menționate la articolul 66 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/2226 se ștampilează în mod sistematic la intrare și la ieșire.

Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, nu se ștampilează documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe menționați la articolul 6a alineatul (3) literele (a), (b) și (f), la articolul 6a alineatul (3) litera (g) punctele (i), (ii), (iii) și (vii) și la articolul 6a alineatul (3) litera (j).

Dispozițiile din prezentul regulament care se referă la datele de intrare/ieșire înregistrate în EES și la absența unor astfel de date în EES, în special articolul 8 alineatul (3) litera (a) punctul (iiia) și litera (g) punctul (iv), articolul 8d alineatul (4) litera (d) și articolul 12, se aplică mutatis mutandis ștampilelor de intrare și de ieșire.

În cazul în care este răsturnată prezumția privind îndeplinirea condițiilor legate de durata șederii în conformitate cu articolul 12 alineatul (2), resortisantul țării terțe aflat pe teritoriul unui stat membru care nu operează încă EES are dreptul de a avea o mențiune adăugată în documentul său de călătorie privind data la care persoana a traversat frontiera externă sau internă a acestui stat membru, precum și locul de traversare a respectivei frontiere. De asemenea, resortisantului țării terțe i se poate oferi un formular, astfel cum figurează în anexa VIII.

Se aplică dispozițiile privind ștampilarea stabilite în anexa IV.

Statele membre menționate la articolul 66 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/2226 ștampilează documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe a căror intrare pentru o ședere pe termen scurt este refuzată la frontierele lor. Ștampilarea se efectuează în conformitate cu specificațiile prevăzute în anexa V partea A punctul 1 litera (d).

Obligațiile de ștampilare în temeiul alineatelor (1)-(6) se aplică până la data punerii în funcțiune a EES în statul membru în cauză.

Până la 11 ianuarie 2025, toate statele membre care au frontiere interne comune stabilesc, în strânsă cooperare, zonele de pe teritoriul lor considerate regiuni transfrontaliere, ținând seama de legăturile sociale și economice strânse dintre ele, și notifică acest lucru Comisiei.

Statele membre informează Comisia, de asemenea, cu privire la orice modificări relevante aduse acestora.

În conformitate cu tratatele și fără a aduce atingere dispozițiilor acestora referitoare la procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, punerea în aplicare a prezentului regulament de fiecare stat membru este evaluată prin intermediul unui mecanism de evaluare.

Normele referitoare la mecanismul de evaluare sunt specificate în Regulamentul (UE) nr. 1053/2013. În conformitate cu respectivul mecanism de evaluare, statele membre și Comisia trebuie să desfășoare în comun evaluări periodice, obiective și imparțiale pentru a verifica aplicarea corectă a prezentului regulament, iar Comisia trebuie să coordoneze evaluările în strânsă cooperare cu statele membre. În cadrul mecanismului respectiv, fiecare stat membru este evaluat cel puțin o dată la cinci ani de o mică echipă formată din reprezentanți ai Comisiei și experți desemnați de statele membre.

În cazul unor eventuale deficiențe, statelor membre în cauză li se pot adresa recomandări privind acțiuni de remediere.

În toate etapele evaluării, Parlamentul European și Consiliul sunt informate și li se transmit toate documentele relevante, în conformitate cu normele referitoare la documentele clasificate.

Parlamentul European este informat imediat și pe deplin cu privire la orice propunere de modificare sau de înlocuire a normelor stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1053/2013.

Regulamentul (CE) nr. 562/2006 se abrogă

Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa X.

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

ANEXA I

ANEXA I

Documente justificative pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de intrare

Documentele justificative menționate la articolul 6 alineatul (3) pot include următoarele:

pentru călătoriile de afaceri:

invitația din partea unei întreprinderi sau a unei autorități de a participa la reuniuni, conferințe sau manifestări cu caracter comercial, industrial sau profesional;

alte documente care indică existența unor relații comerciale sau profesionale;

bilete de intrare la târguri și congrese, în caz de participare la un eveniment de acest gen;

pentru călătorii efectuate în scopul studiilor sau al unui alt tip de formare:

certificat de înscriere la o instituție de învățământ în vederea urmării unor cursuri de învățământ profesional sau teoretic în cadrul unei formări de bază sau al unei formări de nivel superior;

legitimații de student sau certificate privind cursurile urmate;

pentru călătorii în scop turistic sau privat:

documente justificative privind cazarea:

invitație din partea gazdei, în situația cazării la o persoană particulară;

un document justificativ de la instituția de cazare sau orice alt document corespunzător care să indice tipul de cazare preconizat;

documente justificative privind itinerarul:

confirmarea rezervării unei călătorii organizate sau orice alt document corespunzător care să indice programul de călătorie preconizat;

documente justificative privind întoarcerea:

un bilet de întoarcere sau un bilet dus-întors;

pentru călătoriile întreprinse pentru o manifestare cu caracter politic, științific, cultural, sportiv sau religios sau pentru orice alte scopuri:

invitații, bilete de intrare, înscrieri sau programe prin care să se indice, dacă este posibil, denumirea organismului gazdă și durata șederii, sau orice alt document corespunzător care să indice scopul vizitei.

pentru călătoriile de afaceri:

invitația din partea unei întreprinderi sau a unei autorități de a participa la reuniuni, conferințe sau manifestări cu caracter comercial, industrial sau profesional;

alte documente care indică existența unor relații comerciale sau profesionale;

bilete de intrare la târguri și congrese, în caz de participare la un eveniment de acest gen;

pentru călătorii efectuate în scopul studiilor sau al unui alt tip de formare:

certificat de înscriere la o instituție de învățământ în vederea urmării unor cursuri de învățământ profesional sau teoretic în cadrul unei formări de bază sau al unei formări de nivel superior;

legitimații de student sau certificate privind cursurile urmate;

pentru călătorii în scop turistic sau privat:

documente justificative privind cazarea:

invitație din partea gazdei, în situația cazării la o persoană particulară;

un document justificativ de la instituția de cazare sau orice alt document corespunzător care să indice tipul de cazare preconizat;

documente justificative privind itinerarul:

confirmarea rezervării unei călătorii organizate sau orice alt document corespunzător care să indice programul de călătorie preconizat;

documente justificative privind întoarcerea:

un bilet de întoarcere sau un bilet dus-întors;

invitație din partea gazdei, în situația cazării la o persoană particulară;

un document justificativ de la instituția de cazare sau orice alt document corespunzător care să indice tipul de cazare preconizat;

confirmarea rezervării unei călătorii organizate sau orice alt document corespunzător care să indice programul de călătorie preconizat;

un bilet de întoarcere sau un bilet dus-întors;

pentru călătoriile întreprinse pentru o manifestare cu caracter politic, științific, cultural, sportiv sau religios sau pentru orice alte scopuri:

invitația din partea unei întreprinderi sau a unei autorități de a participa la reuniuni, conferințe sau manifestări cu caracter comercial, industrial sau profesional;

alte documente care indică existența unor relații comerciale sau profesionale;

bilete de intrare la târguri și congrese, în caz de participare la un eveniment de acest gen;

certificat de înscriere la o instituție de învățământ în vederea urmării unor cursuri de învățământ profesional sau teoretic în cadrul unei formări de bază sau al unei formări de nivel superior;

legitimații de student sau certificate privind cursurile urmate;

documente justificative privind cazarea:

invitație din partea gazdei, în situația cazării la o persoană particulară;

un document justificativ de la instituția de cazare sau orice alt document corespunzător care să indice tipul de cazare preconizat;

documente justificative privind itinerarul:

confirmarea rezervării unei călătorii organizate sau orice alt document corespunzător care să indice programul de călătorie preconizat;

documente justificative privind întoarcerea:

un bilet de întoarcere sau un bilet dus-întors;

invitație din partea gazdei, în situația cazării la o persoană particulară;

un document justificativ de la instituția de cazare sau orice alt document corespunzător care să indice tipul de cazare preconizat;

confirmarea rezervării unei călătorii organizate sau orice alt document corespunzător care să indice programul de călătorie preconizat;

un bilet de întoarcere sau un bilet dus-întors;

ANEXA II

ANEXA II

Înregistrarea informațiilor

Ansamblul informațiilor de serviciu, precum și orice informație de interes special se înregistrează manual sau electronic la toate punctele de trecere a frontierei. Informațiile care trebuie înregistrate includ în special:

numele polițistului de frontieră responsabil local de verificările la frontiere și numele celorlalți agenți din fiecare echipă;

relaxarea verificărilor asupra persoanelor în conformitate cu articolul 9;

eliberarea, la frontieră, a documentelor care înlocuiesc pașapoartele și vizele;

persoanele reținute și plângeri (infracțiuni și contravenții);

refuzul intrării în conformitate cu articolul 14 (motivele refuzului și cetățenia);

codurile de securitate ale ștampilelor de intrare și de ieșire, identitatea polițiștilor de frontieră cărora li se încredințează o ștampilă, la un moment dat sau pentru un anumit schimb, precum și toate informațiile privind ștampilele pierdute sau furate;

plângeri ale persoanelor care au făcut obiectul verificărilor;

alte măsuri polițienești și judiciare de interes deosebit;

evenimente deosebite.

numele polițistului de frontieră responsabil local de verificările la frontiere și numele celorlalți agenți din fiecare echipă;

relaxarea verificărilor asupra persoanelor în conformitate cu articolul 9;

eliberarea, la frontieră, a documentelor care înlocuiesc pașapoartele și vizele;

persoanele reținute și plângeri (infracțiuni și contravenții);

refuzul intrării în conformitate cu articolul 14 (motivele refuzului și cetățenia);

codurile de securitate ale ștampilelor de intrare și de ieșire, identitatea polițiștilor de frontieră cărora li se încredințează o ștampilă, la un moment dat sau pentru un anumit schimb, precum și toate informațiile privind ștampilele pierdute sau furate;

plângeri ale persoanelor care au făcut obiectul verificărilor;

alte măsuri polițienești și judiciare de interes deosebit;

evenimente deosebite.

ANEXA III

ANEXA III

Modele de panouri care apar pe diferite culoare ale punctelor de trecere a frontierei

PARTEA A

Nu este necesar niciun simbol pentru Norvegia și Islanda.

PARTEA B1: Fără viză

PARTEA B2: Toate pașapoartele

PARTEA C

Nu este necesar niciun simbol pentru Norvegia și Islanda.

Nu este necesar niciun simbol pentru Norvegia și Islanda.

Nu este necesar niciun simbol pentru Norvegia și Islanda.

PARTEA D

Partea D1: Culoare de control automatizat la frontiere pentru cetățenii UE/SEE/CH

UE/SEE/CH

CETĂȚENI

Stelele nu sunt necesare pentru Elveția, Liechtenstein, Norvegia și Islanda.

Partea D2: Culoare de control automatizat la frontiere pentru resortisanții țărilor terțe

RESORTISANȚI ȚĂRI

TERȚE

Partea D3: Culoare de control automatizat la frontiere pentru toate pașapoartele

TOATE PAȘAPOARTELE

Partea E: Culoare pentru călătorii înregistrați

CĂLĂTORIÎNREGISTRAȚI

CĂLĂTORI

ÎNREGISTRAȚI

ANEXA IV

ANEXA IV

Aplicarea ștampilelor

Documentul de călătorie al unui resortisant al unei țări terțe care este titular al unui document de facilitare a tranzitului feroviar, eliberat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 693/2003 se ștampilează la intrare și la ieșire. Documentul de călătorie al unui resortisant al unei țări terțe care este titular al unui document de facilitare a tranzitului valabil, eliberat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 693/2003 și care efectuează tranzitul cu trenul și nu debarcă pe teritoriul unui stat membru se ștampilează, de asemenea, la intrare și la ieșire. În plus, în cazurile prevăzute în mod expres de dreptul său intern, un stat membru poate să aplice o ștampilă, la intrare și la ieșire, pe documentele de călătorie ale unui resortisant al unei țări terțe care deține un permis de ședere sau o viză de lungă ședere eliberate de același statul membru, în conformitate cu articolul 11 din prezentul regulament.

Documentele de călătorie ale unui resortisant al unei țări terțe care intră sau iese, pe baza unei vize naționale de scurtă ședere eliberată pentru una sau două intrări, de pe teritoriul unui stat membru care nu aplică încă integral acquis-ul Schengen, dar care operează EES, se ștampilează la intrare și la ieșire.

Specificațiile respectivei ștampile sunt stabilite prin Decizia SCH/COM-EX (94) 16 rev. și SCH/Gem-Handb (93) 15 (CONFIDENȚIAL) a Comitetului Executiv Schengen.

Codurile de securitate ale ștampilelor se modifică la intervale regulate, care nu depășesc o lună.

La intrarea și la ieșirea resortisanților țărilor terțe cărora li se aplică obligația de a deține o viză și obligația ștampilării, ștampila se aplică pe pagina opusă celei pe care este aplicată viza. Cu toate acestea, dacă respectiva pagină nu este utilizabilă, ștampila se aplică pe pagina următoare. Zona cu citire optică nu se ștampilează.

La intrarea și la ieșirea resortisanților țărilor terțe care fac obiectul obligativității deținerii unei vize, ștampila se aplică, în general, pe pagina opusă celei pe care este aplicată viza.

În cazul în care respectiva pagină nu este utilizabilă, ștampila se aplică pe pagina următoare. Ștampila nu se aplică pe banda de citire optică.

Statele membre desemnează punctele naționale de contact responsabile pentru schimbul de informații privind codurile de securitate ale ștampilelor de intrare și de ieșire utilizate la punctele de trecere a frontierei și informează în acest sens celelalte state membre, Secretariatul General al Consiliului și Comisia. Respectivele puncte de contact beneficiază imediat de acces la informațiile privind ștampilele comune de intrare și de ieșire utilizate la frontiera externă a statului membru în cauză și, în special, la informațiile privind:

punctul de trecere a frontierei căruia i se atribuie o anumită ștampilă;

identitatea polițiștilor de frontieră cărora li se încredințează o ștampilă la un moment dat;

codul de securitate al unei anumite ștampile, la un moment dat.

Orice cerere de informații privind ștampilele comune de intrare și de ieșire se prezintă prin intermediul punctelor naționale de contact menționate anterior.

Punctele naționale de contact trebuie, de asemenea, să transmită de îndată altor puncte de contact, Secretariatului General al Consiliului și Comisiei informațiile privind modificările punctelor de contact, precum și ștampilele pierdute sau furate.

punctul de trecere a frontierei căruia i se atribuie o anumită ștampilă;

identitatea polițiștilor de frontieră cărora li se încredințează o ștampilă la un moment dat;

codul de securitate al unei anumite ștampile, la un moment dat.

ANEXA V

ANEXA V

PARTEA A

Proceduri privind refuzul intrării la frontieră

În caz de refuz al intrării, polițistul de frontieră competent:

completează modelul uniform de formular de refuz al intrării, prezentat în partea B. Resortisantul țării terțe în cauză semnează formularul și primește un exemplar după semnare. În cazul în care resortisantul țării terțe refuză să semneze, polițistul de frontieră indică refuzul în formular, la rubrica Observații;

pentru resortisanții țărilor terțe cărora li s-a refuzat intrarea pentru o ședere pe termen scurt, înregistrează în EES datele privind refuzul intrării, în conformitate cu articolul 6a alineatul (2) din prezentul regulament și cu articolul 18 din Regulamentul (UE) 2017/2226;

anulează sau revocă viza, după caz, în conformitate cu dispozițiile articolului 34 din Regulamentul (CE) nr. 810/2009;

pentru resortisanții țărilor terțe pentru care refuzul intrării nu se înregistrează în EES, aplică pe pașaport o ștampilă de intrare, barată de o cruce cu cerneală neagră indelebilă, și scrie lângă aceasta, în partea dreaptă, de asemenea cu cerneală indelebilă, litera (literele) corespunzătoare motivului (motivelor) de refuz al intrării, a căror listă este conținută în modelul uniform de formular de refuz al intrării, menționat în partea B a prezentei anexe. În plus, pentru aceste categorii de persoane, polițistul de frontieră consemnează fiecare refuz al intrării într-un registru sau pe o listă în care menționează identitatea și cetățenia resortisantului țării terțe în cauză, referințele documentului care permite trecerea frontierei de către resortisantul țării terțe în cauză, precum și motivul și data refuzului intrării.

Aspectele practice privind aplicarea ștampilei sunt prevăzute în anexa IV.

În cazul în care resortisantul țării terțe care a primit o decizie de refuz al intrării a fost condus la frontieră de către un operator de transport, autoritatea locală responsabilă:

solicită operatorului de transport să preia responsabilitatea resortisantului țării terțe și să îl transporte fără întârziere fie către țara terță din care a fost transportat, fie către țara terță care a eliberat documentul care permite trecerea frontierei, fie către orice altă țară terță în care este garantată admisia, sau să găsească mijloace de transport în continuare, în conformitate cu articolul 26 din Convenția Schengen și cu Directiva 2001/51/CE a Consiliului;

Directiva 2001/51/CE a Consiliului din 28 iunie 2001 de completare a dispozițiilor prevăzute la articolul 26 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 (JO L 187, 10.7.2001, p. 45).

în așteptarea transportului în continuare, respectând dreptul intern și luând în considerare circumstanțele locale, ia măsurile corespunzătoare în vederea evitării intrării ilegale pe teritoriu a resortisanților țărilor terțe cărora le-a fost refuzată intrarea.

În cazul în care există motive care justifică atât refuzul intrării unui resortisant al unei țări terțe, cât și arestarea acestuia, polițistul de frontieră ia legătura cu autoritățile competente pentru a decide cu privire la măsurile ce se impun în conformitate cu dreptul intern.

PARTEA B

Model uniform de formular pentru refuzul intrării la frontieră

Indicarea statului

Logoul statului (Indicarea biroului)

(1)

REFUZUL INTRĂRII LA FRONTIERĂ

La data de ora, la punctul de trecere a frontierei

în fața subsemnaților s-a prezentat:

Nume Prenume

Data nașterii Locul nașterii Sex

Cetățenie Cu domiciliul în

Tipul documentului de identitate număr

Eliberat de la data de

Cu viza nr. de tip emisă de

Valabilă de la la

Cu o durată de zile pentru următoarele motive:

Venind din cu (se indică mijlocul de transport utilizat, de exemplu numărul zborului), el/ea este informat/informată că îi este refuzată intrarea în țară în temeiul (a se indica referințele la legislația internă în vigoare), pentru următoarele motive:

(A) nu deține documente de călătorie valabile

(B) este în posesia unui document de călătorie fals, falsificat sau modificat

(C) nu deține o viză valabilă sau un permis de ședere valabil

(D) este în posesia unei vize false, falsificate sau modificate sau a unui permis de ședere fals, falsificat sau modificat

(E) nu deține documentul sau documentele corespunzătoare care să ateste scopul și condițiile șederii

Nu au fost prezentate următoarele documente:

(F) a rămas deja 90 de zile în cursul perioadei anterioare de 180 de zile pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene

(G) nu dispune de mijloace suficiente de subzistență corespunzătoare perioadei și condițiilor de ședere sau de mijloace pentru întoarcerea în țara de origine sau pentru tranzit

(H) este semnalat ca inadmisibil

în SIS

în sistemul național

(I) Este considerat(ă) ca reprezentând un pericol pentru ordinea publică, siguranța internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale unuia sau mai multor state membre ale Uniunii Europene (fiecare stat trebuie să indice referințele la reglementările de drept intern privind respectivele cazuri de refuz al intrării).

Observații

Persoana în cauză are dreptul la o cale de atac împotriva deciziei de refuz al intrării în conformitate cu dispozițiile legislației interne. Persoana în cauză primește o copie după acest document (fiecare stat trebuie să indice referințele la reglementările și procedura interne privind dreptul la o cale de atac).

Persoana în cauză

Polițistul de frontieră responsabil de verificare

(1) Nu este necesar niciun simbol pentru Norvegia și Islanda.

completează modelul uniform de formular de refuz al intrării, prezentat în partea B. Resortisantul țării terțe în cauză semnează formularul și primește un exemplar după semnare. În cazul în care resortisantul țării terțe refuză să semneze, polițistul de frontieră indică refuzul în formular, la rubrica Observații;

pentru resortisanții țărilor terțe cărora li s-a refuzat intrarea pentru o ședere pe termen scurt, înregistrează în EES datele privind refuzul intrării, în conformitate cu articolul 6a alineatul (2) din prezentul regulament și cu articolul 18 din Regulamentul (UE) 2017/2226;

anulează sau revocă viza, după caz, în conformitate cu dispozițiile articolului 34 din Regulamentul (CE) nr. 810/2009;

pentru resortisanții țărilor terțe pentru care refuzul intrării nu se înregistrează în EES, aplică pe pașaport o ștampilă de intrare, barată de o cruce cu cerneală neagră indelebilă, și scrie lângă aceasta, în partea dreaptă, de asemenea cu cerneală indelebilă, litera (literele) corespunzătoare motivului (motivelor) de refuz al intrării, a căror listă este conținută în modelul uniform de formular de refuz al intrării, menționat în partea B a prezentei anexe. În plus, pentru aceste categorii de persoane, polițistul de frontieră consemnează fiecare refuz al intrării într-un registru sau pe o listă în care menționează identitatea și cetățenia resortisantului țării terțe în cauză, referințele documentului care permite trecerea frontierei de către resortisantul țării terțe în cauză, precum și motivul și data refuzului intrării.

solicită operatorului de transport să preia responsabilitatea resortisantului țării terțe și să îl transporte fără întârziere fie către țara terță din care a fost transportat, fie către țara terță care a eliberat documentul care permite trecerea frontierei, fie către orice altă țară terță în care este garantată admisia, sau să găsească mijloace de transport în continuare, în conformitate cu articolul 26 din Convenția Schengen și cu Directiva 2001/51/CE a Consiliului;

în așteptarea transportului în continuare, respectând dreptul intern și luând în considerare circumstanțele locale, ia măsurile corespunzătoare în vederea evitării intrării ilegale pe teritoriu a resortisanților țărilor terțe cărora le-a fost refuzată intrarea.

ANEXA VI

ANEXA VI

Dispoziții speciale privind diferitele tipuri de frontiere și mijloacele de transport utilizate pentru trecerea frontierelor externe ale statelor membre

Frontiere terestre

Verificarea traficului rutier

În vederea asigurării eficienței verificărilor asupra persoanelor, asigurând în același timp siguranța și fluidizarea traficului rutier, circulația la punctele de trecere a frontierei se reglementează în mod corespunzător. În cazul în care este necesar, statele membre pot încheia acorduri bilaterale în vederea canalizării și blocării traficului. Respectivele state informează Comisia în acest sens în temeiul articolului 42.

La frontierele terestre, statele membre pot amenaja culoare separate la anumite puncte de trecere a frontierei în conformitate cu articolul 10, în cazul în care consideră adecvat și dacă circumstanțele o permit.

Utilizarea culoarelor separate poate fi suspendată în orice moment de autoritățile competente ale statelor membre, în circumstanțe excepționale și în cazul în care situația traficului și starea infrastructurilor impun acest lucru.

Statele membre pot coopera cu țările vecine pentru amenajarea culoarelor separate la punctele de trecere a frontierelor externe.

Persoanele care călătoresc cu autoturismele pot, în general, să rămână în interiorul acestora în timpul verificărilor. Cu toate acestea, în cazul în care circumstanțele o impun, acestor persoane li se poate solicita să coboare din autoturism. Verificarea amănunțită are loc, în cazul în care circumstanțele locale permit acest lucru, în locurile special amenajate în acest scop. Din motive de siguranță a personalului, verificările se efectuează de doi polițiști de frontieră, în cazul în care acest lucru este posibil.

Punctele comune de trecere a frontierei

Statele membre pot încheia sau menține acorduri bilaterale cu țările terțe vecine în ceea ce privește stabilirea punctelor comune de trecere a frontierei în care polițiștii de frontieră ai statului membru și polițiștii de frontieră ai țării terțe desfășoară unul după celălalt controale la ieșire și la intrare în conformitate cu dreptul lor intern pe teritoriul celeilalte părți. Punctele comune de trecere a frontierei pot fi localizate atât pe teritoriul unui stat membru, cât și pe teritoriul unei țări terțe.

Punctele comune de trecere a frontierei aflate pe teritoriul statelor membre: acordurile bilaterale care stabilesc punctele comune de trecere a frontierei aflate pe teritoriul statelor membre cuprind o autorizație pentru polițiștii de frontieră din țările terțe să își exercite atribuțiile pe teritoriul statului membru în cauză, respectând următoarele principii:

Protecția internațională: resortisantului unei țări terțe care solicită protecție internațională pe teritoriul unui stat membru i se asigură accesul la procedurile relevante ale statului membru în cauză în conformitate cu acquis-ul Uniunii în materie de azil.

Arestarea unei persoane sau confiscarea bunurilor: în cazul în care polițiștii de frontieră ai țărilor terțe iau cunoștință de elemente care justifică arestarea sau punerea sub protecție a unei persoane sau confiscarea bunurilor, aceștia informează autoritățile statului membru în cauză cu privire la elementele respective, iar autoritățile statului membru asigură luarea de măsuri de urmare adecvate în conformitate cu dreptul lor intern, cu dreptul Uniunii și cu dreptul internațional, indiferent de cetățenia persoanei în cauză.

Persoanele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii și care intră pe teritoriul Uniunii: polițiștii de frontieră ai țărilor terțe nu trebuie să împiedice intrarea pe teritoriul Uniunii a persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii. În cazul în care există motive care justifică refuzul ieșirii din țara terță în cauză, polițiștii de frontieră ai țării terțe respective informează autoritățile statului membru cu privire la aceste motive, iar acestea din urmă asigură luarea de măsuri ulterioare corespunzătoare în conformitate cu dreptul intern, cu dreptul Uniunii și cu dreptul internațional.

Punctele comune de trecere a frontierei aflate pe teritoriul țărilor terțe: acordurile bilaterale care stabilesc punctele comune de trecere a frontierei aflate pe teritoriul țărilor terțe cuprind o autorizație pentru polițiștii de frontieră ai statului membru să își exercite atribuțiile pe teritoriul țării terțe. În sensul prezentului regulament, orice control efectuat de polițiștii de frontieră ai unui stat membru într-un punct comun de trecere a frontierei aflat pe teritoriul unei țări terțe se consideră a fi efectuat pe teritoriul statului membru în cauză. Polițiștii de frontieră ai unui stat membru își exercită atribuțiile în conformitate cu prezentul regulament și cu respectarea următoarelor principii:

Protecția internațională: resortisantului unei țări terțe care a trecut de controlul de ieșire al polițiștilor de frontieră ai țării terțe respective și care solicită ulterior protecție internațională polițiștilor de frontieră ai statului membru prezenți pe teritoriul țării terțe în cauză i se asigură accesul la procedurile relevante ale statului membru în conformitate cu acquis-ul Uniunii în materie de azil. Autoritățile țării terțe acceptă transferul persoanei vizate pe teritoriul statului membru în cauză.

Arestarea unei persoane sau confiscarea bunurilor: în cazul în care polițiștii de frontieră ai unui stat membru iau cunoștință de elemente care justifică arestarea sau punerea sub protecție a unei persoane sau confiscarea bunurilor, aceștia acționează în conformitate cu legislația lor națională, cu dreptul Uniunii și cu dreptul internațional. Autoritățile țării terțe acceptă transferul persoanei sau a bunului vizat pe teritoriul statului membru.

Accesul la sistemele informatice: polițiștii de frontieră ai unui stat membru au capacitatea de a utiliza sistemele informatice de prelucrare a datelor cu caracter personal în conformitate cu articolul 8. Statelor membre li se permite să adopte măsurile de securitate tehnice și organizaționale impuse de dreptul Uniunii pentru protecția datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, a pierderii accidentale, a modificării, a divulgării sau a accesului neautorizate, inclusiv a accesului autorităților țărilor terțe.

Înainte de a încheia sau de a modifica un acord bilateral cu o țară terță vecină privind punctele comune de trecere a frontierei, statul membru în cauză consultă Comisia cu privire la compatibilitatea acordului cu dreptul Uniunii. Acordurile bilaterale deja existente sunt comunicate Comisiei până la 20 ianuarie 2014.

În cazul în care consideră că acordul este incompatibil cu dreptul Uniunii, Comisia notifică statul membru în cauză. Statul membru adoptă toate măsurile necesare pentru modificarea acordului într-un termen rezonabil, astfel încât să elimine toate incompatibilitățile identificate.

Verificarea traficului feroviar

Verificările se efectuează atât asupra pasagerilor din trenuri, cât și asupra personalului feroviar de la bordul trenurilor care trec frontierele externe, inclusiv de la bordul trenurilor de mărfuri și al trenurilor goale. Statele membre pot încheia acorduri bilaterale sau multilaterale privind modalitățile de desfășurare a verificărilor, cu respectarea principiilor prevăzute la punctul 1.1.4. Verificările se efectuează într-unul din următoarele moduri:

în prima gară de sosire sau în ultima gară de plecare de pe teritoriul unui stat membru;

la bordul trenului, în timpul tranzitului, între ultima gară de plecare dintr-o țară terță și prima gară de sosire de pe teritoriul unui stat membru sau viceversa;

în ultima gară de plecare sau în prima gară de sosire de pe teritoriul unei țări terțe.

De asemenea, în vederea facilitării traficului trenurilor de călători de mare viteză, statele membre de pe itinerarul acestor trenuri care sosesc din țări terțe pot, de asemenea, decide, de comun acord cu țările terțe în cauză, cu respectarea principiilor prevăzute la punctul 1.1.4, să efectueze verificări la intrare asupra resortisanților țărilor terțe din trenurile care sosesc din țări terțe, într-unul din modurile următoare:

în gările din țările terțe din care se urcă persoanele respective în tren;

în gările de pe teritoriul statelor membre în care coboară persoanele respective;

la bordul trenului, în timpul tranzitului, între gările situate pe teritoriul unei țări terțe și gările situate pe teritoriul statelor membre, cu condiția ca persoanele respective să rămână la bordul trenului.

În cazul în care operatorul de transport feroviar are posibilitatea ca, pentru trenurile de mare viteză provenind din țări terțe și care fac mai multe opriri pe teritoriul statelor membre, să îmbarce pasageri pentru restul traseului situat exclusiv pe teritoriul statelor membre, respectivii pasageri fac obiectul unor verificări de intrare, fie la bordul trenului, fie în gara de destinație, cu excepția cazului în care au fost efectuate verificări în conformitate cu punctul 1.2.1 sau cu punctul 1.2.2 prima liniuță.

Persoanele care doresc să ia trenul exclusiv pentru partea care rămâne din traseu, situată pe teritoriul statelor membre, trebuie să fie informate înainte de plecare, în mod clar, că vor face obiectul unor verificări de intrare în timpul călătoriei sau în gara de destinație.

În direcția inversă, persoanele de la bordul trenului fac obiectul unor verificări la ieșire urmându-se o procedură similară.

Polițistul de frontieră poate ordona ca spațiile goale din vagoane să fie inspectate, în cazul în care este necesar, cu asistența șefului de tren, pentru a se asigura că persoanele sau obiectele care fac obiectul verificării la frontiere nu s-au ascuns în respectivele spații.

În cazul în care există motive să se considere că persoanele semnalate sau suspectate de comiterea unei infracțiuni sau resortisanți ai unor țări terțe care au intenția de a intra ilegal se ascund în tren, polițistul de frontieră, în cazul în care nu poate acționa în conformitate cu dispozițiile de drept intern, informează statele membre către teritoriul cărora sau pe teritoriul cărora circulă trenul.

Frontiere aeriene

Proceduri cu privire la verificările din aeroporturile internaționale

Autoritățile competente ale statelor membre veghează ca societatea aeroportuară să ia măsurile necesare în vederea separării fizice a fluxurilor de pasageri de la zborurile interne de fluxurile de pasageri de la alte zboruri. În acest sens, se amplasează infrastructuri corespunzătoare în toate aeroporturile internaționale.

Locul în care se efectuează verificări la frontiere se stabilește în conformitate cu următoarea procedură:

pasagerii zborurilor provenind dintr-o țară terță, care se îmbarcă pentru un zbor intern, fac obiectul verificărilor de intrare pe aeroportul de sosire al zborului dintr-o țară terță. Pasagerii unui zbor intern care se îmbarcă pe un zbor cu destinația într-o țară terță (pasageri de transfer) fac obiectul verificărilor de ieșire pe aeroportul de plecare al ultimului zbor;

pentru zborurile cu proveniența sau destinația în țări terțe fără pasageri de transfer și zborurile cu escale multiple în aeroporturi ale statelor membre, fără schimbare de aeronavă:

pasagerii zborurilor cu proveniența sau destinația în țări terțe, fără transfer anterior sau posterior pe teritoriul statelor membre, fac obiectul verificărilor de intrare pe aeroportul de intrare și al verificărilor de ieșire pe aeroportul de ieșire;

pasagerii zborurilor cu proveniența sau destinația în țări terțe cu escale multiple pe teritoriul statelor membre, fără schimbare de aeronavă (pasageri în tranzit) și cu condiția ca pasagerii să nu se poată îmbarca în aeronavă pe tronsonul situat pe teritoriul statelor membre, fac obiectul verificărilor de intrare pe aeroportul de destinație și al verificărilor de ieșire pe aeroportul de îmbarcare;

în cazul în care operatorul de transport aerian are posibilitatea ca, pentru zborurile cu proveniența dintr-o țară terță și care fac escale multiple pe teritoriul statelor membre, să poată îmbarca pasageri exclusiv pentru tronsonul care mai rămâne pe teritoriul respectiv, pasagerii în cauză fac obiectul verificărilor de ieșire pe aeroportul de îmbarcare și al verificărilor de intrare pe aeroportul de destinație.

Verificările asupra pasagerilor care, în timpul escalelor, se află deja la bord și nu s-au îmbarcat pe teritoriul statelor membre se efectuează în conformitate cu punctul (ii). Procedura inversă se aplică zborurilor din această categorie, în cazul în care țara de destinație este o țară terță.

Verificările la frontiere nu se efectuează, în principiu, la bordul aeronavei sau în portul de îmbarcare, cu excepția cazului când acest lucru este justificat de o analiză a riscurilor legate de securitatea internă și de imigrația ilegală. Pentru a garanta că, la aeroporturile desemnate ca puncte de trecere a frontierei, persoanele fac obiectul verificărilor în conformitate cu dispozițiile articolelor 7-14, statele membre se asigură că autoritățile aeroportului iau măsurile necesare astfel încât circulația să fie direcționată către facilitățile rezervate verificărilor.

Statele membre se asigură că societatea aeroportuară ia toate măsurile necesare în vederea împiedicării accesului și părăsirii de către persoanele neautorizate a zonelor rezervate, de exemplu a zonei de tranzit. Verificările nu se efectuează, în principiu, în zona de tranzit, cu excepția cazului când acest lucru este justificat de o analiză a riscurilor legate de securitatea internă și de imigrația ilegală; verificările din respectiva zonă pot fi efectuate, în special, asupra persoanelor care fac obiectul obligativității de viză de tranzit aeroportuar, pentru a verifica dacă respectivele persoane dețin o astfel de viză.

Dacă, în caz de forță majoră, de pericol iminent sau pe baza instrucțiunilor autorităților, o aeronavă provenind dintr-o țară terță trebuie să aterizeze pe un teren care nu este punct de trecere a frontierei, respectiva aeronavă nu-și poate continua zborul decât după autorizarea primită de la polițiștii de frontieră sau de la autoritățile vamale. Acest lucru se aplică și în cazul unei aeronave cu proveniența dintr-o țară terță care aterizează fără autorizație. În orice eventualitate, dispozițiile articolelor 7-14 se aplică verificărilor asupra persoanelor de la bordul respectivei aeronave.

Proceduri cu privire la verificările din aerodromuri

Trebuie să se asigure că persoanele fac în mod egal obiectul verificărilor în conformitate cu articolele 7-14 în aeroporturile care nu au statut de aeroport internațional în temeiul dreptului intern relevant (aerodromuri), dar pentru care sunt autorizate zboruri cu proveniența sau cu destinația în țări terțe.

Prin derogare de la punctul 2.1.1, se poate renunța în aerodromuri la amplasarea structurilor destinate separării fizice a fluxurilor de pasageri pentru zborurile interne de cele pentru alte zboruri, fără a aduce atingere Regulamentului (CE) nr. 300/2008 al Parlamentului European și al Consiliului. În afară de aceasta, în cazul în care volumul de trafic nu impune aceasta, nu este necesar ca polițiștii de frontieră să fie prezenți în permanență, în măsura în care se garantează că, în caz de necesitate, se poate trimite personal la fața locului în timp util.

Regulamentul (CE) nr. 300/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2008 privind norme comune în domeniul securității aviației civile și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2320/2002 (JO L 97, 9.4.2008, p. 72).

În cazul în care prezența polițiștilor de frontieră nu este asigurată în permanență într-un aerodrom, administratorul aerodromului informează în prealabil polițiștii de frontieră cu privire la sosirea și plecarea aeronavelor cu proveniența sau destinația în țări terțe.

Modalități de verificare a persoanelor din zborurile private

În cazul zborurilor private cu proveniența sau destinația în țări terțe, comandatul de bord transmite, înainte de decolare, polițiștilor de frontieră din statul membru de destinație și, după caz, din statele membre de primă intrare o declarație generală conținând, în principal, planul de zbor în conformitate cu anexa 2 la Convenția privind aviația civilă internațională și informații privind identitatea pasagerilor.

În cazul în care zborurile private provenite dintr-o țară terță și cu destinația într-un stat membru fac escală pe teritoriul altor state membre, autoritățile competente ale statului membru de intrare efectuează verificările la frontiere și aplică ștampila de intrare pe declarația generală menționată la punctul 2.3.1.

În cazul în care nu se poate stabili cu certitudine că un zbor are proveniența sau destinația exclusiv pe teritoriile statelor membre, fără aterizare pe teritoriul unei țări terțe, autoritățile competente efectuează verificările asupra persoanelor în aeroporturi și aerodromuri, în conformitate cu punctele 2.1 și 2.2.

Regimul de intrare și de ieșire a planoarelor, a aeronavelor foarte ușoare, a elicopterelor și a aeronavelor de fabricație artizanală, care nu permit decât parcurgerea unor distanțe scurte, precum și a baloanelor dirijabile, se stabilește de dreptul intern și, după caz, prin acordurile bilaterale.

Frontiere maritime

Proceduri generale de verificări a traficului maritim

Verificarea navelor se efectuează în portul de sosire sau de plecare sau într-o zonă prevăzută în acest scop, situată în imediata apropiere a navei sau la bordul navei aflate în apele teritoriale, astfel cum au fost definite de Convenția Organizației Națiunilor Unite asupra dreptului mării. Statele membre pot încheia acorduri în baza cărora controalele pot fi, de asemenea, efectuate, în timpul trecerii frontierelor sau la sosirea sau plecarea navei, pe teritoriul unei țări terțe, cu respectarea principiilor prevăzute la punctul 1.1.4.

Comandantul navei, agentul maritim sau o altă persoană autorizată în mod corespunzător de către comandant sau autentificată într-un mod considerat acceptabil de către autoritatea publică competentă (comandant în ambele cazuri) întocmește o listă a echipajului și a eventualilor pasageri, care cuprinde informațiile solicitate în formularele 5 (lista echipajului) și 6 (lista pasagerilor) din Convenția privind facilitarea traficului maritim internațional (Convenția FAL), precum și, după caz, numărul vizei sau al permisului de ședere:

cu cel puțin 24 de ore înainte de sosirea în port;

cel târziu în momentul în care nava părăsește portul anterior, dacă durata cursei este mai scurtă de 24 de ore; sau

dacă portul de escală nu este cunoscut sau este schimbat în timpul cursei, de îndată ce aceste informații sunt disponibile.

Comandantul comunică lista (listele) polițiștilor de frontieră sau, în cazul în care dreptul intern prevede acest lucru, altor autorități relevante care înaintează lista (listele) fără întârziere polițiștilor de frontieră.

O confirmare de primire (o copie semnată a listei/listelor sau o confirmare de primire în format electronic) este înmânată comandantului de către polițiștii de frontieră sau de către autoritățile menționate la punctul 3.1.2, care o prezintă, la cerere, atunci când nava se află în port.

Comandantul semnalează imediat autorității competente toate modificările privind componența echipajului sau numărul de pasageri.

De asemenea, comandantul comunică imediat autorităților competente și până la termenul prevăzut la punctul 3.1.2 prezența la bord a pasagerilor clandestini. Cu toate acestea, pasagerii clandestini rămân sub responsabilitatea comandantului.

Prin derogare de la articolele 5 și 8, nu se efectuează verificări la frontiere în mod sistematic asupra persoanelor aflate la bord. Cu toate acestea, polițiștii de frontieră efectuează o percheziție a navei și verificări asupra persoanelor aflate la bordul acesteia numai în cazul în care acest lucru se justifică, în baza unei analize de risc legată de securitatea internă și de migrația ilegală.

Comandantul informează autoritatea competentă despre plecarea navei în timp util și în conformitate cu normele în vigoare în portul respectiv.

Proceduri speciale de verificări ale anumitor tipuri de navigație maritimă

Navele de croazieră

Comandantul navei de croazieră transmite autorității competente itinerarul și programul croazierei, de îndată ce acestea au fost stabilite și cel târziu până la termenul prevăzut la punctul 3.1.2.

În cazul în care itinerarul navei de croazieră conține exclusiv porturi situate pe teritoriul statelor membre, prin derogare de la articolele 5 și 8, nu se efectuează nicio verificare la frontiere și nava de croazieră poate acosta în porturi care nu sunt puncte de trecere a frontierei.

Cu toate acestea, se efectuează verificări asupra echipajului și pasagerilor respectivelor nave numai atunci când acest lucru se justifică pe baza unei analize de risc legată de securitatea internă și de migrația ilegală.

În cazul în care itinerarul navei de croazieră conține atât porturi situate pe teritoriul statelor membre, cât și porturi situate în țări terțe, prin derogare de la articolul 8, verificările la frontiere se efectuează după cum urmează:

în cazul în care nava de croazieră vine dintr-un port situat pe teritoriul unei țări terțe și efectuează prima escală într-un port situat pe teritoriul unui stat membru, echipajul și pasagerii fac obiectul verificărilor de intrare pe baza listelor nominale cu membrii echipajului și cu pasagerii menționate la punctul 3.1.2.

Pasagerii care coboară de pe navă fac obiectul verificărilor de intrare în conformitate cu articolul 8, cu excepția cazului în care o analiză a riscurilor legate de securitatea internă și de imigrația ilegală demonstrează că nu este necesară efectuarea respectivelor verificări;

în cazul în care nava de croazieră vine dintr-un port situat într-o țară terță și face din nou escală pe teritoriul unui stat membru, echipajul și pasagerii fac obiectul verificărilor de intrare pe baza listelor nominale cu membrii echipajului și cu pasagerii menționate la punctul 3.1.2, cu condiția ca listele respective să fi fost modificate după escala în portul precedent situat pe teritoriul unui stat membru.

Pasagerii care coboară de pe navă fac obiectul verificărilor de intrare în conformitate cu articolul 8, cu excepția cazului în care o analiză a riscurilor legate de securitatea internă și de imigrația ilegală demonstrează că nu este necesară efectuarea respectivelor verificări;

în cazul în care nava de croazieră vine dintr-un port situat într-un stat membru și face escală într-un astfel de port, pasagerii care coboară de pe navă fac obiectul verificărilor de intrare în conformitate cu articolul 8, în cazul în care o analiză a riscurilor legate de securitatea internă și de imigrația ilegală impune acest lucru;

în cazul în care nava de croazieră părăsește un port situat într-un stat membru și are ca destinație un port situat într-o țară terță, echipajul și pasagerii fac obiectul verificărilor de ieșire pe baza listelor nominale cu membrii echipajului și cu pasagerii.

În cazul în care o analiză a riscurilor legate de securitatea internă și de imigrația ilegală impune acest lucru, pasagerii care se îmbarcă fac obiectul verificărilor de ieșire în conformitate cu articolul 8;

în cazul în care o navă de croazieră părăsește un port situat într-un stat membru și are ca destinație un astfel de port, nu se efectuează nicio verificare de ieșire.

Cu toate acestea, se efectuează verificări asupra echipajului și pasagerilor respectivelor nave numai atunci când acest lucru se justifică pe baza unei analize de risc legată de securitatea internă și de migrația ilegală.

Navigația de agrement

Prin derogare de la articolele 5 și 8, persoanele aflate la bordul navelor de agrement cu proveniența sau destinația într-un port situat într-un stat membru nu fac obiectul verificărilor la frontiere și pot intra într-un port care nu este punct de trecere a frontierei.

Cu toate acestea, în funcție de analiza riscurilor legate de imigrația ilegală și, în special, în cazul în care coasta unei țări terțe este situată în imediata apropiere a teritoriului statului membru în cauză, se efectuează verificări asupra persoanelor și/sau percheziții ale navei de agrement.

Prin derogare de la articolul 5, o navă de agrement venind dintr-o țară terță poate, în mod excepțional, să intre într-un port care nu este punct de trecere a frontierei. În acest caz, persoanele aflate la bord informează autoritățile portuare în vederea autorizării intrării în port. Autoritățile portuare iau legătura cu autoritățile portului cel mai apropiat desemnat ca punct de trecere a frontierei în vederea semnalării sosirii navei. Declarația privind pasagerii se face prin depunerea la autoritățile portuare a listei persoanelor aflate la bord. Respectiva listă se pune la dispoziția polițiștilor de frontieră, cel mai târziu în momentul sosirii.

În același fel, în cazul în care din motive de forță majoră nava de agrement venind dintr-o țară terță trebuie să acosteze într-un alt port decât cel care este punct de trecere a frontierei, autoritățile portuare iau legătura cu autoritățile portului celui mai apropiat desemnat ca punct de trecere a frontierei în vederea semnalării prezenței navei respective.

Un document care conține toate caracteristicile navei și numele persoanelor care se află la bord trebuie să fie prezentat cu ocazia verificărilor. Un exemplar al documentului se înmânează autorităților porturilor de intrare și de ieșire. Atât timp cât nava rămâne în apele teritoriale ale unui stat membru, un exemplar din acest document trebuie să figureze printre documentele aflate la bord.

Pescuitul de coastă

Prin derogare de la articolele 5 și 8, echipajul navelor de pescuit de coastă care intră zilnic sau în interval de 36 de ore în portul de înmatriculare sau în orice alt port situat pe teritoriul statelor membre, fără a intra într-un port situat pe teritoriul unei țări terțe, nu face obiectul verificărilor sistematice. Cu toate acestea, în special în cazul în care coasta unei țări terțe este situată în imediata apropiere a teritoriului statului membru în cauză, se ia în considerare analiza riscurilor legate de imigrația ilegală în vederea determinării frecvenței verificărilor care trebuie efectuate. În funcție de aceste riscuri, se efectuează verificări asupra persoanelor și/sau percheziții ale navei.

Echipajul navelor de pescuit de coastă, care nu sunt înmatriculate într-un port situat pe teritoriul unui stat membru, face obiectul verificărilor în conformitate cu dispozițiile privind marinarii.

Legături prin nave feribot

Se vor efectua verificări asupra persoanelor aflate la bordul navelor feribot care efectuează curse spre porturi situate în țări terțe. Se aplică următoarele dispoziții:

în funcție de posibilități, statele membre amenajează culoare separate, în conformitate cu articolul 10;

pasagerii pietoni trebuie să facă separat obiectul unor verificări;

verificările asupra pasagerilor din vehicule se efectuează în timp ce aceștia se află în vehicul;

pasagerii autocarelor trebuie tratați la fel ca pasagerii pietoni. Respectivii pasageri trebuie să coboare din autocar pentru a face obiectul verificărilor;

verificările asupra șoferilor de camioane și asupra eventualilor însoțitori se efectuează în timp ce persoanele respective se află în vehicul. În principiu, aceste verificări se organizează separat de verificările celorlalți pasageri;

pentru a garanta rapiditatea verificărilor, trebuie să se prevadă un număr suficient de posturi de control;

mijloacele de transport utilizate de pasageri și, după caz, încărcătura și alte obiecte transportate fac obiectul perchezițiilor aleatorii, în special pentru a detecta imigranții ilegali;

membrii echipajului navelor feribot sunt tratați la fel ca membrii echipajului navelor comerciale;

punctul 3.1.2 (obligația de a înainta listele pasagerilor și ale echipajului) nu se aplică. În cazul în care trebuie redactată lista persoanelor aflate la bord în conformitate cu Directiva 98/41/CE a Consiliului, comandantul înmânează autorității competente din portul de sosire pe teritoriul statelor membre o copie a acestei liste în maximum treizeci de minute de la plecarea navei din portul unei țări terțe.

Directiva 98/41/CE a Consiliului din 18 iunie 1998 privind înregistrarea persoanelor care călătoresc la bordul navelor de pasageri care operează în porturile de destinație sau de plecare din statele membre ale Comunității (JO L 188, 2.7.1998, p. 35).

În cazul în care un feribot venind dinspre o țară terță și care face mai mult de o escală pe teritoriul statelor membre îmbarcă pasageri exclusiv pentru tronsonul care mai rămâne pe teritoriul respectiv, pasagerii în cauză fac obiectul unui control de ieșire în portul de plecare și al unui control de intrare în portul de destinație.

Asupra persoanelor care pe timpul acestor escale se află deja la bordul feribotului și nu s-au îmbarcat pe teritoriul statelor membre se efectuează verificări în portul de destinație. În cazul în care țara de destinație este o țară terță, se aplică procedura inversă.

Legăturile de transport de mărfuri între statele membre

Prin derogare de la articolul 8, nu se efectuează verificări la frontiere asupra legăturilor de transport de mărfuri între aceleași două sau mai multe porturi situate pe teritoriul statelor membre, care nu fac escală în niciun port din afara teritoriului statelor membre și care constau în transport de mărfuri.

Cu toate acestea, se efectuează controlul asupra echipajului și pasagerilor respectivelor nave numai atunci când acest lucru se justifică pe baza unei analize de risc legată de securitatea internă și de migrația ilegală.

Navigația pe apele interne

Navigație pe apele interne ce implică trecerea frontierelor externe cuprinde utilizarea, în scopuri profesionale sau de agrement, a tuturor tipurilor de nave sau de ambarcațiuni de pe fluvii, râuri, canale și lacuri.

În ceea ce privește navele utilizate în scopuri profesionale, căpitanul și persoanele angajate la bord, care apar pe lista echipajului, precum și membrii familiei respectivelor persoane care locuiesc la bordul navei sunt considerați membri ai echipajului sau echivalenți.

Dispozițiile relevante ale punctelor 3.1 și 3.2 se aplică mutatis mutandis verificărilor în cadrul navigației pe apele interne.

Protecția internațională: resortisantului unei țări terțe care solicită protecție internațională pe teritoriul unui stat membru i se asigură accesul la procedurile relevante ale statului membru în cauză în conformitate cu acquis-ul Uniunii în materie de azil.

Arestarea unei persoane sau confiscarea bunurilor: în cazul în care polițiștii de frontieră ai țărilor terțe iau cunoștință de elemente care justifică arestarea sau punerea sub protecție a unei persoane sau confiscarea bunurilor, aceștia informează autoritățile statului membru în cauză cu privire la elementele respective, iar autoritățile statului membru asigură luarea de măsuri de urmare adecvate în conformitate cu dreptul lor intern, cu dreptul Uniunii și cu dreptul internațional, indiferent de cetățenia persoanei în cauză.

Persoanele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii și care intră pe teritoriul Uniunii: polițiștii de frontieră ai țărilor terțe nu trebuie să împiedice intrarea pe teritoriul Uniunii a persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii. În cazul în care există motive care justifică refuzul ieșirii din țara terță în cauză, polițiștii de frontieră ai țării terțe respective informează autoritățile statului membru cu privire la aceste motive, iar acestea din urmă asigură luarea de măsuri ulterioare corespunzătoare în conformitate cu dreptul intern, cu dreptul Uniunii și cu dreptul internațional.

Protecția internațională: resortisantului unei țări terțe care a trecut de controlul de ieșire al polițiștilor de frontieră ai țării terțe respective și care solicită ulterior protecție internațională polițiștilor de frontieră ai statului membru prezenți pe teritoriul țării terțe în cauză i se asigură accesul la procedurile relevante ale statului membru în conformitate cu acquis-ul Uniunii în materie de azil. Autoritățile țării terțe acceptă transferul persoanei vizate pe teritoriul statului membru în cauză.

Arestarea unei persoane sau confiscarea bunurilor: în cazul în care polițiștii de frontieră ai unui stat membru iau cunoștință de elemente care justifică arestarea sau punerea sub protecție a unei persoane sau confiscarea bunurilor, aceștia acționează în conformitate cu legislația lor națională, cu dreptul Uniunii și cu dreptul internațional. Autoritățile țării terțe acceptă transferul persoanei sau a bunului vizat pe teritoriul statului membru.

Accesul la sistemele informatice: polițiștii de frontieră ai unui stat membru au capacitatea de a utiliza sistemele informatice de prelucrare a datelor cu caracter personal în conformitate cu articolul 8. Statelor membre li se permite să adopte măsurile de securitate tehnice și organizaționale impuse de dreptul Uniunii pentru protecția datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, a pierderii accidentale, a modificării, a divulgării sau a accesului neautorizate, inclusiv a accesului autorităților țărilor terțe.

în prima gară de sosire sau în ultima gară de plecare de pe teritoriul unui stat membru;

la bordul trenului, în timpul tranzitului, între ultima gară de plecare dintr-o țară terță și prima gară de sosire de pe teritoriul unui stat membru sau viceversa;

în ultima gară de plecare sau în prima gară de sosire de pe teritoriul unei țări terțe.

în gările din țările terțe din care se urcă persoanele respective în tren;

în gările de pe teritoriul statelor membre în care coboară persoanele respective;

la bordul trenului, în timpul tranzitului, între gările situate pe teritoriul unei țări terțe și gările situate pe teritoriul statelor membre, cu condiția ca persoanele respective să rămână la bordul trenului.

pasagerii zborurilor provenind dintr-o țară terță, care se îmbarcă pentru un zbor intern, fac obiectul verificărilor de intrare pe aeroportul de sosire al zborului dintr-o țară terță. Pasagerii unui zbor intern care se îmbarcă pe un zbor cu destinația într-o țară terță (pasageri de transfer) fac obiectul verificărilor de ieșire pe aeroportul de plecare al ultimului zbor;

pentru zborurile cu proveniența sau destinația în țări terțe fără pasageri de transfer și zborurile cu escale multiple în aeroporturi ale statelor membre, fără schimbare de aeronavă:

pasagerii zborurilor cu proveniența sau destinația în țări terțe, fără transfer anterior sau posterior pe teritoriul statelor membre, fac obiectul verificărilor de intrare pe aeroportul de intrare și al verificărilor de ieșire pe aeroportul de ieșire;

pasagerii zborurilor cu proveniența sau destinația în țări terțe cu escale multiple pe teritoriul statelor membre, fără schimbare de aeronavă (pasageri în tranzit) și cu condiția ca pasagerii să nu se poată îmbarca în aeronavă pe tronsonul situat pe teritoriul statelor membre, fac obiectul verificărilor de intrare pe aeroportul de destinație și al verificărilor de ieșire pe aeroportul de îmbarcare;

în cazul în care operatorul de transport aerian are posibilitatea ca, pentru zborurile cu proveniența dintr-o țară terță și care fac escale multiple pe teritoriul statelor membre, să poată îmbarca pasageri exclusiv pentru tronsonul care mai rămâne pe teritoriul respectiv, pasagerii în cauză fac obiectul verificărilor de ieșire pe aeroportul de îmbarcare și al verificărilor de intrare pe aeroportul de destinație.

pasagerii zborurilor cu proveniența sau destinația în țări terțe, fără transfer anterior sau posterior pe teritoriul statelor membre, fac obiectul verificărilor de intrare pe aeroportul de intrare și al verificărilor de ieșire pe aeroportul de ieșire;

pasagerii zborurilor cu proveniența sau destinația în țări terțe cu escale multiple pe teritoriul statelor membre, fără schimbare de aeronavă (pasageri în tranzit) și cu condiția ca pasagerii să nu se poată îmbarca în aeronavă pe tronsonul situat pe teritoriul statelor membre, fac obiectul verificărilor de intrare pe aeroportul de destinație și al verificărilor de ieșire pe aeroportul de îmbarcare;

în cazul în care operatorul de transport aerian are posibilitatea ca, pentru zborurile cu proveniența dintr-o țară terță și care fac escale multiple pe teritoriul statelor membre, să poată îmbarca pasageri exclusiv pentru tronsonul care mai rămâne pe teritoriul respectiv, pasagerii în cauză fac obiectul verificărilor de ieșire pe aeroportul de îmbarcare și al verificărilor de intrare pe aeroportul de destinație.

cu cel puțin 24 de ore înainte de sosirea în port;

cel târziu în momentul în care nava părăsește portul anterior, dacă durata cursei este mai scurtă de 24 de ore; sau

dacă portul de escală nu este cunoscut sau este schimbat în timpul cursei, de îndată ce aceste informații sunt disponibile.

în cazul în care nava de croazieră vine dintr-un port situat pe teritoriul unei țări terțe și efectuează prima escală într-un port situat pe teritoriul unui stat membru, echipajul și pasagerii fac obiectul verificărilor de intrare pe baza listelor nominale cu membrii echipajului și cu pasagerii menționate la punctul 3.1.2.

în cazul în care nava de croazieră vine dintr-un port situat într-o țară terță și face din nou escală pe teritoriul unui stat membru, echipajul și pasagerii fac obiectul verificărilor de intrare pe baza listelor nominale cu membrii echipajului și cu pasagerii menționate la punctul 3.1.2, cu condiția ca listele respective să fi fost modificate după escala în portul precedent situat pe teritoriul unui stat membru.

în cazul în care nava de croazieră vine dintr-un port situat într-un stat membru și face escală într-un astfel de port, pasagerii care coboară de pe navă fac obiectul verificărilor de intrare în conformitate cu articolul 8, în cazul în care o analiză a riscurilor legate de securitatea internă și de imigrația ilegală impune acest lucru;

în cazul în care nava de croazieră părăsește un port situat într-un stat membru și are ca destinație un port situat într-o țară terță, echipajul și pasagerii fac obiectul verificărilor de ieșire pe baza listelor nominale cu membrii echipajului și cu pasagerii.

în cazul în care o navă de croazieră părăsește un port situat într-un stat membru și are ca destinație un astfel de port, nu se efectuează nicio verificare de ieșire.

în funcție de posibilități, statele membre amenajează culoare separate, în conformitate cu articolul 10;

pasagerii pietoni trebuie să facă separat obiectul unor verificări;

verificările asupra pasagerilor din vehicule se efectuează în timp ce aceștia se află în vehicul;

pasagerii autocarelor trebuie tratați la fel ca pasagerii pietoni. Respectivii pasageri trebuie să coboare din autocar pentru a face obiectul verificărilor;

verificările asupra șoferilor de camioane și asupra eventualilor însoțitori se efectuează în timp ce persoanele respective se află în vehicul. În principiu, aceste verificări se organizează separat de verificările celorlalți pasageri;

pentru a garanta rapiditatea verificărilor, trebuie să se prevadă un număr suficient de posturi de control;

mijloacele de transport utilizate de pasageri și, după caz, încărcătura și alte obiecte transportate fac obiectul perchezițiilor aleatorii, în special pentru a detecta imigranții ilegali;

membrii echipajului navelor feribot sunt tratați la fel ca membrii echipajului navelor comerciale;

punctul 3.1.2 (obligația de a înainta listele pasagerilor și ale echipajului) nu se aplică. În cazul în care trebuie redactată lista persoanelor aflate la bord în conformitate cu Directiva 98/41/CE a Consiliului, comandantul înmânează autorității competente din portul de sosire pe teritoriul statelor membre o copie a acestei liste în maximum treizeci de minute de la plecarea navei din portul unei țări terțe.

ANEXA VII

ANEXA VII

Dispoziții speciale pentru anumite categorii de persoane

Șefii de stat

Șefii de guvern și membrii guvernelor naționale însoțiți de soții (soțiile) lor, precum și membrii delegațiilor oficiale ale acestora, și suveranii și alți membri de rang înalt ai unei familii regale.

Prin derogare de la articolul 6 și de la articolele 8-14, șefii de stat, șefii de guvern și membrii guvernelor naționale însoțiți de soții (soțiile) lor, precum și membrii delegațiilor oficiale ale acestora, și suveranii și alți membri de rang înalt ai unei familii regale, invitați de guvernele statelor membre sau de organizații internaționale în scopuri oficiale și a căror sosire și plecare au fost anunțate oficial, pe cale diplomatică, nu sunt supuși verificărilor la frontiere.

Piloții aeronavelor și alți membri ai echipajului

Prin derogare de la articolul 6, titularii unui brevet de pilot sau ai unui certificat de membru al echipajului (Crew Member Certificate), prevăzute în anexa 9 la Convenția privind aviația civilă internațională din 7 decembrie 1944, în exercitarea atribuțiilor și pe baza respectivelor documente, pot:

să se îmbarce sau să debarce în aeroportul de escală sau de destinație situat pe teritoriul unui stat membru;

să intre pe teritoriul localității aeroportului de escală sau de destinație situat pe teritoriul unui stat membru;

să se deplaseze prin orice mijloc de transport către un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru pentru a se îmbarca pe o aeronavă care urmează să plece de pe respectivul aeroport.

În orice altă situație, trebuie îndeplinite cerințele prevăzute la articolul 6 alineatul (1).

Dispozițiile articolelor 7-14 se aplică verificărilor asupra echipajelor aeronavelor. În măsura posibilului, se efectuează cu prioritate verificările asupra echipajului aeronavelor. Mai precis, respectivele verificări au loc fie înainte de cele ale pasagerilor, fie în locuri special amenajate în acest scop. Prin derogare de la articolul 8, echipajul, aflat în cadrul exercitării atribuțiilor și cunoscut de personalul responsabil pentru controalele la frontiere, poate face obiectul numai al unor verificări aleatorii.

Marinarii

Prin derogare de la articolele 5 și 8, statele membre pot autoriza marinarii care dețin un carnet de marinar eliberat în conformitate cu Convențiile Organizației Internaționale a Muncii (OIM) nr. 108 (1958) sau nr. 185 (2003) privind actele de identitate ale personalului navigant, Convenția privind facilitarea traficului maritim internațional (Convenția FAL) și cu dreptul intern relevant, să intre pe teritoriul statelor membre și să meargă la țărm în zona portului unde face escală nava sau în localitățile limitrofe sau să iasă de pe teritoriul statelor membre, întorcându-se pe nava lor, fără să se prezinte la un punct de trecere a frontierei, cu condiția să figureze pe lista echipajului navei de care aparțin, care a fost în prealabil transmisă pentru verificare de către autoritățile competente.

Cu toate acestea, pe baza analizei de risc legată de securitatea internă și de migrația ilegală, marinarii fac obiectul unui control al polițiștilor de frontieră, înainte de a coborî la țărm, în conformitate cu articolul 8.

Titularii pașapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu, precum și membrii organizațiilor internaționale

Având în vedere privilegiile speciale sau imunitățile de care beneficiază titularii pașapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu eliberate de țări terțe sau de guvernele lor recunoscute de statele membre, precum și titularii documentelor eliberate de organizațiile internaționale indicate la punctul 4.4, care călătoresc în interes de serviciu, aceștia pot avea prioritate în fața altor călători la verificările de la punctele de trecere a frontierei, chiar dacă pot face obiectul, când este cazul, obligației de a obține o viză.

Prin derogare de la articolul 6 alineatul (1) litera (c), titularii respectivelor permise nu sunt obligați să facă dovada deținerii unor mijloace suficiente de subzistență.

În cazul în care o persoană se prezintă la frontiera externă invocând privilegii, imunități și exonerări, polițistul de frontieră solicită ca respectiva persoană să facă dovada calității sale prin prezentarea documentelor corespunzătoare, în special certificate eliberate de statul acreditant, sau prin prezentarea unui pașaport diplomatic sau printr-un alt mijloc. În cazul în care există îndoieli, polițistul de frontieră poate, în caz de urgență, să apeleze direct la Ministerul Afacerilor Externe.

Membrii acreditați ai misiunilor diplomatice și ai reprezentanțelor consulare și familiile lor pot intra pe teritoriul statelor membre prezentând documentul menționat la articolul 20 alineatul (2), însoțit de documentul care permite trecerea frontierei. În afară de aceasta, prin derogare de la articolul 14, polițiștii de frontieră nu au dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statelor membre a titularilor pașapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu, fără să fi consultat în prealabil autoritățile naționale competente. Acest lucru este valabil și când persoana în cauză face obiectul unei alerte în SIS.

Documentele eliberate de organizațiile internaționale în scopurile specificate la punctul 4.1 sunt, în special, următoarele:

permis de liberă trecere al Națiunilor Unite, eliberat pentru personalul Națiunilor Unite și al agențiilor subordonate, în temeiul Convenției privind privilegiile și imunitățile instituțiilor specializate, adoptată la New York la 21 noiembrie 1947, de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite;

permis de liberă trecere al Uniunii Europene (UE);

permis de liberă trecere al Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom);

certificat de legitimare eliberat de secretarul general al Consiliului Europei;

documente eliberate în virtutea articolului III alineatul (2) din Convenția dintre statele părți la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forțelor lor armate (cărți de identitate militare însoțite de un ordin de misiune, de o foaie de drum, de un ordin de misiune individual sau colectiv) și documente eliberate în cadrul Parteneriatului pentru Pace.

Lucrători transfrontalieri

Procedurile referitoare la verificările asupra lucrătorilor transfrontalieri sunt reglementate de dispozițiile generale privind controlul la frontiere, în special articolele 8 și 14.

Prin derogare de la articolul 8, lucrătorii transfrontalieri care sunt cunoscuți de polițiștii de frontieră întrucât trec frecvent frontiera pe la același punct de trecere al frontierei și care, în baza verificărilor inițiale, nu fac obiectul unei alerte nici în SIS, nici în bazele naționale de date, nu fac obiectul verificărilor decât în mod aleatoriu, pentru a verifica dacă dețin un document valabil care îi autorizează să treacă frontiera și dacă îndeplinesc condițiile necesare pentru intrare. Inopinat și la intervale neregulate, respectivele persoane fac obiectul unor verificări amănunțite.

Dispozițiile punctului 5.2 pot fi extinse pentru alte categorii de persoane care traversează în mod regulat frontiera.

Minori

Polițiștii de frontieră acordă o atenție deosebită minorilor, indiferent dacă aceștia călătoresc însoțiți sau nu. Minorii care trec frontiera externă fac obiectul acelorași verificări la intrare și la ieșire precum adulții, în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament.

În cazul în care minorii sunt însoțiți, polițistul de frontieră verifică existența autorității părintești sau a tutelei legale a însoțitorilor asupra minorului, în special în cazul în care minorul este însoțit de un singur adult și în cazul în care există motive întemeiate de suspiciune că respectivul minor a fost luat ilegal din custodia persoanelor care dețin în mod legal autoritatea părintească sau tutela legală asupra sa. În cazul din urmă, polițistul de frontieră efectuează o cercetare mai aprofundată în vederea descoperirii eventualelor incoerențe sau contradicții în informațiile date.

În cazul minorilor care călătoresc neînsoțiți, polițiștii de frontieră se asigură, printr-o verificare aprofundată a documentelor de călătorie și a altor documente, că minorii nu părăsesc teritoriul împotriva voinței persoanelor învestite cu autoritatea părintească sau tutela legală asupra lor.

Statele membre desemnează puncte naționale de contact pentru consultare cu privire la minori și informează Comisia cu privire la aceasta. Comisia pune la dispoziția statelor membre o listă cu respectivele puncte naționale de contact.

În cazul în care există dubii cu privire la oricare dintre circumstanțele prevăzute la punctele 6.1, 6.2 și 6.3, polițiștii de frontieră utilizează lista punctelor naționale de contact pentru consultare cu privire la minori.

Statele membre se asigură că polițiștii de frontieră care verifică datele biometrice ale copiilor sau care utilizează aceste date pentru a identifica un copil sunt special instruiți pentru a face acest lucru într-un mod care ține seama de nevoile specifice ale copiilor și este adaptat acestora și cu respectarea deplină a interesului superior al copilului și a garanțiilor prevăzute în Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului. Atunci când minorul este însoțit de un părinte sau de un tutore legal, respectiva persoană însoțește copilul atunci când sunt verificate sau utilizate pentru identificare datele biometrice. Nu se folosește forța. Statele membre se asigură, atunci când este necesar, că infrastructura de la punctele de trecere a frontierei este adaptată pentru utilizarea datelor biometrice ale copiilor.

Servicii de salvare, poliție, pompieri și polițiști de frontieră

Înțelegerile privind intrarea și ieșirea membrilor serviciilor de salvare, a poliției, a pompierilor care acționează în situații de urgență, precum și a polițiștilor de frontieră care trec frontiera în exercitarea atribuțiilor de serviciu sunt prevăzute de dreptul intern. Statele membre pot încheia acorduri bilaterale cu țările terțe privind intrarea și ieșirea acestor categorii de persoane. Respectivele înțelegeri și acorduri bilaterale pot să prevadă derogări de la articolele 5, 6 și 8.

Lucrătorii offshore

Prin derogare de la articolele 5 și 8, lucrătorii offshore care se întorc în mod regulat pe teritoriul statelor membre pe cale maritimă sau aeriană fără a fi staționat pe teritoriul unei țări terțe nu fac obiectul controalelor sistematice.

Cu toate acestea, în special în cazul în care linia de coastă a unei țări terțe este situată în imediata apropiere a unui sit offshore, se ia în considerare analiza de risc legată de migrația ilegală în vederea determinării frecvenței controalelor care trebuie efectuate.

să se îmbarce sau să debarce în aeroportul de escală sau de destinație situat pe teritoriul unui stat membru;

să intre pe teritoriul localității aeroportului de escală sau de destinație situat pe teritoriul unui stat membru;

să se deplaseze prin orice mijloc de transport către un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru pentru a se îmbarca pe o aeronavă care urmează să plece de pe respectivul aeroport.

permis de liberă trecere al Națiunilor Unite, eliberat pentru personalul Națiunilor Unite și al agențiilor subordonate, în temeiul Convenției privind privilegiile și imunitățile instituțiilor specializate, adoptată la New York la 21 noiembrie 1947, de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite;

permis de liberă trecere al Uniunii Europene (UE);

permis de liberă trecere al Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom);

certificat de legitimare eliberat de secretarul general al Consiliului Europei;

documente eliberate în virtutea articolului III alineatul (2) din Convenția dintre statele părți la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forțelor lor armate (cărți de identitate militare însoțite de un ordin de misiune, de o foaie de drum, de un ordin de misiune individual sau colectiv) și documente eliberate în cadrul Parteneriatului pentru Pace.

ANEXA VIII

ANEXA VIII

Indicarea statului

Logoul statului … (Indicarea biroului)

(1)

ACCEPTAREA ELEMENTELOR DE PROBĂ PRIVIND RESPECTAREA CONDIȚIILOR PRIVIND DURATA ȘEDERII PE TERMEN SCURT ÎN CAZUL ÎN CARE DOCUMENTUL DE CĂLĂTORIE NU PREZINTĂ ȘTAMPILĂ DE INTRARE

La data de la (ora) la (locul)

în fața autorității subsemnate s-a prezentat:

Nume Prenume

Data nașterii Locul nașterii Sex

Cetățenie Cu domiciliul în

Tipul documentului de călătorie număr

Eliberat de la data de

Cu viza nr. (după caz) eliberată de

Cu o durată de zile pentru următoarele motive:

În temeiul elementelor de probă prezentate de persoana sus-menționată privind durata șederii pe teritoriul statelor membre, se consideră că respectiva persoană a intrat sau a ieșit de pe teritoriul(stat membru),la data de, prin punctul de trecere a frontierei

Date de contact pentru autoritatea subsemnată:

Tel:

Fax:

E-mail:

O copie a prezentului document a fost înmânată persoanei în cauză.

Persoana în cauză

Funcționar responsabil + ștampilă

(1) Nu este necesar niciun simbol pentru Islanda și Norvegia.

ANEXA IX

ANEXA IX

ANEXA X

ANEXA X

ANEXA XICĂLĂTORII ESENȚIALE

ANEXA XI

CĂLĂTORII ESENȚIALE

Partea A

Categoriile de persoane menționate la articolul 21a alineatul (4):

profesioniștii din domeniul sănătăți, cercetătorii din domeniul sănătății și personalul care se ocupă de îngrijirea persoanelor în vârstă;

lucrătorii transfrontalieri;

personalul din sectorul transporturilor;

diplomații, personalul organizațiilor internaționale și persoanele care sunt invitate de organizațiile internaționale și a căror prezență fizică este necesară pentru buna funcționare a acestor instituții, personalul militar, lucrătorii din domeniul umanitar și personalul de protecție civilă în exercitarea atribuțiilor lor;

pasagerii aflați în tranzit;

pasagerii care se deplasează din motive familiale imperative;

personalul navigant maritim;

persoanele care au nevoie de protecție internațională sau care au nevoie să intre din alte motive umanitare.

Partea B

Categoriile de persoane menționate la articolul 21a alineatul (5)

copiii din învățământul aferent educației timpurii și elevii care urmează studii într-o țară vecină și tutorii lor care îi însoțesc, care trec frontiera pentru a beneficia de educație, precum și studenții sau persoanele care călătoresc în scopuri educaționale;

lucrătorii sezonieri, inclusiv lucrătorii care produc alimente;

persoanele care călătoresc din motive imperioase de îngrijire a animalelor sau pentru măsuri necesare pentru agricultură și silvicultură în cazuri individuale;

lucrătorii cu înaltă calificare, precum și personalul-cheie și personalul științific care au un loc de muncă necesar din punct de vedere economic, societal și al securității și care au o activitate care nu poate fi amânată sau desfășurată în străinătate;

personalul autorităților publice pentru apărare, ordine publică, sănătate publică și securitate națională, și anume personalul poliției, al poliției de frontieră, al serviciilor de imigrație, al serviciilor de protecție civilă din domeniul sănătății publice etc. sau reprezentanții autorităților de aplicare a legii, în cazul în care călătoria este legată de îndeplinirea sarcinilor oficiale, inclusiv personalul responsabil cu exploatarea și întreținerea infrastructurii critice;

pescarii și persoanele care lucrează sau prestează servicii pe nave sau pe platforme miniere și de foraj offshore, pe baza unui raport de muncă, altul decât un contract de muncă în domeniul maritim;

persoanele care intră în statul membru în scopul primirii de servicii medicale esențiale, inclusiv ocupanții vehiculelor de urgență;

partenerii (soții/soțiile, partenerii civili, concubinii) și copiii unui călător esențial, inclusiv resortisanții țărilor terțe care călătoresc în scopul reîntregirii familiei;

resortisanții țărilor terțe care călătoresc pentru a răspunde unei citații din partea unei autorități judiciare;

persoanele care dețin un card internațional de presă emis de Federația Internațională a Jurnaliștilor;

persoanele dependente care călătoresc către locul în care se află îngrijitorii lor.

profesioniștii din domeniul sănătăți, cercetătorii din domeniul sănătății și personalul care se ocupă de îngrijirea persoanelor în vârstă;

lucrătorii transfrontalieri;

personalul din sectorul transporturilor;

diplomații, personalul organizațiilor internaționale și persoanele care sunt invitate de organizațiile internaționale și a căror prezență fizică este necesară pentru buna funcționare a acestor instituții, personalul militar, lucrătorii din domeniul umanitar și personalul de protecție civilă în exercitarea atribuțiilor lor;

pasagerii aflați în tranzit;

pasagerii care se deplasează din motive familiale imperative;

personalul navigant maritim;

persoanele care au nevoie de protecție internațională sau care au nevoie să intre din alte motive umanitare.

copiii din învățământul aferent educației timpurii și elevii care urmează studii într-o țară vecină și tutorii lor care îi însoțesc, care trec frontiera pentru a beneficia de educație, precum și studenții sau persoanele care călătoresc în scopuri educaționale;

lucrătorii sezonieri, inclusiv lucrătorii care produc alimente;

persoanele care călătoresc din motive imperioase de îngrijire a animalelor sau pentru măsuri necesare pentru agricultură și silvicultură în cazuri individuale;

lucrătorii cu înaltă calificare, precum și personalul-cheie și personalul științific care au un loc de muncă necesar din punct de vedere economic, societal și al securității și care au o activitate care nu poate fi amânată sau desfășurată în străinătate;

personalul autorităților publice pentru apărare, ordine publică, sănătate publică și securitate națională, și anume personalul poliției, al poliției de frontieră, al serviciilor de imigrație, al serviciilor de protecție civilă din domeniul sănătății publice etc. sau reprezentanții autorităților de aplicare a legii, în cazul în care călătoria este legată de îndeplinirea sarcinilor oficiale, inclusiv personalul responsabil cu exploatarea și întreținerea infrastructurii critice;

pescarii și persoanele care lucrează sau prestează servicii pe nave sau pe platforme miniere și de foraj offshore, pe baza unui raport de muncă, altul decât un contract de muncă în domeniul maritim;

persoanele care intră în statul membru în scopul primirii de servicii medicale esențiale, inclusiv ocupanții vehiculelor de urgență;

partenerii (soții/soțiile, partenerii civili, concubinii) și copiii unui călător esențial, inclusiv resortisanții țărilor terțe care călătoresc în scopul reîntregirii familiei;

resortisanții țărilor terțe care călătoresc pentru a răspunde unei citații din partea unei autorități judiciare;

persoanele care dețin un card internațional de presă emis de Federația Internațională a Jurnaliștilor;

persoanele dependente care călătoresc către locul în care se află îngrijitorii lor.

ANEXA XII

ANEXA XII

Partea A

Procedura de transferare a persoanelor reținute în zonele de frontieră internă

Deciziile de transfer în temeiul articolului 23a alineatul (2) se emit folosind un formular-standard, astfel cum este prevăzut în partea B a prezentei anexe, completat de autoritatea națională competentă. Deciziile produc efecte imediat.

Formularul-standard completat i se înmânează resortisantului țării terțe în cauză, care confirmă primirea deciziei de transfer prin semnarea formularului și primește o copie a formularului semnat.

În cazul în care resortisantul țării terțe refuză să semneze formularul-standard, autoritatea competentă indică refuzul în formular, la rubrica Observații.

Autoritățile naționale care emit o decizie de transfer înregistrează datele în formularul-standard menționat în partea B din prezenta anexă.

Autoritățile naționale care emit o decizie de transfer informează anual Comisia cu privire la numărul de persoane transferate în alte state membre, indicând statul membru (statele membre) în care au fost transferate persoanele, motivele pentru care se constată că persoanele respective nu aveau drept de ședere în statul membru și, dacă este cazul, cetățenia resortisanților țărilor terțe reținuți.

Resortisanții țărilor terțe reținuți în zonele de frontieră și transferați în temeiul acestei proceduri au dreptul la o cale de atac. Calea de atac împotriva deciziei de transfer se exercită în conformitate cu dreptul intern. Resortisanții țărilor terțe beneficiază de măsuri reparatorii eficiente în conformitate cu articolul 47 din cartă. Resortisantului țării terțe i se indică, în scris, într-o limbă pe care o înțelege sau despre care se presupune în mod rezonabil că o înțelege, punctele de contact în măsură să îi comunice informații despre reprezentanții care au competența de a acționa în numele respectivului resortisant al țării terțe, în conformitate cu dreptul intern. Introducerea unei căi de atac nu are efect suspensiv.

Autoritățile naționale competente se asigură că resortisantul țării terțe care face obiectul unei decizii de transfer este transferat, în cadrul cooperării bilaterale menționate la articolul 23a alineatul (1) litera (a), la autoritățile competente ale statului membru de primire. Transferul are loc imediat și în termen de cel mult 24 de ore. Ulterior, procedura de transfer nu poate avea loc, iar dispozițiile relevante din Directiva 2008/115/CE se aplică, după caz. Autoritățile naționale competente ale statului membru de primire cooperează cu autoritățile naționale competente ale statului membru de transfer în acest scop.

Partea B

Formular-standard pentru transferarea persoanelor reținute în zonele de frontieră internă

Regulament abrogat și lista modificărilor ulterioare

Tabel de corespondență