Articolul 1
Paragraf
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
Litera a
cerere înseamnă orice cerere, contencioasă sau necontencioasă, introdusă anterior sau ulterior datei intrării în vigoare a prezentului regulament în temeiul unui contract sau al unei tranzacții sau în legătură cu un contract sau cu o tranzacție și include în special:
Litera i
o cerere de executare a oricărei obligații care rezultă dintr-un contract sau dintr-o tranzacție sau în legătură cu un contract sau cu o tranzacție;
Litera ii
o cerere de prelungire sau de plată a unei obligațiuni, a unei garanții financiare sau a unei indemnizații, indiferent de forma acesteia;
Litera iii
o cerere de compensare care se referă la un contract sau la o tranzacție;
Litera iv
o cerere reconvențională;
Litera v
o cerere de recunoaștere sau de executare, inclusiv prin procedura de exequatur, a unei hotărâri judecătorești, a unei hotărâri arbitrale sau a unei decizii echivalente, indiferent de locul în care a fost pronunțată;
Litera b
contract sau tranzacție înseamnă orice tranzacție, indiferent de forma sa și de legislația aplicabilă și indiferent dacă include unul sau mai multe contracte sau obligații similare stabilite între părți identice sau nu; în acest scop, termenul contract include orice obligațiune, garanție sau indemnizație, în special de natură financiară, și orice credit, independent sau nu din punct de vedere juridic, precum și orice clauză aferentă care rezultă din tranzacția respectivă sau are legătură cu aceasta;
Litera c
autorități competente înseamnă autoritățile competente ale statelor membre, astfel cum sunt identificate pe site-urile internet enumerate în anexa II;
Litera d
resurse economice înseamnă activele de orice fel, corporale sau necorporale, mobiliare sau imobiliare, care nu sunt fonduri, dar pot fi utilizate pentru obținerea de fonduri, bunuri sau servicii;
Litera e
înghețarea resurselor economice înseamnă împiedicarea utilizării resurselor economice pentru obținerea de fonduri, bunuri sau servicii în orice mod, inclusiv, dar nu exclusiv, prin vânzarea, închirierea sau ipotecarea acestora;
Litera f
înghețarea fondurilor înseamnă împiedicarea oricărui tip de circulație, transfer, modificare, utilizare, accesare sau tranzacționare de fonduri care ar avea drept rezultat orice modificare a volumului, a valorii, a localizării, a proprietății, a posesiei, a naturii ori a destinației acestora sau orice altă modificare care ar permite utilizarea fondurilor, inclusiv gestionarea portofoliilor;
Litera g
fonduri înseamnă activele financiare și beneficiile de orice natură, inclusiv, dar nelimitându-se la:
Litera i
numerar, cecuri, creanțe în numerar, cambii, ordine de plată și alte instrumente de plată;
Litera ii
depozite la instituții financiare sau la alte entități, solduri de conturi, creanțe și titluri de creanță;
Litera iii
titluri de valoare negociate la nivel public și privat și instrumente de datorie, inclusiv titluri și acțiuni, certificate reprezentând titluri de valoare, obligațiuni, bilete la ordin, warante, obligațiuni negarantate și contracte derivate;
Litera iv
dobânzi, dividende sau alte venituri din active sau profitul provenit din active sau generat de acestea;
Litera v
credite, drepturi compensatorii, garanții, garanții de bună execuție sau alte angajamente financiare;
Litera vi
acreditive, conosamente, contracte de vânzare; și
Litera vii
documente care atestă deținerea de cote-părți dintr-un fond sau din resurse financiare;
Litera h
teritoriul Uniunii înseamnă teritoriile statelor membre cărora li se aplică tratatul, în condițiile prevăzute de acesta, inclusiv spațiul lor aerian.
Articolul 2
Alineatul 1
Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate de oricare dintre persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele enumerate în anexa I.
Alineatul 2
Se interzice punerea la dispoziție, direct sau indirect, în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor enumerate în anexa I, de fonduri sau resurse economice de orice tip.
Alineatul 3
Anexa I cuprinde persoanele fizice sau juridice, entitățile și organismele care, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Decizia (PESC) 2015/1763, au fost identificate de Consiliu ca:
Litera a
fiind responsabile de subminarea democrației sau de obstrucționarea găsirii unei soluții politice în Burundi, inclusiv prin acte de violență, represiune sau incitare la violență;
Litera b
fiind implicate, în Burundi, în planificarea, orchestrarea sau comiterea de încălcări ale dreptului internațional al drepturilor omului sau ale dreptului internațional umanitar, după caz, sau care constituie abuzuri grave ale drepturilor omului; și
Litera c
fiind asociate cu persoanele, entitățile sau organismele menționate la literele (a) și (b).
Articolul 3
Alineatul 1
Prin derogare de la articolul 2, autoritățile competente ale statelor membre pot autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate sau punerea la dispoziție a anumitor fonduri sau resurse economice, în condițiile pe care le consideră adecvate, după ce constată că fondurile sau resursele economice în cauză sunt:
Litera a
necesare pentru satisfacerea nevoilor de bază ale persoanelor fizice sau juridice enumerate în anexa I și ale membrilor de familie care se află în întreținerea respectivelor persoane fizice, inclusiv plăți necesare pentru achitarea unor cheltuieli legate de alimente, chirie sau rate ipotecare, medicamente și tratamente medicale, impozite, prime de asigurare și utilități publice;
Litera b
destinate exclusiv plății unor onorarii rezonabile sau rambursării cheltuielilor suportate în legătură cu prestarea unor servicii juridice;
Litera c
destinate exclusiv plății comisioanelor sau a cheltuielilor corespunzătoare păstrării sau administrării curente a fondurilor sau a resurselor economice înghețate; sau
Litera d
necesare pentru cheltuieli extraordinare, cu condiția ca autoritatea competentă în cauză să fi notificat autorităților competente din celelalte state membre și Comisiei, cu cel puțin două săptămâni înainte de acordarea autorizației respective, motivele pentru care consideră că ar trebui acordată o autorizație specifică.
Alineatul 2
Statul membru în cauză informează celelalte state membre și Comisia în legătură cu orice autorizație acordată în temeiul alineatului (1).
Articolul 4
Alineatul 1
Prin derogare de la articolul 2 alineatul (1), autoritățile competente din statele membre pot autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
Litera a
fondurile sau resursele economice fac obiectul unei hotărâri arbitrale pronunțate înainte de data la care persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul menționat la articolul 2 a fost inclus pe lista din anexa I, al unei hotărâri judecătorești ori al unei decizii administrative adoptate în Uniune sau al unei hotărâri judecătorești executorii în statul membru în cauză, înainte sau după data respectivă;
Litera b
fondurile sau resursele economice vor fi utilizate exclusiv pentru a da curs cererilor garantate printr-o astfel de hotărâre ori decizie sau a căror valabilitate este recunoscută printr-o astfel de hotărâre sau decizie, în limitele stabilite de actele cu putere de lege și de normele administrative care reglementează drepturile persoanelor care formulează astfel de cereri;
Litera c
hotărârea sau decizia nu este în beneficiul unei persoane fizice sau juridice, al unei entități sau al unui organism inclus pe lista din anexa I; și
Litera d
recunoașterea hotărârii deciziei respective nu contravine politicii publice a statului membru în cauză.
Alineatul 2
Statul membru în cauză informează celelalte state membre și Comisia în legătură cu orice autorizație acordată în temeiul alineatului (1).
Articolul 4a
Alineatul 1
Articolul 2 alineatele (1) și (2) nu se aplică punerii la dispoziție a fondurilor sau resurselor economice necesare pentru a asigura furnizarea cu promptitudine a asistenței umanitare sau a sprijini alte activități care răspund unor nevoi umane de bază, atunci când asistența și celelalte activități sunt desfășurate de:
Litera a
Organizația Națiunilor Unite (ONU), inclusiv programele, fondurile și alte entități și organisme ale acesteia, precum și agențiile sale specializate și organizațiile conexe;
Litera b
organizații internaționale;
Litera c
organizații umanitare cu statut de observator în cadrul Adunării Generale a ONU și membri ai respectivelor organizații umanitare;
Litera d
organizațiile neguvernamentale finanțate bilateral sau multilateral care participă la planurile de răspuns umanitar ale ONU, la planurile de răspuns pentru refugiați, la alte apeluri sau clustere umanitare ale ONU coordonate de Oficiul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare;
Litera e
organizații și agenții cărora Uniunea le-a acordat certificatul de parteneriat umanitar sau care sunt certificate sau recunoscute de un stat membru în conformitate cu procedurile naționale;
Litera f
agenții specializate ale statelor membre; sau
Litera g
angajații, beneficiarii de granturi, filialele sau partenerii de implementare ai entităților menționate la literele (a)-(f) atunci când și în măsura în care aceștia acționează în calitățile respective.
Alineatul 2
Fără a aduce atingere alineatului (1) și prin derogare de la articolul 2 alineatele (1) și (2), autoritățile competente ale statelor membre pot autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate ori punerea la dispoziție a anumitor fonduri sau resurse economice, în condițiile pe care le consideră adecvate, după ce au stabilit că furnizarea respectivelor fonduri sau resurse economice este necesară pentru a asigura acordarea cu promptitudine a asistenței umanitare sau a sprijini alte activități care răspund unor nevoi umane de bază.
Alineatul 3
În absența unei decizii negative, a unei cereri de informații sau a unei notificări privind necesitatea unei perioade de timp suplimentare din partea autorității competente relevante în termen de cinci zile lucrătoare de la data primirii unei cereri de autorizare în temeiul alineatului (2), se consideră că respectiva autorizație a fost acordată.
Alineatul 4
Statul membru în cauză informează celelalte state membre și Comisia cu privire la orice autorizație acordată în temeiul alineatelor (2) și (3) în termen de patru săptămâni de la o astfel de autorizare.
Articolul 5
Alineatul 1
Prin derogare de la dispozițiile articolului 2 alineatul (1), în cazul în care o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism inclus pe lista din anexa I trebuie să efectueze o plată în baza unui contract sau a unui acord încheiat de persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul în cauză sau în baza unei obligații care a apărut în sarcina persoanei fizice sau juridice, a entității sau a organismului în cauză înainte de data la care persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul respectiv a fost inclus pe lista din anexa I, autoritățile competente ale statelor membre pot autoriza, în condițiile pe care le consideră adecvate, deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate, cu condiția ca autoritatea competentă în cauză să fi stabilit că:
Litera a
fondurile sau resursele economice sunt utilizate pentru efectuarea unei plăți de către o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism inclus pe lista din anexa I; și că
Litera b
plata nu încalcă dispozițiile articolului 2 alineatul (2).
Alineatul 2
Statul membru în cauză informează celelalte state membre și Comisia în legătură cu orice autorizație acordată în temeiul alineatului (1).
Articolul 6
Alineatul 1
Articolul 2 alineatul (2) nu împiedică creditarea conturilor înghețate de către instituțiile financiare sau de credit care primesc fonduri transferate de terți în contul persoanei fizice sau juridice, al entității sau al organismului inclus pe listă, cu condiția ca toate aceste sume care sunt transferate în conturile respective să fie, de asemenea, înghețate. Instituția financiară sau de credit informează, fără întârziere, autoritatea competentă relevantă cu privire la orice tranzacție de acest tip.
Alineatul 2
Articolul 2 alineatul (2) nu se aplică sumelor transferate în conturile înghețate care reprezintă:cu condiția ca aceste dobânzi, alte venituri și plăți să fie înghețate în conformitate cu articolul 2 alineatul (1).
Litera a
dobânzi sau alte venituri generate de conturile respective;
Litera b
plăți datorate în baza unor contracte, acorduri sau obligații care au fost încheiate sau care au apărut înainte de data la care persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul menționat la articolul 2 a fost inclus pe lista din anexa I; sau
Litera c
plăți datorate în temeiul unor hotărâri judecătorești, decizii administrative sau hotărâri arbitrale pronunțate într-un stat membru sau care sunt executorii în statul membru în cauză,
Articolul 7
Alineatul 1
Fără a aduce atingere normelor aplicabile în materie de raportare, confidențialitate și secret profesional, persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele:
Litera a
furnizează de îndată autorității competente a statului membru în care își au reședința sau sediul orice informații care ar facilita respectarea prezentului regulament, cum ar fi informațiile cu privire la conturile și sumele înghețate în conformitate cu articolul 2, și transmit aceste informații Comisiei, direct sau prin intermediul statului membru; și
Litera b
cooperează cu autoritatea competentă cu privire la oricare verificare a acestor informații.
Alineatul 2
Orice informații suplimentare primite direct de Comisie sunt comunicate statelor membre.
Alineatul 3
Orice informații furnizate sau primite în conformitate cu prezentul articol sunt utilizate numai în scopul pentru care au fost furnizate sau primite.
Articolul 8
Paragraf
Este interzisă participarea în cunoștință de cauză și deliberată la activități care au drept scop sau efect eludarea măsurilor menționate la articolul 2.
Articolul 9
Alineatul 1
Înghețarea fondurilor și a resurselor economice sau refuzul de a pune la dispoziție aceste fonduri sau resurse economice efectuat cu bună-credință, pe motiv că o astfel de acțiune este conformă cu dispozițiile prezentului regulament, nu angajează în niciun fel răspunderea persoanei fizice sau juridice, a entității sau a organismului care o efectuează ori a personalului de conducere sau a angajaților acestora, cu excepția cazului în care se dovedește că fondurile și resursele economice în cauză au fost înghețate sau reținute din neglijență.
Alineatul 2
Acțiunile persoanelor fizice sau juridice, ale entităților sau ale organismelor nu angajează în niciun fel răspunderea acestora în cazul în care nu au știut și nu au avut niciun motiv întemeiat să suspecteze că acțiunile lor vor încălca măsurile prevăzute de prezentul regulament.
Articolul 10
Alineatul 1
Nu se dă curs niciunei cereri în legătură cu orice contract sau tranzacție a cărei executare a fost afectată, direct sau indirect, în totalitate sau parțial, de măsurile impuse în temeiul prezentului regulament, inclusiv cererilor de despăgubire sau oricărei alte cereri de acest tip, cum ar fi cererile de compensare sau cele de chemare în garanție, în mod deosebit cererilor de prelungire sau de plată a unei obligațiuni, a unei garanții sau a unei indemnizații, în special a unei garanții financiare sau a unei indemnizații financiare, indiferent de formă, în cazul în care sunt formulate de:
Litera a
persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele desemnate care sunt incluse pe lista din anexa I;
Litera b
orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism care acționează prin intermediul sau în numele uneia dintre persoanele, entitățile sau organismele menționate la litera (a).
Alineatul 2
În cadrul oricărei proceduri menite să dea curs unei cereri, sarcina de a dovedi că satisfacerea cererii nu este interzisă în temeiul alineatului (1) incumbă persoanei fizice sau juridice, entității sau organismului care urmărește să se dea curs respectivei cereri.
Alineatul 3
Prezentul articol nu aduce atingere dreptului persoanelor fizice sau juridice, al entităților și al organismelor menționate la alineatul (1) la controlul jurisdicțional al legalității neexecutării obligațiilor contractuale în conformitate cu prezentul regulament.
Articolul 11
Alineatul 1
Comisia și statele membre se informează reciproc cu privire la măsurile luate în temeiul prezentului regulament și fac schimb de orice alte informații relevante de care dispun în legătură cu prezentul regulament, în special informații:
Litera a
cu privire la fondurile înghețate în temeiul articolului 2 și la autorizările acordate în temeiul articolelor 3, 4 și 5;
Litera b
cu privire la problemele legate de încălcări și de executare și la hotărârile pronunțate de instanțele naționale.
Alineatul 2
Statele membre se informează reciproc și informează Comisia imediat cu privire la orice alte informații relevante de care dispun care ar putea afecta punerea în aplicare efectivă a prezentului regulament.
Articolul 12
Paragraf
Comisia este împuternicită să modifice anexa II pe baza informațiilor furnizate de statele membre.
Articolul 13
Alineatul 1
În cazul în care decide să aplice măsurile menționate la articolul 2 alineatul (1) unei persoane fizice sau juridice, unei entități sau unui organism, Consiliul modifică anexa I în consecință.
Alineatul 2
Consiliul comunică decizia sa, inclusiv motivele includerii pe listă, persoanei fizice sau juridice, entității sau organismului menționate la alineatul (1), fie direct, dacă adresa este cunoscută, fie prin publicarea unui anunț, oferind persoanei fizice sau juridice, entității sau organismului în cauză posibilitatea de a formula observații.
Alineatul 3
În cazul în care se transmit observații sau se prezintă dovezi substanțiale noi, Consiliul își reexaminează decizia și informează în consecință persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul în cauză.
Alineatul 4
Lista din anexa I se revizuiește periodic și, cel puțin, o dată la fiecare 12 luni.
Articolul 14
Alineatul 1
Anexa I cuprinde motivele includerii pe listă a persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor vizate.
Alineatul 2
Anexa I cuprinde, în cazul în care acestea sunt disponibile, informațiile necesare pentru identificarea persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau organismelor vizate. În ceea ce privește persoanele fizice, astfel de informații pot cuprinde numele, inclusiv pseudonimele, data și locul nașterii, cetățenia, numărul pașaportului și al cărții de identitate, sexul, adresa, dacă este cunoscută, precum și funcția sau profesia. În ceea ce privește persoanele juridice, entitățile și organismele, astfel de informații pot include denumirea, locul și data înregistrării, numărul de înregistrare și sediul.
Articolul 15
Alineatul 1
Statele membre stabilesc normele privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor prezentului regulament și iau toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestora. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive.
Alineatul 2
După intrarea în vigoare a prezentului regulament, statele membre notifică fără întârziere normele respective Comisiei, precum și orice modificări ulterioare aduse acestora.
Articolul 15a
Alineatul 1
Consiliul, Comisia și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare Înaltul Reprezentant) pot prelucra date cu caracter personal în vederea exercitării atribuțiilor care le sunt conferite în temeiul prezentului regulament. Aceste sarcini includ:
Litera a
în ceea ce privește Consiliul, elaborarea și modificarea anexei I;
Litera b
în ceea ce privește Înaltul Reprezentant, elaborarea modificărilor la anexa I;
Litera c
în ceea ce privește Comisia:
Litera i
adăugarea conținutului anexei I la lista consolidată în format electronic a persoanelor, a grupurilor și a entităților cărora li se aplică măsuri restrictive cu caracter financiar ale Uniunii și în harta interactivă a sancțiunilor, ambele fiind publice;
Litera ii
prelucrarea informațiilor privind impactul măsurilor luate în temeiul prezentului regulament, precum valoarea fondurilor înghețate, și a informațiilor privind autorizațiile acordate de autoritățile competente.
Litera i
adăugarea conținutului anexei I la lista consolidată în format electronic a persoanelor, a grupurilor și a entităților cărora li se aplică măsuri restrictive cu caracter financiar ale Uniunii și în harta interactivă a sancțiunilor, ambele fiind publice;
Litera ii
prelucrarea informațiilor privind impactul măsurilor luate în temeiul prezentului regulament, precum valoarea fondurilor înghețate, și a informațiilor privind autorizațiile acordate de autoritățile competente.
Alineatul 2
Consiliul, Comisia și Înaltul Reprezentant pot prelucra, dacă este cazul, datele relevante referitoare la infracțiunile comise de persoanele fizice incluse pe listă, la condamnările penale ale acestor persoane sau la măsurile de securitate privind aceste persoane, numai în măsura în care o astfel de prelucrare este necesară pentru elaborarea anexei I.
Alineatul 3
În scopul aplicării prezentului regulament, Consiliul, serviciul din cadrul Comisiei prevăzut în anexa II la prezentul regulament și Înaltul Reprezentant sunt desemnați operatori în sensul articolului 3 punctul 8 din Regulamentul (UE) 2018/1725, pentru a se asigura faptul că persoanele fizice în cauză își pot exercita drepturile ce le revin în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1725.
Articolul 16
Alineatul 1
Statele membre desemnează autoritățile competente menționate în prezentul regulament și le identifică pe site-urile internet enumerate în anexa II. Comisiei i se notifică de către statele membre orice modificare a adreselor site-urilor lor internet enumerate în anexa II.
Alineatul 2
După intrarea în vigoare a prezentului regulament, statele membre notifică fără întârziere Comisiei autoritățile lor competente, inclusiv datele de contact ale acestora, precum și orice modificări ulterioare aduse în privința acestora.
Alineatul 3
În cazul în care prezentul regulament prevede o obligație de a notifica, a informa sau a comunica în alt mod cu Comisia, adresa și celelalte date de contact care trebuie utilizate în vederea acestei comunicări sunt cele indicate în anexa II.
Articolul 17
Paragraf
Prezentul regulament se aplică:
Litera a
pe teritoriul Uniunii, inclusiv în spațiul aerian al acesteia;
Litera b
la bordul oricărei aeronave sau al oricărei nave aflate sub jurisdicția unui stat membru;
Litera c
oricărei persoane fizice aflate pe teritoriul sau în afara teritoriului Uniunii care este resortisant al unui stat membru;
Litera d
oricărei persoane juridice, oricărei entități sau oricărui organism aflat pe teritoriul sau în afara teritoriului Uniunii care este înregistrat sau constituit în temeiul legislației unui stat membru;
Litera e
oricărei persoane juridice, oricărei entități sau oricărui organism, în legătură cu orice activitate desfășurată în întregime sau parțial pe teritoriul Uniunii.
Articolul 18
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
ANEXA I
Paragraf
Lista persoanelor fizice și juridice, entităților și organismelor menționate la articolul 2
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
Site-urile internet care conțin informații privind autoritățile competente, precum și adresa pentru notificările adresate Comisiei Europene
Paragraf
BELGIA
Paragraf
https://diplomatie.belgium.be/en/policy/policy_areas/peace_and_security/sanctions
Paragraf
BULGARIA
Paragraf
https://www.mfa.bg/en/EU-sanctions
Paragraf
CEHIA
Paragraf
www.financnianalytickyurad.cz/mezinarodni-sankce.html
Paragraf
DANEMARCA
Paragraf
https://um.dk/udenrigspolitik/sanktioner/ansvarlige-myndigheder
Paragraf
GERMANIA
Paragraf
https://www.bmwi.de/Redaktion/DE/Artikel/Aussenwirtschaft/embargos-aussenwirtschaftsrecht.html
Paragraf
ESTONIA
Paragraf
https://vm.ee/sanktsioonid-ekspordi-ja-relvastuskontroll/rahvusvahelised-sanktsioonid
Paragraf
IRLANDA
Paragraf
https://www.dfa.ie/our-role-policies/ireland-in-the-eu/eu-restrictive-measures/
Paragraf
GRECIA
Paragraf
http://www.mfa.gr/en/foreign-policy/global-issues/international-sanctions.html
Paragraf
SPANIA
Paragraf
https://www.exteriores.gob.es/es/PoliticaExterior/Paginas/SancionesInternacionales.aspx
Paragraf
FRANȚA
Paragraf
http://www.diplomatie.gouv.fr/fr/autorites-sanctions/
Paragraf
CROAȚIA
Paragraf
https://mvep.gov.hr/vanjska-politika/medjunarodne-mjere-ogranicavanja/22955
Paragraf
ITALIA
Paragraf
https://www.esteri.it/it/politica-estera-e-cooperazione-allo-sviluppo/politica_europea/misure_deroghe/
Paragraf
CIPRU
Paragraf
https://mfa.gov.cy/themes/
Paragraf
LETONIA
Paragraf
https://www.fid.gov.lv/en
Paragraf
LITUANIA
Paragraf
https://www.urm.lt/en/lithuania-in-the-region-and-the-world/lithuanias-security-policy/international-sanctions/997
Paragraf
LUXEMBURG
Paragraf
https://maee.gouvernement.lu/fr/directions-du-ministere/affaires-europeennes/organisations-economiques-int/mesures-restrictives.html
Paragraf
UNGARIA
Paragraf
https://kormany.hu/kulgazdasagi-es-kulugyminiszterium/ensz-eu-szankcios-tajekoztato
Paragraf
MALTA
Paragraf
https://smb.gov.mt/
Paragraf
ȚĂRILE DE JOS
Paragraf
https://www.rijksoverheid.nl/onderwerpen/internationale-sancties
Paragraf
AUSTRIA
Paragraf
https://www.bmeia.gv.at/themen/aussenpolitik/europa/eu-sanktionen-nationale-behoerden/
Paragraf
POLONIA
Paragraf
https://www.gov.pl/web/dyplomacja/sankcje-miedzynarodowe
Paragraf
https://www.gov.pl/web/diplomacy/international-sanctions
Paragraf
PORTUGALIA
Paragraf
https://portaldiplomatico.mne.gov.pt/politica-externa/medidas-restritivas
Paragraf
ROMÂNIA
Paragraf
http://www.mae.ro/node/1548
Paragraf
SLOVENIA
Paragraf
http://www.mzz.gov.si/si/omejevalni_ukrepi
Paragraf
SLOVACIA
Paragraf
https://www.mzv.sk/europske_zalezitosti/europske_politiky-sankcie_eu
Paragraf
FINLANDA
Paragraf
https://um.fi/pakotteet
Paragraf
SUEDIA
Paragraf
https://www.regeringen.se/sanktioner
Paragraf
Adresa pentru notificările către Comisia Europeană:
Paragraf
Comisia Europeană
Paragraf
Direcția Generală Stabilitate Financiară, Servicii Financiare și Uniunea Piețelor de Capital (DG FISMA)
Paragraf
Rue de Spa/Spastraat 2
Paragraf
1049 Bruxelles/Brussel
Paragraf
BELGIQUE/BELGIË
Paragraf
E-mail: relex-sanctions@ec.europa.eu
Tabel 1
Tabelul 1