AcasăLegislație UE02015R0131-20150129

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/131 al Comisiei din 26 ianuarie 2015 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1235/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce privește regimul de import al produselor ecologice din țări terțe (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:29.01.2015
În vigoare din:29.01.2015
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91, în special articolul 33 alineatele (2) și (3) și articolul 38 litera (d),
1
Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 al Comisiei cuprinde o listă a țărilor terțe ale căror sisteme de producție și măsuri de control pentru producția ecologică a produselor agricole sunt recunoscute drept echivalente cu cele stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 834/2007.
2
Republica Coreea a depus la Comisie o cerere în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007, în scopul includerii pe lista stabilită în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 pentru anumite produse agricole transformate. Republica Coreea a transmis informațiile necesare în conformitate cu articolele 7 și 8 din același regulament. Examinarea acestor informații și discuțiile ulterioare cu autoritățile din Republica Coreea și o examinare la fața locului a normelor de producție și a măsurilor de control aplicate în Republica Coreea au dus la concluzia că, în această țară, normele care reglementează producția și controalele pentru producția ecologică a produselor agricole prelucrate pentru a fi utilizate ca alimente sunt echivalente cu cele stabilite în Regulamentul (CE) nr. 834/2007. În consecință, Republica Coreea ar trebui inclusă în lista stabilită în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 pentru produsele agricole prelucrate pentru a fi utilizate ca alimente (produse din categoria D).
3
Anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 conține o listă a organismelor și autorităților de control competente să desfășoare controale și să elibereze certificate în țări terțe, în scopul echivalenței. Ca urmare a includerii Republicii Coreea în anexa III la regulamentul respectiv, organismele și autoritățile de control pertinente recunoscute până în prezent pentru importul de produse din categoria D din Republica Coreea ar trebui să fie eliminate din anexa IV.
4
Prin urmare, anexele III și IV la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 ar trebui modificate în consecință.
5
Includerea Republicii Coreea în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 ar trebui să se aplice de la 1 februarie 2015. Cu toate acestea, pentru a permite operatorilor să se adapteze la modificările aduse anexelor III și IV la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008, modificarea acestei din urmă anexe ar trebui să se aplice doar după o perioadă de timp rezonabilă.
6
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de reglementare pentru producția ecologică,

Articolul 1

Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Anexa III se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.
Punctul 2
Anexa IV se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Articolul 1 punctul 1 se aplică de la 1 februarie 2015.
Paragraf
Articolul 1 punctul 2 se aplică de la 1 mai 2015.
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
ANEXA I
Paragraf
În anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 se inserează următorul text:
Paragraf
REPUBLICA COREEA
Paragraf
ingrediente obținute prin metode de producție ecologică din componența produselor din categoria D care au fost cultivate în Republica Coreea sau care au fost importate în Republica Coreea:
Paragraf
fie din Uniune;
Paragraf
fie dintr-o țară terță în cazul căreia Republica Coreea a recunoscut că produsele au fost obținute și supuse unor controale în țara terță respectivă în conformitate cu norme echivalente cu cele prevăzute în legislația Republicii Coreea.
Litera

Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
Anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 se modifică după cum urmează:
Paragraf
La rubrica referitoare la Australian Certified Organic, la punctul 3, se elimină rândul corespunzător țării terțe Coreea de Sud și numărului de cod KR-BIO-107.
Paragraf
La rubrica referitoare la BCS Öko-Garantie GmbH, la punctul 3, pe rândul corespunzător țării terțe Coreea de Sud și numărului de cod KR-BIO-141, se elimină crucea din coloana D; Coreea de Sud se înlocuiește cu Republica Coreea.
Paragraf
La rubrica referitoare la Bioagricert S.r.l., la punctul 3, pe rândul corespunzător țării terțe Coreea de Sud și numărului de cod KR-BIO-132, se elimină crucea din coloana D; Coreea de Sud se înlocuiește cu Republica Coreea.
Paragraf
La rubrica referitoare la Bio.inspecta AG, la punctul 3, pe rândul corespunzător țării terțe Coreea de Sud și numărului de cod KR-BIO-161, se elimină crucea din coloana D; Coreea de Sud se înlocuiește cu Republica Coreea.
Paragraf
La rubrica referitoare la Control Union Certifications, la punctul 3, pe rândul corespunzător țării terțe Coreea de Sud și numărului de cod KR-BIO-149, se elimină crucea din coloana D; Coreea de Sud se înlocuiește cu Republica Coreea.
Paragraf
Rubrica referitoare la Doalnara Certified Organic Korea, LLC se modifică după cum urmează:
Paragraf
la punctul 3, pe rândul corespunzător țării terțe Coreea de Sud și numărului de cod KR-BIO-129, se elimină crucea din coloana D; Coreea de Sud se înlocuiește cu Republica Coreea;
Paragraf
la punctul 4, se elimină cuvântul vin.
Paragraf
La rubrica referitoare la Ecocert SA, la punctul 3, pe rândul corespunzător țării terțe Coreea de Sud și numărului de cod KR-BIO-154, se elimină crucea din coloana D; Coreea de Sud se înlocuiește cu Republica Coreea.
Paragraf
La rubrica referitoare la Organic Certifiers, la punctul 3, pe rândul corespunzător țării terțe Coreea de Sud și numărului de cod KR-BIO-106, se elimină crucea din coloana D; Coreea de Sud se înlocuiește cu Republica Coreea.
Punctul 1
La rubrica referitoare la Australian Certified Organic, la punctul 3, se elimină rândul corespunzător țării terțe Coreea de Sud și numărului de cod KR-BIO-107.
Punctul 2
La rubrica referitoare la BCS Öko-Garantie GmbH, la punctul 3, pe rândul corespunzător țării terțe Coreea de Sud și numărului de cod KR-BIO-141, se elimină crucea din coloana D; Coreea de Sud se înlocuiește cu Republica Coreea.
Punctul 3
La rubrica referitoare la Bioagricert S.r.l., la punctul 3, pe rândul corespunzător țării terțe Coreea de Sud și numărului de cod KR-BIO-132, se elimină crucea din coloana D; Coreea de Sud se înlocuiește cu Republica Coreea.
Punctul 4
La rubrica referitoare la Bio.inspecta AG, la punctul 3, pe rândul corespunzător țării terțe Coreea de Sud și numărului de cod KR-BIO-161, se elimină crucea din coloana D; Coreea de Sud se înlocuiește cu Republica Coreea.
Punctul 5
La rubrica referitoare la Control Union Certifications, la punctul 3, pe rândul corespunzător țării terțe Coreea de Sud și numărului de cod KR-BIO-149, se elimină crucea din coloana D; Coreea de Sud se înlocuiește cu Republica Coreea.
Punctul 6
Rubrica referitoare la Doalnara Certified Organic Korea, LLC se modifică după cum urmează:
Litera a
la punctul 3, pe rândul corespunzător țării terțe Coreea de Sud și numărului de cod KR-BIO-129, se elimină crucea din coloana D; Coreea de Sud se înlocuiește cu Republica Coreea;
Litera b
la punctul 4, se elimină cuvântul vin.
Punctul 7
La rubrica referitoare la Ecocert SA, la punctul 3, pe rândul corespunzător țării terțe Coreea de Sud și numărului de cod KR-BIO-154, se elimină crucea din coloana D; Coreea de Sud se înlocuiește cu Republica Coreea.
Punctul 8
La rubrica referitoare la Organic Certifiers, la punctul 3, pe rândul corespunzător țării terțe Coreea de Sud și numărului de cod KR-BIO-106, se elimină crucea din coloana D; Coreea de Sud se înlocuiește cu Republica Coreea.
Litera a
la punctul 3, pe rândul corespunzător țării terțe Coreea de Sud și numărului de cod KR-BIO-129, se elimină crucea din coloana D; Coreea de Sud se înlocuiește cu Republica Coreea;
Litera b
la punctul 4, se elimină cuvântul vin.
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2