AcasăLegislație UE02015D0078-20150316

Decizia (PESC) 2015/78 a Consiliului din 19 ianuarie 2015 privind o misiune de consiliere militară PSAC a Uniunii Europene în Republica Centrafricană (EUMAM RCA)

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:16.03.2015
În vigoare din:16.03.2015
Articole:13
EUR-Lex

Articolul 1

Misiune

Alineatul 1
Uniunea desfășoară o misiune de consiliere militară PSAC în Republica Centrafricană (EUMAM RCA), pentru a sprijini autoritățile RCA în pregătirea viitoarei reforme a sectorului de securitate susținând FACA să administreze situația actuală și să dezvolte capacitățile și calitățile necesare în vederea îndeplinirii obiectivului constituirii unor viitoare FACA modernizate, eficiente și responsabile. Aceasta își concentrează acțiunile în zona Bangui.
Alineatul 2
EUMAM RCA acționează în concordanță cu obiectivele politice, strategice și politico-militare, astfel cum sunt enunțate în conceptul de gestionare a crizelor aprobat de Consiliu la 15 decembrie 2014.

Articolul 2

Numirea comandantului misiunii UE

Alineatul 1
Generalul de brigadă Dominique LAUGEL este numit comandant al misiunii UE EUMAM RCA (comandantul misiunii).
Alineatul 2
Comandantul misiunii îndeplinește funcțiile de comandant al operației UE și de comandant al forței UE.

Articolul 3

Desemnarea comandamentului misiunii

Alineatul 1
Comandamentul misiunii EUMAM RCA este amplasat în Bangui, RCA. Acesta îndeplinește atât funcțiile de comandament al operației, cât și pe cele de comandament al forței.
Alineatul 2
Comandamentul misiunii include o celulă de sprijin la Bruxelles.

Articolul 4

Planificarea și lansarea EUMAM RCA

Alineatul 1
Regulile de angajare necesare pentru etapa pregătitoare a EUMAM RCA sunt aprobate de Consiliu cât mai curând posibil după adoptarea prezentei decizii.
Alineatul 2
EUMAM RCA se lansează printr-o decizie a Consiliului la data recomandată de comandantul misiunii, în urma aprobării planului misiunii și, dacă este necesar, a unor reguli de angajare suplimentare.

Articolul 5

Controlul politic și conducerea strategică

Alineatul 1
Sub responsabilitatea Consiliului și a Înaltului Reprezentant, COPS exercită controlul politic și conducerea strategică a EUMAM RCA. Consiliul autorizează COPS să ia deciziile corespunzătoare, în conformitate cu articolul 38 din TUE. Această autorizare se referă la competențele necesare pentru modificarea documentelor de planificare, inclusiv a planului misiunii, precum și a regulilor de angajare. Autorizarea se referă, de asemenea, la competențele necesare pentru luarea de decizii privind numirea comandanților ulteriori ai misiunii. Competențele decizionale cu privire la obiectivele și încetarea EUMAM RCA rămân în continuare ale Consiliului.
Alineatul 2
COPS raportează periodic Consiliului.
Alineatul 3
COPS primește periodic rapoarte din partea președintelui Comitetului militar al UE (CMUE) în ceea ce privește desfășurarea EUMAM RCA. COPS îl poate invita pe comandantul misiunii la reuniunile sale, după caz.

Articolul 6

Conducerea militară

Alineatul 1
CMUE supraveghează buna executare a EUMAM RCA, desfășurată sub responsabilitatea comandantului misiunii.
Alineatul 2
EUMC primește periodic rapoarte din partea comandantului misiunii. Acesta îl poate invita pe comandantul misiunii la reuniunile sale, după caz.
Alineatul 3
Președintele CMUE acționează ca punct principal de contact pentru comandantul misiunii.

Articolul 7

Coerența în ceea ce privește răspunsul și coordonarea din partea Uniunii

Alineatul 1
Înaltul Reprezentant asigură punerea în aplicare a prezentei decizii, precum și coerența acesteia cu acțiunea externă a Uniunii în general, inclusiv cu programele de dezvoltare și cu asistența umanitară ale Uniunii.
Alineatul 2
Fără a aduce atingere lanțului de comandă, comandantul misiunii primește orientări politice locale din partea șefului delegației Uniunii la Bangui.
Alineatul 3
Înaltului Reprezentant, asistat de Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), acționează ca principal punct de contact cu ONU, autoritățile din RCA și țările învecinate, Uniunea Africană (UA), Comunitatea Economică a Statelor din Africa Centrală (ECCAS), precum și cu alți actori internaționali și bilaterali relevanți.
Alineatul 4
Acordurile de coordonare între comandantul misiunii, actorii din Uniune și partenerii locali strategici cheie relevanți pentru operație sunt definite în planul misiunii.

Articolul 8

Participarea statelor terțe

Alineatul 1
Fără a aduce atingere autonomiei decizionale a Uniunii sau cadrului său instituțional unic și în conformitate cu orientările relevante ale Consiliului European, statele terțe pot fi invitate să participe la EUMAM RCA.
Alineatul 2
Consiliul autorizează COPS să invite statele terțe să ofere contribuții și să adopte deciziile corespunzătoare privind acceptarea contribuțiilor propuse, la recomandarea comandantului misiunii și a CMUE.
Alineatul 3
Modalitățile detaliate privind participarea statelor terțe fac obiectul unor acorduri încheiate în temeiul articolului 37 din TUE și în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). În cazul în care Uniunea și un stat terț au încheiat un acord prin care se instituie un cadru pentru participarea statului terț respectiv la misiuni ale Uniunii de gestionare a crizelor, dispozițiile respectivului acord se aplică în cadrul EUMAM RCA.
Alineatul 4
Statele terțe care aduc contribuții militare importante la EUMAM RCA au aceleași drepturi și obligații în ceea ce privește gestionarea curentă a EUMAM RCA ca statele membre care participă la EUMAM RCA.
Alineatul 5
Consiliul autorizează COPS să adopte deciziile corespunzătoare cu privire la crearea unui comitet al țărilor contribuitoare, în cazul în care unele state terțe ar aduce contribuții militare importante.

Articolul 9

Statutul personalului aflat sub comanda UE

Paragraf
Statutul unităților și personalului aflate sub comanda UE, inclusiv privilegiile, imunitățile și alte garanții necesare îndeplinirii și bunei desfășurări a misiunii acestora, face obiectul unui acord încheiat în temeiul articolului 37 din TUE în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 218 din TFUE.

Articolul 10

Dispoziții financiare

Alineatul 1
Costurile comune ale EUMAM RCA sunt gestionate în conformitate cu Decizia 2011/871/PESC.
Alineatul 2
Suma de referință financiară pentru costurile comune ale EUMAM RCA este de 7,9 milioane EUR. Procentul din suma de referință menționat la articolul 25 alineatul (1) din Decizia 2011/871/PESC este stabilit la 50 %, iar procentul angajamentelor menționat la articolul 32 alineatul (3) din Decizia 2011/871/PESC este stabilit la 70 %.

Articolul 11

Celula de proiecte

Alineatul 1
EUMAM RCA dispune de o celulă de proiecte pentru identificarea și punerea în aplicare a proiectelor care urmează să fie finanțate, statele membre sau statele terțe și care respectă obiectivele sale și contribuie la îndeplinirea mandatului.
Alineatul 2
Sub rezerva alineatului (3), comandantul misiunii este autorizat să recurgă la contribuții financiare din partea statelor membre sau a statelor terțe pentru a pune în aplicare proiecte identificate pentru completarea altor acțiuni ale EUMAM RCA într-un mod coerent. Într-un astfel de caz, comandantul misiunii încheie un acord cu statele respective, care vizează în special procedurile specifice pentru soluționarea eventualelor plângeri formulate de părți terțe cu privire la prejudicii suferite în urma acțiunilor sau omisiunilor EUMAM RCA în utilizarea fondurilor puse la dispoziție de către statele respective.
Alineatul 3
COPS își dă acordul cu privire la acceptarea unei contribuții financiare din partea statelor terțe în beneficiul celulei de proiect.

Articolul 12

Comunicarea informațiilor

Alineatul 1
Înaltul Reprezentant este autorizat să comunice statelor terțe asociate prezentei decizii, după caz și în conformitate cu nevoile EUMAM RCA, informații UE clasificate generate în scopul EUMAM RCA, în conformitate cu Decizia 2013/488/UE a Consiliului, după cum urmează:
Litera a
până la nivelul prevăzut în acordurile aplicabile privind securitatea informațiilor, încheiate între Uniune și statul terț în cauză; sau
Litera b
până la nivelul CONFIDENTIEL UE/EU CONFIDENTIAL în alte cazuri.
Alineatul 2
Înaltul Reprezentant este, de asemenea, autorizat să comunice ONU și UA, în conformitate cu nevoile operaționale ale EUMAM RCA, informații UE clasificate până la nivelul RESTREINT UE/EU RESTRICTED generate în scopul EUMAM RCA, în conformitate cu Decizia 2013/488/UE. Între Înaltul Reprezentant și autoritățile competente ale ONU și UA se încheie acorduri în acest sens.
Alineatul 3
În caz de nevoie operațională specifică și imediată, Înaltul Reprezentant este, de asemenea, autorizat să comunice statului-gazdă orice informație UE clasificată până la nivelul RESTREINT UE/EU RESTRICTED generată în scopul EUMAM RCA, în conformitate cu Decizia 2013/488/UE. Între Înaltul Reprezentant și autoritățile competente ale statului-gazdă se încheie acorduri în acest sens.
Alineatul 4
Înaltul Reprezentant este autorizat să comunice statelor terțe asociate prezentei decizii orice documente UE neclasificate privind deliberările Consiliului referitoare la EUMAM RCA care intră sub incidența obligației de secret profesional, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Consiliului.
Alineatul 5
Înaltul Reprezentant poate delega astfel de autorizări, precum și capacitatea de a încheia acordurile menționate la prezentul articol, personalului SEAE și/sau comandantului misiunii.

Articolul 13

Intrarea în vigoare și încheierea

Alineatul 1
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Alineatul 2
EUMAM RCA încetează în cel mult 12 luni de la dobândirea capabilității operaționale depline.
Alineatul 3
Prezenta decizie se abrogă începând cu data închiderii comandamentului misiunii, în conformitate cu planurile aprobate pentru încheierea EUMAM RCA și fără a aduce atingere procedurilor privind auditul și prezentarea situațiilor financiare ale EUFOR RCA, prevăzute în Decizia 2011/871/PESC.