Regulamentul delegat (UE) nr. 625/2014 al Comisiei din 13 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului prin intermediul unor standarde tehnice de reglementare care specifică cerințele aplicabile instituțiilor care acționează în calitate de investitori, sponsori, creditori inițiali și inițiatori în ceea ce privește expunerile la riscul de credit transferat (Text cu relevanță pentru SEE)

CAPITOLUL I

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

reținător înseamnă entitatea care acționează în calitate de inițiator, sponsor sau creditor inițial, care reține un interes economic net în securitizare, în conformitate cu articolul 405 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

formă sintetică de reținere înseamnă reținerea interesului economic prin utilizarea instrumentelor derivate;

formă contingentă de reținere înseamnă reținerea interesului economic prin utilizarea garanțiilor, a acreditivelor și a altor forme similare de suport de credit care asigură o aplicare imediată a reținerii;

tranșă verticală înseamnă o tranșă care îl expune pe cel care o deține riscului de credit pentru fiecare tranșă emisă a tranzacției de securitizare, pe o bază proporțională.

CAPITOLUL II

Atunci când o instituție acționează în calitate de contraparte în tranzacțiile cu instrumente financiare derivate, în calitate de contraparte care furnizează acoperirea sau de furnizor de facilitate de lichiditate în ceea ce privește o tranzacție de securitizare, se consideră că instituția respectivă a devenit expusă la riscul de credit al unei poziții din securitizare în cazul în care instrumentul derivat, acoperirea sau facilitatea de lichiditate asumă riscul de credit aferent expunerilor securitizate sau pozițiilor din securitizare.

În sensul articolelor 405 și 406 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în cazul în care o facilitate de lichiditate îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 255 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se consideră că furnizorul de lichiditate nu a devenit expus la riscul de credit aferent unei poziții din securitizare.

În contextul unei resecuritizări cu mai multe niveluri sau al unei securitizări care presupune mai multe tranzacții suport distincte, se consideră că o instituție a devenit expusă la riscul de credit care este aferent doar poziției din securitizare sau tranzacției de securitizare pentru care își asumă expunerea.

În conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se consideră că instituțiile nu au încălcat dispozițiile articolului 405 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pe bază consolidată, cu condiția îndeplinirii următoarelor condiții:

entitatea care deține pozițiile din securitizare este stabilită într-o țară terță și este inclusă în grupul consolidat, în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

pozițiile din securitizare sunt deținute în portofoliul de tranzacționare al entității menționate la litera (a) în vederea activităților de formare a pieței;

pozițiile din securitizare nu sunt semnificative pentru profilul general de risc al portofoliului de tranzacționare al grupului menționat la litera (a) și nu reprezintă o parte disproporționat de mare din activitățile de tranzacționare ale grupului.

CAPITOLUL III

Interesul economic net semnificativ nu poate fi partajat între mai multe tipuri de reținători. Cerința de reținere a unui interes economic net semnificativ trebuie îndeplinită integral de oricare dintre următorii:

inițiatorul sau inițiatorii multipli;

sponsorul sau sponsorii multipli;

creditorul inițial sau creditorii inițiali multipli.

Atunci când expunerile securitizate sunt create de mai mulți inițiatori, cerința de reținere trebuie îndeplinită de fiecare inițiator, în funcție de proporția din totalul expunerilor securitizate pentru care acesta a acționat în calitate de inițiator.

Atunci când expunerile securitizate sunt create de mai mulți creditori inițiali, cerința de reținere trebuie îndeplinită de fiecare creditor inițial, în funcție de proporția din totalul expunerilor securitizate pentru care acesta a acționat în calitate de creditor inițial.

Prin derogare de la alineatele (2) și (3), atunci când expunerile securitizate sunt create de mai mulți inițiatori sau de mai mulți creditori inițiali, cerința de reținere poate fi îndeplinită în totalitate de un singur inițiator sau de un singur creditor inițial, cu condiția ca acesta să îndeplinească oricare dintre următoarele condiții:

inițiatorul sau creditorul inițial a instituit și gestionează programul sau schema de securitizare;

inițiatorul sau creditorul inițial a instituit programul sau schema de securitizare și a contribuit cu peste 50 % din totalul expunerilor securitizate.

Atunci când expunerile securitizate au fost sponsorizate de mai mulți sponsori, cerința de reținere trebuie îndeplinită de oricare dintre următorii:

sponsorul al cărui interes economic este aliniat în cea mai mare măsură cu interesul investitorilor, astfel cum s-a convenit de către sponsorii multipli pe baza unor criterii obiective, de exemplu structurile de tarifare, implicarea în instituirea și gestionarea programului sau a schemei de securitizare și expunerea la riscul de credit al securitizărilor;

fiecare sponsor în mod proporțional, în funcție de numărul de sponsori.

Cerința de reținere poate fi îndeplinită într-un mod echivalent cu una dintre opțiunile prevăzute la articolul 405 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, printr-o formă sintetică sau contingentă de reținere, atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:

valoarea interesului reținut este cel puțin egală cu cerința de la opțiunea cu care poate fi echivalată forma sintetică sau contingentă de reținere;

reținătorul a comunicat în mod explicit faptul că va reține, în permanență, un interes economic net semnificativ în acest mod, furnizând inclusiv detalii privind forma de reținere, metodologia utilizată pentru stabilirea acesteia și echivalența sa cu una dintre opțiunile în cauză.

În cazul în care o entitate, alta decât o instituție de credit, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, acționează în calitate de reținător printr-o formă sintetică sau contingentă de reținere, interesul reținut pe o bază sintetică sau contingentă este garantat integral în numerar și este deținut separat sub forma fondurilor aparținând clienților, menționate la articolul 13 alineatul (8) din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

O reținere de cel puțin 5 % din valoarea nominală a fiecăreia dintre tranșele vândute sau transferate, astfel cum se menționează la articolul 405 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, poate fi obținută, de asemenea, prin:

reținerea a cel puțin 5 % din valoarea nominală a fiecăreia dintre expunerile securitizate, cu condiția ca riscul de credit al unor astfel de expuneri să fie de rang egal sau subordonat riscului de credit securitizat pentru aceleași expuneri. În cazul unei securitizări reînnoibile, astfel cum este definită la articolul 242 punctul 13 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, acest lucru s-ar realiza prin reținerea interesului inițiatorului, presupunând că interesul inițiatorului a fost de cel puțin 5 % din valoarea nominală a fiecăreia dintre expunerile securitizate și că a fost de rang egal sau subordonat riscului de credit care a fost securitizat cu privire la aceleași expuneri;

furnizarea, în cadrul unui program ABCP, a unei facilități de lichiditate care poate avea un rang superior în ordinea distribuirii fluxurilor de numerar către investitori stabilită prin contract (contractual waterfall), în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

facilitatea de lichiditate acoperă 100 % din riscul de credit al expunerilor securitizate;

facilitatea de lichiditate acoperă riscul de credit atâta timp cât reținătorul trebuie să rețină interesul economic printr-o astfel de facilitate de lichiditate pentru poziția din securitizare relevantă;

facilitatea de lichiditate este furnizată de inițiator, sponsor sau creditorul inițial în cadrul tranzacției de securitizare;

instituției care devine expusă la o astfel de securitizare i s-a acordat accesul la informațiile corespunzătoare, astfel încât aceasta să poată să verifice conformitatea cu dispozițiile de la punctele (i), (ii) și (iii);

reținerea unei tranșe verticale care are o valoare nominală de cel puțin 5 % din valoarea nominală totală a tuturor tranșelor de note emise.

facilitatea de lichiditate acoperă 100 % din riscul de credit al expunerilor securitizate;

facilitatea de lichiditate acoperă riscul de credit atâta timp cât reținătorul trebuie să rețină interesul economic printr-o astfel de facilitate de lichiditate pentru poziția din securitizare relevantă;

facilitatea de lichiditate este furnizată de inițiator, sponsor sau creditorul inițial în cadrul tranzacției de securitizare;

instituției care devine expusă la o astfel de securitizare i s-a acordat accesul la informațiile corespunzătoare, astfel încât aceasta să poată să verifice conformitatea cu dispozițiile de la punctele (i), (ii) și (iii);

O reținere prevăzută la articolul 405 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 poate fi obținută prin reținerea a cel puțin 5 % din valoarea nominală a fiecăreia dintre expunerile securitizate, cu condiția ca riscul de credit reținut al acestora să fie de rang egal sau subordonat riscului de credit securitizat al acelorași expuneri.

Portofoliul de cel puțin 100 de expuneri potențial securitizate, din care sunt selectate aleatoriu expunerile reținute și securitizate, menționate la articolul 405 alineatul (1) al doilea paragraf litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, trebuie să fie suficient de divers pentru a se evita concentrarea excesivă a interesului reținut. Atunci când pregătește procesul de selecție, reținătorul ține seama de factorii cantitativi și calitativi relevanți, pentru a se asigura că diferența dintre expunerile reținute și cele securitizate este cu adevărat aleatorie. Atunci când selectează expunerile, reținătorul expunerilor selectate aleatoriu ia în considerare, după caz, factori precum data emiterii (vintage), produsul, geografia, data inițierii, data scadenței, raportul împrumut/valoare, tipul de proprietate, sectorul industrial și soldul creditului rămas de rambursat.

Reținătorul nu desemnează expuneri individuale diferite ca expuneri reținute în momente diferite decât dacă acest lucru este necesar pentru îndeplinirea cerinței de reținere cu privire la o securitizare în care expunerile securitizate fluctuează în timp, fie din cauza adăugării unor noi expuneri la securitizare, fie din cauza modificării nivelului diferitelor expuneri securitizate.

În conformitate cu articolul 405 alineatul (1) al doilea paragraf litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, reținerea tranșei care suportă prima pierdere este asigurată fie prin poziții bilanțiere, fie prin poziții extrabilanțiere și, de asemenea, prin oricare din următoarele variante:

furnizarea unei forme contingente de reținere, astfel cum se menționează la articolul 1 alineatul (1) litera (c), sau a unei facilități de lichiditate în contextul unui program ABCP, care îndeplinește următoarele criterii:

acoperă cel puțin 5 % din valoarea nominală a expunerilor securitizate;

constituie o poziție care suportă prima pierdere cu privire la securitizare;

acoperă riscul de credit pentru toată durata angajamentului de reținere;

este furnizată de inițiator, sponsor sau creditorul inițial în cadrul tranzacției de securitizare;

instituției care devine expusă la o astfel de securitizare i-a fost acordat accesul la informațiile corespunzătoare, astfel încât aceasta să poată să verifice conformitatea cu dispozițiile de la punctele (i), (ii), (iii) și (iv);

supragarantarea, ca formă de îmbunătățire a calității creditului, în cazul în care supragarantarea respectivă se comportă ca o reținere care suportă prima pierdere, egală cu cel puțin 5 % din valoarea nominală a tranșelor emise de securitizare.

acoperă cel puțin 5 % din valoarea nominală a expunerilor securitizate;

constituie o poziție care suportă prima pierdere cu privire la securitizare;

acoperă riscul de credit pentru toată durata angajamentului de reținere;

este furnizată de inițiator, sponsor sau creditorul inițial în cadrul tranzacției de securitizare;

instituției care devine expusă la o astfel de securitizare i-a fost acordat accesul la informațiile corespunzătoare, astfel încât aceasta să poată să verifice conformitatea cu dispozițiile de la punctele (i), (ii), (iii) și (iv);

Atunci când tranșa care suportă prima pierdere depășește 5 % din valoarea nominală a expunerilor securitizate, reținătorul are posibilitatea să nu rețină decât o parte din această tranșă care suportă prima pierdere, atunci când această parte este echivalentă cu cel puțin 5 % din valoarea nominală a expunerilor securitizate.

Pentru îndeplinirea cerinței de reținere a riscului la nivel de schemă de securitizare, instituțiile nu iau în considerare existența tranzacțiilor suport în care inițiatorii sau creditorii inițiali rețin o expunere care suportă prima pierdere la nivelul specific al tranzacției.

Reținerea unei expuneri care suportă prima pierdere la nivelul fiecărei expuneri securitizate, în conformitate cu articolul 405 alineatul (1) al doilea paragraf litera (e), se aplică astfel încât riscul de credit reținut să fie întotdeauna subordonat riscului de credit care a fost securitizat cu privire la aceleași expuneri.

Reținerea menționată la alineatul (1) poate fi obținută prin vânzarea la valoarea actualizată a expunerilor-suport de către inițiator sau creditorul inițial, în cazul în care valoarea actualizării nu este mai mică de 5 % din valoarea nominală a fiecărei expuneri și în cazul în care valoarea actualizată a vânzării nu poate fi rambursată inițiatorului sau creditorului inițial decât atunci când nu este absorbită de pierderile legate de riscul de credit asociat expunerilor securitizate.

Pentru măsurarea nivelului de reținere a interesului economic net, se aplică următoarele criterii:

inițierea este considerată momentul în care expunerile au fost securitizate pentru prima dată;

calcularea nivelului de reținere se bazează pe valorile nominale, iar prețul de achiziție al activelor nu se ia în considerare;

marja în exces (excess spread), astfel cum este definită la articolul 242 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, nu se ia în considerare la măsurarea interesului economic net al reținătorului;

aceeași opțiune și metodologie de reținere se folosesc pentru a calcula interesul economic net pe durata de viață a unei tranzacții de securitizare, cu excepția cazului în care circumstanțe excepționale impun necesitatea unei schimbări, iar schimbarea respectivă nu este utilizată ca mijloc de a reduce valoarea interesului reținut.

În plus față de criteriile prevăzute la alineatul (1), cu condiția să nu existe niciun mecanism integrat prin care interesul reținut la inițierea tranzacției de securitizare ar scădea mai rapid decât interesul transferat, se consideră că îndeplinirea cerinței de reținere nu este afectată de amortizarea reținerii prin alocarea fluxurilor de numerar sau prin repartizarea pierderilor, care, de fapt, reduc în timp nivelul de reținere. Un reținător nu are obligația să își reînnoiască sau să își reajusteze în mod constant interesul reținut pentru a menține nivelul acestuia la cel puțin 5 % atunci când pierderile sunt realizate pe expunerile sale sau sunt alocate poziției sale reținute.

Calcularea interesul economic net care trebuie reținut pentru facilitățile de credit, inclusiv cărțile de credit, se bazează exclusiv pe sumele deja trase, realizate sau primite și se ajustează în conformitate cu modificările aduse acestor sume.

Obligația de la articolul 405 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, și anume obligația ca interesul economic net reținut să nu facă obiectul diminuării riscului de credit, al pozițiilor scurte, al altei acoperiri și să nu fie vândut, se aplică ținând cont de scopul cerinței de reținere și de substanța economică a tranzacției. Acoperirile interesului economic net nu sunt considerate a fi acoperiri în sensul articolului 405 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și, prin urmare, pot fi autorizate, în măsura în care acestea nu acoperă reținătorul împotriva riscului de credit al pozițiilor de securitizare reținute sau al expunerilor reținute.

Reținătorul poate utiliza cu titlu de garanție, în vederea finanțării garantate, orice expuneri sau poziții din securitizare reținute, cu condiția ca o astfel de utilizare să nu transfere riscul de credit al acestor expuneri sau poziții din securitizare reținute asupra unui terț.

Tranzacțiile menționate la articolul 405 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 includ pozițiile din securitizare din portofoliul de tranzacționare pe bază de corelație, care sunt instrumente de referință ce îndeplinesc criteriul de la articolul 338 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau sunt eligibile pentru a fi incluse în portofoliul de tranzacționare pe bază de corelație.

În cazul în care reținătorul nu mai este inclus în sfera supravegherii pe bază consolidată, o instituție care îndeplinește cerința de reținere pe baza situației consolidate a instituției de credit mamă din UE, a societății financiare holding din UE sau a societății financiare holding mixte din UE, în conformitate cu articolul 405 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se asigură că una sau mai multe dintre celelalte entități incluse în sfera supravegherii pe bază consolidată își asumă expunerea la securitizare, astfel încât să asigure îndeplinirea continuă a acestei cerințe.

CAPITOLUL IV

În cazul în care nu există informații disponibile cu privire la expunerile specifice care trebuie securitizate, inclusiv în cazul în care expunerile se acumulează înainte de securitizarea lor sau în cazul înlocuirii lor în cadrul unei securitizări existente reînnoibile, se consideră că o instituție își îndeplinește obligațiile de diligență menționate la articolul 406 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru fiecare dintre pozițiile sale individuale din securitizare, pe baza criteriilor de eligibilitate relevante pentru astfel de expuneri.

În momentul externalizării anumitor sarcini ale procesului, inclusiv ținerea evidențelor, în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la articolul 406 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile care devin expuse la riscurile unei securitizări își mențin pe deplin controlul asupra acestui proces.

Caracteristicile de risc ale fiecărei poziții din securitizare menționate la articolul 406 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 cuprind următoarele caracteristici, selectate dintre cele mai adecvate și mai importante caracteristici:

rangul tranșei;

profilul fluxurilor de numerar;

orice rating existent;

performanța istorică a tranșelor similare;

obligațiile legate de tranșe incluse în documentația referitoare la securitizare;

îmbunătățirea calității creditului.

Caracteristicile de risc ale expunerilor suport ale poziției din securitizare menționate la articolul 406 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 includ caracteristicile cele mai adecvate și mai importante, inclusiv informații privind performanța menționate la articolul 406 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește expunerile garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative. Instituțiile identifică parametri adecvați și comparabili pentru analizarea caracteristicilor de risc ale altor clase de active.

Caracteristicile structurale suplimentare menționate la articolul 406 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 includ instrumente derivate, garanții, acreditive și alte forme similare de suport de credit.

După ce au devenit expuse la poziții din securitizare, instituțiile trebuie să verifice conformitatea cu articolul 406 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 cel puțin anual și mai des, de îndată ce au luat cunoștință de o încălcare a obligațiilor incluse în documentația referitoare la securitizare sau de o modificare semnificativă a oricăreia dintre următoarele caracteristici:

caracteristicile structurale care pot avea un impact semnificativ asupra performanței poziției din securitizare;

caracteristicile de risc ale pozițiilor din securitizare și ale expunerilor suport.

Simulările de criză menționate la articolul 406 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 includ toate pozițiile din securitizare relevante și sunt încorporate în strategiile și procedurile de simulare de criză pe care le efectuează instituțiile în conformitate cu procesul de evaluare a adecvării capitalului intern menționat la articolul 73 din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului.

Pentru a îndeplini cerințele de simulare de criză menționate la articolul 406 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile pot utiliza modelele financiare comparabile elaborate de terți, în plus față de cele elaborate de instituțiile externe de evaluare a creditului (ECAI), cu condiția să poată demonstra, la cerere, că au avut grijă ca, înainte de a investi, să valideze ipotezele relevante ale modelelor și structurarea acestora și să înțeleagă metodologia, ipotezele și rezultatele acestor modele.

Atunci când efectuează simulările de criză menționate la articolul 406 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în cadrul unui program de emisiune de titluri pe termen scurt garantate cu active (program ABCP), menționat la articolul 242 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, care este sprijinit de o facilitate de lichiditate care acoperă în întregime riscul de credit al expunerilor securitizate, instituțiile pot efectua o simulare de criză privind bonitatea furnizorului facilității de lichiditate mai degrabă decât privind expunerile securitizate.

Deținerea unei poziții din securitizare în portofoliul de tranzacționare sau în afara portofoliului de tranzacționare nu reprezintă în sine o justificare suficientă pentru aplicarea unor politici și proceduri diferite sau a unei intensități diferite de verificare în vederea îndeplinirii obligațiilor de diligență menționate la articolul 406 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Pentru a stabili dacă trebuie aplicate politici și proceduri diferite de verificare sau o intensitate de verificare diferită, sunt avuți în vedere toți factorii relevanți care au un impact semnificativ asupra profilului de risc al fiecărui portofoliu și al pozițiilor din securitizare relevante, inclusiv dimensiunea pozițiilor, impactul asupra bazei de capital a instituției în timpul unei perioade de criză, precum și concentrarea riscurilor într-o anumită tranzacție, un anumit emitent sau o anumită clasă de active.

Instituțiile se asigură că orice modificare semnificativă care accentuează profilul de risc al pozițiilor din securitizare din portofoliul lor de tranzacționare și din afara portofoliului lor de tranzacționare se reflectă într-o modificare corespunzătoare a procedurilor lor în materie de diligență cu privire la pozițiile din securitizare respective. În această privință, instituțiile identifică în politicile și procedurile lor formale privind portofoliul de tranzacționare și din afara portofoliului de tranzacționare situațiile care ar determina o revizuire a obligațiilor de diligență.

Se consideră că au fost respectate dispozițiile articolului 406 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

pozițiile din securitizare fie sunt deținute în portofoliul de tranzacționare pe bază de corelație și constituie instrumente de referință, astfel cum sunt menționate la articolul 338 alineatul (1) litera (b) din regulamentul respectiv, fie sunt eligibile pentru a fi incluse în portofoliul de tranzacționare pe bază de corelație;

instituția respectă dispozițiile articolului 377 din respectivul regulament cu privire la calcularea cerințelor de fonduri proprii în ceea ce privește portofoliul său de tranzacționare pe bază de corelație;

abordarea instituției cu privire la calcularea fondurilor proprii în ceea ce privește portofoliul său de tranzacționare conduce la o înțelegere completă și detaliată a profilului de risc al investiției sale în pozițiile din securitizare;

instituția a pus în aplicare politici și proceduri formale adaptate portofoliului său de tranzacționare pe bază de corelație și proporționale cu profilul de risc al investițiilor sale în pozițiile din securitizare corespunzătoare, în vederea analizării și înregistrării informațiilor relevante menționate la articolul 406 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

CAPITOLUL V

Îndeplinirea obligației menționate la articolul 408 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 de către instituțiile inițiatoare sau sponsor nu înseamnă că tipurile de împrumutător și produsele de credit trebuie să fie identice în cazul expunerilor securitizate și al celor nesecuritizate.

În cazul în care instituțiile inițiatoare și sponsor nu au fost implicate în acordarea inițială de credit pentru expunerile care trebuie securitizate sau nu sunt active în ceea ce privește acordarea de credit pentru tipurile specifice de expuneri care trebuie securitizate, aceste instituții trebuie să obțină toate informațiile necesare pentru a putea evalua în ce măsură criteriile aplicate pentru acordarea creditelor pentru aceste expuneri sunt la fel de solide și de bine definite ca și criteriile aplicate în cazul expunerilor nesecuritizate.

În temeiul articolului 409 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, reținătorul comunică investitorilor cel puțin următoarele informații privind nivelul angajamentului său de a menține un interes economic net în securitizare:

confirmarea identității reținătorului și dacă acesta reține interesul economic în calitate de inițiator, sponsor sau creditor inițial;

care dintre modalitățile prevăzute la articolul 405 alineatul (1) al doilea paragraf literele (a), (b), (c), (d) sau (e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 a fost aplicată pentru a reține un interes economic net;

orice schimbare în ceea ce privește modalitatea de a reține un interes economic net, astfel cum este menționată la litera (b), în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) litera (d);

confirmarea nivelului de reținere la inițierea tranzacției de securitizare și a angajamentului de reținere pe o bază permanentă, care trebuie să se refere doar la continuarea îndeplinirii obligației inițiale și nu poate cere date cu privire la valoarea nominală sau de piață actuală sau cu privire la orice depreciere sau reducere a valorii interesului reținut.

Atunci când derogările prevăzute la articolul 405 alineatele (3) sau (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se aplică în cazul unei tranzacții de securitizare, instituțiile care acționează în calitate de inițiator, sponsor sau creditor inițial trebuie să comunice investitorilor informații privind derogarea aplicabilă.

Comunicarea de informații menționată la alineatele (1) și (2) trebuie să fie sprijinită de documente justificative corespunzătoare și pusă la dispoziția publicului, mai puțin în cazul tranzacțiilor bilaterale sau private în care comunicarea privată de informații este considerată suficientă de către părți. Includerea unei declarații privind angajamentul de reținere în prospectul pentru titlurile emise în cadrul programului de securitizare este considerată a fi un mijloc adecvat de îndeplinire a acestei cerințe.

Comunicarea de informații este, de asemenea, confirmată după inițiere cu aceeași regularitate ca și frecvența rapoartelor privind tranzacția de securitizare, cel puțin o dată pe an și în oricare dintre următoarele situații:

atunci când are loc o încălcare a angajamentului de reținere menționat la articolul 405 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

atunci când performanța poziției din securitizare sau caracteristicile de risc ale securitizării sau ale expunerilor suport se modifică semnificativ;

în urma unei încălcări a obligațiilor incluse în documentația referitoare la securitizare.

Inițiatorii, sponsorii și creditorii inițiali se asigură că datele relevante semnificative menționate la articolul 409 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sunt ușor accesibile pentru investitori, fără a presupune o sarcină administrativă excesivă.

Comunicarea corespunzătoare de date menționată la articolul 409 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se face cel puțin o dată pe an și în următoarele condiții:

atunci când performanța poziției din securitizare sau caracteristicile de risc ale securitizării sau ale expunerilor suport se modifică semnificativ;

în urma unei încălcări a obligațiilor incluse în documentația referitoare la securitizare.

Informațiile relevante din punct de vedere material privind diferitele expuneri suport se furnizează, în general, pentru fiecare împrumut în parte. Cu toate acestea, în anumite cazuri, datele furnizate pe bază agregată pot fi suficiente. Atunci când se evaluează dacă informațiile furnizate în mod agregat sunt suficiente, printre factorii care trebuie luați în considerare se numără granularitatea portofoliului suport și dacă gestionarea expunerilor din portofoliul respectiv se bazează pe portofoliul în sine sau pe fiecare împrumut în parte.

Cerința de comunicare a informațiilor trebuie să respecte orice alte dispoziții legale sau de reglementare aplicabile reținătorului.

CAPITOLUL VI

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.