AcasăLegislație UE02014R0480-20190530

Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 al Comisiei din 3 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:30.05.2019
În vigoare din:30.05.2019
Articole:32
EUR-Lex
CAPITOLUL I
CAPITOLUL I

Articolul 1

Obiect

Paragraf
Prezentul regulament prevede următoarele dispoziții de completare a Regulamentului (UE) nr. 1303/2013:
Litera a
dispoziții de completare a părții a doua din regulamentul menționat aplicabile FEDER, FSE, Fondului de coeziune, FEADR și FEPAM (denumite în continuare fonduri ESI) în ceea ce privește următoarele:
Litera i
criteriile pentru determinarea nivelului corecției financiare care trebuie aplicat în temeiul cadrului de performanță;
Litera ii
normele în materie de instrumente financiare, în ceea ce privește elementele următoare:
Litera
normele specifice suplimentare privind achiziționarea terenurilor și combinarea asistenței tehnice cu instrumente financiare;
Litera
normele specifice suplimentare privind rolul, răspunderea și responsabilitățile organismelor care pun în aplicare instrumente financiare, criteriile de selecție aferente și produsele care pot fi furnizate prin intermediul instrumentelor financiare;
Litera
normele privind gestionarea și controlul anumitor instrumente financiare, inclusiv controalele care trebuie efectuate de autoritățile de management și de audit, dispozițiile referitoare la păstrarea documentelor justificative, elementele care trebuie demonstrate prin documentele justificative, precum și dispozițiile referitoare la management, control și audit;
Litera
normele referitoare la retragerea plăților către instrumentele financiare și la adaptările efectuate în consecință în ceea ce privește cererile de plată;
Litera
normele specifice cu privire la înființarea unui sistem de capitalizare a tranșelor anuale pentru subvențiile la dobândă și contribuțiile la comisioanele de garantare;
Litera
normele specifice de definire a criteriilor pentru stabilirea costurilor și a comisioanelor de gestionare pe baza performanțelor, precum și a pragurilor aplicabile și normele privind rambursarea costurilor și a comisioanelor de gestionare capitalizate pentru instrumentele bazate pe participații și microcredite;
Litera iii
metoda pentru calcularea venitului net actualizat al operațiunilor generatoare de venituri nete după finalizarea acestora;
Litera iv
rata forfetară aplicabilă costurilor indirecte și metodele aferente utilizate în alte politici ale Uniunii;
Litera
normele specifice suplimentare privind achiziționarea terenurilor și combinarea asistenței tehnice cu instrumente financiare;
Litera
normele specifice suplimentare privind rolul, răspunderea și responsabilitățile organismelor care pun în aplicare instrumente financiare, criteriile de selecție aferente și produsele care pot fi furnizate prin intermediul instrumentelor financiare;
Litera
normele privind gestionarea și controlul anumitor instrumente financiare, inclusiv controalele care trebuie efectuate de autoritățile de management și de audit, dispozițiile referitoare la păstrarea documentelor justificative, elementele care trebuie demonstrate prin documentele justificative, precum și dispozițiile referitoare la management, control și audit;
Litera
normele referitoare la retragerea plăților către instrumentele financiare și la adaptările efectuate în consecință în ceea ce privește cererile de plată;
Litera
normele specifice cu privire la înființarea unui sistem de capitalizare a tranșelor anuale pentru subvențiile la dobândă și contribuțiile la comisioanele de garantare;
Litera
normele specifice de definire a criteriilor pentru stabilirea costurilor și a comisioanelor de gestionare pe baza performanțelor, precum și a pragurilor aplicabile și normele privind rambursarea costurilor și a comisioanelor de gestionare capitalizate pentru instrumentele bazate pe participații și microcredite;
Litera b
dispozițiile de completare a părții a treia din regulamentul menționat aplicabile FEDER și Fondului de coeziune în ceea ce privește metodologia care trebuie utilizată la analiza calității proiectelor mari;
Litera c
dispozițiile de completare a părții a patra din regulamentul menționat aplicabile FEDER, FSE, Fondului de coeziune și FEPAM în ceea ce privește următoarele:
Litera i
normele care precizează informațiile privind datele care trebuie înregistrate și stocate sub formă electronică în sistemul de monitorizare instituit de autoritatea de management;
Litera ii
cerințele minime detaliate pentru pista de audit cu privire la evidențele contabile care trebuie menținute și documentele justificative care trebuie păstrate la nivelul autorității de certificare, al autorității de management, al organismelor intermediare și al beneficiarilor;
Litera iii
sfera de aplicare și conținutul auditurilor operațiunilor și al auditurilor conturilor și metoda de selecție a eșantionului de operațiuni;
Litera iv
normele detaliate privind utilizarea datelor colectate cu ocazia auditurilor efectuate de funcționarii Comisiei sau de reprezentanții autorizați ai Comisiei;
Litera v
normele detaliate privind criteriile pentru determinarea deficiențelor semnificative în funcționarea eficace a sistemelor de gestiune și control, inclusiv principalele tipuri de astfel de deficiențe, criteriile pentru stabilirea nivelului corecției financiare care trebuie aplicat și criteriile pentru aplicarea corecțiilor financiare forfetare sau extrapolate.
CAPITOLUL II
CAPITOLUL II
SECȚIUNEA I
SECȚIUNEA I

Articolul 2

Determinarea nivelului corecției financiare[Articolul 22 alineatul (7) al patrulea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
Nivelul corecției financiare care trebuie aplicat de Comisie în conformitate cu articolul 22 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 este o rată forfetară determinată pe baza raportului dintre media ratelor finale de succes pentru toți indicatorii de realizare și toate etapele cheie de implementare dintr-un cadru de performanță și rata finală de succes a indicatorului financiar din cadrul de performanță respectiv (denumit în continuare coeficient de succes/absorbție).
Alineatul 2
Coeficientul de succes/absorbție se calculează astfel:
Litera a
valoarea finală atinsă pentru fiecare indicator de realizare și fiecare etapă cheie de implementare selectată pentru cadrul de performanță al unei priorități specifice se împarte la valorile țintă respective pentru a obține rata finală de succes a acestora exprimată ca procent din țintă;
Litera b
se determină media ratelor finale de succes pentru toți indicatorii de realizare și toate etapele cheie de implementare selectate pentru cadrul de performanță al unei priorități specifice. În acest scop, o rată finală de succes care depășește 100 % se consideră ca fiind de 100 %;
Litera c
valoarea finală atinsă pentru indicatorul financiar selectat pentru cadrul de performanță al unei priorități specifice este împărțită la valoarea țintă respectivă pentru a se obține rata sa finală de succes exprimată ca procent din țintă. În acest scop, o rată finală de succes care depășește 100 % se consideră ca fiind de 100 %;
Litera d
media ratelor finale de succes pentru toți indicatorii de realizare și toate etapele cheie de implementare selectate pentru cadrul de performanță al unei priorități specifice se împarte la rata finală de succes pentru indicatorul financiar selectat pentru cadrul de performanță al unei priorități specifice.
Alineatul 3
Dacă o prioritate se referă la mai multe fonduri ESI sau categorii de regiuni, coeficientul de succes/absorbție se calculează separat pentru fiecare fond ESI și/sau categorie de regiuni.

Articolul 3

Nivelul corecției financiare[Articolul 22 alineatul (7) al patrulea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
Nivelul corecției financiare se stabilește după cum urmează:
Litera a
pentru un coeficient de succes/absorbție sub 65 %, dar nu mai mic de 60 %, se aplică o rată forfetară de 5 %;
Litera b
pentru un coeficient de succes/absorbție sub 60 %, dar nu mai mic de 50 %, se aplică o rată forfetară de 10 %;
Litera c
pentru un coeficient de succes/absorbție sub 50 %, se aplică o rată forfetară de 25 %.
Alineatul 2
Rata forfetară se aplică la contribuția din fondurile ESI determinată pe baza cheltuielilor declarate de statul membru în cadrul priorității care îndeplinește condițiile menționate la articolul 22 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, după aplicarea tuturor corecțiilor financiare.
Alineatul 3
Factorii externi care contribuie la incapacitatea gravă de a atinge țintele, alții decât cei menționați la articolul 22 alineatul (7) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, sunt examinați în fiecare caz în parte. Corecția forfetară prevăzută la alineatul (1) poate fi redusă cu până la 50 %, în funcție de măsura în care incapacitatea gravă de a atinge țintele este atribuită acestor factori.
Alineatul 4
În cazul în care aplicarea ratei forfetare stabilite în conformitate cu alineatul (1) ar fi disproporționată, nivelul corecției este redus.
SECȚIUNEA II
SECȚIUNEA II

Articolul 4

Norme specifice privind achiziționarea terenurilor[Articolul 37 alineatul (13) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
Instrumentele financiare finanțate de FEDER, Fondul de coeziune și FEADR pot sprijini investiții precum achiziționarea de terenuri neconstruite și de terenuri construite cu o sumă de până la 10 % din contribuția programului plătită destinatarului final. În cazul garanțiilor, acest procent se aplică sumei împrumutului subiacent sau a altor instrumente purtătoare de risc.
Alineatul 2
În cazul în care instrumentele financiare oferă sprijin destinatarilor finali în ceea ce privește investiții în infrastructură cu obiectivul de a sprijini activități de dezvoltare sau regenerare urbană, limita menționată la alineatul (1) este de 20 %.
Alineatul 3
În cazuri excepționale și justificate corespunzător, autoritatea de management poate să deroge de la limitele prevăzute la alineatele (1) și (2) pentru operațiuni privind protecția mediului.

Articolul 5

Combinarea asistenței tehnice cu instrumentele financiare[Articolul 37 alineatul (13) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Paragraf
Granturile pentru asistență tehnică pot fi combinate cu instrumentele financiare în cadrul unei singure operațiuni în temeiul articolului 37 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 numai în scopul pregătirii tehnice a viitoarei investiții în beneficiul destinatarului final care urmează să fie sprijinit prin operațiunea respectivă.

Articolul 6

Norme specifice privind rolul, răspunderea și responsabilitățile organismelor care implementează instrumente financiare[Articolul 38 alineatul (4) al treilea paragraf și articolul 39a alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
Organismele care implementează instrumentele financiare își îndeplinesc obligațiile în conformitate cu legislația aplicabilă și acționează cu profesionalismul, eficiența, transparența și diligența de care trebuie să dea dovadă un organism profesional cu experiență în implementarea instrumentelor financiare. Acestea se asigură că:
Litera a
destinatarii finali care primesc sprijin din instrumentele financiare sunt selectați ținându-se seama în mod corespunzător de natura instrumentului financiar și de potențiala viabilitate economică a proiectelor de investiții care urmează să fie finanțate. Selecția este transparentă și justificată de motive obiective și nu creează conflicte de interese;
Litera b
destinatarii finali sunt informați cu privire la faptul că finanțarea este furnizată în cadrul programelor cofinanțate prin fondurile ESI în conformitate cu cerințele prevăzute:
Litera i
la articolul 115 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 pentru FEDER, FSE și Fondul de coeziune;
Litera ii
la articolul 66 alineatul (1) litera (c) punctul (i) din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului pentru FEADR;
Litera iii
la articolul 97 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului pentru FEPAM.
Litera c
instrumentele financiare furnizează sprijin în mod proporțional și generează un efect minim de denaturare a concurenței;
Litera d
tratamentul diferențiat al investitorilor care își desfășoară activitatea în temeiul principiului economiei de piață și al BEI, atunci când utilizează garanția UE în temeiul Regulamentului (UE) 2015/2017, astfel cum se menționează la articolul 37 alineatul (2) litera (c) și la articolul 43a din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, este proporțional cu riscurile asumate de acești investitori și se limitează la minimul necesar pentru a atrage astfel de investitori, ceea ce se asigură prin termeni și condiții și garanții procedurale.
Litera i
la articolul 115 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 pentru FEDER, FSE și Fondul de coeziune;
Litera ii
la articolul 66 alineatul (1) litera (c) punctul (i) din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului pentru FEADR;
Litera iii
la articolul 97 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului pentru FEPAM.
Alineatul 2
Întrucât răspunderea financiară directă a autorității de management în fața organismelor care implementează instrumente financiare sau în fața destinatarilor finali, precum și orice altă responsabilitate în ceea ce privește orice altă datorie sau obligație a instrumentului financiar nu poate să depășească suma angajată de autoritatea de management pentru instrumentul financiar în cadrul acordurilor de finanțare relevante, organismele care implementează instrumente financiare se asigură că nu pot fi făcute cereri către autoritatea de management care depășesc sumele angajate de aceasta pentru instrumentul financiar.
Alineatul 3
Organismele care implementează instrumente financiare sunt responsabile pentru rambursarea contribuțiilor din program afectate de nereguli, împreună cu dobânda și toate celelalte câștiguri generate de aceste contribuții.
Litera a
neregulile s-au produs la nivelul destinatarilor finali sau, în cazul unui fond sau al unor fonduri, la nivelul intermediarilor financiari sau al destinatarilor finali;
Litera b
organismele de implementare a instrumentelor financiare au respectat dispozițiile alineatului (1) din prezentul articol în ceea ce privește contribuțiile programului afectate de nereguli;
Litera c
sumele afectate de nereguli nu au putut fi recuperate, în pofida faptului că organismele de implementare a instrumentelor financiare au urmat cu diligența necesară toate măsurile contractuale și juridice.

Articolul 7

Criterii pentru selectarea organismelor de implementare a instrumentelor financiare[Articolul 38 alineatul (4) al treilea paragraf și articolul 39a alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
Atunci când selectează un organism care implementează un instrument financiar în conformitate cu articolul 38 alineatul (4) litera (a), articolul 38 alineatul (4) litera (b) punctul (iii), articolul 38 alineatul (4) litera (c) și articolul 39a alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, autoritatea de management se asigură că acest organism îndeplinește următoarele cerințe minime:
Litera a
autorizarea de a îndeplini sarcini relevante de execuție în temeiul legislației Uniunii și al legislației naționale;
Litera b
viabilitate economică și financiară adecvată;
Litera c
capacitate adecvată de implementare a instrumentului financiar, inclusiv structura organizațională și cadrul de guvernanță, oferind autorității de management asigurarea necesară;
Litera d
existența unui sistem de control intern eficace și eficient;
Litera e
utilizarea unui sistem contabil care să furnizeze informații exacte, complete și fiabile în timp util;
Litera f
acordul de a fi auditat de către organismele de audit ale statului membru, de Comisie și de Curtea de Conturi Europeană.
Alineatul 2
La selectarea organismului menționat la alineatul (1), autoritatea de management ține seama de natura instrumentului financiar care urmează să fie implementat, de experiența anterioară a organismului respectiv în implementarea unor instrumente financiare similare, de competențele și de experiența membrilor echipei propuși, precum și de capacitatea operațională și financiară a organismului. Selecția este transparentă și justificată de motive obiective și nu creează conflicte de interese. Se utilizează cel puțin următoarele criterii de selecție:
Litera a
o metodologie fiabilă și credibilă pentru identificarea și evaluarea intermediarilor financiari sau a destinatarilor finali, după caz;
Litera b
nivelul costurilor și al comisioanelor de gestionare pentru implementarea instrumentului financiar și metodologia propusă pentru calculul acestora;
Litera c
termenii și condițiile aplicate legate de sprijinul furnizat destinatarilor finali, inclusiv tarifarea;
Litera d
capacitatea de a mobiliza resurse pentru investiții în destinatari finali pe lângă contribuțiile programului;
Litera e
capacitatea de a demonstra o activitate suplimentară pe lângă activitatea prezentă;
Litera f
în cazurile în care organismul de implementare a instrumentului financiar alocă resurse financiare proprii instrumentului financiar sau partajează riscul, măsuri propuse privind alinierea intereselor și pentru atenuarea eventualelor conflicte de interese.
Alineatul 3
Atunci când un organism care implementează un fond de fonduri, inclusiv BEI, și o instituție financiară internațională în care este acționar un stat membru încredințează mai departe sarcinile de implementare unui intermediar financiar, acesta se asigură că intermediarul financiar respectiv îndeplinește cerințele și criteriile menționate la alineatele (1) și (2).
Alineatul 4
Fără a aduce atingere alineatului (3), atunci când organismul care implementează un instrument financiar în temeiul articolului 39a alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 este BEI sau o instituție financiară internațională în care un stat membru este acționar, alineatele (1) și (2) nu se aplică.

Articolul 8

Norme specifice privind garanțiile oferite prin intermediul instrumentelor financiare[Articolul 38 alineatul (4) al treilea paragraf și articolul 39a alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Paragraf
Atunci când instrumentele financiare oferă garanții, sunt îndeplinite următoarele cerințe:
Litera a
se obține un coeficient de multiplicare adecvat între suma contribuției programului stabilită pentru a acoperi pierderile prevăzute și cele neprevăzute din noile împrumuturi sau alte instrumente de partajare a riscurilor care urmează să fie acoperite de garanții și valoarea împrumuturilor noi corespunzătoare sau a altor instrumente de partajare a riscurilor;
Litera b
coeficientul de multiplicare se stabilește printr-o evaluare ex ante prudentă a riscurilor pentru produsul de garanție specific care urmează să fie oferit, ținându-se seama de condițiile de piață specifice, de strategia de investiții a instrumentului financiar și de principiile de economie și eficiență. Evaluarea ex ante a riscurilor poate fi reexaminată dacă acest lucru este justificat de situații ulterioare survenite pe piață;
Litera c
contribuția din program angajată pentru achitarea garanțiilor reflectă evaluarea ex ante a riscurilor;
Litera d
dacă intermediarul financiar sau entitatea care beneficiază de garanții nu a plătit destinatarilor finali suma planificată a noilor împrumuturi sau a altor instrumente de partajare a riscurilor, cheltuielile eligibile sunt reduse proporțional.

Articolul 9

Gestionarea și controlul instrumentelor financiare menționate la articolul 38 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013[Articolul 40 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
Pentru operațiunile care implică sprijin din partea programelor pentru instrumentele financiare menționate la articolul 38 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, autoritatea de management se asigură că:
Litera a
operațiunea este conformă cu legislația aplicabilă, cu programul relevant și cu acordul de finanțare relevant, atât pe parcursul evaluării, cât și al procesului de selecție a operațiunii și în timpul creării și al implementării instrumentului financiar;
Litera b
acordurile de finanțare conțin dispoziții privind cerințele de audit și pista de audit în conformitate cu punctul 1 litera (e) din anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 1303/2013;
Litera c
verificările de management se efectuează pe toată durata perioadei de programare și pe durata înființării și a implementării instrumentelor financiare în conformitate cu articolul 125 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 pentru FEDER, FSE, Fondul de coeziune și FEPAM și în conformitate cu articolul 58 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 pentru FEADR;
Litera d
documentele justificative pentru cheltuielile declarate drept eligibile sunt:
Litera i
păstrate pentru operațiune de către autoritatea de management, intermediarul financiar sau organismul care implementează fondul de fonduri în cazul în care instrumentul financiar este implementat printr-un fond de fonduri, pentru a oferi dovezi cu privire la utilizarea fondurilor în scopurile prevăzute, la conformitatea cu legislația aplicabilă și la conformitatea cu criteriile și condițiile legate de finanțarea oferită în cadrul programelor relevante;
Litera ii
puse la dispoziție pentru a permite verificarea legalității și a regularității cheltuielilor declarate Comisiei;
Litera e
documentele justificative care permit verificarea conformității cu legislația Uniunii și cu cea națională, precum și cu condițiile de finanțare, includ cel puțin:
Litera i
documente privind instituirea instrumentului financiar;
Litera ii
documente în care se identifică sumele cu care a contribuit fiecare program în cadrul fiecărei axe prioritare la instrumentul financiar, cheltuielile care sunt eligibile în cadrul programelor și dobânzile și alte câștiguri generate de sprijinul din partea fondurilor ESI și reutilizarea resurselor care pot fi atribuite fondurilor ESI în conformitate cu articolele 43, 43a și 44 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013;
Litera iii
documente privind funcționarea instrumentului financiar, inclusiv cele legate de monitorizare, raportare și verificări;
Litera iv
documente care demonstrează conformitatea cu articolele 43, 43a, 44 și 45 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013;
Litera v
documente referitoare la închiderea contribuțiilor programului și la lichidarea instrumentului financiar;
Litera vi
documente privind costurile și comisioanele de gestionare;
Litera vii
formulare de cerere sau documente echivalente, prezentate de către destinatarii finali, precum și documente justificative, inclusiv planuri de afaceri și, după caz, conturi anuale anterioare;
Litera viii
dacă sunt disponibile, liste de control și rapoarte ale organismelor care implementează instrumentul financiar;
Litera ix
declarații făcute în legătură cu ajutorul de minimis, dacă este cazul;
Litera x
acorduri semnate în legătură cu sprijinul acordat prin instrumentul financiar, inclusiv pentru capital propriu, împrumuturi, garanții sau alte forme de investiții furnizate destinatarilor finali;
Litera xi
dovezi conform cărora sprijinul acordat prin intermediul instrumentului financiar a fost utilizat în scopul prevăzut;
Litera xii
documente privind fluxurile financiare între autoritatea de management și instrumentul financiar și, în cadrul instrumentului financiar la toate nivelurile, până la destinatarii finali, iar în cazul garanțiilor, dovada că împrumuturile subiacente au fost plătite;
Litera xiii
documente sau coduri contabile separate pentru contribuția programului plătită sau garanția angajată de instrumentul financiar în favoarea destinatarului final.
Litera i
păstrate pentru operațiune de către autoritatea de management, intermediarul financiar sau organismul care implementează fondul de fonduri în cazul în care instrumentul financiar este implementat printr-un fond de fonduri, pentru a oferi dovezi cu privire la utilizarea fondurilor în scopurile prevăzute, la conformitatea cu legislația aplicabilă și la conformitatea cu criteriile și condițiile legate de finanțarea oferită în cadrul programelor relevante;
Litera ii
puse la dispoziție pentru a permite verificarea legalității și a regularității cheltuielilor declarate Comisiei;
Litera i
documente privind instituirea instrumentului financiar;
Litera ii
documente în care se identifică sumele cu care a contribuit fiecare program în cadrul fiecărei axe prioritare la instrumentul financiar, cheltuielile care sunt eligibile în cadrul programelor și dobânzile și alte câștiguri generate de sprijinul din partea fondurilor ESI și reutilizarea resurselor care pot fi atribuite fondurilor ESI în conformitate cu articolele 43, 43a și 44 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013;
Litera iii
documente privind funcționarea instrumentului financiar, inclusiv cele legate de monitorizare, raportare și verificări;
Litera iv
documente care demonstrează conformitatea cu articolele 43, 43a, 44 și 45 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013;
Litera v
documente referitoare la închiderea contribuțiilor programului și la lichidarea instrumentului financiar;
Litera vi
documente privind costurile și comisioanele de gestionare;
Litera vii
formulare de cerere sau documente echivalente, prezentate de către destinatarii finali, precum și documente justificative, inclusiv planuri de afaceri și, după caz, conturi anuale anterioare;
Litera viii
dacă sunt disponibile, liste de control și rapoarte ale organismelor care implementează instrumentul financiar;
Litera ix
declarații făcute în legătură cu ajutorul de minimis, dacă este cazul;
Litera x
acorduri semnate în legătură cu sprijinul acordat prin instrumentul financiar, inclusiv pentru capital propriu, împrumuturi, garanții sau alte forme de investiții furnizate destinatarilor finali;
Litera xi
dovezi conform cărora sprijinul acordat prin intermediul instrumentului financiar a fost utilizat în scopul prevăzut;
Litera xii
documente privind fluxurile financiare între autoritatea de management și instrumentul financiar și, în cadrul instrumentului financiar la toate nivelurile, până la destinatarii finali, iar în cazul garanțiilor, dovada că împrumuturile subiacente au fost plătite;
Litera xiii
documente sau coduri contabile separate pentru contribuția programului plătită sau garanția angajată de instrumentul financiar în favoarea destinatarului final.
Alineatul 2
Pentru operațiunile care implică sprijin acordat din programe instrumentelor financiare din cadrul FEDER, al FSE, al Fondului de coeziune și al FEPAM, autoritățile de audit se asigură că instrumentele financiare sunt auditate pe toată durata perioadei de programare până la încheierea acesteia, atât în cadrul auditurilor sistemelor, cât și al auditurilor operațiunilor în conformitate cu articolul 127 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013.
Alineatul 3
Atunci când instrumentele financiare sunt implementate de BEI în conformitate cu articolul 38 alineatul (4) litera (b) punctul (i) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013:
Litera a
autoritatea de management împuternicește o societate, care funcționează în temeiul unui cadru comun stabilit de Comisie, să efectueze verificări la fața locului ale operațiunii, în conformitate cu articolul 125 alineatul (5) litera (b) din regulamentul (UE) nr. 1303/2013;
Litera b
autoritatea de audit împuternicește o societate, care acționează în temeiul unui cadru comun stabilit de Comisie, să efectueze audituri ale operațiunii.
Alineatul 4
În absența unui cadru comun stabilit de Comisie, menționat la alineatul (3), autoritatea de management prezintă Comisiei, spre aprobare, metodologia propusă pentru efectuarea verificărilor la fața locului, iar autoritatea de audit prezintă metodologia propusă pentru audituri.

Articolul 10

Normele referitoare la retragerea plăților către instrumentele financiare și la adaptările efectuate în consecință în ceea ce privește cererile de plată[Articolul 41 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Paragraf
Statele membre și autoritățile de gestionare pot retrage contribuțiile din programe către instrumentele financiare menționate la articolul 38 alineatul (1) literele (a) și (c) și către instrumentele financiare menționate la articolul 38 alineatul (1) litera (b) implementate în conformitate cu articolul 38 alineatul (4) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 doar în cazul în care contribuțiile nu au fost deja incluse în cererea de plată menționată la articolul 41 din regulamentul respectiv. Cu toate acestea, în ceea ce privește instrumentele financiare sprijinite de FEDER, FSE, Fondul de coeziune și FEPAM, contribuțiile pot fi retrase, de asemenea, dacă următoarea cerere de plată este modificată astfel încât să retragă sau să înlocuiască cheltuielile corespunzătoare.

Articolul 11

Sistemul de capitalizare a tranșelor anuale pentru subvențiile la dobândă sau contribuțiile la comisioanele de garantare[Articolul 42 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
Subvențiile la dobândă sau contribuțiile la comisioanele de garantare capitalizate menționate la articolul 42 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 se calculează la sfârșitul perioadei de eligibilitate ca totalul obligațiilor reduse de plată în scopul și pe durata perioadelor prevăzute la articolul respectiv și în conformitate cu dispozițiile acordurilor de finanțare relevante.
Alineatul 2
Toate resursele rămase în contul de garanție după perioada menționată la articolul 42 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 sau ca rezultat al unei lichidări neașteptate a instrumentului financiar înainte de încheierea perioadei respective se folosesc în conformitate cu articolul 45 din regulamentul menționat.

Articolul 12

Criteriile pentru determinarea costurilor și a comisioanelor de gestionare pe baza performanței[Articolul 42 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
Autoritatea de gestionare calculează costurile și comisioanele de gestionare care pot fi declarate drept cheltuieli eligibile în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 pe baza următoarelor criterii, menționate la articolul 42 alineatul (5) din regulamentul respectiv:
Litera a
plata contribuțiilor furnizate de programul de fonduri ESI;
Litera b
resursele restituite din investiții sau din disponibilizări ale resurselor angajate pentru contracte de garanție;
Litera c
calitatea măsurilor de însoțire a investiției înainte și după decizia privind investiția, pentru a-i maximiza impactul; și
Litera d
contribuția instrumentului financiar la obiectivele și rezultatele programului.
Alineatul 2
Autoritatea de management informează comitetul de monitorizare instituit în conformitate cu articolul 47 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 cu privire la dispozițiile referitoare la calculul pe baza performanței al costurilor de gestionare suportate sau al comisionului de gestionare a instrumentului financiar. Comitetul de monitorizare primește rapoarte anuale privind costurile și comisioanele de gestionare plătite efectiv în anul calendaristic anterior.

Articolul 13

Pragurile aplicabile costurilor și comisioanelor de gestionare[Articolul 42 alineatele (5) și (6) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
În cazul unui organism care implementează un fond de fonduri, costurile și comisioanele de gestionare care pot fi declarate drept cheltuieli eligibile în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 nu depășesc:
Litera a
3 % pentru primele 12 luni după semnarea acordului de finanțare, 1 % pentru următoarele 12 luni, iar ulterior 0,5 % pe an din contribuțiile programului plătite către fondul de fonduri, calculate pro rata temporis de la data la care a fost efectuată plata efectivă către fondul de fonduri până la sfârșitul perioadei de eligibilitate, până la rambursarea către autoritatea de management sau până la data lichidării, luându-se în considerare data care intervine prima; și
Litera b
0,5 % pe an din contribuțiile programului plătite din fondul de fonduri către intermediari financiari, calculate pro rata temporis din momentul plății efective din fondul de fonduri până la rambursarea către fondul respectiv, până la sfârșitul perioadei de eligibilitate sau până la data lichidării, luându-se în considerare data care intervine prima.
Alineatul 2
În cazul organismelor care implementează instrumente financiare ce furnizează capitaluri proprii, împrumuturi, garanții, precum și microcredite, inclusiv combinate cu granturi, subvenții la dobândă sau contribuții la comisioanele de garantare în conformitate cu articolul 37 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, costurile și comisioanele de gestionare care pot fi declarate drept cheltuieli eligibile în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) litera (d) din regulamentul menționat nu depășesc:
Litera a
o remunerare de bază care se calculează după cum urmează:
Litera i
pentru un instrument financiar care furnizează capitaluri proprii, 2,5 % pe an pentru primele 24 de luni de la semnarea acordului de finanțare, iar ulterior 1 % pe an din contribuțiile programului angajate conform acordului de finanțare relevant pentru instrumentul financiar, calculată pro rata temporis de la data semnării acordului de finanțare relevant până la sfârșitul perioadei de eligibilitate, până la rambursarea contribuțiilor către autoritatea de management sau către fondul de fonduri sau până la data lichidării, luându-se în considerare data care intervine prima;
Litera ii
pentru un instrument financiar în toate celelalte cazuri, 0,5 % pe an din contribuțiile programului plătite către instrumentul financiar, calculată pro rata temporis de la data plății efective către instrumentul financiar până la sfârșitul perioadei de eligibilitate, până la rambursarea către autoritatea de management ori către fondul de fonduri sau până la data lichidării, luându-se în considerare data care intervine prima; și
Litera b
o remunerare bazată pe performanță, calculată astfel:
Litera i
pentru un instrument financiar care furnizează capitaluri proprii, 2,5 % pe an din contribuțiile programului plătite destinatarilor finali sub formă de capitaluri proprii în temeiul articolului 42 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 și din resursele reinvestite care pot fi atribuite contribuțiilor programului și care nu au fost încă restituite instrumentului financiar, calculată pro rata temporis de la data plății către destinatarul final până la rambursarea investiției, până la încheierea procedurii de recuperare în cazul ștergerii debitelor sau până la sfârșitul perioadei de eligibilitate, luându-se în considerare data care intervine prima;
Litera ii
pentru un instrument financiar care acordă împrumuturi, 1 % pe an din contribuțiile programului plătite destinatarilor finali sub formă de împrumuturi în temeiul articolului 42 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 și din resursele reinvestite care pot fi atribuite contribuțiilor programului și care nu au fost încă restituite instrumentului financiar, calculată pro rata temporis de la data plății către destinatarul final până la rambursarea investiției, până la încheierea procedurii de recuperare în caz de nerambursare sau până la sfârșitul perioadei de eligibilitate, luându-se în considerare data care intervine prima;
Litera iii
pentru un instrument financiar care furnizează garanții, 1,5 % pe an din contribuțiile programului angajate pentru contracte de garantare datorate, în sensul articolului 42 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 și din resursele reutilizate care pot fi atribuite contribuțiilor programului, calculată pro rata temporis din momentul angajării până la scadența contractului de garantare, până la încheierea procedurii de recuperare în caz de nerambursare sau până la sfârșitul perioadei de eligibilitate, luându-se în considerare data care intervine prima;
Litera iv
pentru un instrument financiar care acordă microcredite, 1,5 % pe an din contribuțiile programului plătite destinatarilor finali sub formă de microcredite în temeiul articolului 42 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 și din resursele reinvestite care pot fi atribuite contribuțiilor programului și care nu au fost încă restituite instrumentului financiar, calculată pro rata temporis de la data plății către destinatarul final până la rambursarea investiției, până la încheierea procedurii de recuperare în caz de nerambursare sau până la sfârșitul perioadei de eligibilitate, luându-se în considerare data care intervine prima;
Litera v
pentru un instrument financiar care furnizează granturi, subvenții la dobândă sau contribuții la comisioanele de garantare în conformitate cu articolul 37 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, 0,5 % din valoarea grantului plătită în favoarea destinatarilor finali, în temeiul articolului 42 alineatul (1) litera (a) din regulamentul menționat.
Litera i
pentru un instrument financiar care furnizează capitaluri proprii, 2,5 % pe an pentru primele 24 de luni de la semnarea acordului de finanțare, iar ulterior 1 % pe an din contribuțiile programului angajate conform acordului de finanțare relevant pentru instrumentul financiar, calculată pro rata temporis de la data semnării acordului de finanțare relevant până la sfârșitul perioadei de eligibilitate, până la rambursarea contribuțiilor către autoritatea de management sau către fondul de fonduri sau până la data lichidării, luându-se în considerare data care intervine prima;
Litera ii
pentru un instrument financiar în toate celelalte cazuri, 0,5 % pe an din contribuțiile programului plătite către instrumentul financiar, calculată pro rata temporis de la data plății efective către instrumentul financiar până la sfârșitul perioadei de eligibilitate, până la rambursarea către autoritatea de management ori către fondul de fonduri sau până la data lichidării, luându-se în considerare data care intervine prima; și
Litera i
pentru un instrument financiar care furnizează capitaluri proprii, 2,5 % pe an din contribuțiile programului plătite destinatarilor finali sub formă de capitaluri proprii în temeiul articolului 42 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 și din resursele reinvestite care pot fi atribuite contribuțiilor programului și care nu au fost încă restituite instrumentului financiar, calculată pro rata temporis de la data plății către destinatarul final până la rambursarea investiției, până la încheierea procedurii de recuperare în cazul ștergerii debitelor sau până la sfârșitul perioadei de eligibilitate, luându-se în considerare data care intervine prima;
Litera ii
pentru un instrument financiar care acordă împrumuturi, 1 % pe an din contribuțiile programului plătite destinatarilor finali sub formă de împrumuturi în temeiul articolului 42 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 și din resursele reinvestite care pot fi atribuite contribuțiilor programului și care nu au fost încă restituite instrumentului financiar, calculată pro rata temporis de la data plății către destinatarul final până la rambursarea investiției, până la încheierea procedurii de recuperare în caz de nerambursare sau până la sfârșitul perioadei de eligibilitate, luându-se în considerare data care intervine prima;
Litera iii
pentru un instrument financiar care furnizează garanții, 1,5 % pe an din contribuțiile programului angajate pentru contracte de garantare datorate, în sensul articolului 42 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 și din resursele reutilizate care pot fi atribuite contribuțiilor programului, calculată pro rata temporis din momentul angajării până la scadența contractului de garantare, până la încheierea procedurii de recuperare în caz de nerambursare sau până la sfârșitul perioadei de eligibilitate, luându-se în considerare data care intervine prima;
Litera iv
pentru un instrument financiar care acordă microcredite, 1,5 % pe an din contribuțiile programului plătite destinatarilor finali sub formă de microcredite în temeiul articolului 42 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 și din resursele reinvestite care pot fi atribuite contribuțiilor programului și care nu au fost încă restituite instrumentului financiar, calculată pro rata temporis de la data plății către destinatarul final până la rambursarea investiției, până la încheierea procedurii de recuperare în caz de nerambursare sau până la sfârșitul perioadei de eligibilitate, luându-se în considerare data care intervine prima;
Litera v
pentru un instrument financiar care furnizează granturi, subvenții la dobândă sau contribuții la comisioanele de garantare în conformitate cu articolul 37 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, 0,5 % din valoarea grantului plătită în favoarea destinatarilor finali, în temeiul articolului 42 alineatul (1) litera (a) din regulamentul menționat.
Alineatul 3
Suma agregată a costurilor și a comisioanelor de gestionare pe durata perioadei de eligibilitate prevăzute la articolul 65 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 nu trebuie să depășească:
Litera a
pentru un fond de fonduri, 7 % din suma totală a contribuțiilor programului plătite către fondul de fonduri;
Litera b
pentru un instrument financiar care furnizează capitaluri proprii, 20 % din suma totală a contribuțiilor programului plătite către instrumentul financiar;
Litera c
pentru un instrument financiar care furnizează împrumuturi, 8 % din suma totală a contribuțiilor programului plătite către instrumentul financiar;
Litera d
pentru un instrument financiar care furnizează garanții, 10 % din suma totală a contribuțiilor programului plătite către instrumentul financiar;
Litera e
pentru un instrument financiar care furnizează microcredite, 10 % din suma totală a contribuțiilor programului plătite către instrumentul financiar;
Litera f
pentru un instrument financiar care furnizează granturi, subvenții la dobândă sau contribuții la comisioanele de garantare în conformitate cu articolul 37 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, 6 % din suma totală a contribuțiilor programului plătite către instrumentul financiar.
Alineatul 4
În cazul în care același organism implementează un fond de fonduri și un instrument financiar, nici suma costurilor și a onorariilor de gestionare eligibile în temeiul alineatelor (1) și (2), nici limitele stabilite la alineatul (3) nu pot fi cumulate pentru aceleași contribuții ale programului sau aceleași resurse reinvestite care pot fi atribuite contribuțiilor programului.
Alineatul 5
Atunci când majoritatea capitalului investit în intermediari financiari care furnizează capitaluri proprii este furnizat de investitori care funcționează după principiul economiei de piață, iar contribuția programului este furnizată pari passu cu investitorii respectivi, costurile și comisioanele de gestionare sunt conforme cu condițiile de pe piață și nu le depășesc pe cele plătite de către investitorii privați.
Alineatul 6
Pragurile prevăzute la alineatele (1), (2) și (3) pot fi depășite atunci când organismul care implementează instrumentul financiar, inclusiv, după caz, organismul care implementează fondul de fonduri, a fost selectat în baza unei licitații deschise în conformitate cu normele aplicabile, iar licitația deschisă a evidențiat necesitatea creșterii costurilor și a comisioanelor de gestionare.

Articolul 14

Rambursarea costurilor și a comisioanelor de gestionare capitalizate pentru instrumentele bazate pe participații și microcredite[Articolul 42 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
Costurile și comisioanele de gestionare capitalizate care trebuie rambursate în calitate de cheltuieli eligibile în conformitate cu articolul 42 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 se calculează la sfârșitul perioadei de eligibilitate ca totalul costurilor și al comisioanelor de gestionare actualizate care trebuie plătite după expirarea perioadei de eligibilitate pentru perioada prevăzută la articolul 42 alineatul (2) din regulamentul menționat și în conformitate cu acordurile de finanțare relevante.
Alineatul 2
Costurile și comisioanele de gestionare capitalizate care trebuie plătite după expirarea perioadei de eligibilitate pentru un instrument financiar ce furnizează microcredite nu depășesc 1 % pe an din contribuțiile programului plătite destinatarilor finali sub formă de împrumuturi în temeiul articolului 42 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 care nu au fost încă restituite instrumentului financiar, calculate pro rata temporis de la sfârșitul perioadei de eligibilitate până la rambursarea investiției, până la încheierea procedurii de recuperare în caz de nerambursare sau până la sfârșitul perioadei menționate la articolul 42 alineatul (2) din regulamentul respectiv, luându-se în considerare data care intervine prima.
Alineatul 3
Costurile și comisioanele de gestionare capitalizate care trebuie plătite după expirarea perioadei de eligibilitate pentru un instrument financiar ce furnizează capitaluri proprii nu depășesc 1,5 % pe an din contribuțiile programului plătite destinatarilor finali sub formă de capitaluri proprii în temeiul articolului 42 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 care nu au fost încă restituite instrumentului financiar, calculate pro rata temporis de la sfârșitul perioadei de eligibilitate până la rambursarea investiției, până la încheierea procedurii de recuperare în caz de nerambursare sau până la sfârșitul perioadei menționate la articolul 42 alineatul (2) din regulamentul respectiv, luându-se în considerare data care intervine prima.
Alineatul 4
Toate resursele rămase în contul de garanție după perioada menționată la articolul 42 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 sau ca rezultat al unei lichidări neașteptate a instrumentului financiar înainte de încheierea perioadei respective se folosesc în conformitate cu articolul 45 din regulamentul menționat.
SECȚIUNEA III
SECȚIUNEA III

Articolul 15

Metoda de calculare a venitului net actualizat[Articolul 61 alineatul (3) al șaptelea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
În scopul aplicării metodei menționate la articolul 61 alineatul (3) primul paragraf litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, venitul net actualizat al operațiunii se calculează prin deducerea costurilor actualizate din veniturile actualizate și, dacă este cazul, prin adăugarea valorii reziduale a investiției.
Alineatul 2
Venitul net actualizat al unei operațiuni se calculează pe o perioadă de referință specifică aplicabilă sectorului operațiunii respective în conformitate cu anexa I. Perioada de referință include perioada de implementare a operațiunii.
Alineatul 3
Veniturile și costurile se determină prin aplicarea metodei incrementale bazate pe o comparație între veniturile și costurile din scenariul cu noua investiție și veniturile și costurile din scenariul fără noua investiție.
Alineatul 4
În cazul în care taxa pe valoarea adăugată nu este un cost eligibil în conformitate cu articolul 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, calculul venitului net actualizat se bazează pe cifre care exclud taxa pe valoarea adăugată.

Articolul 16

Determinarea veniturilor[Articolul 61 alineatul (3) al șaptelea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Paragraf
Pentru calculul venitului net actualizat, veniturile se determină pe următoarea bază:
Litera a
după caz, taxele de utilizare se stabilesc în conformitate cu principiul poluatorul plătește și, dacă este cazul, ține seama de caracterul rezonabil al acestora;
Litera b
veniturile nu includ transferuri de la bugetele de stat sau regionale sau de la sistemele de asigurări publice naționale;
Litera c
atunci când o operațiune adaugă noi active pentru a completa un serviciu sau o infrastructură preexistentă, se iau în considerare atât contribuțiile noilor utilizatori, cât și contribuțiile suplimentare ale utilizatorilor existenți ai serviciului sau ai infrastructurii noi sau extinse.

Articolul 17

Determinarea costurilor[Articolul 61 alineatul (3) al șaptelea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Paragraf
În scopul calculării venitului net actualizat, se iau în considerare următoarele costuri care intervin în perioada de referință menționată la articolul 15 alineatul (2):
Litera a
costurile de înlocuire a echipamentelor cu durată scurtă de viață care asigură funcționarea tehnică a operațiunii;
Litera b
costurile de funcționare fixe, inclusiv costurile de întreținere precum cele cu personalul, întreținerea și reparațiile, costurile generale administrative și de gestionare și cele de asigurare; și
Litera c
costurile variabile de funcționare, inclusiv costurile de întreținere, cum sunt consumul de materii prime, energie și alte consumabile, precum și orice fel de costuri de întreținere și reparații necesare pentru a prelungi durata de viață a operațiunii.

Articolul 18

Valoarea reziduală a investiției[Articolul 61 alineatul (3) al șaptelea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
Dacă activele unei operațiuni au o durată de viață care depășește perioada de referință menționată la articolul 15 alineatul (2), valoarea reziduală a acestora se determină prin calcularea valorii actuale nete a fluxurilor de numerar pentru durata de viață rămasă a operațiunii. Alte metode pentru calcularea valorii reziduale pot fi utilizate în circumstanțe justificate în mod corespunzător.
Alineatul 2
Valoarea reziduală a investiției este inclusă în calculul venitului net actualizat al operațiunii numai dacă veniturile depășesc costurile menționate la articolul 17.

Articolul 19

Actualizarea fluxului de numerar[Articolul 61 alineatul (3) al șaptelea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
Numai fluxurile de numerar care trebuie plătite sau primite de operațiune sunt luate în considerare la calcularea costurilor și a veniturilor. Fluxurile de numerar se stabilesc pentru fiecare an în care sunt plătite sau primite de operațiune pentru perioada de referință menționată la articolul 15 alineatul (2).
Alineatul 2
Sunt excluse din calcul posturile contabile nemonetare precum amortizările, eventualele rezerve pentru viitoare costuri de înlocuire și rezervele pentru cheltuieli neprevăzute.
Alineatul 3
Fluxurile de numerar sunt actualizate folosindu-se o rată de actualizare financiară de 4 % în termeni reali drept valoare de referință pentru operațiunile de investiții publice cofinanțate prin fondurile ESI.
Alineatul 4
Statele membre pot utiliza altă rată de actualizare financiară decât 4 % în cazul în care oferă o justificare pentru această valoare de referință și se asigură că este utilizată în mod coerent pentru operațiuni similare în același sector.
Alineatul 5
Alte valori decât 4 % pot fi justificate de următoarele motive:
Litera a
condițiile macroeconomice specifice ale statului membru și tendințele și conjuncturile macroeconomice internaționale; sau
Litera b
natura investitorului sau a structurii de implementare, cum ar fi parteneriatele public-privat; sau
Litera c
natura sectorului în cauză.
Alineatul 6
Pentru a stabili ratele de actualizare financiare specifice, statele membre estimează rentabilitatea medie pe termen lung a unui pachet de investiții alternativ, fără riscuri, naționale sau internaționale, pe care le consideră a fi cele mai relevante. Sunt puse la dispoziția beneficiarilor informații privind diferitele rate de actualizare financiară.
SECȚIUNEA IV
SECȚIUNEA IV

Articolul 20

Finanțare la rate forfetare pentru costurile indirecte pe baza Regulamentului (UE) nr. 1290/2013[Articolul 68 al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Paragraf
Costurile indirecte pot fi calculate prin aplicarea unei rate forfetare stabilite în conformitate cu articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1290/2013 pentru următoarele tipuri de operațiuni sau proiecte care fac parte din operațiuni:
Litera a
operațiunile sprijinite prin FEDER care se încadrează în domeniile de intervenții cu codurile 056, 057 sau 060-065 în conformitate cu tabelul 1 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 215/2014 al Comisiei și derulate în cadrul uneia dintre prioritățile de investiții prevăzute la articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b), alineatul (2) litera (b), alineatul (3) literele (a) și (c) și alineatul (4) litera (f) din Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului;
Litera b
operațiunile sprijinite prin FSE care se încadrează la domeniul de intervenții cu codul 04 în conformitate cu tabelul 6 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 215/2014 al Comisiei și contribuie la consolidarea cercetării, a dezvoltării tehnologice și a inovării în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1304/2013;
Litera c
operațiunile sprijinite prin FEADR în conformitate cu articolele 17, 26 sau 35 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 care contribuie la prioritatea Uniunii prevăzută la articolul 5 alineatul (1) din regulamentul menționat. Dacă operațiunea este programată în conformitate cu articolele 17 și 26 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013, se au în considerare numai operațiunile implementate de un grup operațional din cadrul parteneriatului european pentru inovare și finanțate în conformitate cu articolul 35 alineatul (1) litera (c) din regulamentul menționat;
Litera d
operațiunile sprijinite de FEPAM și programate în conformitate cu articolele 26, 28, 39 și 47 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014.

Articolul 21

Finanțare la rate forfetare pentru costurile indirecte pe baza Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012[Articolul 68 al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Paragraf
Costurile indirecte pot fi calculate prin aplicarea unei rate forfetare stabilite în conformitate cu articolul 124 alineatul (4) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului pentru următoarele tipuri de operațiuni sau proiecte care fac parte dintr-o operațiune:
Litera a
operațiunile sprijinite prin FEDER care se încadrează la domeniile de intervenții cu codurile 085, 086 sau 087 în conformitate cu tabelul 1 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 215/2014 al Comisiei și derulate în cadrul uneia dintre prioritățile de investiții prevăzute la articolul 5 alineatul (5) litera (a) și alineatul (6) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1301/2013;
Litera b
operațiunile sprijinite prin FSE care se încadrează la domeniul de intervenții cu codul 01 în conformitate cu tabelul 6 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 215/2014 al Comisiei și contribuie la trecerea la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, rezistentă la schimbările climatice, eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și durabilă din punct de vedere ecologic în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1304/2013;
Litera c
operațiunile sprijinite prin FEADR în temeiul articolelor 17 și 25 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 care contribuie la prioritatea Uniunii prevăzută la articolul 5 alineatul (4) sau (5) din regulamentul menționat;
Litera d
operațiunea sprijinită de FEPAM și programată în conformitate cu articolul 38, articolul 40 alineatul (1), articolul 41 alineatul (1), articolul 44 alineatul (6), articolul 48 alineatul (1) literele (e), (i), (j) sau (k) sau articolul 80 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 508/2014.
CAPITOLUL III
CAPITOLUL III

Articolul 22

Cerințe privind experții independenți care efectuează analiza calității[Articolul 101 al patrulea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
Analiza calității proiectelor majore menționată la articolul 101 al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 este realizată de experți independenți care:
Litera a
dispun de experiență tehnică semnificativă cu privire la toate etapele ale ciclului de viață al unui proiect;
Litera b
dispun de experiență internațională vastă cu privire la sectoarele de investiții în cauză;
Litera c
dispun de competențe înalte în analiza și evaluarea beneficiilor socio-economice;
Litera d
dispun de cunoștințe și experiență semnificativă cu privire la legislația, politicile și procedurile relevante ale Uniunii;
Litera e
sunt independenți față de toate autoritățile direct sau indirect implicate în aprobarea, implementarea sau funcționarea proiectului major în cauză;
Litera f
nu intră în conflicte de interese la niciun nivel în ceea ce privește proiectul major;
Litera g
nu intră în conflicte de interese de ordin comercial în ceea ce privește proiectul major;
Litera h
dispun de competențele lingvistice necesare.
Alineatul 2
Atunci când un stat membru propune mandatarea unor experți independenți, alții decât cei care beneficiază de asistență tehnică la inițiativa Comisiei în conformitate cu articolul 58 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, statul membru respectiv prezintă spre aprobarea Comisiei o cerere în conformitate cu articolul 101 al treilea paragraf. Acest acord se bazează pe documentele care atestă respectarea de către experți a cerințelor prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol.

Articolul 23

Analiza calității proiectelor majore[Articolul 101 al patrulea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
Experții independenți efectuează evaluarea pe baza informațiilor menționate la articolul 101 primul paragraf literele (a)-(i) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013. Experții independenți pot solicita elemente suplimentare referitoare la aceste informații, pe care le consideră necesare pentru analiza calității.
Alineatul 2
În scopul evaluării calității, experții independenți întreprind următoarele acțiuni:
Litera a
experții independenți verifică dacă operațiunea constituie un proiect major în sensul articolului 100 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, dacă proiectul major nu este o operațiune încheiată în sensul articolului 2 alineatul (14) și al articolului 65 alineatul (6) din regulamentul respectiv și dacă proiectul major este inclus în programul operațional corespunzător;
Litera b
experții independenți verifică integralitatea, coerența și exactitatea informațiilor furnizate în conformitate cu articolul 101 primul paragraf literele (a)-(i) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 în formatul menționat la articolul 101 al cincilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013;
Litera c
experții independenți evaluează calitatea proiectul major pe baza criteriilor stabilite în anexa II la prezentul regulament;
Litera d
experții independenți elaborează un raport independent privind analiza calității (denumit în continuare raport independent privind analiza calității) în formatul prevăzut la articolul 102 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013. În raportul independent privind analiza calității, experții independenți își formulează și își justifică fără ambiguitate declarațiile în ceea ce privește elementele menționate la prezentul alineat.
Alineatul 3
Un proiect major primește o evaluare pozitivă în analiza calității, în sensul articolului 102 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, dacă experții independenți concluzionează că sunt întrunite toate criteriile menționate în anexa II la prezentul regulament.
CAPITOLUL IV
CAPITOLUL IV
SECȚIUNEA I
SECȚIUNEA I

Articolul 24

Datele care trebuie înregistrate și stocate sub formă electronică[Articolul 125 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
Informațiile privind datele care trebuie înregistrate și stocate sub formă electronică pentru fiecare operațiune în cadrul sistemului de monitorizare creat în temeiul articolului 125 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 sunt prevăzute în anexa III la prezentul regulament.
Alineatul 2
Se înregistrează și se stochează datele pentru fiecare operațiune, inclusiv privind participanții, după caz, pentru a permite agregarea acestor date în cazul în care este necesară în scopuri de monitorizare, evaluare, gestiune financiară, verificare și audit. Acest lucru permite, de asemenea, agregarea datelor în mod cumulativ pentru întreaga perioadă de programare. În ceea ce privește FSE, datele sunt înregistrate și stocate astfel încât să permită autorităților de management să efectueze sarcinile legate de monitorizare și evaluare în conformitate cu cerințele stabilite la articolul 56 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, precum și la articolele 5 și 19 din Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 și în anexele I și II la acesta.
Alineatul 3
În cazul în care o operațiune este sprijinită prin mai multe programe operaționale, priorități, fonduri sau în cadrul mai multor categorii de regiuni, informațiile menționate la punctele 23-113 din anexa III sunt înregistrate astfel încât să permită extragerea datelor defalcate în funcție de programul operațional, prioritate, fond sau categorie de regiuni. De asemenea, este posibilă extragerea datelor privind indicatorii menționate la punctele 31-40 din anexa III defalcate în funcție de prioritatea de investiție și de gen, după caz.
SECȚIUNEA II
SECȚIUNEA II

Articolul 25

Cerințe minime detaliate pentru pista de audit[Articolul 125 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
Cerințele minime detaliate pentru pista de audit cu privire la evidențele contabile care trebuie ținute și documentele justificative care trebuie păstrate sunt următoarele:
Litera a
pista de audit permite verificarea aplicării criteriilor de selecție stabilite de comitetul de monitorizare pentru programul operațional;
Litera b
în ceea ce privește granturile și asistența rambursabilă prevăzute la articolul 67 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, pista de audit permite reconcilierea sumelor agregate certificate Comisiei cu evidențele contabile detaliate și cu documentele justificative deținute de către autoritatea de certificare, autoritatea de management, organismele intermediare și beneficiari în legătură cu operațiunile cofinanțate în cadrul programului operațional;
Litera c
în ceea ce privește granturile și asistența rambursabilă prevăzute la articolul 67 alineatul (1) literele (b) și (c) și la articolul 109 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 și la articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1304/2013, pista de audit permite reconcilierea sumelor agregate certificate Comisiei cu datele detaliate legate de realizări sau rezultate și cu documentele justificative deținute de autoritatea de certificare, autoritatea de management, organismele intermediare și beneficiari, inclusiv, după caz, documentele privind metoda de stabilire a baremelor standard pentru costurile unitare și sumele forfetare în legătură cu operațiunile cofinanțate în cadrul programului operațional;
Litera d
în ceea ce privește costurile determinate în conformitate cu articolul 67 alineatul (1) litera (d) și cu articolul 68 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, pista de audit demonstrează și justifică metoda de calcul, după caz, și baza pe care au fost decise sumele forfetare, precum și costurile eligibile directe sau costurile declarate în cadrul altor categorii alese cărora li se aplică rata forfetară;
Litera da
în ceea ce privește finanțarea care nu este legată de costurile menționate la articolul 67 alineatul (1) primul paragraf litera (e) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, pista de audit permite verificarea realizării condițiilor de finanțare și reconcilierea datelor subiacente cu privire la condițiile de rambursare a cheltuielilor;
Litera e
în ceea ce privește costurile determinate în conformitate cu articolul 68 alineatul (1) literele (b) și (c), cu articolul 68a alineatul (1) și cu articolul 68b din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, cu articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului (UE, Euratom) 2018/1046 și cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1299/2013, pista de audit permite verificarea și substanțierea costurilor directe eligibile cărora li se aplică rata forfetară;
Litera f
pista de audit permite verificarea plăților către beneficiar din contribuția publică;
Litera g
pista de audit conține, pentru fiecare operațiune, după caz, specificații tehnice și planul de finanțare, documente privind aprobarea grantului, documente referitoare la procedurile de achiziții publice, rapoarte întocmite de beneficiar și rapoarte privind verificările și auditurile efectuate;
Litera h
pista de audit include informații privind verificările de management și auditurile efectuate cu privire la operațiune;
Litera i
fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 19 alineatul (3) și ale anexelor I și II la Regulamentul (UE) nr. 1304/2013, pista de audit permite reconcilierea datelor în ceea ce privește indicatorii de realizare pentru operațiune cu obiectivele și datele raportate și cu rezultatele programului;
Litera j
pentru instrumentele financiare, pista de audit include documentele justificative menționate la articolul 9 alineatul (1) litera (e) din prezentul regulament.
Alineatul 2
Autoritatea de management se asigură că există o evidență a identității și localizării organismelor care păstrează documentele justificative necesare pentru a asigura conformitatea unei piste de audit adecvate cu toate cerințele minime prevăzute la alineatul (1).

Articolul 26

Utilizarea datelor colectate cu ocazia auditurilor efectuate de funcționarii Comisiei sau de reprezentanții autorizați ai acesteia[Articolul 127 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
Comisia ia toate măsurile necesare pentru a preveni divulgarea neautorizată a datelor colectate de Comisie în cursul auditurilor sale sau accesul neautorizat la acestea.
Alineatul 2
Comisia utilizează datele colectate în cursul auditurilor sale exclusiv în scopul de a-și exercita responsabilitățile care îi revin în temeiul articolului 75 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013. Curtea de Conturi Europeană și Oficiul European de Luptă Antifraudă au acces la datele colectate.
Alineatul 3
Datele colectate sunt transmise doar persoanelor din statele membre sau din cadrul instituțiilor Uniunii ale căror îndatoriri presupun accesul la informațiile respective în conformitate cu normele aplicabile fără acordul expres al statului membru care furnizează datele.
SECȚIUNEA III
SECȚIUNEA III

Articolul 27

Auditurile operațiunilor[Articolul 127 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
Auditurile operațiunilor sunt efectuate pentru fiecare exercițiu contabil pe un eșantion de operațiuni selectate după o metodă stabilită sau aprobată de autoritatea de audit în conformitate cu articolul 28 din prezentul regulament.
Alineatul 2
Auditurile operațiunilor sunt efectuate pe baza documentelor justificative care constituie pista de audit și verifică legalitatea și regularitatea cheltuielilor declarate Comisiei, inclusiv în ceea ce privește următoarele aspecte:
Litera a
dacă operațiunea a fost selectată în conformitate cu criteriile de selecție pentru programul operațional, nu a fost finalizată fizic sau complet implementată înainte ca beneficiarul să depună cererea de finanțare prin programul operațional, este implementată în conformitate cu decizia de aprobare și îndeplinește, la momentul efectuării auditului, toate condițiile aplicabile privind funcționarea și utilizarea acesteia și obiectivele de atins;
Litera b
dacă cheltuielile declarate Comisiei corespund evidențelor contabile, iar documentele justificative solicitate demonstrează o pistă de audit adecvată în conformitate cu articolul 25 din prezentul regulament;
Litera c
dacă pentru cheltuielile declarate Comisiei, determinate în conformitate cu articolul 67 alineatul (1) literele (b) și (c), cu articolul 109 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 și cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1304/2013, au fost îndeplinite realizările și rezultatele plăților efectuate către beneficiar, datele privind participanții sau alte evidențe legate de realizări și rezultate sunt conforme cu informațiile prezentate Comisiei, iar documentele justificative solicitate demonstrează o pistă de audit adecvată în conformitate cu articolul 25 din prezentul regulament;
Litera d
dacă datele privind indicatorii și obiectivele de etapă sunt fiabile.
Alineatul 3
Auditurile operațiunilor includ, acolo unde este cazul, verificări la fața locului privind implementarea concretă a operațiunii.
Alineatul 4
Auditurile operațiunilor verifică exactitatea și integralitatea a cheltuielilor corespunzătoare înregistrate de autoritatea de certificare în sistemul său contabil și reconcilierea pistei de audit la toate nivelurile.
Alineatul 5
Atunci când problemele constatate par să fie de natură sistemică și, în consecință, determină riscuri pentru alte operațiuni în cadrul programului operațional, autoritatea de audit asigură efectuarea unei examinări suplimentare, inclusiv, după caz, a unor audituri suplimentare pentru a stabili amploarea acestor probleme și recomandă măsurile corective necesare.
Alineatul 6
Numai cheltuielile care fac obiectul unui audit efectuat în temeiul alineatului (1) sunt luate în considerare pentru suma cheltuielilor auditate, în scopul raportării către Comisie cu privire la acoperirea anuală. În acest scop, se utilizează modelul de raport de control stabilit în conformitate cu articolul 127 alineatul (6) din regulamentul (UE) nr. 1303/2013.

Articolul 28

Metoda de selecție a eșantionului de operațiuni[Articolul 127 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
Autoritatea de audit stabilește metoda de selecție a eșantionului (denumită în continuare metoda de eșantionare) în conformitate cu cerințele stabilite în prezentul articol ținând seama de standardele de audit acceptate la nivel internațional precum cele ale INTOSAI, IFAC sau IIA.
Alineatul 2
Pe lângă explicațiile furnizate în strategia de audit, autoritatea de audit ține o evidență a documentelor și a raționamentului profesional utilizat pentru stabilirea metodelor de eșantionare, acoperind etapele de planificare, selectare, testare și evaluare pentru a demonstra că metoda stabilită este adecvată.
Alineatul 3
Un eșantion este reprezentativ pentru populația din care este selectat, permițând astfel autorității de audit să elaboreze o opinie de audit valabilă, în conformitate cu articolul 127 alineatul (5) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013. Populația respectivă cuprinde cheltuielile aferente unui program operațional sau grup de programe operaționale acoperite de un sistem de gestionar și control comun care sunt incluse în cererile de plată transmise Comisiei în conformitate cu articolul 131 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 pentru un anumit exercițiu contabil. Eșantionul poate fi selectat pe parcursul sau după încheierea exercițiului contabil.
Alineatul 4
În scopul aplicării articolului 127 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, o metodă de selecție este statistică atunci când asigură:
Litera i
o selecție aleatorie a elementelor eșantionului;
Litera ii
utilizarea teoriei probabilității pentru a evalua rezultatele eșantionului, inclusiv pentru a măsura și a controla riscurile eșantionării și a preciziei prevăzute și atinse.
Alineatul 5
Metoda de eșantionare asigură o selecție aleatorie a fiecărei unități de eșantionare din populație prin intermediul unor numere aleatorii generate pentru fiecare unitate de populație pentru a selecta unitățile care formează eșantionul sau printr-o selectare sistematică folosind un punct de plecare aleatoriu și aplicând o regulă sistematică pentru a selecta elemente suplimentare.
Alineatul 6
Unitatea de eșantionare este determinată de autoritatea de audit, pe baza raționamentului profesional. Unitatea de eșantionare poate fi o operațiune, un proiect din cadrul unei operațiuni sau o cerere de plată din partea unui beneficiar. Informațiile privind tipul unității de eșantionare determinate și raționamentul profesional folosit în acest scop sunt incluse în raportul de control.
Alineatul 7
În cazul în care cheltuielile totale aferente unei unități de eșantionare pentru exercițiul contabil constituie o sumă negativă, acestea sunt excluse din populația menționată la alineatul (3) de mai sus și sunt auditate separat. Autoritatea de audit poate extrage, de asemenea, un eșantion din această populație distinctă.
Alineatul 8
Atunci când se aplică condițiile pentru controlul proporțional prevăzute la articolul 148 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, autoritatea de audit poate fie să excludă din populația de eșantionat elementele menționate la articolul respectiv, fie să păstreze elementele din populație care urmează să fie eșantionate și să le înlocuiască în cazul în care au fost selectate. Decizia de a utiliza fie excluderea, fie înlocuirea unităților de eșantionare ar trebui să fie luată de autoritatea de audit pe baza raționamentului său profesional.
Alineatul 9
Toate cheltuielile declarate Comisiei în eșantion fac obiectul auditării.
Alineatul 10
Autoritatea de audit poate să stratifice o populație, împărțind-o în subpopulații, fiecare dintre acestea fiind un grup de unități de eșantionare cu caracteristici similare, în special în termeni de risc sau de rată de eroare preconizată sau atunci când populația include operațiuni constituite din contribuții financiare dintr-un program operațional către instrumente financiare sau alte elemente cu valoare ridicată.
Alineatul 11
Autoritatea de audit evaluează fiabilitatea sistemului ca fiind ridicată, medie sau scăzută ținând cont de rezultatele auditurilor sistemului pentru a determina parametrii tehnici ai eșantionării astfel încât nivelul de asigurare combinat obținut din auditurile sistemelor și auditurile operațiunilor să fie ridicat. Pentru un sistem evaluat ca având un grad de fiabilitate ridicat, nivelul de încredere folosit pentru operațiunile de eșantionare nu este mai mic de 60 %. Pentru un sistem evaluat ca având un grad de fiabilitate scăzut, nivelul de încredere folosit pentru operațiunile de eșantionare nu este mai mic de 90 %. Pragul maxim de semnificație este de 2 % din cheltuielile menționate la alineatul (3).
Alineatul 12
În cazul constatării unor nereguli sau a unui risc de nereguli, autoritatea de audit decide, pe baza raționamentului profesional, dacă este necesară auditarea unui eșantion suplimentar de operațiuni sau părți ale operațiunilor care nu au fost auditate în eșantionul aleatoriu, pentru a lua în considerare factorii de risc specifici identificați.
Alineatul 13
Autoritatea de audit analizează separat rezultatele auditurilor eșantionului suplimentar, stabilește concluziile pe baza acestor rezultate și le comunică Comisiei în cadrul raportului anual de control. Neregulile detectate în eșantionul suplimentar nu sunt incluse în calculul erorii aleatorii estimate a eșantionului aleatoriu.
Alineatul 14
Pe baza rezultatelor auditurilor operațiunilor în scopul elaborării opiniei de audit și a raportului de control menționat la articolul 127 alineatul (5) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, autoritatea de audit calculează o rată totală de eroare care corespunde sumei erorilor aleatorii estimate și, dacă este cazul, a erorilor sistemice și a erorilor conjuncturale necorectate, împărțită la populație.

Articolul 29

Auditurile conturilor[Articolul 127 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
Auditurile conturilor menționate la articolul 137 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 sunt efectuate de autoritatea de audit pentru fiecare exercițiu contabil.
Alineatul 2
Auditul conturilor furnizează o asigurare rezonabilă cu privire la integralitatea, exactitatea și veridicitatea sumelor declarate în conturi.
Alineatul 3
În sensul alineatelor (1) și (2), autoritatea de audit ia în considerare, în special, rezultatele auditurilor sistemelor privind autoritatea de certificare și ale auditurilor operațiunilor.
Alineatul 4
Auditul sistemului include verificarea fiabilității sistemului contabil al autorității de certificare și, prin eșantionare, a exactității cheltuielilor, a sumelor retrase și a celor recuperate înregistrate în sistemul contabil al autorității de certificare.
Alineatul 5
În scopul opiniei de audit, pentru a ajunge la concluzia potrivit căreia conturile oferă o imagine reală și echitabilă, autoritatea de audit verifică dacă toate elementele prevăzute la articolul 137 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 sunt incluse în mod corect în conturi și corespund documentelor contabile justificative ținute de toate autoritățile sau organismele competente și de beneficiari. Autoritatea de audit verifică în special, pe baza conturilor care urmează să îi fie furnizate de către autoritatea de certificare, că:
Litera a
suma totală a cheltuielilor eligibile declarată în conformitate cu articolul 137 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 este în concordanță cu cheltuielile și cu contribuția publică corespunzătoare inclusă în cererile de plată transmise Comisiei pentru exercițiul contabil relevant și, în cazul unor diferențe, că au fost oferite explicații în conturi pentru sumele reconciliate;
Litera b
sumele retrase și recuperate pe parcursul exercițiului contabil, sumele care urmează a fi recuperate la sfârșitul exercițiului contabil, sumele recuperate în temeiul articolului 71 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 și sumele nerecuperabile prezentate în conturi corespund sumelor introduse în sistemele contabile ale autorității de certificare și se bazează pe decizii luate de autoritatea de management sau de autoritatea de certificare responsabilă;
Litera c
cheltuielile au fost excluse, după caz, din conturi, în conformitate cu articolul 137 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, și că toate corecțiile necesare se reflectă în conturile aferente exercițiului contabil în cauză;
Litera d
contribuțiile programului plătite către instrumentele financiare și avansurile de ajutoare de stat plătite către beneficiari sunt susținute de informațiile disponibile la nivelul autorității de management și al autorității de certificare.
SECȚIUNEA IV
SECȚIUNEA IV

Articolul 30

Criterii pentru stabilirea deficiențelor semnificative în funcționarea eficace a sistemelor de gestionare și control[Articolul 144 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
La evaluarea funcționării eficace a sistemelor de gestiune și control, Comisia se bazează pe rezultatele tuturor auditurilor disponibile ale sistemelor, inclusiv testele controalelor, și ale auditurilor operațiunilor.
Alineatul 2
Principalele tipuri de deficiențe semnificative în funcționarea eficace a sistemului de gestiune și control sunt cazurile în care una dintre cerințele cheie menționate la punctele 2, 4, 5, 13, 15, 16 și 18 care figurează în tabelul 1 din anexa IV sau două sau mai multe dintre celelalte cerințe cheie din tabelul 1 din anexa IV sunt considerate ca fiind încadrate la categoriile 3 sau 4 menționate în tabelul 2 din anexa IV.

Articolul 31

Criterii pentru aplicarea corecțiilor financiare forfetare sau extrapolate și criteriile pentru stabilirea nivelului corecției financiare[Articolul 144 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013]

Alineatul 1
Se aplică corecții financiare întregului program operațional sau unei părți a acestuia atunci când Comisia identifică una sau mai multe deficiențe semnificative în funcționarea sistemului de gestiune și control.
Alineatul 2
Nivelul corecției forfetare se stabilește ținând seama de următoarele elemente:
Litera a
importanța relativă a deficienței semnificative sau a deficiențelor semnificative în contextul sistemului de gestiune și control în ansamblul lui;
Litera b
frecvența și amploarea deficienței semnificative sau a deficiențelor semnificative;
Litera c
gradul de risc de pierderi pentru bugetul Uniunii.
Alineatul 3
Ținând seama de aceste elemente, nivelul corecției financiare se stabilește după cum urmează:
Litera a
dacă deficiența semnificativă sau deficiențele semnificative în funcționarea sistemului de gestiune și control sunt atât de importante, frecvente sau răspândite încât reprezintă un eșec total al sistemului, care pune în pericol legalitatea și regularitatea tuturor cheltuielilor în cauză, se aplică o rată forfetară de 100 %;
Litera b
dacă deficiența semnificativă sau deficiențele semnificative în funcționarea sistemului de gestiune și control sunt atât de frecvente și răspândite încât reprezintă un eșec extrem de grav al sistemului, care pune în pericol legalitatea și regularitatea unei proporții foarte mari a cheltuielilor în cauză, se aplică o rată forfetară de 25 %;
Litera c
dacă deficiența semnificativă sau deficiențele semnificative în funcționarea sistemului de gestiune și control sunt determinate de faptul că sistemul nu este total operațional sau funcționează atât de nesatisfăcător sau intermitent încât pune în pericol legalitatea și regularitatea unei proporții mari a cheltuielilor în cauză, se aplică o rată forfetară de 10 %;
Litera d
dacă deficiența semnificativă sau deficiențele semnificative în funcționarea sistemului de gestiune și control sunt determinate de faptul că sistemul nu funcționează în mod coerent, punând în pericol legalitatea și regularitatea unei proporții semnificative a cheltuielilor în cauză, se aplică o rată forfetară de 5 %;
Alineatul 4
În cazul în care aplicarea unei rate forfetare stabilite în conformitate cu alineatul (3) ar fi disproporționată, nivelul corecției este redus.
Alineatul 5
În cazul în care, ca urmare a faptului că autoritățile responsabile nu au adoptat măsurile corective adecvate în urma aplicării unei corecții financiare în cursul unui exercițiu contabil, aceeași deficiență semnificativă sau aceleași deficiențe semnificative sunt identificate în următorul exercițiu contabil, rata de corecție poate fi majorată la un nivel care nu depășește rata aferentă categoriei superioare, din cauza persistenței deficienței semnificative sau a deficiențelor semnificative.

Articolul 32

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Articolul 24 se aplică de la 1 decembrie 2014 în ceea ce privește informațiile referitoare la datele înregistrate și depozitate menționate în anexa III, cu excepția punctelor 23-40, 71-78 și 91-105. În ceea ce privește aceste puncte din anexa III, articolul 24 se aplică de la 1 iulie 2015.
Anexa 1
ANEXA IPerioadele de referință menționate la articolul 15 alineatul (2)
Paragraf
ANEXA I
Paragraf
Perioadele de referință menționate la articolul 15 alineatul (2)
Anexa 2
ANEXA IICriterii de evaluare a calității proiectelor majore menționate la articolul 23
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
Criterii de evaluare a calității proiectelor majore menționate la articolul 23
Paragraf
Criterii de evaluare a calității pentru cerințele în materie de informații prevăzute la articolul 101 litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului
Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 320).
Paragraf
Dovada unei capacități tehnice, juridice, financiare și administrative suficiente pentru a gestiona proiectul în faza de implementare și în faza operațională.
Paragraf
Criterii de evaluare a calității pentru cerințele în materie de informații prevăzute la articolul 101 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013
Paragraf
Dovada eligibilității pentru finanțarea proiectului pe baza cerințelor aferente legate de localizare sau de zona proiectului.
Paragraf
Criterii de evaluare a calității pentru cerințele în materie de informații prevăzute la articolul 101 litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013
Paragraf
Corectitudinea calculului costului total și al costului eligibil total, luând în considerare cerințele stabilite la articolul 61 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, gradul de detalii suficient și caracterul adecvat al raționamentului aplicat pentru calculul costurilor atât din perspectiva costului total pentru atingerea obiectivelor preconizate, cât și din cea a costurilor unitare, după caz.
Paragraf
Dovada eligibilității pentru sprijin din partea Fondului european de dezvoltare regională (FEDER) sau a Fondului de coeziune, după caz, și pentru finanțarea prevăzută numai pentru elementele care sunt conforme cu normele de eligibilitate stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, în Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului și în Regulamentul (UE) nr. 1300/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, precum și cu normele de eligibilitate stabilite de statul membru.
Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 (JO L 347, 20.12.2013, p. 289).
Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 1300/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din17 decembrie 2013 privind Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1084/2006 (JO L 347, 20.12.2013, p. 281).
Paragraf
Dovada faptului că sprijinul public acordat proiectului nu constituie ajutor de stat sau, în cazul unui ajutor de stat, că a fost luat în considerare în mod corespunzător în calculul contribuției publice totale la proiect.
Paragraf
Criterii de evaluare a calității pentru cerințele în materie de informații prevăzute la articolul 101 litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013
Paragraf
Fiabilitatea analizei cererii (sau a planului de afaceri în cazul investițiilor productive), pe baza unor estimări fiabile și în concordanță cu principalele tendințe demografice și evoluții în sectorul respectiv, care justifică necesitatea proiectului și capacitatea globală a dotărilor proiectului.
Paragraf
Caracterul adecvat al calității analizei opțiunilor pentru a sprijini concluzia statului membru conform căreia au fost analizate principalele alternative și a fost selectată cea mai bună opțiune pentru implementare, inclusiv justificarea opțiunii alese.
Paragraf
Caracterul adecvat al tehnologiei propuse pentru proiect și capacitatea beneficiarului final de a asigura sustenabilitatea acesteia sau, în cazul unei capacități insuficiente a beneficiarului final, prevederea unor dispoziții suficiente pentru a aduce capacitatea la nivelul necesar.
Paragraf
Soliditatea concluziei că proiectul este fezabil și poate fi implementat în perioada planificată pentru proiect sau cel târziu până la sfârșitul perioadei de eligibilitate definite la articolul 65 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013.
Paragraf
Criterii de evaluare a calității pentru cerințele în materie de informații prevăzute la articolul 101 litera (e) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013
Paragraf
Analiza cost-beneficiu efectuată corect conform metodologiei cerute menționate la articolul 101 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 și cu respectarea metodei de calcul al veniturilor nete, menționată la articolul 61 din regulamentul menționat și la articolele 15-19 din prezentul regulament.
Paragraf
Soliditatea concluziei potrivit căreia proiectul este viabil din punct de vedere economic și financiar și are efecte socio-economice pozitive, justificând nivelul de sprijin în măsura prevăzută în cadrul FEDER sau al Fondului de coeziune.
Paragraf
Criterii de evaluare a calității pentru cerințele în materie de informații prevăzute la articolul 101 litera (f) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013
Paragraf
Contribuția demonstrată la obiectivele politicilor de protecție a mediului și de luptă împotriva schimbărilor climatice, în special la obiectivele legate de Strategia Europa 2020, și dovada faptului că s-a ținut cont de riscurile legate de schimbările climatice, de nevoile de adaptare și de atenuare a acestora, de rezistența în fața dezastrelor și de măsurile adecvate puse în aplicare sau prevăzute pentru a asigura rezistența proiectului la variabilitatea schimbărilor climatice.
Paragraf
Dovada faptului că principiul poluatorul plătește și principiul acțiunii preventive au fost aplicate corect.
Paragraf
Conformitatea proiectului cu Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește proiectele enumerate în anexa I la directiva menționată și proiectele enumerate în anexa II la directiva menționată, pentru care autoritățile competente au concluzionat, pe baza verificării prevăzute la articolul 4, că este necesară o procedură de evaluare a impactului asupra mediului (denumită în continuare EIM) pentru proiectele enumerate în anexa I la Directiva 2011/92/UE:
Paragraf
Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (JO L 26, 28.1.2012, p. 1).
Paragraf
rezumatul netehnic al raportului EIM este în conformitate cu articolul 5 din Directiva 2011/92/UE și cu anexa IV la aceasta și a făcut obiectul unor consultări publice; și
Paragraf
consultările cu autoritățile de mediu, cu publicul și, dacă este cazul, cu alte state membre au fost efectuate în conformitate cu articolele 6 și 7 din Directiva 2011/92/UE; și
Paragraf
decizia autorității competente a fost emisă în conformitate cu articolele 8 și 9 din Directiva 2011/92/UE; sau
Paragraf
în cazurile în care procedura EIM a avut drept rezultat o decizie obligatorie din punct de vedere juridic, până la emiterea aprobării de dezvoltare în conformitate cu articolele 8 și 9 din Directiva 2011/92/UE, statele membre se angajează în scris să acționeze în timp util pentru a se asigura că aprobarea de dezvoltare este emisă cel târziu înainte de începerea lucrărilor.
Paragraf
Conformitatea proiectului cu Directiva 2011/92/UE în ceea ce privește proiectele enumerate în anexa II la directiva menționată pentru care autoritățile competente au concluzionat, prin intermediul verificării prevăzute la articolul 4, că nu este necesară procedura EIM:
Paragraf
au fost emise rezultatele verificării efectuate de autoritățile competente și au fost puse la dispoziția publicului; și
Paragraf
au fost furnizate informațiile relevante în conformitate cu articolul 4 din directiva menționată și cu anexa III la aceasta în cazul în care rezultatele verificării nu se referă la criteriile enumerate în anexa III la Directiva 2011/92/UE.
Paragraf
După caz, neaplicabilitatea demonstrată a Directivei 2011/92/UE.
Paragraf
Dacă proiectul rezultă dintr-un plan sau program (care intră sub incidența cerințelor Directivei 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului), altul decât programul operațional, coerența demonstrată a proiectului cu planul sau programul respectiv.
Paragraf
Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului (JO L 197, 21.7.2001, p. 30).
Paragraf
În cazul neîndeplinirii condiționalității ex ante generale privind legislația în domeniul mediului și, după caz, a oricărei condiționalități ex ante tematice relevante pentru sectorul apei și al deșeurilor, precum și pentru sectorul transporturilor (cerințe SEA), astfel cum se prevede la articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 și în anexa XI la acesta, trebuie demonstrată legătura cu planul de acțiune convenit.
Paragraf
Conformitatea proiectului cu Directiva 92/43/CEE:
Paragraf
Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO L 206, 22.7.1992, p. 7).
Paragraf
în cazul unui proiect susceptibil să aibă efecte semnificative asupra unuia sau mai multor situri Natura 2000 [în conformitate cu articolul 6 alineatul (3)], efectuarea și finalizarea unei evaluări adecvate înainte de emiterea aprobării pentru autorizarea proiectului;
Paragraf
în cazul unui proiect cu efecte negative semnificative asupra unuia sau mai multor situri Natura 2000, îndeplinirea cerințelor de la articolul 6 alineatul (4) din Directiva 92/43/CEE, inclusiv notificarea sau avizul Comisiei.
Paragraf
Caracterul adecvat al informațiilor cu privire la măsurile suplimentare de integrare în domeniul mediului precum auditul de mediu, managementul de mediu, monitorizarea specifică a mediului, care demonstrează caracterul adecvat al acestora pentru nevoile identificate.
Paragraf
Caracterul adecvat al estimării costurilor măsurilor luate pentru corectarea impacturilor negative asupra mediului.
Paragraf
Conformitatea proiectului cu directivele de mediu sectoriale relevante, dacă este cazul, în special:
Paragraf
Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului pentru proiectele care au impact asupra corpurilor de apă [după caz, pentru proiectele care fac obiectul derogărilor în temeiul articolului 4 alineatul (7) din directiva respectivă, verificarea evaluării].
Paragraf
Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (JO L 327, 22.12.2000, p. 1).
Paragraf
Directiva 91/271/CEE a Consiliului pentru proiectele în sectorul tratării apelor urbane reziduale;
Paragraf
Directiva 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale (JO L 135, 30.5.1991, p. 40).
Paragraf
Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului și directivele aplicabile relevante precum Directiva 1999/31/CE a Consiliului pentru proiectele legate de deșeurile solide; și
Paragraf
Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive (JO L 312, 22.11.2008, p. 3).
Paragraf
Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri (JO L 182, 16.7.1999, p. 1).
Paragraf
Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului pentru proiectele pentru care este necesară eliberarea unui permis în temeiul directivei menționate.
Paragraf
Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării) (JO L 334, 17.12.2010, p. 17).
Paragraf
Criterii de evaluare a calității pentru cerințele în materie de informații prevăzute la articolul 101 litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013
Paragraf
Caracterul adecvat și coerența proiectului cu obiectivele specifice definite în cadrul axelor prioritare relevante ale programelor operaționale în cauză.
Paragraf
Caracterul adecvat al contribuției preconizate a proiectului la indicatorii de rezultat și de realizare ai axei prioritare.
Paragraf
Caracterul adecvat al contribuției preconizate a proiectului la dezvoltarea socioeconomică.
Paragraf
Dovada faptului că un beneficiar a luat măsurile corespunzătoare pentru a asigura o utilizare optimă a infrastructurii în faza operațională.
Paragraf
Criterii de evaluare a calității pentru cerințele în materie de informații prevăzute la articolul 101 litera (h) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013
Paragraf
Prezentarea corectă în planul de finanțare a sumei totale justificate a resurselor financiare planificate și a sprijinului prevăzut justificat din partea fondurilor.
Paragraf
Caracterul adecvat al planului de finanțare al proiectului care demonstrează viabilitatea sa financiară în ceea ce privește nevoile financiare anuale pentru implementarea proiectului.
Paragraf
Pertinența și caracterul verificabil al indicatorilor fizici și financiari care servesc la monitorizarea evoluției, ținând seama de riscurile identificate.
Paragraf
Criterii de evaluare a calității pentru cerințele în materie de informații prevăzute la articolul 101 litera (i) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013
Paragraf
Soliditatea și fezabilitatea calendarului propus pentru implementarea proiectului major, ținându-se seama de riscurile identificate.
Paragraf
Dacă perioada de implementare a proiectului este mai lungă decât perioada de programare, pertinența fazelor identificate și structura optimă din punctul de vedere al eficacității și eficienței.
Litera a
rezumatul netehnic al raportului EIM este în conformitate cu articolul 5 din Directiva 2011/92/UE și cu anexa IV la aceasta și a făcut obiectul unor consultări publice; și
Litera b
consultările cu autoritățile de mediu, cu publicul și, dacă este cazul, cu alte state membre au fost efectuate în conformitate cu articolele 6 și 7 din Directiva 2011/92/UE; și
Litera c
decizia autorității competente a fost emisă în conformitate cu articolele 8 și 9 din Directiva 2011/92/UE; sau
Litera d
în cazurile în care procedura EIM a avut drept rezultat o decizie obligatorie din punct de vedere juridic, până la emiterea aprobării de dezvoltare în conformitate cu articolele 8 și 9 din Directiva 2011/92/UE, statele membre se angajează în scris să acționeze în timp util pentru a se asigura că aprobarea de dezvoltare este emisă cel târziu înainte de începerea lucrărilor.
Litera a
au fost emise rezultatele verificării efectuate de autoritățile competente și au fost puse la dispoziția publicului; și
Litera b
au fost furnizate informațiile relevante în conformitate cu articolul 4 din directiva menționată și cu anexa III la aceasta în cazul în care rezultatele verificării nu se referă la criteriile enumerate în anexa III la Directiva 2011/92/UE.
Litera a
în cazul unui proiect susceptibil să aibă efecte semnificative asupra unuia sau mai multor situri Natura 2000 [în conformitate cu articolul 6 alineatul (3)], efectuarea și finalizarea unei evaluări adecvate înainte de emiterea aprobării pentru autorizarea proiectului;
Litera b
în cazul unui proiect cu efecte negative semnificative asupra unuia sau mai multor situri Natura 2000, îndeplinirea cerințelor de la articolul 6 alineatul (4) din Directiva 92/43/CEE, inclusiv notificarea sau avizul Comisiei.
Litera a
Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului pentru proiectele care au impact asupra corpurilor de apă [după caz, pentru proiectele care fac obiectul derogărilor în temeiul articolului 4 alineatul (7) din directiva respectivă, verificarea evaluării].
Litera b
Directiva 91/271/CEE a Consiliului pentru proiectele în sectorul tratării apelor urbane reziduale;
Litera c
Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului și directivele aplicabile relevante precum Directiva 1999/31/CE a Consiliului pentru proiectele legate de deșeurile solide; și
Litera d
Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului pentru proiectele pentru care este necesară eliberarea unui permis în temeiul directivei menționate.
Anexa 3
ANEXA IIILista datelor care trebuie înregistrate și stocate sub formă electronică în sistemul de monitorizare (menționat la articolul 24
Paragraf
ANEXA III
Paragraf
Lista datelor care trebuie înregistrate și stocate sub formă electronică în sistemul de monitorizare (menționat la articolul 24
Paragraf
Datele sunt necesare pentru operațiunile sprijinite de FSE, FEDER, Fondul de coeziune și FEAPM, cu excepția cazului în care se specifică altfel în a doua coloană.
Anexa 4
ANEXA IVCerințele esențiale ale sistemelor de gestiune și control și clasificarea acestor sisteme în ceea ce privește funcționarea lor eficace menționată la articolul 30
Paragraf
ANEXA IV
Paragraf
Cerințele esențiale ale sistemelor de gestiune și control și clasificarea acestor sisteme în ceea ce privește funcționarea lor eficace menționată la articolul 30
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 1Cerințe esențiale
Tabel 4
Tabelul 2Clasificarea cerințelor esențiale pentru sistemele de gestiune și control în ceea ce privește funcționarea acestora