Articolul 1
Obiect
Paragraf
Prezentul regulament stabilește procedura de urmat în cazul solicitării, evaluării, aprobării și certificării tehnologiilor inovatoare care contribuie la reducerea emisiilor de CO2 generate de vehiculele utilitare ușoare, în temeiul articolului 12 din Regulamentul (UE) nr. 510/2011.
Articolul 2
Domeniul de aplicare
Alineatul 1
Tehnologiile cuprinse în domeniul de aplicare al următoarelor măsuri nu sunt considerate tehnologii inovatoare:
Litera a
îmbunătățirea eficienței sistemelor de aer condiționat;
Litera b
sisteme de monitorizare a presiunii în pneuri care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 661/2009;
Litera c
rezistența pneurilor la rulare care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 661/2009 și a Regulamentului (CE) nr. 1222/2009;
Litera d
indicatorii de schimbare a vitezei care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 661/2009;
Litera e
utilizarea biocarburanților.
Alineatul 2
O cerere de aprobare a unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație poate fi formulată în temeiul prezentului regulament cu privire la o tehnologie care îndeplinește următoarele condiții:
Litera a
a fost instalată în maximum 3 % din totalul vehiculelor utilitare ușoare noi înmatriculate în 2009, în cazul cererilor depuse până la 31 decembrie 2019 sau în maximum 3 % din totalul vehiculelor utilitare ușoare noi înmatriculate în anul n-4, n fiind anul de depunere a cererii, în cazul cererilor depuse începând cu 1 ianuarie 2020;
Litera b
este asociată unor elemente inerente funcționării eficiente a vehiculului și este compatibilă cu Directiva 2007/46/CE.
Alineatul 3
În cazul vehiculelor completate, numai ecoinovațiile montate pe un vehicul de bază care deține omologarea CE de tip ca vehicul incomplet se iau în considerare pentru certificarea reducerilor de emisii de CO2 în conformitate cu articolul 11.
Alineatul 4
O cerere de aprobare a unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație poate fi formulată pe baza procedurii de testare standard în conformitate cu următoarele:
Litera a
pe baza noului ciclu de conducere european prevăzut în anexa XII la Regulamentul (CE) nr. 692/2008 până la 31 decembrie 2019;
Litera b
pe baza procedurii de testare a vehiculelor ușoare armonizată la nivel mondial prevăzută în Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei începând din 14 martie 2018.
Articolul 3
Definiții
Paragraf
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
Punctul 1
tehnologie inovatoare înseamnă o tehnologie sau o combinație de tehnologii cu elemente și caracteristici tehnice similare (pachet tehnologic inovator), în cazul cărora reducerea emisiilor de CO2 poate fi demonstrată printr-o singură metodă de testare, fiecare dintre tehnologiile individuale care formează combinația fiind cuprinsă în domeniul de aplicare menționat la articolul 2;
Punctul 2
furnizor înseamnă producătorul unei tehnologii inovatoare responsabil cu asigurarea conformității producției, reprezentantul autorizat al acestuia în Uniune sau importatorul;
Punctul 3
solicitant înseamnă producătorul sau furnizorul ori un grup de producători sau de furnizori care depune o cerere pentru aprobarea unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație;
Punctul 4
ecoinovație înseamnă o tehnologie inovatoare însoțită de o metodologie de testare care a fost aprobată de Comisie în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament;
Punctul 5
organism independent și certificat înseamnă un serviciu tehnic din categoria A sau B, în sensul articolului 41 alineatul (3) literele (a) și (b) din Directiva 2007/46/CE, care îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 42 din directiva respectivă, cu excepția serviciilor tehnice desemnate în conformitate cu articolul 41 alineatul (6) din aceeași directivă;
Punctul 6
solicitantul modificărilor înseamnă producătorul sau furnizorul ori un grup de producători sau de furnizori care solicită modificarea unei decizii de aprobare a unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație.
Articolul 4
Cerere pentru aprobarea unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație
Alineatul 1
Cererea pentru aprobarea unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație trebuie trimisă Comisiei în scris. Cererea, împreună cu toate documentele justificative, trebuie trimisă, de asemenea, prin poșta electronică sau pe un suport electronic de stocare a datelor sau trebuie încărcată pe un server administrat de Comisie. Cererea scrisă trebuie să conțină o enumerare a documentelor justificative.
Alineatul 2
Cererea pentru aprobarea unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație include următoarele:
Litera a
datele de contact ale solicitantului;
Litera b
o descriere a tehnologiei inovatoare și a modului în care aceasta este instalată pe vehicul, inclusiv dovada că tehnologia respectivă este cuprinsă în domeniul de aplicare menționat la articolul 2;
Litera c
o descriere succintă a tehnologiei inovatoare, incluzând informații care să dovedească îndeplinirea condițiilor prevăzute la articolul 2 alineatul (2), precum și a metodologiei de testare menționate la litera (e) din prezentul alineat, care va fi publicată în urma transmiterii cererii către Comisie;
Litera d
o indicare estimativă a vehiculelor individuale care ar putea sau care sunt destinate să fie echipate cu tehnologia inovatoare în cauză, precum și reducerile emisiilor de CO2 generate de vehiculele respective care se estimează că pot fi obținute cu ajutorul tehnologiei inovatoare în cauză;
Litera e
o metodologie care urmează să fie utilizată pentru demonstrarea reducerilor emisiilor de CO2 obținute cu ajutorul tehnologiei inovatoare, incluzând o trimitere la procedura de testare standard aplicabilă în conformitate cu articolul 2 alineatul (4) sau, în cazul în care această metodologie a fost deja aprobată de către Comisie, o trimitere la metodologia aprobată;
Litera ea
după caz și în plus față de metodologia menționată la litera (e), o metodă simplificată de evaluare a reducerilor emisiilor de CO2 care urmează să fie certificate sau valori predefinite ale reducerilor emisiilor de CO2 care urmează a fi utilizate în scopul certificării tuturor vehiculelor echipate cu tehnologia inovatoare;
Litera f
dovezi care să demonstreze că:
Litera i
reducerea emisiilor cu ajutorul tehnologiei inovatoare, astfel cum este determinată în conformitate cu literele (e) și, după caz, (ea), atinge pragul relevant menționat la articolul 9 alineatul (1), luând în considerare eventuala deteriorare în timp a tehnologiei;
Litera ii
reducerile emisiilor de CO2 obținute cu ajutorul tehnologiei inovatoare nu fac obiectul sau fac doar parțial obiectul procedurii de testare standard pentru măsurarea emisiilor de CO2, astfel cum este menționată la articolul 12 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 510/2011 și astfel cum este prevăzută la articolul 2 alineatul (4) din prezentul regulament;
Litera iii
solicitantul este responsabil de reducerea emisiilor de CO2 obținută cu ajutorul tehnologiei inovatoare, în conformitate cu articolul 9 alineatul (3);
Litera iv
în cazul literei (ea) din prezentul articol, valoarea reducerii emisiilor de CO2 care urmează să fie atribuită unui vehicul la momentul certificării utilizând metoda simplificată de evaluare sau prin intermediul valorilor predefinite ale reducerilor emisiilor de CO2, astfel cum se menționează la litera (ea), este mai mică sau egală cu reducerea emisiilor obținută cu ajutorul tehnologiei inovatoare astfel cum este determinată utilizând metodologia de testare menționată la litera (e), incluzând eventualele interacțiuni cu alte ecoinovații aprobate;
Litera g
un raport de verificare întocmit de un organism independent și certificat, în conformitate cu articolul 7.
Litera i
reducerea emisiilor cu ajutorul tehnologiei inovatoare, astfel cum este determinată în conformitate cu literele (e) și, după caz, (ea), atinge pragul relevant menționat la articolul 9 alineatul (1), luând în considerare eventuala deteriorare în timp a tehnologiei;
Litera ii
reducerile emisiilor de CO2 obținute cu ajutorul tehnologiei inovatoare nu fac obiectul sau fac doar parțial obiectul procedurii de testare standard pentru măsurarea emisiilor de CO2, astfel cum este menționată la articolul 12 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 510/2011 și astfel cum este prevăzută la articolul 2 alineatul (4) din prezentul regulament;
Litera iii
solicitantul este responsabil de reducerea emisiilor de CO2 obținută cu ajutorul tehnologiei inovatoare, în conformitate cu articolul 9 alineatul (3);
Litera iv
în cazul literei (ea) din prezentul articol, valoarea reducerii emisiilor de CO2 care urmează să fie atribuită unui vehicul la momentul certificării utilizând metoda simplificată de evaluare sau prin intermediul valorilor predefinite ale reducerilor emisiilor de CO2, astfel cum se menționează la litera (ea), este mai mică sau egală cu reducerea emisiilor obținută cu ajutorul tehnologiei inovatoare astfel cum este determinată utilizând metodologia de testare menționată la litera (e), incluzând eventualele interacțiuni cu alte ecoinovații aprobate;
Articolul 5
Referința și ecoinovarea
Alineatul 1
În scopul realizării demonstrării emisiilor de CO2 menționate la articolul 8, solicitantul desemnează:
Litera a
un vehicul ecoinovator care urmează să fie echipat cu tehnologia inovatoare sau, după caz, tehnologia inovatoare ca o componentă de sine stătătoare;
Litera b
un vehicul de referință care nu este echipat cu tehnologia inovatoare, dar care, în toate celelalte privințe, este identic cu vehiculul ecoinovator sau, după caz, o tehnologie de referință ca o componentă de sine stătătoare.
Alineatul 2
În cazul unei tehnologii inovatoare montate pe un vehicul incomplet, vehiculul de referință menționat la alineatul (1) reflectă stadiul de finalizare al vehiculului ecoinovator.
Alineatul 3
Dacă solicitantul consideră că informațiile menționate la articolele 8 și 9 pot fi demonstrate prin alte mijloace decât cele menționate la alineatul (1) din prezentul articol, cererea pentru aprobarea unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație trebuie să includă informațiile necesare care să justifice această concluzie și o metodologie care să conducă la rezultate echivalente.
Alineatul 4
În cazul în care cererea pentru aprobarea unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație este depusă pe baza WLTP, astfel cum se menționează la articolul 2 alineatul (4) litera (b), vehiculul de referință este vehiculul din familia de interpolare sau familia de matrice de rezistențe la înaintarea pe drum care reprezintă cazul cel mai defavorabil în scopul demonstrării reducerilor emisiilor obținute datorită ecoinovației.
Articolul 6
Metodologia de testare
Alineatul 1
Metodologia de testare menționată la articolul 4 alineatul (2) litera (e) trebuie să conducă la rezultate verificabile, repetabile și comparabile. Aceasta trebuie să poată demonstra, în mod realist și pe baza unor date statistice fiabile, beneficiile tehnologiei inovatoare în materie de reducere a emisiilor de CO2 și, dacă este cazul, să țină seama de interacțiunea cu alte ecoinovații.
Alineatul 2
Comisia publică orientări cu privire la elaborarea metodologiilor de testare pentru diferite tehnologii potențial inovatoare care îndeplinesc criteriile menționate la alineatul (1).
Articolul 7
Raportul de verificare
Alineatul 1
Raportul de verificare menționat la articolul 4 alineatul (2) litera (g) este întocmit de un organism independent și certificat care nu face parte din societatea solicitantă sau nu are niciun fel de legătură cu aceasta.
Alineatul 1a
În cazul în care solicitantul este un grup de producători sau de furnizori, se aplică următoarele condiții:
Litera a
organismul independent și certificat efectuează verificările menționate la literele (a)-(e) de la alineatul (2) în legătură cu fiecare membru al grupului solicitant, după caz, în funcție de conținutul cererii pentru aprobarea unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație;
Litera b
în cazul în care acest lucru este justificat din motive de confidențialitate sau de concurență, membrii grupului solicitant pot furniza mai multe rapoarte de verificare pentru diferite seturi de date care susțin aceeași cerere.
Alineatul 2
În scopul întocmirii raportului de verificare, organismul independent și certificat:În sensul literelor (c) și (ca), organismul independent și certificat furnizează protocoalele de testare stabilite pentru verificare.
Litera a
verifică dacă sunt îndeplinite criteriile de eligibilitate menționate la articolul 2 alineatul (2);
Litera b
verifică dacă informațiile furnizate în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (f) îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 9;
Litera c
verifică dacă metodologia de testare menționată la articolul 4 alineatul (2) litera (e) este adecvată pentru certificarea reducerilor de emisii de CO2 obținute cu ajutorul tehnologiei inovatoare pentru vehiculele relevante menționate la articolul 4 alineatul (2) litera (d) și dacă îndeplinește cerințele minime prevăzute la articolul 6 alineatul (1);
Litera ca
verifică, în cazul literei (ea) de la articolul 4 alineatul (2), dacă metoda de evaluare simplificată sau valorile predefinite ale reducerilor emisiilor de CO2 menționate la litera respectivă sunt adecvate pentru certificarea reducerilor emisiilor de CO2 pentru vehiculele relevante menționate la litera (d) de la articolul 4 alineatul (2) și îndeplinesc cerințele minime prevăzute la articolul 4 alineatul (2) litera (f) punctul (iv);
Litera d
verifică dacă tehnologia inovatoare este compatibilă cu cerințele relevante prevăzute pentru omologarea de tip a vehiculului;
Litera e
declară că îndeplinește cerința prevăzută la alineatul (1).
Alineatul 3
În scopul certificării reducerilor de emisii de CO2 în conformitate cu articolul 11, organismul independent și certificat întocmește, la cererea producătorului, un raport cu privire la interacțiunea dintre mai multe ecoinovații instalate pe un singur tip, o singură variantă sau o singură versiune de vehicul și, după caz, o singură familie de interpolare.
Alineatul 4
Raportul de verificare poate fi limitat pentru a include doar protocoalele de testare menționate la alineatul (2) al doilea paragraf, în cazul în care solicitantul și-a întemeiat cererea pe date și ipoteze care au fost deja aprobate de către Comisie sau sunt incluse în orientările menționate la articolul 6 alineatul (2).
Articolul 8
Demonstrarea emisiilor de CO2
Alineatul 1
Pentru o serie de vehicule care sunt reprezentative pentru vehiculele individuale indicate în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (d), se demonstrează următoarele emisii de CO2:
Litera a
emisiile de CO2 generate de vehiculul de referință și de vehiculul ecoinovator echipat cu tehnologia inovatoare funcțională, care rezultă din aplicarea metodologiei menționate la articolul 4 alineatul (2) litera (e) și, după caz, din aplicarea metodei simplificate de evaluare menționate la litera (ea) de la articolul respectiv;
Litera b
emisiile de CO2 generate de vehiculul de referință și de vehiculul ecoinovator echipat cu tehnologia inovatoare funcțională, care rezultă din aplicarea procedurii de testare standard menționate în conformitate cu articolul 2 alineatul (4) litera (a) sau (b).
Alineatul 2
În cazul unui vehicul individual, reducerile totale reprezintă diferența dintre emisiile demonstrate în conformitate cu alineatul (1) primul paragraf litera (a).
Alineatul 3
În cazul valorilor predefinite ale reducerilor emisiilor de CO2 propuse în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (ea), aceste valori se stabilesc la un nivel care este mai mic sau egal cu nivelul reducerilor totale determinate în conformitate cu alineatul (2).
Articolul 9
Criterii de eligibilitate
Alineatul 1
Reducerea minimă care urmează a fi obținută cu ajutorul tehnologiei inovatoare în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) este de:
Litera a
1 g CO2/km în cazul unei cereri depuse pe baza articolului 2 alineatul (4) litera (a);
Litera b
0,5 g CO2/km în cazul unei cereri depuse pe baza articolului 2 alineatul (4) litera (b).
Alineatul 2
Dacă reducerile totale obținute cu ajutorul tehnologiei inovatoare nu includ nicio reducere demonstrată în cadrul procedurii de testare standard, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2), se consideră că tehnologia inovatoare sau pachetul tehnologic inovator nu a făcut obiectul procedurii de testare standard.
Alineatul 3
Descrierea tehnică a tehnologiei inovatoare menționată la articolul 4 alineatul (2) litera (b) furnizează informațiile necesare pentru demonstrarea faptului că performanța tehnologiei în materie de reducere a emisiilor de CO2 nu depinde de parametri sau de opțiuni care nu pot fi controlate de solicitant.
Articolul 10
Evaluarea unei cereri pentru aprobarea unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație
Alineatul 1
La primirea unei cereri, Comisia publică descrierea succintă a tehnologiei inovatoare și metodologia de testare menționată la articolul 4 alineatul (2) litera (c).
Alineatul 2
Comisia evaluează cererea, după care, în termen de nouă luni de la primirea cererii complete, aprobă tehnologia inovatoare ca ecoinovație, împreună cu metodologia de testare, dacă nu există obiecții cu privire la eligibilitatea tehnologiei sau la pertinența metodologiei de testare.
Alineatul 3
Comisia poate să solicite modificarea metodologiei de testare propuse sau să solicite utilizarea unei alte metodologii de testare aprobate decât cea propusă de solicitant. Solicitantul este consultat cu privire la modificarea propusă sau la alegerea metodologiei de testare.
Alineatul 4
Perioada de evaluare poate fi prelungită cu cinci luni, în cazul în care Comisia constată că cererea nu poate fi evaluată corespunzător în cursul perioadei de evaluare de nouă luni, din cauza complexității tehnologiei inovatoare și a metodologiei de testare aferente sau din cauza dimensiunilor și a conținutului cererii.
Articolul 11
Certificarea reducerilor de emisii de CO2 obținute cu ajutorul ecoinovațiilor
Alineatul 1
Un producător care dorește să beneficieze de o reducere a emisiilor sale specifice medii de CO2 pentru a-și îndeplini obiectivul specific în materie de reducere a emisiilor grație reducerilor de emisii de CO2 obținute cu ajutorul unei ecoinovații trebuie să solicite unei autorități de omologare în sensul Directivei 2007/46/CE un certificat de omologare CE de tip pentru vehiculul complet sau incomplet echipat cu ecoinovația respectivă. Cererea pentru obținerea unui certificat trebuie să conțină, pe lângă documentele furnizând informațiile necesare, menționate la articolul 6 din Directiva 2007/46/CE, o trimitere la decizia Comisiei de aprobare a ecoinovației, în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din prezentul regulament.
Alineatul 2
Reducerile certificate de emisii de CO2 obținute cu ajutorul ecoinovației, demonstrate în conformitate cu decizia corespunzătoare de aprobare a unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație, se specifică separat atât în documentația pentru omologarea de tip, cât și în certificatul de conformitate, în concordanță cu Directiva 2007/46/CE, pe baza încercărilor efectuate de serviciile tehnice în conformitate cu articolul 11 din directiva respectivă, utilizând metodologia de testare aprobată.
Alineatul 3
Dacă vehiculul este echipat cu mai mult de o ecoinovație, reducerile emisiilor de CO2 se determină separat pentru fiecare ecoinovație, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 8 alineatul (1). Suma reducerilor obținute, demonstrate în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) pentru fiecare ecoinovație, reprezintă reducerile totale de emisii de CO2, în scopul certificării vehiculului respectiv.
Alineatul 4
Dacă interacțiunea dintre mai multe ecoinovații instalate pe un singur vehicul nu poate fi exclusă deoarece acestea au în mod vădit o natură diferită, producătorul indică acest lucru în cererea trimisă autorității responsabile cu omologarea și prezintă un raport întocmit de un organism independent și certificat cu privire la impactul interacțiunii respective asupra reducerilor obținute cu ajutorul ecoinovațiilor cu care este echipat vehiculul, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3).
Articolul 12
Reexaminarea certificărilor
Alineatul 1
Comisia se asigură că certificările și reducerile de emisii de CO2 atribuite vehiculelor individuale sunt verificate ad-hoc.
Alineatul 2
În cazul în care dovezile menționate la alineatul (1) nu sunt furnizate în intervalul de timp specificat sau în cazul în care consideră că dovezile prezentate nu sunt satisfăcătoare, Comisia poate decide să nu ia în considerare reducerile certificate de emisii de CO2 la calcularea emisiilor specifice medii ale producătorului în cauză pentru anul calendaristic următor.
Alineatul 3
Un producător în cazul căruia reducerile certificate ale emisiilor de CO2 nu mai sunt luate în considerare poate depune o nouă cerere de certificare a vehiculelor în cauză, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 sau poate, după caz, să înainteze o solicitare de modificare a deciziei de aprobare în conformitate cu articolul 12a, care să fie susținută de dovezile necesare pentru a confirma caracterul adecvat al metodologiei de testare și nivelul reducerilor emisiilor de CO2 obținute cu ajutorul tehnologiei inovatoare.
Articolul 12a
Modificarea unei decizii de aprobare a unei tehnologii inovatoare ca ecoinovație
Alineatul 1
Un producător sau furnizor, inclusiv solicitantul inițial, poate prezenta Comisiei o solicitare de modificare a unei decizii de aprobare existente. Solicitarea, împreună cu toate documentele justificative, trebuie trimisă, de asemenea, prin poșta electronică sau pe un suport electronic de stocare a datelor sau trebuie încărcată pe un server administrat de Comisie. Solicitarea scrisă trebuie să conțină o enumerare a documentelor justificative.
Alineatul 2
Următoarele informații și elemente de probă trebuie furnizate împreună cu solicitarea de modificare:
Litera a
datele de contact ale solicitantului modificării;
Litera b
trimiterea la decizia de aprobare care ar urma să fie modificată;
Litera c
o descriere a modificărilor propuse, inclusiv un rezumat al descrierii respective;
Litera d
elemente de probă care demonstrează necesitatea și caracterul adecvat al modificărilor;
Litera e
elemente de probă care demonstrează că reducerea emisiilor obținută cu ajutorul tehnologiei inovatoare, astfel a fost determinată utilizând fie metodologia de testare modificată sau, după caz, metoda simplificată de evaluare nouă sau modificată, fie reducerile predefinite ale emisiilor de CO2, respectă pragul relevant menționat la articolul 9 alineatul (1), ținând seama de deteriorarea în timp a tehnologiei;
Litera f
un raport specific de validare întocmit de un organism independent și certificat care verifică dacă:
Litera
metodologia de testare modificată îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 6 alineatul (1) și, după caz, cerințele prevăzute la articolul 4 alineatul (2) litera (f) punctul (iv);
Litera
reducerea emisiilor obținută cu ajutorul tehnologiei inovatoare, astfel cum a fost determinată utilizând fie metodologia de testare modificată sau, după caz, metoda simplificată de evaluare nouă sau modificată, fie reducerile predefinite ale emisiilor de CO2, respectă pragul relevant menționat la articolul 9 alineatul (1), ținând seama de deteriorarea în timp a tehnologiei.
Litera
metodologia de testare modificată îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 6 alineatul (1) și, după caz, cerințele prevăzute la articolul 4 alineatul (2) litera (f) punctul (iv);
Litera
reducerea emisiilor obținută cu ajutorul tehnologiei inovatoare, astfel cum a fost determinată utilizând fie metodologia de testare modificată sau, după caz, metoda simplificată de evaluare nouă sau modificată, fie reducerile predefinite ale emisiilor de CO2, respectă pragul relevant menționat la articolul 9 alineatul (1), ținând seama de deteriorarea în timp a tehnologiei.
Alineatul 3
La primirea unei solicitări de modificare, Comisia publică rezumatul descrierii modificărilor propuse menționat la alineatul (2) litera (c).
Alineatul 4
Comisia evaluează solicitarea de modificare și, în termen de nouă luni de la primirea unei solicitări complete, modifică decizia de aprobare, cu excepția cazului în care sunt formulate obiecții în ceea ce privește caracterul adecvat al modificărilor propuse.
Alineatul 5
Comisia poate solicita adaptări ale modificărilor propuse. În acest caz, Comisia consultă solicitantul modificărilor, precum și alte părți interesate relevante, inclusiv solicitantul inițial al aprobării tehnologiei inovatoare ca ecoinovație, cu privire la modificările propuse și, după caz, ia în considerare observațiile primite.
Alineatul 6
Perioada de evaluare poate fi prelungită cu cinci luni, în cazul în care Comisia constată că solicitarea nu poate fi evaluată corespunzător în cursul perioadei de evaluare de nouă luni, din cauza complexității tehnologiei inovatoare și a metodologiei de testare modificate aferente sau din cauza dimensiunii și a conținutului solicitării de modificare.
Alineatul 7
Comisia poate modifica în orice moment o decizie de aprobare din proprie inițiativă, în special pentru a ține seama de progresul tehnic. Comisia consultă solicitantul inițial al aprobării tehnologiei inovatoare ca ecoinovație, precum și alte părți interesate relevante, cu privire la modificările pe care le preconizează și, după caz, ia în considerare observațiile primite.
Articolul 13
Divulgarea de informații
Paragraf
Un solicitant care dorește ca informațiile comunicate în temeiul prezentului regulament să fie considerate confidențiale explică motivele pentru care se aplică oricare dintre excepțiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001.
Articolul 14
Intrarea în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.