AcasăLegislație UE02014L0041-20220313

Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind ordinul european de anchetă în materie penală

În vigoare
Tip:Directivă
Publicat:13.03.2022
În vigoare din:13.03.2022
Articole:39
EUR-Lex
CAPITOLUL I
CAPITOLUL I

Articolul 1

Ordinul european de anchetă și obligația de executare a acestuia

Alineatul 1
Ordinul european de anchetă reprezintă o decizie judiciară emisă sau validată de o autoritate judiciară a unui stat membru (denumit în continuare statul emitent) pentru a pune în aplicare una sau mai multe măsuri de investigare specifice într-un alt stat membru (denumit în continuare statul executant) în vederea obținerii de probe în conformitate cu prezenta directivă.
Alineatul 2
Statele membre execută ordinul european de anchetă pe baza principiului recunoașterii reciproce și în conformitate cu prezenta directivă.
Alineatul 3
Emiterea unui ordin european de anchetă poate fi solicitată de o persoană suspectată sau acuzată, sau de un avocat în numele său, în cadrul drepturilor de apărare aplicabile în conformitate cu procedura penală internă.
Alineatul 4
Prezenta directivă nu are ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor juridice astfel cum sunt consacrate la articolul 6 din TUE, inclusiv dreptul la apărare al persoanelor care fac obiectul unor proceduri penale, și nu aduce atingere obligațiilor care revin autorităților judiciare în această privință.

Articolul 2

Definiții

Paragraf
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
Litera a
stat emitent înseamnă statul membru în care este emis ordinul european de anchetă;
Litera b
stat executant înseamnă statul membru care execută ordinul european de anchetă, în care urmează să fie pusă în aplicare măsura de investigare;
Litera c
autoritate emitentă înseamnă:
Litera i
un judecător, o instanță judecătorească, un judecător de instrucție sau un procuror competent pentru cauza vizată; sau
Litera ii
orice altă autoritate competentă, astfel cum este definită de către statul emitent, care acționează, în cazul respectiv, în calitate de autoritate de anchetă în cadrul procedurilor penale, care are competența să dispună strângerea de probe în conformitate cu dreptul intern. În plus, înainte de a fi transmis autorității executante, ordinul european de anchetă este validat, după examinarea conformității sale cu condițiile pentru emiterea unui ordin european de anchetă în temeiul prezentei directive, în special condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1), de către un judecător, o instanță judecătorească, un judecător de instrucție sau un procuror din statul emitent. În cazul în care ordinul european de anchetă a fost validat de o autoritate judiciară, autoritatea respectivă poate fi considerată, de asemenea, autoritate emitentă în sensul transmiterii ordinului european de anchetă;
Litera d
autoritate executantă înseamnă o autoritate care are competența de a recunoaște un ordin european de anchetă și de a asigura executarea acestuia în conformitate cu prezenta directivă și cu procedurile aplicabile într-o cauză internă similară. Altfel de proceduri pot necesita o autorizare din partea unei instanțe din statul executant, atunci când dreptul intern al acestuia prevede acest lucru.

Articolul 3

Domeniul de aplicare al ordinului european de anchetă

Paragraf
Ordinul european de anchetă include orice măsură de investigare cu excepția instituirii unei echipe comune de anchetă și strângerii de probe în cadrul unei echipe comune de anchetă, instituită în conformitate cu articolul 13 din Convenția cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene (denumită în continuare Convenția) și în Decizia-cadru 2002/465/JAI a Consiliului, cu excepția cazului în care scopul este aplicarea articolului 13 alineatul (8) din Convenție, și respectiv articolului 1 alineatul (8) din Decizia-cadru.

Articolul 4

Tipuri de proceduri pentru care poate fi emis ordinul european de anchetă

Paragraf
Ordinul european de anchetă poate fi emis:
Litera a
în cazul procedurilor penale inițiate de către o autoritate judiciară sau care pot fi inițiate în fața unei autorități judiciare cu privire la o infracțiune în temeiul dreptului intern al statului emitent;
Litera b
în proceduri inițiate de autorități administrative cu privire la fapte care constituie încălcări ale normelor de drept și care sunt incriminate prin dreptul intern al statului emitent și în cazul în care decizia poate da naștere unei acțiuni în fața unei instanțe competente în special în materie penală;
Litera c
în cazul procedurilor inițiate de autorități judiciare cu privire la fapte care constituie încălcări ale normelor de drept și care sunt incriminate prin dreptul intern al statului emitent și în cazul în care decizia autorităților menționate poate da naștere unei acțiuni în fața unei instanțe competente în special în materie penală; și
Litera d
în legătură cu procedurile menționate la literele (a), (b) și (c) care privesc infracțiuni sau încălcări care pot angaja răspunderea unei persoane juridice sau pot conduce la aplicarea de pedepse unei persoane juridice în statul emitent.

Articolul 5

Conținutul și forma ordinului european de anchetă

Alineatul 1
Ordinul european de anchetă prezentat în formularul prevăzut în anexa A se completează, se semnează și conținutul său se certifică pentru conformitate și corectitudine de către autoritatea emitentă.
Litera a
date referitoare la autoritatea emitentă și, după caz, la autoritatea de validare;
Litera b
obiectul și motivele ordinului european de anchetă;
Litera c
informațiile necesare disponibile cu privire la persoana sau persoanele în cauză;
Litera d
o descriere a faptei penale care face obiectul anchetei sau al procedurilor, precum și dispozițiile de drept penal aplicabile ale statului emitent;
Litera e
o descriere a măsurii sau măsurilor de investigare solicitate și a probelor care urmează să fie obținute.
Alineatul 2
Fiecare stat membru precizează limba (limbile) care, dintre limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii și în plus față de limba oficială (limbile oficiale) a (ale) statului membru în cauză, poate (pot) fi utilizată (utilizate) pentru completarea sau traducerea ordinului european de anchetă atunci când statul membru în cauză este statul executant.
Alineatul 3
Autoritatea competentă a statului emitent traduce ordinul european de anchetă prevăzut în anexa A într-o limbă oficială a statului executant sau în orice altă limbă indicată de statul executant în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol.
CAPITOLUL II
CAPITOLUL II

Articolul 6

Condițiile pentru emiterea și transmiterea unui ordin european de anchetă

Alineatul 1
Autoritatea emitentă poate emite un ordin european de anchetă numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
Litera a
emiterea ordinului european de anchetă este necesară și proporțională față de scopul procedurilor menționate la articolul 4, ținând cont de drepturile persoanei suspectate sau acuzate; și
Litera b
măsura sau măsurile de investigare indicate în ordinul european de anchetă ar putea fi dispuse în același condiții într-o cauză internă similară.
Alineatul 2
Condițiile menționate la alineatul (1) sunt evaluate, în fiecare caz, de către autoritatea emitentă.
Alineatul 3
În cazul în care o autoritate executantă are motive să creadă că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1), aceasta poate consulta autoritatea emitentă cu privire la importanța executării ordinului european de anchetă. După această consultare, autoritatea emitentă poate decide să retragă ordinul european de anchetă.

Articolul 7

Transmiterea ordinului european de anchetă

Alineatul 1
Ordinul european de anchetă completat în conformitate cu articolul 5 se transmite de autoritatea emitentă către autoritatea executantă prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă, în condiții care să permită statului executant să stabilească autenticitatea acestuia.
Alineatul 2
Orice comunicări oficiale ulterioare au loc direct între autoritatea emitentă și autoritatea executantă.
Alineatul 3
Fără a aduce atingere articolului 2 litera (d), fiecare stat membru poate desemna o autoritate centrală sau, în cazul în care sistemul juridic al acestuia prevede astfel, mai multe autorități centrale, pentru a sprijini autoritățile competente. Un stat membru poate, dacă este necesar potrivit organizării sistemului său judiciar intern, să încredințeze autorității sau autorităților sale centrale responsabilitatea transmiterii și primirii administrative a ordinului european de anchetă, precum și a oricărei alte corespondențe oficiale în legătură cu acesta.
Alineatul 4
Autoritatea emitentă poate transmite ordinului european de anchetă prin intermediul sistemului de telecomunicații al Rețelei Judiciare Europene instituită prin Acțiunea comună 98/428/JAI a Consiliului.
Alineatul 5
În cazul în care identitatea autorității executante este necunoscută, autoritatea emitentă face toate investigațiile necesare, inclusiv prin intermediul punctelor de contact ale Rețelei Judiciare Europene, pentru a obține informațiile de la statul executant.
Alineatul 6
În cazul în care autoritatea din statul executant care primește un ordin european de anchetă nu are competența să îl recunoască sau să ia măsurile necesare pentru executarea ordin european de anchetă, aceasta transmite din oficiu ordinul european de anchetă autorității executante și informează autoritatea emitentă în consecință.
Alineatul 7
Toate dificultățile legate de transmiterea sau de autenticitatea oricărui document necesar pentru executarea ordinului european de anchetă sunt soluționate prin contacte directe între autoritatea emitentă și autoritatea executantă implicate sau prin intervenția autorităților centrale ale statelor membre, după caz.

Articolul 8

Ordinul european de anchetă cu referire la un ordin precedent

Alineatul 1
În cazul în care autoritatea emitentă emite un ordin european de anchetă care completează un ordin precedent, aceasta precizează acest fapt în ordinul european de anchetă în secțiunea D a formularului prevăzut în anexa A.
Alineatul 2
În cazul în care asistă la executarea ordinului european de anchetă în statul executant, în conformitate cu articolul 9 alineatul (4), autoritatea emitentă poate adresa un ordin european de anchetă care completează un ordin precedent direct autorității executante, pe durata prezenței sale pe teritoriul statului respectiv, fără a aduce atingere notificărilor făcute în temeiul articolului 33 alineatul (1) litera (c).
Alineatul 3
Ordinul european de anchetă care completează un ordin precedent este certificat în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) primul paragraf și este validat în conformitate cu articolul 2 litera (c), după caz.
CAPITOLUL III
CAPITOLUL III

Articolul 9

Recunoașterea și executarea

Alineatul 1
Autoritatea executantă recunoaște un ordin european de anchetă, transmis în conformitate cu prezenta directivă, fără a fi necesară nicio altă formalitate, și asigură executarea sa în același mod și cu aceleași mijloace ca în situația în care măsura de anchetă în cauză ar fi fost dispusă de către o autoritate a statului executant, cu excepția cazului în care această autoritate hotărăște să invoce unul dintre motivele de nerecunoaștere sau de neexecutare sau unul dintre motivele de amânare prevăzute în prezenta directivă.
Alineatul 2
Autoritatea executantă respectă formalitățile și procedurile indicate în mod expres de autoritatea emitentă, cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezenta directivă și cu condiția ca aceste formalități și proceduri să nu contravină principiilor fundamentale de drept ale statului executant.
Alineatul 3
Atunci când o autoritate executantă primește un ordin european de anchetă care nu a fost emis de o autoritate judiciară, astfel cum este specificat la articolul 2 litera (c), autoritatea executantă returnează ordinul european de anchetă statului emitent.
Alineatul 4
Autoritatea emitentă poate cere ca una sau mai multe autorități ale statului emitent să asiste la executarea ordinului european de anchetă în sprijinul autorităților competente ale statului executant în măsura în care autoritățile desemnate ale statului emitent ar fi în măsură să asiste în executarea măsurii sau măsurilor de investigare indicate în ordinul european de anchetă într-o cauză internă similară. Autoritatea executantă se conformează acestei cereri, cu condiția ca această asistență să nu contravină principiilor fundamentale de drept ale statului executant și să nu aducă atingere intereselor fundamentale în materie de siguranță națională
Alineatul 5
Autoritățile statului emitent prezente în statul executant respectă dreptul statului executant pe durata executării ordinului european de anchetă. Acestea nu au niciun fel de competențe specifice autorităților de aplicare a legii pe teritoriul statutului executant, cu excepția cazului în care executarea unor astfel de competențe pe teritoriul statului executant este conformă cu dreptul statului executant în măsura convenită între autoritatea emitentă și autoritatea executantă.
Alineatul 6
Autoritatea emitentă și autoritatea executantă se pot consulta între ele, prin orice mijloace adecvate, în vederea facilitării aplicării eficiente a prezentului articol.

Articolul 10

Recurgerea la măsuri de investigare alternative

Alineatul 1
Autoritatea executantă recurge, ori de câte ori este posibil, la o altă măsură de anchetă decât cea prevăzută în ordinul european de anchetă atunci când:
Litera a
măsura de anchetă indicată în ordinul european de anchetă nu există în temeiul dreptului statului executant; sau
Litera b
măsura de anchetă indicată în ordinul european de anchetă nu ar fi disponibilă într-o cauză internă similară.
Alineatul 2
Fără a aduce atingere articolului 11, alineatul (1) nu se aplică următoarelor măsuri de investigare, care trebuie să fie întotdeauna disponibile în temeiul dreptului statului executant:
Litera a
obținerea de informații sau de probe aflate deja în posesia autorității executante și informațiile sau probele ar fi putut fi obținute, în conformitate cu dreptul statului executant, în cadrul unor proceduri penale sau în scopurile ordinului european de anchetă;
Litera b
obținerea de informații cuprinse în baze de date deținute de poliție sau autoritățile judiciare care sunt direct accesibile autorității executante în cadrul unor proceduri penale;
Litera c
audierea unui martor, a unui expert, a unei victime, a unei persoane suspectate sau acuzate sau a unei părți terțe pe teritoriul statului executant;
Litera d
orice măsură de investigare fără caracter coercitiv, astfel cum este definită în dreptul statului executant;
Litera e
identificarea persoanelor abonate la un număr de telefon sau o adresă IP anume.
Alineatul 3
Autoritatea executantă poate recurge, de asemenea, la o măsură de investigare alta decât cea indicată în ordinul european de anchetă, atunci când măsura de investigare selectată de autoritatea executantă ar avea același rezultat ca măsura de investigare indicată în ordinul european de anchetă, prin mijloace mai puțin intruzive.
Alineatul 4
Atunci când decide să facă uz de posibilitatea menționată la alineatele (1) și (3), autoritatea executantă informează mai întâi autoritatea emitentă, care poate decide retragerea sau completarea ordinului european de anchetă.
Alineatul 5
Atunci când, în conformitate cu alineatul (1), măsura de investigare indicată în ordinul european de anchetă nu există în dreptul intern al statului executant sau nu ar fi disponibilă într-o cauză internă similară și atunci când nu există nicio altă măsură de investigare care ar avea același rezultat ca măsura de investigare solicitată, autoritatea executantă notifică autoritatea emitentă că nu a fost posibil să se furnizeze asistența solicitată.

Articolul 11

Motive de nerecunoaștere sau de neexecutare

Alineatul 1
Fără a aduce atingere articolului 1 alineatul (4), recunoașterea sau executarea unui ordin european de anchetă poate fi refuzată în statul executant în cazul în care:
Litera a
există o imunitate sau un privilegiu în temeiul dreptului statului executant care face imposibilă executarea ordinului european de anchetă sau există norme privind determinarea sau limitarea răspunderii penale legate de libertatea presei și de libertatea de exprimare în alte mijloace de informare în masă, care fac imposibilă executarea ordinului european de anchetă;
Litera b
într-un caz specific, executarea ordinului european de anchetă ar aduce atingere intereselor fundamentale în materie de siguranță națională, ar pune în pericol sursa informației sau ar implica utilizarea de informații clasificate cu privire la activități specifice ale serviciilor de informații;
Litera c
ordinul european de anchetă a fost emis în cadrul unor proceduri menționate la articolul 4 litera (b) și (c) și măsura de investigare nu ar fi autorizată în temeiul dreptului statului executant într-o cauză internă similară;
Litera d
executarea ordinului european de anchetă ar fi contrară principiului ne bis in idem;
Litera e
ordinul european de anchetă se referă la o infracțiune care, aparent, a fost comisă în afara teritoriului statului emitent și integral sau parțial pe teritoriul statului executant, iar fapta în legătură cu care a fost emis ordinul european de anchetă nu constituie o infracțiune în statul executant;
Litera f
există motive temeinice pentru a considera că executarea unei măsuri de investigare indicată în ordinul european de anchetă ar fi incompatibilă cu obligațiile statului executant în conformitate cu articolul 6 din TUE și al Cartei;
Litera g
fapta pentru care a fost emis ordinul european de anchetă nu constituie o infracțiune în temeiul dreptului statului executant, cu excepția cazului în care se referă la o infracțiune din categoriile de infracțiuni stabilite în anexa D, astfel cum este indicată de autoritatea emitentă în ordinul european de anchetă, dacă fapta respectivă este sancționabilă în statul emitent cu o pedeapsă cu închisoarea sau cu o măsură privativă de libertate pentru o perioadă maximă de cel puțin trei ani; sau
Litera h
utilizarea măsurii de investigare indicată în ordinul european de anchetă este restricționată, în temeiul dreptului statului executant, la o listă sau o categorie de infracțiuni sau la infracțiuni sancționabile până la un anumit nivel, care nu include infracțiunea vizată de ordinul european de anchetă.
Alineatul 2
Alineatul (1) literele (g) și (h) nu se aplică măsurilor de investigare menționate la articolul 10 alineatul (2).
Alineatul 3
Atunci când ordinul european de anchetă se referă la o infracțiune în materie de impozite sau taxe, vamă și schimb valutar, autoritatea executantă nu poate refuza recunoașterea sau executarea pe motiv că dreptul statului executant nu impune același tip de impozite sau taxe sau nu cuprinde același tip de reglementări în materie de impozite, taxe, vamă sau schimb valutar ca dreptul statului emitent.
Alineatul 4
În cazurile menționate la alineatul (1) literele (a), (b), (d), (e) și (f), înainte de a decide nerecunoașterea sau neexecutarea unui ordin european de anchetă, în tot sau în parte, autoritatea executantă se consultă cu autoritatea emitentă, prin orice mijloace adecvate; și solicită autorității emitente să furnizeze fără întârziere orice informații necesare, după caz.
Alineatul 5
În cazul menționat la alineatul (1) litera (a) și atunci când competența de a ridica privilegiul sau imunitatea revine unei autorități a statului executant, autoritatea executantă îi transmite o cerere în acest sens, fără întârziere. Atunci când competența de a ridica privilegiul sau imunitatea revine unei autorități a altui stat sau unei organizații internaționale, autoritatea emitentă transmite o cerere în acest sens autorității în cauză.

Articolul 12

Termene pentru recunoaștere sau executare

Alineatul 1
Decizia privind recunoașterea sau executarea este luată și măsura de anchetă este pusă în aplicare cu aceeași celeritate și același grad de prioritate ca într-o cauză internă similară și, în orice caz, în cadrul termenelor prevăzute la prezentul articol.
Alineatul 2
În cazul în care autoritatea emitentă a indicat în ordinul european de anchetă faptul că, din cauza termenelor procedurale, a gravității infracțiunii sau a altor împrejurări urgente, este necesar un termen mai scurt decât cele prevăzute la prezentul articol sau dacă autoritatea emitentă a indicat în ordinul european de anchetă că măsura de anchetă trebuie pusă în aplicare la o dată specifică, autoritatea executantă ține seama de această cerință pe cât posibil.
Alineatul 3
Autoritatea executantă ia decizia privind recunoașterea sau executarea ordinului european de anchetă de îndată ce este posibil și, fără a aduce atingere alineatului (5), în termen de cel mult 30 de zile de la primirea ordinului european de anchetă de către autoritatea executantă competentă.
Alineatul 4
Dacă nu există motive de amânare în temeiul articolului 15 sau probele menționate în măsura de investigare inclusă în ordinul european de anchetă se află deja în posesia statului executant, autoritatea executantă aplică măsura de investigare fără întârziere și fără a aduce atingere alineatului (5) în cel mult 90 de zile de la luarea deciziei menționate la alineatul (3).
Alineatul 5
Dacă autoritatea executantă competentă nu poate respecta într-un anumit caz termenul prevăzut la alineatul (3) sau data specifică prevăzută la alineatul (2), aceasta informează fără întârziere autoritatea competentă din statul emitent, prin orice mijloace, indicând motivele amânării și timpul estimativ necesar pentru luarea deciziei. În asemenea cazuri, termenul prevăzut la alineatul (3) poate fi prelungit cu maximum 30 de zile.
Alineatul 6
Dacă autoritatea executantă competentă nu poate respecta într-un anumit caz termenul prevăzut la alineatul (4), aceasta informează fără întârziere autoritatea competentă din statul emitent, prin orice mijloace, indicând motivele amânării și se consultă cu autoritatea emitentă cu privire la calendarul adecvat pentru aplicarea măsurii de investigare.

Articolul 13

Transferul probelor

Alineatul 1
Autoritatea executantă transferă statului emitent, fără întârziere nejustificată, probele obținute sau care se află deja în posesia autorităților competente ale statului executant ca urmare a executării ordinului european de anchetă.
Alineatul 2
Transferul probelor poate fi suspendat, în așteptarea soluționării unei căi de atac, cu excepția cazului în care în ordinul european de anchetă sunt indicate motive suficiente că un transfer imediat este esențial pentru desfășurarea în condiții adecvate a anchetelor sau pentru menținerea drepturilor individuale. Totuși, transferul probelor se suspendă dacă ar cauza daune grave și ireversibile persoanei vizate.
Alineatul 3
În momentul transferului probelor obținute, autoritatea executantă indică dacă solicită ca probele să fie înapoiate statului executant de îndată ce nu mai sunt necesare în statul emitent.
Alineatul 4
Atunci când obiectele, documentele sau datele în cauză sunt deja relevante pentru alte proceduri, autoritatea executantă poate, la cererea explicită a autorității emitente și după consultarea acesteia, să transfere în mod temporar probele, cu condiția ca acestea să fie returnate statului executant de îndată ce nu mai sunt necesare în statul emitent sau în oricare alt moment sau cu oricare altă ocazie convenite de autoritățile competente.

Articolul 14

Căi de atac

Alineatul 1
Statele membre se asigură că măsurilor de investigare indicate în ordinul european de anchetă le sunt aplicabile căile de atac echivalente celor disponibile într-o cauză internă similară.
Alineatul 2
Motivele de fond pentru emiterea ordinului european de anchetă pot fi contestate numai printr-o acțiune inițiată în statul emitent, fără a aduce atingere garanțiilor privind drepturile fundamentale din statul executant.
Alineatul 3
În cazul în care nu ar aduce atingere nevoii de asigurare a confidențialității unei anchete în temeiul articolului 19 alineatul (1), autoritatea emitentă și autoritatea executantă iau măsurile adecvate pentru a asigura faptul că sunt furnizate informații cu privire la posibilitățile în temeiul dreptului național de a recurge la căile de atac din momentul în care acestea devin aplicabile și în timp util, pentru a asigura posibilitatea exercitării efective a acestora.
Alineatul 4
Statele membre se asigură că termenele de exercitare a dreptului de a recurge la o cale de atac sunt identice cu cele prevăzute în cauze interne similare și că se aplică astfel încât să garanteze părților interesate posibilitatea de a exercita în mod efectiv dreptul de a recurge la aceste căi de atac.
Alineatul 5
Autoritatea emitentă și autoritatea executantă se informează reciproc cu privire la căile de atac împotriva emiterii, recunoașterii ori executării unui ordin european de anchetă.
Alineatul 6
Introducerea unei căi de atac în justiție nu suspendă executarea măsurii de investigare, cu excepția cazului în care acest lucru este prevăzut în cauze interne similare.
Alineatul 7
Statul emitent ia în considerare admiterea căii de atac împotriva recunoașterii sau executării unui ordin european de anchetă în conformitate cu propriul său drept intern. Fără a aduce atingere normelor procedurale interne, statele membre asigură faptul că, în procedurile penale din statul emitent, se respectă dreptul la apărare și echitatea procedurilor în cadrul evaluării probelor obținute prin intermediul ordinului european de anchetă.

Articolul 15

Temeiuri pentru amânarea recunoașterii sau executării

Alineatul 1
Recunoașterea sau executarea ordinului european de anchetă poate fi amânată în statul executant în cazul în care:
Litera a
executarea acestuia ar putea aduce atingere unei cercetări sau unei urmăriri penale în curs, atât timp cât statul executant consideră necesar;
Litera b
obiectele, documentele sau datele în cauză sunt deja utilizate în alte proceduri, până când acestea nu mai sunt necesare în acest scop.
Alineatul 2
De îndată ce temeiul pentru amânare încetează să existe, autoritatea executantă ia imediat măsurile necesare executării ordinului european de anchetă și informează autoritatea emitentă prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă.

Articolul 16

Obligația de a informa

Alineatul 1
Autoritatea competentă din statul executant care primește ordinul european de anchetă confirmă primirea acestuia, fără întârziere și, în orice caz, în termen de o săptămână de la primirea ordinului european de anchetă, prin completarea și trimiterea formularului prevăzut în anexa B.
Alineatul 2
Fără a aduce atingere articolului 10 alineatele (4) și (5), autoritatea executantă informează de îndată autoritatea emitentă, prin orice mijloace:
Litera a
dacă este imposibil pentru autoritatea executantă să ia o decizie privind recunoașterea sau executarea din cauza faptului că formularul prevăzut în anexa A este incomplet sau în mod vădit incorect;
Litera b
dacă, în timpul executării ordinului european de anchetă, autoritatea executantă consideră, fără alte cercetări ulterioare, că ar putea fi oportun să desfășoare măsuri de investigare care nu au fost prevăzute inițial sau care nu au putut fi specificate în momentul emiterii ordinului european de anchetă, pentru a permite autorității emitente să ia măsuri suplimentare în cazul respectiv; sau
Litera c
dacă autoritatea executantă stabilește că, în cazul respectiv, nu poate respecta formalitățile și procedurile indicate în mod expres de autoritatea emitentă, în conformitate cu articolul 9.
Alineatul 3
Fără a aduce atingere articolului 10 alineatele (4) și (5), autoritatea executantă informează fără întârziere autoritatea emitentă, prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă cu privire la:
Litera a
orice decizie luată în temeiul articolelor 10 sau 11;
Litera b
orice decizie de amânare a executării sau recunoașterii ordinului european de anchetă, motivele amânării și, dacă este posibil, durata preconizată a amânării.

Articolul 17

Răspunderea penală privind funcționarii

Paragraf
Atunci când este prezent pe teritoriul statului executant în cadrul aplicării prezentei directive, funcționarii din statul emitent sunt considerați funcționari ai statului executant în ceea ce privește infracțiunile comise împotriva acestora sau de către aceștia.

Articolul 18

Răspunderea civilă privind funcționarii

Alineatul 1
În cazul în care, în cadrul aplicării prezentei directive, funcționarii unui stat membru sunt prezenți pe teritoriul unui alt stat membru, primul stat membru este răspunzător pentru orice prejudicii cauzate de funcționarii săi în cursul operațiunilor, în conformitate cu dreptul statului membru pe teritoriul căruia acționează.
Alineatul 2
Statul membru pe al cărui teritoriu s-au produs prejudiciile menționate la alineatul (1) repară aceste prejudicii în condițiile aplicabile prejudiciilor cauzate de propriii săi funcționari.
Alineatul 3
Statul membru ai cărui funcționari au cauzat prejudicii unei persoane de pe teritoriul unui alt stat membru rambursează integral orice sume pe care statul membru din urmă le-a plătit victimelor sau persoanelor îndreptățite în numele acestora.
Alineatul 4
Fără a aduce atingere exercitării drepturilor sale față de terțe părți și cu excepția alineatului (3), fiecare stat membru se abține în cazurile menționate la alineatul (1) de a pretinde de la un alt stat membru rambursarea despăgubirilor pentru prejudiciile suferite.

Articolul 19

Confidențialitatea

Alineatul 1
Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a asigura faptul că autoritatea emitentă și autoritatea executantă țin seama în mod corespunzător de confidențialitatea anchetei în executarea ordinului european de anchetă.
Alineatul 2
În conformitate cu dreptul său intern, autoritatea executantă garantează confidențialitatea faptelor și a fondului ordinului european de anchetă, în limita necesară pentru executarea măsurii de investigare. Dacă autoritatea executantă nu poate respecta cerința de confidențialitate, notifică acest lucru fără întârziere autorității emitente.
Alineatul 3
În conformitate cu dreptul său intern și dacă autoritatea executantă nu a indicat altfel, autoritatea emitentă păstrează confidențialitatea cu privire la orice probe sau informații furnizate de autoritatea executantă, cu excepția cazului în care divulgarea acestora este necesară pentru anchetele și procedurile descrise în ordinul european de anchetă.
Alineatul 4
Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că băncile nu divulgă clientului în cauză sau altor persoane terțe faptul că au fost transmise informații statului emitent în conformitate cu articolele 26 și 27 sau că este în curs de desfășurare o anchetă.

Articolul 20

Protecția datelor cu caracter personal

Paragraf
Atunci când pun în aplicare prezenta directivă, statele membre asigură faptul că datele cu caracter personal sunt protejate și că pot fi prelucrate numai în conformitate cu Decizia-cadru 2008/977/JAI a Consiliului și cu principiile Convenției Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal și protocolul adițional la aceasta.
Paragraf
Accesul la astfel de date este limitat, fără a aduce atingere drepturilor persoanei vizate. Numai persoanele autorizate pot avea acces la astfel de date.

Articolul 21

Costuri

Alineatul 1
Dacă nu se prevede altfel în prezenta directivă, statul executant suportă toate costurile efectuate pe teritoriul statului executant care sunt legate de executarea unui ordin european de anchetă.
Alineatul 2
În cazul în care autoritatea executantă consideră că costurile executării ordinului european de anchetă pot deveni excepțional de ridicate, se poate consulta cu autoritatea emitentă referitor la posibilitatea și modalitatea de împărțire a costurilor sau de modificare a ordinului european de anchetă.
Alineatul 3
În cazuri excepționale în care nu se poate ajunge la un acord cu privire la costurile menționate la alineatul (2), autoritatea emitentă poate decide:
Litera a
să retragă parțial sau total ordinul european de anchetă; sau
Litera b
să mențină ordinul european de anchetă și să suporte acea parte a costurilor considerată excepțional de ridicată.
CAPITOLUL IV
CAPITOLUL IV

Articolul 22

Transferul temporar către statul emitent al persoanelor private de libertate în scopul aplicării unei măsuri de investigare

Alineatul 1
Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru transferul temporar al unei persoane supuse unei măsuri privative de libertate în statul executant în scopul aplicării unei măsuri de investigare în vederea strângerii de probe pentru care este necesară prezența respectivei persoane pe teritoriul statului emitent, cu condiția ca aceasta să fie returnată în termenul stabilit de statul executant.
Alineatul 2
Pe lângă motivele de nerecunoaștere sau neexecutare menționate la articolul 11, executarea ordinului european de anchetă poate fi, de asemenea, refuzată dacă:
Litera a
persoana supusă unei măsuri privative de libertate nu își dă consimțământul; sau
Litera b
transferul prelungește reținerea persoanei supusă unei măsuri privative de libertate.
Alineatul 3
Fără a aduce atingere alineatului (2) litera (a), atunci când statul executant consideră că este necesar, având în vedere vârsta sau starea fizică ori mentală a persoanei, reprezentantului legal al persoanei supuse unei măsuri privative de libertate i se oferă ocazia de a-și exprima opinia privind transferul temporar.
Alineatul 4
În cazurile menționate la alineatul (1), tranzitul persoanei supuse unei măsuri privative de libertate pe teritoriul unui stat membru terț (denumit în continuare statul membru de tranzit) este acordat la cerere, cu furnizarea tuturor documentelor necesare.
Alineatul 5
Modalitățile practice privind transferul temporar al persoanei, inclusiv detaliile condițiilor sale de detenție din statul emitent, și datele până la care aceasta trebuie transferată și returnată pe teritoriul în statului executant sunt convenite între statul emitent și statul executant, asigurându-se că sunt luate în considerare starea fizică și mentală a persoanei în cauză, precum și nivelul de securitate necesar în statul emitent.
Alineatul 6
Persoana transferată rămâne în detenție pe teritoriul statului emitent și, după caz, pe teritoriul statului membru de tranzit, pentru faptele sau condamnările pentru care a fost ținută în detenție în statul executant, cu excepția cazului în care statul executant cere eliberarea sa.
Alineatul 7
Perioada de detenție pe teritoriul statului emitent se scade din perioada de detenție pe care persoana vizată este sau va fi obligată să o execute pe teritoriul statului executant.
Alineatul 8
Fără a aduce atingere alineatului (6), o persoană transferată nu este urmărită penal sau deținută sau supusă niciunei alte restrângeri a libertății sale personale în statul emitent pentru fapte comise sau condamnări pronunțate anterior părăsirii teritoriului statului executant și care nu sunt specificate în ordinul european de anchetă.
Alineatul 9
Imunitatea menționată la alineatul (8) încetează dacă persoana transferată, care a avut posibilitatea de a pleca în termen de 15 zile consecutive de la data la care prezența sa nu mai era solicitată de autoritățile emitente:
Litera a
a rămas totuși pe teritoriul respectiv; sau
Litera b
a revenit după ce a plecat.
Alineatul 10
Costurile aferente aplicării prezentului articol sunt suportate în conformitate cu articolul 21, cu excepția costurilor aferente transferării persoanei către și din statul emitent, care sunt suportate de către acest stat.

Articolul 23

Transferul temporar către statul executant al persoanelor supuse unor măsuri privative de libertate în scopul aplicării unei măsuri de investigare

Alineatul 1
Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru transferul temporar al unei persoane supuse unei măsuri privative de libertate în statul emitent în scopul aplicării unei măsuri de investigare în vederea strângerii de probe pentru care este necesară prezența sa pe teritoriul statului executant.
Alineatul 2
Articolul 22 alineatul (2) litera (a) și articolul 22 alineatele (3)-(9) se aplică, mutatis mutandis, transferului temporar în temeiul prezentului articol.
Alineatul 3
Costurile aferente aplicării prezentului articol sunt suportate în conformitate cu articolul 21, cu excepția costurilor aferente transferării persoanei în cauză către și din statul executant, care sunt suportate de către statul emitent.

Articolul 24

Audierea prin videoconferință sau alte mijloace de transmisie audiovizuală

Alineatul 1
Atunci când o persoană se află pe teritoriul statului executant și trebuie audiată ca martor sau expert de către autoritățile competente ale statului emitent, autoritatea emitentă poate să emită un ordin european de anchetă pentru a audia martorul sau expertul prin videoconferință sau alte mijloace de transmisie audiovizuală în conformitate cu alineatele (5)-(7).
Alineatul 2
Pe lângă motivele de nerecunoaștere sau neexecutare menționate la articolul 11, executarea ordinului european de anchetă poate fi, de asemenea, refuzată dacă:
Litera a
persoana suspectată sau acuzată nu își dă consimțământul; sau
Litera b
executarea unei asemenea măsuri de investigare într-un caz particular ar fi contrară principiilor fundamentale ale dreptului statului executant.
Alineatul 3
Autoritatea emitentă și autoritatea executantă convin modalitățile practice. Atunci când convine cu privire la astfel de măsuri, autoritatea executantă se angajează:
Litera a
să convoace martorul sau expertul în cauză, indicând momentul și locul audierii;
Litera b
să convoace persoanele suspectate sau acuzate să se prezinte la audiere în conformitate cu normele detaliate prevăzute de dreptul statului executant și să informeze aceste persoane cu privire la drepturile acestora în temeiul dreptului statului emitent, într-un termen care să le permită să își exercite în mod efectiv drepturile de apărare;
Litera c
să asigure identitatea persoanei care urmează să fie audiată.
Alineatul 4
Dacă într-o anumită cauză autoritatea executantă nu dispune de mijloacele tehnice pentru o audiere prin realizarea unei videoconferințe, statul emitent poate pune la dispoziție astfel de mijloace, de comun acord.
Alineatul 5
Atunci când se realizează o audiere prin videoconferință sau alte mijloace de transmisie audiovizuală se aplică următoarele dispoziții:
Litera a
autoritatea competentă a statului executant este prezent la audiere, asistat, de un interpret, dacă este cazul, și este responsabil pentru asigurarea identității persoanei care urmează să fie audiată și pentru respectarea principiilor fundamentale ale dreptului statului executant.
Litera b
autoritățile competente ale statului emitent și ale statului executant convin, dacă este necesar, asupra măsurilor pentru protejarea persoanei care urmează să fie audiată;
Litera c
audierea este efectuată direct de către autoritatea competentă a statului emitent sau sub conducerea acesteia, în conformitate cu legislația sa;
Litera d
la cererea statului emitent sau a persoanei care urmează să fie audiată, statul executant se asigură că respectiva persoană este asistată de un interpret, dacă este necesar;
Litera e
persoanele suspectate sau acuzate sunt informate înaintea audierii cu privire la drepturile procedurale care le revin, inclusiv dreptul de a nu depune mărturie, în temeiul dreptului statului executant și al statului emitent. Martorii și experții pot invoca dreptul de a nu depune mărturie care le revine fie în temeiul dreptului statului executant, fie în temeiul dreptului statului emitent, și sunt informați cu privire la acest drept înaintea audierii.
Alineatul 6
Fără a aduce atingere eventualelor măsuri convenite în ceea ce privește protecția persoanelor, autoritatea executantă întocmește, la sfârșitul audierii, un proces-verbal în care consemnează data și locul audierii, identitatea persoanei audiate, identitatea și calitatea tuturor celorlalte persoane din statul executant care au participat la audiere, eventualele depuneri de jurământ și condițiile tehnice în care s-a desfășurat audierea. Documentul este trimis autorității emitente de către autoritatea executantă.
Alineatul 7
Fiecare stat membru ia toate măsurile necesare pentru a garanta că, atunci când persoana care este audiată pe teritoriul său în conformitate cu prezentul articol refuză să depună mărturie atunci când are obligația să o facă sau depune mărturii false, se aplică dreptul său intern în același mod în care s-ar fi aplicat dacă audierea ar fi avut loc în cadrul unei proceduri la nivel intern.

Articolul 25

Audierea prin teleconferință

Alineatul 1
Dacă o persoană se află pe teritoriul unui stat membru și trebuie audiată ca martor sau expert de către autoritățile competente ale unui alt stat membru, autoritatea emitentă a statului din urmă poate să emită un ordin european de anchetă pentru a audia un martor sau un expert prin teleconferință astfel cum este prevăzut la alineatul (2), în situația în care nu este adecvat sau posibil ca acesta să apară în persoană pe teritoriul respectiv, și au fost examinate mai întâi alte mijloace adecvate.
Alineatul 2
Cu excepția unor convenții contrare, articolul 24 alineatele (3), (5), (6) și (7) se aplică, mutatis mutandis, audierilor prin teleconferință.

Articolul 26

Informații privind conturile bancare și alte conturi financiare

Alineatul 1
Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru a stabili dacă o persoană fizică sau juridică care face obiectul procedurilor penale în cauză deține sau controlează unul sau mai multe conturi, de orice tip, în orice bancă localizată pe teritoriul statului executant și, în acest caz, pentru a obține toate detaliile conturilor identificate.
Alineatul 2
Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a fi în măsură să furnizeze informațiile menționate la alineatul (1) în condițiile prevăzute în prezentul articol.
Alineatul 3
În cazul în care se solicită în ordinul european de anchetă, informațiile menționate la alineatul (1) includ, de asemenea, conturi pentru care persoana care face obiectul procedurilor penale în cauză are împuternicire.
Alineatul 4
Obligația stabilită în prezentul articol se aplică doar în măsura în care banca gestionară a contului posedă informațiile respective.
Alineatul 5
În ordinul european de anchetă, autoritatea emitentă indică motivele pentru care consideră că informațiile solicitate pot avea o valoare substanțială în cadrul procedurilor penale în cauză și motivele pentru care presupune că băncile de pe teritoriul statului executant dețin conturile respective și, în măsura posibilă, care bănci pot fi implicate. De asemenea, aceasta include în ordinul european de anchetă orice informații disponibile care pot facilita executarea acestuia.
Alineatul 6
Un ordin european de anchetă poate fi, de asemenea, emis pentru a stabili dacă o persoană fizică sau juridică care face obiectul procedurilor penale în cauză deține unul sau mai multe conturi în orice instituție financiară nebancară, localizată pe teritoriul statului executant. Alineatele (3)-(5) se aplică mutatis mutandis. În astfel de cazuri, în plus față de motivele de nerecunoaștere și de neexecutare menționate la articolul 11, executarea ordinului european de anchetă poate fi refuzată și în cazul în care executarea măsurii de investigare nu ar fi autorizată într-o cauză internă similară.

Articolul 27

Informații privind operațiunile bancare și alte operațiuni financiare

Alineatul 1
Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru a obține detaliile unor conturi bancare specifice și ale operațiunilor bancare ce au fost efectuate pe parcursul unei anumite perioade în unul sau mai multe conturi precizate în ordinul european de anchetă, inclusiv detaliile privind orice cont emitent sau beneficiar.
Alineatul 2
Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a fi în măsură să furnizeze informațiile menționate la alineatul (1) în condițiile prevăzute la prezentul articol.
Alineatul 3
Obligația stabilită în prezentul articol se aplică doar în măsura în care banca în care este deținut contul posedă informațiile respective.
Alineatul 4
Autoritatea emitentă indică în ordinul european de anchetă motivele pentru care consideră informațiile solicitate relevante în scopul procedurilor penale în cauză.
Alineatul 5
Un ordin european de anchetă poate fi emis, de asemenea, cu privire la informațiile menționate la alineatul (1) referitoare la operațiunile financiare realizate de instituții financiare nebancare. Alineatele (3) și (4) se aplică mutatis mutandis. În astfel de cazuri, în plus față de motivele de nerecunoaștere și de neexecutare menționate la articolul 11, executarea ordinului european de anchetă poate fi refuzată și în cazul în care executarea măsurii de investigare nu ar fi autorizată într-o cauză internă similară.

Articolul 28

Măsuri de investigare care presupun colectarea de probe în timp real, în mod continuu și într-o anumită perioadă de timp

Alineatul 1
Atunci când un ordin european de anchetă este emis în scopul executării unei măsuri de investigare care necesită strângerea de probe în timp real, în mod continuu și într-o anumită perioadă de timp, cum ar fi:Executarea sa poate fi refuzată, în plus față de motivele de nerecunoaștere și de neexecutare menționate la articolul 11, dacă executarea măsurii de investigare respective nu ar fi autorizată într-o cauză internă similară.
Litera a
monitorizarea operațiunilor bancare sau a altor operațiuni financiare efectuate în unul sau mai multe conturi specificate;
Litera b
livrările supravegheate efectuate pe teritoriul statului executant.
Alineatul 2
Statul emitent și statul executant convin modalitățile practice referitoare la măsura de investigare menționată la alineatul (1) litera (b), precum și orice alte măsuri necesare.
Alineatul 3
Autoritatea emitentă precizează în ordinul european de anchetă motivele pentru care consideră că informațiile solicitate sunt relevante în scopul procedurilor penale în cauză.
Alineatul 4
Dreptul de a acționa, de a conduce și controla operațiuni referitoare la executarea ordinului european de anchetă menționat la alineatul (1) aparține autorităților competente ale statului executant.

Articolul 29

Investigații sub acoperire

Alineatul 1
Un ordin european de anchetă poate fi emis cu scopul de a solicita statului executant să acorde asistență statului emitent la realizarea unor cercetări penale de către agenți cu identitate falsă sau sub acoperire (denumite în continuare "investigații sub acoperire").
Alineatul 2
Autoritatea emitentă indică în ordinul european de anchetă motivele pentru care consideră că investigația sub acoperire poate fi relevantă pentru scopul procedurilor penale. Decizia privind recunoașterea și executarea unui ordin european de anchetă emis în temeiul prezentului articol se ia în fiecare caz particular de către autoritățile competente ale statului executant cu respectarea dreptului și a procedurilor interne ale statului respectiv.
Alineatul 3
În plus față de motivele de nerecunoaștere și de neexecutare menționate la articolul 11, autoritatea executantă poate refuza executarea unui ordin european de anchetă menționat la alineatul (1) dacă:
Litera a
executarea investigației sub acoperire nu ar fi autorizată într-o cauză internă similară; sau
Litera b
nu a fost posibil să se ajungă la un acord cu privire la aranjamentele necesare pentru investigațiile sub acoperire în temeiul alineatului (4).
Alineatul 4
Investigațiile sub acoperire se desfășoară în conformitate cu dreptul și procedurile interne ale statului membru pe teritoriul căruia are loc investigația sub acoperire. Dreptul de a acționa, de a conduce și de a controla operațiuni referitoare la investigația sub acoperire aparține exclusiv autorităților competente ale statului executant. Durata investigației sub acoperire, condițiile detaliate și statutul juridic al agenților în cauză în timpul investigației sub acoperire sunt convenite între statul emitent și statul executant, cu respectarea dreptului și a procedurilor interne ale acestora.
CAPITOLUL V
CAPITOLUL V

Articolul 30

Interceptarea telecomunicațiilor cu asistență tehnică din partea unui alt stat membru

Alineatul 1
Un ordin european de anchetă poate fi emis în vederea interceptării telecomunicațiilor în statul membru din partea căruia este necesar să se primească asistență tehnică.
Alineatul 2
Atunci când mai multe state membre sunt în măsură să asigure integral asistența tehnică necesară pentru aceeași interceptare a telecomunicațiilor, ordinul european de anchetă este trimis numai unuia dintre acestea. Prioritatea se acordă întotdeauna statului membru în care se află sau se va afla subiectul interceptării.
Alineatul 3
Ordinul european de anchetă menționat la alineatul (1) include, de asemenea, următoarele informații:
Litera a
informații necesare în scopul identificării subiectului interceptării;
Litera b
durata pentru care se solicită interceptarea; și
Litera c
date tehnice suficiente, în special pentru identificarea țintei, astfel încât ordinul european de anchetă să poată fi executat.
Alineatul 4
Autoritatea emitentă precizează în ordinul european de anchetă motivele pentru care consideră că măsura de investigare indicată este relevantă în scopul procedurilor penale în cauză.
Alineatul 5
În plus față de motivele de nerecunoaștere și de neexecutare menționate la articolul 11, executarea ordinului european de anchetă menționat la alineatul (1) poate fi refuzată, de asemenea, dacă măsura de investigare nu ar fi fost autorizată într-o cauză internă similară. Statul executant poate condiționa acordul său de orice condiții care ar fi respectate într-o cauză internă similară.
Alineatul 6
Ordinul european de anchetă menționat la alineatul (1) poate fi executat prin:
Litera a
transmiterea imediată a telecomunicațiilor către statul emitent; sau
Litera b
interceptarea, înregistrarea și transmiterea ulterioară a rezultatului interceptării telecomunicațiilor către statul emitent.
Alineatul 7
La emiterea ordinului european de anchetă menționat la alineatul (1) sau în timpul interceptării, autoritatea emitentă poate cere de asemenea, atunci când are un motiv întemeiat, o transcriere, o decodare sau o decriptare a înregistrării, sub rezerva acordului autorității executante.
Alineatul 8
Costurile aferente aplicării prezentului articol sunt suportate în conformitate cu articolul 21, cu excepția costurilor aferente transcrierii, decodării și decriptării comunicațiilor interceptate, care sunt suportate de statul emitent.

Articolul 31

Notificarea statelor membre în care se află subiectul interceptării și cărora nu li se solicită asistență tehnică

Alineatul 1
Atunci când, în vederea unei măsuri de investigare, interceptarea telecomunicațiilor este autorizată de autoritatea competentă a unui stat membru (denumit în continuare statul membru care realizează interceptarea) și adresa de contact a subiectului interceptării specificat în ordinul de interceptare este utilizată pe teritoriul unui alt stat membru (statul membru notificat), din partea căruia nu este necesară asistență tehnică pentru realizarea interceptării, statul membru care realizează interceptarea informează autoritatea competentă a statului membru notificat cu privire la interceptare:
Litera a
înainte de interceptare, în cazurile în care autoritatea competentă a statului membru care realizează interceptarea cunoaște, în momentul în care solicită interceptarea, faptul că subiectul interceptării se află sau se va afla pe teritoriul statului membru notificat;
Litera b
în timpul interceptării sau după finalizarea interceptării, de îndată ce ia cunoștință de faptul că subiectul interceptării se află sau s-a aflat, pe durata interceptării, pe teritoriul statului membru notificat.
Alineatul 2
Notificarea menționată la alineatul (1) se transmite utilizând formularul prevăzut în anexa C.
Alineatul 3
Dacă interceptarea nu ar fi autorizată într-o cauză internă similară, autoritatea competentă a statului membru notificat notifică autorității competente a statului membru care realizează interceptarea, fără întârziere și în cel mult 96 de ore de la primirea notificării menționate la alineatul (1),următoarele:
Litera a
faptul că interceptarea respectivă nu poate fi realizată sau i se va pune capăt; și
Litera b
dacă este cazul, faptul că materialele deja interceptate în perioada în care subiectul interceptării se află pe teritoriul său nu pot fi utilizate sau pot fi utilizate doar în condițiile pe care le specifică. Autoritatea competentă a statului membru notificat informează autoritatea competentă a statului membru care realizează interceptarea cu privire la motivele care justifică condițiile respective.
Alineatul 4
Articolul 5 alineatul (2) se aplică, mutatis mutandis, notificării menționate la alineatul (2).
CAPITOLUL VI
CAPITOLUL VI

Articolul 32

Măsuri provizorii

Alineatul 1
Autoritatea emitentă poate emite un ordin european de anchetă în scopul luării oricărei măsuri de investigare pentru a preveni distrugerea, transformarea, mutarea, transferul sau eliminarea elementelor care pot fi utilizate ca probe.
Alineatul 2
Autoritatea executantă decide cu privire la măsura provizorie și o comunică cât mai curând, dacă este posibil în termen de 24 de ore de la primirea ordinului european de anchetă.
Alineatul 3
Atunci când este solicitată măsura provizorie menționată la alineatul (1), autoritatea emitentă precizează în ordinul european de anchetă dacă probele urmează să fie transferate statului emitent sau rămân în statul executant. Autoritatea executantă recunoaște și execută ordinul european de anchetă și transferă probele în conformitate cu procedurile prevăzute în prezenta directivă.
Alineatul 4
În cazul în care, în conformitate cu alineatul (3), ordinul european de anchetă este însoțit de instrucțiunea ca probele să rămână în statul executant, autoritatea emitentă precizează data la care este ridicată măsura provizorie menționată la alineatul (1) sau data estimată pentru transmiterea cererii de transferare a probelor către statul emitent.
Alineatul 5
După consultarea autorității emitente, autoritatea executantă poate, în conformitate cu dreptul și practicile sale interne, să impună condiții corespunzătoare, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru a limita durata aplicării măsurii provizorii menționate la alineatul (1). Dacă, în conformitate cu aceste condiții, autoritatea executantă intenționează să ridice măsura provizorie, aceasta informează autoritatea emitentă, care are posibilitatea de a transmite observații. Autoritatea emitentă notifică fără întârziere autorității executante faptul că măsura provizorie menționată la alineatul (1) a fost ridicată.
CAPITOLUL VII
CAPITOLUL VII

Articolul 33

Notificări

Alineatul 1
Până la 22 mai 2017, fiecare stat membru notifică Comisiei următoarele:
Litera a
autoritatea sau autoritățile care, în conformitate cu dreptul intern, sunt competente în conformitate cu articolul 2 literele (c) și (d), atunci când acest stat membru este statul emitent sau statul executant;
Litera b
limbile acceptate pentru un ordin european de anchetă, astfel cum sunt menționate la articolul 5 alineatul (2);
Litera c
informații privind autoritatea sau autoritățile centrale desemnate dacă statul membru dorește să utilizeze posibilitatea prevăzută la articolul 7 alineatul (3). Aceste informații sunt obligatorii pentru autoritățile statului emitent.
Alineatul 2
De asemenea, fiecare stat membru poate furniza Comisiei lista documentelor necesare pe care ar urma să le solicite conform articolului 22 alineatul (4).
Alineatul 3
Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificări ulterioare ale informațiilor menționate la alineatele (1) și (2).
Alineatul 4
Comisia pune la dispoziția tuturor statelor membre și a Rețelei Judiciare Europene informațiile primite în temeiul prezentului articol. Rețeaua Judiciară Europeană publică informațiile pe site-ul internet menționat la articolul 9 din Decizia 2008/976/JAI a Consiliului.

Articolul 34

Relația cu alte instrumente juridice, acorduri și înțelegeri

Alineatul 1
Fără a aduce atingere aplicării acestora între statele membre și statele terțe și aplicării temporare a acestora în temeiul articolului 35, prezenta directivă înlocuiește, de la 22 mai 2017, dispozițiile corespunzătoare ale următoarelor convenții aplicabile în statele membre pentru care această directivă este obligatorie:
Litera a
Convenția europeană privind asistența judiciară reciprocă în materie penală a Consiliului Europei din 20 aprilie 1959, precum și cele două protocoale suplimentare aferente și acordurile bilaterale încheiate în temeiul articolului 26 din convenție;
Litera b
Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen;
Litera c
Convenția privind asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene și protocolul său.
Alineatul 2
Decizia-cadru 2008/978/JAI este înlocuită pentru toate statele membre care au obligații în temeiul prezentei directive. Dispozițiile Deciziei-cadru 2003/577/JAI sunt înlocuite pentru statele membre care au obligații în temeiul prezentei directive în ceea ce privește înghețarea probelor.
Alineatul 3
Pe lângă prezenta directivă, statele membre pot încheia sau continua să aplice acorduri sau înțelegeri bilaterale sau multilaterale cu alte state membre ulterior datei de 22 mai 2017 numai în măsura în care acestea permit consolidarea în continuare a obiectivelor prezentei directive și contribuie la simplificarea sau facilitarea în continuare a procedurilor de strângere a probelor și cu condiția ca nivelul garanțiilor prevăzut în prezenta directivă să fie respectat.
Alineatul 4
Până la 22 mai 2017, statele membre notifică Comisiei acordurile și înțelegerile existente menționate la alineatul (3) pe care doresc să continue să le aplice. De asemenea, statele membre informează Comisia, în termen de trei luni, cu privire la semnarea oricărui nou acord sau a oricărei noi înțelegeri menționate la alineatul (3).

Articolul 35

Dispoziții tranzitorii

Alineatul 1
Cererile de asistență reciprocă primite anterior datei de 22 mai 2017 sunt reglementate în continuare de instrumentele existente în domeniul asistenței reciproce în materie penală. Deciziile de indisponibilizare a probelor în temeiul Deciziei-cadru 2003/577/JAI primite anterior datei de 22 mai 2017 sunt, de asemenea, reglementate de decizia-cadru respectivă.
Alineatul 2
Articolul 8 alineatul (1) se aplică, mutatis mutandis, ordinului european de anchetă în urma unei decizii de indisponibilizare luate conform Deciziei-cadru 2003/577/JAI.

Articolul 36

Transpunere

Alineatul 1
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 22 mai 2017.
Alineatul 2
Atunci când statele membre adoptă respectivele măsuri, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Metodele de realizare a respectivei trimiteri se stabilesc de către statele membre.
Alineatul 3
Până la 22 mai 2017, statele membre transmit Comisiei textul dispozițiilor care transpun în dreptul lor intern obligațiile care le revin în conformitate cu prezenta directivă.

Articolul 37

Raport privind punerea în aplicare

Paragraf
În termen de cel mult cinci ani de la 21 mai 2014, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentei directive, pe baza informațiilor de ordin calitativ și cantitativ, inclusiv, în special, evaluarea impactului acesteia asupra cooperării în materie penală și a protecției persoanelor, precum și executarea dispozițiilor privind interceptarea telecomunicațiilor având în vedere evoluțiile tehnice. Raportul este însoțit, dacă este cazul, de propuneri de modificare a prezentei directive.

Articolul 38

Intrarea în vigoare

Paragraf
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 39

Destinatari

Paragraf
Prezenta directivă se adresează statelor membre în conformitate cu tratatele.
Anexa 1
ANEXA AORDINUL EUROPEAN DE ANCHETĂ
Paragraf
ANEXA A
Paragraf
ORDINUL EUROPEAN DE ANCHETĂ
Paragraf
Prezentul ordin de anchetă a fost emis de o autoritate competentă. Autoritatea emitentă certifică faptul că emiterea prezentului ordin european de anchetă este necesară și proporționată față de scopul procedurilor specificate în cadrul acestuia, ținând cont de drepturile persoanei suspectate sau acuzate, și că măsurile de investigare solicitate ar fi putut fi dispuse în același condiții într-o cauză internă similară. Solicit ca măsura sau măsurile de investigare precizate mai jos să fie aplicate ținând seama în mod corespunzător de confidențialitatea anchetei, iar probele obținute ca rezultat al executării ordinului european de anchetă să fie transferate.
Paragraf
SECȚIUNEA A
Paragraf
Statul emitent:
Paragraf
Statul executant:
Paragraf
SECȚIUNEA B: Urgența
Paragraf
Vă rugăm să precizați dacă există vreo urgență justificată de următoarele motive:
Paragraf
ascunderea sau distrugerea probelor
Paragraf
data iminentă a procesului
Paragraf
orice alt motiv
Paragraf
Vă rugăm să precizați în continuare:
Paragraf
Termenele pentru executarea ordinului european de anchetă sunt stabilite în Directiva 2014/41/UE. Totuși, dacă este necesar un termen mai scurt sau specific, vă rugăm să precizați data și să explicați motivul acestuia:
Paragraf
SECȚIUNEA C: Măsura sau măsurile de investigare care urmează a fi puse în aplicare
Paragraf
1. Descrieți măsura sau măsurile de investigare/asistență necesare ȘI indicați, dacă este cazul, dacă este una dintre măsurile de investigare următoare:
Paragraf
Obținerea de informații sau de probe care sunt deja în posesia autorității executante
Paragraf
Obținerea de informații incluse în baze de date deținute de poliție sau autoritățile judiciare
Paragraf
Audiere
Paragraf
martor
Paragraf
expert
Paragraf
persoană suspectată sau acuzată
Paragraf
victimă
Paragraf
parte terță
Paragraf
Identificarea persoanelor care dețin un abonament la un număr de telefon ori o adresă IP specificate
Paragraf
Transferul temporar al unei persoane supuse unei măsuri privative de libertate în statul emitent
Paragraf
Transferul temporar al unei persoane supuse unei măsuri privative de libertate în statul executant
Paragraf
Audiere prin videoconferință sau alte mijloace de transmisie audiovizuală
Paragraf
martor
Paragraf
expert
Paragraf
persoană suspectată sau acuzată
Paragraf
Audiere prin teleconferință
Paragraf
martor
Paragraf
expert
Paragraf
Informații privind conturile bancare și alte conturi financiare
Paragraf
Informații privind operațiunile bancare și alte operațiuni financiare
Paragraf
Măsuri de investigare care presupun strângerea de probe în timp real, în mod continuu și într-o anumită perioadă de timp
Paragraf
monitorizarea operațiunilor bancare sau a altor operațiuni financiare
Paragraf
livrări supravegheate
Paragraf
altele
Paragraf
Investigații sub acoperire
Paragraf
Interceptarea telecomunicațiilor
Paragraf
Măsură sau măsuri provizorii pentru prevenirea distrugerii, transformării, mutării, transferării sau eliminării unui element care poate fi utilizat ca probă
Paragraf
SECȚIUNEA D: Legătura cu un ordin european de anchetă anterior
Paragraf
Precizați dacă prezentul ordin european de anchetă completează un ordin european de anchetă anterior. După caz, furnizați informații relevante pentru identificarea ordinului european de anchetă anterior (data emiterii acestui ordin, autoritatea căreia i-a fost transmis, și, după caz, data transmiterii ordinului european de anchetă și numerele de referință alocate de autoritățile emitentă și executantă):
Paragraf
Dacă este necesar, indicați dacă a mai fost adresat un ordin european de anchetă în aceeași cauză unui alt stat membru:
Paragraf
SECȚIUNEA E: Identitatea persoanei în cauză
Paragraf
1. Furnizați toate informațiile, în măsura în care sunt cunoscute, privind identitatea persoanei sau persoanelor (i) fizice; sau (ii) juridice vizate de măsura de investigare (dacă sunt vizate mai multe persoane, vă rugăm să furnizați informațiile pentru fiecare persoană):
Paragraf
(i) În cazul persoanei sau persoanelor fizice
Paragraf
Numele:
Paragraf
Prenumele:
Paragraf
Other relevant name(s), if applicable:
Paragraf
Alt (Alte) nume relevant (relevante), dacă este cazul:
Paragraf
Sexul:
Paragraf
Cetățenia:
Paragraf
Codul numeric personal sau numărul de asigurare socială:
Paragraf
Tipul și numărul documentului sau documentelor de identitate (carte de identitate, pașaport), dacă este cazul:
Paragraf
Data nașterii:
Paragraf
Locul nașterii:
Paragraf
Domiciliul și/sau adresa de reședință; în cazul în care nu se cunoaște adresa, menționați:
Paragraf
Limba sau limbile pe care persoana o/le înțelege:
Paragraf
(ii) În cazul persoanei sau persoanelor juridice
Paragraf
Nume:
Paragraf
Forma juridică
Paragraf
Denumirea prescurtată, denumiri utilizate frecvent sau alte denumiri comerciale, dacă este cazul:
Paragraf
Sediu social:
Paragraf
Numărul de înregistrare:
Paragraf
Adresa persoanei juridice:
Paragraf
Numele reprezentantului persoanei juridice:
Paragraf
Vă rugăm să descrieți statutul pe care persoana în cauză îl are în prezent în cadrul procedurilor:
Paragraf
persoană suspectată sau acuzată
Paragraf
victimă
Paragraf
martor
Paragraf
expert
Paragraf
parte terță
Paragraf
altul (vă rugăm să precizați):
Paragraf
2. Dacă este diferit de adresa menționată mai sus, vă rugăm să precizați locul în care măsura de investigare urmează să fie pusă în aplicare:
Paragraf
3. Furnizați alte informații care vor facilita executarea ordinului european de anchetă:
Paragraf
SECȚIUNEA F: Tipul de proceduri pentru care este emis ordinul european de anchetă:
Paragraf
(a) în cazul procedurilor penale inițiate de către o autoritate judiciară sau care pot fi inițiate în fața unei autorități judiciare pentru o infracțiune în temeiul dreptului intern al statului emitent; sau
Paragraf
(b) în cazul procedurilor inițiate de autorități administrative cu privire la fapte care constituie încălcări ale normelor de drept și care sunt incriminate în temeiul dreptului intern al statului emitent și în cazul în care decizia autorităților menționate poate da naștere unei acțiuni în fața unei instanțe competente, în special în materie penală; sau
Paragraf
(c) în cazul procedurilor inițiate de autorități judiciare cu privire la fapte care constituie încălcări ale normelor de drept și care sunt incriminate temeiul dreptului intern al statului emitent și în cazul în care decizia autorităților menționate poate da naștere unei acțiuni în fața unei instanțe competente, în special în materie penală;
Paragraf
(d) în legătură cu procedurile menționate la literele (a), (b) și (c), care privesc fapte sau încălcări care pot angaja răspunderea unei persoane juridice sau pot conduce la aplicarea de sancțiuni unei persoane juridice în statul emitent.
Paragraf
SECȚIUNEA G: Motivele emiterii ordinului european de anchetă
Paragraf
1. Rezumatul situației de fapt
Paragraf
Precizați motivul emiterii ordinului european de anchetă, inclusiv un rezumat al situației de fapt, o descriere a infracțiunilor imputate sau în curs de investigare, stadiul în care a ajuns ancheta, motivele oricăror factori de risc și orice alte informații relevante.
Paragraf
2. Natura și încadrarea juridică a infracțiunii (infracțiunilor) pentru care a fost emis ordinul european de anchetă și dispozițiile legale sau codul aplicabile:
Paragraf
3. Infracțiunea pentru care ordinul european de anchetă a fost emis în statul emitent se pedepsește cu o pedeapsă privativă de libertate sau cu un ordin de detenție a căror durată maximă este de cel puțin trei ani, astfel cum sunt definite de dreptul statului emitent, și este inclusă în lista infracțiunilor care figurează mai jos? (vă rugăm să bifați căsuța potrivită)
Paragraf
participarea la un grup infracțional organizat
Paragraf
terorismul
Paragraf
traficul de ființe umane
Paragraf
exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă
Paragraf
traficul ilicit de stupefiante și de substanțe psihotrope
Paragraf
traficul ilicit de arme, muniții și materiale explozibile
Paragraf
corupția
Paragraf
frauda, inclusiv frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, în sensul Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene din 26 iulie 1995
Paragraf
spălarea produselor infracțiunii
Paragraf
falsificarea de monedă, inclusiv falsificarea monedei euro
Paragraf
criminalitatea informatică
Paragraf
infracțiunile împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de dispariție și traficul ilicit de specii și soiuri de plante pe cale de dispariție
Paragraf
facilitarea intrării și a șederii neautorizate
Paragraf
omorul, vătămarea corporală gravă
Paragraf
traficul ilicit de organe și țesuturi umane
Paragraf
răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal și luarea de ostatici
Paragraf
rasismul și xenofobia
Paragraf
jaful organizat sau armat
Paragraf
traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichități și opere de artă
Paragraf
înșelăciunea
Paragraf
racketul și extorcarea de fonduri
Paragraf
contrafacerea și pirateria produselor
Paragraf
falsificarea de documente administrative și uzul de fals
Paragraf
falsificarea de mijloace de plată
Paragraf
traficul ilicit de substanțe hormonale și alți factori de creștere
Paragraf
traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive
Paragraf
traficul de autovehicule furate
Paragraf
violul
Paragraf
incendierea cu intenție
Paragraf
infracțiunile de competența Curții Penale Internaționale
Paragraf
sechestrarea ilegală de nave sau aeronave
Paragraf
sabotajul
Paragraf
SECȚIUNEA H: Cerințe suplimentare pentru anumite măsuri
Paragraf
Completați secțiunile relevante pentru măsura (măsurile) de investigare solicitată (solicitate):
Paragraf
SECȚIUNEA H1: Transferul unei persoane supuse unei măsuri privative de libertate
Paragraf
(1) Dacă se solicită un transfer temporar către statul emitent al unei persoane supuse unei măsuri privative de libertate în scopul anchetei, vă rugăm să precizați dacă persoana și-a exprimat acordul față de această măsură:
Paragraf
Da Nu Solicit obținerea acordului persoanei în cauză
Paragraf
(2) Dacă se solicită un transfer temporar către statul executant al unei persoane supuse unei măsuri privative de libertate în scopul anchetei, vă rugăm să precizați dacă persoana și-a exprimat acordul față de această măsură:
Paragraf
Da Nu
Paragraf
SECȚIUNEA H2: Videoconferință sau teleconferință sau alte mijloace de transmisie audiovizuală
Paragraf
Dacă se solicită audierea prin videoconferință sau teleconferință sau alte mijloace de transmisie
Paragraf
audiovizuală:
Paragraf
Vă rugăm să menționați numele autorității care va organiza audierea (detalii de contact/limbă ):
Paragraf
Vă rugăm să menționați motivele solicitării acestei măsuri:
Paragraf
(a) audierea prin videoconferință sau alte mijloace de transmisie audiovizuală :
Paragraf
persoana suspectată sau acuzată și-a exprimat acordul
Paragraf
(b) audiere prin teleconferință
Paragraf
SECȚIUNEA H3: Măsuri provizorii
Paragraf
Dacă se solicită o măsură provizorie pentru prevenirea distrugerii, transformării, mutării, transferării sau eliminării unui element care poate fi utilizat ca probă, vă rugăm să precizați dacă :
Paragraf
elementul urmează să fie transferat statului emitent
Paragraf
elementul urmează să rămână în statul executant; vă rugăm să menționați o dată estimată :
Paragraf
pentru ridicarea măsurii provizorii :
Paragraf
pentru prezentarea unei cereri ulterioare privind elementul :
Paragraf
SECȚIUNEA H4: Informații privind conturi bancare sau alte conturi financiare
Paragraf
(1) Dacă se solicită informații privind conturi bancare sau alte conturi financiare pe care persoana le deține sau le controlează, vă rugăm să precizați, pentru fiecare dintre acestea, motivele pentru care considerați că măsura este relevantă în sensul procedurilor penale și pe ce motive vă întemeiați prezumția că bănci din statul executant dețin contul:
Paragraf
informații privind conturi bancare pe care persoana le deține sau pentru care aceasta are împuternicire
Paragraf
informații privind alte conturi financiare pe care persoana le deține sau pentru care aceasta are împuternicire
Paragraf
(2) Dacă se solicită informații privind operațiuni bancare sau alte operațiuni financiare, vă rugăm să precizați, pentru fiecare dintre acestea, motivele pentru care considerați că măsura este relevantă în sensul procedurilor penale:
Paragraf
informații privind operațiuni bancare
Paragraf
informații privind alte operațiuni financiare
Paragraf
Indicați perioada de timp relevantă și conturile în cauză:
Paragraf
SECȚIUNEA H5: Măsuri de investigare care presupun colectarea de probe în timp real, în mod continuu și într-o anumită perioadă de timp
Paragraf
Dacă se solicită o astfel de măsură de investigare, vă rugăm să precizați motivele pentru care considerați că informațiile solicitate sunt relevante în sensul procedurilor penale :
Paragraf
SECȚIUNEA H6: Investigația sub acoperire
Paragraf
Dacă se solicită o investigație sub acoperire, vă rugăm să precizați motivele pentru care considerați că măsura de investigare poate să fie relevantă în sensul procedurilor penale:
Paragraf
SECȚIUNEA H7: Interceptarea telecomunicațiilor
Paragraf
(1) Dacă se solicită interceptarea telecomunicațiilor, vă rugăm să precizați motivele pentru care considerați că măsura de investigare este relevantă în sensul procedurilor penale :
Paragraf
(2) Vă rugăm să furnizați următoarele informații :
Paragraf
(a) informații în scopul identificării subiectului interceptării :
Paragraf
(b) durata dorită a interceptării :
Paragraf
(c) date tehnice (în special identificarea țintei – precum telefonul mobil, telefonul fix, adresa de e-mail, conexiunea la internet), astfel încât ordinul european de anchetă să poată fi executat:
Paragraf
(3) Vă rugăm să precizați ce metodă de executare preferați :
Paragraf
Transmiterea imediată
Paragraf
Înregistrarea și transmiterea ulterioară
Paragraf
Vă rugăm să precizați dacă aveți nevoie de asemenea de transcrierea, decodarea sau decriptarea materialului interceptat (*):
Paragraf
(*) Vă rugăm să rețineți că eventualele costuri ale transcrierii, decodării sau decriptării trebuie suportate de statul emitent.
Paragraf
SECȚIUNEA I: Formalități și proceduri necesare în vederea executării
Paragraf
1. Bifați și completați, după caz
Paragraf
Autoritatea executantă trebuie să respecte următoarele formalități și proceduri (…):
Paragraf
2. Bifați și completați, după caz
Paragraf
Unul sau mai mulți funcționari ai statului emitent trebuie să fie prezenți la executarea ordinului european de anchetă pentru a sprijini autoritățile competente ale statului executant.
Paragraf
Detalii de contact ale funcționarilor:
Paragraf
Limbile care pot fi utilizate pentru comunicare:
Paragraf
SECȚIUNEA J: Căi de atac
Paragraf
1. Vă rugăm să precizați dacă a fost deja introdusă o acțiune împotriva emiterii unui ordin european de anchetă și, dacă da, vă rugăm să furnizați detalii suplimentare (descrierea acțiunii, inclusiv măsurile necesare care trebuie luate și termenele):
Paragraf
2. Autoritatea din statul emitent care poate furniza informații suplimentare cu privire la procedurile pentru introducerea unei acțiuni în statul emitent și care poate preciza dacă serviciile de asistență juridică, interpretare și traducere sunt disponibile:
Paragraf
Denumirea :
Paragraf
Persoana de contact (dacă este cazul):
Paragraf
Adresa:
Paragraf
Tel. (prefixul țării) (prefixul zonei/orașului)
Paragraf
Fax (prefixul țării) (prefixul zonei/orașului)
Paragraf
E-mail:
Paragraf
SECȚIUNEA K: Detalii cu privire la autoritatea care a emis ordinul european de anchetă
Paragraf
Bifați tipul autorității care a emis ordinul european de anchetă:
Paragraf
autoritate judiciară
Paragraf
(*) orice altă autoritate competentă, astfel cum este definită în dreptul statului executant
Paragraf
(*) Vă rugăm să completați și secțiunea (L)
Paragraf
Denumirea autorității :
Paragraf
Numele reprezentantului/persoanei de contact:
Paragraf
Dosar nr:
Paragraf
Adresa:
Paragraf
Tel. (prefixul țării) (prefixul zonei/orașului)
Paragraf
Fax (prefixul țării) (prefixul zonei/orașului)
Paragraf
E-mail:
Paragraf
Limbile în care se poate comunica cu autoritatea emitentă:
Paragraf
Dacă sunt diferite de cele de mai sus, detaliile de contact ale persoanei sau persoanelor care trebuie contactate pentru informații suplimentare sau pentru hotărârea modalităților practice pentru transferul probelor:
Paragraf
Nume/Titlu/Organizație:
Paragraf
Adresa:
Paragraf
E-mail/Tel. de contact :
Paragraf
Semnătura autorității emitente și/sau a reprezentatului acesteia atestând exactitatea și corectitudinea conținutului ordinului european de anchetă:
Paragraf
Nume:
Paragraf
Funcția deținută (titlu/grad):
Paragraf
Data:
Paragraf
Ștampila oficială (dacă este cazul):
Paragraf
SECȚIUNEA L Detalii cu privire la autoritatea judiciară care a validat ordinul european de anchetă
Paragraf
Vă rugăm să indicați tipul autorității judiciare care a validat acest ordin european de anchetă:
Paragraf
(a) judecător sau instanță judecătorească
Paragraf
(b) judecător de instrucție
Paragraf
(c) procuror
Paragraf
Denumirea oficială a autorității de validare:
Paragraf
Numele reprezentantului acesteia:
Paragraf
Funcția deținută (titlu/grad):
Paragraf
Dosar nr:
Paragraf
Adresa:
Paragraf
Tel. (prefixul țării) (prefixul zonei/orașului)
Paragraf
Fax (prefixul țării) (prefixul zonei/orașului)
Paragraf
E-mail:
Paragraf
Limbile în care se poate comunica cu autoritatea de validare:
Paragraf
Vă rugăm să precizați dacă punctul de contact principal pentru autoritatea executantă ar trebui să fie:
Paragraf
autoritatea emitentă
Paragraf
autoritatea de validare
Paragraf
Semnătura și detaliile cu privire la autoritatea de validare
Paragraf
Nume:
Paragraf
Funcția deținută (titlu/grad):
Paragraf
Data:
Paragraf
Ștampila oficială (dacă este cazul):
Anexa 2
ANEXA BCONFIRMAREA PRIMIRII UNUI ORDIN EUROPEAN DE ANCHETĂ
Paragraf
ANEXA B
Paragraf
CONFIRMAREA PRIMIRII UNUI ORDIN EUROPEAN DE ANCHETĂ
Paragraf
Prezentul formular trebuie completat de autoritatea statului executant care a primit ordinul european de anchetă menționat anterior.
Paragraf
A. ORDINUL EUROPEAN DE ANCHETĂ VIZAT
Paragraf
Autoritatea care a emis ordinul european de anchetă:
Paragraf
Numărul de referință al dosarului :
Paragraf
Data emiterii:
Paragraf
Data primirii:
Paragraf
B. AUTORITATEA CARE A PRIMIT ORDINUL EUROPEAN DE ANCHETĂ ( 1 )
Paragraf
Denumirea oficială a autorității competente:
Paragraf
Numele reprezentantului:
Paragraf
Funcția deținută (titlu/grad):
Paragraf
Adresa:
Paragraf
Tel. (prefixul țării) (prefixul zonei/orașului)
Paragraf
Fax (prefixul țării) (prefixul zonei/orașului)
Paragraf
E-mail:
Paragraf
Numărul de referință al dosarului:
Paragraf
Limbile în care este posibil să se comunice cu autoritatea:
Paragraf
C. (DUPĂ CAZ) AUTORITATEA COMPETENTĂ CĂREIA AUTORITATEA MENȚIONATĂ LA SECȚIUNEA B ÎI TRANSMITE ORDINUL EUROPEAN DE ANCHETĂ
Paragraf
Denumirea oficială a autorității:
Paragraf
Numele reprezentantului:
Paragraf
Funcția deținută (titlu/grad):
Paragraf
Adresa:
Paragraf
Tel. (prefixul țării) (prefixul zonei/orașului)
Paragraf
Fax (prefixul țării) (prefixul zonei/orașului)
Paragraf
E-mail:
Paragraf
Data transmiterii:
Paragraf
Numărul de referință al dosarului:
Paragraf
Limba sau limbile care pot fi utilizate pentru comunicare:
Paragraf
( 1 ) Această secțiune trebuie completată de fiecare autoritate care a primit ordinul european de anchetă. Obligația revine autorității competente responsabile cu recunoașterea și executarea ordinului european de anchetă și, după caz, autorității centrale sau autorității care a transmis autorității competente ordinul european de anchetă.
Paragraf
D. ORICE ALTE INFORMAȚII CARE POT FI RELEVANTE PENTRU AUTORITATEA EMITENTĂ:
Paragraf
E. SEMNĂTURA ȘI DATA
Paragraf
Semnătura:
Paragraf
Data:
Paragraf
Ștampila oficială (dacă este cazul):
Anexa 3
ANEXA CNOTIFICARE
Paragraf
ANEXA C
Paragraf
NOTIFICARE
Paragraf
Acest formular este utilizat pentru a trimite unui stat membru o notificare cu privire la interceptarea telecomunicației care va avea, are sau a avut loc pe teritoriul său fără asistență tehnică din partea sa. Prin prezenta, informez … (statul membru notificat) cu privire la interceptare.
Paragraf
A. ( 1 ) AUTORITATEA COMPETENTĂ
Paragraf
Numele oficial al autorității competente din statul membru care realizează interceptarea:
Paragraf
Numele reprezentantului:
Paragraf
Funcția deținută (titlu/grad):
Paragraf
Adresa:
Paragraf
Tel. (prefixul țării) (prefixul zonei/orașului)
Paragraf
Fax (prefixul țării) (prefixul zonei/orașului)
Paragraf
E-mail:
Paragraf
Numărul de referință al dosarului:
Paragraf
Data emiterii:
Paragraf
Limbile în care este posibil să se comunice cu autoritatea:
Paragraf
B. INFORMAȚII PRIVIND INTERCEPTAREA
Paragraf
I. Informații privind situația actuală: această notificare este trimisă (vă rugăm să bifați)
Paragraf
înaintea interceptării
Paragraf
în timpul interceptării
Paragraf
după interceptare
Paragraf
II. Durata (anticipată a) interceptării (conform informațiilor deținute de autoritatea emitentă):
Paragraf
, începând cu
Paragraf
III. Ținta interceptării: (numărul de telefon, adresa IP sau adresa de e-mail)
Paragraf
IV. Identitatea persoanelor vizate
Paragraf
Furnizați toate informațiile, în măsura în care sunt cunoscute, privind identitatea persoanei sau persoanelor (i) fizice; sau (ii) juridice împotriva cărora au fost/pot fi declanșate procedurile:
Paragraf
(i) În cazul persoanei sau persoanelor fizice
Paragraf
Numele:
Paragraf
Prenumele:
Paragraf
Alt (Alte) nume relevant (relevante), dacă este cazul:
Paragraf
Nume fals, după caz:
Paragraf
Sexul:
Paragraf
Cetățenia:
Paragraf
Codul numeric personal sau numărul de asigurare socială:
Paragraf
( 1 ) Autoritatea la care se face referire aici este cea care ar trebui contactată în viitoarea corespondență cu statul emitent.
Paragraf
Data nașterii:
Paragraf
Locul nașterii:
Paragraf
Domiciliul și/sau adresa de reședință; în cazul în care nu se cunoaște adresa, menționați ultima adresă cunoscută :
Paragraf
Limba sau limbile pe care persoana o/le înțelege:
Paragraf
(ii) În cazul persoanei sau persoanelor juridice
Paragraf
Nume: Forma juridică:
Paragraf
Denumirea prescurtată, denumiri utilizate frecvent sau alte denumiri comerciale, după caz :
Paragraf
Sediu social
Paragraf
Numărul de înregistrare :
Paragraf
Adresa persoanei juridice :
Paragraf
Numele și detaliile de contact ale reprezentantului persoanei juridice:
Paragraf
V. Informații privind scopul interceptării:
Paragraf
Furnizați toate informațiile necesare, inclusiv o descriere a cauzei, încadrarea juridică a infracțiunii (infracțiunilor) și dispozițiile legale sau codul aplicabile, pentru a permite autorității care primește notificarea să evalueze:
Paragraf
dacă interceptarea ar fi autorizată într-o cauză internă similară; și dacă materialul obținut poate fi utilizat în proceduri judiciare
Paragraf
în cazul în care interceptarea a avut loc deja, dacă materialul poate fi utilizat în proceduri judiciare
Paragraf
Vă rugăm să rețineți că orice obiecție la adresa interceptării sau a utilizării de material deja interceptat trebuie formulată în cel mult 96 de ore de la primirea acestei notificări.
Paragraf
C. SEMNĂTURA ȘI DATA
Paragraf
Semnătura :
Paragraf
Data:
Paragraf
Ștampila oficială (dacă este cazul):
Anexa 4
ANEXA DCATEGORII DE INFRACȚIUNI MENȚIONATE LA ARTICOLUL 11
Paragraf
ANEXA D
Paragraf
CATEGORII DE INFRACȚIUNI MENȚIONATE LA ARTICOLUL 11
Paragraf
Participarea la un grup infracțional organizat
Paragraf
Terorismul
Paragraf
Traficul de ființe umane
Paragraf
Exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă
Paragraf
Traficul ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope
Paragraf
Traficul ilicit de arme, muniții și materiale explozive
Paragraf
Corupția
Paragraf
Frauda, inclusiv frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, în sensul Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene din 26 iulie 1995
Paragraf
Spălarea produselor infracțiunii
Paragraf
Falsificarea de monedă, inclusiv falsificarea monedei euro
Paragraf
Criminalitatea informatică
Paragraf
Infracțiunile împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de dispariție și traficul ilicit de specii și soiuri de plante pe cale de dispariție
Paragraf
Facilitarea intrării și a șederii neautorizate
Paragraf
Omorul, vătămarea corporală gravă
Paragraf
Traficul ilicit de organe și țesuturi umane
Paragraf
Răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal și luarea de ostatici
Paragraf
Rasismul și xenofobia
Paragraf
Jaful organizat sau armat
Paragraf
Traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichități și opere de artă
Paragraf
Înșelăciunea
Paragraf
Racketul și extorcarea de fonduri
Paragraf
Contrafacerea și pirateria produselor
Paragraf
Falsificarea de documente administrative și uzul de fals
Paragraf
Falsificarea de mijloace de plată
Paragraf
Traficul ilicit de substanțe hormonale și alți factori de creștere
Paragraf
Traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive
Paragraf
Traficul de autovehicule furate
Paragraf
Violul
Paragraf
Incendierea cu intenție
Paragraf
Infracțiunile de competența Curții Penale Internaționale
Paragraf
Sechestrarea ilegală de nave sau aeronave
Paragraf
Sabotajul
Litera
Participarea la un grup infracțional organizat
Litera
Terorismul
Litera
Traficul de ființe umane
Litera
Exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă
Litera
Traficul ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope
Litera
Traficul ilicit de arme, muniții și materiale explozive
Litera
Corupția
Litera
Frauda, inclusiv frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, în sensul Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene din 26 iulie 1995
Litera
Spălarea produselor infracțiunii
Litera
Falsificarea de monedă, inclusiv falsificarea monedei euro
Litera
Criminalitatea informatică
Litera
Infracțiunile împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de dispariție și traficul ilicit de specii și soiuri de plante pe cale de dispariție
Litera
Facilitarea intrării și a șederii neautorizate
Litera
Omorul, vătămarea corporală gravă
Litera
Traficul ilicit de organe și țesuturi umane
Litera
Răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal și luarea de ostatici
Litera
Rasismul și xenofobia
Litera
Jaful organizat sau armat
Litera
Traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichități și opere de artă
Litera
Înșelăciunea
Litera
Racketul și extorcarea de fonduri
Litera
Contrafacerea și pirateria produselor
Litera
Falsificarea de documente administrative și uzul de fals
Litera
Falsificarea de mijloace de plată
Litera
Traficul ilicit de substanțe hormonale și alți factori de creștere
Litera
Traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive
Litera
Traficul de autovehicule furate
Litera
Violul
Litera
Incendierea cu intenție
Litera
Infracțiunile de competența Curții Penale Internaționale
Litera
Sechestrarea ilegală de nave sau aeronave
Litera
Sabotajul