Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (reformare)

TITLUL I

CAPITOLUL 1

Prezentul regulament instituie Codul vamal al Uniunii (denumit în continuare codul), care stabilește normele și procedurile generale aplicabile mărfurilor introduse sau scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii.

Anumite dispoziții ale legislației vamale se pot aplica și în afara teritoriului vamal al Uniunii, în cadrul reglementărilor specifice sau al convențiilor internaționale.

Anumite dispoziții ale legislației vamale, inclusiv simplificările pe care le prevede, se aplică schimburilor comerciale cu mărfuri unionale între părți ale teritoriului vamal al Uniunii în care se aplică dispozițiile Directivei 2006/112/CE sau ale Directivei 2008/118/CE și acele părți ale acestui teritoriu în care nu se aplică dispozițiile menționate sau schimburilor comerciale între părți ale acestui teritoriu în care nu se aplică dispozițiile menționate.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru stabilirea dispozițiilor legislației vamale și simplificarea acesteia în ceea ce privește declarația vamală, dovada statutului vamal, utilizarea regimului de tranzit unional intern, în măsura în care nu afectează aplicarea corespunzătoare a măsurilor fiscale aferente, aplicabile schimburilor comerciale cu mărfuri unionale menționate la articolul 1 alineatul (3). Aceste acte se pot referi la circumstanțe specifice ale comerțului cu mărfuri unionale care implică un singur stat membru.

Autoritățile vamale sunt responsabile în primul rând de supravegherea comerțului internațional al Uniunii, contribuind astfel la un comerț echitabil și deschis, la punerea în aplicare a dimensiunii exterioare a pieței interne, a politicii comerciale comune și a celorlalte politici comune ale Uniunii cu un impact asupra comerțului, precum și la securitatea de ansamblu a lanțului de aprovizionare. Autoritățile vamale instituie măsuri care vizează, în special, următoarele:

protejarea intereselor financiare ale Uniunii și ale statelor membre ale acesteia;

protejarea Uniunii de comerțul inechitabil și ilegal și încurajarea activităților economice legitime;

garantarea securității și siguranței Uniunii și a rezidenților acesteia, protecția mediului, în cooperare strânsă cu alte autorități, dacă este cazul; și

menținerea unui echilibru adecvat între controalele vamale și facilitarea comerțului legitim.

Teritoriul vamal al Uniunii cuprinde teritoriile următoare, inclusiv apele lor teritoriale și interioare, respectiv spațiul lor aerian:

teritoriul Regatului Belgiei;

teritoriul Republicii Bulgaria;

teritoriul Republicii Cehe;

teritoriul Regatului Danemarcei, cu excepția Insulelor Feroe și a Groenlandei;

teritoriul Republicii Federale Germania, cu excepția insulelor Helgoland și a teritoriului Büsingen (Tratatul din 23 noiembrie 1964 între Republica Federală Germania și Confederația Elvețiană);

teritoriul Republicii Estonia;

teritoriul Irlandei;

teritoriul Republicii Elene;

teritoriul Regatului Spaniei, cu excepția teritoriilor Ceuta și Melilla;

teritoriul Republicii Franceze, exceptând țările și teritoriile franceze de peste mări cărora li se aplică dispozițiile părții a patra din TFUE;

teritoriul Republicii Croația;

teritoriul Republicii Italiene, cu excepția municipalității Livigno,

teritoriul Republicii Cipru, în conformitate cu dispozițiile Actului de aderare din 2003;

teritoriul Republicii Letonia;

teritoriul Republicii Lituania;

teritoriul Marelui Ducat al Luxemburgului;

teritoriul Ungariei;

teritoriul Maltei;

teritoriul Regatului Țărilor de Jos în Europa;

teritoriul Republicii Austria;

teritoriul Republicii Polone;

teritoriul Republicii Portugheze;

teritoriul României;

teritoriul Republicii Slovenia;

teritoriul Republicii Slovace;

teritoriul Republicii Finlanda;

teritoriul Regatului Suediei; și

teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și Insulele Anglo-Normande și Insula Man.

Având în vedere convențiile și tratatele care le sunt aplicabile, teritoriile următoare, inclusiv apele teritoriale și interioare ale acestora și spațiul lor aerian, situate în afara teritoriilor statelor membre, sunt considerate ca făcând parte din teritoriul vamal al Uniunii:

FRANȚA

CIPRU

În sensul prezentului cod, se aplică următoarele definiții:

autorități vamale înseamnă administrațiile vamale ale statelor membre responsabile de aplicarea legislației vamale și orice alte autorități abilitate, prin legislația națională, să aplice anumite dispoziții vamale;

legislație vamală înseamnă ansamblul legislației format din toate elementele următoare:

codul și dispozițiile de completare sau de punere în aplicare a acestuia adoptate la nivelul Uniunii sau la nivel național;

Tariful vamal comun;

dispozițiile privind instituirea unui sistem al Uniunii de scutire de la plata taxelor vamale;

acordurile internaționale care conțin dispoziții vamale, în măsura în care acestea sunt aplicabile în Uniune;

Regulamentul (UE) 2022/2399 al Parlamentului European și al Consiliului și dispozițiile de completare sau de punere în aplicare a acestuia;

controale vamale înseamnă acte specifice îndeplinite de autoritățile vamale în scopul asigurării respectării legislației vamale sau a altor dispoziții care reglementează intrarea, ieșirea, tranzitul, circulația, depozitarea și destinația finală a mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al Uniunii și țările sau teritoriile din afara acestui teritoriu, precum și staționarea și circulația pe teritoriul vamal al Uniunii ale mărfurilor neunionale și ale mărfurilor plasate sub regimul de destinație finală;

persoană înseamnă o persoană fizică, o persoană juridică sau orice asociere de persoane care nu este persoană juridică, dar care este recunoscută în conformitate cu legislația Uniunii sau cu cea națională ca având capacitatea de a încheia acte juridice;

operator economic înseamnă o persoană care desfășoară, în cadrul activității sale profesionale, activități reglementate prin legislația vamală;

reprezentant vamal înseamnă o persoană desemnată de o altă persoană pentru a îndeplini acțiunile și formalitățile prevăzute în legislația vamală în relația acesteia cu autoritățile vamale;

risc înseamnă probabilitatea și impactul producerii, la intrarea, ieșirea, tranzitul, circulația sau destinația finală a mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al Uniunii și țările sau teritoriile situate în afara acestui teritoriu sau la staționarea pe teritoriul vamal al Uniunii a mărfurilor neunionale, a unui eveniment care:

ar împiedica aplicarea corectă a măsurilor la nivelul Uniunii sau a celor naționale;

ar compromite interesele financiare ale Uniunii sau ale statelor membre; sau

ar constitui o amenințare pentru securitatea și siguranța Uniunii și a rezidenților acesteia, pentru sănătatea persoanelor, a animalelor sau a plantelor, pentru mediu sau pentru consumatori;

formalități vamale înseamnă ansamblul operațiunilor care trebuie îndeplinite de către o persoană și de către autoritățile vamale în vederea respectării legislației vamale;

declarație sumară de intrare înseamnă actul prin care o persoană informează autoritățile vamale, sub forma și în modalitatea prevăzute și într-un anumit termen, că urmează să fie introduse mărfuri pe teritoriul vamal al Uniunii;

declarație sumară de ieșire înseamnă actul prin care o persoană informează autoritățile vamale, sub forma și în modalitatea prevăzute și într-un anumit termen, că urmează să fie scoase mărfuri de pe teritoriul vamal al Uniunii;

declarație de depozitare temporară înseamnă actul prin care o persoană indică, sub forma și în modalitatea prevăzute, faptul că mărfurile se află în depozit temporar;

declarație vamală înseamnă actul prin care o persoană indică, sub forma și în modalitatea prevăzute, dorința de a plasa mărfurile sub un anumit regim vamal, menționând, dacă este cazul, procedura specifică care urmează să fie aplicată;

declarație de reexport înseamnă actul prin care o persoană indică, sub forma și în modalitatea prevăzute, dorința de a scoate mărfuri neunionale, cu excepția celor aflate în zonă liberă sau în depozitare temporară, de pe teritoriul vamal al Uniunii;

notificare de reexport înseamnă actul, diferit de declarația de reexport, prin care o persoană indică, sub forma și în modalitatea prevăzute, dorința de a scoate mărfuri neunionale care se află într-o zonă liberă sau în depozitare temporară în afara teritoriului vamal al Uniunii;

declarant înseamnă persoana care depune o declarație vamală, o declarație de depozitare temporară, o declarație sumară de intrare, o declarație sumară de ieșire, o declarație de reexport sau o notificare de reexport în nume propriu sau persoana în numele căreia se depune declarația sau notificarea respectivă;

regim vamal înseamnă unul dintre regimurile următoare sub care pot fi plasate mărfurile în conformitate cu codul:

punerea în liberă circulație;

regimuri speciale;

export;

depozitare temporară înseamnă situația mărfurilor neunionale depozitate temporar sub supraveghere vamală în intervalul dintre prezentarea acestora în vamă și plasarea lor sub un regim vamal sau reexportul lor;

datorie vamală înseamnă obligația unei persoane de a plăti cuantumul taxelor la import sau la export care se aplică unor mărfuri specifice în conformitate cu legislația vamală în vigoare;

debitor înseamnă orice persoană obligată la plata unei datorii vamale;

taxe la import înseamnă taxele vamale care trebuie plătite la importul de mărfuri;

taxe la export înseamnă taxele vamale care trebuie plătite la exportul de mărfuri;

statut vamal înseamnă statutul unor mărfuri ca fiind mărfuri unionale sau neunionale;

mărfuri unionale înseamnă mărfurile care aparțin uneia dintre următoarele categorii:

mărfuri produse în întregime pe teritoriul vamal al Uniunii și care nu conțin mărfuri importate din țări sau teritorii situate în afara teritoriului vamal al Uniunii;

mărfuri care intră pe teritoriul vamal al Uniunii provenind din țări sau teritorii care nu fac parte din acest teritoriu și care au fost puse în liberă circulație;

mărfuri obținute sau produse pe teritoriul vamal al Uniunii, fie exclusiv din mărfuri menționate la litera (b), fie din mărfuri menționate la literele (a) și (b);

mărfuri neunionale înseamnă mărfuri altele decât cele menționate la punctul 23 sau care și-au pierdut statutul vamal de mărfuri unionale;

gestionarea riscurilor înseamnă determinarea sistematică a riscurilor, inclusiv cu ajutorul controalelor prin sondaj, și punerea în aplicare a tuturor măsurilor necesare pentru a limita expunerea la riscuri;

acordarea liberului de vamă înseamnă actul prin care autoritățile vamale pun mărfurile la dispoziție în scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate;

supravegherea vamală înseamnă acțiunile întreprinse, în general, de autoritățile vamale pentru a asigura respectarea reglementărilor vamale și, când este cazul, a altor dispoziții aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală;

rambursare înseamnă restituirea unei sume reprezentând taxe la import sau la export care au fost plătite;

remitere înseamnă scutirea de la plata unei sume reprezentând taxe la import sau la export care nu au fost plătite;

produse transformate înseamnă mărfurile plasate sub un regim de perfecționare și care au fost supuse operațiunilor de perfecționare;

persoană stabilită pe teritoriul vamal al Uniunii înseamnă:

în cazul unei persoane fizice, orice persoană care are reședința obișnuită pe teritoriul vamal al Uniunii;

în cazul unei persoane juridice sau al unei asocieri de persoane, orice persoană care are sediul social legal, sediul central sau un sediu permanent pe teritoriul vamal al Uniunii;

sediu permanent înseamnă un loc fix de activitate, unde atât resursele umane, cât și cele tehnice necesare sunt prezente în mod permanent și prin care se desfășoară, în totalitate sau în parte, operațiunile vamale ale unei persoane;

prezentarea mărfurilor în vamă înseamnă înștiințarea autorităților vamale asupra sosirii mărfurilor la biroul vamal sau în orice alt loc desemnat sau aprobat de autoritățile vamale și punerea mărfurilor la dispoziția acestora pentru a efectua controale vamale;

titularul mărfurilor înseamnă persoana care este proprietarul mărfurilor sau care este titularul unui drept similar de dispoziție cu privire la acestea sau care are controlul fizic asupra lor;

titularul regimului înseamnă:

persoana care depune declarația vamală sau în numele căreia se depune declarația vamală respectivă; sau

persoana căreia i-au fost transferate drepturile și obligațiile în privința regimului vamal;

măsuri de politică comercială înseamnă măsuri netarifare stabilite în cadrul politicii comerciale comune, sub forma unor dispoziții ale Uniunii care reglementează comerțul internațional de mărfuri;

operațiuni de perfecționare înseamnă oricare dintre operațiunile următoare:

prelucrarea mărfurilor, inclusiv montajul, asamblarea sau adaptarea acestora la alte mărfuri;

transformarea mărfurilor;

distrugerea mărfurilor;

repararea mărfurilor, inclusiv restaurarea și punerea acestora la punct;

utilizarea mărfurilor care nu sunt incluse în produsele prelucrate, dar care permit sau facilitează obținerea acestor produse, chiar în cazul în care ele dispar complet sau parțial în cursul perfecționării (accesorii de producție);

rata de randament înseamnă cantitatea sau procentul de produse prelucrate obținute prin perfecționarea unei cantități determinate de mărfuri plasate sub un regim de perfecționare;

decizie înseamnă orice act administrativ emis de autoritățile vamale în domeniul legislației vamale care reglementează un anumit caz și având efecte juridice asupra uneia sau mai multor persoane în cauză;

transportator înseamnă:

în contextul intrării, persoana care introduce mărfurile pe teritoriul vamal al Uniunii sau care își asumă răspunderea pentru transportul lor pe acest teritoriu. Cu toate acestea:

în cazul transportului combinat, transportator înseamnă persoana care operează mijlocul de transport care, odată intrat pe teritoriul vamal al Uniunii, circulă în mod autonom ca mijloc de transport activ;

în cazul transportului maritim sau aerian, efectuat în condițiile existenței unui acord de partajare a spațiului navei/aeronavei sau a altor aranjamente contractuale, transportator înseamnă persoana care încheie un contract și care emite un conosament sau o scrisoare de transport aerian pentru transportul efectiv al mărfurilor către teritoriul vamal al Uniunii;

în contextul ieșirii, persoana care scoate mărfurile de pe teritoriul vamal al Uniunii sau care își asumă răspunderea pentru transportul lor în afara acestui teritoriu. Cu toate acestea:

în cazul transportului combinat, atunci când mijlocul activ de transport care părăsește teritoriul vamal al Uniunii transportă doar alte mijloace de transport care, după sosirea mijlocului activ de transport la destinație, vor circula în mod autonom ca mijloc de transport activ, transportator înseamnă persoana care va opera mijlocul de transport care va circula în mod autonom, odată ce mijlocul de transport care a părăsit teritoriul vamal al Uniunii va fi ajuns la destinație;

în cazul transportului maritim sau aerian, efectuat în condițiile existenței unui acord de partajare a spațiului navei/aeronavei sau a altor aranjamente contractuale, transportator înseamnă persoana care încheie un contract și care emite un conosament sau o scrisoare de transport aerian pentru transportul efectiv al mărfurilor în afara teritoriul vamal al Uniunii;

în cazul transportului combinat, transportator înseamnă persoana care operează mijlocul de transport care, odată intrat pe teritoriul vamal al Uniunii, circulă în mod autonom ca mijloc de transport activ;

în cazul transportului maritim sau aerian, efectuat în condițiile existenței unui acord de partajare a spațiului navei/aeronavei sau a altor aranjamente contractuale, transportator înseamnă persoana care încheie un contract și care emite un conosament sau o scrisoare de transport aerian pentru transportul efectiv al mărfurilor către teritoriul vamal al Uniunii;

în cazul transportului combinat, atunci când mijlocul activ de transport care părăsește teritoriul vamal al Uniunii transportă doar alte mijloace de transport care, după sosirea mijlocului activ de transport la destinație, vor circula în mod autonom ca mijloc de transport activ, transportator înseamnă persoana care va opera mijlocul de transport care va circula în mod autonom, odată ce mijlocul de transport care a părăsit teritoriul vamal al Uniunii va fi ajuns la destinație;

în cazul transportului maritim sau aerian, efectuat în condițiile existenței unui acord de partajare a spațiului navei/aeronavei sau a altor aranjamente contractuale, transportator înseamnă persoana care încheie un contract și care emite un conosament sau o scrisoare de transport aerian pentru transportul efectiv al mărfurilor în afara teritoriul vamal al Uniunii;

comisioane de cumpărare înseamnă o sumă plătită de un importator unui agent pentru serviciul de a-l reprezenta în cumpărarea mărfurilor care sunt evaluate.

CAPITOLUL 2

Secțiunea 1

Toate schimburile de informații, precum declarațiile, cererile sau deciziile, între autoritățile vamale și între operatorii economici și autoritățile vamale, precum și stocarea acestor informații, în conformitate cu legislația vamală, se efectuează prin utilizarea tehnicilor de prelucrare electronică a datelor.

Cerințele comune privind datele se elaborează în scopul schimbului și al stocării informațiilor menționate la alineatul (1).

Se pot utiliza alte mijloace pentru schimbul și stocarea informațiilor decât tehnicile de prelucrare electronică a datelor menționate la alineatul (1), după cum urmează:

în mod permanent, atunci când acest lucru este justificat corespunzător de tipul de trafic sau când utilizarea tehnicilor de prelucrare electronică a datelor nu este adecvată pentru formalitățile vamale în cauză;

în mod temporar, în cazul unei avarii temporare a sistemelor informatice ale autorităților vamale sau ale operatorilor economici;

Prin derogare de la alineatul (1), Comisia poate adopta în cazuri excepționale decizii pentru a autoriza unul sau mai multe dintre statele membre să utilizeze alte mijloace pentru schimbul și stocarea informațiilor decât tehnicile de prelucrare electronică a datelor.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu Articolul 284, pentru a stabili următoarele:

cerințele privind datele comune menționate la articolul 6 alineatul (2), ținând seama de necesitatea de a îndeplini formalitățile vamale prevăzute în legislația vamală și de natura și scopul schimbului și stocării de informații, menționate la articolul 6 alineatul (1);

cazurile specifice în care mijloacele de schimb și de stocare a informațiilor, altele decât tehnicile de prelucrare electronică a datelor, pot fi utilizate în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) litera (a);

tipul informațiilor și al datelor care trebuie cuprinse în evidențele menționate la articolele 148 alineatul (4) și 214 alineatul (1).

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare:

atunci când este necesar, formatul și codul cerințelor privind datele comune menționate la articolul 6 alineatul (2);

norme de procedură privind schimbul și stocarea informațiilor care se pot efectua prin alte mijloace decât prin tehnicile electronice de prelucrare a datelor menționate la articolul 6 alineatul (3).

Comisia adoptă deciziile cu privire la derogări menționate la articolul 6 alineatul (4), prin intermediul unor acte de punere în aplicare.

Operatorii economici stabiliți pe teritoriul vamal al Uniunii se înregistrează la autoritățile vamale care răspund de locul în care sunt stabiliți.

În anumite cazuri, operatorii economici care nu sunt stabiliți pe teritoriul vamal al Uniunii se înregistrează la autoritățile vamale care răspund de locul în care depun pentru prima dată o declarație sau o cerere pentru obținerea unei decizii.

Persoanele, altele decât operatorii economici, nu sunt obligate să se înregistreze la autoritățile vamale, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare.

atunci când sunt stabilite pe teritoriul vamal al Uniunii, se înregistrează la autoritățile vamale care răspund de locul în care sunt stabilite;

atunci când nu sunt stabilite pe teritoriul vamal al Uniunii, se înregistrează la autoritățile vamale care răspund de locul în care depun pentru prima dată o declarație sau o cerere pentru obținerea unei decizii.

În anumite cazuri, autoritățile vamale invalidează înregistrarea.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili:

cazurile menționate la articolul 9 alineatul (2), în care operatorii economici care nu sunt stabiliți pe teritoriul vamal al Uniunii au obligația să se înregistreze la autoritățile vamale;

cazurile menționate la articolul 9 alineatul (3) primul paragraf, în care persoanele, altele decât operatorii economici, au obligația să se înregistreze la autoritățile vamale;

cazurile menționate la articolul 9 alineatul (4) în care autoritățile vamale invalidează o înregistrare.

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, autoritatea vamală responsabilă de înregistrarea menționată la articolul 9.

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Toate informațiile de natură confidențială sau furnizate cu titlu confidențial, obținute de autoritățile vamale în cadrul îndeplinirii sarcinilor lor, intră sub incidența obligației de păstrare a secretului profesional. Aceste informații nu se divulgă de către autoritățile competente, cu excepția cazurilor menționate la articolul 47 alineatul (2), decât cu permisiunea expresă a persoanei sau a autorității care le-a furnizat.

Informațiile confidențiale menționate la alineatul (1) pot fi comunicate autorităților vamale și altor autorități competente din țări sau de pe teritorii din afara teritoriului vamal al Uniunii în scopul cooperării vamale cu țările sau teritoriile respective în cadrul unui acord internațional sau al legislației Uniunii în domeniul politicii comerciale comune.

Orice divulgare sau comunicare de informații, după cum se menționează la alineatele (1) și (2) asigură un nivel adecvat de protecție a datelor cu respectarea deplină a dispozițiilor în vigoare privind protecția datelor.

Autoritățile vamale și operatorii economici pot schimba orice informații care nu sunt în mod expres prevăzute de legislația vamală, în special în scopul cooperării reciproce în vederea identificării și combaterii riscurilor. Acest schimb se poate realiza în cadrul unui acord scris și poate include accesarea sistemelor informatice ale operatorilor economici de către autoritățile vamale.

Orice informație furnizată de către o parte celeilalte părți în cadrul cooperării menționate la alineatul (1) este confidențială, dacă cele două părți nu convin altfel.

Orice persoană poate solicita autorităților vamale informații privind aplicarea legislației vamale. O astfel de solicitare poate fi refuzată în cazul în care nu se referă la o activitate în materie de comerț internațional de mărfuri care este avută în vedere în mod efectiv.

Autoritățile vamale mențin un dialog regulat cu operatorii economici și cu alte autorități implicate în comerțul internațional de mărfuri. Acestea promovează transparența punând la dispoziție, gratuit, în măsura posibilului, și prin intermediul internetului, legislația vamală, deciziile administrative generale și formularele de cerere.

Orice persoană implicată direct sau indirect în îndeplinirea formalităților vamale sau în controalele vamale furnizează autorităților vamale, la cererea acestora și în termenul fixat, toate documentele și a informațiile solicitate, într-o formă adecvată, și întreaga asistență necesară pentru îndeplinirea formalităților sau efectuarea controalelor.

La depunerea unei declarații vamale, a unei declarații de depozitare temporară, a unei declarații sumare de intrare sau de ieșire, a unei declarații de reexport sau a unei notificări de reexport de către o persoană la autoritățile vamale sau la depunerea unei cereri pentru obținerea unei autorizări sau pentru obținerea oricărei alte decizii, persoana în cauză răspunde în ansamblu de:

corectitudinea și caracterul complet al informațiilor furnizate în această declarație, notificare sau cerere;

autenticitatea, corectitudinea și valabilitatea oricărui document justificativ al declarației, al notificării sau al cererii;

dacă este cazul, respectarea tuturor obligațiilor referitoare la plasarea mărfurilor respective sub regimul vamal în cauză sau la executarea operațiunilor autorizate.

Statele membre cooperează cu Comisia pentru a dezvolta, întreține și utiliza sisteme electronice destinate schimbului de informații între autoritățile vamale și cu Comisia și stocării unor astfel de informații, în conformitate cu codul.

Statelor membre cărora le-a fost acordată o derogare în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) nu li se solicită să dezvolte, să întrețină sau să utilizeze, în limitele derogării respective, sistemele electronice menționate la alineatul (1) de la prezentul articol.

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, modalitățile tehnice pentru dezvoltarea, întreținerea și utilizarea sistemelor electronice menționate la articolul 16 alineatul (1).

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Secțiunea 2

Orice persoană poate desemna un reprezentant vamal.

Reprezentantul vamal este stabilit pe teritoriul vamal al Uniunii.

Statele membre pot stabili, în conformitate cu legislația Uniunii, condițiile în care un reprezentant vamal poate furniza servicii în statul membru în care este stabilit. Cu toate acestea, fără a aduce atingere aplicării unor criterii mai puțin stricte de către statul membru în cauză, un reprezentant vamal care îndeplinește criteriile stabilite la articolul 39 literele (a) - (d) are dreptul să presteze astfel de servicii într-un alt stat membru decât cel în care este stabilit.

Statele membre pot aplica condițiile stabilite în conformitate cu prima teză a alineatului (3) în legătură cu reprezentanții vamali care nu sunt stabiliți pe teritoriul vamal al Uniunii.

În raporturile cu autoritățile vamale, reprezentantul vamal declară că acționează pentru persoana reprezentată și precizează dacă este vorba de o reprezentare directă sau indirectă.

Autoritățile vamale pot cere persoanelor care declară că acționează în calitate de reprezentant vamal să facă dovada împuternicirii lor de către persoana pe care o reprezintă.

Autoritățile vamale nu solicită unei persoane care acționează în calitate de reprezentant vamal și îndeplinește acte și formalități în mod regulat să facă de fiecare dată dovada împuternicirii, cu condiția ca o astfel de persoană să fie în măsură să prezinte dovada respectivă la cererea autorităților vamale.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili:

cazurile în care nu se aplică derogarea menționată la articolul 18 alineatul (2) paragraful al doilea;

cazurile în care nu se solicită de către autoritățile vamale dovada împuternicirii menționată la articolul 19 alineatul (2) primul paragraf.

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură referitoare la furnizarea dovezilor menționate la articolul 18 alineatul (3).

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Secțiunea 3

În cazul în care o persoană depune o cerere pentru obținerea unei decizii privind aplicarea legislației vamale, aceasta furnizează toate informațiile necesare autorităților vamale competente în scopul luării deciziei respective.

Autoritățile vamale verifică, fără întârziere și cel târziu în termen de 30 de zile de la primirea cererii pentru obținerea unei decizii, dacă sunt întrunite condițiile pentru acceptarea cererii respective.

Autoritatea vamală competentă ia decizia menționată la alineatul (1) și notifică solicitantului fără întârziere și cel târziu în termen de 120 de zile de la data acceptării cererii, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare.

Decizia produce efecte de la data la care este primită de către solicitant sau la care se consideră că a fost primită, cu excepția cazului în care dispozițiile deciziei sau legislația vamală prevăd altfel. Cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 45 alineatul (2), deciziile adoptate sunt executorii de către autoritățile vamale începând cu acea dată.

Cu excepția cazului în care există dispoziții contrare în legislația vamală, decizia este valabilă pe termen nelimitat.

Înainte de luarea unei decizii care ar avea consecințe nefavorabile pentru solicitant, autoritățile vamale comunică solicitantului motivele pe baza cărora intenționează să ia decizia. Solicitantului i se acordă posibilitatea să își exprime punctul de vedere într-un termen determinat de la data la care primește aceste informații sau la care se consideră că le-a primit. La expirarea termenului respectiv, solicitantul este informat, într-o formă corespunzătoare, cu privire la decizie.

în cazul în care se referă la o decizie menționată la articolul 33 alineatul (1);

în cazul refuzului de a beneficia de un contingent tarifar atunci când este atinsă limita prevăzută a volumul contingentelor tarifare, în conformitate cu articolul 56 alineatul (4) primul paragraf;

în cazul în care natura sau nivelul unei amenințări pentru securitatea și siguranța Uniunii și a rezidenților acesteia, pentru sănătatea persoanelor, a animalelor sau a plantelor, pentru mediu sau pentru consumatori impun acest lucru;

în cazul în care decizia urmărește asigurarea punerii în aplicare a unei alte decizii în cazul căreia s-a aplicat primul paragraf, fără a se aduce atingere legislației statului membru în cauză;

în cazul în care ar aduce atingere anchetelor inițiate în scopul combaterii fraudei;

în alte cazuri specifice.

În orice decizie care are consecințe nefavorabile pentru solicitant se specifică motivele pe care se întemeiază aceasta și se menționează calea de atac prevăzută la articolul 44.

Titularul deciziei respectă obligațiile care decurg din decizie.

Titularul deciziei informează fără întârziere autoritățile vamale cu privire la orice factor intervenit după luarea deciziei, care îi poate influența menținerea sau conținutul.

Fără a aduce atingere dispozițiilor din alte domenii, care precizează cazurile în care deciziile sunt lovite de nulitate relativă sau de nulitate absolută, autoritățile vamale care au luat o decizie o pot anula, modifica sau revoca în orice moment, în cazul în care aceasta nu este conformă cu legislația vamală.

În anumite cazuri, autoritățile vamale efectuează următoarele acțiuni:

reevaluarea unei decizii;

suspendarea unei decizii care nu trebuie anulată, revocată sau modificată.

Autoritățile vamale monitorizează condițiile și criteriile care trebuie îndeplinite de titularul unei decizii. Acestea monitorizează de asemenea respectarea obligațiilor care decurg din decizia respectivă. În cazul în care titularul deciziei este stabilit de mai puțin de trei ani, autoritățile vamale îl monitorizează atent în primul an de la luarea deciziei.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili:

excepțiile de la articolul 22 alineatul (1) al treilea paragraf;

condițiile pentru acceptarea cererii, menționate la articolul 22 alineatul (2);

termenul pentru luarea unei decizii specifice, inclusiv eventuala prelungire a termenului respectiv, în conformitate cu articolul 22 alineatul (3);

cazurile, menționate la articolul 22 alineatul (4), în care decizia produce efecte de la o dată diferită de data la care este primită sau la care se consideră că a fost primită de solicitant;

cazurile, menționate la articolul 22 alineatul (5), în care o decizie nu este valabilă pe termen nelimitat;

durata termenului menționat la articolul 22 alineatul (6) primul paragraf;

cazurile specifice menționate la articolul 22 alineatul (6) litera (f) paragraful al doilea, atunci când solicitantului nu i se oferă nicio posibilitate de a-și exprima punctul de vedere;

cazurile și normele pentru reevaluarea și suspendarea deciziilor, în conformitate cu articolul 23 alineatul (4);

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură pentru:

depunerea și acceptarea cererii pentru obținerea unei decizii, astfel cum se menționează la articolul 22 alineatele (1) și (2);

luarea deciziei menționate la articolul 22, inclusiv, după caz, consultarea statului membru în cauză;

monitorizarea unei decizii, în conformitate cu articolul 23 alineatul (5).

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Cu excepția cazului în care efectul unei decizii este limitat la unul sau la mai multe state membre, deciziile referitoare la aplicarea legislației vamale sunt aplicabile pe întreg teritoriul vamal al Uniunii.

Autoritățile vamale anulează o decizie favorabilă titularului deciziei în cazul în care toate condițiile de mai jos sunt îndeplinite:

decizia a fost luată pe baza unor informații inexacte sau incomplete;

titularul deciziei știa sau ar fi trebuit să știe că informațiile erau inexacte sau incomplete;

decizia ar fi fost diferită în cazul în care informațiile ar fi fost exacte și complete.

Anularea deciziei se comunică titularului deciziei.

Anularea produce efecte de la data la care decizia inițială a produs efecte, cu excepția cazului în care se specifică altfel în decizie în conformitate cu legislația vamală.

O decizie favorabilă se revocă sau se modifică dacă, în alte cazuri decât cele menționate la articolul 27:

una sau mai multe dintre condițiile pentru luarea acesteia nu erau sau nu mai sunt îndeplinite; sau

titularul deciziei solicită acest lucru.

Dacă nu se prevede altfel, o decizie favorabilă care se adresează mai multor persoane nu poate fi revocată decât în privința acelei persoane care nu se conformează obligațiilor care îi revin prin această decizie.

Revocarea sau modificarea deciziei se comunică titularului deciziei.

Articolul 22 alineatul (4) se aplică în caz de revocare sau de modificare a deciziei.

Cu excepția cazului în care o autoritate vamală acționează în calitate de autoritate judiciară, articolul 22 alineatele (4), (5), (6) și (7), articolul 23 alineatul (3) și articolele 26, 27 și 28 se aplică și deciziilor luate de autoritățile vamale fără depunerea unei cereri prealabile de către persoana interesată.

Cu excepția cazului în care persoana vizată solicită acest lucru, revocarea, modificarea sau suspendarea unei decizii favorabile nu afectează mărfurile care, la momentul în care revocarea, modificarea sau suspendarea produce efecte, au fost deja plasate și se află încă sub un regim vamal sau sunt depozitate temporar în temeiul deciziei revocate, modificate sau suspendate.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili:

cazurile, menționate la articolul 28 alineatul (2), în care o decizie favorabilă adresată mai multor persoane poate fi revocată și în ceea ce privește alte persoane decât persoana care nu își îndeplinește o obligație impusă în temeiul deciziei respective;

cazurile excepționale în care autoritățile vamale pot amâna data la care revocarea sau modificarea produce efecte, în conformitate cu articolul 28 alineatul (4) paragraful al doilea.

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură pentru anularea, revocarea sau modificarea deciziilor favorabile.

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Autoritățile vamale iau, în baza unei cereri, decizii referitoare la informațiile tarifare obligatorii (decizii ITO) sau decizii referitoare la informațiile obligatorii în materie de origine (decizii IOO).

în cazul în care cererea este depusă sau a fost deja depusă, la același sau la alt birou vamal, de către titularul deciziei sau pe seama acestuia, pentru aceleași mărfuri și, în ceea ce privește deciziile IOO, în aceleași circumstanțe care au condus la atribuirea originii;

în cazul în care cererea nu are legătură cu utilizarea deciziei ITO sau IOO sau cu utilizarea unui regim vamal.

Deciziile ITO și IOO sunt obligatorii, numai în ceea ce privește clasificarea tarifară sau determinarea originii mărfurilor,:

pentru autoritățile vamale față de titularul deciziei, doar în privința mărfurilor pentru care formalitățile vamale sunt îndeplinite după data de la care decizia produce efecte;

pentru titularul deciziei față de autoritățile vamale, doar de la data la care notificarea privind decizia este primită sau este considerată a fi primită.

Deciziile ITO și IOO sunt valabile pe o perioadă de trei ani de la data la care decizia produce efecte.

Pentru punerea în aplicare a unei decizii ITO sau IOO în cadrul unui regim vamal, titularul deciziei este în măsură să dovedească:

în cazul unei decizii ITO, că mărfurile declarate corespund în toate privințele cu cele descrise în decizie;

în cazul unei decizii IOO, că mărfurile în cauză și circumstanțele care au condus la atribuirea originii corespund în toate privințele cu mărfurile și circumstanțele descrise în decizie.

Valabilitatea unei decizii ITO încetează înainte de sfârșitul perioadei menționate la articolul 33 alineatul (3) atunci când nu mai este conformă cu dispozițiile de drept, ca urmare a oricăreia dintre următoarele situații:cu efect de la data aplicării modificării sau măsurilor respective.

adoptarea unei modificări la nomenclaturile menționate la articolul 56 alineatul (2) literele (a) și (b);

adoptarea măsurilor menționate la articolul 57 alineatul (4);

Valabilitatea unei decizii IOO încetează înainte de sfârșitul perioadei menționate la articolul 33 alineatul (3) în oricare dintre următoarele cazuri:

în cazul în care un regulament este adoptat sau un acord este încheiat de către Uniune și devine aplicabil în Uniune, iar decizia IOO nu mai este conformă dispozițiilor de drept prevăzute în acesta, cu efect de data aplicării regulamentului sau acordului respectiv;

în cazul în care nu mai este compatibilă cu Acordul privind regulile de origine instituit în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) sau cu notele explicative sau cu un aviz privind originea adoptat pentru interpretarea acestui acord, cu efect de la data publicării lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Valabilitatea deciziilor ITO și IOO nu încetează cu efect retroactiv.

Prin derogare de la articolul 23 alineatul (3) și articolul 27, deciziile ITO și IOO sunt anulate în cazul în care sunt fondate pe informații inexacte sau incomplete furnizate de către solicitant.

Deciziile ITO și IOO se revocă în conformitate cu articolul 23 alineatul (3) și cu articolul 28. Cu toate acestea, astfel de decizii nu se revocă la cererea titularului deciziei.

Deciziile ITO și IOO nu pot fi modificate.

Autoritățile vamale revocă deciziile ITO:

în cazul în care nu mai sunt compatibile cu interpretarea oricăreia dintre nomenclaturile menționate la articolul 56 alineatul (2) literele (a) și (b) decurgând din oricare dintre următoarele situații:

notele explicative menționate la articolul 9 alineatul (1) litera (a) a doua liniuță din Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun, cu efect de la data publicării acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu efect de la data publicării dispozitivului hotărârii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

deciziile de clasificare, avizele de clasificare sau modificări ale notelor explicative ale Nomenclaturii Sistemului armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, adoptată de organizația înființată de Convenția de instituire a Consiliului de Cooperare Vamală, încheiată la 15 decembrie 1950, cu efect de la data publicării comunicării Comisiei în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene; sau

în alte cazuri specifice.

notele explicative menționate la articolul 9 alineatul (1) litera (a) a doua liniuță din Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun, cu efect de la data publicării acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu efect de la data publicării dispozitivului hotărârii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

deciziile de clasificare, avizele de clasificare sau modificări ale notelor explicative ale Nomenclaturii Sistemului armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, adoptată de organizația înființată de Convenția de instituire a Consiliului de Cooperare Vamală, încheiată la 15 decembrie 1950, cu efect de la data publicării comunicării Comisiei în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene; sau

Deciziile IOO sunt revocate:

în cazul în care nu mai sunt compatibile cu o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu efect de la data publicării dispozitivului hotărârii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene; sau

în alte cazuri specifice.

În cazul în care o decizie ITO sau IOO încetează să mai fie valabilă în conformitate cu alineatul (1) litera (b) sau cu alineatul (2) sau este revocată în conformitate cu alineatul (5), (7) sau (8), decizia ITO sau IOO în cauză mai poate fi utilizată pentru contracte ferme și definitive bazate pe decizia respectivă și încheiate înainte de încetarea valabilității sau de revocare. Această utilizare prelungită nu se aplică în cazul adoptării unei decizii IOO pentru mărfuri destinate exportului.

Comisia notifică autoritățile vamale în cazul în care:

este suspendată luarea deciziilor ITO sau IOO pentru mărfuri în cazul cărora nu este asigurată clasificarea tarifară uniformă și corectă sau stabilirea uniformă și corectă a originii;

este retrasă suspendarea menționată la litera (a).

Comisia poate adopta decizii prin care să impună statelor membre să revoce decizii ITO sau IOO pentru a asigura o clasificare tarifară uniformă și corectă, respectiv stabilirea uniformă și corectă a originii mărfurilor.

În anumite cazuri, autoritățile vamale iau, în baza unor cereri, decizii referitoare la informațiile obligatorii privind alți factori menționați în titlul II, pe baza cărora se aplică taxele la import sau la export și alte măsuri legate de comerțul cu mărfuri.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili:

cazurile specifice menționate la articolul 34 alineatul (7) litera (b) și alineatul (8) litera (b), în care deciziile ITO și IOO sunt revocate;

cazurile menționate la articolul 35, în care deciziile referitoare la informațiile obligatorii sunt luate cu privire la alți factori pe baza cărora se aplică taxele la import sau la export și alte măsuri legate de comerțul cu mărfuri.

Comisia adoptă, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură:

pentru utilizarea unei decizii ITO sau IOO după încetarea valabilității sau după revocare, în conformitate cu articolul 34 alineatul (9);

conform cărora Comisia notifică autoritățile vamale în conformitate cu articolul 34 alineatul (10) literele (a) și (b);

pentru utilizarea deciziilor menționate la articolul 35 și determinate în conformitate cu articolul 36 litera (b) după încetarea valabilității acestora;

pentru suspendarea deciziilor menționate la articolul 35 și determinate în conformitate cu articolul 36 litera (b) și pentru notificarea suspendării sau a retragerii suspendării autorităților vamale.

Comisia adoptă, prin intermediul actelor de punere în aplicare, deciziile prin care solicită statelor membre să revoce:

deciziile menționate la articolul 34 alineatul (11);

deciziile menționate la articolul 35 și determinate în conformitate cu articolul 36 litera (b).

Secțiunea 4

Orice operator economic stabilit pe teritoriul vamal al Uniunii și care îndeplinește criteriile enunțate la articolul 39 poate să depună o cerere pentru a obține statutul de operator economic autorizat.

Statutul de operator economic autorizat cuprinde următoarele tipuri de autorizări:

cea de operator economic autorizat pentru simplificări vamale, care permite titularului să beneficieze de anumite simplificări în conformitate cu legislația vamală; sau

cea de operator economic autorizat pentru securitate și siguranță, care conferă titularului dreptul la facilități în materie de securitate și siguranță.

Ambele tipuri de autorizații menționate la alineatul (2) pot fi deținute în același timp.

Statutul de operator economic autorizat este recunoscut de autoritățile vamale din toate statele membre, sub rezerva articolelor 39, 40 și 41.

Autoritățile vamale, pe baza recunoașterii statutului de operator economic autorizat pentru simplificările vamale și cu condiția ca cerințele privind un anumit tip de simplificare prevăzută în legislația vamală să fie îndeplinite, autorizează operatorul să beneficieze de această simplificare. Autoritățile vamale nu reexaminează criteriile care au fost deja examinate cu ocazia acordării statutului de operator economic autorizat.

Operatorul economic autorizat menționat la alineatul (2) beneficiază de un tratament favorabil față de alți operatori economici în ceea ce privește controalele vamale în funcție de tipul de autorizație acordată, inclusiv de reducerea numărului controalelor fizice și documentare.

Autoritățile vamale acordă avantaje care decurg din statutul de operator economic autorizat persoanelor stabilite în țări sau pe teritorii din afara teritoriului vamal al Uniunii, care îndeplinesc condițiile și respectă obligațiile definite în legislația relevantă a țărilor sau a teritoriilor respective, în măsura în care aceste condiții și obligații sunt recunoscute de Uniune ca fiind echivalente celor impuse operatorilor economici autorizați stabiliți pe teritoriul vamal al Uniunii. Această acordare de avantaje se bazează pe principiul reciprocității, cu excepția unei decizii contrare a Uniunii, și se sprijină pe un acord internațional sau pe legislația Uniunii în domeniul politicii comerciale comune.

Criteriile pentru acordarea statutului de operator economic autorizat sunt următoarele:

absența unei încălcări grave sau a unor încălcări repetate a legislației vamale și a dispozițiilor fiscale, inclusiv absența unui cazier conținând infracțiuni grave legate de activitatea economică a solicitantului;

dovedirea de către solicitant a unui nivel ridicat de control al operațiunilor sale și al fluxului mărfurilor, prin intermediul unui sistem de gestionare a registrelor comerciale și, după caz, de transport, care să permită efectuarea adecvată a controalelor vamale;

solvabilitate financiară, care se consideră a fi dovedită atunci când solicitantul are o situație financiară bună care îi permite să își îndeplinească angajamentele, ținând seama în mod corespunzător de caracteristicile tipului de activitate comercială în cauză;

în ceea ce privește autorizația menționată la articolul 38 alineatul (2) litera (a), standardele practice de competență sau calificările profesionale care sunt în legătură directă cu activitatea desfășurată; și

în ceea ce privește autorizația menționată la articolul 38 alineatul (2) litera (b), standardele de securitate și siguranță corespunzătoare, care se consideră a fi îndeplinite atunci când solicitantul demonstrează că menține măsurile adecvate pentru a garanta securitatea și siguranța lanțului de aprovizionare internațional, inclusiv în domeniile integrității fizice și controlului accesului, proceselor logistice și manipulării anumitor tipuri de mărfuri, personalului și identificării partenerilor săi comerciali.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284, pentru a stabili:

simplificările menționate la articolul 38 alineatul (2) litera (a);

facilitățile menționate la articolul 38 alineatul (2) litera (b);

tratamentul favorabil menționat la articolul 38 alineatul (6).

Comisia adoptă, prin intermediul actelor de punere în aplicare, modalitățile pentru aplicarea criteriilor menționate la articolul 39.

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Secțiunea 5

Fiecare stat membru prevede sancțiuni în caz de încălcare a legislației vamale. Aceste sancțiuni sunt efective, proporționate și cu efect de descurajare.

În cazul în care se aplică sancțiuni administrative, acestea pot lua, inter alia, una sau ambele forme de mai jos:

o sancțiune pecuniară aplicată de autoritățile vamale, inclusiv o tranzacție aplicată în locul unei sancțiuni penale, dacă este cazul;

revocarea, suspendarea sau modificarea oricărei autorizații deținute de persoana în cauză.

Statele membre informează Comisia, în termen de 180 de zile de la data aplicării prezentului articol, determinată în conformitate cu articolul 288 alineatul (2), asupra dispozițiilor naționale în vigoare, astfel cum se prevede la alineatul (1) din prezentul articol, și îi comunică fără întârziere orice modificare ulterioară care afectează dispozițiile respective.

Secțiunea 6

Articolele 44 și 45 nu se aplică căilor de atac introduse în vederea anulării, revocării sau modificării unei decizii referitoare la aplicarea legislației vamale, luată de o autoritate judiciară sau de autoritățile vamale în exercitarea atribuțiilor jurisdicționale.

Orice persoană are dreptul de a exercita o cale de atac împotriva deciziilor privind aplicarea legislației vamale, luate de autoritățile vamale și care o privesc direct și individual.

Dreptul la o cale de atac poate fi exercitat în cel puțin două etape:

în prima etapă, în fața autorităților vamale sau a unei autorități judiciare sau a unui alt organism desemnat în acest scop de către statele membre;

în etapa următoare, în fața unei instanțe superioare independente care poate fi o autoritate judiciară sau un organism specializat echivalent, conform dispozițiilor în vigoare în statele membre.

Calea de atac se exercită în statul membru în care decizia a fost luată sau solicitată.

Statele membre asigură faptul că procedura de atac permite confirmarea sau rectificarea rapidă a deciziilor luate de către autoritățile vamale.

Exercitarea unei căi de atac nu are efect suspensiv de executare asupra deciziei contestate.

Cu toate acestea, autoritățile vamale suspendă total sau parțial executarea unei astfel de decizii în cazul în care au motive întemeiate de îndoială în privința conformității deciziei contestate cu legislația vamală sau consideră că un prejudiciu ireparabil se poate produce la adresa persoanei în cauză.

În cazurile menționate la alineatul (2), în măsura în care o decizie contestată are ca efect aplicarea de taxe la import sau la export, suspendarea executării acestei decizii este condiționată de constituirea unei garanții, cu excepția cazului în care se stabilește, pe baza unei evaluări documentate, că această garanție ar fi de natură să cauzeze debitorului dificultăți grave de ordin economic sau social.

Secțiunea 7

Autoritățile vamale pot efectua orice control vamal pe care îl consideră necesar.

Controalele vamale, altele decât verificările prin sondaj, se bazează în principal pe analiza de risc, efectuată prin utilizarea tehnicilor de prelucrare electronică a datelor, cu scopul de a identifica și a evalua riscurile și de a elabora contramăsurile necesare, pe baza criteriilor stabilite la nivel național, la nivelul Uniunii și, în măsura în care este posibil, la nivel internațional.

Controalele vamale se efectuează într-un cadru comun de gestionare a riscurilor, bazat pe schimbul de informații privind riscurile și al rezultatelor analizei de risc între administrațiile vamale și care stabilește criterii și standarde comune privind riscurile, măsuri de control și domenii de control prioritare comune.

Autoritățile vamale recurg la gestionarea riscurilor pentru a identifica diferitele niveluri de risc asociate mărfurilor supuse controlului vamal sau supravegherii vamale și pentru a stabili dacă mărfurile vor fi supuse unor controale vamale specifice și, în caz afirmativ, locul în care se vor efectua aceste controale.

Autoritățile vamale fac schimb de informații privind riscurile și de rezultate ale analizelor de risc în următoarele situații:

autoritatea vamală estimează că riscurile respective sunt semnificative și impun un control vamal și rezultatele controlului indică faptul că evenimentul care generează riscurile s-a produs; sau

rezultatele controlului nu indică faptul că evenimentul care generează riscurile s-a produs, dar autoritatea vamală implicată consideră că probabilitatea producerii lui reprezintă un risc ridicat în alt loc din Uniune.

La stabilirea criteriilor și a standardelor comune de risc, a măsurilor de control și a domeniilor de control prioritare menționate la alineatul (3), se ține cont de toate elementele următoarele:

proporționalitatea în raport cu riscul;

urgența necesității aplicării controalelor;

impactul probabil asupra fluxurilor comerciale, asupra fiecărui stat membru și asupra resurselor pentru control.

Criteriile și standardele de risc comune menționate la articolul 3 cuprind toate elementele următoare:

o descriere a riscurilor;

factorii sau indicatorii de risc care trebuie utilizați pentru selectarea mărfurilor sau a operatorilor economici care urmează a fi supuși unor controale vamale;

natura controalelor vamale pe care trebuie să le efectueze autoritățile vamale;

durata de aplicare a controalelor vamale menționate la litera (c).

Domeniile de control prioritare trebuie să acopere anumite regimuri vamale, tipuri de mărfuri, rute de trafic, moduri de transport sau operatori economici care fac obiectul unor niveluri ridicate de analiză de risc și de controale vamale într-o anumită perioadă, fără a aduce atingere altor controale efectuate în mod obișnuit de autoritățile vamale.

În cazul în care anumite mărfuri fac obiectul altor controale decât cele vamale, efectuate de către autorități competente altele decât cele vamale, acestea din urmă, în strânsă cooperare cu celelalte autorități în cauză, fac eforturi astfel încât, în măsura posibilului, să efectueze aceste controale în același timp și loc cu controalele vamale (ghișeu unic), autoritățile vamale având un rol de coordonare în realizarea acestui lucru.

În cadrul controalelor prevăzute în prezenta secțiune, autoritățile vamale și alte autorități competente pot, dacă este necesar, pentru a reduce la minimum riscurile și a lupta împotriva fraudelor, să facă schimb, atât între ele, cât și cu Comisia, de date primite în legătură cu intrarea, ieșirea, tranzitul, circulația, depozitarea și destinația finală a mărfurilor, inclusiv traficul poștal, care circulă între teritoriul vamal al Uniunii și țări sau teritorii situate în afara teritoriului vamal al Uniunii, precum și în legătură cu prezența și circulația pe teritoriul vamal al Uniunii ale mărfurilor neunionale și ale celor plasate sub regimul de destinație finală și, de asemenea, referitoare la rezultatele controalelor efectuate. Autoritățile vamale și Comisia pot, de asemenea, să schimbe aceste date în scopul asigurării unei aplicări uniforme a legislației vamale.

În scopul controalelor vamale, autoritățile vamale pot verifica corectitudinea și caracterul complet al informațiilor furnizate într-o declarație vamală, o declarație de depozitare temporară, o declarație sumară de intrare, o declarație sumară de ieșire, o declarație de reexport sau o notificare de reexport, precum și existența, autenticitatea, corectitudinea și valabilitatea documentelor justificative și pot examina contabilitatea declarantului și alte evidențe referitoare la operațiunile privind mărfurile în cauză sau la alte operațiuni comerciale anterioare sau ulterioare implicând aceste mărfuri după acordarea liberului de vamă. Aceste autorități pot, de asemenea, să examineze aceste mărfuri și/sau să preleveze eșantioane, dacă este încă posibil să se efectueze o asemenea verificare sau prelevare.

Astfel de controale pot fi efectuate la sediul titularului mărfurilor sau al reprezentantului său, al oricărei persoane implicate direct sau indirect, cu titlu profesional, în aceste operațiuni, sau al oricărei persoane care dispune de documentele și datele respective din motive profesionale.

Controalele și formalitățile vamale se aplică bagajelor de mână și de cală ale persoanelor care efectuează fie un zbor în interiorul Uniunii, fie o traversare maritimă în interiorul Uniunii, numai în cazul în care aceste controale sau formalități sunt prevăzute de legislația vamală.

Alineatul (1) se aplică fără a aduce atingere următoarelor:

controalele de securitate și siguranță;

controalele legate de prohibiții sau restricții.

Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, măsurile necesare pentru a asigura aplicarea uniformă a controalelor vamale, inclusiv a schimbului de informații în materie de risc și rezultatul analizei de risc, a criteriilor și standardelor comune de risc, a măsurilor de control și a domeniilor de control prioritare menționate la articolul 46 alineatul (3).

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, porturile sau aeroporturile în care, în conformitate cu articolul 49, se aplică controalele și formalitățile vamale în ceea ce privește:

bagajele de mână și bagajele de cală ale persoanelor care:

efectuează o cursă aeriană la bordul unei aeronave venind dintr-un aeroport din afara Uniunii și care, după o escală într-un aeroport din Uniune, își continuă cursa spre un alt aeroport din Uniune;

efectuează un zbor la bordul unei aeronave făcând escală într-un aeroport din Uniune înainte de a-și continua cursa spre un aeroport din afara Uniunii;

utilizează un serviciu maritim furnizat de aceeași navă și care comportă itinerarii succesive cu punctul de plecare, de escală sau de destinație într-un port din afara Uniunii;

se află la bordul unei nave de agrement sau a unei aeronave de turism sau de afaceri;

bagajele de mână și bagajele de cală care:

sosesc într-un aeroport din Uniune la bordul unei aeronave provenind dintr-un aeroport din afara Uniunii și sunt transbordate în acest aeroport din Uniune pe o altă aeronavă care efectuează o cursă aeriană în interiorul Uniunii;

sunt îmbarcate într-un aeroport din Uniune pe o aeronavă care efectuează o cursă în interiorul Uniunii cu scopul de a fi transbordate într-un alt aeroport din Uniune, pe o aeronavă a cărei destinație este un aeroport din afara Uniunii.

efectuează o cursă aeriană la bordul unei aeronave venind dintr-un aeroport din afara Uniunii și care, după o escală într-un aeroport din Uniune, își continuă cursa spre un alt aeroport din Uniune;

efectuează un zbor la bordul unei aeronave făcând escală într-un aeroport din Uniune înainte de a-și continua cursa spre un aeroport din afara Uniunii;

utilizează un serviciu maritim furnizat de aceeași navă și care comportă itinerarii succesive cu punctul de plecare, de escală sau de destinație într-un port din afara Uniunii;

se află la bordul unei nave de agrement sau a unei aeronave de turism sau de afaceri;

sosesc într-un aeroport din Uniune la bordul unei aeronave provenind dintr-un aeroport din afara Uniunii și sunt transbordate în acest aeroport din Uniune pe o altă aeronavă care efectuează o cursă aeriană în interiorul Uniunii;

sunt îmbarcate într-un aeroport din Uniune pe o aeronavă care efectuează o cursă în interiorul Uniunii cu scopul de a fi transbordate într-un alt aeroport din Uniune, pe o aeronavă a cărei destinație este un aeroport din afara Uniunii.

Secțiunea 8

Persoana în cauză trebuie să păstreze, în scopul controalelor vamale, timp de cel puțin trei ani, documentele și informațiile menționate la articolul 15 alineatul (1), prin orice mijloace care permit accesul autorităților vamale și care sunt acceptate de către acestea din urmă.

Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 103 alineatul (4), în cazul în care, în urma unui control vamal efectuat asupra unei datorii vamale, rezultă necesitatea de a rectifica respectiva înscriere în evidența contabilă și persoana în cauză a fost informată în acest sens, documentele și informațiile se păstrează timp de trei ani după expirarea termenului prevăzut la alineatul (1) de la prezentul articol.

Autoritățile vamale nu solicită tarife pentru îndeplinirea controalelor vamale sau pentru orice alte acțiuni referitoare la aplicarea legislației vamale în cursul programului oficial de lucru al birourilor lor vamale competente.

Autoritățile vamale pot solicita plata unor tarife sau recuperarea costurilor pentru prestarea de servicii speciale, cum ar fi:

prezența, dacă este necesar acest lucru, a personalului vamal în afara programului oficial de lucru al biroului vamal sau în alte locuri decât birourile vamale;

analiza sau expertiza mărfurilor, precum și cheltuielile poștale pentru returnarea acestora solicitantului, în special în ceea ce privește deciziile luate pe baza articolului 33 sau informațiile furnizate pe baza articolului 14 alineatul (1);

examinarea sau prelevarea de eșantioane de mărfuri în scopul verificării sau distrugerea mărfurilor, în cazul în care implică alte costuri decât cele legate de utilizarea personalului vamal;

măsuri excepționale de control, în cazul în care acestea se dovedesc a fi necesare din cauza naturii mărfurilor sau a unui risc potențial.

CAPITOLUL 3

Autoritățile competente publică și/sau pun la dispoziție pe Internet cursul de schimb aplicabil, în cazul în care o conversie monetară este necesară pentru unul dintre motivele următoare:

elementele care servesc la determinarea valorii în vamă a unor mărfuri sunt exprimate într-o altă monedă decât cea a statului membru în care se determină valoarea în vamă;

contravaloarea monedei euro în monede naționale este necesară pentru determinarea clasificării tarifare a mărfurilor și a cuantumului taxelor la import și la export, inclusiv a pragurilor de valoare din Tariful Vamal Comun.

În cazul în care o conversie monetară este necesară pentru alte motive decât cele menționate la alineatul (1), contravaloarea monedei euro în monede naționale care trebuie aplicată în cadrul legislației vamale se fixează cel puțin o dată pe an.

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele privind conversiile monetare în scopurile menționate la articolul 53 alineatele (1) și (2).

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Dacă nu există dispoziții contrare, în cazul în care legislația vamală prevede o perioadă, o dată sau un termen, astfel de perioade nu pot fi prelungite sau reduse, iar astfel de date sau termene nu se amână și nu se anticipează.

Se aplică normele aplicabile perioadelor, datelor și termenelor prevăzute în Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor și expirării termenelor, cu excepția cazului în care se prevede altfel în legislația vamală.

TITLUL II

CAPITOLUL 1

Taxele la import și la export datorate se bazează pe Tariful vamal comun.

Tariful vamal comun cuprinde toate elementele următoare:

Nomenclatura combinată a mărfurilor, astfel cum este stabilită în Regulamentul (CEE) nr. 2658/87;

orice altă nomenclatură care se bazează parțial sau integral pe Nomenclatura combinată sau care adaugă alte subdiviziuni la aceasta și care este stabilită prin dispoziții ale Uniunii care reglementează domenii specifice în vederea aplicării măsurilor tarifare referitoare la schimburile comerciale cu mărfuri;

taxele vamale convenționale sau autonome normale aplicabile mărfurilor cuprinse în Nomenclatura combinată;

măsurile tarifare preferențiale cuprinse în acordurile pe care Uniunea le-a încheiat cu anumite țări, teritorii sau grupuri de țări sau de teritorii din afara teritoriului vamal al Uniunii;

măsurile tarifare preferențiale adoptate de către Uniune în mod unilateral, față de anumite țări sau teritorii sau grupuri de țări sau de teritorii din afara teritoriului vamal al Uniunii;

măsurile autonome care prevăd o reducere sau o exceptare de taxe vamale aferente anumitor mărfuri;

tratamentul tarifar favorabil definit pentru anumite mărfuri pe motivul naturii sau destinației lor finale în cadrul măsurilor menționate la literele (c) - (f) sau (h);

alte măsuri tarifare prevăzute de legislația agricolă sau comercială sau de alte dispoziții ale Uniunii.

În cazul în care mărfurile în cauză îndeplinesc condițiile incluse în măsurile definite la alineatul (2) literele (d) - (g), măsurile respective se aplică, la cererea declarantului, în locul celor prevăzute la litera (c) din același alineat. O astfel de cerere se poate face în mod retroactiv, cu condiția ca termenele și condițiile fixate în măsura relevantă sau în cod să fie respectate.

În cazul în care aplicarea măsurilor menționate la alineatul (2) literele (d) - (g) sau exceptarea de la măsurile menționate la litera (h) din același alineat este limitată la un anumit volum de importuri sau exporturi, această aplicare sau exceptare încetează, în cazul contingentelor tarifare, odată ce limita prevăzută a volumului de importuri sau exporturi este atinsă.

Punerea în liberă circulație sau exportul de mărfuri pentru care se aplică măsurile menționate la alineatele (1) și (2) pot fi supuse supravegherii.

În sensul aplicării Tarifului vamal comun, clasificarea tarifară a mărfurilor reprezintă identificarea unei subpoziții sau a altei subdiviziuni a Nomenclaturii combinate în care mărfurile trebuie clasificate.

În sensul aplicării măsurilor netarifare, clasificarea tarifară a mărfurilor reprezintă identificarea unei subpoziții sau a altei subdiviziuni a Nomenclaturii combinate sau a unei alte nomenclaturi stabilite prin dispoziții ale Uniunii și care are la bază total sau parțial Nomenclatura combinată sau care adaugă alte subdiviziuni la aceasta, în care mărfurile trebuie clasificate.

Subpoziția sau o altă subdiviziune determinată conform alineatelor (1) și (2) este utilizată pentru aplicarea măsurilor anexate respectivei subpoziții.

Comisia poate adopta măsuri pentru stabilirea clasificării tarifare a mărfurilor în conformitate cu alineatele (1) și (2).

Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, măsuri privind gestionarea uniformă a contingentelor tarifare și a plafoanelor tarifare menționate la articolul 56 alineatul (4) și gestionarea supravegherii punerii în liberă circulație sau a exportului de mărfuri, menționate la articolul 56 alineatul (5).

Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, măsurile menționate la articolul 57 alineatul (4).

CAPITOLUL 2

Secțiunea 1

Articolele 60 și 61 stabilesc norme pentru stabilirea originii nepreferențiale a mărfurilor în vederea aplicării următoarelor:

Tariful vamal comun, cu excepția măsurilor menționate la articolul 56 alineatul (2) literele (d) și (e);

alte măsuri decât cele tarifare, instituite prin dispoziții ale Uniunii în domenii specifice care au legătură cu schimburile comerciale cu mărfuri; și

alte măsuri ale Uniunii privind originea mărfurilor.

Mărfurile obținute în întregime într-o singură țară sau teritoriu sunt considerate ca fiind originare din acea țară sau acel teritoriu.

Mărfurile în producerea cărora intervin mai multe țări sau teritorii sunt considerate ca fiind originare din țara sau din teritoriul în care au fost supuse ultimei transformări sau prelucrări substanțiale, justificate economic, efectuate într-o întreprindere echipată în acest scop și din care a rezultat un produs nou sau care reprezintă un stadiu de fabricație important.

În cazul în care originea este indicată în declarația vamală în conformitate cu legislația vamală, autoritățile vamale pot să îi solicite declarantului să dovedească originea mărfurilor.

În cazul în care dovada originii este furnizată în conformitate cu legislația vamală sau cu alte dispoziții specifice ale Uniunii, autoritățile vamale pot, în cazul unor îndoieli justificate, să solicite toate elementele justificative suplimentare necesare pentru a se asigura că indicația de origine respectă normele stabilite de legislația aplicabilă a Uniunii.

În cazul în care este necesar în schimburile comerciale, un document dovedind originea poate fi eliberat în Uniune în conformitate cu regulile de origine în vigoare în țara sau teritoriul de destinație sau orice altă metodă care identifică țara în care mărfurile au fost produse în întregime sau au fost supuse ultimei transformări substanțiale.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili normele conform cărora mărfurile, pentru care este necesară stabilirea originii nepreferențiale în vederea aplicării măsurilor Uniunii menționate la articolul 59, sunt considerate ca fiind obținute în întregime într-o singură țară sau într-un singur teritoriu sau ca fiind supuse ultimei transformări sau prelucrări substanțiale, justificate economic, efectuate într-o întreprindere echipată în acest scop și din care a rezultat un produs nou sau care reprezintă un stadiu de fabricație important într-o țară sau pe un teritoriu, în conformitate cu articolul 60.

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură referitoare la furnizarea și verificarea dovezilor de origine menționate la articolul 61.

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Secțiunea 2

Pentru a beneficia de măsurile menționate la articolul 56 alineatul (2) litera (d) sau (e) sau de măsuri preferențiale netarifare, mărfurile trebuie să respecte normele privind originea preferențială menționate la alineatele (2) - (5) de la prezentul articol.

Pentru mărfurile care beneficiază de măsuri preferențiale definite în acordurile încheiate între Uniune și anumite țări sau teritorii sau grupuri de țări sau de teritorii situate în afara teritoriului vamal al Uniunii, normele privind originea preferențială sunt stabilite în acordurile respective.

Pentru mărfurile care beneficiază de măsuri preferențiale adoptate în mod unilateral de către Uniune privind anumite țări sau teritorii sau grupuri de țări sau de teritorii din afara teritoriului vamal al Uniunii, altele decât cele menționate la alineatul (5), Comisia adoptă măsuri care stabilesc normele cu privire la originea preferențială.

Pentru mărfurile care beneficiază de măsuri preferențiale aplicabile în comerțul între teritoriul vamal al Uniunii și Ceuta și Melilla, cuprinse în Protocolul 2 la Actul de aderare din 1985, normele cu privire la originea preferențială sunt adoptate în conformitate cu articolul 9 din respectivul protocol.

Pentru mărfurile care beneficiază de măsuri preferențiale cuprinse în aranjamentele preferențiale în favoarea țărilor și teritoriilor de peste mări asociate Uniunii, normele privind originea preferențială sunt adoptate în conformitate cu articolul 203 din TFUE.

La inițiativa sa sau la cererea unei țări sau unui teritoriu beneficiar, Comisia poate, pentru anumite mărfuri, acorda țării beneficiare sau teritoriului respectiv o derogare temporară de la normele privind originea preferențială menționate la alineatul (3).

factori interni sau externi privează în mod temporar țara beneficiară sau teritoriul beneficiar de capacitatea de a respecta normele privind originea preferențială;

țara sau teritoriul beneficiar are nevoie de timp pentru a se pregăti în vederea respectării normelor respective.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili normele privind originea preferențială menționate la articolul 64 alineatul (3).

Comisia adoptă, prin intermediul actelor de punere în aplicare:

norme de procedură menționate la articolul 64 alineatul (1) pentru facilitarea stabilirii în Uniune a originii preferențiale a mărfurilor;

o măsură pentru a acorda unei țări beneficiare sau unui teritoriu beneficiar derogarea temporară menționată la articolul 64 alineatul (6).

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Secțiunea 3

Comisia poate adopta măsuri pentru a stabili originea mărfurilor specifice în conformitate cu normele de origine aplicabile acestor mărfuri.

Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, măsurile menționate la articolul 67. Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

În cazul în care, în legătură cu aceste măsuri, există motive de extremă urgență justificate în mod corespunzător de necesitatea de a asigura rapid aplicarea corectă și uniformă a normelor privind originea, Comisia adoptă acte de punere în aplicare imediat aplicabile în conformitate cu procedura menționată la articolul 285 alineatul (5).

În cazul în care avizul comitetului menționat la articolul 285 alineatul (1) trebuie obținut prin procedură scrisă, se aplică articolul 285 alineatul (6).

CAPITOLUL 3

În scopul aplicării Tarifului vamal comun și a măsurilor netarifare stabilite prin dispoziții ale Uniunii care reglementează domenii specifice referitoare la schimbul de mărfuri, valoarea în vamă a mărfurilor se determină în conformitate cu articolele 70 și 74.

Baza inițială pentru valoarea în vamă a mărfurilor este valoarea de tranzacție, adică prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export către teritoriul vamal al Uniunii, ajustat, dacă este cazul.

Prețul efectiv plătit sau de plătit este plata totală efectuată sau de efectuat de către cumpărător vânzătorului sau de către cumpărător unui terț în beneficiul vânzătorului pentru mărfurile importate și cuprinde toate plățile efectuate sau de efectuat drept condiție a vânzării mărfurilor importate.

Valoarea de tranzacție se aplică numai atunci când sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

nu există alte restricții privind dispunerea de mărfuri sau utilizarea acestora de către cumpărător, decât cele care:

sunt impuse sau solicitate prin lege sau de către autoritățile publice din Uniune;

limitează zonele geografice în care mărfurile pot fi revândute;

nu afectează în mod substanțial valoarea în vamă a mărfurilor;

vânzarea sau prețul nu face obiectul condițiilor sau prestații pentru care valoarea nu se poate determina în raport cu mărfurile de evaluat;

nicio parte a profitului din nicio revânzare, dispunere sau utilizare ulterioară a mărfurilor de către cumpărător nu revine direct sau indirect vânzătorului, decât în cazul în care se poate efectua o ajustare adecvată;

nu există nicio legătură între cumpărător și vânzător sau relația existentă între ei nu influențează prețul.

sunt impuse sau solicitate prin lege sau de către autoritățile publice din Uniune;

limitează zonele geografice în care mărfurile pot fi revândute;

nu afectează în mod substanțial valoarea în vamă a mărfurilor;

Pentru a se determina valoarea în vamă în temeiul articolului 70, la prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate se adaugă:

elementele următoare, în măsura în care sunt suportate de cumpărător, dar nu sunt incluse în prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri:

comisioanele și cheltuielile de brokeraj, cu excepția comisioanelor de cumpărare;

costul containerelor care, în scopuri vamale, sunt considerate inseparabile de mărfurile în cauză; și

costul ambalajului, care include atât manopera, cât și materialele;

valoarea, alocată în mod corespunzător, a următoarelor mărfuri și servicii, atunci când sunt furnizate direct sau indirect de către cumpărător gratuit sau la un cost redus pentru utilizare în legătură cu fabricarea sau vânzarea la export a mărfurilor importate, în măsura în care această valoare nu a fost inclusă în prețul efectiv plătit sau de plătit:

materialele, componentele, piesele de schimb și articole similare încorporate în mărfurile importate;

unelte, vopsele, matrițe și articole similare utilizate la producerea mărfurilor importate;

materiale consumate la producerea mărfurilor importate; și

activități de inginerie și de dezvoltare, artă, design, planuri și schițe executate în altă parte decât în Uniune și necesare la producerea mărfurilor importate;

redevențele și drepturile de licență referitoare la mărfurile evaluate pe care cumpărătorul trebuie să le plătească fie direct, fie indirect, ca o condiție a vânzării mărfurilor evaluate, în măsura în care aceste redevențe și drepturi de licență nu sunt incluse în prețul efectiv plătit sau de plătit;

valoarea oricărei părți din profitul oricărei revânzări, dispuneri sau utilizări ulterioare a mărfurilor importate care îi revine vânzătorului direct sau indirect; și

următoarele costuri, până la locul în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal al Uniunii:

cheltuielile de transport și costul asigurării mărfurilor importate; și

costurile de încărcare și manipulare legate de transportul mărfurilor importate.

comisioanele și cheltuielile de brokeraj, cu excepția comisioanelor de cumpărare;

costul containerelor care, în scopuri vamale, sunt considerate inseparabile de mărfurile în cauză; și

costul ambalajului, care include atât manopera, cât și materialele;

materialele, componentele, piesele de schimb și articole similare încorporate în mărfurile importate;

unelte, vopsele, matrițe și articole similare utilizate la producerea mărfurilor importate;

materiale consumate la producerea mărfurilor importate; și

activități de inginerie și de dezvoltare, artă, design, planuri și schițe executate în altă parte decât în Uniune și necesare la producerea mărfurilor importate;

cheltuielile de transport și costul asigurării mărfurilor importate; și

costurile de încărcare și manipulare legate de transportul mărfurilor importate.

Orice element care se adaugă, în conformitate cu alineatul (1), la prețul efectiv plătit sau de plătit, se bazează exclusiv pe date obiective și cuantificabile.

Pentru a stabili valoarea în vamă, la prețul efectiv plătit sau de plătit nu se adaugă niciun alt element în afara celor prevăzute la prezentul articol.

Pentru determinarea valorii în vamă în temeiul articolului 70, nu se includ următoarele elemente:

costul pentru transportul mărfurilor importate după intrarea lor pe teritoriul vamal al Uniunii;

cheltuielile pentru construcție, montare, asamblare, întreținere sau asistență tehnică, întreprinse după intrarea pe teritoriul vamal al Uniunii a mărfurilor importate, cum ar fi instalații, utilaje sau echipamente industriale;

dobânzile în temeiul unui acord de finanțare încheiat de cumpărător și referitor la achiziționarea mărfurilor importate, indiferent dacă finanțarea este acordată de vânzător sau de o altă persoană, cu condiția ca acordul de finanțare să fi fost încheiat în scris și, după caz, cumpărătorul să poată face dovada îndeplinirii următoarelor condiții:

astfel de mărfuri sunt vândute efectiv la prețul declarat ca preț efectiv plătit sau de plătit;

rata dobânzii pretinsă nu depășește nivelul predominant pentru astfel de tranzacții în țara și la momentul în care s-a acordat finanțarea;

cheltuielile pentru dreptul de reproducere a mărfurilor importate în Uniune;

comisioanele de cumpărare;

taxele la import sau alte taxe de plătit în Uniune pentru importul sau vânzarea mărfurilor;

fără a aduce atingere articolului 71 alineatul (1) litera (c), plățile efectuate de cumpărător pentru dreptul de a distribui sau de a revinde mărfurile importate, dacă plățile respective nu reprezintă o condiție pentru vânzarea mărfurilor în scopul exportării în Uniune.

Autoritățile vamale pot, la cerere, să autorizeze determinarea următoarelor sume pe baza unor criterii specifice, în cazul în care acestea nu sunt cuantificabile la data acceptării declarației vamale:

sumele care trebuie incluse în valoarea în vamă în conformitate cu articolul 70 alineatul (2); și

sumele menționate la articolele 71 și 72.

În cazul în care valoarea în vamă a mărfurilor nu poate fi determinată prin aplicarea articolului 70, se trece în mod succesiv de la litera (a) la litera (d) din alineatul (2), până la prima dintre literele respective care permite determinarea acesteia.

Valoarea în vamă determinată prin aplicarea alineatului (1) este:

valoarea de tranzacție a mărfurilor identice vândute pentru export către teritoriul vamal al Uniunii și exportate în același sau aproximativ același moment cu mărfurile care se evaluează;

valoarea de tranzacție a mărfurilor similare vândute pentru export către teritoriul vamal al Uniunii și exportate în același sau aproximativ același moment cu mărfurile care se evaluează;

valoarea bazată pe prețul unitar la care mărfurile importate sau mărfuri identice sau similare cu cele importate sunt vândute pe teritoriul vamal al Uniunii, totalizând cantitatea cea mai mare, către persoane care nu au legătură cu vânzătorii; sau

valoarea calculată, care constă în suma:

costului sau valorii materialelor și fabricării sau altor transformări în procesul de fabricare a mărfurilor importate;

unui cuantum al profitului și cheltuielilor generale egale cu cele care se reflectă în mod obișnuit în vânzările de mărfuri de aceeași natură sau tip cu mărfurile evaluate care sunt fabricate de producători în țara exportatoare pentru a fi exportate în Uniune;

costului sau valorii elementelor menționate la articolul 71 alineatul (1) litera (e).

costului sau valorii materialelor și fabricării sau altor transformări în procesul de fabricare a mărfurilor importate;

unui cuantum al profitului și cheltuielilor generale egale cu cele care se reflectă în mod obișnuit în vânzările de mărfuri de aceeași natură sau tip cu mărfurile evaluate care sunt fabricate de producători în țara exportatoare pentru a fi exportate în Uniune;

costului sau valorii elementelor menționate la articolul 71 alineatul (1) litera (e).

În cazul în care valoarea în vamă nu poate fi determinată prin aplicarea alineatului (1), aceasta se determină pe baza datelor disponibile pe teritoriul vamal al Uniunii, prin mijloace rezonabile compatibile cu principiile și dispozițiile generale următoare:

acordul referitor la punerea în aplicare a articolului VII din Acordul General pentru Tarife și Comerț;

articolul VII din Acordul General pentru Tarife și Comerț;

prezentul capitol.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili condițiile de acordare a autorizației menționate la articolul 73.

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură pentru:

determinarea valorii în vamă în conformitate cu articolul 70 alineatele (1) și (2) și cu articolele 71 și 72, inclusiv normele pentru ajustarea prețului efectiv plătit sau de plătit;

aplicarea condițiilor menționate la articolul 70 alineatul (3);

determinarea valorii în vamă menționată la articolul 74.

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

TITLUL III

CAPITOLUL 1

Secțiunea 1

O datorie vamală la import ia naștere în urma plasării mărfurilor neunionale supuse taxelor la import sub unul dintre următoarele regimuri vamale:

punerea în liberă circulație, inclusiv în temeiul regimului de destinație finală;

admiterea temporară cu scutire parțială de taxe la import.

Datoria vamală ia naștere în momentul acceptării declarației vamale.

Declarantul este debitorul. În caz de reprezentare indirectă, persoana pe seama căreia se face declarația vamală este, de asemenea, debitor.

În cazul în care o interdicție de rambursare sau de exceptare de taxe la import se aplică mărfurilor neoriginare folosite la fabricarea produselor pentru care dovada de origine este eliberată sau întocmită în cadrul unui regim preferențial instituit între Uniune și anumite țări sau teritorii sau grupuri de țări sau de teritorii din afara teritoriului vamal al Uniunii, ia naștere o datorie vamală la import pentru aceste mărfuri care nu sunt originare, prin acceptarea declarației de reexport privind produsele în cauză.

În cazul în care ia naștere o datorie vamală în temeiul alineatului (1), cuantumul taxelor la import corespunzătoare se determină în aceleași condiții ca în cazul unei datorii vamale rezultate din acceptarea, la aceeași dată, a declarației vamale de punere în liberă circulație a mărfurilor neoriginare folosite pentru fabricarea produselor în cauză, pentru a încheia regimul de perfecționare activă.

Articolul 77 alineatele (2) și (3) se aplică. Cu toate acestea, în cazul menționat în articolul 270 privind mărfurile neunionale, persoana care depune declarația de reexport este debitorul. În caz de reprezentare indirectă, persoana pe seama căreia se depune declarația este, de asemenea, debitorul.

În cazul mărfurilor supuse unor taxe la import, o datorie vamală la import ia naștere în cazul nerespectării uneia dintre următoarele:

o obligație stabilită în legislația vamală cu privire la introducerea mărfurilor neunionale pe teritoriul vamal al Uniunii, la scoaterea lor de sub supravegherea vamală sau la circulația, perfecționarea, depozitarea, depozitarea temporară, admiterea temporară sau dispunerea de astfel de mărfuri pe teritoriul respectiv;

o obligație stabilită în legislația vamală cu privire la destinația finală a mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii;

o condiție care reglementează plasarea mărfurilor neunionale sub un regim vamal sau acordarea, datorită destinației finale a mărfurilor, a unei exceptări de taxe sau a unei reduceri de taxe la import.

Momentul în care ia naștere datoria vamală este:

fie momentul în care obligația a cărei neîndeplinire duce la nașterea datoriei vamale nu este îndeplinită sau încetează a fi îndeplinită;

fie momentul în care se acceptă o declarație vamală pentru plasarea mărfurilor sub un regim vamal, în cazul în care se constată ulterior că una dintre condițiile stabilite pentru plasarea acestor mărfuri sub acest regim sau pentru acordarea unei exceptări de taxe sau a unei reduceri a taxelor la import în baza destinației finale a mărfurilor nu a fost de fapt îndeplinită.

În cazurile menționate la alineatul (1) literele (a) și (b), debitorul este oricare dintre următoarele persoane:

orice persoană care trebuia să îndeplinească obligațiile în cauză;

orice persoană care cunoștea sau care trebuia în mod rezonabil să cunoască faptul că o obligație prevăzută de legislația vamală nu a fost îndeplinită și care a acționat pe seama persoanei care trebuia să îndeplinească obligația sau care a participat la acțiunea având ca rezultat neîndeplinirea obligației;

orice persoană care a dobândit sau a avut în posesie mărfurile în cauză și care cunoștea sau trebuia în mod rezonabil să cunoască, în momentul în care a dobândit sau a primit mărfurile, faptul că una dintre obligațiile prevăzute în legislația vamală nu a fost îndeplinită.

În cazurile menționate la alineatul (1) litera (c), debitorul este persoana care are obligația de a respecta condițiile care reglementează plasarea mărfurilor sub un regim vamal sau întocmirea declarației vamale privind mărfurile plasate sub regimul vamal respectiv sau acordarea unei exceptări de taxe sau a unei reduceri a taxelor la import datorită destinației finale a mărfurilor.

În cazul în care, în temeiul articolului 79 alineatul (1), ia naștere o datorie vamală pentru mărfuri puse în liberă circulație cu o rată redusă a taxelor la import datorită destinației lor finale, cuantumul taxelor la import plătit la punerea lor în liberă circulație se deduce din cuantumul taxelor la import corespunzător datoriei vamale.

În cazul în care, în conformitate cu articolul 79 alineatul (1), ia naștere o datorie vamală pentru mărfuri plasate sub regimul de admitere temporară cu scutire parțială de taxe la import, cuantumul taxelor la import achitat cu titlul de scutire parțială se deduce din cuantumul taxelor la import corespunzător datoriei vamale.

Secțiunea 2

O datorie vamală la export ia naștere prin plasarea mărfurilor supuse unor taxe la export sub regimul de export sau de perfecționare pasivă.

Datoria vamală ia naștere în momentul acceptării declarației vamale.

Declarantul este debitorul. În caz de reprezentare indirectă, persoana pe seama căreia se face declarația vamală este, de asemenea, debitor.

În cazul în care mărfurile sunt supuse unor taxe la export, o datorie vamală la export ia naștere în cazul nerespectării uneia dintre următoarele:

o obligație stabilită în legislația vamală aplicabilă la ieșirea mărfurilor;

condițiile în temeiul cărora s-a permis scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal al Uniunii cu scutire totală sau parțială de taxe la export.

Momentul în care ia naștere o datorie vamală este:

fie momentul în care mărfurile sunt efectiv scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii fără declarație vamală;

fie momentul în care mărfurile ajung la o altă destinație decât cea care le-a permis scoaterea de pe teritoriul vamal al Uniunii cu scutire totală sau parțială de taxe la export;

fie, în lipsa posibilității pentru autoritățile vamale de a determina momentul menționat la litera (b), momentul în care expiră termenul fixat pentru producerea dovezii care atestă îndeplinirea condițiilor care fac posibilă această scutire.

În cazurile menționate la alineatul (1) litera (a), debitorul este:

orice persoană care trebuia să îndeplinească obligația respectivă;

orice persoană care cunoștea sau care trebuia în mod rezonabil să cunoască faptul că obligația respectivă nu a fost îndeplinită și care a acționat pe seama persoanei care trebuia să îndeplinească obligația;

orice persoană care a participat la acțiunea având ca rezultat neîndeplinirea obligației și care cunoștea sau trebuia în mod rezonabil să cunoască faptul că declarația vamală nu a fost depusă, deși ar fi trebuit să fie depusă.

În cazurile menționate la alineatul (1) litera (b), debitor este orice persoană căreia i s-a cerut să respecte condițiile care au permis scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal al Uniunii cu scutire totală sau parțială de taxe la export.

Secțiunea 3

Datoria vamală la import sau la export ia naștere chiar și în cazul în care se referă la mărfurile care fac obiectul măsurilor de prohibiție sau de restricție la import sau la export, indiferent de natura acestora.

Cu toate acestea, nu ia naștere nicio datorie vamală în oricare dintre următoarele cazuri:

introducerea ilegală de monedă falsă pe teritoriul vamal al Uniunii;

introducerea de stupefiante și de substanțe psihotrope pe teritoriul vamal al Uniunii, în cazul în care această introducere nu este supravegheată strict de către autoritățile competente în vederea utilizării în scopuri medicale sau științifice.

În scopul aplicării sancțiunilor prevăzute pentru infracțiunile vamale, se consideră că datoria vamală a luat totuși naștere în cazul în care legislația unui stat membru prevede că taxele la import sau la export sau existența unei datorii vamale servesc drept bază pentru determinarea sancțiunilor.

În cazul în care mai multe persoane sunt responsabile pentru plata sumei reprezentând taxe la import sau la export corespunzătoare unei datorii vamale, acestea răspund în mod solidar pentru achitarea sumei respective.

Cuantumul taxelor la import sau la export se stabilește pe baza normelor de calcul al taxelor care au fost aplicabile mărfurilor în cauză în momentul în care a luat naștere datoria vamală aferentă acestora.

În cazul în care nu este posibilă stabilirea cu exactitate a momentului în care ia naștere datoria vamală, acest moment este considerat ca fiind cel în care autoritățile constată că mărfurile se află într-o situație în care a luat naștere o datorie vamală.

În cazul în care, pentru mărfurile plasate sub un regim vamal sau în depozit temporar, au fost suportate pe teritoriul vamal al Uniunii cheltuieli pentru depozitare sau pentru manipulări uzuale, astfel de cheltuieli sau creșterea valorii nu se ia în considerare la calculul cuantumului taxelor datorate la import, în cazul în care declarantul furnizează o dovadă satisfăcătoare pentru cheltuieli.

În cazul în care clasificarea tarifară a mărfurilor plasate sub un anumit regim se schimbă ca urmare a executării unei manipulări uzuale pe teritoriul vamal al Uniunii, clasificarea tarifară inițială a mărfurilor plasate sub regim se aplică la cererea declarantului.

În cazul în care ia naștere o datorie vamală pentru produsele prelucrate rezultate dintr-un regim de perfecționare activă, cuantumul taxelor la import corespunzătoare acestei datorii se determină, la cererea declarantului, pe baza clasificării tarifare, a valorii în vamă, a cantității, a naturii și a originii mărfurilor plasate sub regimul de perfecționare activă la momentul acceptării declarației vamale privind aceste mărfuri.

În anumite cazuri, cuantumul taxelor la import se determină în conformitate cu alineatele (2) și (3) de la prezentul articol fără solicitarea declarantului pentru a evita eludarea măsurilor tarifare menționate la articolul 56 alineatul (2) litera (h).

Atunci când se naște o datorie vamală pentru produse prelucrate care rezultă din regimul de prelucrare pasivă sau pentru produse de înlocuire, astfel cum sunt menționate la articolul 261 alineatul (1), cuantumul taxelor la import se calculează pe baza costului operațiunii de prelucrare executate în afara teritoriului vamal al Uniunii.

În cazul în care legislația vamală prevede un tratament tarifar favorabil, o scutire sau o exceptare totală sau parțială de taxe la import sau la export, în temeiul articolului 56 alineatul (2) literele (d) - (g), al articolelor 203, 204, 205 și 208 sau al articolelor 259 - 262 din prezentul regulament sau în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1186/2009 al Consiliului din 16 noiembrie 2009 de instituire a unui regim comunitar de scutiri de taxe vamale, un astfel de tratament tarifar favorabil, o astfel de scutire sau exceptare se aplică, de asemenea, în cazul în care ia naștere o datorie vamală, în temeiul articolului 79 sau 82 din prezentul regulament, cu condiția ca nerespectarea obligațiilor care a dus la nașterea datoriei vamale să nu constituie o tentativă de fraudă.

Datoria vamală se naște în locul unde este depusă declarația vamală sau declarația de reexport menționată la articolele 77, 78 și 81.

În cazul în care mărfurile au fost plasate sub un regim vamal care nu a fost descărcat sau atunci când depozitarea temporară nu s-a încheiat în mod corespunzător, iar locul unde ia naștere datoria vamală nu poate fi stabilit în conformitate cu alineatul (1) paragrafele al doilea și al treilea, într-un anumit termen, datoria vamală ia naștere în locul unde mărfurile au fost fie plasate sub regimul în cauză, fie introduse pe teritoriul vamal al Uniunii sub regimul respectiv, fie unde erau depozitate temporar.

În cazul în care informațiile de care dispun autoritățile vamale le permit acestora să constate că nașterea datoriei vamale s-a putut produce în mai multe locuri, se consideră că respectiva datorie vamală a luat naștere în locul în care a luat naștere inițial.

În cazul în care o autoritate vamală stabilește că a luat naștere o datorie vamală în temeiul articolului 79 sau 82 într-un alt stat membru și că cuantumul taxelor la import sau la export corespunzător acestei datorii este inferior sumei de 10000 EUR, se consideră că datoria vamală în cauză a luat naștere în statul membru în care s-a efectuat constatarea.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili:

normele pentru calculul cuantumului taxelor la import sau la export aplicabile mărfurilor pentru care se naște o datorie vamală în contextul unui regim special, care să completeze normele prevăzute la articolele 85 și 86;

cazurile menționate la articolul 86 alineatul (4);

termenul menționat la articolul 87 alineatul (2).

CAPITOLUL 2

În cazul în care nu există dispoziții contrare, prezentul capitol definește normele aplicabile garanțiilor pentru datoriile vamale existente și datoriile vamale susceptibile de a lua naștere.

În cazul în care autoritățile vamale solicită constituirea unei garanții pentru o datorie vamală existentă sau potențială, garanția respectivă acoperă cuantumul taxelor la import sau la export și alte taxe datorate legate de importul sau de exportul mărfurilor în cazul în care:

garanția este utilizată pentru plasarea mărfurilor sub regimul de tranzit unional; sau

garanția poate fi utilizată în mai multe state membre.

În cazul în care autoritățile vamale solicită constituirea unei garanții, această garanție este furnizată de către debitor sau de către persoana care poate deveni debitor. Autoritățile vamale pot, de asemenea, să accepte ca garanția să fie constituită de o altă persoană decât cea de la care este solicitată.

Fără a aduce atingere articolului 97, autoritățile vamale solicită constituirea unei singure garanții pentru mărfuri specifice sau o declarație specifică.

În baza unei cereri depuse de persoana menționată la alineatul (3) de la prezentul articol, autoritățile vamale pot, conform articolului 95 alineatele (1), (2) și (3), să autorizeze ca o garanție globală să fie constituită pentru acoperirea cuantumului taxelor la import sau la export corespunzător datoriei vamale în legătură cu două sau mai multe operațiuni, declarații sau regimuri vamale.

Autoritățile vamale monitorizează garanția.

Nu se solicită nicio garanție din partea statelor sau a autorităților regionale sau locale și nici din partea altor organisme de drept public pentru activitățile sau operațiunile îndeplinite în calitate de autorități publice.

Nu se solicită nicio garanție în oricare dintre următoarele situații:

transportul mărfurilor pe Rin, pe căile sale navigabile, pe Dunăre sau pe căile sale navigabile;

transportul mărfurilor prin instalații de transport fixe;

în anumite situații în care mărfurile sunt plasate sub regimul de admitere temporară;

mărfuri plasate sub regimul de tranzit unional utilizând simplificarea menționată la articolul 233 alineatul (4) litera (e) și transportate pe cale maritimă sau aeriană între porturi din Uniune sau între aeroporturi din Uniune.

Autoritățile vamale pot exonera de obligația de constituire a unei garanții în cazul în care cuantumul taxelor de import sau de export de acoperit nu depășește pragul statistic fixat pentru declarații conform articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 471/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 mai 2009 privind statisticile comunitare privind comerțul exterior cu țările terțe.

În cazul în care constituirea unei garanții este obligatorie, autoritățile vamale stabilesc cuantumul acestei garanții la un nivel egal cu cuantumul exact al taxelor la import sau la export corespunzător datoriei vamale și altor taxe, în cazul în care acest cuantum poate fi determinat cu certitudine în momentul în care garanția este solicitată.

Fără a aduce atingere articolului 95, în cazul unei garanții globale constituite pentru cuantumul taxelor la import sau la export corespunzător datoriei vamale și altor taxe al căror cuantum variază în timp, cuantumul acestei garanții se fixează la un nivel care să permită acoperirea în orice moment a cuantumului taxelor la import sau la export corespunzător datoriei vamale și altor taxe.

În cazul în care constituirea unei garanții este facultativă, această garanție este în orice caz solicitată de autoritățile vamale în măsura în care acestea consideră că este posibil ca cuantumul taxelor la import sau la export corespunzător datoriei vamale și altor redevențe să nu fie plătit în termenele prevăzute. Cuantumul garanției este fixat de către autoritățile vamale astfel încât să nu depășească nivelul prevăzut la articolul 90.

Garanția poate fi constituită în următoarele forme:

fie prin depozit în numerar sau prin orice alt mijloc de plată recunoscut de către autoritățile vamale ca echivalent al unui depozit în numerar, efectuat în euro sau în moneda statului membru în care garanția este solicitată;

fie prin angajamentul unui garant;

fie prin altă formă de garanție care asigură în mod echivalent plata cuantumului taxelor la import sau la export corespunzător datoriei vamale și a altor taxe.

Se constituie o garanție sub forma unui depozit în numerar sau a oricărui alt mijloc de plată echivalent considerat a fi echivalentul unui depozit în numerar, în conformitate cu dispozițiile în vigoare în statul membru în care garanția este solicitată.

Persoana căreia i se solicită furnizarea garanției poate alege dintre formele de garanție prevăzute la articolul 92 alineatul (1).

Cu toate acestea, autoritățile vamale pot refuza acceptarea formei de garanție alese în cazul în care aceasta este incompatibilă cu buna funcționare a regimului vamal în cauză.

Autoritățile vamale pot solicita ca forma de garanție aleasă să fie menținută pe o perioadă determinată.

Garantul menționat la articolul 92 alineatul (1) litera (b) este o persoană terță stabilită pe teritoriul vamal al Uniunii. Garantul se aprobă de către autoritățile vamale care solicită garanția, cu excepția cazului în care garantul este un organism de creditare, o instituție financiară sau o companie de asigurări acreditată în Uniune în conformitate cu dispozițiile în vigoare ale Uniunii.

Garantul se angajează în scris să plătească cuantumul garantat al taxelor la import sau la export corespunzător datoriei vamale și altor taxe.

Autoritățile vamale pot refuza acceptarea garantului sau a tipului de garanție propus, în cazul în care consideră că unul dintre acestea nu prezintă siguranța că plata cuantumului taxelor la import sau la export corespunzătoare datoriei vamale și a altor taxe se va face în termenele prevăzute.

Autorizația menționată la articolul 89 alineatul (5) se acordă numai persoanelor care îndeplinesc toate condițiile următoare:

sunt stabilite pe teritoriul vamal al Uniunii;

îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 39 litera (a);

folosesc în mod regulat regimurile vamale în cauză sau exploatează spațiile de depozitare temporară sau îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 39 litera (d).

În cazul în care o garanție globală urmează a fi constituită pentru a acoperi datoriile vamale și alte taxe susceptibile de a lua naștere, un operator economic poate fi autorizat să furnizeze o garanție globală cu un cuantum redus sau să beneficieze de o exonerare de garanție, cu condiția să îndeplinească criteriile stabilite la articolul 39 literele (b) și (c).

În cazul în care trebuie furnizată o garanție globală pentru datoriile vamale și alte taxe apărute, operatorul economic autorizat pentru simplificarea vamală este autorizat, la cerere, să utilizeze o garanție globală cu un cuantum redus.

Garanția globală cu cuantum redus menționată la alineatul (3) este echivalentă cu furnizarea unei garanții.

În contextul regimurilor speciale sau al depozitării temporare, Comisia poate decide să interzică temporar recurgerea la oricare dintre următoarele:

garanția globală cu cuantum redus sau exonerarea de garanție prevăzută la articolul 95 alineatul (2);

garanția globală menționată la articolul 95 pentru mărfurile identificate ca obiect al unor fraude pe scară largă.

În cazul în care se aplică alineatul (1) litera (a) sau litera (b) de la prezentul articol, recurgerea la garanția globală cu un cuantum redusă sau la exonerarea de garanție, precum și la garanția globală menționată la articolul 95 poate fi autorizată în cazul în care persoana în cauză îndeplinește una dintre următoarele condiții:

persoana poate demonstra că nicio datorie vamală nu s-a născut pentru mărfurile în cauză în cadrul operațiunilor pe care le-a angajat în cursul celor doi ani care au precedat decizia menționată la alineatul (1);

în cazul în care au apărut datorii în cursul celor doi ani care au precedat decizia menționată la alineatul (1), persoana respectivă poate demonstra că acestea au fost plătite integral de debitor, de debitori sau de garant în termenul prevăzut.

În cazul în care autoritățile vamale constată că garanția furnizată nu asigură sau nu mai asigură în mod sigur sau complet plata cuantumului taxelor la import sau la export corespunzător datoriei vamale și altor taxe în termenele prevăzute, acestea solicită uneia dintre persoanele menționate la articolul 89 alineatul (3) fie furnizarea unei garanții suplimentare, fie înlocuirea garanției inițiale cu o nouă garanție, la alegerea acesteia.

Autoritățile vamale eliberează garanția imediat după ce datoria vamală pentru care a fost constituită sau după ce obligația de plată a altor taxe încetează sau nu mai este susceptibilă de a lua naștere.

În cazul în care datoria vamală sau obligația de a plăti alte taxe încetează parțial sau este susceptibilă de a lua naștere numai pentru o parte a cuantumului care a fost garantată, garanția constituită se eliberează într-o proporție corespunzătoare, la cererea persoanei în cauză, cu excepția cazului în care cuantumul în cauză nu justifică o asemenea măsură.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili:

cazurile specifice, menționate la articolul 89 alineatul (8) litera (c), în care nu se solicită nicio garanție pentru mărfurile plasate în regim de admitere temporară;

forma garanției, menționate la articolul 92 alineatul (1) litera (c) și normele privind garantul, menționate la articolul 94;

condițiile pentru acordarea unei autorizații pentru utilizarea unei garanții globale cu cuantum redus sau pentru exonerarea de garanție conform articolului 95 alineatul (2);

termenele pentru eliberarea garanției.

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură referitoare la:

determinarea cuantumului garanției, incluzând cuantumul redus menționată la articolul 95 alineatele (2) și (3);

furnizarea și monitorizarea garanției menționate la articolul 89, revocarea și anularea angajamentului garantului, menționat la articolul 94, și eliberarea garanției, menționată la articolul 98;

interdicțiile temporare menționate la articolul 96.

Comisia adoptă măsurile menționate la articolul 96 prin intermediul unor acte de punere în aplicare.

CAPITOLUL 3

Secțiunea 1

Cuantumul taxelor la import sau la export de plătit se determină de autoritățile vamale competente din locul unde a luat naștere sau se consideră că a luat naștere datoria vamală, în temeiul articolului 87, odată ce acestea dispun de informațiile necesare.

Fără a aduce atingere articolului 48, autoritățile vamale pot accepta cuantumul taxelor la import sau la export de plătit determinat de declarant.

În cazul în care cuantumul taxelor la import sau la export de plătit nu are drept rezultat un număr întreg, cuantumul respectiv poate fi rotunjit.

Datoria vamală se notifică debitorului, în forma prevăzută în locul unde a luat naștere sau se consideră că a luat naștere datoria vamală, conform articolului 87.

în cazul în care, în așteptarea determinării definitive a cuantumului taxelor la import sau la export, a fost impusă o măsură provizorie de politică comercială care ia forma unei taxe;

în cazul în care cuantumul taxelor la import sau la export de plătit este superior celui determinat pe baza unei decizii luate conform articolului 33;

în cazul în care decizia inițială de a nu notifica datoria vamală sau de a o notifica cu un cuantum al taxelor la import sau la export inferior cuantumului taxelor la import sau export de plătit a fost luată pe baza dispozițiilor cu caracter general invalidate ulterior prin hotărârea unei instanțe judecătorești;

în cazul în care autoritățile vamale au derogare, în temeiul legislației vamale, de a notifica datoria vamală.

În cazul în care cuantumul taxelor la import sau la export de plătit este egal cu cuantumul menționat în declarația vamală, acordarea liberului de vamă pentru mărfuri de către autoritățile vamale este echivalentă cu notificarea debitorului privind datoria vamală.

În cazul în care nu se aplică alineatul (2), datoria vamală se notifică debitorului de către autoritățile vamale atunci când acestea sunt în măsură să determine cuantumul taxelor la import sau la export de plătit și să ia o decizie.

Cu condiția garantării plății, datoria vamală care corespunde cuantumului total al taxei la import sau la export referitor la toate mărfurile cărora li s-a acordat liberul de vamă în beneficiul uneia și aceleiași persoane într-o perioadă stabilită de autoritățile vamale, poate fi notificată la sfârșitul perioadei respective. Perioada fixată de autoritățile vamale nu depășește 31 de zile.

Nicio datorie vamală nu se notifică debitorului după expirarea unui termen de trei ani de la data la care a luat naștere datoria vamală.

În cazul în care datoria vamală a luat naștere ca rezultat al unui act care, la data la care a avut loc, putea face obiectul unei acțiuni judiciare penale, termenul de trei ani stabilit la alineatul (1) este extins la minim cinci ani și la maximum 10 ani în conformitate cu legislația națională.

Termenele prevăzute la alineatele (1) și (2) se suspendă în cazul în care:

este introdusă o cale de atac în conformitate cu articolul 44; o astfel de suspendare se aplică de la data la care este introdusă calea de atac și este în vigoare pe durata procedurilor respective; sau

autoritățile vamale au comunicat debitorului, în conformitate cu articolul 22 alineatul (6), motivele pentru care intenționează să notifice datoria vamală; o astfel de suspendare se aplică de la data comunicării respective și până la sfârșitul perioadei în care debitorului i se acordă posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere.

În cazul în care existența unei datorii vamale este restabilită în temeiul articolului 116 alineatul (7), termenele prevăzute la alineatele (1) și (2) sunt considerate ca suspendate începând de la data la care s-a depus cererea de rambursare sau de remitere conform articolului 121 și până la data la care s-a luat decizia în privința acestei cereri de rambursare sau de remitere.

Autoritățile vamale menționate la articolul 101 înscriu în evidențele contabile, în conformitate cu legislația națională, cuantumul taxelor la import sau la export de plătit, determinat conform articolului mai sus menționat.

Autoritățile vamale nu au obligația să înscrie în evidența contabilă cuantumul taxelor la import sau la export care, în temeiul articolului 103, corespund unei datorii vamale care nu mai poate fi notificată debitorului.

Modalitățile practice de înscriere în evidența contabilă a cuantumului taxelor la import sau la export sunt determinate de către statele membre. Aceste modalități pot diferi în măsura în care autoritățile vamale, ținând cont de circumstanțele în care se naște datoria vamală, sunt asigurate că respectivele cuantumuri vor fi plătite.

În cazul în care se naște o datorie vamală ca rezultat al acceptării declarației vamale a mărfurilor pentru un regim vamal, altul decât admiterea temporară cu scutire parțială de taxe la import, sau al oricărui act având aceleași efecte juridice ca această acceptare, autoritățile vamale înscriu în evidența contabilă cuantumul taxelor la import sau la export de plătit, în termen de paisprezece zile de la data acordării liberului de vamă mărfurilor.

În cazul în care mărfurilor li se acordă liberul de vamă în anumite condiții de care depinde fie determinarea cuantumului taxelor la import sau la export de plătit, fie încasarea acestuia, înscrierea în evidența contabilă se face în termen de paisprezece zile de la data la care se determină cuantumul taxelor la import sau la export de plătit sau se stabilește obligația de achitare a acestor taxe.

În cazul nașterii unei datorii vamale în alte condiții decât cele menționate la alineatul (1), înscrierea în evidența contabilă a cuantumului taxelor la import sau la export de plătit se efectuează în termen de paisprezece zile de la data la care autoritățile vamale sunt în măsură să determine cuantumul taxelor la import sau la export în cauză și să ia o decizie.

Alineatul (3) se aplică cuantumului taxelor la import sau la export de recuperat sau care rămân să fie recuperate, în cazul în care cuantumul taxelor la import sau la export de plătit nu a fost înscris în evidența contabilă în conformitate cu alineatele (1), (2) și (3) sau a fost calculat și înscris în evidența contabilă la o valoare inferioară cuantumului de plătit.

Termenele de înscriere în evidența contabilă stabilite la alineatele (1), (2) și (3) nu se aplică în caz fortuit sau de forță majoră.

Înscrierea în evidența contabilă poate fi amânată în cazul menționat la articolul 102 alineatul (3) al doilea paragraf atât timp cât notificarea datoriei vamale nu mai aduce prejudicii unei anchete penale.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili cazurile menționate la articolul 102 alineatul (1) al doilea paragraf litera (d) în care autoritățile vamale au derogare de a notifica datoria vamală.

Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, măsuri pentru a asigura acordarea de asistență reciprocă între autoritățile vamale în cazul în care se naște o datorie vamală.

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Secțiunea 2

Orice cuantum al taxelor la import sau la export corespunzător unei datorii vamale, care a făcut obiectul notificării menționate la articolul 102, se achită de către debitor în termenul fixat de autoritățile vamale.

În cazul în care debitorul beneficiază de una dintre facilitățile de plată prevăzute la articolele 110 - 112, plata se efectuează în termenul sau termenele fixat(e) în cadrul acestor facilități.

termenul pentru plata cuantumului taxelor la import sau la export corespunzător unei datorii vamale se suspendă în oricare dintre următoarele cazuri:

în cazul în care cererea de remitere a taxelor este introdusă conform articolului 121;

în cazul în care mărfurile urmează a fi confiscate, distruse sau abandonate în favoarea statului;

în cazul în care datoria vamală se naște în temeiul articolului 79 și există mai mulți debitori.

Plata se efectuează în numerar sau prin orice alt mijloc care are un efect de descărcare similar, inclusiv prin ajustarea soldului creditor în conformitate cu legislația națională.

Plata poate fi efectuată de către o persoană terță în locul debitorului.

Debitorul poate în toate cazurile să achite cuantumul taxelor la import sau la export, parțial sau integral, anterior expirării termenului dat în acest scop.

Autoritățile vamale autorizează, în baza unei cereri depuse de persoana interesată și sub rezerva constituirii unei garanții, o amânare a plății cuantumului taxelor de plătit, conform uneia dintre modalitățile următoare:

fie separat, pentru fiecare sumă reprezentând taxe la import sau la export înscrisă în evidența contabilă în conformitate cu articolul 105 alineatul (1) primul paragraf sau articolul 105 alineatul (4);

fie global, pentru cuantumul total al taxelor la import sau la export, înscris în evidența contabilă în conformitate cu articolul 105 alineatul (1) primul paragraf, pe o perioadă fixată de către autoritățile vamale și care nu poate depăși 31 de zile;

fie global, pentru cuantumul total al taxelor la import sau la export care face obiectul unei înscrieri unice în evidența contabilă în conformitate cu articolul 105 alineatul (1) al doilea paragraf.

Perioada în care se amână efectuarea unei plăți în temeiul articolului 110 este de 30 de zile.

În cazul în care plata se amână în conformitate cu articolul 110 litera (a), termenul se calculează începând cu ziua următoare celei în cursul căreia datoria vamală este notificată debitorului.

În cazul în care plata se amână în conformitate cu articolul 110 litera (b), termenul se calculează începând cu ziua următoare celei în care expiră perioada de cumulare. Acesta este redus cu un număr de zile corespunzător jumătății numărului de zile care formează perioada de cumulare.

În cazul în care plata se amână în conformitate cu articolul 110 litera (c), termenul se calculează începând cu ziua următoare celei în care expiră perioada fixată pentru acordarea liberului de vamă pentru mărfurile în cauză. Acesta este redus cu un număr de zile corespunzător jumătății numărului de zile care formează perioada în cauză.

În cazul în care perioadele menționate la alineatele (3) și (4) conțin un număr de zile impar, numărul de zile care se deduc din termenul de 30 de zile, conform respectivelor alineate, este egal cu jumătatea numărului par imediat inferior acestui număr impar.

În cazul în care perioadele menționate la alineatele (3) și (4) sunt săptămâni, statele membre pot prevedea ca plata taxelor la import sau la export care fac obiectul amânării plății să fie efectuată cel târziu în ziua de vineri a celei de a patra săptămâni ulterioare săptămânii în cauză.

Autoritățile vamale pot acorda debitorului facilități de plată, altele decât amânarea plății, sub rezerva constituirii unei garanții.

În cazul în care se acordă facilitățile menționate la alineatul (1), se percepe o dobândă la credit, în plus față de cuantumul taxelor la export sau import.

Autoritățile vamale pot renunța la solicitarea constituirii unei garanții sau la aplicarea unei dobânzi la credit, în cazul în care se stabilește, pe baza unei evaluări documentate a situației debitorului, că aceasta ar provoca grave dificultăți de ordin economic sau social.

Autoritățile vamale renunță la perceperea unei dobânzi la credit în cazul în care suma pentru fiecare acțiune de recuperare este mai mică de 10 euro.

În cazul în care cuantumul taxelor de plătit nu a fost achitat în termenul prevăzut, autoritățile vamale utilizează toate mijloacele de care dispun în conformitate cu legislația statului membru în cauză pentru a asigura plata cuantumului respectiv.

Penalitățile de întârziere se percep la cuantumul taxelor la import sau export, pentru perioada cuprinsă între data la care a expirat termenul fixat și data plății.

În cazul în care datoria vamală ia naștere în baza articolului 79 sau a articolului 82 sau în cazul în care notificarea datoriei vamale rezultă dintr-un control ulterior, penalitățile de întârziere se percep în plus față de cuantumul taxelor la import sau la export, de la data la care a luat naștere datoria vamală și până la data notificării acesteia.

Autoritățile vamale pot renunța la aplicarea unei penalități de întârziere, în cazul în care se stabilește, pe baza unei evaluări documentate a situației debitorului, că aceasta ar provoca grave dificultăți de ordin economic sau social.

Autoritățile vamale renunță la perceperea unei dobânzi la arierate în cazul în care suma pentru fiecare acțiune de recuperare este mai mică de 10 euro.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284, pentru a stabili normele pentru suspendarea termenului de plată a cuantumului taxelor la import sau la export corespunzătoare unei datorii vamale, astfel cum se menționează la articolul 108 alineatul (3), precum și perioada de suspendare.

Secțiunea 3

Sub rezerva condițiilor stabilite în prezenta secțiune, cuantumul taxelor la import și la export se rambursează sau se remite din oricare dintre motivele următoare:

taxe la import sau la export percepute în exces;

mărfuri defecte sau neconforme cu dispozițiile contractului;

eroarea autorităților competente;

echitate.

Autoritățile vamale rambursează sau remit cuantumul taxelor la import sau la export menționat la alineatul (1) atunci când cuantumul acestora este egal cu cel puțin 10 euro, cu excepția cazului în care persoana în cauză solicită rambursarea sau remiterea unui cuantum inferior.

În cazul în care autoritățile vamale consideră că rambursarea sau remiterea ar trebui acordate în baza articolului 119 sau a articolului 120, statul membru în cauză transmite dosarul Comisiei pentru luarea unei decizii în unul dintre următoarele cazuri:

în cazul în care autoritățile vamale consideră că circumstanțele speciale sunt cauzate de nerespectarea de către Comisie a obligațiilor sale;

în cazul în care autoritățile vamale consideră că Comisia a comis o eroare în sensul articolului 119;

în cazul în care circumstanțele cazului sunt legate de rezultatele unei anchete a Uniunii efectuate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 515/97 al Consiliului din 13 martie 1997 privind asistența reciprocă între autoritățile administrative ale statelor membre și cooperarea dintre acestea și Comisie în vederea asigurării aplicării corespunzătoare a legislației din domeniile vamal și agricol sau efectuate pe baza unei alte legislații a Uniunii sau a unui acord încheiat de Uniune cu anumite țări sau grupuri de țări, în care se prevede posibilitatea de a se proceda la realizarea unor astfel de anchete ale Uniunii;

în cazul în care cuantumul pe care persoana în cauză poate fi obligată să îl plătească la una sau mai multe operațiuni de import sau de export egalează sau depășește 500000 EUR ca urmare a unei erori sau a unor circumstanțe speciale.

în cazul în care Comisia a adoptat deja o decizie privind un caz în care se prezintă elemente de fapt și de drept comparabile;

în cazul în care Comisia este deja sesizată cu privire la un caz în care se prezintă elemente de fapt și de drept comparabile.

Sub rezerva normelor de competență în materie decizională, în cazul în care autoritățile vamale însele constată în termenele menționate la articolul 121 alineatul (1) că taxele se poate rambursa sau remite un cuantum al taxelor la import sau la export în temeiul articolelor 117, 119 sau 120, acestea procedează din oficiu la rambursare sau la remitere.

Nicio rambursare sau remitere nu este acordată în cazul în care situația care a condus la notificarea datoriei vamale rezultă dintr-o fraudă a debitorului.

Rambursarea nu presupune plata de dobânzi de către autoritățile vamale în cauză.

În cazul în care autoritățile vamale au acordat din greșeală o rambursare sau o remitere, datoria vamală inițială este restabilită în măsura în care nu s-a prescris, în temeiul articolului 103.

Se procedează la rambursarea sau la remiterea cuantumului taxelor la import sau la export în cazul în care cuantumul corespunzător datoriei vamale notificate inițial depășește cuantumul de plătit în mod legal sau datoria vamală a fost notificată debitorului cu nerespectarea modalităților prevăzute la articolul 102 alineatul (1) al doilea paragraf litera (c) sau (d).

În cazul în care cererea de rambursare sau remitere se bazează pe existența, în momentul în care declarația de punere în liberă circulație este acceptată, a unei rate reduse sau zero a taxelor la import aplicabile în cadrul unui contingent tarifar, a unui plafon tarifar sau a altor măsuri tarifare preferențiale, rambursarea sau remiterea se acordă numai cu condiția ca, la data depunerii cererii însoțite de documentele necesare, oricare dintre următoarele condiții să fie îndeplinită:

în cazul unui contingent tarifar, volumul acestuia să nu fie epuizat;

în alte cazuri, restabilirea drepturilor datorate în mod normal să nu fi avut loc.

Se procedează la rambursarea sau la remiterea cuantumului taxelor la import în cazul în care notificarea datoriei vamale se referă la mărfuri refuzate de către importator deoarece, în momentul acordării liberului de vamă, acestea erau defecte sau neconforme cu clauzele contractuale pe baza căruia au fost importate.

Prin derogare de la alineatul (3), rambursarea sau remiterea se acordă cu condiția ca mărfurile să nu fi fost utilizate, cu excepția cazului în care o utilizare inițială este necesară pentru a constata defecțiunea sau neconformitatea acestora cu dispozițiile contractului, și ca acestea să fie scoase în afara teritoriului vamal al Uniunii.

Rambursarea sau remiterea nu se acordă în următoarele situații:

în cazul în care mărfurile, înainte de a fi puse în liberă circulație, au fost plasate sub un regim special pentru a fi testate, cu excepția cazului în care se stabilește că defectele mărfurilor sau nerespectarea clauzelor contractuale nu ar fi putut fi detectate în mod normal în decursul acestor teste;

în cazul în care caracterul defectuos al mărfurilor a fost luat în considerare la stabilirea clauzelor contractuale, mai ales a prețului, înainte ca mărfurile să fie plasate într-un regim vamal care presupune nașterea unei datorii vamale; sau

în cazul în care mărfurile sunt vândute de solicitant după ce s-a stabilit caracterul lor defectuos sau neconformitatea cu clauzele contractuale.

În baza unei cereri depuse de persoana interesată, autoritățile vamale autorizează, în locul scoaterii mărfurilor de pe teritoriul vamal al Uniunii, plasarea acestora sub regimul de perfecționare activă, inclusiv în vederea distrugerii, sau de tranzit extern, de antrepozitare vamală sau de zonă liberă.

În alte cazuri decât cele menționate la articolul 116 alineatul (1) al doilea paragraf și la articolele 117, 118 și 120, un cuantum de taxe la import sau la export se rambursează sau se remite în cazul în care, ca urmare a unei erori a autorităților competente, cuantumul datoriei vamale notificate inițial a fost inferior cuantumului de plătit, cu condiția ca următoarele condiții să fie îndeplinite:

debitorul nu ar fi putut, în mod rezonabil, să detecteze eroarea; și

debitorul a acționat cu bună-credință.

În cazul în care condițiile prevăzute la articolul 117 alineatul (2) nu sunt îndeplinite, rambursarea sau remiterea se acordă dacă omisiunea de a aplica rata redusă sau zero a taxelor a fost rezultatul unei erori din partea autorităților vamale, iar declarația vamală de punere în liberă circulație a cuprins toate datele și a fost însoțită de toate documentele necesare pentru aplicarea ratei reduse sau zero.

În cazul în care statutul preferențial al mărfurilor este stabilit pe baza unui sistem de cooperare administrativă cu autoritățile unei țări sau ale unui teritoriu situat în exteriorul teritoriului vamal al Uniunii, eliberarea unui certificat de către aceste autorități, în cazul în care acesta se dovedește a fi incorect, constituie o eroare care nu ar fi putut fi detectată în mod rezonabil, în sensul alineatului (1) litera (a).

În alte cazuri decât cele menționate la articolul 116 alineatul (1) al doilea paragraf și la articolele 117, 118 și 119, se procedează la rambursarea sau la remiterea cuantumului taxelor la import sau la export, din motive de echitate, în cazul în care datoria vamală ia naștere în condiții speciale în care nicio fraudă sau neglijență evidentă nu poate fi atribuită debitorului.

Existența circumstanțelor speciale menționate la alineatul (1) este stabilită în cazul în care reiese clar din circumstanțele cazului că debitorul se află într-o situație excepțională în raport cu alți operatori care desfășoară aceeași activitate și că, în absența unor astfel de circumstanțe, nu ar fi suferit prejudiciul cauzat de perceperea cuantumului reprezentând taxe la import sau la export.

Cererile de rambursare sau de remitere prezentate în conformitate cu articolul 116 se depun la autoritățile vamale în termenele următoare:

în caz de taxe la import sau la export percepute în exces, de eroare a autorităților competente sau în cazul în care se impune aplicarea principiului echității, în termen de trei ani de la data notificării datoriei vamale;

în caz de mărfuri defecte sau neconforme cu dispozițiile contractului, în termen de un an de la data notificării datoriei vamale;

în caz de invalidare a unei declarații vamale, în termenul fixat de normele privind invalidarea.

În cazul în care autoritățile vamale nu sunt în măsură, ținând seama de motivele invocate, să acorde rambursarea sau remiterea unui cuantum reprezentând taxe la import sau la export, este necesar să examineze temeinicia unei cereri de rambursare sau remitere ținând seama de celelalte motive de rambursare sau de remitere, menționate la articolul 116.

În cazul în care se exercită o cale de atac împotriva notificării datoriei vamale în temeiul articolului 44, termenele menționate la alineatul (1) primul paragraf sunt suspendate începând de la data la care se introduce acțiunea, pe durata procedurii respective.

În cazul în care o autoritate vamală acordă rambursarea sau remiterea în conformitate cu articolele 119 și 120, statul membru în cauză informează Comisia cu privire la acest fapt.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284, de stabilire a normelor pe care Comisia trebuie să le respecte atunci când adoptă o decizie menționată la articolul 116 alineatul (3) și în special cu privire la următoarele:

condițiile pentru acceptarea dosarului;

termenul pentru adoptarea unei decizii și suspendarea acestuia;

comunicarea motivelor pe care Comisia intenționează să își bazeze decizia, anterior luării unei decizii care ar afecta negativ persoana în cauză;

notificarea deciziei;

consecințele neadoptării sau ale nenotificării unei astfel de decizii.

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură referitoare la:

rambursare și remitere, menționate la articolul 116;

informarea Comisiei în conformitate cu articolul 121 alineatul (4) și la informațiile care trebuie furnizate.

Comisia adoptă deciziile conform articolului 116 alineatul (3) prin intermediul unor acte de punere în aplicare.

CAPITOLUL 4

Fără a aduce atingere dispozițiilor în vigoare cu privire la nerecuperarea cuantumului taxelor la import sau la export corespunzător unei datorii vamale în caz de insolvabilitate a debitorului constatată pe cale judiciară, datoria vamală la import sau la export se stinge în următoarele cazuri:

atunci când datoria vamală nu mai poate fi notificată debitorului, în conformitate cu articolul 103;

prin plata cuantumului taxelor la import sau la export;

sub rezerva alineatului (5), prin remiterea cuantumului taxelor la import sau la export;

în cazul în care, în privința mărfurilor declarate pentru un regim vamal care comportă obligația plății taxelor la import sau la export, declarația vamală este invalidată;

în cazul în care mărfurile supuse taxelor la import și la export sunt reținute și simultan sau ulterior confiscate;

în cazul în care mărfurile supuse taxelor la import sau la export sunt distruse sub supraveghere vamală sau abandonate în favoarea statului;

în cazul în care dispariția mărfurilor sau neîndeplinirea obligațiilor care decurg din legislația vamală rezultă din distrugerea totală sau din pierderea iremediabilă a acestora ca rezultat al naturii mărfurilor sau al unui caz fortuit sau de forță majoră sau ca o consecință a unor instrucțiuni ale autorităților vamale; în sensul prezentei litere, mărfurile sunt considerate a fi pierdute în mod iremediabil în cazul în care au devenit inutilizabile de către orice persoană;

în cazul în care datoria vamală a luat naștere în temeiul articolului 79 sau al articolului 82 și sunt întrunite condițiile de mai jos:

nerespectarea care a dus la nașterea datoriei vamale nu a avut consecințe semnificative asupra funcționării corecte a depozitării temporare sau a regimului vamal în cauză și nu a constituit o tentativă de fraudă;

toate formalitățile necesare pentru reglementarea situației mărfurilor sunt îndeplinite ulterior;

în cazul în care mărfurile, puse în liberă circulație fără taxe la import sau cu o taxă redusă datorită destinației lor finale, au fost exportate cu permisiunea autorităților vamale;

în cazul în care datoria a luat naștere în temeiul articolului 78 și în cazul în care formalitățile îndeplinite pentru a permite obținerea tratamentului tarifar preferențial menționat în articolul respectiv sunt anulate;

în cazul în care, sub rezerva alineatului (6), datoria vamală a luat naștere în temeiul articolului 79 și se furnizează autorităților vamale dovada că mărfurile nu au fost utilizate sau consumate și au fost scoase în afara teritoriului vamal al Uniunii.

nerespectarea care a dus la nașterea datoriei vamale nu a avut consecințe semnificative asupra funcționării corecte a depozitării temporare sau a regimului vamal în cauză și nu a constituit o tentativă de fraudă;

toate formalitățile necesare pentru reglementarea situației mărfurilor sunt îndeplinite ulterior;

În cazurile prevăzute la alineatul (1) litera (e), datoria vamală este totuși considerată, având în vedere sancțiunile aplicabile infracțiunilor vamale, ca nefiind stinsă în cazul în care legislația unui stat membru prevede că taxele la import sau la export sau existența unei datorii vamale servesc drept bază pentru stabilirea sancțiunilor.

În cazul în care, conform alineatului (1) litera (g), o datorie vamală se stinge în privința unor mărfuri puse în liberă circulație cu scutire sau reducere de taxe la import datorită destinației lor finale, deșeurile și resturile rezultate din distrugerea acestora sunt considerate drept mărfuri neunionale.

Dispozițiile în vigoare referitoare la ratele standard de pierdere iremediabilă ca rezultat al naturii mărfurilor se aplică în cazul în care persoana în cauză nu poate face dovada că pierderea efectivă o depășește pe cea calculată prin aplicarea ratei standard pentru mărfurile respective.

În cazul în care mai multe persoane sunt supuse plății cuantumului taxelor la import sau export corespunzător datoriei vamale și se acordă o remitere, datoria vamală se stinge numai pentru persoana sau persoanele pentru care remiterea a fost acordată.

În cazul menționat la alineatul (1) litera (k), datoria vamală nu este stinsă în privința oricărei persoane care a comis o tentativă de fraudă.

În cazul în care datoria vamală ia naștere în temeiul articolului 79, aceasta se stinge în privința persoanei al cărei comportament nu a implicat nicio tentativă de fraudă și care a contribuit la lupta împotriva fraudei.

Atunci când se stinge datoria vamală în baza articolului 124 alineatul (1) litera (h), statele membre nu trebuie împiedicate să aplice sancțiuni pentru nerespectarea dispozițiilor legislației vamale.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili lista nerespectărilor care nu au consecințe semnificative asupra funcționării corecte a depozitării temporare sau a regimului vamal în cauză și pentru a completa articolul 124 alineatul (1) litera (h) punctul (i).

TITLUL IV

CAPITOLUL 1

Mărfurile introduse pe teritoriul vamal al Uniunii sunt acoperite de o declarație sumară de intrare.

Se face derogare de la obligația menționată la alineatul (1):

în cazul mijloacelor de transport și al mărfurilor care se află la bordul acestora și care doar traversează apele teritoriale sau spațiul aerian al teritoriului vamal al Uniunii fără a se opri pe acest teritoriu; și

în alte cazuri justificate corespunzător având în vedere tipul de mărfuri sau trafic sau dacă acordurile internaționale impun acest lucru.

Declarația sumară de intrare se depune la biroul vamal unde are loc prima intrare într-un anumit termen, anterior introducerii mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii.

Declarația sumară de intrare se depune de către transportator.

importatorul, destinatarul sau orice altă persoană în numele sau pe seama cărora acționează transportatorul;

orice persoană în măsură să prezinte mărfurile în cauză sau să asigure prezentarea acestora la biroul vamal de intrare.

Declarația sumară de intrare conține datele necesare pentru analiza de risc în vederea obiectivelor de securitate și siguranță.

În anumite cazuri, când nu toate datele menționate la alineatul (5) pot fi obținute de la persoanele menționate la alineatul (4), se poate solicita altor persoane care dețin respectivele date și au dreptul de a le furniza să facă acest lucru.

Autoritățile vamale pot accepta ca sistemele de informații comerciale, portuare sau de transport să fie utilizate pentru depunerea unei declarații sumare de intrare, cu condiția ca acestea să conțină datele necesare pentru o astfel de declarație, iar respectivele date să fie disponibile într-un anumit termen, înainte ca mărfurile să fie introduse pe teritoriul vamal al Uniunii.

Autoritățile vamale pot accepta ca depunerea declarației sumare de intrare să fie înlocuită cu depunerea unei notificări și accesul la datele care trebuie să figureze într-o declarație sumară de intrare aflate în sistemul informatic al operatorului economic.

Biroul vamal menționat la articolul 127 alineatul (3) asigură, într-un anumit termen, efectuarea unei analize de risc, în special în scopul securității și siguranței, pe baza declarației sumare de intrare menționate la articolul 127 alineatul (1) sau a datelor menționate la articolul 127 alineatul (8) și ia măsurile necesare în funcție de rezultatele acestei analize de risc.

În baza unei cereri depuse de declarant, acestuia i se poate permite să modifice una sau mai multe date din declarația sumară de intrare ulterior depunerii acesteia.

autoritățile vamale au informat persoana care a depus declarația sumară de intrare că intenționează să verifice mărfurile;

autoritățile vamale au stabilit că datele din declarația sumară de intrare sunt incorecte;

mărfurile au fost deja prezentate în vamă.

În situația în care mărfurile pentru care s-a depus o declarație sumară de intrare nu sunt introduse pe teritoriul vamal al Uniunii, autoritățile vamale invalidează fără întârziere respectiva declarație în oricare dintre următoarele cazuri:

la solicitarea declarantului; sau

după trecerea a 200 de zile de la depunerea declarației.

Biroul vamal menționat la articolul 127 alineatul (3) poate acorda o derogare de la obligația de depunere a unei declarații sumare de intrare în cazul mărfurilor pentru care, înainte de expirarea termenului pentru depunerea acesteia, se depune o declarație vamală. În acest caz, declarația vamală conține cel puțin datele care trebuie să figureze în declarația sumară de intrare. Până în momentul în care declarația vamală este acceptată în conformitate cu articolul 172, aceasta are statutul de declarație sumară de intrare.

Biroul vamal menționat la articolul 127 alineatul (3) poate acorda o derogare de la obligația de depunere a unei declarații sumare de intrare în cazul mărfurilor pentru care, înainte de expirarea termenului pentru depunerea acesteia, se depune o declarație de depozitare temporară. Declarația respectivă conține cel puțin datele necesare pentru o declarație sumară de intrare. Până la momentul în care mărfurile declarate sunt prezentate la vamă în conformitate cu articolul 139, declarația de depozitare temporară are statutul unei declarații sumare de intrare.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili:

cazurile în care se acordă o derogare de la obligația de a depune o declarație sumară de intrare, în conformitate cu articolul 127 alineatul (2) litera (b);

termenul specific menționat la articolul 127 alineatele (3) și (7), în care trebuie depusă declarația sumară de intrare înainte de introducerea mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii, luându-se în considerare tipul de mărfuri sau trafic;

cazurile menționate la articolul 127 alineatul (6) și celelalte persoane cărora li se poate solicita să furnizeze datele pentru declarația sumară de intrare în respectivele cazuri.

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare:

normele de procedură pentru depunerea declarației sumare de intrare menționate la articolul 127;

normele de procedură și furnizarea datelor declarației sumare de intrare de către celelalte persoane menționate la articolul 127 alineatul (6);

termenul în care trebuie efectuată o analiză de risc și în care trebuie luate măsurile necesare, în conformitate cu articolul 128;

normele de procedură pentru modificarea declarației sumare de intrare, în conformitate cu articolul 129 alineatul (1);

normele de procedură pentru invalidarea declarației sumare de intrare în conformitate cu articolul 129 alineatul (2), luând în considerare gestionarea corespunzătoare a intrării mărfurilor.

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

CAPITOLUL 2

Secțiunea 1

Operatorul unei nave maritime sau al unei aeronave care intră pe teritoriul vamal al Uniunii notifică biroul vamal de primă intrare cu privire la sosirea mijlocului de transport.

Autoritățile vamale pot accepta ca sistemele portuare sau aeroportuare sau alte metode de informații disponibile să fie utilizate pentru a notifica sosirea mijloacelor de transport.

Mărfurile care sunt introduse pe teritoriul vamal al Uniunii sunt supuse, de la data acestei introduceri, unei supravegheri vamale și pot face obiectul controalelor vamale. Dacă este cazul, acestea pot face obiectul prohibițiilor sau al restricțiilor justificate din motive, între altele, de moralitate publică, de ordine publică, de securitate publică, de protecție a sănătății și a vieții persoanelor și a animalelor sau de ocrotire a plantelor, de protecție a mediului înconjurător, a patrimoniului național cu valoare artistică, istorică sau arheologică și de protecție a proprietății industriale sau comerciale, inclusiv al controlului vizând precursorii de droguri, mărfurile care încalcă anumite drepturi de proprietate intelectuală și sumele de bani în numerar, precum și al aplicării măsurilor de conservare și administrare a patrimoniului piscicol și a celor de politică comercială.

Titularul mărfurilor aflate sub supraveghere vamală poate oricând, cu permisiunea autorităților vamale, să le examineze sau să preleveze eșantioane, în special în scopul determinării clasificării tarifare, a valorii în vamă sau a statutului vamal.

Persoana care introduce mărfurile pe teritoriul vamal al Uniunii le transportă, fără întârziere, pe traseul specificat și conform instrucțiunilor eventual precizate de autoritățile vamale, fie spre biroul vamal desemnat de acestea din urmă, fie către orice alt loc desemnat sau aprobat de acestea sau spre o zonă liberă.

Introducerea mărfurilor într-o zonă liberă se efectuează direct, fie pe cale maritimă sau aeriană, fie pe cale terestră, fără a trece printr-o altă parte a teritoriului vamal al Uniunii, în cazul în care zona liberă se învecinează cu frontiera terestră dintre un stat membru și o țară terță.

Orice persoană care își asumă răspunderea pentru transportul mărfurilor după ce acestea au fost introduse pe teritoriul vamal al Uniunii devine responsabilă de îndeplinirea obligațiilor menționate la alineatele (1) și (2).

Mărfurile care, deși se află încă în afara teritoriului vamal al Uniunii, pot face obiectul controalelor vamale efectuate de autoritățile vamale ale unui stat membru în temeiul unui acord încheiat cu țara sau teritoriul respectiv din afara teritoriului vamal al Uniunii sunt asimilate mărfurilor introduse pe teritoriul vamal al Uniunii.

Alineatele (1) și (2) nu exclud aplicarea normelor speciale în ceea ce privește mărfurile transportate în interiorul zonelor de frontieră sau prin conducte și cabluri și transporturile de importanță economică neglijabilă, precum scrisorile, cărțile poștale, imprimatele sau echivalentul electronic al acestora ținut pe alte suporturi sau mărfurile transportate de către călători, cu condiția ca supravegherea vamală și posibilitățile de control vamal să nu fie compromise.

Alineatul (1) nu se aplică mijloacelor de transport sau mărfurilor care se află la bordul acestora și care nu fac decât să traverseze apele teritoriale sau spațiul aerian al teritoriului vamal al Uniunii fără a se opri pe acest teritoriu.

Articolele 127-130 și articolul 133 nu se aplică atunci când mărfuri neunionale sunt introduse pe teritoriul vamal al Uniunii după ce îl părăsiseră temporar pe cale maritimă sau aeriană și după ce fuseseră transportate pe o rută directă fără nicio oprire în afara teritoriului vamal al Uniunii.

Articolele 127-130 și articolul 133 nu se aplică atunci când mărfuri unionale al căror statut ca mărfuri unionale trebuie dovedit în temeiul articolului 153 alineatul (2) sunt introduse pe teritoriul vamal al Uniunii după ce îl părăsiseră temporar pe cale maritimă sau aeriană și după ce fuseseră transportate pe o rută directă fără nicio oprire în afara teritoriului vamal al Uniunii.

Articolele 127-130 și articolele 133, 139 și 140 nu se aplică atunci când mărfuri unionale care circulă fără a li se modifica statutul vamal în conformitate cu articolul 155 alineatul (2) sunt introduse pe teritoriul vamal al Uniunii după ce îl părăsiseră temporar pe cale maritimă sau aeriană și după ce fuseseră transportate pe o rută directă fără nicio oprire în afara teritoriului vamal al Uniunii.

În cazul în care, în situații de caz fortuit sau de forță majoră, obligația prevăzută la articolul 135 alineatul (1) nu poate fi executată, persoana care are acea obligație sau oricare altă persoană care acționează pe seama ei informează fără întârziere autoritățile vamale despre această situație. În situația în care cazul fortuit sau forța majoră nu conduce la pierderea totală a mărfurilor, autoritățile vamale sunt informate, de asemenea, cu privire la localizarea lor exactă.

În cazul în care, în situații de caz fortuit sau de forță majoră, o navă sau o aeronavă care intră sub incidența articolului 135 alineatul (6) este constrânsă să ancoreze în port sau să aterizeze temporar pe teritoriul vamal al Uniunii, fără a putea respecta obligația prevăzută la articolul 135 alineatul (1), persoana care introduce nava sau aeronava pe teritoriul vamal al Uniunii sau orice altă persoană care acționează pe seama acesteia informează de îndată autoritățile vamale cu privire la această situație.

Autoritățile vamale stabilesc măsurile care trebuie luate pentru a permite supravegherea vamală a mărfurilor menționate la alineatul (1) sau a navei sau a aeronavei, precum și a mărfurilor de la bordul acestora în circumstanțele prevăzute la alineatul (2) și pentru a se asigura, dacă este cazul, că ele sunt transportate ulterior spre un birou vamal sau alt loc desemnat sau aprobat de autorități.

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură referitoare la:

notificarea sosirii menționate la articolul 133;

transportul mărfurilor menționate la articolul 135 alineatul (5).

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Secțiunea 2

Mărfurile introduse pe teritoriul vamal al Uniunii sunt prezentate în vamă imediat după sosirea lor la biroul vamal desemnat, sau în orice alt loc desemnat sau aprobat de autoritățile vamale, sau într-o zonă liberă, de către una dintre persoanele următoare:

persoana care a introdus mărfurile pe teritoriul vamal al Uniunii;

persoana în numele și pe seama căreia acționează persoana care a introdus mărfurile pe teritoriul vamal al Uniunii;

persoana care și-a asumat responsabilitatea pentru transportul mărfurilor după introducerea acestora pe teritoriul vamal al Uniunii.

Mărfurile care sunt introduse pe teritoriul vamal al Uniunii pe cale maritimă sau aeriană și care rămân la bordul acelorași mijloace de transport în vederea transportării se prezintă în vamă numai în portul sau la aeroportul unde sunt descărcate sau transbordate. Cu toate acestea, mărfurile introduse pe teritoriul vamal al Uniunii, care sunt descărcate și reîncărcate în aceleași mijloace de transport pe durata transportului respectiv pentru a permite descărcarea sau încărcarea altor mărfuri, nu sunt prezentate în vamă în port sau la aeroport.

Fără a aduce atingere obligațiilor persoanei menționate la alineatul (1), mărfurile pot fi de asemenea prezentate de către una dintre persoanele următoare:

orice persoană care plasează imediat mărfurile sub un regim vamal;

titularul unei autorizații de exploatare a spațiilor de depozitare sau orice persoană care exercită o activitate în zonele libere.

Persoana care prezintă mărfurile face referire la declarația sumară de intrare sau, în cazurile menționate la articolul 130, la declarația vamală sau la declarația de depozitare temporară depusă pentru respectivele mărfuri, cu excepția cazului în care s-a acordat o derogare de la obligația de depunere a unei declarații sumare de intrare.

Atunci când pentru mărfuri neunionale prezentate în vamă nu s-a depus o declarație sumară de intrare și cu excepția cazului în care s-a acordat o derogare de la obligația de depunere a unei astfel de declarații, una dintre persoanele menționate la articolul 127 alineatul (4) depune imediat, fără a aduce atingere articolului 127 alineatul (6), o astfel de declarație sau, dacă autoritățile vamale permit, depune în schimb o declarație vamală sau o declarație de depozitare temporară. În situația în care, în astfel de circumstanțe, se depune o declarație vamală sau o declarație de depozitare temporară, declarația cuprinde cel puțin datele necesare pentru o declarație sumară de intrare.

Alineatul (1) nu exclude aplicarea normelor speciale în ceea ce privește mărfurile transportate în interiorul zonelor de frontieră sau prin conducte și cabluri și transporturile de importanță economică neglijabilă, precum scrisorile, cărțile poștale, imprimatele sau echivalentul electronic al acestora ținut pe alte suporturi sau mărfurile transportate de către călători, cu condiția ca supravegherea vamală și posibilitățile de control vamal să nu fie compromise.

Mărfurile prezentate în vamă nu pot fi ridicate din locul în care sunt prezentate fără permisiunea autorităților vamale.

Mărfurile nu pot fi descărcate sau transbordate de pe mijlocul de transport pe care se află decât cu autorizație din partea autorităților vamale, în locuri desemnate sau aprobate de aceste autorități.

Autoritățile vamale pot să solicite oricând descărcarea și dezambalarea mărfurilor, cu scopul de a le verifica, de a preleva eșantioane și de a controla mijloacele de transport în care circulă mărfurile.

Articolul 135 alineatele (2) - (6), articolele 139, 140 și 144 - 149 nu se aplică în cazul introducerii pe teritoriul vamal al Uniunii a mărfurilor care se află deja plasate sub un regim de tranzit.

Articolele 140 și 144 - 149 se aplică mărfurilor neunionale care au circulat sub un regim de tranzit, din momentul în care mărfurile respective sunt prezentate la biroul vamal de destinație situat pe teritoriul vamal al Uniunii, în conformitate cu reglementările privind regimul de tranzit.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili condițiile de aprobare a locurilor menționate la articolul 139 alineatul (1).

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură referitoare la prezentarea mărfurilor în vamă menționată la articolul 139.

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Secțiunea 3

Mărfurile neunionale sunt depozitate temporar din momentul prezentării lor în vamă.

Mărfurile neunionale prezentate în vamă sunt acoperite de o declarație de depozitare temporară care conține toate datele necesare pentru aplicarea dispozițiilor care reglementează depozitarea temporară.

Documentele referitoare la mărfurile depozitate temporar sunt puse la dispoziția autorităților vamale în cazul în care legislația Uniunii prevede astfel sau atunci când este necesar în vederea controalelor vamale.

Declarația de depozitare temporară este depusă de una dintre persoanele menționate la articolul 139 alineatul (1) sau (3) cel târziu în momentul prezentării mărfurilor în vamă.

Declarația de depozitare temporară include, cu excepția cazului în care s-a acordat o derogare de la obligația de depunere a unei declarații sumare, o referință a oricărei declarații sumare de intrare depuse pentru mărfurile prezentate în vamă, cu excepția cazului în care acestea sunt deja depozitate temporar sau se află sub un regim vamal și nu au părăsit teritoriul vamal al Uniunii.

Autoritățile vamale pot accepta ca declarația de depozitare temporară să ia, de asemenea, una dintre următoarele forme:

o referință a oricărei declarații sumare de intrare depuse pentru mărfurile în cauză, completată de datele unei declarații de depozitare temporară;

un manifest sau un alt document de transport, cu condiția ca acesta să conțină datele unei declarații de depozitare temporară, inclusiv o referință a unei declarații sumare de intrare pentru mărfurile în cauză.

Autoritățile vamale pot accepta ca sistemele de informații comerciale, portuare sau de transport să fie utilizate pentru depunerea unei declarații de depozitare temporară, cu condiția să conțină datele necesare pentru o astfel de declarație și ca datele în cauză să fie disponibile în conformitate cu alineatul (3).

Articolele 188 - 193 se aplică declarației de depozitare temporară.

Declarația de depozitare temporară poate fi utilizată, de asemenea, în următoarele scopuri:

notificarea sosirii menționate la articolul 133; sau

prezentarea mărfurilor în vamă în conformitate cu articolul 139, în măsura în care aceasta îndeplinește condițiile prevăzute în dispozițiile respective.

O declarație de depozitare temporară nu este necesară în cazul în care, cel târziu la data prezentării mărfurilor în vamă, statutul vamal al acestora ca mărfuri ale Uniunii este determinat în conformitate cu articolele 153 - 156.

Declarația de depozitare temporară este păstrată de către autoritățile vamale sau este accesibilă pentru acestea, pentru a verifica dacă mărfurile la care se referă sunt ulterior plasate sub un regim vamal sau reexportate în conformitate cu articolul 149.

În sensul alineatelor (1) - (10), în cazul în care mărfurile neunionale care au circulat sub un regim de tranzit sunt prezentate în vamă la un birou de destinație aflat pe teritoriul vamal al Uniunii, datele pentru regimul de tranzit în cauză sunt considerate a fi declarația de depozitare temporară, cu condiția să îndeplinească cerințele în acest scop. Cu toate acestea, după finalizarea regimului de tranzit titularul mărfurilor poate depune o declarație de depozitare temporară.

În baza unei cereri depuse de declarant, acestuia i se permite să modifice una sau mai multe date din declarația de depozitare temporară ulterior depunerii acesteia. Modificarea nu poate să facă declarația vamală aplicabilă altor mărfuri decât celor care au făcut inițial obiectul acesteia.

autoritățile vamale au informat persoana care a depus declarația că intenționează să verifice mărfurile;

autoritățile vamale au stabilit că datele din declarație sunt incorecte;

În cazul în care mărfurile pentru care a fost depusă o declarație de depozitare temporară nu sunt prezentate în vamă, autoritățile vamale invalidează fără întârziere respectiva declarație în oricare dintre următoarele cazuri:

la solicitarea declarantului; sau

după trecerea a 30 de zile de la depunerea declarației.

Mărfurile depozitate temporar sunt stocate numai în spații de depozitare temporară în conformitate cu articolul 148 sau, în cazuri justificate, în alte spații desemnate sau aprobate de autoritățile vamale.

Fără a aduce atingere articolului 134 alineatul (2), mărfurile depozitate temporar nu fac obiectul altor manipulări decât cele destinate să le asigure conservarea fără a modifica prezentarea sau caracteristicile tehnice.

Titularul autorizației menționate la articolul 148 sau persoana care depozitează mărfurile în cazurile în care mărfurile sunt depozitate în alte locuri desemnate sau aprobate de autoritățile vamale răspunde pentru toate elementele următoare:

asigurarea faptului că mărfurile depozitate temporar nu sunt scoase de sub supravegherea vamală;

îndeplinirea obligațiilor care rezultă în urma păstrării mărfurilor în regim de depozitare temporară.

În cazul în care, din orice motiv, mărfurile nu pot fi menținute în regim de depozitare temporară, autoritățile vamale iau fără întârziere toate măsurile necesare pentru a reglementa situația respectivelor mărfuri, în conformitate cu articolele 197, 198 și 199.

Pentru exploatarea spațiilor de depozitare temporară este necesară o autorizație din partea autorităților vamale. O astfel de autorizație nu este necesară în cazul în care operatorul spațiului de depozitare temporară este însăși autoritatea vamală.

Autorizația menționată la alineatul (1) este acordată numai persoanelor care îndeplinesc toate condițiile următoare:

sunt stabilite pe teritoriul vamal al Uniunii;

oferă asigurarea necesară bunei derulări a operațiunilor; se consideră că un operator economic autorizat pentru simplificări vamale îndeplinește obligația respectivă în măsura în care exploatarea spațiilor de depozitare temporară este luată în considerare în cadrul autorizației menționate la articolul 38 alineatul (2) litera (a).

constituie o garanție în conformitate cu articolul 89.

Autorizația prevăzută la alineatul (1) se acordă numai în cazul în care autoritățile vamale pot exercita supravegherea vamală fără a trebui să introducă măsuri administrative disproporționate față de nevoile economice respective.

Titularul autorizației ține o evidență corespunzătoare în forma aprobată de către autoritățile vamale.

Autoritățile vamale îl pot autoriza pe titularul autorizației să mute mărfuri depozitate temporar între diferitele spații de depozitare temporară, cu condiția ca astfel de mutări să nu crească riscul de fraudă, după cum urmează:

o astfel de mutare are loc sub responsabilitatea unei autorități vamale;

o astfel de mutare intră sub incidența unei singure autorizații, eliberate unui operator economic autorizat pentru simplificări vamale; sau

în alte cazuri de mutare.

În cazul în care există o necesitate economică și în care supravegherea vamală nu este afectată, autoritățile vamale pot autoriza depozitarea mărfurilor unionale într-un spațiu de depozitare temporară. Aceste mărfuri nu sunt considerate mărfuri depozitate temporar.

Mărfurile neunionale depozitate temporar sunt plasate sub un regim vamal sau sunt reexportate în termen de 90 de zile.

Cu excepția cazului în care există dispoziții contrare, declarantul este liber să aleagă regimul vamal sub care să plaseze mărfurile, în condițiile specifice regimului respectiv, indiferent de natura sau cantitatea lor, de țara de origine, de transport sau de destinația acestora.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili:

condițiile de aprobare a locurilor menționate la articolul 147 alineatul (1);

condițiile de acordare a autorizației pentru exploatarea spațiilor de depozitare temporară menționate la articolul 148;

cazurile de mutare menționate la articolul 148 alineatul (5) litera (c).

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură pentru:

depunerea declarației de depozitare temporară menționată la articolul 145;

modificarea declarației de depozitare temporară, în conformitate cu articolul 146 alineatul (1);

invalidarea declarației de depozitare temporară, în conformitate cu articolul 146 alineatul (2);

mutarea mărfurilor în regimul de depozitare temporară menționat la articolul 148 alineatul (5).

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

TITLUL V

CAPITOLUL 1

Toate mărfurile care se află pe teritoriul vamal al Uniunii sunt presupuse a fi mărfuri unionale, cu excepția cazului în care se stabilește faptul că acestea nu au statutul vamal de mărfuri unionale.

În anumite cazuri în care nu se aplică prezumția de la alineatul (1), statutul vamal de mărfuri unionale trebuie dovedit.

În anumite cazuri, mărfurile produse în întregime pe teritoriul vamal al Uniunii nu au statutul vamal de mărfuri unionale dacă sunt obținute din mărfuri plasate sub regim de depozitare temporară sau de tranzit extern, de antrepozitare vamală, de admitere temporară sau de perfecționare activă.

Mărfurile unionale devin mărfuri neunionale în cazurile următoare:

în cazul în care sunt scoase în afara teritoriului vamal al Uniunii, în măsura în care normele în materie de tranzit intern nu se aplică;

în cazul în care sunt plasate sub regim de tranzit extern, de depozitare sau de perfecționare activă, în măsura în care legislația vamală o permite;

în cazul în care sunt plasate sub regimul de destinație finală și sunt apoi abandonate în favoarea statului sau sunt distruse și rămân resturi;

în cazul în care declarația de punere în liberă circulație este invalidată după acordarea liberului de vamă pentru mărfurile respective.

În cazurile menționate la articolul 227 alineatul (2) literele (b) - (f), mărfurile își păstrează statutul vamal de mărfuri unionale doar dacă acest statut este stabilit în anumite condiții și în modalitățile prevăzute de legislația vamală.

În anumite cazuri, mărfurile unionale pot circula, fără a face obiectul vreunui regim vamal, de la un punct la altul al teritoriului vamal al Uniunii și pot părăsi temporar acest teritoriu fără a li se modifica statutul vamal.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili:

cazurile în care prezumția prevăzută la articolul 153 alineatul (1) nu se aplică;

condițiile de acordare a facilitării stabilirii dovezii statutului de mărfuri unionale;

cazurile în care mărfurile menționate la articolul 153 alineatul (3) nu au statutul vamal de mărfuri unionale;

cazurile în care statutul vamal al mărfurilor menționate la articolul 155 alineatul (2) nu se modifică.

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură pentru furnizarea și verificarea dovezii statutului vamal al mărfurilor unionale.

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

CAPITOLUL 2

Secțiunea 1

Toate mărfurile destinate plasării sub un regim vamal, cu excepția regimului de zonă liberă, fac obiectul unei declarații vamale corespunzătoare acestui regim.

În anumite cazuri, altele decât cele menționate la articolul 6 alineatul (3), o declarație vamală poate fi depusă utilizându-se alte mijloace decât tehnicile de prelucrare electronică a datelor.

Mărfurile unionale declarate pentru export, tranzit în interiorul Uniunii sau perfecționare pasivă se află sub supraveghere vamală din momentul acceptării declarației menționate la alineatul (1) și până în momentul în care sunt scoase în afara teritoriului vamal al Uniunii, sunt abandonate în favoarea statului sau sunt distruse, sau până când declarația vamală este invalidată.

În cazul în care nu există dispoziții contrare în legislația Uniunii, statele membre stabilesc amplasarea și competența diferitelor birouri vamale situate pe teritoriul lor.

Statele membre asigură pentru aceste birouri programe oficiale de lucru cu publicul rezonabile și adecvate, ținând cont de natura traficului și de mărfurile sau de regimul vamal sub care trebuie plasate, astfel încât fluxul de trafic internațional să nu fie nici încetinit și nici perturbat.

Cu excepția cazurilor când există dispoziții contrare, biroul vamal competent pentru plasarea mărfurilor sub un regim vamal este biroul vamal responsabil de locul unde mărfurile sunt prezentate în vamă.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a determina cazurile în care o declarație vamală poate fi depusă prin utilizarea altor mijloace decât tehnicile de prelucrare electronică a datelor, în conformitate cu articolul 158 alineatul (2).

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură pentru:

stabilirea birourilor vamale competente, altele decât cele menționate la articolul 159 alineatul (3), inclusiv birourile vamale de intrare și cele de ieșire;

depunerea declarației vamale în cazurile menționate la articolul 158 alineatul (2).

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Secțiunea 2

Declarațiile vamale standard conțin toate datele necesare pentru aplicarea dispozițiilor privind regimul vamal sub care sunt declarate mărfurile.

Documentele justificative solicitate pentru aplicarea dispozițiilor regimului vamal pentru care mărfurile sunt declarate trebuie să se afle în posesia declarantului și la dispoziția autorităților vamale în momentul depunerii declarației vamale.

Documentele justificative se pun la dispoziția autorităților vamale în cazul în care legislația Uniunii prevede astfel sau atunci când este necesar în vederea controalelor vamale.

În cazuri specifice, operatorii economici pot întocmi documentele justificative, cu condiția să fie autorizați în acest sens de autoritățile vamale.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a determina normele de acordare a autorizației menționate la articolul 163 alineatul (3).

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură:

pentru depunerea declarației vamale standard menționate la articolul 162;

privind punerea la dispoziție a documentelor justificative menționate la articolul 163 alineatul (1).

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Secțiunea 3

Autoritățile vamale pot accepta ca o persoană să plaseze mărfurile sub un regim vamal pe baza unei declarații simplificate care poate omite o parte dintre datele menționate la articolul 162 sau dintre documentele justificative menționate la articolul 163.

Utilizarea regulată a declarației simplificate menționate la alineatul (1) face obiectul unei autorizații din partea autorităților vamale.

În cazul declarației simplificate conform articolului 166 sau al înscrierii în evidențele declarantului conform articolului 182, declarantul depune la biroul vamal competent, într-un anumit termen, o declarație suplimentară conținând datele necesare pentru regimul vamal în cauză.

Se acordă o derogare de la obligația de a depune o declarație suplimentară în următoarele cazuri:

în situația în care mărfurile sunt plasate sub un regim de antrepozitare vamală;

în alte cazuri specifice.

Autoritățile vamale pot acorda o derogare de la cerința de depunere a unei declarații suplimentare în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

declarația simplificată privește mărfuri ale căror valoare și cantitate sunt inferioare pragului statistic;

declarația simplificată conține deja toate informațiile necesare pentru regimul vamal în cauză; și

declarația simplificată nu este făcută prin înscriere în evidențele declarantului.

Declarația simplificată menționată la articolul 166 sau înscrierea în evidențele declarantului menționată la articolul 182 și declarația suplimentară constituie un instrument unic și indivizibil care produce efecte de la data la care declarația simplificată este acceptată conform articolului 172, respectiv de la data la care mărfurile sunt înscrise în evidențele declarantului.

În sensul articolului 87, locul unde trebuie depusă declarația suplimentară este considerat a fi cel în care a fost depusă declarația vamală.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili:

condițiile pentru acordarea autorizației menționate la articolul 166 alineatul (2);

termenul specific menționat la articolul 167 alineatul (1) primul paragraf în care trebuie depusă declarația suplimentară;

termenul specific menționat la articolul 167 alineatul (1) al doilea paragraf în care documentele justificative trebuie să se afle în posesia declarantului;

cazurile specifice în care se acordă o derogare de la obligația de a depune o declarație suplimentară, în conformitate cu articolul 167 alineatul (2) litera (b).

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură pentru depunerea:

declarației simplificate menționate la articolul 166;

declarației suplimentare menționate la articolul 167.

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Secțiunea 4

Fără a aduce atingere articolului 167 alineatul (1), declarația vamală poate fi depusă de către orice persoană care este în măsură să furnizeze toate informațiile care sunt solicitate pentru aplicarea dispozițiilor care reglementează regimul vamal pentru care se declară mărfurile. Această persoană trebuie să fie, de asemenea, în măsură să prezinte mărfurile în cauză sau să asigure prezentarea acestora în vamă.

Declarantul este stabilit pe teritoriul vamal al Uniunii.

Prin derogare de la alineatul (2), următorii declaranți nu au obligația de a fi stabiliți pe teritoriul vamal al Uniunii:

persoanele care depun o declarație vamală de tranzit sau admitere temporară;

persoanele care depun ocazional o declarație vamală, inclusiv pentru utilizare finală sau prelucrare activă, cu condiția ca autoritățile vamale să considere acest lucru justificat;

persoanele stabilite într-o țară al cărei teritoriu este adiacent teritoriului vamal al Uniunii și care prezintă mărfurile care fac obiectul declarației vamale la biroul vamal de frontieră al Uniunii adiacent țării respective,.cu condiția ca țara în care persoana este stabilită să acorde avantaje reciproce persoanelor stabilite pe teritoriul vamal al Uniunii.

Declarațiile vamale se autentifică.

Se poate depune o declarație vamală anterior datei estimate pentru prezentarea mărfurilor în vamă. În cazul în care nu se prezintă mărfurile în termen de 30 de zile de la depunerea declarației vamale, se consideră că declarația respectivă nu a fost depusă.

Declarațiile vamale care respectă condițiile prevăzute în prezentul capitol sunt acceptate imediat de autoritățile vamale, cu condiția ca mărfurile la care se referă să fi fost prezentate în vamă.

Data de acceptare a declarației vamale de către autoritățile vamale este, în cazul în care nu există dispoziții contrare, data care se ia în considerare pentru aplicarea dispozițiilor regimului vamal sub care au fost declarate mărfurile și pentru toate celelalte formalități de import sau export.

Declarantului i se permite, în baza unei cereri, să modifice una sau mai multe date din declarația vamală după acceptarea acesteia de către autoritățile vamale. Modificarea nu poate să facă declarația vamală aplicabilă altor mărfuri decât celor care au făcut inițial obiectul acesteia.

O astfel de modificare nu poate fi permisă în cazul în care cererea este depusă după ce autoritățile vamale:

fie au informat declarantul de intenția lor de a proceda la verificarea mărfurilor;

fie au stabilit că datele din declarația vamală sunt incorecte;

fie au acordat mărfurilor liberul de vamă.

La solicitarea declarantului, în termen de trei ani de la data acceptării declarației vamale, modificarea declarației vamale poate fi permisă după acordarea liberului de vamă pentru mărfuri pentru ca declarantul să își respecte obligațiile referitoare la plasarea mărfurilor sub regimul vamal în cauză.

În baza unei cereri depuse de declarant, autoritățile vamale invalidează o declarație vamală deja acceptată în oricare dintre următoarele cazuri:

în cazul în care acestea sunt asigurate că mărfurile sunt plasate imediat sub un alt regim vamal;

în cazul în care acestea sunt asigurate că, în urma unor circumstanțe speciale, plasarea mărfurilor sub regimul vamal pentru care au fost declarate nu se mai justifică.

Declarația vamală nu poate fi invalidată după acordarea liberului de vamă pentru mărfuri, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare în acest sens.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a determina cazurile în care declarația vamală este invalidată ulterior acordării liberului de vamă pentru mărfuri, astfel cum se prevede la articolul 174 alineatul (2).

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură:

pentru depunerea declarației vamale în conformitate cu articolul 171;

pentru acceptarea unei declarații vamale astfel cum se menționează la articolul 172, inclusiv aplicarea respectivelor norme în cazurile menționate la articolul 179;

pentru modificarea unei declarații vamale după acordarea liberului de vamă pentru mărfuri, în conformitate cu articolul 173 alineatul (3).

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Secțiunea 5

În cazul în care un transport este compus din mărfuri care fac obiectul unor subpoziții tarifare diferite, iar tratarea fiecăreia dintre aceste mărfuri conform clasificării sale tarifare antrenează, în vederea întocmirii declarației vamale, activități și cheltuieli disproporționate față de taxele la import sau la export care le sunt aplicabile, autoritățile vamale pot, în baza unei cereri depuse de declarant, să accepte ca întregului transport să i se aplice taxa la import sau la export conform subpoziției tarifare a mărfii care este supusă celei mai ridicate taxe la import sau la export.

Autoritățile vamale refuză utilizarea simplificării menționate la alineatul (1) pentru mărfurile care fac obiectul prohibițiilor sau restricțiilor sau al accizelor în situația în care clasificarea corectă este necesară pentru aplicarea măsurii.

Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, măsuri pentru stabilirea subpoziției tarifare în vederea aplicării articolului 177 alineatul (1).

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Autoritățile vamale pot autoriza, în baza unei cereri, o persoană să depună, la biroul vamal responsabil de locul în care o astfel de persoană este stabilită, o declarație vamală privind mărfurile prezentate în vamă la un alt birou vamal.

Solicitantul autorizației menționate la alineatul (1) trebuie să fie operator economic autorizat pentru simplificări vamale.

Biroul vamal unde este depusă declarația vamală:

supraveghează plasarea mărfurilor sub regimul vamal respectiv;

desfășoară controalele vamale pentru verificarea declarației vamale prevăzute la articolul 188 literele (a) și (b);

în cazuri justificate, solicită biroului vamal unde sunt prezentate mărfurile să desfășoare controalele vamale pentru verificarea declarației vamale menționate la articolul 188 literele (c) și (d); și

desfășoară formalitățile vamale pentru recuperarea cuantumului taxei la import sau la export corespunzătoare oricărei datorii vamale.

Biroul vamal la care se depune declarația vamală și biroul vamal la care sunt prezentate mărfurile schimbă informațiile necesare pentru verificarea declarației vamale pentru acordarea liberului de vamă pentru mărfuri.

Fără a aduce atingere propriilor controale care țin de mărfurile introduse sau scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii, biroul vamal la care sunt prezentate mărfurile desfășoară controalele vamale menționate la alineatul (3) litera (c) și prezintă rezultatele acestora biroului vamal la care se depune declarația vamală.

Biroul vamal la care se depune declarația vamală acordă liberul de vamă pentru mărfuri în conformitate cu articolele 194 și 195, luând în considerare:

rezultatele propriilor controale pentru verificarea declarației vamale;

rezultatele controalelor desfășurate de biroul vamal la care sunt prezentate mărfurile pentru verificarea declarației vamale și rezultatele controalelor aplicabile mărfurilor introduse sau scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili condițiile de acordare a autorizației menționate la articolul 179 alineatul (1) primul paragraf.

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură referitoare la:

vămuirea centralizată, inclusiv formalitățile și controalele vamale relevante menționate la articolul 179;

derogarea de la obligația prezentării mărfurilor menționate la articolul 182 alineatul (3) în contextul vămuirii centralizate.

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Autoritățile vamale pot autoriza o persoană, în baza unei cereri, să depună o declarație vamală, inclusiv o declarație simplificată, sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului, cu condiția ca datele din declarația respectivă să fie la dispoziția autorităților vamale în sistemul electronic al declarantului la momentul depunerii declarației sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului.

Declarația vamală se consideră acceptată în momentul în care mărfurile sunt înscrise în evidențe.

Autoritățile vamale pot acorda, în baza unei cereri, o derogare de la obligația prezentării mărfurilor. În acest caz, se consideră că liberul de vamă a fost acordat la momentul efectuării înscrierii în evidențele declarantului.

declarantul este un operator economic autorizat pentru simplificări vamale;

natura și fluxul mărfurilor în cauză justifică acest lucru și sunt cunoscute de autoritatea vamală;

biroul vamal de supraveghere are acces la toate informațiile pe care le consideră necesare pentru a-și putea exercita drepturile de examinare a mărfurilor în cazul în care acest lucru este necesar;

la momentul efectuării înscrierii în evidențe, mărfurile nu mai fac obiectul prohibițiilor sau restricțiilor, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare în acest sens în autorizație.

Condițiile în care se permite acordarea liberului de vamă pentru mărfuri sunt menționate în autorizație.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili condițiile de acordare a autorizației menționate la articolul 182 alineatul (1).

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură referitoare la înscrierea în evidențele declarantului menționate la articolul 182, inclusiv formalitățile și controalele vamale relevante.

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

În baza unei cereri, autoritățile vamale pot autoriza un operator economic să efectueze anumite formalități vamale care sunt în sarcina autorităților vamale în vederea stabilirii cuantumului taxelor la import și la export datorat, precum și să desfășoare anumite controale sub supraveghere vamală.

Solicitantul autorizației menționate la alineatul (1) trebuie să fie operator economic autorizat pentru simplificări vamale.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili:

condițiile pentru acordarea autorizației menționate la articolul 185 alineatul (1);

formalitățile și controalele vamale care sunt în sarcina titularului autorizației menționate la articolul 185 alineatul (1).

Comisia determină, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură referitoare la formalitățile și controalele vamale care se efectuează de către titularul autorizației în conformitate cu articolul 185 alineatul (1).

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

CAPITOLUL 3

Secțiunea 1

În scopul verificării corectitudinii datelor conținute în declarația vamală acceptată, autoritățile vamale pot:

să examineze declarația și documentele justificative;

să solicite declarantului furnizarea altor documente;

să verifice mărfurile;

să preleveze eșantioane în vederea analizei sau examinării aprofundate a mărfurilor.

Transportul mărfurilor spre locurile în care se procedează la verificarea lor, respectiv, dacă este cazul, la prelevarea de eșantioane și toate manipulările necesare pentru a permite această verificare sau prelevare se efectuează de către declarant sau sub responsabilitatea acestuia. Cheltuielile care rezultă sunt suportate de către declarant.

Declarantul are dreptul să asiste sau să fie reprezentat la verificarea mărfurilor sau la prelevarea de eșantioane. În cazul în care autoritățile vamale au motive temeinice, acestea pot solicita declarantului să asiste sau să fie reprezentat la verificarea mărfurilor sau la prelevarea de eșantioane, sau să le furnizeze asistența necesară pentru facilitarea verificării mărfurilor sau a prelevării de eșantioane menționate mai sus.

În cazul în care prelevările de eșantioane se efectuează conform dispozițiilor în vigoare, autoritățile vamale nu datorează nicio indemnizație, dar suportă costurile de analiză sau de control.

În cazul în care verificarea nu se efectuează decât asupra unei părți din mărfurile acoperite de declarația vamală sau în cazul în care se procedează la prelevarea de eșantioane, rezultatele acestei verificări parțiale sau ale analizei sau controlului eșantioanelor sunt valabile pentru toate mărfurile acoperite de aceeași declarație.

În sensul alineatului (1), în cazul în care o declarație vamală acoperă mărfuri care se încadrează la două sau mai multe articole, datele referitoare la mărfurile încadrate la fiecare articol sunt considerate a fi declarații separate.

Rezultatele verificării declarației vamale se utilizează drept bază pentru aplicarea dispozițiilor privind regimul vamal sub care au fost plasate mărfurile.

În cazul în care nu s-a procedat la verificarea declarației vamale, alineatul (1) se aplică în conformitate cu datele din declarația respectivă.

Rezultatele verificării efectuate de autoritățile vamale au aceeași forță probatorie pe întreg teritoriul vamal al Uniunii.

Autoritățile vamale sau, după caz, operatorii economici autorizați în acest sens de către autoritățile vamale iau măsurile necesare de identificare a mărfurilor, în cazul în care identificarea este necesară pentru garantarea respectării dispozițiilor privind regimul vamal pentru care mărfurile respective au fost declarate.

Mijloacele de identificare aplicate mărfurilor, ambalajului sau mijloacelor de transport nu pot fi înlăturate sau distruse decât de autoritățile vamale sau, în cazul în sunt autorizați de către autoritățile vamale, de către operatorii economici, cu excepția cazului în care, în urma unui caz fortuit sau de forță majoră, înlăturarea sau distrugerea acestora este indispensabilă pentru a asigura protecția mărfurilor sau a mijloacelor de transport.

Comisia stabilește, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, măsuri privind verificarea declarațiilor vamale, verificarea mărfurilor și prelevarea de eșantioane și rezultatele acestor verificări.

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Secțiunea 2

În cazul în care condițiile de plasare a mărfurilor sub regimul în cauză sunt întrunite și cu condiția ca eventualele restricții să fie aplicate și ca mărfurile să nu facă obiectul unor măsuri de prohibiție, autoritățile vamale acordă liberul de vamă acestor mărfuri în momentul în care datele din declarația vamală au fost verificate sau au fost acceptate fără verificare.

Liberul de vamă se acordă în același timp pentru toate mărfurile care fac obiectul aceleiași declarații.

În cazul în care plasarea mărfurilor sub un regim vamal antrenează nașterea unei datorii vamale, acordarea liberului de vamă pentru mărfuri este condiționată de plata cuantumului taxelor la import sau la export corespunzătoare datoriei vamale sau de constituirea unei garanții pentru acoperirea acestei datorii.

În anumite cazuri, acordarea liberului de vamă nu este condiționată de constituirea unei garanții în ceea ce privește mărfurile care fac obiectul unei solicitări de tragere a unui contingent tarifar.

În cazul în care se utilizează o simplificare astfel cum se prevede la articolele 166, 182 și 185 și se constituie o garanție globală, acordarea liberului de vamă pentru mărfuri nu este condiționată de o monitorizare a garanției de către autoritățile vamale.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili cazurile menționate la articolul 195 alineatul (2).

CAPITOLUL 4

În cazul în care au motive rezonabile, autoritățile vamale pot solicita ca mărfurile care au fost prezentate în vamă să fie distruse și informează titularul acestora în acest sens. Cheltuielile rezultate din această distrugere sunt suportate de titularul mărfurilor.

Autoritățile vamale iau toate măsurile necesare, inclusiv confiscarea și vânzarea sau distrugerea, pentru a dispune de mărfuri în cazurile următoare:

în cazul în care una dintre obligațiile definite în legislația vamală cu privire la introducerea mărfurilor neunionale pe teritoriul vamal al Uniunii nu a fost îndeplinită sau mărfurile au fost sustrase de sub supraveghere vamală;

în cazul în care mărfurilor nu li se poate acorda liberul de vamă pentru unul dintre motivele următoare:

verificarea lor nu a putut fi efectuată sau continuată în termenul stabilit de autoritățile vamale, din motive imputabile declarantului;

documentele a căror prezentare condiționează plasarea sub regimul vamal solicitat sau acordarea liberului de vamă pentru acest regim nu au fost furnizate;

plățile sau garanțiile care ar fi trebuit efectuate sau constituite cu privire la taxele la import sau la export, după caz, nu au fost efectuate sau constituite în termenele prevăzute;

mărfurile fac obiectul unor măsuri de prohibiție sau restricție;

în cazul în care mărfurile nu sunt ridicate într-un termen rezonabil după acordarea liberului de vamă;

în cazul în care, după acordarea liberului de vamă, se constată că mărfurile nu au îndeplinit condițiile pentru acordarea acestuia; sau

în cazul în care mărfurile sunt abandonate în favoarea statului, în temeiul articolului 199.

verificarea lor nu a putut fi efectuată sau continuată în termenul stabilit de autoritățile vamale, din motive imputabile declarantului;

documentele a căror prezentare condiționează plasarea sub regimul vamal solicitat sau acordarea liberului de vamă pentru acest regim nu au fost furnizate;

plățile sau garanțiile care ar fi trebuit efectuate sau constituite cu privire la taxele la import sau la export, după caz, nu au fost efectuate sau constituite în termenele prevăzute;

mărfurile fac obiectul unor măsuri de prohibiție sau restricție;

Mărfurile neunionale care au fost abandonate în favoarea statului, sechestrate sau confiscate sunt considerate a fi plasate sub regimul de antrepozitare vamală. Acestea se înscriu în evidențele operatorului antrepozitului vamal sau, cazul în care sunt deținute de către autoritățile vamale, de către acestea din urmă.

Costul măsurilor menționate la alineatul (1) este suportat:

în cazul menționat la alineatul (1) litera (a), de orice persoană căreia i s-a solicitat îndeplinirea obligațiilor în cauză sau care a sustras mărfurile de sub supraveghere vamală;

în cazurile menționate la alineatul (1) literele (b) și (c), de declarant;

în cazul menționat la alineatul (1) litera (d), de persoana care trebuie să respecte condițiile aplicabile acordării liberului de vamă pentru mărfuri;

în cazul menționat la alineatul (1) litera (e), de persoana care abandonează mărfurile în favoarea statului.

Mărfurile neunionale și cele care sunt plasate sub regimul de destinație finală pot, cu permisiunea prealabilă a autorităților vamale, să fie abandonate în favoarea statului de către titularul regimului sau, dacă este cazul, de către titularul mărfurilor.

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură referitoare la:

distrugerea mărfurilor menționate la articolul 197;

vânzarea mărfurilor menționate la articolul 198 alineatul (1);

abandonul mărfurilor în favoarea statului în conformitate cu articolul 199.

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

TITLUL VI

CAPITOLUL 1

Mărfurile neunionale destinate introducerii pe piața Uniunii sau pentru uz sau consum personal în interiorul teritoriului vamal al Uniunii fac obiectul punerii în liberă circulație.

Punerea în liberă circulație implică:

perceperea taxelor la import datorate;

perceperea, dacă este cazul, a altor taxe conform dispozițiilor relevante în vigoare în materie de percepere a taxelor respective;

aplicarea de măsuri de politică comercială, precum și de măsuri de prohibiție sau restricție, cu condiția ca acestea să nu fi fost aplicate într-un stadiu anterior; și

îndeplinirea altor formalități prevăzute pentru importul de mărfuri.

Punerea în liberă circulație conferă mărfurilor neunionale statutul vamal de mărfuri unionale.

În situația în care produsele prelucrate obținute în cadrul perfecționării active sunt puse în liberă circulație, iar calcularea cuantumului taxei la import se face în conformitate cu articolul 86 alineatul (3), măsurile de politică comercială care urmează să fie aplicate sunt cele aplicabile la punerea în liberă circulație a mărfurilor care au fost plasate în perfecționare activă.

Alineatul (1) nu se aplică în cazul deșeurilor și al resturilor.

În situația în care produsele prelucrate obținute în cadrul perfecționării active sunt puse în liberă circulație, iar calculul cuantumului taxei la import se face în conformitate cu articolul 85 alineatul (1), măsurile de politică comercială aplicabile respectivelor mărfuri se aplică numai în cazul în care mărfurile care au fost plasate în perfecționare activă fac obiectul unor astfel de măsuri.

În situația în care legislația Uniunii prevede măsuri de politică comercială pentru punerea în liberă circulație, aceste măsuri nu se aplică produselor prelucrate puse în liberă circulație în urma perfecționării pasive în oricare din următoarele cazuri:

produsele prelucrate își păstrează originea din Uniune în sensul articolului 60;

perfecționarea pasivă implică reparare, inclusiv sistemul de schimb standard menționat la articolul 261; sau

perfecționarea pasivă urmează unor operațiuni de perfecționare complementară în conformitate cu articolul 258.

CAPITOLUL 2

Secțiunea 1

Mărfurile neunionale care, după ce au fost exportate inițial în calitate de mărfuri unionale în exteriorul teritoriului vamal al Uniunii, sunt reintroduse în termen de trei ani și declarate pentru punerea în liberă circulație sunt scutite de taxe la import, în baza unei cereri depuse de persoana interesată.

Termenul de trei ani menționat la alineatul (1) poate fi depășit pentru a lua în considerare împrejurările speciale.

În cazul în care mărfurile reintroduse au fost, anterior exportului lor de pe teritoriul vamal al Uniunii, puse în liberă circulație cu scutire de la import sau taxă redusă datorită destinației lor finale, acestora li se acordă scutirea de taxe în conformitate cu alineatul (1) numai în măsura în care ele urmează să fie puse în liberă circulație pentru aceeași destinație finală.

În cazul în care mărfurile unionale și-au pierdut statutul vamal de mărfuri unionale în temeiul articolului 154 și sunt puse în liberă circulație ulterior, se aplică alineatele (1), (2) și (3).

Scutirea de taxe la import nu se acordă decât cu condiția ca mărfurile să fie reintroduse în aceeași stare în care au fost exportate.

Scutirea de taxe la import se acordă pe baza informațiilor din care rezultă că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea scutirii.

Scutirea de taxe la import prevăzută la articolul 203 nu se acordă mărfurilor care au beneficiat de măsuri stabilite în cadrul politicii agricole comune care implică exportul lor în afara teritoriului vamal al Uniunii, cu excepția cazurilor specifice pentru care există dispoziții contrare.

Articolul 203 se aplică pentru produsele prelucrate care au fost inițial reexportate în afara teritoriului vamal al Uniunii sub regim de perfecționare activă.

La cererea declarantului și cu condiția ca declarantul să comunice informațiile necesare, cuantumul taxelor la import pentru mărfurile vizate la alineatul (1) se determină în conformitate cu articolul 86 alineatul (3). Data de acceptare a declarației de reexport se consideră a fi data de punere în liberă circulație.

Scutirea de taxe la import prevăzută la articolul 203 nu se acordă produselor prelucrate care au fost exportate conform articolului 223 alineatul (2) litera (c), cu excepția cazului în care se asigură că nicio marfă nu va fi plasată sub regimul de perfecționare activă.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili:

cazurile în care se consideră că mărfurile sunt reintroduse în aceeași stare în care au fost exportate;

cazurile speciale menționate la articolul 204.

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură referitoare la furnizarea informațiilor menționate la articolul 203 alineatul (6).

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Secțiunea 2

Fără a aduce atingere articolului 60 alineatul (1), sunt scutite de taxe la import în momentul punerii în liberă circulație:

produsele de pescuit maritim și alte produse obținute din marea teritorială a unei țări sau a unui teritoriu situat în afara teritoriul vamal al Uniunii, prin intermediul navelor înmatriculate sau înregistrate într-un stat membru și care arborează pavilionul statului respectiv;

produsele obținute din produsele menționate la litera (a) la bordul navelor-fabrică ce îndeplinesc condițiile prevăzute la litera menționată.

Scutirea de taxele la import menționată la alineatul (1) este justificată de probe conform cărora condițiile prevăzute la respectivul alineat sunt îndeplinite.

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură referitoare la furnizarea probelor menționate la articolul 208 alineatul (2).

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

TITLUL VII

CAPITOLUL 1

Mărfurile pot fi plasate într-una dintre categoriile următoare de regimuri speciale:

tranzitul; care cuprinde tranzitul extern și tranzitul intern;

depozitare; care cuprinde antrepozitare vamală și zone libere;

utilizare specifică; care cuprinde admiterea temporară și destinația finală;

prelucrare; care cuprinde perfecționarea activă și perfecționarea pasivă.

O autorizație din partea autorităților vamale se solicită pentru următoarele:

utilizarea regimului de perfecționare activă sau pasivă, a regimului de admitere temporară sau a regimului de destinație finală;

exploatarea spațiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor, cu excepția cazului în care operatorul spațiului respectiv este chiar autoritatea vamală.

Autoritățile vamale acordă o autorizație cu efect retroactiv în situația în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

există o necesitate economică dovedită;

solicitarea nu are legătură cu o tentativă de fraudă;

solicitantul a dovedit pe baza evidențelor contabile sau a evidențelor vamale că:

toate cerințele regimului sunt îndeplinite;

după caz, mărfurile pot fi identificate pentru perioada respectivă;

astfel de evidențe contabile sau de evidențe vamale permit ca regimul să fie controlat;

toate formalitățile necesare pentru a reglementa situația mărfurilor pot fi efectuate, inclusiv, dacă este necesar, invalidarea declarației vamale în cauză;

nu a fost acordată solicitantului nicio autorizație cu efect retroactiv în termen de trei ani de la data la care a fost acceptată cererea;

nu este necesară o examinare a condițiilor economice cu excepția cazului în care o cerere privește reînnoirea unei autorizații pentru același tip de operațiuni și mărfuri;

cererea nu privește exploatarea spațiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor;

în situația în care o cerere privește reînnoirea unei autorizații pentru același tip de operațiuni și de mărfuri, cererea este înaintată în termen de trei ani de la data la care a expirat autorizația inițială.

toate cerințele regimului sunt îndeplinite;

după caz, mărfurile pot fi identificate pentru perioada respectivă;

astfel de evidențe contabile sau de evidențe vamale permit ca regimul să fie controlat;

În cazul în care nu există dispoziții contrare, autorizația menționată la alineatul (1) se acordă exclusiv persoanelor care îndeplinesc toate condițiile următoare:

sunt stabilite pe teritoriul vamal al Uniunii;

oferă garanțiile necesare bunei derulări a operațiunilor; se consideră că un operator economic autorizat pentru simplificări vamale îndeplinește această condiție în măsura în care activitatea aferentă regimului special vizat a fost luată în considerare atunci când a fost acordată autorizația menționată la articolul 38 alineatul (2) litera (a);

în cazul în care o datorie vamală sau alte taxe pot lua naștere pentru mărfurile plasate sub un regim special, persoanele respective constituie o garanție conform articolului 89;

în cazul regimului de admitere temporară sau de perfecționare activă, ele utilizează mărfurile sau asigură utilizarea acestora, sau desfășoară operațiuni de prelucrare sau asigură desfășurarea lor.

În cazul în care nu există dispoziții contrare și în completarea alineatului (3), autorizația menționată la alineatul (1) nu se acordă decât în cazul în care toate condițiile următoare sunt întrunite:

autoritățile vamale pot exercita supravegherea vamală fără să fie necesară introducerea unor măsuri administrative disproporționate în raport cu nevoile economice în cauză;

interesele esențiale ale producătorilor din Uniune nu riscă să fie afectate negativ de o autorizație de plasare sub un regim de perfecționare (condiții economice).

Interesele esențiale ale producătorilor din Uniune sunt considerate ca nefiind afectate negativ, după cum se menționează la alineatul (4) litera (b), cu excepția cazului în care se dovedește contrariul sau dacă se consideră a fi îndeplinite condițiile economice.

În cazul în care se dovedește că interesele esențiale ale producătorilor din Uniune riscă să fie afectate, se efectuează o verificare a condițiilor economice la nivelul Uniunii.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili:

condițiile pentru acordarea autorizațiilor pentru regimurile menționate la articolul 211 alineatul (1);

excepțiile de la condițiile menționate la articolul 211 alineatele (3) și (4);

cazurile în care se consideră că sunt îndeplinite condițiile economice, astfel cum se menționează la articolul 211 alineatul (5).

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură referitoare la examinarea condițiilor economice menționate la articolul 211 alineatul (6).

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Cu excepția regimului de tranzit sau în cazul în care nu există dispoziții contrare, titularul autorizației, titularul regimului și orice altă persoană care desfășoară o activitate implicând depozitarea, transformarea sau prelucrarea mărfurilor sau vânzarea și achiziționarea mărfurilor în zonele libere ține o evidență corespunzătoare în forma aprobată de către autoritățile vamale.

Se consideră că un operator economic autorizat pentru simplificări vamale îndeplinește obligația prevăzută la alineatul (1) în măsura în care evidențele sale sunt adecvate regimului special în cauză.

În alte cazuri decât regimul de tranzit și fără a aduce atingere articolului 254, un regim special este încheiat în cazul în care mărfurile plasate sub acest regim sau produsele prelucrate sunt plasate sub un alt regim vamal, sunt scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii sau au fost distruse și nu au rămas resturi, sau sunt abandonate în favoarea statului în temeiul articolului 199.

Regimul de tranzit este descărcat de către autoritățile vamale în momentul în care acestea sunt în măsură să stabilească, pe baza unei comparații între datele disponibile la biroul vamal de plecare și cele disponibile la biroul vamal de destinație, că acest regim s-a încheiat corect.

Autoritățile vamale iau toate măsurile necesare în vederea reglementării situației mărfurilor pentru care regimul nu s-a descărcat în condițiile prevăzute.

Cu excepția cazului în care există dispoziții contrare, descărcarea regimului vamal trebuie să aibă loc într-un anumit termen.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili termenul menționat la articolul 215 alineatul (4).

Comisia stabilește, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, normele de procedură referitoare la descărcarea unui regim special menționat la articolul 215.

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Drepturile și obligațiile titularului unui regim, în privința mărfurilor plasate sub un regim special, altul decât cel de tranzit, pot fi transferate integral sau parțial unei alte persoane care îndeplinește condițiile definite pentru regimul respectiv.

În anumite cazuri, mărfurile plasate sub un regim special, altul decât cel de tranzit, sau plasate în zone libere pot circula între diferite locuri ale teritoriului vamal al Uniunii.

Mărfurile plasate sub regim de antrepozitare vamală sau de prelucrare sau plasate în zone libere pot fi supuse manipulărilor uzuale destinate să asigure conservarea, să amelioreze prezentarea sau calitatea mărfurilor sau să le pregătească pentru distribuție sau revânzarea acestora.