Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind produsele cosmetice, în special articolul 31 alineatele (1) și (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 se va aplica de la 11 iulie 2013 și va înlocui Directiva 76/768/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la produsele cosmetice. Cu toate acestea, pentru a asigura o tranziție ușoară, operatorii economici sunt autorizați să introducă pe piață produse cosmetice care sunt conforme cu Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 înainte de data de aplicare a regulamentului menționat.
2
Anexele la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 reflectă progresul științific în momentul adoptării propunerii regulamentului respectiv de către Comisie la 5 februarie 2008. De atunci, anexele la Directiva 76/768/CEE au fost modificate de mai multe ori.
3
Mai multe modificări ale anexelor la Directiva 76/768/CEE au avut scopul de a aborda riscurile potențiale pentru sănătatea umană și, prin urmare, au introdus măsuri necesare pentru protecția sănătății publice. Atât din motive de claritate juridică, cât și datorită faptului că există opțiunea de a fi în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 înainte de 11 iulie 2013, ca o alternativă la conformitatea cu Directiva 76/768/CEE, este necesar, prin urmare, să se modifice și anexele la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 în vederea garantării unui nivel ridicat de protecție a sănătății publice.
4
De asemenea, o serie de modificări ale anexelor la Directiva 76/768/CEE au adaptat aceste anexe la progresul tehnic și științific, asigurând în același timp protecția sănătății publice. Prin urmare, anexele la Directiva 76/768/CEE sunt în prezent mai bine adaptate la progresul tehnic și științific decât anexele la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009. În consecință, este necesară introducerea acestor modificări și în anexele la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009.
5
În unele cazuri, substanțelor nu li s-a atribuit o denumire în conformitate cu nomenclatoarele recunoscute la nivel internațional, cum ar fi Nomenclatorul Internațional al Ingredientelor Cosmetice (INCI). Cu toate acestea, ele sunt identificate prin denumirea parfumului lor. Prin urmare, este necesar să se indice denumirea parfumului în coloana C din anexa III (Denumirea comună din glosarul ingredientelor).
6
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 ar trebui modificat în consecință.
7
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru produse cosmetice,
Articolul 1
Paragraf
Anexele II, III, V și VI la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 11 iulie 2013.
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 se modifică după cum urmează:
Paragraf
intrarea referitoare la numărul de ordine 167 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
intrarea referitoare la numărul de ordine 450 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
intrarea referitoare la numărul de ordine 1136 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
se adaugă intrările cu următoarele numere de ordine:
Paragraf
Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 se modifică după cum urmează:
Paragraf
intrările referitoare la numerele de ordine 8, 9 și 10 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
intrarea referitoare la numărul de ordine 12 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
intrarea referitoare la numărul de ordine 14 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
intrarea referitoare la numărul de ordine 16 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
intrarea referitoare la numărul de ordine 22 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
intrările referitoare la numerele de ordine 26-43 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
intrarea referitoare la numărul de ordine 45 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
intrarea referitoare la numărul de ordine 47 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
intrarea referitoare la numărul de ordine 56 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
intrarea referitoare la numărul de ordine 68 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
intrările referitoare la numerele de ordine 72 și 73 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
intrările referitoare la numerele de ordine 88 și 89 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
se introduc intrările următoare referitoare la numerele de ordine 103-205:
Paragraf
intrările referitoare la numerele de ordine 215-256 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
Anexa V la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 se modifică după cum urmează:
Paragraf
intrarea referitoare la numărul de ordine 34 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
se adaugă următoarea intrare:
Paragraf
Anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 se modifică după cum urmează:
Paragraf
intrarea referitoare la numărul de ordine 1 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
intrarea referitoare la numărul de ordine 28 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
intrarea referitoare la numărul de ordine 167 se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
intrarea referitoare la numărul de ordine 450 se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
intrarea referitoare la numărul de ordine 1136 se înlocuiește cu următorul text:
Litera d
se adaugă intrările cu următoarele numere de ordine:
Litera a
intrările referitoare la numerele de ordine 8, 9 și 10 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera
aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni;
Litera
ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului;
Litera
ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu henna neagră.
Litera
aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni;
Litera
ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului;
Litera
ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu henna neagră.
Litera
aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni;
Litera
ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului;
Litera
ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu henna neagră.
Litera
aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni;
Litera
ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului;
Litera
ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu henna neagră.
Litera
aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni;
Litera
ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului;
Litera
ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu henna neagră.
Litera
aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni;
Litera
ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului;
Litera
ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu henna neagră.
Litera
aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni;
Litera
ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului;
Litera
ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu henna neagră.
Litera
aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni;
Litera
ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului;
Litera
ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu henna neagră.
Litera b
intrarea referitoare la numărul de ordine 12 se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
intrarea referitoare la numărul de ordine 14 se înlocuiește cu următorul text:
Litera
Numai pentru uz profesional.
Litera
A se evita contactul cu pielea.
Litera
A se citi cu atenție instrucțiunile de folosire.
Litera d
intrarea referitoare la numărul de ordine 16 se înlocuiește cu următorul text:
Litera
aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni;
Litera
ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului;
Litera
ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu henna neagră.
Litera e
intrarea referitoare la numărul de ordine 22 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 1
Uz general
Punctul 1
Pe etichetă se tipărește:
Litera
aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni;
Litera
ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului;
Litera
ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu henna neagră.
Litera
aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni;
Litera
ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului;
Litera
ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu henna neagră.
Punctul 2
Uz profesional

Litera f
intrările referitoare la numerele de ordine 26-43 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera g
intrarea referitoare la numărul de ordine 45 se înlocuiește cu următorul text:
Litera
0,001 % în produsele fără clătire
Litera
0,01 % în produsele care se îndepărtează prin clătire
Litera h
intrarea referitoare la numărul de ordine 47 se înlocuiește cu următorul text:
Litera i
intrarea referitoare la numărul de ordine 56 se înlocuiește cu următorul text:
Litera j
intrarea referitoare la numărul de ordine 68 se înlocuiește cu următorul text:
Litera k
intrările referitoare la numerele de ordine 72 și 73 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera
0,001 % în produsele fără clătire
Litera
0,01 % în produsele care se îndepărtează prin clătire
Litera
0,001 % în produsele fără clătire
Litera
0,01 % în produsele care se îndepărtează prin clătire
Litera l
intrările referitoare la numerele de ordine 88 și 89 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera
0,001 % în produsele fără clătire
Litera
0,01 % în produsele care se îndepărtează prin clătire
Litera
0,001 % în produsele fără clătire
Litera
0,01 % în produsele care se îndepărtează prin clătire
Litera m
se introduc intrările următoare referitoare la numerele de ordine 103-205:
Litera
produselor hidroalcoolice: 1 %
Litera
parfum fin: 2,5 %
Litera
cremă parfumată: 0,5 %
Litera
aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil, iritat sau cu leziuni;
Litera
ați avut vreodată orice reacție după colorarea părului;
Litera
ați avut în trecut o reacție la un tatuaj temporar cu henna neagră.
Litera
A nu se folosi cu agenți nitrozanți
Litera
Conținut maxim de nitrozamină: 50 μg/kg
Litera
A se păstra în recipiente fără nitriți

Litera n

aveți o erupție pe față sau aveți scalp sensibil; iritat sau cu leziuni,

Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 10
Tabel 11
Tabelul 11
Tabel 12
Tabelul 12
Tabel 13
Tabelul 13
Tabel 14
Tabelul 14
Tabel 15
Tabelul 15
Tabel 16
Tabelul 16
Tabel 17
Tabelul 17
Tabel 18
Tabelul 18
Tabel 19
Tabelul 19
Tabel 20
Tabelul 20
Tabel 21
Tabelul 21
Tabel 22
Tabelul 22