AcasăLegislație UE02013R0141-20140217

Regulamentul (UE) nr. 141/2013 al Comisiei din 19 februarie 2013 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1338/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile comunitare referitoare la sănătatea publică, precum și la sănătatea și siguranța la locul de muncă, în ceea ce privește statisticile bazate pe Ancheta europeană de sănătate realizată prin interviu (EHIS) (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:17.02.2014
În vigoare din:17.02.2014
Articole:7
EUR-Lex

Articolul 1

Domeniul de aplicare

Paragraf
Statisticile europene bazate pe Ancheta europeană de sănătate realizată prin interviu (EHIS) se referă la starea de sănătate, îngrijirea sănătății și factorii determinanți ai sănătății, precum și la caracteristicile sociodemografice ale populației în vârstă de 15 ani și peste.

Articolul 2

Definiții

Paragraf
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
Punctul 1
gospodărie înseamnă o persoană care locuiește singură sau un grup de persoane care locuiesc împreună în aceeași locuință privată și împart cheltuielile, inclusiv achiziția în comun a produselor de primă necesitate; această definiție nu cuprinde gospodăriile colective, precum spitale, cămine sau case de îngrijire, penitenciare, cazărmi, instituții religioase, internate sau pensiuni;
Punctul 2
reședință obișnuită înseamnă locul în care o persoană își petrece în mod normal perioada zilnică de repaus, fără a ține seama de absențele temporare pentru recreere, vacanțe, vizite la prieteni și rude, afaceri, tratamente medicale sau pelerinaj religios, sau, în absența informațiilor, locul de reședință legal sau înregistrat.
Litera a
cele care au locuit la locul lor de reședință obișnuită o perioadă neîntreruptă de cel puțin 12 luni înainte de data de referință; sau
Litera b
cele care au sosit la locul lor de reședință obișnuită în cursul celor 12 luni anterioare datei de referință, cu intenția de a rămâne pentru cel puțin un an.
Punctul 3
microdate înseamnă observații neagregate sau măsurători ale caracteristicilor unităților individuale;
Punctul 4
metadate înseamnă date care definesc și descriu alte date, precum și procesele de derulare a activităților statistice.

Articolul 3

Date solicitate

Alineatul 1
Fiecare stat membru transmite Comisiei (Eurostat) microdatele prevăzute în anexa I.
Alineatul 2
Aceste microdate se bazează pe eșantioane aleatorii reprezentative la nivel național.
Alineatul 3
Pentru a obține un nivel înalt de armonizare între țări privind rezultatele anchetei, Comisia (Eurostat), în strânsă cooperare cu statele membre, propune recomandări practice și metodologice și ghiduri privind eșantionarea și implementarea anchetei, sub forma unui Manual privind ancheta europeană de sănătate realizată prin interviu, incluzând un model de chestionar.
Alineatul 4
Dimensiunea minimă efectivă a eșantionului, calculată pe baza unei eșantionări aleatorii simple, este prevăzută în anexa II. Factorii de ponderare se calculează luând în considerare probabilitatea unității de selecție, de nonrăspuns și, după caz, de ajustare a eșantionului pe baza datelor externe referitoare la distribuția persoanelor în populația-țintă.
Alineatul 5
Sunt excluse părțile mici din teritoriul național reprezentând maximum 2 % din populația națională a statelor membre respective, precum și teritoriile naționale enumerate în anexa III.

Articolul 4

Anul și populația de referință

Alineatul 1
Anul de referință este 2013, 2014 sau 2015.
Alineatul 2
Populația de referință trebuie să fie constituită din persoane în vârstă de 15 ani și peste care domiciliază în gospodării private și au reședința pe teritoriul statului membru respectiv la momentul colectării datelor.
Alineatul 3
Colectarea datelor se desfășoară pe o perioadă de cel puțin trei luni, incluzând cel puțin o lună de toamnă (septembrie-decembrie).

Articolul 5

Metadate de referință

Alineatul 1
Metadatele de referință referitoare la calitate sunt transmise în conformitate cu standardul privind Sistemul Statistic European specificat de Comisie (Eurostat) și convenit cu statele membre.
Alineatul 2
Statele membre furnizează aceste metadate Comisiei (Eurostat) cel târziu la două luni după transmiterea microdatelor.

Articolul 6

Furnizarea de microdate și de metadate de referință Comisiei (Eurostat)

Alineatul 1
Statele membre furnizează microdatele finalizate, validate și ponderate și metadatele de referință privind calitatea solicitate prin prezentul regulament în conformitate cu un standard de schimb de date specificat de Comisie (Eurostat). Microdatele și metadatele de referință privind calitatea sunt furnizate utilizând serviciile punctului unic de acces.
Alineatul 2
Microdatele sunt puse la dispoziție cel târziu până la 30 septembrie 2015 sau la nouă luni de la încheierea perioadei de colectare a datelor naționale în cazurile în care ancheta se desfășoară după decembrie 2014.

Articolul 7

Intrarea în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
ANEXA I
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
ANEXA II
Anexa 3
ANEXA III
Paragraf
ANEXA III
Tabel 1
VARIABILE TEHNICE ALE ANCHETEI
Tabel 2
VARIABILE SOCIALE DE BAZĂ
Tabel 3
VARIABILE PRIVIND SĂNĂTATEA
Tabel 4
Dimensiuni finale ale eșantionului
Tabel 5
Teritorii naționale care sunt excluse din anchetă