PARTEA I
PARTEA I
Articolul 1
Alineatul 1
Prezenta convenție stabilește dispoziții cu privire la originea mărfurilor comercializate în temeiul acordurilor relevante încheiate între părțile contractante.
Alineatul 2
Noțiunea de produse originare și metodele de cooperare administrativă aferente sunt prevăzute în apendicele la prezenta convenție.
Alineatul 3
Pentru derogările convenite după 1 ianuarie 2019:
Litera a
părțile contractante pot aplica în acordurile lor comerciale bilaterale dispoziții speciale care derogă de la dispozițiile din apendicele I, cu condiția ca respectivele dispoziții speciale să fie în conformitate cu articolul XXIV din Acordul General pentru Tarife și Comerț din 1994 (GATT);
Litera b
părțile contractante furnizează președintelui comitetului mixt o versiune în limba engleză sau în limba franceză a acordului relevant încheiat între părțile contractante, versiune care conține dispozițiile menționate la litera (a), și o scrisoare de însoțire în limba engleză sau în limba franceză care indică dispozițiile din prezenta convenție de la care derogă acordul relevant respectiv;
Litera c
dispozițiile speciale menționate la litera (a) nu intră în vigoare înainte de sfârșitul lunii calendaristice care urmează lunii în care părțile contractante au transmis președintelui comitetului mixt informațiile menționate la litera (b);
Litera d
președintele comitetului mixt notifică informațiile menționate la litera (b) tuturor celorlalte părți contractante și informează părțile contractante menționate la litera (b) în legătură cu notificarea respectivă.
Alineatul 4
Sunt părți contractante la prezenta convenție:
Litera
Uniunea Europeană,
Litera
statele AELS enumerate în preambul,
Litera
Regatul Danemarcei pentru Insulele Feroe,
Litera
participanții la Procesul de la Barcelona enumerați în preambul,
Litera
participanții la procesul de stabilizare și de asociere al Uniunii Europene enumerați în preambul, cu excepția Republicii Croația, în urma aderării sale la Uniunea Europeană,
Litera
Republica Moldova,
Litera
Georgia,
Litera
Ucraina.
Alineatul 5
O parte terță care devine parte contractantă în conformitate cu articolul 5 se adaugă automat pe lista prevăzută la alineatul (4) din prezentul articol.
Articolul 2
Paragraf
În sensul prezentei convenții:
Punctul 1
parte contractantă înseamnă părțile contractante enumerate la articolul 1 alineatul (4);
Punctul 2
parte terță înseamnă orice țară sau teritoriu vecin care nu este parte contractantă;
Punctul 3
acord relevant înseamnă un acord de liber schimb între două sau mai multe părți contractante care face trimitere la prezenta convenție.
PARTEA II
PARTEA II
Articolul 3
Alineatul 1
Se înființează un comitet mixt în care sunt reprezentate toate părțile contractante.
Alineatul 2
Comitetul mixt hotărăște în unanimitate, fără a aduce atingere articolului 5 alineatul (4).
Alineatul 3
Comitetul mixt se reunește ori de câte ori este necesar, dar cel puțin o dată pe an. Oricare dintre părțile contractante poate solicita convocarea unei reuniuni.
Alineatul 4
Comitetul mixt își stabilește regulamentul de procedură care conține, inter alia, dispoziții cu privire la convocarea reuniunilor, la desemnarea președintelui și la stabilirea mandatului acestuia.
Alineatul 5
Comitetul mixt poate decide să înființeze orice subcomitet sau grup de lucru care să îl asiste în îndeplinirea sarcinilor sale.
Articolul 4
Alineatul 1
Comitetul mixt răspunde de gestionarea și de punerea în aplicare adecvată a prezentei convenții. În acest scop, părțile contractante informează cu regularitate comitetul mixt cu privire la experiențele pe care le au în aplicarea prezentei convenții. Comitetul mixt formulează recomandări, iar în cazurile prevăzute la alineatul (3) ia decizii.
Alineatul 2
În special, comitetul mixt recomandă părților contractante:
Litera a
note explicative și orientări în scopul aplicării uniforme a prezentei convenții;
Litera b
orice alte măsuri necesare aplicării acesteia.
Alineatul 3
Comitetul mixt adoptă prin decizie:
Litera a
modificări ale prezentei convenții;
Litera b
invitații de aderare la prezenta convenție adresate părților terțe în conformitate cu articolul 5;
Litera c
măsuri tranzitorii necesare în cazul aderării unor noi părți contractante.
Alineatul 4
În cazul în care un reprezentant al unei părți contractante în cadrul comitetului mixt a acceptat o decizie sub rezerva îndeplinirii unor cerințe juridice fundamentale, respectiva decizie intră în vigoare, dacă nu se prevede o dată anume, în prima zi a celei de-a doua luni după notificarea retragerii rezervei.
PARTEA III
PARTEA III
Articolul 5
Alineatul 1
O parte terță poate deveni parte contractantă la prezenta convenție, cu condiția ca țara sau teritoriul candidat să aibă un acord de liber schimb în vigoare cu cel puțin una dintre părțile contractante, acord care să prevadă reguli de origine preferențiale.
Alineatul 2
O parte terță depune o cerere scrisă de aderare la depozitar.
Alineatul 3
Depozitarul prezintă cererea comitetului mixt spre evaluare.
Alineatul 4
Decizia comitetului mixt prin care este invitată o parte terță să adere la prezenta convenție se trimite depozitarului, care o comunică părții terțe în cauză, împreună cu textul convenției în vigoare la momentul respectiv. O singură parte contractantă nu se poate opune respectivei decizii.
Alineatul 5
O parte terță invitată să devină parte contractantă la prezenta convenție depune, în acest scop, un instrument de aderare la depozitar. Respectivul instrument este însoțit de o traducere a convenției în limba sau limbile oficiale ale părții terțe aderente.
Alineatul 6
Aderarea intră în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni după depunerea instrumentului de aderare.
Alineatul 7
Depozitarul comunică tuturor părților contractante data la care a fost depus instrumentul de aderare și data la care aderarea va deveni efectivă.
Alineatul 8
Recomandările și deciziile comitetului mixt menționate la articolul 4 alineatele (2) și (3) adoptate între data depunerii cererii menționate la alineatul (2) din prezentul articol și data la care aderarea devine efectivă sunt de asemenea comunicate părții terțe aderente prin intermediul depozitarului.
Alineatul 9
De la data deciziei comitetului mixt, menționată la alineatul (4), partea terță în cauză poate fi reprezentată în cadrul comitetului mixt, al subcomitetelor și al grupurilor de lucru cu statut de observator.
PARTEA IV
PARTEA IV
Articolul 6
Paragraf
Fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru ca prezenta convenție să fie efectiv aplicată, ținând seama de necesitatea de a găsi soluții reciproc satisfăcătoare la orice probleme întâlnite în aplicarea sa.
Articolul 7
Paragraf
Părțile contractante se informează reciproc, prin intermediul depozitarului, cu privire la măsurile pe care le adoptă în vederea punerii în aplicare a prezentei convenții.
Articolul 8
Paragraf
Apendicii la prezenta convenție fac parte integrantă din aceasta.
Articolul 9
Paragraf
Oricare din părțile contractante poate denunța prezenta convenție cu un preaviz de 12 luni adresat în scris depozitarului, care înștiințează toate celelalte părți contractante.
Articolul 10
Alineatul 1
Prezenta convenție intră în vigoare la 1 ianuarie 2011 pentru părțile contractante care și-au depus până la această dată instrumentul de acceptare la depozitar, cu condiția ca cel puțin două părți contractante să își fi depus instrumentele de acceptare la depozitar până la data de 31.12.2010.
Alineatul 2
Dacă prezenta convenție nu intră în vigoare la 1 ianuarie 2011, aceasta intră în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni după depunerea ultimului instrument de acceptare de către cel puțin două părți contractante.
Alineatul 3
Pentru oricare alte părți contractante decât cele menționate la alineatele (1) și (2), prezenta convenție intră în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni care urmează depunerii instrumentelor lor de acceptare.
Alineatul 4
Depozitarul comunică părților contractante data depunerii instrumentului de acceptare al fiecărei părți contractante și data intrării în vigoare a prezentei convenții, publicând aceste informații în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (seria C).
Articolul 11
Paragraf
Secretariatul general al Consiliului Uniunii Europene acționează ca depozitar al prezentei convenții.
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 10
Tabel 11
Tabelul 11
Tabel 12
Tabelul 12
Tabel 13
Tabelul 13
Tabel 14
Tabelul 14
Tabel 15
Tabelul 15
Tabel 16
Tabelul 16
Tabel 17
Tabelul 17
Tabel 18
Tabelul 18
Tabel 19
Tabelul 19
Tabel 20
Tabelul 20
Tabel 21
Tabelul 21
Tabel 22
Tabelul 22
Tabel 23
Tabelul 23
Tabel 24
Tabelul 24
Tabel 25
Tabelul 25
Tabel 26
Tabelul 26
Tabel 27
Tabelul 27
Tabel 28
Tabelul 28
Tabel 29
Tabelul 29
Tabel 30
Tabelul 30
Tabel 31
Tabelul 31