Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului

CAPITOLUL 1

Scopul prezentei directive este de a garanta faptul că victimele criminalității beneficiază de informații, de sprijin și protecție adecvate și sunt în măsură să participe în procedurile penale.

În punerea în aplicare a prezentei directive, în cazul în care victima este un copil, statele membre asigură luarea în considerare în primul rând a interesului superior al acestuia, evaluat în mod individual. Prevalează o abordare orientată spre copil, luând în considerare în mod corespunzător vârsta, nivelul de maturitate, opiniile, nevoile și preocupările acestuia. Copilul și, dacă există, titularul răspunderii parentale sau alt reprezentant legal al copilului sunt informați cu privire la orice măsuri sau drepturi destinate în mod specific copilului.

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

victimă înseamnă:

o persoană fizică ce a suferit un prejudiciu, inclusiv o vătămare a integrității sale fizice, mentale sau emoționale, sau un prejudiciu economic, cauzate în mod direct de o infracțiune;

membrii familiei unei persoane al cărei deces a fost cauzat în mod direct de o infracțiune și care au suferit prejudicii în urma decesului persoanei respective;

membrii familiei înseamnă soțul/soția, persoana care conviețuiește cu victima, fiind angajată într-o relație intimă și gospodărind împreună cu aceasta de o manieră stabilă și continuă, rudele în linie directă, frații și surorile, precum și persoanele aflate în întreținerea victimei;

copil înseamnă orice persoană având o vârstă mai mică de 18 ani;

justiție reparatorie înseamnă orice proces prin care victima și autorul infracțiunii pot, în cazul în care consimt liber, să participe activ la soluționarea problemelor generate de infracțiune cu ajutorul unei terțe părți imparțiale.

o persoană fizică ce a suferit un prejudiciu, inclusiv o vătămare a integrității sale fizice, mentale sau emoționale, sau un prejudiciu economic, cauzate în mod direct de o infracțiune;

membrii familiei unei persoane al cărei deces a fost cauzat în mod direct de o infracțiune și care au suferit prejudicii în urma decesului persoanei respective;

Statele membre pot stabili proceduri:

pentru limitarea numărului membrilor familiei care pot beneficia de drepturile prevăzute de prezenta directivă, ținând seama de circumstanțele individuale ale fiecărui caz; și

în sensul alineatului (1) litera (a) punctul (ii), pentru stabilirea membrilor familiei care au prioritate în ceea ce privește exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta directivă.

CAPITOLUL 2

Statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a asista victimele astfel încât acestea să înțeleagă și să se poată face înțelese de la primul contact și în cursul oricărei interacțiuni ulterioare necesare pe care o au cu o autoritate competentă în cadrul procedurilor penale, inclusiv în cazul în care informațiile sunt furnizate de respectiva autoritate.

Statele membre asigură efectuarea comunicațiilor către victime într-un limbaj simplu și accesibil, verbal sau în scris. Astfel de comunicații iau în considerare caracteristicile personale ale victimei, inclusiv orice dizabilitate care poate afecta abilitatea de a înțelege sau de a se face înțeleasă.

Cu excepția cazului în care este contrar intereselor victimei sau ar afecta negativ desfășurarea procedurilor, statele membre permit victimelor să fie însoțite de persoană aleasă de acestea cu ocazia primului contact cu o autoritate competentă, atunci când, datorită impactului infracțiunii, victima solicită asistență pentru a înțelege sau a se face înțeleasă.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a institui linii de asistență pentru victime, care să fie accesibile și ușor de utilizat, securizate, gratuite și confidențiale. Respectivele linii de asistență:

oferă victimelor informațiile prevăzute la articolul 4 alineatul (1);

oferă sprijin emoțional;

îndrumă victimele către serviciile relevante, inclusiv servicii de sprijinire generale și specializate sau linii de asistență specializate, dacă este necesar.

Statele membre se asigură că liniile de asistență menționate la alineatul (1) sunt accesibile telefonic prin intermediul unui număr de telefon valabil la nivelul Uniunii pentru apelurile naționale, și anume 116006, în plus față de orice numere de telefon naționale existente. Statele membre se asigură, de asemenea, că astfel de servicii sunt asigurate prin alte tehnologii ale informației și comunicațiilor securizate, inclusiv aplicații online și site-uri web.

Statele membre se asigură că, pe lângă numărul de telefon valabil la nivelul Uniunii, liniile de asistență telefonică sunt accesibile prin intermediul unui număr dedicat apelurilor internaționale pentru victimele care au suferit prejudicii într-un alt stat membru decât statul lor membru de reședință. Nu este obligatoriu ca astfel de apeluri internaționale să fie gratuite.

Statele membre se asigură că serviciile furnizate de liniile lor de asistență menționate la alineatul (1) sunt disponibile în limba sau limbile oficiale ale acestora, astfel cum se prevede în dreptul intern. Statele membre depun diligențe pentru a asigura furnizarea acestor servicii în cel puțin o altă limbă înțeleasă pe scară largă în statul membru în cauză.

În cazul în care serviciile menționate la alineatul (1) literele (a) și (c) sunt furnizate prin intermediul tehnologiilor informației și comunicațiilor, statele membre se asigură că aceste servicii sunt disponibile într-o limbă pe care victima o poate înțelege, de exemplu prin intermediul tehnologiilor de interpretare și de traducere.

Liniile de asistență pot fi înființate de organizații publice sau neguvernamentale și pot funcționa cu profesioniști sau cu voluntari.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că liniile de asistență acordă victimelor sprijin de calitate și accesibil pe durata unui orar de funcționare adecvat.

Statele membre se asigură că liniile de asistență sunt operate de persoane instruite în mod corespunzător.

Statele membre se asigură că victimele primesc următoarele informații, fără întârzieri inutile, încă de la primul contact cu o autoritate competentă, pentru a permite acestora să își exercite drepturile prevăzute de prezenta directivă:

tipul de sprijin pe care victimele îl pot primi și din partea cui, inclusiv, în cazul în care este relevant, informații de bază privind accesul la asistență medicală, orice tip de asistență specializată, inclusiv asistență psihologică și cazare alternativă;

procedurile privind formularea unei plângeri cu privire la o infracțiune și rolul victimelor în aceste proceduri;

modul și condițiile în care victimele pot obține protecție, inclusiv măsurile de protecție;

modul și condițiile de acces la consiliere juridică, asistență juridică și orice altă formă de consiliere;

modul și condițiile în care victimele pot avea acces la despăgubiri;

modul și condițiile în care victimele au dreptul la interpretare și traducere;

în cazul în care victimele își au reședința în alt stat membru decât cel în care a fost comisă infracțiunea, orice măsură, procedură sau instrument specific care este disponibil pentru a-și apăra interesele în statul membru unde se stabilește primul contact cu autoritatea competentă;

procedurile disponibile de formulare a plângerilor, în cazul în care drepturile acestora nu sunt respectate de autoritatea competentă;

datele de contact pentru comunicările cu privire la cauza lor;

serviciile de justiție reparatorie disponibile;

modul și condițiile în care victimelor li se pot rambursa cheltuielile suportate ca urmare a participării în procedurile penale.

Amploarea sau gradul de detaliu al informațiilor menționate la alineatul (1) poate varia în funcție de nevoile specifice și de situația personală a victimei și de tipul sau natura infracțiunii. Detalii suplimentare pot fi, de asemenea, transmise în etape ulterioare în funcție de nevoile victimei și de relevanța, în fiecare etapă a procedurilor, a unor astfel de detalii.

Statele membre se asigură că victimele primesc o confirmare scrisă de înregistrare a plângerii lor formale depuse de acestea la autoritatea competentă a unui statul membru, care conține elementele de bază ale infracțiunii respective.

Statele membre se asigură că victimele care doresc să formuleze o plângere referitoare la o infracțiune și care nu înțeleg sau nu vorbesc limba autorității competente au posibilitatea de a formula plângerea într-o limbă pe care o înțeleg sau primesc asistența lingvistică necesară.

Statele membre se asigură că victimele care nu înțeleg sau nu vorbesc limba autorității competente primesc, în mod gratuit, o traducere a confirmării scrise de înregistrare a plângerii lor prevăzute la alineatul (1), dacă solicită acest lucru, într-o limbă pe care o înțeleg.

Statele membre se asigură că victimele pot sesiza autoritățile competente în legătură cu săvârșirea de infracțiuni prin intermediul unor canale gratuite, accesibile, ușor de folosit, securizate și disponibile imediat.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a facilita raportarea către autoritățile competente, în conformitate cu normele procedurale naționale, de către persoane fizice sau juridice care au cunoștință sau suspectează, cu bună-credință, că au fost comise infracțiuni sau că urmează să se comită acte de violență.

În scopul facilitării raportării infracțiunilor de către terți, de către organizațiile societății civile care sunt susceptibile de a primi informații despre infracțiuni, statele membre iau măsurile necesare pentru a permite cooperarea dintre autoritățile competente și astfel de organizații.

În cazul în care o altă persoană decât victima raportează o infracțiune, statele membre se asigură că, dacă este necesar și în conformitate cu dreptul intern, autoritățile competente iau măsuri adecvate pentru a proteja victima înainte ca autorul infracțiunii să fie informat că a fost raportată o infracțiune.

Statele membre se asigură că orice persoană care este privată de libertate sau a cărei libertate este restrânsă poate raporta în mod efectiv o infracțiune care a fost săvârșită în centrele de detenție sau de cazare pe care persoana respectivă nu este autorizată să le părăsească sau nu este în măsură să le părăsească după bunul plac sau în locuri în care libertatea de circulație a persoanei respective este restrânsă. Astfel de spații includ cel puțin:

închisori, centre de detenție și celule de reținere pentru persoanele suspectate și acuzate;

centre specializate de detenție și de cazare pentru resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală în statul membru în cauză, inclusiv în scopul pregătirii returnării și îndepărtării acestora;

centre pentru solicitanții și beneficiarii de protecție internațională;

orice altă formă de instituție publică sau privată pe care victima nu este autorizată să o părăsească sau nu este în măsură să o părăsească după bunul plac, cum ar fi centrele specializate de cazare pentru persoanele cu dizabilități, copii și persoane în vârstă.

În cazul în care copiii contactează autoritățile competente pentru a raporta infracțiuni, statele membre se asigură că procedurile de raportare sunt sigure, se desfășoară în mod confidențial în conformitate cu dreptul intern, sunt concepute și accesibile într-un mod adaptat copiilor și utilizează un limbaj corespunzător vârstei și maturității lor.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că victimele care sunt resortisanți ai unor țări terțe, indiferent de statutul lor de rezident, nu sunt descurajate să raporteze o infracțiune și că sunt tratate în mod nediscriminatoriu. Statele membre se asigură, în special, că toate victimele, indiferent de statutul lor de rezident, nu sunt împiedicate să își exercite drepturile în temeiul prezentei directive, inclusiv dreptul lor de a fi audiate în temeiul articolului 10 și dreptul de a beneficia de o evaluare individuală desfășurată în temeiul articolului 22.

Statele membre se asigură că, în momentul raportării unei infracțiuni, victimele:

sunt informate despre posibilitatea ca datele lor cu caracter personal să fie divulgate autorului infracțiunii în conformitate cu articolul 21 alineatul (3), pentru a-i permite acestuia să își exercite dreptul la apărare; și

au ocazia de a-și exprima opiniile cu privire la respectiva posibilitate.

Statele membre se asigură că victimele sunt informate, fără întârzieri inutile, cu privire la dreptul lor de a primi următoarele informații privind procedurile penale inițiate ca urmare a plângerii privind infracțiunea care afectează victima și că, la cerere, primesc astfel de informații:

orice decizie de a nu continua sau de a înceta ancheta sau de a nu începe urmărirea penală împotriva autorului infracțiunii;

data și locul procesului și natura acuzațiilor împotriva autorului infracțiunii;

orice decizie de urmărire penală a autorului infracțiunii;

privind disponibilitatea măsurilor de protecție, inclusiv a ordinelor de protecție;

privind rolul victimei în cadrul procedurilor penale în conformitate cu normele naționale, inclusiv, după caz, cu privire la posibilitatea de a deveni parte la astfel de proceduri;

privind normele aplicabile pentru solicitarea și obținerea de despăgubiri.

Statele membre se asigură că, în funcție de rolul lor în sistemul judiciar penal relevant, victimele sunt informate, fără întârzieri inutile, cu privire la dreptul lor de a primi următoarele informații privind procedurile penale inițiate ca urmare a plângerii privind infracțiunea care afectează victima și că, la cerere, primesc astfel de informații:

orice hotărâre finală pronunțată într-un proces;

informații care să îi permită victimei să ia la cunoștință stadiul procedurilor penale, cu excepția situației excepționale în care desfășurarea corespunzătoare a cauzei ar putea fi afectată printr-o astfel de informare.

Informațiile prevăzute la alineatul (1) litera (a) și la alineatul (2) litera (a) includ motivarea sau un rezumat succint al motivării respectivei hotărâri, cu excepția cazului unei hotărâri aparținând unui juriu sau al unei hotărâri în care motivarea este confidențială, caz în care motivarea nu este furnizată în temeiul dreptului intern.

Dorința victimelor de a primi sau nu informații are forță obligatorie pentru autoritățile competente, cu excepția cazului în care informațiile respective trebuie transmise în virtutea dreptului victimei de a avea o participare activă în procedurile penale. Statele membre permit victimelor să își modifice în orice moment opțiunea și o iau ulterior în considerare.

Statele membre se asigură că victimelor li se oferă posibilitatea de a fi informate fără întârzieri inutile atunci când persoana aflată în arest, urmărită penal sau condamnată pentru infracțiunile care le privesc este eliberată din detenție, inclusiv sub supraveghere judiciară, sau a evadat din detenție. În plus, statele membre se asigură că victimele sunt informate cu privire la orice măsuri relevante adoptate pentru protecția lor în cazul în care autorul infracțiunii a fost eliberat sau a evadat.

Victimele primesc, la cerere, informațiile menționate la alineatul (5) cel puțin în cazurile în care există un pericol sau în cazul unui risc identificat de prejudiciu la adresa acestora, cu excepția cazului în care există un risc identificat de prejudiciu la adresa autorului infracțiunii care ar rezulta din notificare.

Statele membre se asigură că notificarea victimelor cu privire la dreptul de a primi informații despre procedura penală, precum și solicitarea victimelor de a primi astfel de informații în temeiul prezentului articol sunt consemnate în mod corespunzător în conformitate cu procedura de înregistrare prevăzută de dreptul intern.

Statele membre se asigură că victimele care nu înțeleg sau nu vorbesc limba utilizată în procedurile penale la care participă pot beneficia, la cerere și în mod gratuit, de servicii de interpretariat, în funcție de rolul care le revine în cadrul procedurilor penale din sistemul judiciar penal relevant, cel puțin la audierile și interogatoriile victimei în cadrul procedurilor penale în fața organelor de cercetare și a autorităților judiciare, inclusiv în cursul interogatoriilor de către organele de poliție, precum și de servicii de interpretariat în momentul participării active la audierile în fața instanței și a oricăror audieri intermediare care sunt necesare.

Fără a se aduce atingere dreptului la apărare și în conformitate cu normele privind marja de apreciere a instanței, pot fi utilizate mijloace tehnice de comunicare, cum ar fi videoconferința, telefonul sau internetul, cu excepția cazului în care este necesară prezența fizică a interpretului pentru ca victimele să-și poată exercita în mod corespunzător drepturile sau să poată înțelege procedura.

Statele membre se asigură că victimele care nu înțeleg sau nu vorbesc limba utilizată în procedurile penale în care participă beneficiază, la cerere și în mod gratuit, în funcție de rolul care le revine în cadrul procedurilor penale din sistemul judiciar penal relevant, de traducerea informațiilor esențiale exercitării drepturilor lor în cadrul procedurilor penale într-o limbă pe care o înțeleg, în măsura în care aceste informații sunt puse la dispoziția victimelor. Traducerile unor astfel de informații includ, cel puțin, orice hotărâre privind încetarea procedurilor penale referitoare la infracțiunea suferită de victimă și, la cererea victimei, motivarea sau un rezumat succint al motivării respectivei hotărâri, cu excepția cazului unei hotărâri aparținând unui juriu sau al unei hotărâri în care motivarea este confidențială, caz în care motivarea nu este furnizată în temeiul dreptului intern.

Statele membre se asigură că victimele care au dreptul să primească informații privind data și locul procesului, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (b), și care nu înțeleg limba autorității competente primesc, la cerere, o traducere a informațiilor la care au dreptul.

Victimele pot prezenta o cerere motivată pentru ca un document să fie considerat esențial. Nu se impune obligația de a traduce acele părți din documentele esențiale care nu sunt relevante pentru obiectivul de a permite victimelor să participe în mod activ în procedurile penale.

Prin derogare de la alineatele (1) și (3), în locul unei traduceri scrise poate fi furnizată o traducere orală sau un rezumat oral al documentelor esențiale, cu condiția ca o astfel de traducere orală sau rezumat oral să nu prejudicieze caracterul echitabil al procedurilor sau capacitatea victimei de a-și exercita drepturile, inclusiv capacitatea de a participa la procedurile penale în conformitate cu rolul atribuit victimei în cadrul acestora.

Statele membre se asigură că autoritatea competentă evaluează dacă victimele au nevoie de interpretare sau de traducere, astfel cum se prevede la alineatele (1) și (3) din prezentul articol. Victimele pot contesta o decizie de a nu se pune la dispoziție servicii de interpretare sau de traducere. Normele procedurale privind o astfel de contestație sunt stabilite în dreptul intern. Dispozițiile articolului 10b alineatul (2) se aplică hotărârilor de a nu pune la dispoziție servicii de interpretare sau de traducere, pronunțate în timpul ședințelor de judecată.

Interpretarea și traducerea, precum și examinarea unei contestații la o hotărâre de a nu asigura interpretare sau traducere în temeiul prezentului articol nu trebuie să prelungească în mod nerezonabil procedurile penale.

Statele membre se asigură că victimele au acces, în concordanță cu necesitățile lor, la servicii confidențiale de sprijinire a victimelor, în mod gratuit, care acționează în interesul victimelor înainte, în timpul și pentru o durată adecvată după încetarea procedurilor penale. Membrii familiei au acces la serviciile de sprijinire a victimelor în conformitate cu necesitățile lor și cu gravitatea prejudiciului suferit ca urmare a infracțiunii săvârșite împotriva victimei.

Statele membre se asigură că victimele sunt contactate fără întârzieri nejustificate de serviciile de sprijinire generale sau specializate relevante în cazul în care, în urma evaluării individuale menționate la articolul 22, se identifică că au nevoie de sprijin și cu condiția ca victima, fiind informată corespunzător cu privire la serviciile de sprijin care îi pot fi oferite, să consimtă să fie contactată de serviciile de sprijinire sau dacă victima solicită sprijin.

Statele membre adoptă măsuri pentru a înființa servicii specializate, gratuite și confidențiale de sprijinire a victimelor, ca parte integrantă a serviciilor generale de sprijinire a victimelor sau suplimentar acestora, sau pentru a permite organizațiilor de sprijinire a victimelor să facă apel la entități specializate existente care oferă astfel de sprijin specializat. Victimele au acces la astfel de servicii în conformitate cu nevoile lor specifice, iar membrii familiei au acces la respectivele servicii în conformitate cu nevoile lor specifice și cu gravitatea prejudiciului suferit ca urmare a infracțiunii săvârșite împotriva victimei. Dacă serviciile specializate de sprijinire nu sunt furnizate ca parte integrantă a serviciilor generale de sprijinire a victimelor, acestea se coordonează între ele.

Serviciile de sprijinire a victimelor și orice servicii specializate de sprijinire pot fi instituite ca organizații publice sau neguvernamentale și pot fi organizate pe bază profesională sau voluntară.

Statele membre se asigură că accesul la serviciile de sprijinire a victimelor nu depinde de formularea de către victimă a unei plângeri formale în fața unei autorități competente cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.

Statele membre urmăresc să se asigure că serviciile specializate de sprijinire rămân pe deplin operaționale pentru victime în timpul situațiilor de criză, cum ar fi crizele sanitare, umanitare sau alte stări de urgență.

Serviciile de sprijinire a victimelor sunt ușor accesibile și disponibile, inclusiv online sau prin alte mijloace adecvate, cum ar fi tehnologiile informației și comunicațiilor. Statele membre se asigură că distribuția geografică și capacitatea serviciilor de sprijinire a victimelor menționate la prezentul articol și la articolul 9a sunt suficiente, ținând seama de geografia și de componența demografică a statului membru în cauză.

Serviciile de sprijinire a victimelor, astfel cum sunt menționate la articolul 8 alineatul (1), furnizează cel puțin:

informațiile, consilierea și sprijinul relevante pentru exercitarea drepturilor victimelor, inclusiv în ceea ce privește accesul la sistemele naționale de despăgubire pentru victimele infracțiunilor, accesul la consiliere juridică, inclusiv asistență juridică, precum și cu privire la rolul lor în cadrul procedurilor penale, inclusiv pregătirea pentru participarea la proces;

informații privind sau trimitere directă la orice servicii specializate de sprijinire relevante existente;

sprijin emoțional;

sprijin psihologic sau, în cazul în care sprijinul psihologic nu este disponibil, o direcționare către servicii care pot oferi sprijin psihologic;

consiliere privind aspectele financiare și practice subsecvente infracțiunii;

cu excepția cazului în care este furnizată de alte servicii publice sau private, consiliere cu privire la riscurile de victimizare secundară și repetată sau de intimidare și răzbunare, precum și la prevenirea acestora.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că serviciile de sprijinire a victimelor acordă o atenție deosebită nevoilor specifice ale victimelor care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravității infracțiunii.

Cu excepția cazului în care acestea sunt furnizate de alte servicii publice sau private, serviciile specializate de sprijinire menționate la articolul 8 alineatul (3), instituie și pun la dispoziție cel puțin:

adăposturi sau orice altă cazare provizorie adecvată pentru victimele care au nevoie de un loc sigur din cauza unui risc iminent de victimizare secundară și repetată sau de intimidare și răzbunare;

sprijin specific și integrat, precum și informații privind și, după caz, o direcționare către servicii care furnizează examinări medicale și medico-legale, care pot include servicii cuprinzătoare de asistență medicală, inclusiv servicii de sănătate sexuală și reproductivă, în conformitate cu dreptul intern, precum și informații privind și, după caz, direcționarea către consiliere socială și psihologică, inclusiv îngrijire pentru depășirea traumelor, a victimelor cu nevoi specifice, cum ar fi victimele violenței sexuale, victimele violenței bazate pe gen, inclusiv violența împotriva femeilor și violența domestică care intră sub incidența Directivei (UE) 2024/1385 a Parlamentului European și a Consiliului, victimele traficului de persoane, victimele criminalității organizate, victimele cu dizabilități, victimele exploatării, victimele infracțiunilor motivate de ură, victimele terorismului, victimele torturii, victimele disparițiilor forțate și victimele genocidului, ale crimelor împotriva umanității, ale crimelor de război sau ale crimei de agresiune, astfel cum sunt definite la articolele 6, 7, 8 și 8a din Statutul Curții Penale Internaționale.

Statele membre asigură victimelor violenței sexuale acces, în timp util, la servicii de asistență medicală, inclusiv la servicii de sănătate sexuală și reproductivă, în conformitate cu Directiva (UE) 2024/1385 și cu dreptul intern.

Statele membre furnizează serviciile de protecție și serviciile specializate de sprijin necesare pentru a aborda nevoile multiple ale victimelor cu nevoi specifice, în concordanță cu protocoalele sau orientările menționate la articolul 26a alineatul (1) litera (d).

Statele membre se asigură că serviciile de sprijinire menționate la prezentul articol și la articolul 9a îndeplinesc standardele aplicabile în ceea ce privește calitatea serviciilor respective. Serviciile furnizate de serviciile de sprijinire sunt reexaminate, după caz, și, dacă este necesar, adaptate în consecință. Reexaminarea serviciilor respective nu impun o sarcină nejustificată organizațiilor care furnizează serviciile respective.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura victimelor-copii disponibilitatea unor servicii de sprijin specifice și integrate, adaptate acestora, care să asigure sprijin adecvat vârstei acestora și protecție necesară pentru gestionare a cuprinzătoare a multitudinii de nevoi ale victimelor-copii, inclusiv ale copiilor care au suferit un prejudiciu ca urmare a faptului că au fost martori la comiterea unei infracțiuni.

Serviciile de sprijin dedicate și integrate pentru victimele-copii menționate la alineatul (1) prevăd un mecanism de coordonare multiinstituțională care include următoarele servicii:

punerea la dispoziție de informații astfel cum se prevede la articolul 4;

examinări medicale;

sprijin emoțional, social și psihologic;

asistență administrativă;

raportarea infracțiunilor;

evaluarea individuală prevăzută la articolul 22;

înregistrarea pe suport audiovizual a audierii prevăzute la articolul 24 alineatul (1) litera (a).

Statele membre iau în considerare asigurarea furnizării serviciilor menționate la alineatul (2) în același sediu, acordând o atenție deosebită intereselor victimelor-copii, inclusiv gravității prejudiciului suferit de victimele-copii ca urmare a infracțiunii.

Pot fi înființate servicii de sprijinire specifice și integrate pentru victimele-copii menționate la prezentul articol, sub forma unor organizații publice sau neguvernamentale.

CAPITOLUL 3

Statele membre se asigură că victimele pot fi audiate în cursul procedurii penale și pot prezenta probe. În cazul audierii unei victime-copil, se iau în considerare în mod adecvat vârsta și maturitatea acesteia.

Normele procedurale în temeiul cărora victimele pot fi audiate în cursul procedurilor penale și pot prezenta probe se stabilesc în cadrul dreptului intern.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că victimele beneficiază de sprijin emoțional și de informații practice cu privire la aspectele organizatorice ale procedurilor penale din instanță, la sediul acesteia și în conformitate cu nevoile lor individuale.

Statele membre se asigură că victimele, în conformitate cu statutul lor în cadrul procedurilor penale în temeiul dreptului intern, sunt informate fără întârziere cu privire la hotărârile referitoare la dreptul lor la servicii de interpretare și de traducere în timpul audierilor în instanță în temeiul articolului 7 alineatele (1) și (3) și cu privire la hotărârile referitoare la măsurile prevăzute la articolul 23 alineatul (3), pronunțate în cadrul procedurilor în fața instanței, care le afectează în mod direct.

Statele membre se asigură că victimele, în conformitate cu statutul lor în cadrul procedurilor penale în temeiul dreptului intern, au dreptul să solicite reexaminarea, în conformitate cu dreptul intern, cel puțin a oricărei hotărâri pronunțate în cursul audierilor în instanță cu privire la:

dreptul la servicii de interpretare sau de traducere în temeiul articolului 7 alineatele (1) și (3);

dreptul de a fi ascultat în temeiul articolului 10; și

dreptul la asistență juridică în temeiul articolului 13.

Statele membre se asigură că victimele, în funcție de rolul care le revine în sistemul judiciar penal relevant, au dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri de neîncepere a urmăririi penale. Normele procedurale pentru o astfel de revizuire se stabilesc în dreptul intern.

În cazul în care, în conformitate cu dreptul intern, rolul victimei în sistemul judiciar penal relevant se stabilește numai după adoptarea hotărârii de urmărire penală, statele membre se asigură că cel puțin victimele unor încălcări grave au dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri de neîncepere a urmăririi penale. Normele procedurale pentru o astfel de revizuire se stabilesc în cadrul dreptului intern.

Statele membre se asigură că victimele sunt informate fără întârzieri inutile cu privire la dreptul lor de a primi și că primesc, la cerere, informații suficiente pentru a decide dacă doresc sau nu să solicite revizuirea oricărei hotărâri de neîncepere a urmăririi penale.

În cazul în care hotărârea de neîncepere a urmăririi penale este adoptată de cea mai înaltă autoritate de urmărire penală, a cărei hotărâre nu poate face obiectul unei căi de atac în temeiul dreptului intern, calea de atac poate fi soluționată de aceeași autoritate.

Alineatele (1), (3) și (4) nu se aplică deciziei procurorului de neîncepere a urmăririi penale, în cazul în care o astfel de decizie conduce la o soluționare extrajudiciară, în măsura în care dreptul intern prevede aceasta.

Statele membre iau măsuri care garantează protecția victimei împotriva victimizării secundare și repetate, precum și a intimidării și răzbunării, care să se aplice atunci când se recurge la orice serviciu de justiție reparatorie. Astfel de măsuri garantează victimelor care optează să participe în procesul de justiție reparatorie că beneficiază, la cerere, de acces la servicii de justiție reparatorie sigure și competente, cu respectarea cel puțin a următoarelor condiții:

se recurge la servicii de justiție reparatorie dacă acestea sunt în interesul victimei, în funcție de considerațiile privind siguranța și cu acordul liber și în cunoștință de cauză al acesteia, care poate fi retras în orice moment;

înainte de a accepta să participe în procesul de justiție reparatorie, victima primește informații complete și obiective cu privire la proceduri și la eventualele rezultatele ale acestora, precum și informații cu privire la procedurile de supraveghere a punerii în aplicare a oricărui acord;

autorul infracțiunii a recunoscut faptele de bază ale cauzei;

orice acord este încheiat în mod voluntar și poate fi luat în considerare în cadrul oricăror proceduri penale ulterioare;

discuțiile din cadrul procedurilor de justiție reparatorie care nu au loc în public sunt confidențiale și nu sunt divulgate ulterior, cu excepția cazului în care părțile își dau acordul în acest sens sau dacă acest lucru se prevede în dreptul intern, având în vedere interesul public prevalent.

Statele membre facilitează trimiterea cauzelor, dacă este cazul către serviciile de justiție reparatorie, inclusiv prin stabilirea de proceduri sau orientări cu privire la condițiile unei astfel de trimiteri.

Statele membre se asigură că victimele care au dreptul de a se constitui parte în procedurile penale și care nu dispun de mijloace suficiente pentru a plăti asistența unui avocat în cursul procedurilor penale au acces la asistență juridică, inclusiv, după caz, în scopul solicitării de despăgubiri.

Fără a aduce atingere alineatului (1), statele membre se asigură că anumite categorii de victime stabilite în dreptul intern, cum ar fi victimele-copii sau victimele cu dizabilități, care au dreptul de a se constitui parte în procedurile penale și care nu dispun de mijloace suficiente, au dreptul la asistență juridică.

Statele membre oferă victimelor care participă în procedurile penale posibilitatea de a li se rambursa cheltuielile suportate ca urmare a participării lor active la aceste proceduri, în funcție de rolul care le revine în sistemul judiciar penal relevant. Condițiile sau normele procedurale în conformitate cu care victimelor li se pot rambursa cheltuielile se stabilesc în dreptul intern.

Statele membre se asigură că, în urma unei decizii a unei autorități competente, bunurile recuperabile care sunt sechestrate pe durata procedurilor penale li se restituie victimelor fără întârziere, cu excepția cazului în care ele sunt necesare în cadrul procedurilor penale. Condițiile sau normele procedurale în conformitate cu care astfel de bunuri sunt restituite se stabilesc în dreptul intern.

Statele membre se asigură că, în cursul procedurilor penale, victimele au dreptul de a obține o decizie privind despăgubirile din partea autorului infracțiunii, într-un termen rezonabil, cu excepția cazului în care în dreptul intern se prevede că o astfel de decizie se adoptă în cadrul altor proceduri judiciare.

Statele membre instituie măsuri de executare sau de punere în aplicare menite să faciliteze plata de către autorul infracțiunii, fără întârzieri nejustificate, a despăgubirilor acordate victimei.

În cazul în care despăgubirile au fost acordate victimei unei infracțiuni săvârșite intenționat și prin violență, dar autorul infracțiunii nu a plătit victimei într-un termen rezonabil despăgubirile acordate și măsurile menționate la alineatul (2) din prezentul articol nu au avut succes într-un termen rezonabil, statele membre pot plăti în avans, integral sau parțial, despăgubirile acordate victimei respective în conformitate cu dreptul intern. O astfel de plată nu exonerează autorul infracțiunii de obligația de a plăti despăgubirile acordate, iar statele membre au dreptul de a recupera plata respectivă de la autorul infracțiunii.

Statele membre se asigură că autoritățile lor competente adoptă măsurile adecvate pentru a reduce la minimum dificultățile care apar atunci când victima își are reședința într-un alt stat membru decât cel în care a fost săvârșită infracțiunea, în special în ceea ce privește desfășurarea procedurilor. În acest scop, autorităților statului membru în care a fost săvârșită infracțiunea le revine sarcina:

de a lua o declarație victimei imediat după formularea plângerii cu privire la săvârșirea infracțiunii în fața autorității competente;

de a audia victimele care au reședința într-un alt stat membru prin videoconferință sau alte mijloace de transmisie audiovizuală, în conformitate cu Convenția cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, elaborată de Consiliu în temeiul articolului 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană și semnată la 29 mai 2000 și cu Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului;

de a facilita participarea la procedurile penale a victimelor care își au reședința într-un alt stat membru prin videoconferință sau altă tehnologie de comunicare la distanță, în măsura în care acest lucru este posibil în temeiul dreptului Uniunii și al dreptului intern și în conformitate cu rolul victimei în cadrul procedurilor penale.

Statele membre se asigură că victimele infracțiunilor săvârșite într-un alt stat membru decât cel în care acestea își au reședința pot formula o plângere în fața autorităților competente din statul membru de reședință, dacă nu au posibilitatea de a face acest lucru în statul membru în care a fost săvârșită infracțiunea sau, în cazul săvârșirii unei infracțiuni grave, potrivit dreptului intern al respectivului stat membru, dacă nu doresc să facă acest lucru.

Statele membre se asigură că autoritatea competentă care a înregistrat plângerea victimei o transmite fără întârziere autorității competente a statului membru în care a fost săvârșită infracțiunea, în cazul în care competența de a iniția procedurile nu a fost încă exercitată de statul membru în care a fost înregistrată plângerea.

Statele membre se asigură că autoritățile competente pot solicita asistență din partea Eurojust în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1727 al Parlamentului European și al Consiliului și din partea Rețelei Judiciare Europene instituite prin Decizia 2008/976/JHA a Consiliului și pot transmite Eurojust și Rețelei Judiciare Europene informațiile menite să faciliteze cooperarea cu autoritățile competente ale altor state membre în cazurile transfrontaliere, în conformitate cu mandatele Eurojust și ale Rețelei Judiciare Europene.

CAPITOLUL 4

Fără a aduce atingere dreptului la apărare, statele membre garantează adoptarea unor măsuri de protecție a siguranței victimelor și a membrilor familiilor acestora împotriva victimizării secundare și repetate și a intimidării și răzbunării, inclusiv împotriva riscului unor vătămări emoționale sau psihologice, și de protecție a demnității victimelor pe durata audierilor și în momentul depunerii mărturiei. După caz, astfel de măsuri includ și proceduri instituite în temeiul dreptului intern pentru protecția fizică a victimelor și a membrilor familiilor acestora.

Statele membre se asigură că se poate acorda acces la măsurile de sprijin și de protecție în temeiul prezentei directive victimelor care au suferit prejudicii suplimentare, cum ar fi privarea de demnitate, ca urmare a glorificării infracțiunilor grave, astfel cum sunt stabilite în dreptul intern, cum ar fi instigarea publică la săvârșirea unei infracțiuni de terorism stabilită la articolul 5 din Directiva (UE) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului, sau ca urmare a aducerii unui omagiu autorilor infracțiunii.

Statele membre stabilesc condițiile necesare pentru a permite, atunci când este necesar, evitarea contactului dintre victime și membrii familiilor acestora și autorul infracțiunii în incinta în care se desfășoară procedurile penale, din oficiu sau la cererea victimei, cu excepția cazului în care contactul este impus de procedurile penale.

Statele membre se asigură că noile spații ale instanțelor judecătorești beneficiază de săli de așteptare separate pentru victime. Statele membre evaluează posibilitatea și fezabilitatea creării unor zone de așteptare separate pentru victime în spațiile existente ale instanțelor.

Statele membre se asigură că, atunci când este necesar, victimele sunt informate cu privire la măsurile disponibile pentru a evita contactul cu autorul infracțiunii.

Fără a se aduce atingere dreptului la apărare și în conformitate cu normele privind marja de apreciere a instanțelor, statele membre se asigură că pe durata cercetărilor penale:

audierile victimelor se desfășoară fără întârzieri nejustificate, de îndată ce autoritatea competentă a înregistrat o plângere cu privire la săvârșirea unei infracțiuni;

numărul audierilor victimelor este cât mai redus cu putință, iar audierile au loc numai atunci când sunt strict necesare pentru desfășurarea cercetării penale;

victimele pot fi însoțite de reprezentantul lor legal și de o persoană aleasă de acestea, cu excepția cazului în care s-a luat o decizie contrară motivată în legătură cu una dintre persoanele respective sau cu amândouă;

examinările medicale sunt reduse la minimum și se desfășoară numai atunci când sunt strict necesare în scopul procedurilor penale.

Statele membre se asigură că autoritățile competente pot adopta, în cursul procedurilor penale, măsurile adecvate pentru a proteja viața privată, inclusiv caracteristicile personale ale victimei luate în considerare în evaluarea individuală prevăzută la articolul 22, și imaginile victimelor și ale membrilor familiilor acestora. În plus, statele membre se asigură că autoritățile competente pot adopta toate măsurile legale pentru a împiedica difuzarea publică a oricăror informații care ar putea duce la identificarea unei victime-copil.

În vederea protejării vieții private, a integrității personale și a datelor cu caracter personal ale victimei, în ceea ce privește libertatea de exprimare și de informare și libertatea și pluralismul mass-media, statele membre încurajează mass-media să adopte măsuri de autoreglementare.

Statele membre se asigură că datele cu caracter personal referitoare la locul de reședință al victimei sau alte date de contact echivalente, cum ar fi numărul de telefon și adresa de e-mail ale victimei, nu sunt comunicate autorului infracțiunii, cu excepția cazului în care acest lucru este necesar în sensul articolului 7 din Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului sau în cazul în care autoritățile competente, fie la cerere, fie din oficiu, în urma unei evaluări de la caz la caz, au stabilit că există un interes legitim pentru divulgare care prevalează dreptului victimei la protecția datelor cu caracter personal.

Alineatul (3) se aplică procedurilor penale inițiate după 2 iulie 2029.

Statele membre se asigură că victimele beneficiază de o evaluare individuală promptă (denumită în continuare evaluarea individuală) pentru a li se identifica pe tot parcursul procedurilor nevoile de sprijin și protecție specifice și pentru a se determina dacă și în ce măsură victima ar putea beneficia de sprijin psihologic suplimentar în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (ca) prin intermediul serviciilor furnizate în temeiul articolului 9a sau de măsurile speciale prevăzute la articolul 18, 18a, 23 sau 24, din cauza vulnerabilității deosebite a victimei respective la victimizare secundară și repetată, la intimidare sau la răzbunare.

Evaluarea individuală se inițiază cât mai devreme posibil, cum ar fi de la primul contact al victimei cu autoritățile competente și durează atât timp cât este necesar, în funcție de nevoile specifice ale fiecărei victime. Atunci când, în urma evaluării individuale inițiale de către autoritățile cu care victimele au primul contact, reiese că este necesară o evaluare consolidată, o astfel de evaluare se efectuează, după caz, în colaborare sau coordonare cu instituțiile și organismele relevante, precum și cu serviciile generale și specializate de sprijinire, inclusiv prin direcționarea către astfel de servicii, în funcție de nevoile individuale ale victimei și de stadiul procedurii.

Evaluarea individuală ia în considerare în special:

caracteristicile personale ale victimei, inclusiv experiențele relevante de discriminare, printre care se numără discriminarea bazată pe motive intersecționale, cum ar fi genul, inclusiv identitatea de gen, vârsta, handicapul, statutul de rezident, religia sau convingerile, limba, rasa, originea socială sau etnică și orientarea sexuală;

tipul sau natura infracțiunii;

circumstanțele infracțiunii;

relația victimei cu autorul infracțiunii și riscurile pe care le prezintă acesta.

În contextul evaluării individuale, se acordă o atenție deosebită:

victimelor care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravității sau a repetării infracțiunii;

victimelor unei infracțiuni din cauza prejudecăților sau din motive de discriminare care ar putea avea legătură, în special, cu caracteristicile lor personale;

victimelor care sunt deosebit de vulnerabile din cauza relației lor cu autorul infracțiunii și a dependenței de acesta.

În contextul evaluării individuale, se acordă o atenție deosebită riscului pe care îl prezintă autorul infracțiunii, prevăzut la alineatul (2) litera (d), cum ar fi:

riscul de comportament violent;

riscul de vătămare corporală;

riscul de utilizare a armelor;

legăturile cu un grup de criminalitate organizată sau participarea într-un astfel de grup;

de abuz de droguri sau de alcool;

rele tratamente aplicate minorului;

probleme de sănătate mintală;

comportament de urmărire repetată;

exprimarea unor amenințări sau discursuri de incitare la ură.

În sensul prezentei directive, se prezumă că victimele-copii au nevoie de sprijin și de protecție specifice din cauza vulnerabilității la victimizarea secundară și repetată sau la intimidare și răzbunare. Pentru a se determina dacă și în ce măsură ar beneficia de măsurile speciale prevăzute la articolele 18, 18a, 23 și 24, victimele-copii fac obiectul unei evaluări individuale. Evaluarea individuală a victimelor-copii se organizează în cadrul serviciilor de sprijinire specifice și integrate menționate la articolul 9a și ia în considerare nevoile specifice pe care victimele-copii fără îngrijire părintească le pot avea ca urmare a unei infracțiuni.

Amploarea evaluării individuale poate fi adaptată în funcție de gravitatea infracțiunii și de nivelul prejudiciului aparent suferit de victimă.

Evaluările individuale se desfășoară cu strânsa implicare a victimelor și iau în considerare dorințele victimelor, inclusiv refuzul acestora de a beneficia de măsurile speciale prevăzute la articolele 8, 9, 9a, 23 și 24.

Statele membre se asigură că evaluarea individuală este reanalizată în funcție de nevoile individuale ale victimei și că, după caz, se iau măsuri noi sau că măsurile în curs sunt adaptate pentru a reflecta nevoile individuale ale victimei, pentru a se asigura că măsurile de sprijin și de protecție corespund evoluției situației victimei. Dacă elementele de bază ale evaluării individuale s-au modificat în mod semnificativ, statele membre se asigură că aceasta este actualizată pe toată durata procedurilor penale.

Fără a se aduce atingere dreptului la apărare și în conformitate cu normele privind marja de apreciere a instanței, statele membre se asigură că victimele cu nevoi specifice de protecție care beneficiază de măsurile speciale identificate ca urmare a unei evaluări individuale pot beneficia de măsurile prevăzute la alineatele (2), (3) și (4) de la prezentul articol. Atunci când, din cauza unor constrângeri operaționale sau practice, este imposibil să se aplice o măsură specială preconizată în urma evaluării individuale sau atunci când există o nevoie urgentă de a audia victima și neîndeplinirea acesteia ar putea aduce prejudicii victimei sau unei alte persoane sau ar putea prejudicia desfășurarea procedurii, statele membre pot decide, în mod excepțional, să nu se aplice măsura specială preconizată.

Următoarele măsuri speciale se pun la dispoziție în cursul cercetărilor penale pentru victimele cu nevoi specifice de protecție identificate în conformitate cu articolul 22 alineatul (1):

audierea victimei se desfășoară în incinte concepute sau adaptate în acest scop;

audierea victimei se desfășoară de către sau prin intermediul unor profesioniști pregătiți în acest scop;

toate audierile victimei sunt realizate de aceleași persoane, cu excepția cazului în care acest lucru este contrar bunei administrări a justiției;

toate audierile victimelor violenței sexuale sau ale violenței bazate pe gen, inclusiv ale violenței împotriva femeilor și ale violenței domestice care intră sub incidența Directivei (UE) 2024/1385, cu excepția cazului în care sunt efectuate de un procuror sau de un judecător, sunt efectuate de o persoană de același sex cu victima, dacă victima dorește acest lucru, cu condiția ca desfășurarea procedurilor penale să nu fie prejudiciată.

Următoarele măsuri sunt disponibile în cursul procedurilor judiciare pentru victimele cu nevoi specifice de protecție identificate în conformitate cu articolul 22 alineatul (1):

măsuri de evitare a contactului vizual între victime și autorii infracțiunilor, inclusiv pe parcursul depunerii mărturiei, prin mijloace adecvate, inclusiv prin utilizarea mijloacelor tehnice de comunicare;

măsuri de garantare a posibilității ca victima să fie audiată în instanță fără a fi prezentă, în special prin folosirea mijloacelor tehnice de comunicare adecvate;

măsuri pentru a se evita adresarea unor întrebări inutile privind viața privată a victimei care nu au legătură cu infracțiunea, inclusiv cu privire la orientarea sexuală a victimei, la genul acesteia, inclusiv identitatea de gen, sau comportamentele sexuale anterioare; și

măsuri prin care să se permită derularea audierii în absența publicului.

Statele membre se asigură că autorităților lor competente li se conferă competența de a lua măsuri adecvate în cursul procedurilor penale și atât timp cât este necesar pentru a oferi protecție fizică victimelor cu nevoi specifice de protecție, astfel cum au fost identificate în conformitate cu articolul 22, inclusiv următoarele măsuri:

prezența continuă sau temporară a autorităților de aplicare a legii sau a altor organisme care oferă protecție fizică în conformitate cu dreptul intern;

ordine de interdicție, de restricție sau de protecție, pentru a acorda protecție victimelor împotriva oricăror acte de violență, în conformitate cu dreptul intern;

accesul la adăposturi și la alte spații de cazare provizorie adecvate, în conformitate cu dreptul intern.

Statele membre se asigură că, atunci când acest lucru este relevant pentru siguranța victimei, autoritățile competente informează victima cu privire la posibilitatea de a solicita ordine de interdicție, de restricție sau de protecție și cu privire la posibilitatea de a solicita recunoașterea transfrontalieră a ordinelor de protecție în conformitate cu Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European și a Consiliului sau a măsurilor de protecție în temeiul Regulamentului (UE) nr. 606/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.

Pe lângă măsurile prevăzute la articolul 23, statele membre se asigură că atunci când victima este copil:

în cercetările penale, toate audierile victimei-copil pot fi înregistrate pe suport audiovizual și că aceste înregistrări pot fi utilizate ca probe în procedurile penale;

în cercetările și procedurile penale, în funcție de rolul victimelor în sistemul judiciar penal relevant, autoritățile competente numesc un reprezentant special pentru victimele-copii în cazul în care, conform dreptului intern, titularii răspunderii părintești nu pot reprezenta victima-copil ca urmare a unui conflict de interese între aceștia și victima-copil sau atunci când victima-copil este neînsoțită sau separată de familie;

în cazul în care victima-copil are dreptul la consiliere juridică, aceasta are dreptul la propriul consilier juridic și la reprezentare în nume propriu în procedurile unde există sau ar putea exista un conflict de interese între victima-copil și titularii răspunderi părintești sau alte părți;

în cadrul procedurilor penale sunt garantate, în conformitate cu articolul 10, dreptul copilului de a fi ascultat și interesul superior al copilului.

În cazul în care vârsta victimei nu este cunoscută și există motive pentru a se considera că aceasta este copil, în sensul prezentei directive se prezumă că victima este copil.

În cazul implicării în infracțiune a titularului răspunderii părintești într-un mod care include un conflict de interese între victimele-copii și titularul răspunderii părintești, statele membre iau în considerare interesul superior al copilului și se asigură că orice act care necesită consimțământ în temeiul dreptului intern nu este condiționat de consimțământul titularului răspunderii părintești.

CAPITOLUL 5

Statele membre se asigură că funcționarii care ar putea intra în contact cu victimele, precum personalul polițienesc și personalul instanțelor, beneficiază de cursuri de formare atât generale, cât și de specialitate, la un nivel adecvat din punctul de vedere al contactului cu victimele, în vederea creșterii nivelului de conștientizare de către aceștia a nevoilor victimelor, pentru a le permite să trateze victimele într-un mod imparțial, respectuos, nediscriminatoriu și profesionist și, când este cazul, într-un mod care să țină seama de traume, de dimensiunea de gen, de dizabilități și de specificitatea situației copiilor și pentru a preveni victimizarea secundară. Se asigură, de asemenea, formare în ceea ce privește victimele criminalității informatice.

Fără a aduce atingere independenței judiciare și diferențelor organizatorice ale sistemelor judiciare din Uniune, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că li se pun la dispoziție judecătorilor și procurorilor implicați în anchete penale și în proceduri penale cursuri de formare, atât generală cât și de specialitate, cu privire la obiectivele prezentei directive, care să corespundă funcțiilor judecătorilor și procurorilor respectivi. Astfel de cursuri de formare se bazează pe drepturile omului, este axată pe victime și țin seama de dimensiunea de gen, de dizabilități și de specificitatea situației copiilor.

Fără a aduce atingere independenței profesiei juridice, statele membre recomandă ca responsabilii cu formarea avocaților să ofere cursuri de formare atât generală cât și de specialitate, pentru a spori nivelul de conștientizare al avocaților cu privire la nevoile victimelor și pentru a le permite să trateze victimele într-un mod care să țină seama de traume, de dimensiunea de gen, de dizabilități și de specificitatea situației copiilor.

Prin serviciile publice sau prin finanțarea organizațiilor de sprijinire a victimelor, statele membre încurajează inițiative prin care cei care furnizează servicii de sprijin victimelor și de justiție reparatorie să beneficieze de cursuri de formare corespunzătoare la un nivel adecvat în ceea ce privește contactul cu victimele și îndeplinesc standardele profesionale necesare pentru a garanta că aceste servicii sunt furnizate într-un mod imparțial, respectuos, nediscriminatoriu, care ține seama de specificitatea situației copiilor și într-un mod profesionist.

În conformitate cu funcțiile practicianului, inclusiv ale practicienilor relevanți din domeniul sănătății, cu natura și nivelul contactului acestuia cu victimele, cursurile de formare urmăresc să-i permită practicianului să recunoască victimele și să le trateze în mod respectuos, profesionist și nediscriminatoriu.

Cursurile de formare menționate la prezentul articol țin seama de protocoalele sau orientările menționate la articolul 26a alineatul (1).

Cursurile de formare menționate la prezentul articol, care țin de responsabilitatea statelor membre, se desfășoară cu regularitate. Fiecare stat membru ia măsuri pentru a sprijini organismele și organizațiile responsabile cu astfel de cursuri de formare, astfel încât să dezvolte, să organizeze și să asigure accesul la astfel de cursuri de formare, precum și să asigure calitatea și disponibilitatea acestora pe întreg teritoriul respectivului stat membru.

Statele membre adoptă măsurile corespunzătoare, inclusiv prin intermediul tehnologiilor informației și comunicațiilor pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la drepturile prevăzute în prezenta directivă, a reduce riscul victimizării și a reduce la minimum impactul negativ al criminalității și riscurile de victimizare secundară și repetată, de intimidare și răzbunare, în special prin orientarea către grupuri vulnerabile precum copiii și victimele violenței bazate pe gen. Astfel de acțiuni pot include campanii de informare și de conștientizare și programe de cercetare și educare, dacă este cazul în cooperare cu organizațiile relevante ale societății civile și cu alte părți interesate, precum și măsuri de sensibilizare a victimelor cu privire la locul în care pot obține ajutor și la modul în care își pot exercita drepturile, inclusiv prin punerea la dispoziție a unor registre publice ale organizațiilor de sprijin acreditate.

Statele membre oferă publicului informații privind raportarea unei infracțiuni, drepturile victimelor, serviciile generale și specializate de sprijinire a victimelor, funcționarea sistemului judiciar, precum și procedurile și modalitățile relevante de formularea cererilor. Astfel de informații ar trebui să fie ușor de accesat, ușor de utilizat, comunicate într-un limbaj simplu și ușor accesibile, de exemplu pe un site web.

Statele membre adoptă măsurile adecvate pentru a facilita cooperarea dintre statele membre în vederea îmbunătățirii exercitării de către victime a drepturilor lor, astfel cum sunt prevăzute de prezenta directivă și în cadrul dreptului intern. Cooperarea în cauză urmărește cel puțin:

schimbul de bune practici;

consultarea în cazuri individuale; și

asistența acordată rețelelor europene care lucrează în domenii direct relevante pentru drepturile victimelor.

Statele membre se asigură că autoritățile lor competente sunt în măsură să prelucreze datele cu caracter personal ale victimelor, inclusiv să transmită datele respective către autoritățile competente din statul membru de reședință al victimei în cazul în care victima își dă acordul, sau, în cazul în care victima nu este în măsură să își dea acordul, în absența unui astfel de acord, în conformitate cu dreptul Uniunii aplicabil.

Statele membre stabilesc și pun în aplicare protocoale sau orientări specifice care, în conformitate cu dreptul intern, au caracter obligatoriu sau neobligatoriu, referitoare la organizarea în temeiul prezentei directive a serviciilor și acțiunilor autorităților competente și ale persoanelor care intră în contact cu victimele. Protocoalele sau orientările se elaborează în coordonare și cooperare cu părțile interesate relevante, cum ar fi autoritățile centrale, în conformitate cu structura internă a acestora sau cu repartizarea competențelor lor în statele membre, autoritățile de aplicare a legii, autoritățile de urmărire penală, autoritățile judiciare, autoritățile responsabile de executarea măsurilor privative de libertate, serviciile de justiție reparatorie și serviciile de sprijinire a victimelor, în consultare cu organizațiile profesionale relevante și cu organizațiile societății civile, pentru a răspunde nevoilor victimelor.

de a comunica victimelor toate informațiile necesare adaptate la nevoile lor, în conformitate cu prezenta directivă;

de aplicare a articolului 5a din prezenta directivă de către autoritățile competente;

de a efectua evaluarea individuală prevăzută la articolul 22 și de a acorda servicii de sprijin pentru victimele cu nevoi specifice, luând în considerare nevoile individuale ale victimelor în diferitele etape ale procedurii penale;

de cooperare între serviciile de sprijinire generale și specializate, inclusiv serviciile de sprijinire specifice și integrate pentru victimele-copii, astfel cum se prevede la articolul 9a.

Statele membre se asigură că protocoalele sau orientările menționate la alineatul (1) sunt revizuite atunci când este necesar pentru a se asigura eficacitatea acestora, de exemplu în cazul unor modificări semnificative ale dreptului intern.

Statele membre se asigură că victimele își pot exercita drepturile prevăzute la articolul 3a, la articolul 5 alineatul (1) și la articolul 5a alineatul (1) în ceea ce privește raportarea online prin intermediul tehnologiilor informației și comunicațiilor.

Statele membre se asigură că victimele își pot exercita drepturile prevăzute la articolul 4 alineatul (1), la articolul 5 alineatul (3), la articolul 5a alineatul (6), la articolul 6 alineatele (1), (2), (4), (5) și (6) și la articolul 10b prin intermediul tehnologiilor informației și comunicațiilor, dacă sunt disponibile, în conformitate cu dreptul intern.

Statele membre se asigură că victimele nu sunt împiedicate, din cauză că își au reședința într-un alt stat membru, să își exercite drepturile menționate la alineatul (1) prin intermediul tehnologiilor informației și comunicațiilor.

În cazul în care sistemele naționale ce oferă tehnologii ale informației și comunicațiilor necesită utilizarea identificării electronice, a semnăturilor și a sigiliilor electronice, statele membre permit utilizarea portofelelor europene pentru identitatea digitală, a sistemelor de identificare electronică notificate, a semnăturilor electronice calificate și a sigiliilor electronice calificate ale oricărui alt stat membru, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului.

Statele membre se asigură că victimele cu dizabilități beneficiază în condiții egale cu celelalte persoane de tehnologiile informației și comunicațiilor menționate la articolul 26b din prezenta directivă, prin respectarea cerințelor de accesibilitate prevăzute în anexa I la Directiva (UE) 2019/882 a Parlamentului European și a Consiliului.

Statele membre se asigură că victimele cu dizabilități pot avea acces, în condiții egale cu celelalte persoane, la orice procedură, serviciu de sprijin și măsură de protecție care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive, în conformitate cu cerințele de accesibilitate prevăzute în anexa I la Directiva (UE) 2019/882.

CAPITOLUL 6

Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 16 noiembrie 2015.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a stabili un sistem de colectare, elaborare și diseminare a statisticilor privind victimele.

numărul victimelor;

numărul și tipul infracțiunilor raportate.

Statele membre depun diligențe să colecteze statisticile menționate la prezentul articol pe baza unei dezagregări comune elaborate în cooperare cu Comisia (Eurostat) și în conformitate cu standardele elaborate de aceasta în cooperare cu autoritățile naționale. Statele membre transmit aceste date Comisiei (Eurostat) o dată la trei ani. Datele transmise nu conțin date cu caracter personal.

Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene sprijină statele membre și Comisia în colectarea, producerea și diseminarea de statistici disponibile privind victimele criminalității și în raportarea datelor disponibile care arată modul în care victimele și-au exercitat drepturile prevăzute în prezenta directivă.

Comisia (Eurostat) sprijină statele membre în procesul de colectare a datelor menționat la alineatul (1), inclusiv prin stabilirea unor standarde comune.

Statele membre pun statisticile colectate la dispoziția publicului într-un mod accesibil și ușor de înțeles. Statisticile nu conțin date cu caracter personal.

Fără a aduce atingere autonomiei bugetare a statelor membre, statele membre asigură resurse umane și financiare suficiente pentru aplicarea eficace a măsurilor prevăzute în prezenta directivă.

Până la 2 iulie 2032, Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la aplicarea prezentei directive. Raportul examinează gradul în care statele membre au luat măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive, inclusiv în ceea ce privește punerea în aplicare la nivel tehnic și, în special, modul în care statele membre au pus în aplicare articolul 9a alineatul (3). În raportul său, Comisia ia în considerare constatările Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și ale Eurostat.

Raportul este însoțit, dacă este cazul, de o propunere legislativă.

Decizia-cadru 2001/220/JAI se înlocuiește pentru statele membre care participă la adoptarea prezentei directive, fără a se aduce atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere în dreptul intern.

Pentru statele membre care participă la adoptarea prezentei directive, trimiterile la decizia-cadru sus-menționată se interpretează drept trimiteri la prezenta directivă.

Prezenta directivă intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezenta directivă se adresează statelor membre, în conformitate cu tratatele.