AcasăLegislație UE02011R0900-20131112

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr . 900/2011 al Comisiei din 7 septembrie 2011 privind autorizarea lasalocidului A sodiu ca aditiv furajer pentru fazani, bibilici, prepelițe și potârnichi, altele decât păsările ouătoare [titularul autorizației Zoetis Belgium SA ] (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:12.11.2013
În vigoare din:12.11.2013
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 9 alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea utilizării aditivilor destinați hranei animalelor și prezintă motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.
2
În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere de autorizare pentru lasalocid A sodiu, număr CAS 25999-20-6. Cererea a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
3
Cererea se referă la autorizarea lasalocidului A sodiu, număr CAS 25999-20-6, ca aditiv furajer pentru fazani, bibilici, prepelițe și potârnichi, altele decât păsările ouătoare, urmând să fie clasificat în categoria coccidiostatice și histomonostatice.
4
Utilizarea preparatului respectiv a fost autorizată pentru zece ani pentru puii pentru îngrășare și pentru găinile ouătoare până la 16 săptămâni, prin Regulamentul (CE) nr. 1455/2004 al Comisiei, și pentru curcani până la 16 săptămâni prin Regulamentul (UE) nr. 847/2010 al Comisiei.
5
Au fost prezentate noi date în sprijinul cererii pentru autorizarea lasalocidului A sodiu, număr CAS 25999-20-6, pentru fazani, bibilici, prepelițe și potârnichi, altele decât păsările ouătoare. În avizul său din 16 martie 2011, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, lasalocidul A sodiu, număr CAS 25999-20-6, nu are efecte adverse asupra sănătății animalelor, a sănătății oamenilor sau asupra mediului și că acesta este eficient pentru a controla coccidioza la speciile țintă. Aceasta consideră că sunt necesare cerințe specifice pentru un program de monitorizare ulterioară introducerii pe piață privind rezistența la bacterii și la Eimeria spp. De asemenea, autoritatea a verificat raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana animalelor, prezentat de laboratorul comunitar de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
6
Evaluarea lasalocidului A sodiu, număr CAS 25999-20-6, arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. Prin urmare, utilizarea acestui preparat ar trebui să fie autorizată, conform anexei la prezentul regulament.
7
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Paragraf
Preparatul specificat în anexă, aparținând categoriei de aditivi coccidiostatice și histomonostatice, este autorizat ca aditiv în hrana animalelor în condițiile prevăzute în respectiva anexă.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1