Paragraf
În scopul prezentei decizii, prin curs de schimb se înțelege cursul de schimb zilnic publicat de Banca Centrală Europeană.
Paragraf
Cu excepția cazurilor în care prezenta decizie dispune altfel, cursul de schimb este cursul publicat în ziua în care instituția efectuează operațiunea.
Paragraf
În scopul de a stabili un drept și de a calcula pentru prima dată cuantumul unei prestații, o instituție a unui stat membru care trebuie să transforme o sumă în moneda unui alt stat membru folosește:
Paragraf
cursul de schimb publicat în ultima zi a perioadei respective, atunci când, în conformitate cu legislația națională, o instituție ia în considerare sumele, precum veniturile sau prestațiile, obținute într-o anumită perioadă anterioară datei pentru care se calculează prestația;
Paragraf
cursul de schimb publicat în prima zi a lunii imediat precedente lunii în care trebuie să se aplice dispoziția respectivă, atunci când, în conformitate cu legislația națională, o instituție ia în considerare o singură sumă în scopul calculării prestației.
Paragraf
Punctul 3 se aplică mutatis mutandis atunci când o instituție a unui stat membru trebuie să transforme o sumă în moneda unui alt stat membru pentru a recalcula prestația datorită producerii unor schimbări ale situației de fapt sau legale a persoanei în cauză.
Paragraf
O instituție care plătește o prestație care se indexează periodic potrivit legislației naționale și în cazul în care sumele în altă monedă au un impact asupra prestației respective va utiliza, atunci când recalculează prestația, cursul de schimb publicat în prima zi a lunii care precede luna în care se face indexarea, cu excepția cazurilor în care legislația națională dispune altfel.
Paragraf
În sensul articolului 90 din Regulamentul (CE) nr. 987/2009, data care trebuie luată în considerare pentru stabilirea cursului de schimb aplicabil între două monede este:
Paragraf
în cazul unei cereri de compensare cu plățile restante/plățile curente, ziua lucrătoare imediat precedentă celei în care partea solicitantă a transmis cererea finală de compensare cu plățile restante/plățile curente; sau
Paragraf
în cazul unei cereri de recuperare, ziua lucrătoare imediat precedentă celei în care partea solicitantă a transmis prima cerere de recuperare.
Paragraf
În sensul prezentului punct, zi lucrătoare înseamnă o zi lucrătoare a Băncii Centrale Europene în care aceasta publică o rată de referință zilnică pentru schimb valutar.
Paragraf
În sensul articolului 65 alineatele (6) și (7) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 și al articolului 70 din Regulamentul (CE) nr. 987/2009, atunci când se face comparația între suma efectiv plătită de instituția locului de reședință și suma maximă de rambursat menționată la articolul 65 alineatul (6) teza a treia din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 (valoarea prestației la care ar avea dreptul persoana în cauză în conformitate cu legislația statului membru sub a cărei incidență s-a aflat ultima dată, dacă ar fi înregistrată la serviciile de ocupare a forței de muncă din statul membru respectiv), data care trebuie luată în considerare pentru stabilirea cursului de schimb este prima zi a lunii calendaristice în care s-a încheiat perioada pentru care se face rambursarea.
Paragraf
Prezenta decizie se revizuiește după primul an de la intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 și a Regulamentului (CE) nr. 987/2009.
Paragraf
Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la data intrării în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 987/2009.