Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,
1
La 16 aprilie 2003, Consiliul a adoptat Poziția comună 2003/280/PESC de sprijinire a punerii efective în aplicare a mandatului TPII.
2
La 30 martie 2004, Consiliul a adoptat Poziția comună 2004/293/PESC privind reînnoirea măsurilor stabilite în sprijinul punerii efective în aplicare a mandatului Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie (TPII).
3
Poziția comună 2004/293/PESC a fost prelungită ultima dată prin Poziția comună 2009/164/PESC din 26 februarie 2009 de reînnoire a măsurilor stabilite în sprijinul punerii efective în aplicare a mandatului Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie (TPII) până la 16 martie 2010.
4
Anumite persoane acuzate de TPII continuă să se afle în libertate și s-a dovedit că acestea sunt ajutate în eforturile lor de a continua să se sustragă justiției.
5
Măsurile prevăzute în Poziția comună 2004/293/PESC ar trebui să fie reînnoite pentru încă 12 luni,
Articolul 1
Alineatul 1
Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a împiedica intrarea sau deplasarea în tranzit pe teritoriul lor a persoanelor menționate în lista din anexă, care desfășoară activități menite să ajute persoane aflate în libertate să se sustragă în continuare justiției, deși au comis crimele de care au fost acuzate de către TPII, sau care, de altfel, acționează într-un mod care ar putea împiedica TPII să își îndeplinească în mod corespunzător mandatul.
Alineatul 2
Un stat membru nu este obligat, în temeiul alineatului (1), să refuze propriilor resortisanți accesul pe teritoriul său.
Alineatul 3
Alineatul (1) se aplică fără a aduce atingere cazurilor în care un stat membru se supune unei obligații de drept internațional, și anume:
Litera a
în calitate de țară gazdă a unei organizații internaționale interguvernamentale;
Litera b
în calitate de țară gazdă a unei conferințe internaționale convocate de Organizația Națiunilor Unite sau desfășurate sub auspiciile acesteia;
Litera c
în temeiul unui acord multilateral care conferă privilegii și imunități; sau
Litera d
în temeiul Tratatului de Conciliere din 1929 (Pactul Lateran) încheiat de Sfântul Scaun (Statul Cetății Vaticanului) și Italia.
Alineatul 4
Se consideră că alineatul (3) se aplică de asemenea în cazul în care un stat membru este țară gazdă a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).
Alineatul 5
Consiliul este informat în mod corespunzător în toate cazurile în care un stat membru acordă o derogare în temeiul alineatelor (3) sau (4).
Alineatul 6
Statele membre pot face derogări de la măsurile menționate la alineatul (1), în cazul în care deplasarea unei persoane este justificată din motive umanitare urgente sau în cazul în care persoana respectivă se deplasează pentru a participa la reuniuni interguvernamentale, inclusiv la reuniuni a căror inițiativă aparține Uniunii Europene sau la reuniuni găzduite de un stat membru care asigură în acel moment președinția OSCE, în cazul în care la aceste reuniuni se poartă un dialog politic care vizează direct sprijinirea TPII în îndeplinirea mandatului său.
Alineatul 7
Orice stat membru care dorește să acorde derogări în sensul alineatului (6) informează în scris Consiliul cu privire la aceasta. Se consideră că derogarea este acordată, cu excepția cazului în care unul sau mai mulți membri ai Consiliului se opun în scris în patruzeci și opt de ore de la primirea comunicării în cauză. În cazul în care unul sau mai mulți membri ai Consiliului se opun, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide acordarea derogării propuse.
Alineatul 8
În cazul în care, în aplicarea alineatelor (3), (4), (6) și (7), un stat membru autorizează persoanele menționate în anexă să intre sau să se deplaseze în tranzit pe teritoriul său, această autorizație se limitează la obiectivul pentru care a fost acordată și la persoanele în cauză.
Articolul 2
Paragraf
Consiliul, hotărând la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate sau a unui stat membru, modifică în măsura în care este necesar lista din anexă.
Articolul 3
Paragraf
Pentru ca dispozițiile menționate anterior să aibă cel mai mare impact posibil, Uniunea încurajează statele terțe să adopte măsuri restrictive analoge celor prevăzute de prezenta decizie.
Articolul 4
Alineatul 1
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării. Aceasta expiră la 16 martie 2012.
Alineatul 2
Prezenta decizie este revizuită în mod constant. Aceasta este reînnoită sau modificată, după caz, în cazul în care Consiliul consideră că obiectivele definite de aceasta nu au fost îndeplinite.
Articolul 5
Paragraf
Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
BILBIJA, Milorad
Paragraf
Fiul lui Svetko BILBIJA
Paragraf
Data și locul nașterii: 13.8.1956, Sanski Most, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.: 3715730
Paragraf
Carte de identitate nr.: 03GCD9986
Paragraf
Cod numeric personal: 1308956163305
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă: Brace Pantica 7, Banja Luka, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
BJELICA, Milovan
Paragraf
Data și locul nașterii: 19.10.1958, Rogatica, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.: 0000148, eliberat la 26.7.1998 la Srpsko Sarajevo (anulat)
Paragraf
Carte de identitate nr.: 03ETA0150
Paragraf
Cod numeric personal: 1910958130007
Paragraf
Alias: Cicko
Paragraf
Adresă: Societatea CENTREK, Pale, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
ECIM (EĆIM), Ljuban
Paragraf
Data și locul nașterii: 6.1.1964, Sviljanac, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.: 0144290, eliberat la 21.11.1998 la Banja Luka (anulat)
Paragraf
Carte de identitate nr.: 03GCE3530
Paragraf
Cod numeric personal: 0601964100083
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă: Ulica Stevana Mokranjca 26, Banja Luka, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
HADZIC (HADŽIĆ), Goranka
Paragraf
Fiica lui: Branko și Milena HADZIC (HADŽIĆ)
Paragraf
Data și locul nașterii: 18.6.1962, localitatea Vinkovci, Croația
Paragraf
Pașaport nr.:
Paragraf
Carte de identitate nr.: 1806962308218 (JMBG), Carte de identitate nr. 569934/03
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă: Aranj Janosa Street 9, Novi Sad, Serbia
Paragraf
Relația cu persoane acuzate de crime de război: sora lui Goran HADZIC (HADŽIĆ)
Paragraf
HADZIC (HADŽIĆ), Ivana
Paragraf
Fiica lui: Goran și Živka HADZIC (HADŽIĆ)
Paragraf
Data și locul nașterii: 25.2.1983, Vukovar, Croația
Paragraf
Pașaport nr.:
Paragraf
Carte de identitate nr.:
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă: Aranj Janosa Street 9, Novi Sad, Serbia
Paragraf
Relația cu persoane acuzate de crime de război: fiica lui Goran HADZIC (HADŽIĆ)
Paragraf
HADZIC (HADŽIĆ), Srecko (Srećko)
Paragraf
Fiul lui: Goran și Zivka HADZIC (HADŽIĆ)
Paragraf
Data și locul nașterii: 8.10.1987, Vukovar, Croația
Paragraf
Pașaport nr.:
Paragraf
Carte de identitate nr.:
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă: Aranj Janosa Street 9, Novi Sad, Serbia
Paragraf
Relația cu persoane acuzate de crime de război: fiul lui Goran HADZIC (HADŽIĆ)
Paragraf
HADZIC (HADŽIĆ), Zivka (Živka)
Paragraf
Fiica lui Branislav NUDIC (NUDIĆ)
Paragraf
Data și locul nașterii: 9.6.1957, Vinkovci, Croația
Paragraf
Pașaport nr.:
Paragraf
Carte de identitate nr.:
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă: Aranj Janosa Street 9, Novi Sad, Serbia
Paragraf
Relația cu persoane acuzate de crime de război: soția lui Goran HADZIC (HADŽIĆ)
Paragraf
JOVICIC (JOVIČIĆ), Predrag
Paragraf
Fiul lui Desmir JOVICIC (JOVIČIĆ)
Paragraf
Data și locul nașterii: 1.3.1963, Pale, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.: 4363551
Paragraf
Carte de identitate nr.: 03DYA0852
Paragraf
Cod numeric personal: 0103963173133
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă: Milana Simovica 23, Pale, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
KESEROVIC (KESEROVIĆ), Dragomir
Paragraf
Fiul lui Slavko
Paragraf
Data și locul nașterii: 8.6.1957, Piskavica/Banja Luka, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.: 4191306
Paragraf
Carte de identitate nr.: 04GCH5156
Paragraf
Cod numeric personal: 0806957100028
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă:
Paragraf
KIJAC, Dragan
Paragraf
Data și locul nașterii: 6.10.1955, Sarajevo, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.:
Paragraf
Carte de identitate nr.:
Paragraf
Cod numeric personal:
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă:
Paragraf
KOJIC (KOJIĆ), Radomir
Paragraf
Fiul lui: Milanko și Zlatana
Paragraf
Data și locul nașterii: 23.11.1950, Bijela Voda, Sokolac, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.: 4742002, eliberat în 2002 la Sarajevo (expirat în 2007)
Paragraf
Carte de identitate nr.: 03DYA1935, eliberată la 7.7.2003 în Sarajevo
Paragraf
Cod numeric personal: 2311950173133
Paragraf
Alias: Mineur sau Ratko
Paragraf
Adresă: 115 Trifka Grabeza, Pale, sau Hotel KRISTAL, Jahorina, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
KOVAC (KOVAČ), Tomislav
Paragraf
Fiul lui Vaso
Paragraf
Data și locul nașterii: 4.12.1959, Sarajevo, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.:
Paragraf
Carte de identitate nr.:
Paragraf
Cod numeric personal: 0412959171315
Paragraf
Alias: Tomo
Paragraf
Adresă: Bijela, Muntenegru; și Pale, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
KUJUNDZIC (KUJUNDŽIĆ), Predrag
Paragraf
Fiul lui Vasilija
Paragraf
Data și locul nașterii: 30.1.1961, Suho Pole, Doboj, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.:
Paragraf
Carte de identitate nr.: 03GFB1318
Paragraf
Cod numeric personal: 3001961120044
Paragraf
Alias: Predo
Paragraf
Adresă: Doboj, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
LUKOVIC (LUKOVIĆ), Milorad Ulemek
Paragraf
Data și locul nașterii: 15.5.1968, Belgrad, Serbia
Paragraf
Pașaport nr.:
Paragraf
Carte de identitate nr.:
Paragraf
Cod numeric personal:
Paragraf
Alias: Legija [identitate falsă IVANIC, Zeljko (IVANIĆ, Željko)]
Paragraf
Adresă: încarcerat (închisoarea locală Belgrad, Bacvanska 14, Belgrad)
Paragraf
MALIS (MALIŠ), Milomir
Paragraf
Fiul lui Dejan Malis (MALIŠ)
Paragraf
Data și locul nașterii: 3.8.1966, Bjelice
Paragraf
Pașaport nr.:
Paragraf
Carte de identitate nr.:
Paragraf
Cod numeric personal: 0308966131572
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă: Vojvode Putnika, Foca, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
MANDIC (MANDIĆ), Momcilo (Momčilo)
Paragraf
Data și locul nașterii: 1.5.1954, Kalinovik, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.: 0121391, eliberat la 12.5.1999 la Srpsko Sarajevo, Bosnia și Herțegovina (anulat)
Paragraf
Carte de identitate nr.:
Paragraf
Cod numeric personal: 0105954171511
Paragraf
Alias: Momo
Paragraf
Adresă: încarcerat
Paragraf
MARIC (MARIĆ), Milorad
Paragraf
Fiul lui Vinko MARIC (MARIĆ)
Paragraf
Data și locul nașterii: 9.9.1957, Visoko, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.: 4587936
Paragraf
Carte de identitate nr.: 04GKB5268
Paragraf
Cod numeric personal: 0909957171778
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă: Vuka Karadzica 148, Zvornik, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
MICEVIC (MIČEVIĆ), Jelenko
Paragraf
Fiul lui: Luka și Desanka, nume înainte de căsătorie: SIMIC (SIMIĆ)
Paragraf
Data și locul nașterii: 8.8.1947, Borci, lângă Konjic, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.: 4166874
Paragraf
Carte de identitate nr.: 03BIA3452
Paragraf
Cod numeric personal: 0808947710266
Paragraf
Alias: Filaret
Paragraf
Adresă: Mănăstirea Milesevo, Serbia
Paragraf
NINKOVIC (NINKOVIĆ), Milan
Paragraf
Fiul lui Simo
Paragraf
Data și locul nașterii: 15.6.1943, Doboj, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.: 3944452
Paragraf
Carte de identitate nr.: 04GFE3783
Paragraf
Cod numeric personal: 1506943120018
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă:
Paragraf
OSTOJIC (OSTOJIĆ), Velibor
Paragraf
Fiul lui Jozo
Paragraf
Data și locul nașterii: 8.8.1945, Celebici, Foca, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.:
Paragraf
Carte de identitate nr.:
Paragraf
Cod numeric personal:
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă:
Paragraf
OSTOJIC (OSTOJIĆ), Zoran
Paragraf
Fiul lui Mico OSTOJIC (OSTOJIĆ)
Paragraf
Data și locul nașterii: 29.3.1961, Sarajevo, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.:
Paragraf
Carte de identitate nr.: 04BSF6085
Paragraf
Cod numeric personal: 2903961172656
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă: Malta 25, Sarajevo, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
PAVLOVIC (PAVLOVIĆ), Petko
Paragraf
Fiul lui Milovan PAVLOVIC (PAVLOVIĆ)
Paragraf
Data și locul nașterii: 6.6.1957, Ratkovici, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.: 4588517
Paragraf
Carte de identitate nr.: 03GKA9274
Paragraf
Cod numeric personal: 0606957183137
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă: Vuka Karadjica 148, Zvornik, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
POPOVIC (POPOVIĆ), Cedomir (Čedomir)
Paragraf
Fiul lui Radomir POPOVIC (POPOVIĆ)
Paragraf
Data și locul nașterii: 24.3.1950, Petrovici
Paragraf
Pașaport nr.:
Paragraf
Carte de identitate nr.: 04FAA3580
Paragraf
Cod numeric personal: 2403950151018
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă: Crnogorska 36, Bileca, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
PUHALO, Branislav
Paragraf
Fiul lui Djuro
Paragraf
Data și locul nașterii: 30.8.1963, Foca, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.:
Paragraf
Carte de identitate nr.:
Paragraf
Cod numeric personal: 3008963171929
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă:
Paragraf
RADOVIC (RADOVIĆ), Nade
Paragraf
Fiul lui Milorad RADOVIC (RADOVIĆ)
Paragraf
Data și locul nașterii: 26.1.1951, Foca, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.: 0123256 pașaport vechi (anulat)
Paragraf
Carte de identitate nr.: 03GJA2918
Paragraf
Cod numeric personal: 2601951131548
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă: Stepe Stepanovica 12, Foca/Srbinje, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
RATIC (RATIĆ), Branko
Paragraf
Data și locul nașterii: 26.11.1957, MIHALJEVCI SLAVONSKA POZEGA, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.: 0442022, eliberat la 17.9.1999 la Banja Luka
Paragraf
Carte de identitate nr.: 03GCA8959
Paragraf
Cod numeric personal: 2611957173132
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă: Ulica Krfska 42, Banja Luka, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
ROGULJIC (ROGULJIĆ), Slavko
Paragraf
Data și locul nașterii: 15.5.1952, SRPSKA CRNJA HETIN, Serbia
Paragraf
Pașapoarte expirate nr. 3747158, eliberat la 12.4.2002 la Banja Luka, expirat la 12.4.2007, și nr. 0020222, eliberat la 25.8.1988 la Banja Luka, expirat la 25.8.2003
Paragraf
Carte de identitate nr.: 04EFA1053
Paragraf
Cod numeric personal: 1505952103022
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă: 21 Vojvode Misica, Laktasi, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
SAROVIC (ŠAROVIĆ), Mirko
Paragraf
Data și locul nașterii: 16.9.1956, Rusanovici-Rogatica, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.: 4363471, eliberat la Istocno Sarajevo. Data expirării: 8.10.2008
Paragraf
Carte de identitate nr.: 04PEA4585
Paragraf
Cod numeric personal: 1609956172657
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă: Bjelopoljska 42, 71216 Srpsko Sarajevo, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
SKOCAJIC (SKOČAJIĆ), Mrksa (Mrkša)
Paragraf
Fiul lui Dejan SKOCAJIC (SKOČAJIĆ)
Paragraf
Data și locul nașterii: 5.8.1953, Blagaj, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașaport nr.: 3681597
Paragraf
Carte de identitate nr.: 04GDB9950
Paragraf
Cod numeric personal: 0508953150038
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă: Brigada Trebinjskih, Trebinje, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
VRACAR (VRAČAR), Milenko
Paragraf
Data și locul nașterii: 15.5.1956, Nisavici, Prijedor, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Pașapoarte expirate nr. 3865548, eliberat la 29.8.2002 la Banja Luka, expirat la 29.8.2007, și nr. 0280280, eliberat la 4.12.1999 la Banja Luka, expirat la 4.12.2004, și nr. 0062130, eliberat la 16.9.1998 la Banja Luka, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
Carte de identitate nr.: 03GCE6934
Paragraf
Cod numeric personal: 1505956160012
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă: 14 Save Ljuboje, Banja Luka, Bosnia și Herțegovina
Paragraf
ZOGOVIC (ZOGOVIĆ), Milan
Paragraf
Fiul lui Jovan
Paragraf
Data și locul nașterii: 7.10.1939, Dobrusa
Paragraf
Pașaport nr.:
Paragraf
Carte de identitate nr.:
Paragraf
Cod numeric personal:
Paragraf
Alias:
Paragraf
Adresă: