Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 318/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului, în special articolul 40 alineatul (1) litera (g) și articolul 40 alineatul (2) litera (d),
1
Articolul 39 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 952/2006 al Comisiei din 29 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 318/2006 al Consiliului în ceea ce privește gestionarea pieței interne a zahărului și regimul cotelor prevede că agențiile de intervenție pot vinde zahărul numai după ce o decizie a fost adoptată de Comisie în acest sens.
2
Belgia, Republica Cehă, Spania, Irlanda, Italia, Ungaria, Polonia, Slovacia și Suedia dețin stocuri de intervenție de zahăr. Pentru a răspunde cerințelor pieței, este necesar să se lanseze o licitație permanentă pentru a face aceste stocuri disponibile pentru export.
3
Pentru a evita orice abuz în ceea ce privește reimportul sau reintroducerea în Comunitate de produse din sectorul zahărului care au beneficiat de restituiri la export, este necesar să nu se stabilească nicio restituire la export pentru țările din Balcanii Occidentali.
4
Pentru a ține cont de situația pieței comunitare, este necesar să se prevadă stabilirea de către Comisie a unei restituiri maxime la export pentru fiecare licitație parțială.
5
Este necesar ca agențiile de intervenție din Belgia, Republica Cehă, Spania, Irlanda, Italia, Ungaria, Polonia, Slovacia și Suedia să comunice Comisiei ofertele. Ofertanții trebuie să rămână anonimi.
6
În conformitate cu articolul 42 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 952/2006, este necesar ca prețul care trebuie plătit de către ofertantul declarat câștigător să fie stabilit în invitația de participare la licitație.
7
În conformitate cu articolul 42 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 952/2006, este necesară stabilirea duratei de validitate a certificatelor de export.
8
În scopul de a asigura buna gestionare a zahărului depozitat, este necesar să se prevadă ca statele membre să comunice Comisiei cantitățile vândute și exportate efectiv.
9
Articolul 59 al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 952/2006 prevede că Regulamentul (CE) nr. 1262/2001 al Comisiei din 27 iunie 2001 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1260/2001 al Consiliului privind cumpărarea și vânzarea zahărului de către agențiile de intervenție se aplică în continuare la zahărul care a fost acceptat pentru intervenție înainte de 10 februarie 2006. Cu toate acestea, pentru revânzarea zahărului deținut de agențiile de intervenție, această distincție nu este necesară și aplicarea acesteia ar crea dificultăți de ordin administrativ pentru statele membre. Prin urmare, este necesar să se excludă aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1262/2001 la revânzarea zahărului deținut de agențiile de intervenție în conformitate cu prezentul regulament.
10
Cantitățile disponibile pentru un stat membru care pot fi atribuite în momentul în care Comisia stabilește restituirea maximă la export trebuie să țină cont de cantitățile atribuite în baza Regulamentului (CE) nr. 1039/2006 al Comisiei din 7 iulie 2006 privind lansarea unei licitații permanente pentru revânzarea pe piața comunitară a zahărului deținut de agențiile de intervenție din Belgia, Germania, Republica Cehă, Spania, Irlanda, Italia, Ungaria, Polonia, Slovenia, Slovacia și Suedia.
11
Comitetul de gestionare a zahărului nu a emis un aviz în termenul stabilit de președinte,
Articolul 1
Paragraf
Agențiile de intervenție din Belgia, Republica Cehă, Spania, Irlanda, Italia, Ungaria, Polonia, Slovacia și Suedia pun în vânzare, prin lansarea unei invitații permanente de participare la licitație pentru exportul către toate destinațiile, cu excepția Andorrei, a Gibraltarului, a Ceutei, a Meillei, a Sfântului Scaun (Cetatea Vaticanului), a Liechtensteinului, a comunelor Livigno și Campione d'Italia, a insulei Helgoland, a Groenlandei, a Insulelor Feroe, a zonelor din Cipru în care Guvernul Republicii Cipru nu exercită un control efectiv, a Albaniei, a Croației, a Bosniei și Herțegovinei, a Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, a Serbiei și a Muntenegrului, o cantitate totală de 852681 tone de zahăr acceptat prin intervenție și disponibil pentru export. Cantitățile maxime respective pe stat membru sunt menționate în anexa I.
Articolul 2
Alineatul 1
Perioada de depunere a ofertelor pentru prima licitație parțială este 19 ianuarie-24 ianuarie 2007 ora 15.00, ora Bruxelles-ului.
Litera
la 7 și 21 februarie 2007;
Litera
la 7 și 28 martie 2007;
Litera
la 18 și 25 aprilie 2007;
Litera
la 9 și 23 mai 2007;
Litera
la 13 și 27 iunie 2007,
Litera
la 11 și 18 iulie 2007;
Litera
la 8 și 29 august 2007;
Litera
la 12 și 26 septembrie 2007.
Alineatul 2
Ofertele se depun la agenția de intervenție care deține zahărul, astfel cum se menționează în anexa I.
Articolul 3
Paragraf
În termen de două ore de la expirarea termenului de depunere menționat la articolul 2 alineatul (1), agențiile de intervenție respective transmit Comisiei ofertele prezentate.
Paragraf
Identitatea ofertanților trebuie să rămână secretă.
Paragraf
Ofertele depuse sunt comunicate în format electronic, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa II.
Paragraf
În cazul în care nu s-a depus nicio ofertă, statul membru informează Comisia cu privire la aceasta, în același termen.
Articolul 4
Alineatul 1
Comisia stabilește restituirea maximă la export pentru zahărul alb și zahărul brut sau decide să nu accepte ofertele în conformitate cu procedura menționată la articolul 39 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 318/2006.
Alineatul 2
Cantitatea disponibilă pentru un lot este redusă cu cantitățile atribuite în aceeași zi pentru lotul respectiv prin Regulamentul (CE) nr. 1039/2006.
Litera a
proporțional cu cantitatea totală menționată în fiecare ofertă; sau
Litera b
prin licitație, până la concurența unui tonaj maxim care urmează să fie stabilit pentru fiecare ofertant; sau
Litera c
prin tragere la sorți.
Alineatul 3
Prețul care urmează să fie plătit de ofertantul declarat câștigător în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 952/2006 este de 632 EUR pe tonă pentru zahărul alb și de 497 EUR pe tonă pentru zahărul brut.
Articolul 5
Alineatul 1
Cererile de licențe de export și licențele cuprind în căsuța 20 una dintre mențiunile care figurează în anexa III.
Alineatul 2
Licențele de export eliberate în baza unei licitații parțiale sunt valabile de la data eliberării până la expirarea celei de-a cincea luni care urmează celei în cursul căreia a avut loc licitația parțială.
Articolul 6
Alineatul 1
Cel târziu în cea de-a cincea zi lucrătoare de la stabilirea de către Comisie a restituirii maxime la export, agențiile de intervenție respective comunică Comisiei, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa IV, cantitatea exactă vândută prin licitație parțială.
Alineatul 2
Cel târziu la sfârșitul fiecărei luni pentru luna precedentă, statele membre notifică Comisia în legătură cu cantitățile de zahăr corespunzătoare certificatelor de export trimise autorităților competente și cantitățile corespunzătoare de zahăr alb exportat, ținând cont de toleranțele prevăzute la articolul 8 alineatele (4) și (5) din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000 al Comisiei.
Articolul 7
Paragraf
Prin derogare de la articolul 59 al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 952/2006, prezentul regulament se aplică la revânzarea, în conformitate cu articolul 1 din prezentul regulament, de zahăr acceptat pentru intervenție înainte de 10 februarie 2006.
Articolul 8
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
ANEXA I
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
Model care urmează să fie utilizat pentru notificarea Comisiei, astfel cum se menționează la articolul 3
Paragraf
Formular
Paragraf
A se trimite prin fax la următorul număr: +32 2 292 10 34.
Paragraf
Licitație permanentă pentru revânzarea zahărului deținut de agențiile de intervenție
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 38/2007
Anexa 3
ANEXA III
Paragraf
ANEXA III
Paragraf
Mențiuni la care se face referire la articolul 5 alineatul (1)
Anexa 4
ANEXA IV
Paragraf
ANEXA IV
Paragraf
Model care urmează să fie utilizat pentru notificarea Comisiei, astfel cum se menționează la articolul 6 alineatul (1)
Paragraf
Formular
Paragraf
A se trimite prin fax la următorul număr: +32 2 292 10 34.
Paragraf
Licitație parțială a … pentru revânzarea de zahăr deținut de agențiile de intervenție
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 38/2007
Tabel 1
State membre ale căror agenții de intervenție dețin zahăr
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3