AcasăLegislație UE02005D0263-20081020

Decizia Comisiei din 4 martie 2005 de autorizare a statelor membre să adopte, în conformitate cu Directiva 94/55/CE, anumite derogări cu privire la transportul rutier al mărfurilor periculoase [notificată cu numărul C(2005) 440] (Text cu relevanță pentru SEE) (2005/263/CE)

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:20.10.2008
În vigoare din:20.10.2008
Articole:4
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 94/55/CE a Consiliului din 21 noiembrie 1994 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la transportul rutier de mărfuri periculoase, în special articolul 6 alineatul (9),
1
În conformitate cu articolul 6 alineatul (9) din Directiva 94/55/CE, statele membre trebuie să notifice în prealabil Comisiei derogările, pentru prima dată până la 31 decembrie 2002 sau în termen de doi ani de la ultima dată a aplicării versiunilor modificate ale anexelor la directivă.
2
Anumite state membre au notificat Comisiei până la 31 decembrie 2002 dorința de a adopta derogări de la Directiva 94/55/CE. Prin Decizia 2003/635/CE din 20 august 2003 de autorizare a statelor membre, în temeiul Directivei 94/55/CE, să adopte anumite derogări cu privire la transportul rutier de mărfuri periculoase, Comisia a autorizat adoptarea de către statele membre a derogărilor enumerate în anexele I și II la această decizie.
3
Directiva 2003/28/CE a Comisiei a modificat anexele A și B la Directiva 94/55/CE. În temeiul Directivei 2003/28/CE, statele membre au pus în aplicare legislația internă până la 1 iulie 2003, ultima dată de aplicare menționată la articolul 6 alineatul (9) din Directiva 94/55/CE fiind 30 iunie 2003.
4
Câteva state membre au notificat dorința lor de a adopta derogări. Comisia a examinat notificările pentru a determina respectarea condițiilor prevăzute la articolul 6 alineatul (9) din Directiva 94/55/CE și le-a aprobat. Statele membre respective ar trebui, prin urmare, să fie autorizate să adopte derogările menționate.
5
Cu aceeași ocazie, se consideră că este de dorit să se reunească toate derogările autorizate până în prezent într-o decizie unică. Decizia 2003/635/CE ar trebui, prin urmare, să fie abrogată și înlocuită.
6
Pentru a asigura actualizarea cu regularitate a derogărilor, Comisia propune o actualizare cuprinzătoare a tuturor derogărilor existente cel puțin o dată la cinci ani.
7
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului pentru transportul de mărfuri periculoase, instotuit prin articolul 9 din Directiva 94/55/CE a Consiliului,

Articolul 1

Paragraf
Statele membre enumerate în anexa I sunt autorizate să aplice derogările prevăzute în anexa I referitoare la transportul rutier pe teritoriul lor a unor mici cantități din anumite mărfuri periculoase.
Paragraf
Derogările menționate se aplică fără discriminare.

Articolul 2

Paragraf
Statele membre enumerate în anexa II sunt autorizate să aplice derogările prevăzute în anexa II referitoare la transportul local limitat la teritoriul lor.
Paragraf
Derogările menționate se aplică fără discriminare.

Articolul 3

Paragraf
Decizia 2003/635/CE se abrogă.
Paragraf
Trimiterile la decizia abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta decizie.

Articolul 4

Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Anexa 1
ANEXA IDerogări acordate statelor membre pentru anumite mărfuri periculoase în cantități mici
Paragraf
ANEXA I
Paragraf
Derogări acordate statelor membre pentru anumite mărfuri periculoase în cantități mici
Paragraf
BELGIA
Paragraf
RO-SQ 1.1
Paragraf
Obiect: Clasa 1 — cantități mici.
Paragraf
Trimiterea la anexa la Directiva 94/55/CE (denumită în continuare directiva): 1.1.3.6.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: marginalul 1.1.3.6 limitează la 20 kg cantitatea de explozivi minieri care se pot transporta în vehicule obișnuite.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Decretul regal din 23 septembrie 1958 privind explozivii, astfel cum a fost modificat prin Decretul regal din 14 mai 2000.
Paragraf
Conținutul legislației interne: articolul 111. Operatorii depozitelor situate la distanță mare de centrele de aprovizionare pot fi autorizați să transporte cel mult 25 kg de dinamită sau explozivi puternici și 300 detonatoare în autovehicule obișnuite, sub rezerva respectării condițiilor care vor fi stabilite de serviciul de explozivi.
Paragraf
RO-SQ 1.2
Paragraf
Obiect: transportul containerelor goale necurățate care au conținut produse din diferite clase.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 5.4.1.1.6.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: derogarea 6-97.
Paragraf
Conținutul legislației interne: se menționează pe documentul de transport: ambalaje goale necurățate care au conținut produse din diferite clase.
Paragraf
Observații: derogare înregistrată de Comisia Europeană sub numărul 21 (în conformitate cu articolul 6.10).
Paragraf
DANEMARCA
Paragraf
RO-SQ 2.1 (modificat)
Paragraf
RO-SQ 2.2
Paragraf
Obiect: transportul rutier, în același vehicul, al ambalajelor care conțin substanțe explozive și al ambalajelor care conțin detonatoare.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 7.5.2.2.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: dispoziții privind ambalarea în comun.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Bekendtgørelse nr. 729 of 15. august 2001 om vejtransport of farligt gods § 4, stk. 1.
Paragraf
Conținutul legislației interne: în conformitate cu § 4, stk. 1, trebuie respectate regulile ADR în cazul transportului rutier de mărfuri periculoase.
Paragraf
Observații: În practică, este necesar să existe posibilitatea ambalării substanțelor explozive împreună cu detonatoarele în același vehicul în timpul transportului acestora de la locul unde sunt depozitate la locul utilizării și înapoi.
Paragraf
În cazul modificării legislației daneze cu privire la transportul mărfurilor periculoase, autoritățile daneze vor permite aceste transporturi în următoarele condiții:
Paragraf
Nu se transportă mai mult 25 kg substanțe explozive din grupa D.
Paragraf
Nu se transportă mai mult de 200 detonatoare din grupa B.
Paragraf
Detonatoarele și substanțele explozive trebuie ambalate separat în ambalaje certificate ONU, în conformitate cu normele stabilite prin Directiva 2000/61/CE de modificare a Directivei 94/55/CE.
Paragraf
Distanța dintre ambalajul care conține detonatoare și ambalajul care conține substanțe explozive trebuie să fie de cel puțin 1 metru. Această distanță trebuie respectată chiar și în cazul unei frânări bruște. Ambalajul care conține substanțe explozive și ambalajul care conține detonatoare trebuie să fie amplasate într-un mod care să permită scoaterea rapidă a acestora din vehicul.
Paragraf
Toate celelalte norme referitoare la transportul rutier de mărfuri periculoase trebuie respectate.
Paragraf
GERMANIA
Paragraf
RO-SQ 3.1
Paragraf
Obiect: ambalarea și încărcarea în comun a pieselor de automobile cu clasificarea 1.4G cu anumite mărfuri periculoase (n4).
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 4.1.10 și 7.5.2.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: dispoziții privind ambalarea și încărcarea în comun.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Gefahrgut-Ausnahmeverordnung – GGAV 2002 vom 6.11.2002 (BGBl. I S. 0503), geändert durch Artikel 2 der Verordnung vom 28.4.2003 (BGBl. I S. 595); Ausnahme 28.
Paragraf
Conținutul legislației interne: numerele ONU 0431 și ONU 0503 pot fi încărcate împreună cu anumite mărfuri periculoase (produse destinate construcției de automobile) în anumite cantități, specificate în derogare. Nu trebuie depășită valoarea 1000 (comparabilă cu 1.1.3.6.4).
Paragraf
Observații: derogarea este necesară pentru a se asigura livrarea rapidă a pieselor de siguranță pentru automobile în funcție de cererea locală. Datorită mari diversității a acestei game de produse, nu se obișnuiește depozitarea acestor produse în garajele locale.
Paragraf
RO-SQ 3.2
Paragraf
Obiect: exceptarea de la cerința privind deținerea unui document de transport și a unei declarații a expeditorului pentru anumite cantități de mărfuri periculoase după cum se specifică la punctul 1.1.3.6 (n1).
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 5.4.1.1.1 și 5.4.1.1.6.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: conținutul documentului de transport.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Gefahrgut-Ausnahmeverordnung – GGAV 2002 vom 6.11.2002 (BGBl. I S. 4350), geändert durch Artikel 2 der Verordnung vom 28.4.2003 (BGBl. I S. 595); Ausnahme 18.
Paragraf
Conținutul legislației interne: pentru toate clasele, cu excepția clasei 7: nu este necesar un document de transport, în cazul în care cantitatea de mărfuri transportate nu depășește cantitățile prevăzute la punctul 1.1.3.6.
Paragraf
Observații: informațiile furnizate de marcajul și etichetarea ambalajelor sunt considerate suficiente pentru transporturile naționale, deoarece un document de transport nu este întotdeauna corespunzător, în cazul distribuției locale.
Paragraf
Derogarea este înregistrată de Comisia Europeană sub numărul 22 [în conformitate cu articolul 6 alineatul (10)].
Paragraf
RO-SQ 3.3 (revocat)
Paragraf
RO-SQ 3.4
Paragraf
Obiect: transportul de instrumente de măsură și pompe de carburant (goale, necurățate).
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: dispoziții aplicabile numerelor ONU 1202, 1203 și 1223.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: instrucțiuni privind ambalarea, marcarea, documentele, transportul și manipularea, instrucțiuni pentru echipajele vehiculelor.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Gefahrgut-Ausnahmeverordnung – GGAV 2002 vom 6.11.2002 (BGBl. I S. 4350), geändert durch Artikel 2 der Verordnung vom 28.4.2003 (BGBl. I S. 595); Ausnahme 24.
Paragraf
Conținutul legislației interne: specificarea reglementărilor aplicabile și a dispozițiilor auxiliare pentru aplicarea derogării; până la 1000 l: comparabil cu ambalajele goale, necurățate; peste 1000 l: conformare cu anumite reglementări referitoare la cisterne; doar transportul ambalajelor goale și necurățate.
Paragraf
Observații: Lista nr. 7, 38, 38a.
Paragraf
RO-SQ 3.5
Paragraf
Obiect: exceptarea anumitor mărfuri în cantități mici destinate uzului privat.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: tabelul de la capitolul 3.2 pentru anumite numere ONU din clasele 1-9.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: autorizarea transportului și dispoziții.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Gefahrgut-Ausnahmeverordnung – GGAV 2002 vom 6.11.2002 (BGBl. I S. 4350), geändert durch Artikel 2 der Verordnung vom 28.4.2003 (BGBl. I S. 595); Ausnahme 3.
Paragraf
Conținutul legislației interne: clasele 1 – 9; exceptare pentru diferite mărfuri în cantități foarte mici ale căror ambalaje și cantități sunt destinate uzului privat; maximum 50 kg pentru o unitate de transport; aplicarea cerințelor generale de ambalare pentru ambalajele interioare.
Paragraf
Observații: derogare până la 31.12.2004.
Paragraf
Lista nr. 14*.
Paragraf
RO-SQ 3.6
Paragraf
Obiect: autorizarea ambalării în comun.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 4.1.10.4 MP2.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: interzicerea ambalării în comun.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Gefahrgut-Ausnahmeverordnung – GGAV 2002 vom 6.11.2002 (BGBl. I S. 4350), geändert durch Artikel 2 der Verordnung vom 28.4.2003 (BGBl. I S. 595); Ausnahme 21.
Paragraf
Conținutul legislației interne: Clasele 1.4S, 2, 3 și 6.1; autorizarea ambalării în comun a articolelor din clasa 1.4S (cartușe pentru arme de calibru mic), aerosoli (clasa 2) și materiale de curățare și tratament din clasele 3 și 6.1 (numerele ONU indicate) sub formă de seturi care se vând ambalate în comun în ambalaje din grupa II și în cantități mici.
Paragraf
Observații: Lista nr. 30*, 30a, 30b, 30c, 30d, 30e, 30f, 30g.
Paragraf
FRANȚA
Paragraf
RO-SQ 6.1
Paragraf
Obiect: transportul de aparate portabile și mobile de radiografie gamma (18).
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: anexele A și B
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: -
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Arrêté du 1er juin 2001 relatif au transport de marchandises dangereuses par route (Decretul din 1 iunie 2001 privind transportul rutier de mărfuri periculoase, Decretul ADR) - Article 28.
Paragraf
Conținutul legislației interne: transportul de aparate de radiografie gamma de către utilizatori în vehicule speciale este exceptat, dar face obiectul unor norme speciale.
Paragraf
RO-SQ 6.2
Paragraf
Obiect: transportul de deșeuri rezultate din activitățile de îngrijire care implică riscuri infecțioase și sunt asimilate părților anatomice încadrate la numărul ONU 3291, cu o masă mai mică sau egală cu 15 kg
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: anexele A și B.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Arrêté du du 1er juin 2001 relatif au transport de marchandises dangereuses par route (Decretul din 1 iunie 2001 privind transportul rutier al mărfurilor periculoase, Decretul ADR) - Article 12.
Paragraf
Conținutul legislației interne: exceptarea de la cerințele ADR a transportului de deșeuri rezultate din activități de îngrijire care implică riscuri infecțioase și sunt asimilate părților anatomice încadrate la numărul ONU 3291, cu o masă mai mică sau egală cu 15 kg.
Paragraf
RO-SQ 6.3
Paragraf
Obiect: transportul de substanțe periculoase în vehicule pentru transportul public de persoane.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 8.3.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: transportul de pasageri și materiale periculoase.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Arrêté du 1er juin 2001 relatif au transport de marchandises dangereuses par route (Decretul din 1 iunie 2001 privind transportul rutier al mărfurilor periculoase, Decretul ADR) - Article 21.
Paragraf
Conținutul legislației interne: autorizarea transportului de substanțe periculoase sub formă bagaje de mână în vehicule pentru transportul public: se aplică doar dispozițiile referitoare la ambalarea, marcarea și etichetarea pachetelor prevăzute la punctele 4.1, 5.2 și 3.4.
Paragraf
Observații: se permite ca bagajele de mână să conțină doar mărfuri periculoase destinate uzului personal sau profesional propriu. Recipientele portabile de gaz sunt permise pentru pacienții cu probleme respiratorii în cantitatea necesară pentru un voiaj.
Paragraf
RO-SQ 6.4
Paragraf
Obiect: transportul în cont propriu al unor cantități mici de materiale periculoase (18).
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 5.4.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: obligativitatea deținerii unui document de transport.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Arrêté du 1er juin 2001 relatif au transport de marchandises dangereuses par route (Decretul din 1 iunie 2001 privind transportul rutier al mărfurilor periculoase, Decretul ADR) - Article 23-2.
Paragraf
Conținutul legislației interne: transportul în cont propriu al unor cantități mici de materiale periculoase care nu depășesc limitele stabilite la punctul 1.1.3.6 nu se supune obligației de a deține un document de transport prevăzut la punctul 5.4.1.
Paragraf
IRLANDA
Paragraf
RO-SQ 7.2
Paragraf
Obiect: exceptarea de la cerințele punctului 5.4.0 din ADR privind documentul de transport pentru transportul de pesticide din clasa 3 ADR, enumerate la punctul 2.2.3.3 ca pesticide FT2 (punct de aprindere < 23 °C) și din clasa 6.1 ADR, enumerate la punctul 2.2.61.3 ca pesticide lichide T6 (punct de aprindere mai mare sau egal cu 23 °C), în cazul în care cantitățile de mărfuri periculoase transportate nu depășesc cantitățile indicate la punctul 1.1.3.6 din ADR.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 5.4.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: obligația deținerii documentului de transport.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Regulation 82(9) of the Carriage of Dangerous Goods by Road Regulations 2004
Paragraf
Conținutul legislației interne: documentul de transport nu este necesar pentru transportul pesticidelor din clasele ADR 3 și 6.1 în cazul în care cantitatea de mărfuri periculoase transportate nu depășește cantitățile stabilite la punctul 1.1.3.6 din ADR.
Paragraf
Observații: cerință inutilă și oneroasă pentru transportul și livrarea pe plan local a acestor pesticide.
Paragraf
RO-SQ 7.4 (modificat)
Paragraf
RO-SQ 7.5
Paragraf
Obiect: exceptarea de la cerințele capitolelor 6.7 și 6.8 cu privire la transportul rutier de cisterne nominal goale și necurățate (destinate depozitării în locuri fixe) în vederea curățării, reparării, încercării sau dezmembrării.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 6.7 și 6.8.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: cerințe referitoare la proiectarea, construcția, controlul și încercarea cisternelor.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Proposed amendment to the Carriage of Dangerous Goods by Road Regulations, 2004
Paragraf
Conținutul legislației interne: exceptare [propusă] de la cerințele capitolelor 6.7 și 6.8 din ADR pentru transportul rutier de cisterne nominal goale necurățate (pentru depozitarea în locuri fixe) în vederea curățării, reparării, încercării sau dezmembrării, cu următoarele condiții (a) îndepărtarea a cât mai multe dintre țevile care au fost conectate la cisternă în măsura în care acest lucru este aplicabil din punct de vedere practic; (b) cisterna să fie echipată cu supapă pentru decompresiune care să funcționeze în timpul transportului și (c), sub rezerva literei (b) de mai sus, toate deschiderile cisternei și ale țevilor atașate la aceasta să fi fost închise etanș pentru a preveni scăparea de mărfuri periculoase, în măsura în care aceasta se poate realiza în mod rezonabil.
Paragraf
Observații: cisternele respective se utilizează pentru depozitarea substanțelor în locuri fixe și nu pentru transportul mărfurilor. Acestea conțin cantități foarte mici de mărfuri periculoase în timpul transportării lor (al cisternelor) în vederea curățirii, reparării etc.
Paragraf
Anterior în conformitate cu articolul 6 alineatul (10).
Paragraf
RO-SQ 7.6
Paragraf
Obiect: exceptarea de la cerințele din partea 7 capitolele 5.3 și 5.4 și din anexa B la ADR cu privire la transportul buteliilor de gaz pentru dozatoare (de băuturi), în cazul în care acestea sunt transportate în același vehicul cu băuturile (pentru care urmează a fi utilizate).
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: Partea 7 capitolele 5.3 și 5.4 și anexa B.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: marcarea vehiculelor, documentele care trebuie să fie deținute și dispozițiile privind echipamentele de transport precum și operațiile de transport.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Proposed amendment to the Carriage of Dangerous Goods by Road Regulations, 2004.
Paragraf
Conținutul legislației interne: exceptare [propusă] de la cerințele din partea 7 capitolele 5.3 și 5.4 și din anexa B la ADR pentru buteliile de gaz utilizate de dozatoarele de băuturi, în cazul în care buteliile respective sunt transportate în același vehicul cu băuturile (pentru care urmează a fi utilizate).
Paragraf
Observații: principala activitate constă în distribuirea de băuturi ambalate, care nu sunt substanțe relevante pentru ADR, împreună cu cantități reduse de butelii mici care conțin gazele necesare dozării acestora.
Paragraf
Anterior în conformitate cu articolul 6 alineatul (10).
Paragraf
RO-SQ 7.7
Paragraf
Obiect: exceptarea, pentru transportul național pe teritoriul Irlandei, de la cerințele privind construcția și încercarea și de la dispozițiile privind utilizarea recipientelor, prevăzute la capitolele 6.2 și 4.1 din ADR pentru buteliile și butoaiele sub presiune conținând gaze din clasa 2, care au făcut obiectul unui transport multimodal, incluzând o porțiune de traseu pe cale maritimă, în cazul în care (i) buteliile și butoaiele sub presiune respective sunt construite, încercate și utilizate în conformitate cu codul IMDG, (ii) buteliile și butoaiele sub presiune respective nu sunt reumplute în Irlanda, ci sunt returnate nominal goale în țara de origine a transportului multimodal și (iii) buteliile și butoaiele sub presiune respective se distribuie la nivel local în cantități mici.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 1.1.4.2, 4.1 și 6.2.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: dispozițiile referitoare la transportul multimodal, incluzând o porțiune de traseu pe cale maritimă, utilizarea buteliilor și butoaielor sub presiune pentru gazele din clasa 2 ADR, precum și construcția și încercarea buteliilor și butoaielor sub presiune respective pentru gazele din clasa 2 ADR.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Proposed amendment to the Carriage of Dangerous Goods by Road Regulations, 2004.
Paragraf
Conținutul legislației interne: [propunere] Dispozițiile de la capitolele 4.1 și 6.2 nu se aplică buteliilor și butoaielor sub presiune pentru gazele din clasa 2, cu următoarele condiții: (i) buteliile și butoaiele sub presiune respective să fie construite și încercate în conformitate cu codul IMDG, (ii) buteliile și butoaiele sub presiune respective să fie utilizate în conformitate cu codul IMDG, (iii) buteliile și butoaiele sub presiune respective să fie transportate la expeditor prin intermediul transportului multimodal, incluzând o porțiune de traseu pe cale maritimă, (iv) transportul buteliilor și al butoaielor sub presiune respective la utilizatorul final să se realizeze într-un singur transport definitivat în aceeași zi de la destinatarul transportului multimodal [menționat la punctul (iii) anterior], (v) buteliile și butoaiele sub presiune respective să nu fie reumplute pe teritoriul statului respectiv și să fie retrimise nominal goale în țara de origine a transportului multimodal [menționat la punctul (iii) anterior] și (vi) buteliile și butoaiele sub presiune respective să fie distribuite la nivel local pe teritoriul statului, în cantități mici.
Paragraf
Observații: gazele conținute în buteliile și butoaiele sub presiune menționate respectă specificațiile prevăzute de utilizatorii finali, din care decurge necesitatea de a le importa din exteriorul zonei ADR. După utilizare, buteliile și butoaiele sub presiune respective nominal goale trebuie să fie returnate în țara de origine pentru reumplere cu gazele specificate în mod special – reumplerea acestora nu se realizează pe teritoriul Irlandei și nici în orice altă parte din zona ADR. Chiar dacă nu respectă ADR, acestea respectă codul IMDG și sunt acceptate conform acestuia. Transportul multimodal care începe din exteriorul zonei ADR este prevăzut să se finalizeze la sediul importatorului, de unde se intenționează distribuirea buteliilor și a butoaielor sub presiune respective către utilizatorul final local pe teritoriul Irlandei, în cantități mici. Transportul pe teritoriul Irlandei s-ar încadra la dispozițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (9) modificat din Directiva 94/55/CE modificată.
Paragraf
FINLANDA
Paragraf
RO-SQ 13.1
Paragraf
Obiect: transportul anumitor cantități de mărfuri periculoase în automobile private și autobuze.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 4.1, 5.4.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: dispoziții privind ambalarea, documentație.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Liikenne- ja viestintäministeriön asetus vaarallisten aineiden kuljetuksesta tiellä (277/2002; 313/2003).
Paragraf
Conținutul legislației interne: se autorizează transportul de mărfuri periculoase în cantități inferioare celor prevăzute la punctul 1.1.3.6 cu o masă netă maximă care nu depășește 200 kg în automobile private sau autobuze fără document de transport și fără să îndeplinească toate cerințele privind ambalarea.
Paragraf
RO-SQ 13.2
Paragraf
Obiect: descrierea cisternelor goale în documentul de transport.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 5.4.1.1.6.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: dispoziții speciale pentru ambalaje, vehicule, containere, cisterne, vehicule–baterie și containere pentru gaze cu elemente multiple (CGEM) goale necurățate.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Liikenne- ja viestintäministeriön asetus vaarallisten aineiden kuljetuksesta tiellä (277/2002; 313/2003).
Paragraf
Conținutul legislației interne: în cazul vehiculelor cisternă, goale, necurățate, în care s-au transportat două sau mai multe substanțe cu numerele ONU 1202, 1203 și 1223, descrierea din documentele de transport se poate completa cu cuvintele ultima încărcătură împreună cu numele produsului cu cel mai mic punct de aprindere; Vehicul cisternă gol, 3, ultima încărcătură: ONU 1203 benzină pentru motoare, II.
Paragraf
RO-SQ 13.3
Paragraf
Obiect: etichetarea și marcarea unității de transport pentru explozivi.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 5.3.2.1.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: dispoziții generale privind marcarea cu placă de culoare portocalie.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Liikenne- ja viestintäministeriön asetus vaarallisten aineiden kuljetuksesta tiellä (277/2002; 313/2003).
Paragraf
Conținutul legislației interne: unitățile de transport care transportă (în mod normal în camionete) cantități mici de explozivi [maximum 1000 kg (net)] la cariere și la șantiere se pot eticheta pe partea din față și pe cea din spate cu placă după modelul nr. 1.
Paragraf
RO-SQ 13.4
Paragraf
Obiect: adoptarea RO-SQ 6.2.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: urmează să se precizeze în reglementări viitoare.
Paragraf
RO-SQ 13.5
Paragraf
Obiect: adoptarea RO-SQ 6.4.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: urmează să se precizeze în reglementări viitoare.
Paragraf
REGATUL UNIT
Paragraf
RO-SQ 15.1 (modificat)
Paragraf
Subiect: Transportul anumitor obiecte radioactive cu risc redus, precum ceasuri, ceasuri de mână, detectoare de fum, cadrane de busole (E1).
Paragraf
Trimitere la anexa la directivă: majoritatea cerințelor din ADR.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: cerințe privind transportul materialelor din clasa 7.
Paragraf
Trimitere la legislația internă: The Radioactive Material (Road Transport) Regulations 2002 Regulation 5(4)(d). The Carriage of Dangerous Goods and Use of Transportable Pressure Equipment Regulations 2004: Regulation 3(10).
Paragraf
Conținutul legislației interne: Exonerarea totală de la aplicarea dispozițiilor legislației interne pentru anumite produse comerciale care conțin cantități limitate de material radioactiv. (Un dispozitiv luminos destinat a fi purtat de o persoană; nu mai mult de 500 detectoare de fum pentru utilizare casnică cu o activitate individuală care nu depășește 40 kBq într-un vehicul sau vehicul de cale ferată; sau nu mai mult de cinci dispozitive luminoase cu tritiu în stare gazoasă cu o activitate individuală care nu depășește 10 GBq într-un vehicul sau vehicul de cale ferată).
Paragraf
Observații: Această derogare este o măsură pe termen scurt care nu va mai fi necesară atunci când modificările similare aduse regulamentelor AIEA vor fi încorporate în ADR.
Paragraf
RO-SQ 15.2 (modificat)
Paragraf
Subiect: exonerare de la aplicarea cerinței de a deține un document de transport pentru anumite cantități de mărfuri periculoase (în afara celor din clasa 7) în conformitate cu definiția de la punctul 1.1.3.6 (E2).
Paragraf
Trimitere la anexa la directivă: 1.1.3.6.2 și 1.1.3.6.3.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: exonerări de la aplicarea anumitor cerințe pentru anumite cantități transportate cu o unitate de transport.
Paragraf
Trimitere la legislația internă: The Carriage of Dangerous Goods and Use of Transportable Pressure Equipment Regulations 2004: Regulation 3(7)(a).
Paragraf
Conținutul legislației interne: documentul de transport nu este necesar pentru cantități mici, cu excepția cazurilor în care acestea fac parte dintr-o încărcătură mai mare.
Paragraf
Observații: Această exonerare este oportună în cazul transportului național, atunci când un document de transport nu este întotdeauna adecvat în situațiile în care este implicată distribuția locală.
Paragraf
RO-SQ 15.3 (modificat)
Paragraf
Subiect: Transportul buteliilor metalice ușoare destinate utilizării la baloanele cu aer cald între locul de umplere și locul de lansare/aterizare (E3).
Paragraf
Trimitere la anexa la directivă: 6.2.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: Cerințe privind construirea și testarea recipientelor de gaze.
Paragraf
Trimitere la legislația internă: The Carriage of Dangerous Goods and Use of Transportable Pressure Equipment Regulations 2004: Regulation 5(15).
Paragraf
Conținutul legislației interne: Permite transportul buteliilor care nu îndeplinesc cerințele ADR pentru transportul substanțelor cu numerele ONU 1011, 1965 și 1987, sub rezerva cerințelor stricte din domeniul aviației.
Paragraf
Observații: Buteliile cu gaz utilizate pentru baloanele cu aer cald sunt proiectate astfel încât să fie cât mai ușoare, ceea ce împiedică respectarea cerințelor obișnuite pentru buteliile cu gaze. Butelia medie pentru baloane are o capacitate de apă de 70 litri, iar cea mai mare nu depășește 90 litri. Vehiculul transportă mai mult de cinci butelii în același timp.
Paragraf
RO-SQ 15.4 (modificat)
Paragraf
Elimină cerința de a purta stingătoare de incendiu atunci când se transportă numai ambalaje exceptate (ONU 2908, 2909, 2910 și 2911).
Paragraf
Restricționează cerința de a transporta doar un număr mic de pachete.
Paragraf
RO-SQ 15.5 (modificat)
Paragraf
Subiect: Distribuirea mărfurilor în ambalaje interne către vânzătorii cu amănuntul sau către utilizatori (excluzând cele din clasele 1, 4.2, 6.2 și 7) din depozite de distribuție locală către vânzătorii cu amănuntul sau către utilizatori și de la vânzătorii cu amănuntul către utilizatorii finali (N1).
Paragraf
Trimitere la anexa la directivă: 6.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: cerințe privind construcția și testarea ambalajelor.
Paragraf
Trimitere la legislația internă: The Carriage of Dangerous Goods and Use of Transportable Pressure Equipment Regulations 2004: Regulation 7(4) and Regulation 36 Authorisation Number 13.
Paragraf
Conținutul legislației interne: Nu este necesar ca ambalajelor să li se aloce un marcaj RID/ADR sau ONU sau să fie marcate într-un alt mod în cazul în care conțin mărfurile menționate în programul 3.
Paragraf
Observații: cerințele ADR nu sunt adecvate pentru etapele finale ale transportului de la un depozit de distribuție către un vânzător cu amănuntul sau un utilizator sau de la un vânzător cu amănuntul la un utilizator final. Scopul acestei derogări este acela de a permite ca recipientele interne de mărfuri pentru distribuția cu amănuntul să fie transportate pe porțiunea finală a unui parcurs de distribuție locală fără un ambalaj exterior.
Paragraf
RO-SQ 15.6 (modificat)
Paragraf
Subiect: Deplasarea cisternelor fixe, nominal goale și care nu sunt destinate utilizării ca echipamente de transport (N2).
Paragraf
Trimitere la anexa la directivă: părțile 5 și 7-9.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: cerințe privind procedurile de expediție, transportul, exploatarea și vehiculele.
Paragraf
Trimitere la legislația internă: The Carriage of Dangerous Goods and Use of Transportable Pressure Equipment Regulations 2004: Regulation 5(14).
Paragraf
Conținutul legislației interne: Reglementările nu se aplică transportului de cisterne de depozitare nominal goale.
Paragraf
Observații: Deplasarea unor astfel de cisterne fixe nu reprezintă un transport de mărfuri periculoase în sensul obișnuit, iar prevederile ADR nu pot fi aplicate în practică. Deoarece cisternele sunt nominal goale, cantitatea de mărfuri periculoase conținută efectiv de acestea este, prin definiție, extrem de mică.
Paragraf
RO-SQ 15.7
Paragraf
Obiect: să permită cantități totale maxime pe unitatea de transport pentru mărfurile din clasa 1 din categoriile 1 și 2 din tabelul de la punctul 1.1.3.63. (N10).
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 1.1.3.6.3 și 1.1.3.6.4.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: exceptări referitoare la cantitățile transportate cu o unitate de transport.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Carriage of Explosives by Road Regulations 1996, Regulation 13 and Schedule 5; Regulation 14 and Schedule 4.
Paragraf
Conținutul legislației interne: stabilește norme referitoare la exceptările pentru cantități limitate și încărcarea în comun a explozivilor.
Paragraf
Observații: pentru a permite limitări pentru diferite cantități de mărfuri din clasa 1, respectiv 50 pentru categoria I și 500 pentru categoria 2. Pentru calcularea încărcăturilor în comun, factorii de multiplicare sunt 20 pentru categoria de transport 2 și 2 pentru categoria de transport 3.
Paragraf
Anterior o derogare în conformitate cu articolul 6 alineatul (10).
Paragraf
RO-SQ 15.8
Paragraf
Obiect: creșterea masei nete maxime autorizate de articole explozive în vehiculele EX/II (N13).
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 7.5.5.2.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: limitări privind cantitățile de substanțe și articole explozive transportate.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Carriage of Explosives by Road Regulations 1996, Regulation13, Schedule 3.
Paragraf
Conținutul legislației interne: limitări privind cantitățile de substanțe și articole explozive transportate.
Paragraf
Observații: reglementările din Regatul Unit autorizează o masă netă maximă de 5000 kg în vehicule de tipul II pentru grupele de compatibilitate 1.1C, 1.1D, 1.1E și 1.1J.
Paragraf
Multe articole din clasele 1.1C, 1.1D, 1.1E și 1.1J care se transportă în Europa sunt mari sau voluminoase și au lungimi mai mari de 2,5 m. Acestea sunt în principal articole explozive pentru uz militar. Limitele impuse construcției de vehicule EX/III (care sunt obligatoriu vehicule închise) fac dificilă încărcarea și descărcarea acestor articole. Pentru unele articole ar fi necesar un echipament specializat de încărcare și descărcare la începutul și la sfârșitul călătoriei. În practică, există rareori acest tip de echipament. Există puține vehicule EX/III utilizate în Regatul Unit și ar fi extrem de costisitor pentru industrie să solicite construirea altor vehicule EX/III specializate pentru a transporta acest tip de explozivi.
Paragraf
În Regatul Unit, explozivii militari se transportă, în majoritatea cazurilor, de către transportatori comerciali și, astfel, nu pot să beneficieze de exceptarea prevăzută pentru vehiculele militare în directiva cadru. Pentru rezolvarea acestei probleme, Regatul Unit a permis întotdeauna transportul unei cantități de până la 5000 kg din aceste articole cu vehicule EX/II. Limita actuală nu este suficientă întotdeauna, deoarece un articol poate să conțină mai mult de 1000 kg de exploziv.
Paragraf
Din anul 1950 au fost doar două incidente (ambele în anii 1950) care au implicat explozivi minieri cu o greutate mai mare de 5000 kg Incidentele au fost provocate de explozia unei anvelope și supraîncălzirea sistemului de eșapament care au aprins blindajul. Incendiul s-ar fi putut produce și în cazul unei încărcături mai mici. Nu au fost victime sau vătămări.
Paragraf
Dovezile empirice sugerează că, în cazul articolelor explozive ambalate corect, este improbabilă amorsarea acestora la impact, de ex. în cazul coliziunii vehiculelor. Dovezile din rapoartele militare și din datele încercărilor de impact ale rachetelor arată că pentru amorsarea cartușelor este necesară o viteză de impact mai mare decât cea creată la încercarea la șoc prin cădere de la înălțimea de 12 m.
Paragraf
Standardele de securitate actuale nu ar fi afectate.
Paragraf
RO-SQ 15.9
Paragraf
Obiect: exceptarea de la cerințele de supraveghere pentru anumite mărfuri din clasa 1 (N12) în cantități mici.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 8.4 și 8.5. S1 alineatul (6).
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: cerințe referitoare la supravegherea vehiculelor care transportă anumite cantități de mărfuri periculoase.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Carriage of Dangerous Goods by Road Regulations 1996, Regulation 24.
Paragraf
Conținutul legislației interne: prevede parcarea în siguranță și instalații de supraveghere, dar nu impune ca anumite încărcături din clasa 1 să fie supravegheate permanent după cum se impune conform capitolului 8.5 S1 alineatul (6) din ADR.
Paragraf
Observații: cerințele de supraveghere din ADR nu sunt întotdeauna fezabile în context național.
Paragraf
RO-SQ 15.10
Paragraf
Obiect: reducerea restricțiilor privind transportul încărcăturilor de explozivi în comun și de explozivi cu alte mărfuri periculoase în vagoane, vehicule și containere (N4/5/6).
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 7.5.2.1 și 7.5.2.2.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: restricții privind anumite tipuri de încărcături în comun.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Carriage of Dangerous Goods by Road Regulations 1996, Regulation 18.
Paragraf
Conținutul legislației interne: legislația internă este mai puțin restrictivă cu privire la încărcarea în comun a explozivilor, cu condiția ca un astfel de transport să se efectueze fără riscuri.
Paragraf
Observații: Regatul Unit dorește să permită unele variații ale regulilor de grupare a explozivilor între ei și a explozivilor cu alte mărfuri periculoase. Orice variantă va conține o limitare a cantității pentru una sau mai multe din componentele încărcăturii și ar fi permisă doar cu condiția ca să fi fost luate toate măsurile posibile pentru a evita aducerea în contact a explozivilor cu aceste mărfuri sau orice situație în care explozivii ar putea prezenta un pericol pentru aceste mărfuri, sau mărfurile pentru explozivi.
Paragraf
Exemple de variante pe care Regatul Unit le-ar putea permite sunt:
Paragraf
explozivii cărora li s-au alocat la clasificare numerele ONU 0029, 0030, 0042, 0065, 0081, 0082, 0104, 0241, 0255, 0267, 0283, 0289, 0290, 0331, 0332, 0360 sau 0361 pot fi transportați în același vehicul cu mărfurile periculoase cărora li s-a alocat la clasificare numărul ONU 1942. Cantitatea de mărfuri ONU 1942 al cărei transport este autorizat se limitează prin asimilare cu un exploziv 1.1D;
Paragraf
explozivii cărora li s-au alocat la clasificare numerele ONU 0191, 0197, 0312, 0336, 0403, 0431 sau 0453 pot fi transportați în același vehicul cu mărfuri periculoase (cu excepția gazelor inflamabile, substanțelor infecțioase și a substanțelor toxice) din categoria de transport 2 sau cu mărfuri periculoase din categoria de transport 3 sau cu orice combinație a acestora, cu condiția ca masa totală sau volumul total al mărfurilor periculoase din categoria de transport 2 să nu depășească 500 kilograme sau litri, iar masa netă totală a acestor explozivi să nu depășească 500 kg;
Paragraf
explozivii de tipul 1.4G pot fi transportați cu lichide inflamabile și gaze inflamabile din categoria de transport 2 sau cu gaze netoxice, neinflamabile din categoria de transport 3 sau cu orice combinație a acestora în același vehicul, cu condiția ca masa totală sau volumul total al tuturor mărfurilor periculoase să nu depășească 200 kg sau litri, iar masa totală netă a explozivilor să nu depășească 20 kg;
Paragraf
articolele explozive cărora li s-au alocat la clasificare numerele ONU 0106, 0107 sau 0257 pot fi transportate cu articole explozive din grupele de compatibilitate D, E sau F în compoziția cărora intră. Cantitatea totală de explozivi cu numerele ONU 0106, 0107 sau 0257 nu depășește 20 kilograme.
Paragraf
RO-SQ 15.11 (modificat)
Paragraf
Permite orice derogare aprobată în conformitate cu această procedură. Derogarea solicitată este:
Paragraf
Vehiculul trebuie să fie:
Paragraf
semnalizat cu o placă în conformitate cu dispozițiile prevăzute la punctul 5.3.2 din ADR; sau
Paragraf
în cazul unui vehicul care transportă mai puțin de zece produse ambalate care conțin materiale radioactive nefisile sau fisile exceptate iar suma indicilor de transport ai acestor pachete să nu fie mai mare de 3, poate, ca alternativă, să prezinte un aviz în conformitate cu cerințele prevăzute în legislația internă.
Paragraf
LITUANIA
Paragraf
RO-SQ 20.1 (nou)
Paragraf
Subiect: Adoptarea RO-SQ 15.8.
Paragraf
Trimitere la legislația internă: Lietuvos Respublikos Vyriausybės 2000 m. kovo 23 d. nutarimas Nr. 337 Dėl pavojingų krovinių vežimo kelių transportu Lietuvos Respublikoje (Hotărârea Guvernului nr. 337 privind transportul rutier al mărfurilor periculoase în Republica Lituania, adoptată la 23 martie 2000).
Punctul 1
Nu se transportă mai mult 25 kg substanțe explozive din grupa D.
Punctul 2
Nu se transportă mai mult de 200 detonatoare din grupa B.
Punctul 3
Detonatoarele și substanțele explozive trebuie ambalate separat în ambalaje certificate ONU, în conformitate cu normele stabilite prin Directiva 2000/61/CE de modificare a Directivei 94/55/CE.
Punctul 4
Distanța dintre ambalajul care conține detonatoare și ambalajul care conține substanțe explozive trebuie să fie de cel puțin 1 metru. Această distanță trebuie respectată chiar și în cazul unei frânări bruște. Ambalajul care conține substanțe explozive și ambalajul care conține detonatoare trebuie să fie amplasate într-un mod care să permită scoaterea rapidă a acestora din vehicul.
Punctul 5
Toate celelalte norme referitoare la transportul rutier de mărfuri periculoase trebuie respectate.
Punctul 1
explozivii cărora li s-au alocat la clasificare numerele ONU 0029, 0030, 0042, 0065, 0081, 0082, 0104, 0241, 0255, 0267, 0283, 0289, 0290, 0331, 0332, 0360 sau 0361 pot fi transportați în același vehicul cu mărfurile periculoase cărora li s-a alocat la clasificare numărul ONU 1942. Cantitatea de mărfuri ONU 1942 al cărei transport este autorizat se limitează prin asimilare cu un exploziv 1.1D;
Punctul 2
explozivii cărora li s-au alocat la clasificare numerele ONU 0191, 0197, 0312, 0336, 0403, 0431 sau 0453 pot fi transportați în același vehicul cu mărfuri periculoase (cu excepția gazelor inflamabile, substanțelor infecțioase și a substanțelor toxice) din categoria de transport 2 sau cu mărfuri periculoase din categoria de transport 3 sau cu orice combinație a acestora, cu condiția ca masa totală sau volumul total al mărfurilor periculoase din categoria de transport 2 să nu depășească 500 kilograme sau litri, iar masa netă totală a acestor explozivi să nu depășească 500 kg;
Punctul 3
explozivii de tipul 1.4G pot fi transportați cu lichide inflamabile și gaze inflamabile din categoria de transport 2 sau cu gaze netoxice, neinflamabile din categoria de transport 3 sau cu orice combinație a acestora în același vehicul, cu condiția ca masa totală sau volumul total al tuturor mărfurilor periculoase să nu depășească 200 kg sau litri, iar masa totală netă a explozivilor să nu depășească 20 kg;
Punctul 4
articolele explozive cărora li s-au alocat la clasificare numerele ONU 0106, 0107 sau 0257 pot fi transportate cu articole explozive din grupele de compatibilitate D, E sau F în compoziția cărora intră. Cantitatea totală de explozivi cu numerele ONU 0106, 0107 sau 0257 nu depășește 20 kilograme.
Litera a
semnalizat cu o placă în conformitate cu dispozițiile prevăzute la punctul 5.3.2 din ADR; sau
Litera b
în cazul unui vehicul care transportă mai puțin de zece produse ambalate care conțin materiale radioactive nefisile sau fisile exceptate iar suma indicilor de transport ai acestor pachete să nu fie mai mare de 3, poate, ca alternativă, să prezinte un aviz în conformitate cu cerințele prevăzute în legislația internă.
Anexa 2
ANEXA IIDerogări acordate statelor membre pentru transportul local limitat la teritoriul lor
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
Derogări acordate statelor membre pentru transportul local limitat la teritoriul lor
Paragraf
BELGIA
Paragraf
RO-LT 1.1
Paragraf
Obiect: transportul în imediata apropiere a amplasamentelor industriale care include transportul pe un drum public.
Paragraf
Trimiterea la anexa la Directiva 94/55/CE (denumită în continuare directiva): anexele A și B.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: anexele A și B.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: derogările 2-89, 4-97 și 2-2000.
Paragraf
Conținutul legislației interne: derogările se referă la documentele, etichetarea și marcarea pachetelor precum și certificatul conducătorului auto.
Paragraf
Observații: mărfurile periculoase se transferă între amplasamente.
Paragraf
derogarea 2-89: traversarea drumului public (produse chimice ambalate);
Paragraf
derogarea 4-97: distanța de 2 km (lingouri de fontă brută la o temperatură de 600 °C);
Paragraf
derogarea 2-2000: distanța de aproximativ 500 m (IBC, GA II, III clasele 3, 5.1, 6.1, 8 și 9).
Paragraf
RO-LT 1.2
Paragraf
Obiect: deplasarea cisternelor care nu sunt destinate să servească ca echipament de transport.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 1.1.3.2. litera (f).
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: exceptarea 6-82, 2-85.
Paragraf
Conținutul legislației interne: se autorizează deplasarea cisternelor nominal goale în scopul curățării/reparării.
Paragraf
Observații: derogare înregistrată de Comisia Europeană sub numărul 7 [în conformitate cu articolul 6 alineatul (10)].
Paragraf
RO-LT 1.3
Paragraf
Obiect: formarea conducătorilor auto.
Paragraf
Transportul local al mărfurilor cu numerele ONU 1202, 1203 și 1223 în ambalaje și în cisterne (în Belgia, pe o rază de 75 km de la locația sediului social).
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 8.2.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă:
Paragraf
Structura formării:
Paragraf
formare în domeniul ambalajelor;
Paragraf
formare în domeniul cisternelor;
Paragraf
formare specială Cl 1;
Paragraf
formare specială Cl 7.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: urmează să se precizeze în regulamentele viitoare.
Paragraf
Conținutul legislației interne: definiții – certificat – eliberare – copii - valabilitate și prelungire - organizarea cursurilor și examinare – derogări – sancțiuni – dispoziții finale.
Paragraf
Observații: se propune predarea unui curs inițial, urmat de un examen limitat la transportul mărfurilor cu numerele ONU 1202, 1203 și 1223 în ambalaje și în cisterne pe o rază de 75 km de la locația sediului social – durata formării trebuie să satisfacă cerințele ADR – după cinci ani, conducătorul auto trebuie să urmeze un curs de perfecționare și să susțină un examen – certificatul va stipula transport național de ONU 1202, 1203 și 1223 în conformitate cu articolul 6 alineatul (9) din Directive 94/55/CE.
Paragraf
RO-LT 1.4
Paragraf
Obiect: transportul de mărfuri periculoase în cisterne în vederea eliminării prin incinerare.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 3.2.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: derogarea 01 - 2002.
Paragraf
Conținutul legislației interne: prin derogare de la tabelul de la capitolul 3.2, este permisă în anumite condiții utilizarea unui container cisternă cu codul de cisternă L4BH în locul codului de cisternă L4DH pentru transportul numărului ONU 3130, lichid hidroreactiv, toxic, III, dacă nu se specifică altfel.
Paragraf
Observații: regulamentul menționat se poate aplica doar la transportul deșeurilor periculoase pe o distanță scurtă.
Paragraf
RO-LT 1.5
Paragraf
Obiect: transportul deșeurilor la instalațiile de eliminare a deșeurilor.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 5.2, 5.4, 6.1 (vechiul regulament: A5, 2X14, 2X12).
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: clasificarea, marcarea și cerințele referitoare la ambalare.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Arrêté royal relatif au transport de marchandises dangereuses par route.
Paragraf
Conținutul legislației interne: în locul clasificării deșeurilor în conformitate cu ADR, deșeurile sunt clasificate în diferite grupe (solvenți inflamabili, vopsele, acizi, baterii etc.) pentru a evita reacții periculoase în cadrul unei grupe. Cerințele privind construcția ambalajelor sunt mai puțin restrictive.
Paragraf
Observații: acest regulament se poate utiliza pentru transportul de cantități mici de deșeuri la instalațiile de eliminare.
Paragraf
RO-LT 1.6
Paragraf
Obiect: adoptarea RO-LT 14.5.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: —
Paragraf
RO-LT 1.7
Paragraf
Obiect: adoptarea RO-LT 14.6.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: —
Paragraf
RO-LT 1.8
Paragraf
Obiect: adoptarea RO-LT 15.2.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: —
Paragraf
DANEMARCA
Paragraf
RO-LT 2.1
Paragraf
Obiect: ONU 1202, 1203, 1223 și clasa 2 – fără document de transport
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 5.4.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: este necesar un document de transport.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Bekendtgørelse nr. 729 af 15/08/2001 om vejtransport af farligt gods.
Paragraf
Conținutul legislației interne: În cazul în care se transportă uleiuri minerale din clasa 3, ONU 1202, 1203 și 1223 și gaze din clasa 2 în vederea distribuției (mărfuri care urmează să fie livrate către doi sau mai mulți destinatari și colectarea mărfurilor returnate în situații similare), nu este necesar un document de transport, cu condiția ca instrucțiunile scrise, în afara informațiilor cerute în conformitate cu ADR, să conțină informații cu privire la numărul ONU, numele și clasa.
Paragraf
Observații: derogarea națională menționată anterior este justificată de dezvoltarea unui echipament electronic care permite, de ex. companiilor petroliere care utilizează permanent echipamentul electronic, transmiterea de informații cu privire la clienți către vehiculele lor. Deoarece aceste informații nu sunt disponibile la începutul transportului și vor fi transmise către vehicul în timpul transportului, nu este posibil să se elaboreze documentul de transport înainte de începerea transportului. Aceste tipuri de transport sunt limitate la zone restrânse.
Paragraf
În prezent, Danemarca beneficiază de o derogare pentru o dispoziție similară în conformitate cu articolul 6 alineatul (10).
Paragraf
RO-LT 2.2
Paragraf
RO-LT 2.3
Paragraf
GERMANIA
Paragraf
RO-LT 3.1
Paragraf
Obiect: renunțarea la anumite mențiuni din documentul de transport (n2).
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 5.4.1.1.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: conținutul documentului de transport.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Gefahrgut-Ausnahmeverordnung – GGAV 2002 vom 6.11.2002 (BGBl. I S. 4350), geändert durch Artikel 2 der Verordnung vom 28.4.2003 (BGBl. I S. 595); Ausnahme 18.
Paragraf
Conținutul legislației interne: pentru toate clasele, cu excepția claselor 1 (cu excepția 1.4S), 5.2 și 7:
Paragraf
Nu este necesară nici o mențiune în documentul de transport:
Paragraf
referitoare la destinatar, în cazul distribuției locale (cu excepția încărcăturii complete și a transportului pe anumite rute);
Paragraf
referitoare la numărul și tipul ambalajelor, în cazul în care nu se aplică dispozițiile prevăzute la punctul 1.1.3.6 și în cazul în care vehiculul este în conformitate cu toate dispozițiile din anexele A și B;
Paragraf
pentru cisternele goale necurățate, este suficient documentul de transport pentru ultima încărcătură.
Paragraf
Observații: aplicarea tuturor dispozițiilor nu ar fi realizabilă în tipul de trafic în cauză.
Paragraf
Derogarea este înregistrată de Comisia Europeană sub nr. 22 [în conformitate cu articolul 6 alineatul (10)].
Paragraf
RO-LT 3.2
Paragraf
Obiect: transportul în vrac al materialelor din clasa 9 contaminate cu PCB.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 7.3.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: transportul în vrac.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Gefahrgut-Ausnahmeverordnung – GGAV 2002 vom 6.11.2002 (BGBl. I S. 4350), geändert durch Artikel 2 der Verordnung vom 28.4.2003 (BGBl. I S. 595); Ausnahme 11.
Paragraf
Conținutul legislației interne: autorizarea transportului în vrac în cutii mobile sau containere închise etanș pentru a nu permite pătrunderea fluidelor sau a prafului.
Paragraf
Observații: derogarea 11 limitată până la 31.12.2004; începând cu 2005, aceleași dispoziții în ADR și RID.
Paragraf
A se vedea și acordul multilateral M137.
Paragraf
Lista nr. 4*.
Paragraf
RO-LT 3.3
Paragraf
Obiect: transportul de deșeuri periculoase ambalate.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: părțile 1-5.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: clasificare, ambalare și marcare.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Gefahrgut-Ausnahmeverordnung – GGAV 2002 vom 6.11.2002 (BGBl. I S. 4350), geändert durch Artikel 2 der Verordnung vom 28.4.2003 (BGBl. I S. 595); Ausnahme 20.
Paragraf
Conținutul legislației interne: clasele 2-6.1, 8 și 9: ambalarea în comun și transportul deșeurilor periculoase în ambalaje și IBC-uri; deșeurile trebuie să fie ambalate în ambalaje interioare (astfel cum au fost colectate) și clasificate în grupe de deșeuri specifice (pentru evitarea reacțiilor periculoase în cadrul unei grupe de deșeuri); utilizarea instrucțiunilor scrise speciale pentru grupele de deșeuri sub forma unei scrisori de trăsură; colectarea deșeurilor menajere și de laborator etc.
Paragraf
Observații: Lista nr. 6*.
Paragraf
GRECIA
Paragraf
RO-LT 4.1
Paragraf
Obiect: derogare de la cerințele de securitate pentru cisternele fixe (vehicule cisternă), înmatriculate înainte de 31 decembrie 2001, pentru transportul local de anumite categorii de mărfuri periculoase în cantități mici.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 1.6.3.6, 6.8.2.4.2, 6.8.2.4.3, 6.8.2.4.4, 6.8.2.4.5, 6.8.2.1.17-6.8.2.1.22, 6.8.2.1.28, 6.8.2.2, 6.8.2.2.1, 6.8.2.2.2.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: cerințe privind construcția, echipamentul, omologarea de tip, controale și încercări, precum și marcarea cisternelor fixe (vehicule cisternă), cisternelor demontabile, containerelor cisternă și cutiilor mobile cisternă, cu rezervoare din materiale metalice, precum și vehicule-baterie și containere pentru gaze cu elemente multiple (CGEM).
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Τεχνικές Προδιαγραφές κατασκευής, εξοπλισμού και ελέγχων των δεξαμενών μεταφοράς συγκεκριμένων κατηγοριών επικινδύνων εμπορευμάτων για σταθερές δεξαμενές (οχήματα-δεξαμενές), αποσυναρμολογούμενες δεξαμενές που ρίσκονται σε κυκλοφορία. (Cerințe privind construcția, echipamentul, controalele și încercările cisternelor fixe vehicule cisternă, cisternelor demontabile în circulație pentru anumite categorii de mărfuri periculoase.)
Paragraf
Conținutul legislației interne: dispoziție tranzitorie: cisternele fixe (vehiculele cisternă), cisternele demontabile și containerele cisternă înmatriculate pentru prima dată în țara noastră între 1 ianuarie 1985 și 31 decembrie 2001 se mai pot utiliza până la 31 decembrie 2010. Dispoziția tranzitorie menționată se referă la vehiculele utilizate pentru transportul următoarelor materiale periculoase: ONU1202, 1268, 1223, 1863, 2614, 1212, 1203, 1170, 1090, 1193, 1245, 1294, 1208, 1230, 3262, 3257. Acest transport respectiv este considerat pentru cantități mici sau ca transport local pentru vehiculele înmatriculate în perioada menționată anterior. Perioada tranzitorie menționată se aplică vehiculelor cisternă adaptate după cum urmează:
Paragraf
În conformitate cu punctele ADR privind controalele și încercările: 6.8.2.4.2, 6.8.2.4.3, 6.8.2.4.4, 6.8.2.4.5, (ADR 1999: 211.151, 211.152, 211.153, 211.154).
Paragraf
Grosimea minimă a peretelui rezervorului de 3 mm pentru cisternele cu o capacitate a compartimentelor rezervorului de până la 3500 litri și de cel puțin 4 mm în cazul oțelului moale pentru cisterne ale căror compartimente au o capacitate de până la 6000 litri, indiferent de tipul sau grosimea pereților despărțitori.
Paragraf
În cazul în care materialul utilizat este aluminiu sau alt metal, cisternele ar trebui să îndeplinească cerințele privind grosimea și alte specificații tehnice care decurg din desenele tehnice avizate de autoritatea locală din țara în care au fost înmatriculate anterior. În lipsa desenelor tehnice, cisternele ar trebui să îndeplinească cerințele de la punctul 6.8.2.117 (211.127).
Paragraf
Cisternele ar trebui îndeplinească prevederile marginalelor 211.128, 6.8.2.1.28 (211.129), punctele 6.8.2.2, 6.8.2.2.1 și 6.8.2.2.2 (211.130, 211.131).
Paragraf
Mai exact, se autorizează utilizarea vehiculelor cisternă cu o masă mai mică de 4 tone utilizate doar la transportul local al motorinei (ONU 1202), înmatriculate pentru prima dată înainte de 31 decembrie 2002, cu rezervoare care au grosimea peretelui mai mică de 3 mm, doar dacă sunt transformate în conformitate cu marginalul 211.127 (5)b4 (6.8.2.1.20).
Paragraf
RO-LT 4.2
Paragraf
Obiect: derogare de la cerințele privind construcția vehiculului de bază, pentru vehiculele destinate transportului local de mărfuri periculoase înmatriculate prima dată înainte de 31 decembrie 2001.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: ADR 2001: 9.2, 9.2.3.2, 9.2.3.3.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: cerințe referitoare la construcția vehiculului de bază.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Τεχνικές Προδιαγραφές ήδη κυκλοφορούντων οχημάτων που διενεργούν εθνικές μεταφορές ορισμένων κατηγοριών επικινδύνων εμπορευμάτων. (Cerințe tehnice pentru vehiculele aflate în uz, destinate a fi utilizate în transportul local de anumite categorii de mărfuri periculoase).
Paragraf
Conținutul legislației interne: derogarea se aplică vehiculelor destinate transportului local de mărfuri periculoase (categoriile ONU 1202, 1268, 1223, 1863, 2614, 1212, 1203, 1170, 1090, 1193, 1245, 1294, 1208, 1230, 3262 and 3257), care au fost înmatriculate prima dată înainte de 31 decembrie 2001.
Paragraf
Vehiculele menționate anterior respectă cerințele de la capitolul 9 (punctele 9.2.1-9.2.6) din anexa B la Directiva 94/55/CE, cu următoarele derogări:
Paragraf
Respectarea cerințelor de la punctul 9.2.3.2 este necesară doar în cazul în care vehiculul este echipat de către producătorul acestuia cu sistem de frânare antiblocare și va fi prevăzut cu un sistem de frânare de anduranță definit la 9.2.3.3.1, dar care nu respectă în mod necesar dispozițiile de la punctele 9.2.3.3.2 și 9.2.3.3.3.
Paragraf
Alimentarea electrică a tahografului se asigură prin intermediul unui dispozitiv de siguranță conectat direct la baterie (marginalul 220.514) și echipamentul electric al mecanismului pentru ridicarea osiei boghiului se instalează în poziția în care a fost instalat prima dată de către producătorul vehiculului și trebuie să fie protejat într-o carcasă închisă etanș corespunzătoare (marginalul 220.517).
Paragraf
În mod specific, vehiculele cisternă cu o masă maximă mai mică de 4 tone destinate transportului local de motorină pentru încălzire (ONU 1202) respectă cerințele de la punctele 9.2.2.3, 9.2.2.6, 9.2.4.3 și 9.2.4.5, dar nu în mod necesar pe celelalte.
Paragraf
Observații: numărul vehiculelor menționate anterior este mic în comparație cu numărul total de vehicule deja înmatriculate și, în afară de aceasta, sunt destinate doar transportului local. Forma derogării solicitate, dimensiunea parcului de vehicule în cauză și tipul mărfurilor transportate nu creează o problemă de siguranță rutieră.
Paragraf
SPANIA
Paragraf
RO-LT 5.1
Paragraf
Obiect: echipament special pentru distribuirea amoniacului anhidru.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 6.8.2.2.2.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: pentru a evita orice pierdere din conținut în cazul unei avarii la instalațiile exterioare (conducte, dispozitive laterale de închidere), vana internă de închidere și soclul acesteia trebuie să fie protejate contra riscului de smulgere sub efectul presiunilor exterioare sau să fie proiectate astfel încât să reziste la aceste presiuni. Dispozitivele de umplere și golire (inclusiv flanșele sau bușoanele filetate) și capacele de protecție (dacă există) trebuie să poată fi asigurate împotriva oricărei deschideri accidentale.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Real Decreto 2115/1998. Anejo 1. Apartado 3.
Paragraf
Conținutul legislației interne: cisternele utilizate în scopuri agricole pentru distribuirea și aplicarea amoniacului anhidru care au fost puse în funcțiune înainte de 1 ianuarie 1992 pot fi echipate cu dispozitive de siguranță exterioare în locul celor interioare, cu condiția să asigure o protecție cel puțin echivalentă cu protecția oferită de peretele cisternei.
Paragraf
Observații: Înainte de 1 ianuarie 1992, un tip de cisternă echipată cu dispozitive de siguranță externe a fost utilizat exclusiv în agricultură pentru aplicarea amoniacului anhidru direct pe sol. În prezent, sunt încă în funcțiune diferite cisterne de acest tip. Acestea sunt rareori conduse încărcate pe drumurile publice, utilizându-se doar pentru împrăștierea îngrășămintelor în exploatările agricole mari.
Paragraf
FRANȚA
Paragraf
RO-LT 6.1
Paragraf
Obiect: utilizarea documentului maritim ca document de transport pentru călătorii pe distanțe scurte după descărcarea navei.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 5.4.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: informații care trebuie să figureze în documentul utilizat ca document de transport pentru mărfuri periculoase.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Arrêté du 1er juin 2001 relatif au transport de marchandises dangereuses par route (Decretul din 1 iunie 2001 privind transportul rutier al mărfurilor periculoase, Decretul ADR) - Article 23-4.
Paragraf
Conținutul legislației interne: documentul maritim se utilizează ca document de transport pe o rază de 15 km.
Paragraf
RO-LT 6.2
Paragraf
Obiect: transportul articolelor din clasa 1 împreună cu materiale periculoase din alte clase (91).
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 7.5.2.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: interdicția de a încărca în comun ambalaje cu etichete de pericol diferite.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Arrêté du 1er juin 2001 relatif au transport de marchandises dangereuses par route (Decretul din 1 iunie 2001 privind transportul rutier al mărfurilor periculoase, Decretul ADR) - Article 26.
Paragraf
Conținutul legislației interne: posibilitatea de a transporta împreună detonatoare simple sau asamblate și mărfuri care nu aparțin clasei 1 sub rezerva anumitor condiții și pe distanțe mai mici sau egale cu 200 km pe teritoriul Franței.
Paragraf
RO-LT 6.3
Paragraf
Obiect: transportul cisternelor fixe pentru GPL (18).
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: anexele A și B.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Arrêté du 1er juin 2001 relatif au transport de marchandises dangereuses par route (Decretul din 1 iunie 2001 privind transportul rutier al mărfurilor periculoase, Decretul ADR) - Article 30.
Paragraf
Conținutul legislației interne: transportul cisternelor fixe pentru GPL se supune unor norme speciale. Se aplică doar pe distanțe scurte.
Paragraf
RO-LT 6.4
Paragraf
Obiect: condiții speciale referitoare la formarea conducătorilor auto și agrearea vehiculelor utilizate la transportul agricol (distanțe scurte).
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 6.8.3.2; 8.2.1 și 8.2.2.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: echipamentele cisternei și formarea conducătorilor auto.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Arrêté du 1er juin 2001 relatif au transport de marchandises dangereuses par route (Decretul din 1 iunie 2001 privind transportul rutier al mărfurilor periculoase, Decretul ADR) - Article 29.2.- anexa D4.
Paragraf
Conținutul legislației interne: dispoziții specifice referitoare la agrearea vehiculelor. Formarea specială a conducătorilor auto.
Paragraf
IRLANDA
Paragraf
RO-LT 7.1
Paragraf
Obiect: exceptarea de la cerințele punctului 5.4.1.1.1 care prevede ca (i) numele și adresele destinatarilor, (ii) numărul și descrierea pachetelor și (iii) cantitatea totală de mărfuri periculoase să fie specificate în documentul de transport, în cazul în care se transportă kerosen, motorină, sau gaz petrolier lichefiat care poartă numerele de identificare ONU 1223, 1202 și respectiv 1965 la utilizatorul final.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 5.4.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: Documentație.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Regulation 82(2) of the Carriage of Dangerous Goods by Road Regulations, 2004.
Paragraf
Conținutul legislației interne: în cazul în care kerosenul, motorina, sau gazul petrolier lichefiat care poartă numerele de identificare ONU 1223, 1202 și respectiv 1965, specificate în apendicele B.5 la anexa B la ADR, sunt transportate la utilizatorul final, nu este necesară indicarea pe unitatea de transport a numelui și adresei destinatarului, a numărului și descrierii ambalajelor, IBC-urilorc sau recipientelor și nici cantitatea totală transportată.
Paragraf
Observații: în cazul livrării de motorină pentru încălzirea gospodăriei la clienții casnici, practica curentă constă în umplerea la maximum a rezervorului clientului, astfel că nu se cunoaște cantitatea livrată efectiv și, de asemenea, nici numărul clienților (la o cursă) nu este cunoscut în momentul în care cisterna încărcată își începe cursa. În cazul livrării de butelii cu GPL la gospodării, practica curentă constă în înlocuirea buteliilor goale cu unele pline, astfel că numărul clienților și cantitățile livrate fiecăruia din ei sunt necunoscute la începutul operației de transport.
Paragraf
RO-LT 7.2
Paragraf
Obiect: exceptarea pentru a permite ca documentul de transport, necesar în conformitate cu 5.4.1.1.1, să fie cel folosit pentru ultima încărcătură în cazul transportului de cisterne goale necurățate.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 5.4.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: Documentație.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Regulation 82(3) of the Carriage of Dangerous Goods by Road Regulations, 2004.
Paragraf
Conținutul legislației interne: în cazul transportului de cisterne goale necurățate, documentul de transport pentru ultima încărcătură este suficient.
Paragraf
Observații: în special în cazul livrării de benzină și/sau motorină la benzinării, autocisterna se întoarce direct la depozitul de carburant (pentru a fi reîncărcată pentru livrările următoare) imediat după livrarea ultimei încărcături.
Paragraf
RO-LT 7.3
Paragraf
Obiect: exceptarea pentru a permite încărcarea și descărcarea într-un loc public, fără permisiunea specială a autorităților competente, a mărfurilor periculoase cărora li se aplică dispoziția specială CV1 de la punctul 7.5.11 sau S1 de la punctul 8.5.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 7.5 și 8.5.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: dispoziții suplimentare referitoare la încărcare, descărcare și manipulare.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Regulation 82(5) of the Carriage of Dangerous Goods by Road Regulations, 2004.
Paragraf
Conținutul legislației interne: încărcarea și descărcarea mărfurilor periculoase într-un loc public se autorizează fără permisiunea specială a autorității competente, prin derogare de la cerințele de la 7.5.11 sau 8.5.
Paragraf
Observații: pentru transportul național pe teritoriul statului, această dispoziție constituie o sarcină oneroasă pentru autoritățile competente.
Paragraf
RO-LT 7.4
Paragraf
Obiect: exceptarea pentru pentru a permite transportul în cisterne a matricelor de emulsii pentru explozivi, cu număr de identificare a substanței ONU 3375.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 4.3.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: utilizarea cisternelor etc.
Paragraf
Trimiterea la legislația internăRegulation 82(6) of the Carriage of Dangerous Goods by Road Regulations, 2004.
Paragraf
Conținutul legislației interne: se autorizează transportul în cisterne a matricelor de emulsii pentru explozivi, cu număr de identificare a substanței ONU 3375.
Paragraf
Observații: Matricea, deși este clasificată ca solid, nu este sub formă pulverulentă sau granulară.
Paragraf
RO-LT 7.5
Paragraf
Obiect: exceptarea de la interdicția de încărcare în comun prevăzută la punctul 7.5.2.1 pentru articolele din grupa de compatibilitate B și substanțele și articolele din grupa de compatibilitate D în același vehicul cu mărfurile periculoase în cisterne din clasele 3, 5.1 și 8.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 7.5.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: dispoziții referitoare la încărcare, descărcare și manipulare.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Regulation 82(7) of the Carriage of Dangerous Goods by Road Regulations, 2004.
Paragraf
Conținutul legislației interne: ambalajele care conțin articole din grupa de compatibilitate B din clasa 1 ADR și ambalaje care conțin substanțe și articole din grupa de compatibilitate D din clasa 1 ADR pot fi transportate în același vehicul cu mărfurile periculoase din clasele 3, 5.1 sau 8 ADR, cu următoarele condiții: (a) pachetele respective din clasa 1 ADR să fie transportate în containere/compartimente separate cu o concepție autorizată de autoritatea competentă și în condițiile cerute de această autoritate și (b) substanțele respective din clasele 3, 5.1 și 8 ADR să fie transportate în recipiente care satisfac cerințele autorității competente în ceea ce privește concepția, construcția, încercarea, controlul, funcționarea și utilizarea.
Paragraf
Observații: să permită, în condițiile autorizate de autoritatea competentă, încărcarea articolelor și substanțelor din clasa 1 grupele de compatibilitate B și D în același vehicul cu mărfuri periculoase din clasele 3, 5.1 și 8, în cisterne (camioanele-pompă).
Paragraf
RO-LT 7.6
Paragraf
Obiect: exceptare de la cerința de la punctul 4.3.4.2.2, care prevede ca tuburile flexibile de umplere și golire care nu sunt conectate permanent la rezervorul unui vehicul cisternă să fie goale în timpul transportului.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 4.3.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: utilizarea vehiculelor cisternă.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Regulation 82(8) of the Carriage of Dangerous Goods by Road Regulations, 2004.
Paragraf
Conținutul legislației interne: furtunurile flexibile rulate (inclusiv conductele fixe asociate acestora) instalate pe vehiculele cisternă, utilizate la distribuția cu amănuntul a produselor petroliere cu numerele de identificare a substanțelor ONU 1202, ONU 1223, ONU 1011 și ONU 1978 nu este obligatoriu să fie goale în timpul transportului rutier, cu condiția adoptării de măsuri specifice pentru a preveni orice pierdere a conținutului.
Paragraf
Observații: furtunurile flexibile instalate pe vehiculele cisternă care livrează la domiciliu trebuie să rămână pline în permanență, chiar și în timpul transportului. Sistemul de golire, cunoscut sub numele de sistem țeavă umedă, impune ca furtunul și contorul vehicului cisternă să fie amorsate, astfel încât să asigure primirea de către client a cantității corecte de produs.
Paragraf
RO-LT 7.7
Paragraf
Obiect: exceptarea de la unele cerințe de la punctele 5.4 0, 5.4.1.1.1 și 7.5.11 din ADR pentru transportul în vrac a îngrășământului nitrat de amoniu ONU 2067 din porturi până la destinatari.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 5.4.0, 5.4.1.1.1 și 7.5.11.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: cerința pentru un document de transport separat care să indice cantitatea totală corectă a încărcăturii individuale, pentru fiecare operațiune de transport, precum și cerința privind curățarea vehiculului înainte și după fiecare transport.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Proposed amendment to Carriage of Dangerous Goods by Road Regulations, 2004.
Paragraf
Conținutul legislației interne: derogare propusă pentru a permite modificări ale cerințelor ADR privind documentul de transport și curățarea vehiculului, pentru a ține seama de aspectele practice ale transportului în vrac între port și destinatar.
Paragraf
Observații: dispozițiile ADR impun (a) un document de transport separat care să indice masa totală a mărfurilor periculoase transportate pentru o încărcătura individuală și (b) dispoziția specială CV24 privind curățarea pentru fiecare încărcătură transportată între port și destinatar în timpul descărcării unui vrachier. Deoarece transportul are caracter local și implică descărcarea unui vrachier, care presupune transportul mai multor încărcături din aceeași substanță (în aceeași zi sau în zile consecutive) între vrachier și destinatar, un document de transport unic care să indice o masă totală aproximativă pentru fiecare încărcătură, ar trebui să fie suficient, iar respectarea dispoziției speciale CV24 nu ar mai trebui să fie necesară.
Paragraf
ȚĂRILE DE JOS
Paragraf
RO-LT 10.1
Paragraf
Obiect: programul din 2002 privind transportul deșeurilor menajere periculoase.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 1.1.3.6; 3.3; 4.1.4; 4.1.6; 4.1.8; 4.1.10; 5.2.2; 5.4.0; 5.4.1; 5.4.3; 7.5.4; 7.5.7; 8.1.2.1 literele (a) și (b); 8.1.5 litera (c); 8.3.6.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă:
Paragraf
1.1.3.6: exceptări legate de cantitățile transportate cu o unitate de transport.
Paragraf
3.3: dispoziții speciale aplicabile substanțelor sau obiectelor precizate.
Paragraf
4.1.4: lista cu instrucțiuni de ambalare; 4.1.6: cerințe speciale de ambalare pentru mărfurile din clasa 2; 4.1.8: cerințe speciale pentru ambalarea substanțelor infecțioase; 4.1.10: cerințe speciale pentru ambalarea în comun.
Paragraf
5.2.2: etichetarea ambalajelor transportate; 5.4.0: orice mărfuri transportate în conformitate cu programul ADR trebuie să fie însoțite de documentația prevăzută la acest capitol, după caz, cu excepția cazului în care s-a acordat o exceptare în conformitate cu punctele 1.1.3.1 - 1.1.3.5; 5.4.1: documentul de tranzit pentru mărfuri periculoase împreună cu informațiile aferente; 5.4.3: instrucțiuni scrise.
Paragraf
7.5.4: precauții cu privire la produsele alimentare, alte articole de consum și hrană pentru animale; 7.5.7: manipulare și arimare.
Paragraf
8.1.2.1: suplimentar față de documentația impusă de legislație, următoarele documente trebuie să se afle la bordul unității de transport: (a) documentele de tranzit menționate la punctul 5.4.1 care se referă la toate mărfurile periculoase transportate și, după caz, certificatul de încărcare a containerului prevăzut la punctul 5.4.2; (b) instrucțiunile scrise prevăzute la punctul 5.4.3, referitoare la toate mărfurile periculoase transportate; 8.1.5; fiecare unitate de transport care transportă mărfuri periculoase trebuie să fie echipată cu: (c) echipamentul necesar pentru a permite luarea măsurilor suplimentare și speciale indicate în instrucțiunile scrise menționate la punctul 5.4.3 8.3.6: menținerea motorului în funcțiune timpul încărcării și descărcării.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Artikel 3 van de Regeling vervoer huishoudelijk gevaarlijk afval 2002.
Paragraf
Conținutul legislației interne: articolul 3.
Paragraf
Următoarele puncte din ADR nu se aplică:
Paragraf
1.1.3.6;
Paragraf
3.3;
Paragraf
4.1.4; 4.1.6; 4.1.8; 4.1.10;
Paragraf
5.2.2; 5.4.0; 5.4.1; 5.4.3;
Paragraf
7.5.4; 7.5.7;
Paragraf
8.1.2.1 literele (a) și (b); 8.1.5 litera (c); 8.3.6.
Paragraf
Observații: programul a fost elaborat astfel încât să permită cetățenilor să depună micile deșeuri chimice într-o singură locație. Acest program se aplică substanțelor reziduale cum ar fi deșeurile de coloranți. Gradul de risc este redus prin alegerea unui mijloc de transport care include, inter alia, utilizarea unor elemente speciale de transport și avize de tipul fumatul interzis clar vizibile publicului.
Paragraf
Având în vedere cantitățile limitate disponibile și natura specializată a ambalajului, acest articol exclude un număr de puncte din ADR. Norme suplimentare sunt prevăzute în cadrul programului.
Paragraf
RO-LT 10.2
Paragraf
Obiect: programul din 2002 privind transportul deșeurilor menajere periculoase.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 1.1.3.6.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: exceptări legate de cantitățile transportate cu o unitate de transport.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Artikel 10, onderdeel a, en 16, onderdeel b, van de Regeling vervoer huishoudelijk gevaarlijk afval 2002.
Paragraf
Conținutul legislației interne:
Paragraf
Atât certificatul de competență profesională al însoțitorului cât și nota menționată la articolul 16 alineatul (1) litera (b) se află la bordul vehiculului.
Paragraf
Însoțitorul vehiculului posedă calificarea în transportul de deșeuri periculoase emisă de CCV (organism de certificare a conducătorilor auto).
Paragraf
Observații: datorită gamei largi de deșeuri menajere periculoase implicate, operatorul de transport trebuie să dețină un certificat de competență profesională, chiar dacă deșeurile depuse sunt în cantități mici. O altă cerință este aceea ca operatorul de transport să fi obținut o calificare care să-i permită transportul de deșeuri periculoase.
Paragraf
Unul dintre motivele cerinței menționate este de a garanta că operatorul de transport nu ambalează, de exemplu, acizii și bazele la un loc și știe să se comporte adecvat în caz de incidente.
Paragraf
RO-LT 10.3
Paragraf
Obiect: programul din 2002 privind transportul deșeurilor menajere periculoase.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 1.1.3.6.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: exceptări legate de cantitățile transportate cu o unitate de transport.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Artikel 10b van de Regeling vervoer huishoudelijk gevaarlijk afval 2002.
Paragraf
Conținutul legislației interne: articolul 10b
Paragraf
Sunt prezente la bordul vehiculului următoarele: b. instrucțiuni scrise și informații redactate în conformitate cu anexa la actul de stabilire a programului.
Paragraf
Observații: deoarece programul exclude exceptarea de la respectarea prevederilor punctului 1.1.3.6 din ADR, instrucțiunile scrise trebuie să însoțească și cantitățile mici. Se consideră că acest lucru este necesar datorită gamei largi de deșeuri periculoase depuse și faptului că persoanele (particulare) care le depun nu sunt familiarizate cu gradul de risc pe care-l prezintă acestea.
Paragraf
RO-LT 10.4
Paragraf
Obiect: programul din 2002 privind transportul deșeurilor menajere periculoase.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 6.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: dispoziții privind construcția și încercarea ambalajelor.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Artikel 6 van de Regeling vervoer huishoudelijk gevaarlijk afval 2002.
Paragraf
Conținutul legislației interne: articolul 6.
Paragraf
Deșeurile menajere periculoase trebuie să se depună doar în ambalaje închise etanș, corespunzătoare pentru substanța în cauză și:
Paragraf
pentru obiectele care se încadrează la categoria 6.2: un ambalaj care să garanteze că nu producere vătămări în momentul depunerii;
Paragraf
pentru deșeurile menajere periculoase, de origine industrială: o cutie cu o capacitate care să nu depășască 60 de litri, în care substanțele reziduale sunt separate în funcție de categoria de risc (cutie kga).
Paragraf
Pe exteriorul ambalajului nu există deșeuri menajere periculoase.
Paragraf
Numele substanței este indicat pe ambalaj.
Paragraf
La fiecare colectare, se va accepta o singură cutie în sensul punctului 1 litera (b).
Paragraf
Observații: prezentul articol rezultă din articolul 3 în care anumite puncte din ADR se declară neaplicabile. În conformitate cu prezentul program, nu este necesară certificarea ambalajului conform dispozițiilor de la punctul 6.1 din ADR. Acest lucru este justificat de cantitățile limitate de substanțe periculoase implicate. În schimb, articolul stabilește un număr de reguli care prevăd ca substanțele periculoase să fie livrate în containere închise etanș, astfel încât să se prevină scurgerea din ambalaj.
Paragraf
RO-LT 10.5
Paragraf
Obiect: programul din 2002 privind transportul deșeurilor menajere periculoase.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 6.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: dispoziții privind construcția și încercarea ambalajelor.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Artikel 7, tweede lid, van de Regeling vervoer huishoudelijk gevaarlijk afval 2002.
Paragraf
Conținutul legislației interne: articolul 7 alineatul (2).
Paragraf
Vehiculul este prevăzut fie cu un compartiment pentru încărcătură separat de cabina conducătorului auto printr-un perete gros și compact, fie compartimentul pentru încărcătură nu este parte integrantă a vehiculului.
Paragraf
Observații: în conformitate cu prezentul program, nu este necesară deținerea unui ambalaj certificat, conform prevederilor de la punctul 6.1 din ADR. Acest lucru este justificat de cantitățile limitate de substanțe periculoase implicate. În consecință, prezentul articol conține o cerință suplimentară prevăzută pentru a preveni infiltrarea de vapori toxici în cabina conducătorului auto.
Paragraf
RO-LT 10.6
Paragraf
Obiect: programul din 2002 privind transportul deșeurilor menajere periculoase.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 6.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: dispoziții privind construcția și încercarea ambalajelor.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Artikel 8, eerste lid, van de Regeling vervoer huishoudelijk gevaarlijk afval 2002.
Paragraf
Conținutul legislației interne: articolul 8 alineatul (1).
Paragraf
Compartimentul pentru încărcătură al unui vehicul închis este prevăzut în partea superioară cu un aspirator de aer care funcționează permanent, iar în partea inferioară cu orificii.
Paragraf
Observații: în conformitate cu prezentul program, nu este necesar să se dețină un ambalaj certificat, conform prevederilor de la punctul 6.1 din ADR. Acest lucru este justificat de cantitățile limitate de substanțe periculoase implicate. În consecință, prezentul articol conține o cerință suplimentară prevăzută pentru a preveni infiltrarea de vapori toxici în cabina conducătorului auto.
Paragraf
RO-LT 10.7
Paragraf
Obiect: programul din 2002 privind transportul deșeurilor menajere periculoase.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 6.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: dispoziții privind construcția și încercarea ambalajelor.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Artikel 9, eerste, tweede an derde lid, van de Regeling vervoer huishoudelijk gevaarlijk afval 2002.
Paragraf
Conținutul legislației interne: articolul 9.
Paragraf
Vehiculul este echipat cu unități care, în timpul transportului:
Paragraf
sunt protejate împotriva deplasării accidentale și
Paragraf
sunt închise etanș cu un capac și protejate împotriva deschiderii accidentale.
Paragraf
Punctul 1 litera (b) nu se aplică în timpul deplasării vehiculului în vederea colectării sau în timpul staționării vehiculului în parcursul de colectare.
Paragraf
În interiorul vehiculului ar trebui să se amenajeze o zonă degajată suficient de mare pentru a permite trierea deșeurilor menajere periculoase și depozitarea acestora în unități diferite.
Paragraf
Observații: în conformitate cu prezentul program, nu este necesar să se dețină un ambalaj certificat, conform prevederilor de la punctul 6.1 din ADR. Acest lucru este justificat de cantitățile limitate de substanțe periculoase implicate. Prezentul articol urmărește să ofere o garanție unică prin utilizarea de unități pentru depozitarea ambalajelor, asigurând astfel o metodă corespunzătoare de depozitare pentru fiecare categorie de mărfuri periculoase.
Paragraf
RO-LT 10.8
Paragraf
Obiect: programul din 2002 privind transportul deșeurilor menajere periculoase.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 6.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: dispoziții privind construcția și încercarea ambalajelor.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Artikel 14 van de Regeling vervoer huishoudelijk gevaarlijk afval 2002.
Paragraf
Conținutul legislației interne: articolul 14.
Paragraf
Deșeurile menajere periculoase se transportă exclusiv în unități.
Paragraf
Pentru substanțele și obiectele din fiecare clasă există câte o unitate separată.
Paragraf
În ceea cce privește substanțele și obiectele din clasa 8 există unități separate pentru acizi, baze și baterii.
Paragraf
Tuburile de aerosoli se pot introduce în cutii de carton care pot fi închise, cu condiția ca aceste cutii să fie transportate în conformitate cu articolul 9 alineatul (1).
Paragraf
Dacă s-au colectat extinctoare din clasa 2, acestea se pot introduce în aceeași unitate cu tuburile de aerosoli neambalate în cutii din carton.
Paragraf
Prin derogare de la articolul 9 alineatul (1), nu este necesar un capac pentru transportul bateriilor, cu condiția ca acestea să fie introduse în unitate astfel încât toate deschiderile bateriilor să fie obturate și orientate în sus.
Paragraf
Observații: prezentul articol rezultă din articolul 3 în care anumite puncte din ADR sunt declarate neaplicabile. În conformitate cu prezentul program, nu este necesară certificarea ambalajelor, conform prevederilor de la punctul 6.1 din ADR. Prezentul articol stabilește cerințele pentru unitățile în care se depozitează temporar deșeurile menajere periculoase.
Paragraf
RO-LT 10.9
Paragraf
Obiect: programul din 2002 privind transportul deșeurilor menajere periculoase.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 6.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: dispoziții privind construcția și încercarea ambalajelor.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Artikel 15 van de Regeling vervoer huishoudelijk gevaarlijk afval 2002.
Paragraf
Conținutul legislației interne: articolul 15.
Paragraf
Unitățile sau cutiile destinate transportului tuburilor de aerosoli ar trebui să fie marcate clar după cum urmează:
Paragraf
pentru tuburi de aerosoli din clasa 2 colectate în cutii de carton: cuvântul SPUITBUSSEN [tuburi de aerosoli];
Paragraf
pentru extinctoare din clasa 2 și tuburi de aerosoli: eticheta nr. 2.2;
Paragraf
pentru extinctoare din clasa 3 și tuburi de aerosoli: eticheta nr. 3;
Paragraf
pentru deșeuri de vopsele din clasa 4.1. eticheta nr. 4.1;
Paragraf
pentru substanțe nocive din clasa 6.1; eticheta nr. 6.1;
Paragraf
pentru obiecte din clasa 6.2: eticheta nr. 6.2;
Paragraf
pentru substanțe și obiecte caustice din clasa 8: eticheta nr. 8; și în plus:
Paragraf
pentru substanțe alcaline: cuvântul BASEN [baze];
Paragraf
pentru substanțe acide: cuvântul ZUREN [acizi];
Paragraf
pentru baterii: cuvântul ACCU'S [baterii].
Paragraf
Aceleași etichete și mențiuni sunt afișate vizibil în compartimentele vehiculului care se închid, în care se pot încărca unitățile.
Paragraf
Observații: prezentul articol rezultă din articolul 3 în care anumite puncte din ADR sunt declarate neaplicabile. În conformitate cu prezentul program, nu este necesară certificarea ambalajelor, conform prevederilor de la punctul 6.1 din ADR. Prezentul articol stabilește cerințele pentru identificarea unităților în care se depozitează temporar deșeurile menajere periculoase.
Paragraf
RO-LT 10.10
Paragraf
Obiect: programul din 2002 privind transportul deșeurilor menajere periculoase.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 7.5.4.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: precauții cu privire la alimente, alte articole de consum și hrană pentru animale.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Artikel 13 van de Regeling vervoer huishoudelijk gevaarlijk afval 2002.
Paragraf
Conținutul legislației interne: articolul 13.
Paragraf
Se interzice transportul alimentelor pentru oameni și a hranei pentru animale concomitent cu deșeurile menajere periculoase.
Paragraf
Vehiculul trebuie să fie oprit în timpul colectării.
Paragraf
Un semnal luminos intermitent de culoare portocalie trebuie să funcționeze pe vehicul în timpul deplasării sau staționării în vederea colectării.
Paragraf
În timpul colectării la un post fix, indicat în acest sens, motorul trebuie să fie oprit și, prin derogare de la punctul 3, semnalul luminos intermitent poate să fie oprit.
Paragraf
Observații: interdicția prevăzută la punctul 7.5.4 din ADR se extinde în acest caz, deoarece, având în vedere gama largă de substanțe depuse, practic întotdeauna este prezentă o substanță din clasa 6.1.
Paragraf
RO-LT 10.11
Paragraf
Obiect: programul din 2002 privind transportul deșeurilor menajere periculoase.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 7.5.9.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: interzicerea fumatului.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Artikel 9, vierde lid, van de Regeling vervoer huishoudelijk gevaarlijk afval 2002.
Paragraf
Conținutul legislației interne: articolul 9.
Paragraf
Avizul fumatul interzis trebuie afișat vizibil pe părțile laterale și în partea din spate a vehiculului.
Paragraf
Observații: Deoarece programul are ca obiect depunerea substanțelor periculoase de către cetățeni, articolul 9.4. prevede ca avizul fumatul interzis să fie afișat în mod vizibil.
Paragraf
RO-LT 10.12
Paragraf
Obiect: programul din 2002 privind transportul deșeurilor menajere periculoase.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 8.1.5.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: echipamente diverse.
Paragraf
Fiecare unitate de transport care transportă mărfuri periculoase trebuie să fie echipată cu:
Paragraf
cel puțin un butuc de tamponare pentru fiecare vehicul, de dimensiuni corespunzătoare greutății vehiculului și diametrului roților;
Paragraf
echipamentul necesar pentru aplicarea măsurilor generale indicate în instrucțiunile de siguranță prevăzute la punctul 5.4.3, în special:
Paragraf
două semnale de avertizare verticale (de ex. conuri reflectorizante, triunghiuri reflectorizante de semnalizare sau semnale luminoase intermitente de culoare portocalie care sunt independente de instalația electrică a vehiculului);
Paragraf
o vestă de siguranță sau îmbrăcăminte de protecție de bună calitate (de ex. cea descrisă în standardul european EN 471) pentru fiecare membru al echipajului;
Paragraf
o lanternă de buzunar (a se vedea și punctul 8.3.4) pentru fiecare membru al echipajului.
Paragraf
echipament de protecție respiratorie în conformitate cu cerința suplimentară S7 (a se vedea capitolul 8.5), în cazul în care această cerință este aplicabilă în conformitate cu indicațiile din coloana 19 a tabelului A de la capitolul 3.2;
Paragraf
echipamentul necesar pentru aplicarea măsurilor suplimentare și speciale indicate în instrucțiunile scrise menționate la punctul 5.4.3.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Artikel 11 van de Regeling vervoer huishoudelijk gevaarlijk afval 2002.
Paragraf
Conținutul legislației interne: articolul 11
Paragraf
La bordul vehiculului se află o trusă de securitate, la îndemâna fiecărui membru al echipajului, care să conțină următoarele:
Paragraf
ochelari de protecție cu etanșare perfectă;
Paragraf
mască de protecție respiratorie;
Paragraf
salopete sau șorțuri de protecție antiacid, rezistente la acizi;
Paragraf
mănuși din cauciuc sintetic;
Paragraf
cizme sau încălțăminte de protecție antiacide, rezistente la acizi;
Paragraf
un flacon cu apă distilată pentru clătirea ochilor.
Paragraf
Observații: datorită gamei largi de substanțe periculoase depuse, se impun cerințe suplimentare pentru echipamentul de protecție obligatoriu în raport cu cele de la punctul 8.1.5 din ADR.
Paragraf
PORTUGALIA
Paragraf
RO-LT 12.1
Paragraf
Denumirea corectă pentru expediție care trebuie indicată în documentul de transport, astfel cum este prevăzut la secțiunea 5.4.1 din RPE (Regulamento Nacional de Transporte de Mercadorias Perigosas por Estrada), pentru gazele butan și propan din comerț, prevăzute la rubrica colectivă ONU 1965 hidrocarburi gazoase, lichefiate, n.o.s., transportate în butelii, poate fi înlocuită cu alte denumiri comerciale, după cum urmează:
Paragraf
ONU 1965 Butan în cazul amestecurilor A, A01, A02 și A0, descrise în subsecțiunea 2.2.2.3 din RPE, transportate în butelii;
Paragraf
ONU 1965 Propan în cazul amestecului C, descris în subsecțiunea 2.2.2.3 din RPE, transportat în butelii.
Paragraf
RO-LT 12.2
Paragraf
FINLANDA
Paragraf
RO-LT 13.1
Paragraf
Obiect: modificarea informațiilor din documentul de transport referitor la substanțe explozive.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 5.4.1.2.1 litera (a).
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: dispoziții speciale pentru clasa 1.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Liikenne- ja viestintäministeriön asetus vaarallisten aineiden kuljetuksesta tiellä (277/2002; 313/2003).
Paragraf
Conținutul legislației interne: în documentul de transport, se permite indicarea numărului de detonatoare (1000 detonatoare - 1 kg exploziv) în locul masei nete reale a substanțelor explozive.
Paragraf
Observații: informația se consideră a fi suficientă pentru transportul național. Prezenta derogare se utilizează în principal pentru transportul local de cantități mici de explozivi pentru sectorul minier.
Paragraf
Derogarea este înregistrată de Comisia Europeană sub numărul 31.
Paragraf
RO-LT 13.2
Paragraf
Obiect: adoptarea RO-LT 14.2.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: urmează să se precizeze în reglementări viitoare.
Paragraf
RO-LT 13.3
Paragraf
Obiect: adoptarea RO-LT 14.7.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: urmează să se precizeze în reglementări viitoare.
Paragraf
RO-LT 13.4
Paragraf
SUEDIA
Paragraf
RO-LT 14.1
Paragraf
Obiect: transportul deșeurilor periculoase la instalațiile de eliminare a deșeurilor periculoase.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 2, 5.2 și 6.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: clasificarea, marcarea și etichetarea, precum și cerințele pentru construcția și încercarea ambalajelor.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Särskilda bestämmelser om vissa inrikes transporter av farligt gods på väg och i terräng.
Paragraf
Conținutul legislației interne: legislația conține criterii de clasificare simplificate, cerințe mai puțin restrictive pentru construcția și încercarea ambalajelor, precum și cerințe de etichetare și marcare modificate.
Paragraf
În locul clasificării deșeurilor periculoase conform ADR, acestea sunt distribuite pe grupe diferite de deșeuri. Fiecare grupă conține substanțe care pot, conform ADR, să fie ambalate împreună (ambalare în comun).
Paragraf
Fiecare ambalaj trebuie marcat cu codul corespunzător grupei de deșeuri în locul numărului ONU.
Paragraf
Observații: Aceste reguli se pot utiliza doar pentru transportul deșeurilor periculoase de la locurile publice de reciclare la instalațiile de eliminare a deșeurilor periculoase.
Paragraf
RO-LT 14.2
Paragraf
Obiect: Numele și adresa expeditorului în documentul de transport.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 5.4.1.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: informații generale care trebuie să figureze în documentul de transport.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Särskilda bestämmelser om vissa inrikes transporter av farligt gods på väg och i terräng.
Paragraf
Conținutul legislației interne: legislația internă precizează că numele și adresa expeditorului nu sunt necesare, în cazul în care ambalajele goale necurățate sunt returnate în cadrul unui sistem de distribuție.
Paragraf
Observații: ambalajele goale necurățate care sunt returnate vor conține, în majoritatea cazurilor, cantități mici de mărfuri periculoase.
Paragraf
Prezenta derogare se utilizează în principal de către industrii la returnarea recipientelor de gaz goale necurățate în schimbul celor pline.
Paragraf
RO-LT 14.3
Paragraf
Obiect: transportul mărfurilor periculoase în imediata apropiere a amplasamentului (amplasamentelor) industrial(e), care include transportul pe drumurile publice între diferitele zone ale amplasamentului (amplasamentelor).
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: anexele A și B.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: cerințe privind transportul mărfurilor periculoase pe drumurile publice.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Särskilda bestämmelser om vissa inrikes transporter av farligt gods på väg och i terräng.
Paragraf
Conținutul legislației interne: transportul în imediata apropiere a amplasamentului (amplasamentelor) industrial(e), care include transportul pe drumurile publice între diferitele zone ale amplasamentului (amplasamentelor). Derogările se referă la etichetarea și marcarea ambalajelor, documentele de transport, certificatul conducătorului auto și certificatul de recepție în conformitate cu partea 9.
Paragraf
Observații: există câteva situații în care mărfurile periculoase se transferă între locații situate pe laturile opuse ale unui drum public. Această formă de transport nu constituie transport de mărfuri periculoase pe un drum privat și, prin urmare, ar trebui ar trebui să i se aplice cerințele specifice.
Paragraf
A se compara și cu Directiva 96/49/CE articolul 6 alineatul (14).
Paragraf
RO-LT 14.4
Paragraf
Obiect: transportul mărfurilor periculoase confiscate de către autorități.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: anexele A și B.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: cerințe privind transportul mărfurilor periculoase pe drumurile publice.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Särskilda bestämmelser om vissa inrikes transporter av farligt gods på väg och i terräng.
Paragraf
Conținutul legislației interne: se pot autoriza abateri de la regulamente în cazul în care acestea se justifică din motive de protecția muncii, prevenirea riscurilor aferente descărcării, depunerea de dovezi etc.
Paragraf
Abaterile de la regulamente se autorizează doar în cazul în care se asigură nivele de securitate satisfăcătoare în timpul transportului în condiții normale.
Paragraf
Observații: aceste derogări se pot aplica doar de către autoritățile care confiscă mărfurile periculoase.
Paragraf
Această derogare este prevăzută pentru transportul local. Acesta poate fi un transport de mărfuri care au fost confiscate de poliție, de ex. explozivi sau bunuri furate. Problema care apare în cazul acestor tipuri de mărfuri este nu se poate face o clasificare sigură a acestora. În plus, adesea mărfurile nu sunt ambalate, marcate sau etichetate în conformitate cu ADR. În fiecare an poliția efectuează cîteva sute de astfel de transporturi.
Paragraf
În cazul băuturilor alcoolice de contrabandă, acestea trebuie să fie transportate de la locul confiscării la un depozit pentru păstrarea probelor și apoi la o instalație de eliminare, ultimele două locații putându-se afla la distanțe mari una de alta. Abaterile permise sunt: (a) nu este necesară etichetarea fiecărui ambalaj și (b) nu este necesară utilizarea ambalajelor autorizate. Cu toate acestea, fiecare palet care conține astfel de ambalaje trebuie corect etichetat. Toate celelalte cerințe trebuie îndeplinite. În fiecare an se efectuează aproximativ 20 de transporturi de acest tip.
Paragraf
RO-LT 14.5
Paragraf
Obiect: transportul mărfurilor periculoase în imediata apropiere a porturilor.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 8.1.2, 8.1.5, 9.1.2.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: documentele care trebuie să se afle la bordul unității de transport; fiecare unitate de transport care transportă mărfuri periculoase trebuie să fie dotată cu echipamentele specificate; agrearea vehiculelor.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Särskilda bestämmelser om vissa inrikes transporter av farligt gods på väg och i terräng.
Paragraf
Conținutul legislației interne: nu sunt necesare documente la bordul unității de transport (cu excepția certificatului conducătorului auto).
Paragraf
Nu este necesară dotarea unității de transport cu echipamentele specificate la 8.1.5.
Paragraf
Pentru tractoare nu este necesar un certificat de agreare.
Paragraf
Observații: A se compara cu Directiva 96/49/CE articolul 6 alineatul (14).
Paragraf
RO-LT 14.6
Paragraf
Obiect: certificatul de formare ADR al inspectorilor.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 8.2.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: conducătorii vehiculelor trebuie să urmeze cursuri de formare.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Särskilda bestämmelser om vissa inrikes transporter av farligt gods på väg och i terräng.
Paragraf
Conținutul legislației interne: nu este necesar ca inspectorii care efectuează inspecția tehnică anuală a vehiculelor să frecventeze cursurile de formare menționate la 8.2 sau să dețină un certificat de formare ADR.
Paragraf
Observații: în unele cazuri, este posibil ca vehiculele verificate în cadrul inspecției tehnice să transporte o încărcătură de mărfuri periculoase, de ex. cisterne goale necurățate.
Paragraf
Cerințele de la punctele 1.3 și 8.2.3 rămân aplicabile.
Paragraf
RO-LT 14.7
Paragraf
Obiect: distribuția locală a numerelor ONU 1202, 1203 și 1223 în autocisterne.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 5.4.1.1.6, 5.4.1.4.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: pentru cisternele și containerele cisternă goale necurățate, descrierea se face în conformitate cu punctul 5.4.1.1.6.
Paragraf
Numele și adresele destinatarilor multipli pot fi menționate în alte documente.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Särskilda bestämmelser om vissa inrikes transporter av farligt gods på väg och i terräng.
Paragraf
Conținutul legislației interne: Pentru cisternele și containerele cisternă goale necurățate, nu este necesară descrierea în documentul de transport în conformitate cu 5.4.1.1.6 în cazul în care cantitatea de substanță din planul de încărcare este marcată cu 0 (zero).
Paragraf
Numele și adresa destinatarilor nu sunt necesare în niciun document aflat la bordul vehiculului.
Paragraf
RO-LT 14.8
Paragraf
Obiect: transportul cisternelor goale necurățate care nu sunt destinate să fie utilizate ca echipament de transport.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 5.4.1.1.1, 6.8, 8.2.2.8.1.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: documentul de transport, cerințe pentru construcția, încercarea etc. a cisternelor și certificatul conducătorului auto.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Särskilda bestämmelser om vissa inrikes transporter av farligt gods på väg och i terräng.
Paragraf
Conținutul legislației interne: substanțele ONU 1202, 1203, 1223 și 1965 se pot transporta în cisterne care nu sunt destinate a fi utilizate ca echipament de transport. Cisternele trebuie să fie golite.
Paragraf
Unitatea de transport trebuie să fie marcată ca un vehicul-cisternă în funcție de substanța în cauză. Conducătorul auto trebuie să dețină un certificat în conformitate cu punctul 8.2.2.7.1.
Paragraf
Observații: această derogare se aplică în cazul în care cisternele trebuie deplasate, de exemplu, în vederea reparării sau întreținerii.
Paragraf
Această derogare se justifică prin necesitatea de a se evita riscul de impact asupra mediului ca efect al curățării cisternelor goale înainte de transport.
Paragraf
Această derogare se aplică pentru cantități mici. Adesea, acest tip de transport se efectuează la nivel local, dar, în cazuri rare, poate să se efectueze pe distanțe mai mari de 300 km în regiuni puțin populate din nordul Suediei.
Paragraf
Condiții de transport: echipamentele montate pe cisternă trebuie plasate astfel încât să nu poată fi deteriorate în timpul transportului. Documentul care indică agrearea cisternei pentru substanța în cauză trebuie să însoțească vehiculul. Dispozitivele de atașare și fixare utilizate pentru fixarea cisternei pe vehicul trebuie să poată suporta o greutate dublă față de cea a cisternei transportate. Vehiculul care transportă cisterna nu poate să transporte concomitent o încărcătură de materiale inflamabile.
Paragraf
RO-LT 14.9
Paragraf
Obiect: transportul local către terenurile agricole sau șantierele de construcții.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 5.4, 6.8 și 9.1.2.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: documentul de transport; construcția cisternelor; certificatul de agreare.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Särskilda bestämmelser om vissa inrikes transporter av farligt gods på väg och i terräng.
Paragraf
Conținutul legislației interne: nu este necesar ca transportul local către terenurile agricole sau șantierele de construcții să satisfacă anumite reguli:
Paragraf
declararea mărfurilor periculoase nu este necesară;
Paragraf
cisternele/containerele mai vechi care nu sunt construite în conformitate cu dispozițiile prevăzute la capitolul 6.8, ci în conformitate cu legislația internă mai veche și sunt instalate pe rulote de șantier se pot utiliza în continuare;
Paragraf
autocisternele mai vechi, care nu satisfac cerințele prevăzute la capitolul 6.7 sau 6.8, destinate transportului substanțelor ONU 1268, 1999, 3256 și 3257, cu sau fără echipament pentru acoperirea suprafeței de drum, se pot utiliza în continuare pentru transportul local și în imediata apropiere a șantierelor de drumuri;
Paragraf
nu sunt necesare certificatele de agreare pentru rulotele de șantier și autocisternele cu sau fără echipament de acoperire a suprafeței de drum.
Paragraf
Observații: o rulota de șantier este un tip de caravană pentru o echipă de lucru, cu o cabină pentru echipă și dotată cu o cisternă/crezervor pentru motorină, neagreat(ă), destinată funcționării tractoarelor forestiere.
Paragraf
RO-LT 14.10
Paragraf
Obiect: transportul de explozivi în cisterne.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 4.1.4.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: explozivii se pot ambala doar în conformitate cu punctul 4.1.4.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: apendicele S - norme speciale pentru transportul rutier național de mărfuri periculoase, elaborate în conformitate cu Legea privind transportul mărfurilor periculoase și regulamentul suedez SÄIFS 1993: 4.
Paragraf
Conținutul legislației interne: autoritatea națională competentă va agrea vehicule destinate transportului explozivilor în cisterne. Transportul în cisterne este permis doar pentru explozivii enumerați în regulament sau printr-o autorizație specială eliberată de autoritatea competentă.
Paragraf
Un vehicul încărcat cu explozivi în cisterne trebuie marcat și etichetat în conformitate cu punctele 5.3.2.1.1, 5.3.1.1.2 și 5.3.1.4. Doar un singur vehicul din unitatea de transport poate conține mărfuri periculoase.
Paragraf
Observații: această derogare se aplică doar transportului național iar transportul respectiv are, de regulă, un caracter local.
Paragraf
Regulamentul în cauză a fost în vigoare în Suedia înaintea aderării acesteia la Uniunea Europeană.
Paragraf
Doar două companii efectuează transporturi de explozivi în vehicule cisternă. În viitorul apropiat, se estimează trecerea la emulsii.
Paragraf
Vechea derogare nr. 84.
Paragraf
RO-LT 14.11
Paragraf
Obiect: permis de conducere.
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 8.2.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: cerințe referitoare la formarea echipajului vehiculului.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: apendicele S - norme speciale pentru transportul rutier național de mărfuri periculoase, elaborate în conformitate cu Legea privind transportul mărfurilor periculoase.
Paragraf
Conținutul legislației interne: formarea conducătorilor auto nu este permisă pe vehiculele menționate la 8.2.1.1.
Paragraf
Observații: transportul local.
Paragraf
RO-LT 14.12 (nou)
Paragraf
Subiect: Transportul produsului ONU 0335 ARTIFICII.
Paragraf
Trimitere la anexa la directivă: anexa B punctul 7.2.4, V2 (1).
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: Dispoziții privind utilizarea vehiculelor EX/II și EX/III.
Paragraf
Trimitere la legislația internă: apendicele 5 – reglementări speciale pentru transportul rutier intern al mărfurilor periculoase, emise în conformitate cu Legea privind transportul mărfurilor periculoase.
Paragraf
Conținutul legislației interne: În cazul transportării produsului ONU 0335 ARTIFICII, dispoziția specială V2 (1) de la punctul 7.2.4 se aplică numai în cazul unui conținut net de exploziv de peste 3000 kg (4000 kg cu remorca), cu condiția ca artificiile să fie încadrate la numărul ONU 0335 în conformitate cu tabelul implicit de clasificare a artificiilor de la punctul 2.1.3.5.5 din cea de-a paisprezecea ediție revizuită a Recomandărilor ONU privind transportul mărfurilor periculoase.
Paragraf
Această încadrare se face cu acordul autorității competente. O verificare a încadrării se efectuează la bordul unității de transport.
Paragraf
Observații: Transportul artificiilor se limitează la două scurte perioade din an: în preajma anului nou și la trecerea de la luna aprilie la luna mai. Transportul de la expeditori la depozite se poate efectua fără dificultate folosind parcul existent de vehicule omologate pentru transportul materialelor explozive. Cu toate acestea, distribuția artificiilor de la depozite către punctele de vânzare și returnarea la depozite a cantităților nevândute este limitată datorită lipsei vehiculelor omologate pentru transportul materialelor explozive. Transportatorii nu sunt interesați să investească în astfel de omologări deoarece nu își pot recupera cheltuielile. Acest fapt pune în pericol existența expeditorilor de artificii deoarece produsele lor nu pot ajunge pe piață.
Paragraf
La aplicarea acestei derogări este necesar ca clasificarea artificiilor să se fi făcut pe baza listei din Recomandările ONU pentru a se obține cea mai recentă clasificare.
Paragraf
Un tip de derogare similar este cel pentru artificiile ONU 0336, inclus în dispoziția specială 651, punctul 3.3.1 din ADR 2005.
Paragraf
REGATUL UNIT
Paragraf
RO-LT 15.1
Paragraf
Obiect: traversarea drumurilor publice de către vehiculele care transportă mărfuri periculoase (N8).
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: anexele A și B
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: cerințe referitoare la transportul mărfurilor periculoase pe drumurile publice.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Carriage of Dangerous Goods by Road Regulations 1996, Regulation 3 Schedule 2 (3)(b); Carriage of Explosives by Road Regulations 1996, Regulation 3(3)(b).
Paragraf
Conținutul legislației interne: neaplicarea normelor privind transportul de mărfuri periculoase între locațiile private separate de un drum public.
Paragraf
Observații: această situație se poate produce ușor în cazul în care mărfurile sunt transferate între localțiile private situate pe ambele părți ale unui drum public. Acesta nu constituie un transport de mărfuri periculoase pe un drum public în sensul normal al termenului și, în acest caz, nu ueste necesar să se aplice niciuna din dispozițiile regulamentului referitor la mărfuri periculoase.
Paragraf
RO-LT 15.2
Paragraf
Obiect: exceptarea de la interdicția pentru conducătorul auto sau însoțitorul conducătorului auto de a deschide ambalajele de mărfuri periculoase într-un lanț de distribuție locală, de la depozitul de distribuție locală până la un comerciant cu amănuntul sau până la un utilizator final și de la comerciantul cu amănuntul până la utilizatorul final (cu excepția clasei 7) (N 11).
Paragraf
Trimiterea la anexa la directivă: 8.3.3.
Paragraf
Conținutul anexei la directivă: interdicția pentru conducătorul auto sau însoțitorul conducătorului auto de a deschide ambalajele de mărfuri periculoase.
Paragraf
Trimiterea la legislația internă: Carriage of Dangerous Goods by Road Regulations 1996, Regulation12 (3).
Paragraf
Conținutul legislației interne: interdicția de a deschide pachetele este restricționată de clauza cu excepția cazului în care conducătorul auto sau însoțitorul conducătorului auto este autorizat de către operatorul vehiculului.
Paragraf
Observații: luată ad litteram, interdicția astfel formulată în anexă poate să creeze probleme serioase la distribuția în vederea comercializării cu amănuntul.
Paragraf
RO-LT 15.3
Paragraf
RO-LT 15.4
Paragraf
Permite următoarele condiții alternative pentru dispoziția specială 636 din capitolul 3.3:
Paragraf
Bateriile de litiu uzate (ONU 3090 și ONU 3091), colectate și prezentate la transport în vederea eliminării între punctul de colectare de la consumator și instalația de prelucrare intermediară, precum și alte baterii care nu conțin litiu (ONU 2800 și ONU 3028), nu intră sub incidența celorlalte dispoziții ADR în cazul în care îndeplinesc următoarele condiții:
Paragraf
acestea sunt ambalate în butoaie IH2 sau cutii 4H2, corespunzând nivelului de performanță al grupului de ambalare II pentru solide;
Paragraf
fiecare ambalaj conține maximum 5 % baterii cu litiu și cu litiu-ion;
Paragraf
masa brută maximă a fiecărui ambalaj nu depășește 25 kg;
Paragraf
cantitatea totală de ambalaje pe unitatea de transport nu depășește 333 kg;
Paragraf
nicio altă marfă periculoasă nu poate fi transportată.
Paragraf
LITUANIA
Paragraf
RO-LT 20.1 (nou)
Paragraf
Subiect: adoptarea RO-LT 4.1.
Paragraf
Trimitere la legislația internă: Lietuvos Respublikos Vyriausybės 2000 m. kovo 23 d. nutarimas Nr. 337 Dėl pavojingų krovinių vežimo kelių transportu Lietuvos Respublikoje (Hotărârea Guvernului nr. 337 privind transportul rutier al mărfurilor periculoase în Republica Lituania, adoptată la 23 martie 2000).
Paragraf
RO-LT 20.2 (nou)
Paragraf
Subiectul: adoptarea RO-LT 4.2.
Paragraf
Trimitere la legislația internă: Lietuvos Respublikos Vyriausybės 2000 m. kovo 23 d. nutarimas Nr. 337 Dėl pavojingų krovinių vežimo kelių transportu Lietuvos Respublikoje (Hotărârea Guvernului nr. 337 privind transportul rutier al mărfurilor periculoase în Republica Lituania, adoptată la 23 martie 2000).
Litera
derogarea 2-89: traversarea drumului public (produse chimice ambalate);
Litera
derogarea 4-97: distanța de 2 km (lingouri de fontă brută la o temperatură de 600 °C);
Litera
derogarea 2-2000: distanța de aproximativ 500 m (IBC, GA II, III clasele 3, 5.1, 6.1, 8 și 9).
Punctul 1
formare în domeniul ambalajelor;
Punctul 2
formare în domeniul cisternelor;
Punctul 3
formare specială Cl 1;
Punctul 4
formare specială Cl 7.
Litera a
referitoare la destinatar, în cazul distribuției locale (cu excepția încărcăturii complete și a transportului pe anumite rute);
Litera b
referitoare la numărul și tipul ambalajelor, în cazul în care nu se aplică dispozițiile prevăzute la punctul 1.1.3.6 și în cazul în care vehiculul este în conformitate cu toate dispozițiile din anexele A și B;
Litera c
pentru cisternele goale necurățate, este suficient documentul de transport pentru ultima încărcătură.
Punctul 1
În conformitate cu punctele ADR privind controalele și încercările: 6.8.2.4.2, 6.8.2.4.3, 6.8.2.4.4, 6.8.2.4.5, (ADR 1999: 211.151, 211.152, 211.153, 211.154).
Punctul 2
Grosimea minimă a peretelui rezervorului de 3 mm pentru cisternele cu o capacitate a compartimentelor rezervorului de până la 3500 litri și de cel puțin 4 mm în cazul oțelului moale pentru cisterne ale căror compartimente au o capacitate de până la 6000 litri, indiferent de tipul sau grosimea pereților despărțitori.
Punctul 3
În cazul în care materialul utilizat este aluminiu sau alt metal, cisternele ar trebui să îndeplinească cerințele privind grosimea și alte specificații tehnice care decurg din desenele tehnice avizate de autoritatea locală din țara în care au fost înmatriculate anterior. În lipsa desenelor tehnice, cisternele ar trebui să îndeplinească cerințele de la punctul 6.8.2.117 (211.127).
Punctul 4
Cisternele ar trebui îndeplinească prevederile marginalelor 211.128, 6.8.2.1.28 (211.129), punctele 6.8.2.2, 6.8.2.2.1 și 6.8.2.2.2 (211.130, 211.131).
Litera a
1.1.3.6;
Litera b
3.3;
Litera c
4.1.4; 4.1.6; 4.1.8; 4.1.10;
Litera d
5.2.2; 5.4.0; 5.4.1; 5.4.3;
Litera e
7.5.4; 7.5.7;
Litera f
8.1.2.1 literele (a) și (b); 8.1.5 litera (c); 8.3.6.
Punctul 1
Deșeurile menajere periculoase trebuie să se depună doar în ambalaje închise etanș, corespunzătoare pentru substanța în cauză și:
Litera a
pentru obiectele care se încadrează la categoria 6.2: un ambalaj care să garanteze că nu producere vătămări în momentul depunerii;
Litera b
pentru deșeurile menajere periculoase, de origine industrială: o cutie cu o capacitate care să nu depășască 60 de litri, în care substanțele reziduale sunt separate în funcție de categoria de risc (cutie kga).
Punctul 2
Pe exteriorul ambalajului nu există deșeuri menajere periculoase.
Punctul 3
Numele substanței este indicat pe ambalaj.
Punctul 4
La fiecare colectare, se va accepta o singură cutie în sensul punctului 1 litera (b).
Litera a
pentru obiectele care se încadrează la categoria 6.2: un ambalaj care să garanteze că nu producere vătămări în momentul depunerii;
Litera b
pentru deșeurile menajere periculoase, de origine industrială: o cutie cu o capacitate care să nu depășască 60 de litri, în care substanțele reziduale sunt separate în funcție de categoria de risc (cutie kga).
Punctul 1
Vehiculul este echipat cu unități care, în timpul transportului:
Litera a
sunt protejate împotriva deplasării accidentale și
Litera b
sunt închise etanș cu un capac și protejate împotriva deschiderii accidentale.
Punctul 2
Punctul 1 litera (b) nu se aplică în timpul deplasării vehiculului în vederea colectării sau în timpul staționării vehiculului în parcursul de colectare.
Punctul 3
În interiorul vehiculului ar trebui să se amenajeze o zonă degajată suficient de mare pentru a permite trierea deșeurilor menajere periculoase și depozitarea acestora în unități diferite.
Litera a
sunt protejate împotriva deplasării accidentale și
Litera b
sunt închise etanș cu un capac și protejate împotriva deschiderii accidentale.
Punctul 1
Deșeurile menajere periculoase se transportă exclusiv în unități.
Punctul 2
Pentru substanțele și obiectele din fiecare clasă există câte o unitate separată.
Punctul 3
În ceea cce privește substanțele și obiectele din clasa 8 există unități separate pentru acizi, baze și baterii.
Punctul 4
Tuburile de aerosoli se pot introduce în cutii de carton care pot fi închise, cu condiția ca aceste cutii să fie transportate în conformitate cu articolul 9 alineatul (1).
Punctul 5
Dacă s-au colectat extinctoare din clasa 2, acestea se pot introduce în aceeași unitate cu tuburile de aerosoli neambalate în cutii din carton.
Punctul 6
Prin derogare de la articolul 9 alineatul (1), nu este necesar un capac pentru transportul bateriilor, cu condiția ca acestea să fie introduse în unitate astfel încât toate deschiderile bateriilor să fie obturate și orientate în sus.
Punctul 1
Unitățile sau cutiile destinate transportului tuburilor de aerosoli ar trebui să fie marcate clar după cum urmează:
Litera a
pentru tuburi de aerosoli din clasa 2 colectate în cutii de carton: cuvântul SPUITBUSSEN [tuburi de aerosoli];
Litera b
pentru extinctoare din clasa 2 și tuburi de aerosoli: eticheta nr. 2.2;
Litera c
pentru extinctoare din clasa 3 și tuburi de aerosoli: eticheta nr. 3;
Litera d
pentru deșeuri de vopsele din clasa 4.1. eticheta nr. 4.1;
Litera e
pentru substanțe nocive din clasa 6.1; eticheta nr. 6.1;
Litera f
pentru obiecte din clasa 6.2: eticheta nr. 6.2;
Litera g
pentru substanțe și obiecte caustice din clasa 8: eticheta nr. 8; și în plus:
Litera h
pentru substanțe alcaline: cuvântul BASEN [baze];
Litera i
pentru substanțe acide: cuvântul ZUREN [acizi];
Litera j
pentru baterii: cuvântul ACCU'S [baterii].
Punctul 2
Aceleași etichete și mențiuni sunt afișate vizibil în compartimentele vehiculului care se închid, în care se pot încărca unitățile.
Litera a
pentru tuburi de aerosoli din clasa 2 colectate în cutii de carton: cuvântul SPUITBUSSEN [tuburi de aerosoli];
Litera b
pentru extinctoare din clasa 2 și tuburi de aerosoli: eticheta nr. 2.2;
Litera c
pentru extinctoare din clasa 3 și tuburi de aerosoli: eticheta nr. 3;
Litera d
pentru deșeuri de vopsele din clasa 4.1. eticheta nr. 4.1;
Litera e
pentru substanțe nocive din clasa 6.1; eticheta nr. 6.1;
Litera f
pentru obiecte din clasa 6.2: eticheta nr. 6.2;
Litera g
pentru substanțe și obiecte caustice din clasa 8: eticheta nr. 8; și în plus:
Litera h
pentru substanțe alcaline: cuvântul BASEN [baze];
Litera i
pentru substanțe acide: cuvântul ZUREN [acizi];
Litera j
pentru baterii: cuvântul ACCU'S [baterii].
Punctul 1
Se interzice transportul alimentelor pentru oameni și a hranei pentru animale concomitent cu deșeurile menajere periculoase.
Punctul 2
Vehiculul trebuie să fie oprit în timpul colectării.
Punctul 3
Un semnal luminos intermitent de culoare portocalie trebuie să funcționeze pe vehicul în timpul deplasării sau staționării în vederea colectării.
Punctul 4
În timpul colectării la un post fix, indicat în acest sens, motorul trebuie să fie oprit și, prin derogare de la punctul 3, semnalul luminos intermitent poate să fie oprit.
Litera a
cel puțin un butuc de tamponare pentru fiecare vehicul, de dimensiuni corespunzătoare greutății vehiculului și diametrului roților;
Litera b
echipamentul necesar pentru aplicarea măsurilor generale indicate în instrucțiunile de siguranță prevăzute la punctul 5.4.3, în special:
Litera
două semnale de avertizare verticale (de ex. conuri reflectorizante, triunghiuri reflectorizante de semnalizare sau semnale luminoase intermitente de culoare portocalie care sunt independente de instalația electrică a vehiculului);
Litera
o vestă de siguranță sau îmbrăcăminte de protecție de bună calitate (de ex. cea descrisă în standardul european EN 471) pentru fiecare membru al echipajului;
Litera
o lanternă de buzunar (a se vedea și punctul 8.3.4) pentru fiecare membru al echipajului.
Litera
echipament de protecție respiratorie în conformitate cu cerința suplimentară S7 (a se vedea capitolul 8.5), în cazul în care această cerință este aplicabilă în conformitate cu indicațiile din coloana 19 a tabelului A de la capitolul 3.2;
Litera c
echipamentul necesar pentru aplicarea măsurilor suplimentare și speciale indicate în instrucțiunile scrise menționate la punctul 5.4.3.
Litera
două semnale de avertizare verticale (de ex. conuri reflectorizante, triunghiuri reflectorizante de semnalizare sau semnale luminoase intermitente de culoare portocalie care sunt independente de instalația electrică a vehiculului);
Litera
o vestă de siguranță sau îmbrăcăminte de protecție de bună calitate (de ex. cea descrisă în standardul european EN 471) pentru fiecare membru al echipajului;
Litera
o lanternă de buzunar (a se vedea și punctul 8.3.4) pentru fiecare membru al echipajului.
Litera
echipament de protecție respiratorie în conformitate cu cerința suplimentară S7 (a se vedea capitolul 8.5), în cazul în care această cerință este aplicabilă în conformitate cu indicațiile din coloana 19 a tabelului A de la capitolul 3.2;
Litera a
ochelari de protecție cu etanșare perfectă;
Litera b
mască de protecție respiratorie;
Litera c
salopete sau șorțuri de protecție antiacid, rezistente la acizi;
Litera d
mănuși din cauciuc sintetic;
Litera e
cizme sau încălțăminte de protecție antiacide, rezistente la acizi;
Litera f
un flacon cu apă distilată pentru clătirea ochilor.
Litera
ONU 1965 Butan în cazul amestecurilor A, A01, A02 și A0, descrise în subsecțiunea 2.2.2.3 din RPE, transportate în butelii;
Litera
ONU 1965 Propan în cazul amestecului C, descris în subsecțiunea 2.2.2.3 din RPE, transportat în butelii.
Litera
declararea mărfurilor periculoase nu este necesară;
Litera
cisternele/containerele mai vechi care nu sunt construite în conformitate cu dispozițiile prevăzute la capitolul 6.8, ci în conformitate cu legislația internă mai veche și sunt instalate pe rulote de șantier se pot utiliza în continuare;
Litera
autocisternele mai vechi, care nu satisfac cerințele prevăzute la capitolul 6.7 sau 6.8, destinate transportului substanțelor ONU 1268, 1999, 3256 și 3257, cu sau fără echipament pentru acoperirea suprafeței de drum, se pot utiliza în continuare pentru transportul local și în imediata apropiere a șantierelor de drumuri;
Litera
nu sunt necesare certificatele de agreare pentru rulotele de șantier și autocisternele cu sau fără echipament de acoperire a suprafeței de drum.
Litera
acestea sunt ambalate în butoaie IH2 sau cutii 4H2, corespunzând nivelului de performanță al grupului de ambalare II pentru solide;
Litera
fiecare ambalaj conține maximum 5 % baterii cu litiu și cu litiu-ion;
Litera
masa brută maximă a fiecărui ambalaj nu depășește 25 kg;
Litera
cantitatea totală de ambalaje pe unitatea de transport nu depășește 333 kg;
Litera
nicio altă marfă periculoasă nu poate fi transportată.