AcasăLegislație UE02004R0686-20041231

Regulamentul (CE) nr. 686/2004 al Comisiei din 14 aprilie 2004 de stabilire a măsurilor tranzitorii aplicabile organizațiilor de producători de pe piața fructelor și legumelor proaspete ca urmare a aderării Republicii Cehe, a Estoniei, a Ciprului, a Letoniei, a Lituaniei, a Ungariei, a Maltei, a Poloniei, a Sloveniei și a Slovaciei la Uniunea Europeană

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:31.12.2004
În vigoare din:31.12.2004
Articole:8
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Tratatul de aderare a Republicii Cehe, a Estoniei, a Ciprului, a Letoniei, a Lituaniei, a Ungariei, a Maltei, a Poloniei, a Sloveniei și a Slovaciei, în special articolul 2 alineatul (3),
Paragraf
având în vedere Actul de aderare a Republicii Cehe, a Estoniei, a Ciprului, a Letoniei, a Lituaniei, a Ungariei, a Maltei, a Poloniei, a Sloveniei și a Slovaciei, în special articolul 41 primul paragraf,
1
Regulamentul (CE) nr. 1432/2003 al Comisiei din 11 august 2003 de stabilire a normelor de aplicare a dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 2200/96 al Consiliului în ceea ce privește recunoașterea organizațiilor de producători și recunoașterea prealabilă a grupurilor de producători și Regulamentul (CE) nr. 1433/2003 al Comisiei din 11 august 2003 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2200/96 al Consiliului în ceea ce privește fondurile operaționale, programele operaționale și ajutorul financiar stabilesc datele și condițiile de obținere a recunoașterii de către grupurile de producători și de acordare a ajutoarelor către aceste grupuri. Trebuie să se stabilească măsuri provizorii pentru a permite organizațiilor de producători și grupurilor de producători din Republica Cehă, Estonia, Cipru, Lituania, Letonia, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia (denumite în continuare noile state membre) să solicite ajutoarele prevăzute de aceste regulamente până la 1 ianuarie 2005.
2
Deoarece mai multe noi state membre au adoptat dispoziții naționale privind recunoașterea organizațiilor de producători și a grupurilor de producători, acordarea de ajutoare către acestea și un anumit număr de organizații de producători și de grupuri de producători există deja în aceste țări.
3
Noile state membre trebuie să aibă posibilitatea de a considera în mod provizoriu organizațiile de producători și grupurile de producători recunoscute în conformitate cu legislațiile lor naționale respective ca organizații și grupuri de producători recunoscute în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2200/96 al Consiliului din 28 octombrie 1996 privind organizarea comună a pieței în sectorul fructelor și legumelor pentru a le permite să solicite ajutoare comunitare. Noile state membre trebuie să verifice înainte de sfârșitul anului 2005 dacă organizațiile de producători și grupurile de producători îndeplinesc efectiv cerințele stabilite de Regulamentul (CE) nr. 2200/96. Noului stat membru în cauză îi revine răspunderea financiară a ajutorului acordat acestor organizații de producători și grupuri de producători.
4
Anumite noi state membre nu au introdus în legislația națională recunoașterea organizațiilor de producători și a grupurilor de producători în funcție de categoriile de produse prevăzute la articolul 11 alineatul (1) litera (a) punctele (ii)-(vii) din Regulamentul (CE) nr. 2200/96. Din motive de claritate, organizațiile de producători sau grupurile de producători care au fost recunoscute înainte de 1 mai 2004, în conformitate cu legislația națională, trebuie considerate ca aparținând categoriei fructe și legume prevăzute la articolul 11 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 2200/96.
5
Pentru a accelera procesul, organizațiile de producători și grupurile de producători recunoscute înainte de 1 mai 2004, în cadrul legislației naționale, nu trebuie să prezinte o altă cerere. Noile state membre trebuie să comunice organizațiilor de producători și grupurilor de producători dacă sunt sau nu sunt recunoscute pentru anul 2004 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1432/2003.
6
Nici organizațiile de producători, nici noile state membre nu au experiență în materie de programe operaționale. În mod provizoriu, organizațiile de producători din noile state membre pot să prezinte un program operațional cu o durată maximă de un an și jumătate. În cazul în care organizațiile de producători elaborează programe scurte și simple, atunci atât perioada necesară pregătirii lor, cât și termenul de evaluare de către autoritățile naționale se vor reduce. Elaborarea, evaluarea, aplicarea și verificarea acestor programe trebuie să ajute atât organizațiile de producători, cât și autoritățile naționale să se ocupe de programe operaționale cu o durată normală după perioada tranzitorie.
7
Este necesar să se considere 1 mai 2004 ca dată de demarare a planurilor de recunoaștere aprobate de noile state membre înainte de această dată, în cadrul legislației naționale.
8
Noile state membre au obligația de a controla în fiecare an un anumit procent de organizații de producători și de grupuri de producători pentru a verifica respectarea criteriilor de recunoaștere și a condițiilor de acordare a ajutorului. Ținând seama de volumul de muncă administrativă pe care aceasta îl reprezintă pentru noile state membre, este necesar ca aceste state să fie autorizate să reducă la jumătate procentul controalelor organizațiilor de producători și ale grupurilor de producători în 2005, ținând seama că, dacă recurg la această posibilitate, ele vor trebui să sporească aceste controale în 2006 în aceleași proporții pentru a atinge nivelul normal pe o medie de doi ani.
9
Operatorii din noile state membre au libertatea de a nu recurge la aceste măsuri provizorii și de a aplica normele obișnuite stabilite de Regulamentele (CE) nr. 1432/2003 și (CE) nr. 1433/2003, de Regulamentul (CE) nr. 1943/2003 al Comisiei din 3 noiembrie 2003 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2200/96 al Consiliului în ceea ce privește ajutoarele acordate grupurilor de producători recunoscute în prealabil, precum și în Regulamentul (CE) nr. 103/2004 al Comisiei din 21 ianuarie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2200/96 al Consiliului în ceea ce privește regimul intervențiilor și al retragerilor de pe piață în sectorul fructelor și legumelor.
10
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de gestionare a fructelor și legumelor proaspete,

Articolul 1

Definiție

Paragraf
În sensul prezentului regulament, se înțelege prin noi state membre Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia.

Articolul 2

Recunoașterea și recunoașterea prealabilă

Alineatul 1
Prin derogare de la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1432/2003 și de la articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 2200/96, noile state membre pot decide să considere organizațiile sau grupurile de producători care au fost deja recunoscute înainte de 1 mai 2004, în conformitate cu legislația națională, fie ca grupuri de producători recunoscute, fie ca grupuri de producători care au obținut recunoașterea prealabilă, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2200/96 (denumite în continuare organizații de producători recunoscute și grupuri de producători recunoscute).
Alineatul 2
Decizia prevăzută la alineatul (1) se aplică din data notificării sale și până la 31 decembrie 2005.
Alineatul 3
Într-un termen de treizeci de zile de la notificarea deciziei prevăzute la alineatul (1), Comisiei îi sunt comunicate de noile state membre informațiile prevăzute la articolul 12 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 2200/96 și la articolul 17 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1432/2003 în ceea ce privește organizațiile de producători și grupurile de producători a căror recunoaștere a fost acordată sau refuzată în temeiul prezentului regulament.

Articolul 3

Categorii de organizații de producători

Paragraf
În cazul în care noile state membre nu au dispoziții legislative privind categoriile de organizații de producători prevăzute la articolul 11 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 2200/96, organizațiile de producători recunoscute din aceste noi state membre trebuie considerate ca aparținând categoriei fructe și legume, prevăzută la articolul 11 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din regulamentul respectiv.

Articolul 4

Programe operaționale

Alineatul 1
Organizațiile de producători dintr-un nou stat membru, recunoscute înainte de 1 mai 2004 în conformitate cu legislația națională, pot solicita aprobarea, înainte de 30 iunie 2004, a unui program operațional pentru o perioadă care se încheie la 31 decembrie 2005. Aceste cereri sunt însoțite de angajamentul organizației de a prezenta un nou program operațional până la 15 septembrie 2005. Programele operaționale indică sumele estimate pentru fondurile operaționale în conformitate cu dispozițiile articolului 7 din Regulamentul (CE) nr. 1433/2003, pe baza unei perioade de referință stabilite în conformitate cu articolul 4 din regulamentul respectiv, și conțin informațiile prevăzute la articolele 8 și 9 din regulamentul menționat.
Alineatul 2
Într-un termen de trei luni de la prezentarea cererilor prevăzute la alineatul (1), autoritățile naționale competente hotărăsc cu privire la programele operaționale prezentate.
Alineatul 3
Autoritățile naționale competente comunică organizațiilor de producători deciziile prin care aprobă programele operaționale. Punerea în aplicare a programelor operaționale nu poate începe înainte ca acestea să fie aprobate de către autoritățile naționale competente.
Alineatul 4
Sub rezerva articolelor 18, 20 și 21 din Regulamentul (CE) nr. 1433/2003, organizațiile de producători pot solicita un ajutor pentru programul lor operațional.
Alineatul 4a
By way of derogation from Article 4(1) of Regulation (EC) No 1433/2003, for the application for aid for 2004, the value of marketed production during the reference period shall be multiplied by the number of days from the date of the approval of the operational programme to 31 December 2004 (both days included), and divided by 366.
Alineatul 5
Sub rezerva articolului 7 din Regulamentul (CE) nr. 103/2004, organizațiile de producători recunoscute înainte de 1 mai 2004 în conformitate cu legislația națională pot solicita compensația comunitară de retragere.

Articolul 5

Ajutoare acordate grupurilor de producători recunoscute

Paragraf
Grupurile de producători recunoscute pot solicita ajutoarele definite la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2200/96, în cazul în care există această posibilitate în statul membru în cauză, sub rezerva dispozițiilor articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 1943/2003.
Paragraf
În cazul în care punerea în aplicare a unui plan de recunoaștere acceptat în conformitate cu legislația națională a început înainte de 1 mai 2004, data acceptării sale, prevăzută la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1432/2003, se consideră ca fiind 1 mai 2004.

Articolul 6

Controale

Paragraf
În 2005, noile state membre nu pot reduce procentul controalelor organizațiilor de producători și ale grupurilor de producători la mai puțin de jumătate din procentele minime prevăzute la articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1432/2003 și la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1433/2003.
Paragraf
În cazul în care noile state membre recurg la această posibilitate, procentul se va mări în 2006 proporțional cu reducerea din 2005 pentru a ajunge la nivelul normal al unei medii pe doi ani.

Articolul 7

Paragraf
Regulamentele (CE) nr. 1432/2003, (CE) nr. 1433/2003, (CE) nr. 1943/2003 și (CE) nr. 103/2004 se aplică sub rezerva normelor prevăzute de prezentul regulament.

Articolul 8

Intrarea în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare sub rezerva și la data intrării în vigoare a Tratatului de aderare a Republicii Cehe, a Estoniei, a Ciprului, a Letoniei, a Lituaniei, a Ungariei, a Maltei, a Poloniei, a Sloveniei și a Slovaciei.