Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2000/29/CE a Consiliului din 8 mai 2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate de organisme dăunătoare plantelor sau produselor din plante și împotriva răspândirii lor în Comunitate și, în special, articolul 16 alineatul (3),
1
Spania a informat celelalte state membre și Comisia că, în cadrul controalelor fitosanitare efectuate în 2003, s-au descoperit numeroase infestări ale fructelor citrice originare din Argentina sau Brazilia cu organisme dăunătoare, în special cu Guignardia citricarpa Kiely (toate sușele fiind patogene pentru citrice) și cu Xanthomonas campestris (toate sușele fiind patogene pentru citrice). În plus, infestările fructelor citrice originare din Brazilia cu Guignardia citricarpa Kiely (toate sușele fiind patogene pentru citrice) au fost, de asemenea, raportate în 2003 de către Țările de Jos și Regatul Unit.
2
Spania a luat măsuri de urgență oficiale interzicând importurile pe teritoriul său de fructe citrice originare din Argentina sau Brazilia de la 12 noiembrie 2003.
3
Directiva 2000/29/CE prevede ca, pentru protejarea Comunității împotriva introducerii organismelor dăunătoare în cauză, fructele citrice originare din țări terțe să se conformeze anumitor cerințe de ordin tehnic, în special cele prevăzute la punctele 16.2 și 16.4 din capitolul I, partea A, anexa IV la această directivă. Informațiile furnizate de către Spania, Țările de Jos și Regatul Unit arată că aceste cerințe nu au fost respectate în ceea ce privește fructele citrice importate din Argentina și Brazilia.
4
Prin urmare, trebuie luate măsuri de urgență temporare în ceea ce privește importurile în Comunitate de fructe citrice originare din Argentina sau Brazilia.
5
În cazul în care devine evident că măsurile de urgență respective nu sunt suficiente pentru a preveni introducerea organismelor dăunătoare în cauză sau aceste măsuri nu au fost respectate, ar trebui avute în vedere măsuri mai severe sau măsuri alternative.
6
Efectul măsurilor de urgență ar trebui evaluat în mod continuu, până la data de 30 noiembrie 2004, în special pe baza informațiilor furnizate de către statele membre. Eventual, ar trebui avute în vedere alte măsuri, în lumina rezultatelor obținute la această evaluare.
7
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent fitosanitar,
Articolul 1
Paragraf
Prin derogare de la punctul 16.4 din capitolul I partea A anexa IV la Directiva 2000/29/CE, fructele soiurilor Citrus L., Fortunella Swingle, Poncirus Raf. și ale hibrizilor acestora (denumite în continuare fructe citrice) originare din Brazilia pot fi introduse pe teritoriul Uniunii numai în cazul în care se conformează cerințelor prevăzute în anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Paragraf
Fără a aduce prejudicii prevederilor Directivei 94/3/CE a Comisiei, fiecare stat membru importator de fructe citrice originare din Brazilia va furniza Comisiei și celorlalte state membre, până la data de 31 decembrie a fiecărui an, un raport tehnic detaliat privind rezultatele testelor privind sănătatea plantelor efectuate pe acele fructe, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2000/29/CE în perioada 1 mai-30 noiembrie a aceluiași an.
Articolul 3
Paragraf
În perioada 1 mai-30 noiembrie a fiecărui an, Comisia urmărește în mod continuu evoluția situației. În cazul în care devine evident că aceste măsuri de urgență nu sunt suficiente pentru a împiedica introducerea Guignardia citricarpa Kiely (toate sușele fiind patogene pentru citrice) sau nu au fost respectate, Comisia ia măsuri mai severe sau măsuri alternative, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 16 alineatul (3) din Directiva 2000/29/CE.
Articolul 4
Paragraf
Spania adaptează până la 30 aprilie 2004 măsurile pe care le-a luat pentru a se proteja împotriva introducerii și răspândirii Guignardia citricarpa Kiely (toate sușele fiind patogene pentru citrice) și a Xanthomonas campestris (toate sușele fiind patogene pentru citrice), astfel încât aceste măsuri să se conformeze articolelor 1 și 2 și informează de îndată Comisia cu privire la măsurile adaptate.
Articolul 5
Paragraf
Prezenta decizie este reexaminată până la 31 ianuarie a fiecărui an.
Articolul 6
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
Fără a aduce atingere dispozițiilor ce se aplică fructelor menționate la punctele 16.1, 16.2, 16.3 și 16.5, capitolul I, partea A a anexei IV la Directiva 2000/29/CE, se aplică următoarele cerințe:
Paragraf
Fructele citrice originare din Argentina sau Brazilia sunt însoțite de certificatul prevăzut la articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2000/29/CE, care atestă oficial că:
Paragraf
fructele sunt originare dintr-o zonă recunoscută, care nu a fost afectată de Xanthomonas campestris (toate sușele fiind patogene pentru citrice), în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18 alineatul (2) din Directiva 2000/29/CE și menționată pe certificat
Paragraf
sau
Paragraf
în conformitate cu un control oficial și regim de examinare, nu s-au observat simptome de Xanthomonas campestris (toate sușele fiind patogene pentru citrice) la locul de producție de la începutul ultimului ciclu de vegetație
Paragraf
în conformitate cu un control oficial și un regim de examinare, care include un regim de testare corespunzător, fructele recoltate la locul de producție nu sunt afectate de Xanthomonas campestris (toate sușele fiind patogene pentru citrice)
Paragraf
fructele au fost supuse unui tratament, precum cel cu ortofenilfenat de sodiu și care a fost menționat pe certificat
Paragraf
locul de producție, instalațiile de ambalare, exportatorii și orice alt operator implicat în manipularea fructelor sunt înregistrați oficial în acest scop.
Paragraf
Fructele citrice, altele decât Citrus aurantium L., originare din Argentina sau Brazilia sunt însoțite de certificatul prevăzut la articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2000/29/CE, care atestă oficial că:
Paragraf
fructele sunt originare dintr-o zonă recunoscută, care nu a fost afectată de Guignardia citricarpa Kiely (toate sușele fiind patogene pentru citrice), în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18 alineatul (2) din Directiva 2000/29/CE și menționată pe certificat
Paragraf
sau
Paragraf
nu s-au observat simptome de Guignardia citricarpa Kiely (toate sușele fiind patogene pentru citrice) la locul de producție de la începutul ultimului ciclu de vegetație și nici unul dintre fructele recoltate la locul de producție nu a manifestat, pe parcursul examinării oficiale corespunzătoare, simptome ale acestui organism
Paragraf
locul de producție, instalațiile de ambalare, exportatorii și orice alt operator implicat în manipularea fructelor sunt înregistrați oficial în acest scop.
Paragraf
Fructele reglementate de prezenta decizie pot fi introduse în Comunitate numai atunci când circulația lor, de la locul de producție la punctul de ieșire către Comunitate, este însoțită de documente emise sub autoritatea și supravegherea organizației naționale de protecție fitosanitară din Brazilia, în cadrul unui sistem documentar prin intermediul căruia se furnizează informații Comisiei.
Punctul 1
Fructele citrice originare din Argentina sau Brazilia sunt însoțite de certificatul prevăzut la articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2000/29/CE, care atestă oficial că:
Litera a
fructele sunt originare dintr-o zonă recunoscută, care nu a fost afectată de Xanthomonas campestris (toate sușele fiind patogene pentru citrice), în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18 alineatul (2) din Directiva 2000/29/CE și menționată pe certificat
Litera b
Litera
în conformitate cu un control oficial și regim de examinare, nu s-au observat simptome de Xanthomonas campestris (toate sușele fiind patogene pentru citrice) la locul de producție de la începutul ultimului ciclu de vegetațieși
Litera
în conformitate cu un control oficial și un regim de examinare, care include un regim de testare corespunzător, fructele recoltate la locul de producție nu sunt afectate de Xanthomonas campestris (toate sușele fiind patogene pentru citrice)și
Litera
fructele au fost supuse unui tratament, precum cel cu ortofenilfenat de sodiu și care a fost menționat pe certificatși
Litera
locul de producție, instalațiile de ambalare, exportatorii și orice alt operator implicat în manipularea fructelor sunt înregistrați oficial în acest scop.
Litera
în conformitate cu un control oficial și regim de examinare, nu s-au observat simptome de Xanthomonas campestris (toate sușele fiind patogene pentru citrice) la locul de producție de la începutul ultimului ciclu de vegetațieși
Litera
în conformitate cu un control oficial și un regim de examinare, care include un regim de testare corespunzător, fructele recoltate la locul de producție nu sunt afectate de Xanthomonas campestris (toate sușele fiind patogene pentru citrice)și
Litera
fructele au fost supuse unui tratament, precum cel cu ortofenilfenat de sodiu și care a fost menționat pe certificatși
Litera
locul de producție, instalațiile de ambalare, exportatorii și orice alt operator implicat în manipularea fructelor sunt înregistrați oficial în acest scop.
Punctul 2
Fructele citrice, altele decât Citrus aurantium L., originare din Argentina sau Brazilia sunt însoțite de certificatul prevăzut la articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2000/29/CE, care atestă oficial că:
Litera a
fructele sunt originare dintr-o zonă recunoscută, care nu a fost afectată de Guignardia citricarpa Kiely (toate sușele fiind patogene pentru citrice), în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18 alineatul (2) din Directiva 2000/29/CE și menționată pe certificat
Litera b
Litera
nu s-au observat simptome de Guignardia citricarpa Kiely (toate sușele fiind patogene pentru citrice) la locul de producție de la începutul ultimului ciclu de vegetație și nici unul dintre fructele recoltate la locul de producție nu a manifestat, pe parcursul examinării oficiale corespunzătoare, simptome ale acestui organismși
Litera
locul de producție, instalațiile de ambalare, exportatorii și orice alt operator implicat în manipularea fructelor sunt înregistrați oficial în acest scop.
Litera
nu s-au observat simptome de Guignardia citricarpa Kiely (toate sușele fiind patogene pentru citrice) la locul de producție de la începutul ultimului ciclu de vegetație și nici unul dintre fructele recoltate la locul de producție nu a manifestat, pe parcursul examinării oficiale corespunzătoare, simptome ale acestui organismși
Litera
locul de producție, instalațiile de ambalare, exportatorii și orice alt operator implicat în manipularea fructelor sunt înregistrați oficial în acest scop.
Punctul 3