AcasăLegislație UE02004A1224(01)-20260101

Acord între Uniunea Europeană și Principatul Liechtenstein privind schimbul automat de informații referitoare la conturile financiare pentru îmbunătățirea respectării obligațiilor fiscale internaționale

În vigoare
Tip:Aviz
Publicat:01.01.2026
În vigoare din:01.01.2026
Articole:10
EUR-Lex

Articolul 1

Definiții

Alineatul 1
În sensul prezentului acord:
Litera a
Uniunea Europeană înseamnă Uniunea, astfel cum a fost instituită prin Tratatul privind Uniunea Europeană, incluzând teritoriile în care se aplică Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în condițiile prevăzute de acest din urmă tratat.
Litera b
stat membru înseamnă un stat membru al Uniunii Europene.
Litera c
Liechtenstein înseamnă Principatul Liechtenstein.
Litera d
Autoritățile competente din Liechtenstein și Autoritățile competente din statele membre înseamnă autoritățile enumerate în anexa III, la litera (a) și, respectiv, la literele (b)-(ac). Anexa III face parte integrantă din prezentul acord. Lista Autorităților competente din anexa III poate fi modificată prin simpla notificare a celeilalte părți contractante de către Liechtenstein, pentru autoritatea prevăzută la litera (a) din anexă, și de către Uniunea Europeană în ceea ce privește autoritățile menționate la literele (b)-(ac) din anexă.
Litera e
Instituție Financiară dintr-un stat membru înseamnă: (i) orice Instituție Financiară care este rezidentă într-un stat membru, cu excepția oricărei sucursale a respectivei Instituții Financiare care se află în afara teritoriului statului membru respectiv, și (ii) orice sucursală a unei Instituții Financiare care nu este rezidentă într-un stat membru, în cazul în care sucursala respectivă se află în respectivul stat membru.
Litera f
Instituție Financiară din Liechtenstein înseamnă: (i) orice Instituție Financiară care este rezidentă în Liechtenstein, cu excepția oricărei sucursale a respectivei Instituții Financiare care se află în afara teritoriului Liechtensteinului, și (ii) orice sucursală a unei Instituții Financiare care nu este rezidentă în Liechtenstein, în cazul în care sucursala respectivă se află în Liechtenstein.
Litera g
Instituție Financiară Raportoare înseamnă orice Instituție Financiară dintr-un stat membru sau din Liechtenstein, în funcție de context, care nu este o Instituție Financiară Nonraportoare.
Litera h
Cont care face obiectul raportării înseamnă un cont care face obiectul raportării într-un stat membru sau în Liechtenstein, în funcție de context, cu condiția ca acesta să fi fost identificat ca atare în temeiul procedurilor de diligență fiscală, în conformitate cu anexele I și II, în vigoare în respectivul stat membru sau în Liechtenstein.
Litera i
Cont care face obiectul raportării într-un stat membru înseamnă un Cont Financiar care este administrat de o Instituție Financiară Raportoare din Liechtenstein și este deținut de una sau mai multe Persoane care fac obiectul raportării dintr-un stat membru sau deținut de o ENF pasivă în care una sau mai multe Persoane care exercită controlul sunt Persoane care fac obiectul raportării dintr-un stat membru.
Litera j
Cont care face obiectul raportării în Liechtenstein înseamnă un Cont Financiar care este administrat de o Instituție Financiară Raportoare dintr-un stat membru și deținut de una sau mai multe Persoane care fac obiectul raportării din Liechtenstein sau deținut de o ENF pasivă în care una sau mai multe Persoane care exercită controlul sunt Persoane care fac obiectul raportării din Liechtenstein.
Litera k
Persoană dintr-un stat membru înseamnă o persoană fizică sau o entitate care este identificată de către o Instituție Financiară Raportoare din Liechtenstein ca fiind rezidentă într-un stat membru în temeiul procedurilor de diligență fiscală în conformitate cu anexele I și II, sau patrimoniul succesoral al unei persoane decedate care era rezidentă a unui stat membru.
Litera l
Persoană din Liechtenstein înseamnă o persoană fizică sau o entitate care este identificată de către o Instituție Financiară Raportoare dintr-un stat membru ca fiind rezidentă în Liechtenstein în temeiul procedurilor de diligență fiscală în conformitate cu anexele I și II, sau patrimoniul succesoral al unei persoane decedate care era rezidentă în Liechtenstein.
Litera m
Termenul Cadrul de raportare privind Criptoactivele înseamnă cadrul internațional dedicat schimbului automat de informații cu privire la Criptoactive (care include Comentariile) elaborat de OCDE cu țările G20 și aprobat de OCDE la 26 august 2022.
Alineatul 2
Orice termen scris cu inițială majusculă care nu este definit altfel în prezentul acord va avea sensul atribuit la momentul respectiv, (i) pentru statele membre, în conformitate cu Directiva 2011/16/UE a Consiliului privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal sau, după caz, cu legislația națională a statului membru care aplică acordul, iar (ii) pentru Liechtenstein, în temeiul legislației sale naționale, o astfel de semnificație fiind conformă cu sensul prevăzut în anexele I și II.

Articolul 2

Schimbul automat de informații cu privire la Conturile care fac obiectul raportării

Alineatul 1
În temeiul dispozițiilor prezentului articol și sub rezerva normelor aplicabile privind raportarea și obligația de diligență fiscală în conformitate cu anexele I și II, care constituie parte integrantă din prezentul acord, Autoritatea Competentă din Liechtenstein va schimba anual cu fiecare dintre Autoritățile competente ale statelor membre și fiecare dintre Autoritățile competente ale statelor membre va schimba anual cu Autoritatea competentă din Liechtenstein, în mod automat, informațiile obținute în conformitate cu normele respective și precizate la alineatul (2).
Alineatul 2
Informațiile care urmează să fie schimbate sunt, în cazul unui stat membru, cele referitoare la fiecare Cont care face obiectul raportării în Liechtenstein, iar în cazul Liechtensteinului, cele referitoare la fiecare Cont care face obiectul raportării într-un stat membru:
Litera a
următoarele informații:
Litera i
numele, adresa, numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) și data și locul nașterii (în cazul unei persoane fizice) ale fiecărei Persoane care face obiectul raportării, care este Titular de cont al respectivului cont și precizarea dacă Titularul de cont a furnizat o autocertificare valabilă;
Litera ii
în cazul unei Entități care este Titular de cont și care, după aplicarea procedurilor de diligență fiscală în conformitate cu anexele I și II, este identificată ca având una sau mai multe Persoane care exercită controlul, care sunt Persoane care fac obiectul raportării, numele, adresa și numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) ale Entității și numele, adresa, numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF), data și locul nașterii ale fiecărei Persoane care face obiectul raportării, precum și rolul (rolurile) în temeiul căruia (cărora) fiecare Persoană care face obiectul raportării este o Persoană care exercită controlul asupra Entității și precizarea dacă a fost furnizată o autocertificare valabilă pentru fiecare Persoană care face obiectul raportării; și
Litera iii
precizarea dacă contul este un cont comun, precizându-se numărul de Titulari de Cont comuni;
Litera b
numărul de cont (sau echivalentul său funcțional în absența unui număr de cont), tipul de cont și precizarea dacă contul este un Cont Preexistent sau un Cont Nou;
Litera c
numele și numărul de identificare (dacă este cazul) al Instituției Financiare Raportoare;
Litera d
soldul sau valoarea contului (inclusiv, în cazul unui Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui Contract cu rentă viageră, Valoarea de răscumpărare) valabilă la sfârșitul anului calendaristic relevant sau la sfârșitul altei perioade de raportare adecvate sau, în cazul în care contul a fost închis în cursul anului sau al perioadei în cauză, închiderea contului;
Litera e
în cazul oricărui Cont de Custodie:
Litera i
cuantumul brut total al dobânzilor, cuantumul brut total al dividendelor și cuantumul brut total al altor venituri generate în legătură cu activele deținute în cont, în fiecare caz plătite sau creditate în contul respectiv (sau în legătură cu respectivul cont) în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate; și
Litera ii
încasările brute totale din vânzarea sau răscumpărarea Activelor Financiare plătite sau creditate în cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate în legătură cu care Instituția Financiară Raportoare a acționat drept custode, broker, reprezentant sau orice alt fel de mandatar al Titularului de cont;
Litera f
în cazul oricărui Cont de Depozit, cuantumul brut total al dobânzilor plătite sau creditate în cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate; și
Litera fa
în cazul oricărei Participații în capitalurile proprii deținute într-o Entitate de Investiții care este o construcție juridică, rolul (rolurile) în temeiul căruia (cărora) Persoana care face obiectul raportării este un deținător de Participații în capitalurile proprii; și
Litera g
în cazul oricărui alt cont decât cele descrise la alineatul (2) litera (e) sau (f), cuantumul brut total plătit sau creditat Titularului de cont în legătură cu respectivul cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate în legătură cu care Instituția Financiară Raportoare este debitoare, inclusiv suma agregată a oricăror răscumpărări plătite Titularului de cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate.
Litera i
numele, adresa, numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) și data și locul nașterii (în cazul unei persoane fizice) ale fiecărei Persoane care face obiectul raportării, care este Titular de cont al respectivului cont și precizarea dacă Titularul de cont a furnizat o autocertificare valabilă;
Litera ii
în cazul unei Entități care este Titular de cont și care, după aplicarea procedurilor de diligență fiscală în conformitate cu anexele I și II, este identificată ca având una sau mai multe Persoane care exercită controlul, care sunt Persoane care fac obiectul raportării, numele, adresa și numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) ale Entității și numele, adresa, numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF), data și locul nașterii ale fiecărei Persoane care face obiectul raportării, precum și rolul (rolurile) în temeiul căruia (cărora) fiecare Persoană care face obiectul raportării este o Persoană care exercită controlul asupra Entității și precizarea dacă a fost furnizată o autocertificare valabilă pentru fiecare Persoană care face obiectul raportării; și
Litera iii
precizarea dacă contul este un cont comun, precizându-se numărul de Titulari de Cont comuni;
Litera i
cuantumul brut total al dobânzilor, cuantumul brut total al dividendelor și cuantumul brut total al altor venituri generate în legătură cu activele deținute în cont, în fiecare caz plătite sau creditate în contul respectiv (sau în legătură cu respectivul cont) în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate; și
Litera ii
încasările brute totale din vânzarea sau răscumpărarea Activelor Financiare plătite sau creditate în cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate în legătură cu care Instituția Financiară Raportoare a acționat drept custode, broker, reprezentant sau orice alt fel de mandatar al Titularului de cont;
Alineatul 3
În pofida dispozițiilor alineatului (2) litera (e) punctul (ii) și cu excepția unei opțiuni contrare a Instituției Financiare Raportoare în temeiul secțiunii I subsecțiunea F din anexa I cu privire la orice grup de conturi clar identificat, nu este obligatoriu ca încasările brute din vânzarea sau răscumpărarea unui Activ Financiar să facă obiectul unui schimb de informații, în măsura în care aceste încasări brute din vânzarea sau răscumpărarea respectivului Activ Financiar fac obiectul unui schimb între Autoritatea competentă din Liechtenstein și Autoritatea competentă a unui stat membru sau între Autoritatea competentă a unui stat membru și Autoritatea competentă din Liechtenstein în temeiul Cadrului de raportare privind Criptoactivele.

Articolul 3

Calendarul și modalitățile de efectuare a schimbului automat de informații

Alineatul 1
În scopul schimbului de informații de la articolul 2, cuantumul și descrierea plăților efectuate în legătură cu un Cont care face obiectul raportării se pot stabili în conformitate cu principiile legislației fiscale din jurisdicția (fie a unui stat membru, fie a Liechtensteinului) care efectuează schimbul de informații.
Alineatul 2
În scopul schimbului de informații de la articolul 2, informațiile care fac obiectul schimburilor identifică moneda în care este exprimată fiecare sumă relevantă.
Alineatul 3
În ceea ce privește articolul 2 alineatul (2), între Liechtenstein, pe de-o parte, și toate statele membre, cu excepția Austriei, pe de altă parte, trebuie schimbate informațiile care fac referire la primul an, cu începere de la data intrării în vigoare a Protocolului de modificare semnat la 28 octombrie 2015 și toți anii următori, aceste informații putând fi transmise în termen de nouă luni de la sfârșitul anului calendaristic la care se referă informațiile. Între Liechtenstein, pe de-o parte, și Austria, pe de altă parte, trebuie schimbate informațiile care fac referire la al doilea an, cu începere de la data intrării în vigoare a Protocolului de modificare semnat la 28 octombrie 2015 și toți anii următori, aceste informații putând fi transmise în termen de nouă luni de la sfârșitul anului calendaristic la care se referă informațiile.
Alineatul 4
Informațiile descrise la articolul 2 vor face obiectul unui schimb automat între Autoritățile competente în cadrul unei scheme standard comune de raportare în limbajul XML (Extensible Markup Language), utilizând Sistemul comun de transmitere aprobat de OCDE sau orice alt sistem adecvat pentru transmiterea datelor asupra căruia s-ar putea conveni în viitor.
Alineatul 5
Autoritățile Competente vor conveni asupra uneia sau mai multor metode de transmitere a datelor, inclusiv asupra standardelor de criptare.

Articolul 4

Cooperarea în materie de conformitate și executare

Paragraf
Autoritatea Competentă dintr-un stat membru va notifica Autorității Competente din Liechtenstein, iar Autoritatea Competentă din Liechtenstein va notifica Autorității Competente dintr-un stat membru atunci când prima Autoritate Competentă (cea care notifică) are motive să creadă că o eroare ar fi putut să genereze o raportare incorectă sau incompletă de informații în conformitate cu articolul 2 sau în cazul în care o Instituție Financiară Raportoare nu respectă cerințele de raportare aplicabile și procedurile de diligență fiscală în conformitate cu anexele I și II. Autoritatea competentă notificată va lua toate măsurile necesare prevăzute de legislația națională pentru a remedia erorile sau cazul de nerespectare care fac obiectul notificării.

Articolul 5

Schimbul de informații la cerere

Alineatul 1
În pofida dispozițiilor de la articolul 2 și din orice alt acord care prevede schimbul de informații la cerere între Liechtenstein și oricare stat membru, Autoritatea Competentă din Liechtenstein și cea din oricare stat membru schimbă, la cerere, informațiile care sunt în mod previzibil relevante pentru punerea în aplicare a prezentului acord sau pentru administrarea sau aplicarea normelor din legislația națională referitoare la impozitele de orice tip și natură impuse în numele Liechtensteinului și al statelor membre sau în numele subdiviziunilor lor politice sau al autorităților lor locale, în măsura în care impozitarea, în conformitate cu legislația națională aplicabilă, nu este în contradicție cu un acord aplicabil privind dubla impunere între Liechtenstein și statul membru în cauză.
Alineatul 2
Dispozițiile alineatului (1) din prezentul articol și cele ale articolului 6 nu trebuie nici într-un caz interpretate astfel încât să impună Liechtensteinului sau unui stat membru obligația:
Litera a
de a lua măsuri administrative care derogă de la legislația și de la practica administrativă a Liechtensteinului sau, respectiv, a statului membru în cauză;
Litera b
de a furniza informații care nu ar putea fi obținute pe baza legislației sau în cadrul practicii administrative normale din Liechtenstein sau, respectiv, din statul membru în cauză;
Litera c
de a furniza informații care ar dezvălui orice secret de afaceri, industrial, comercial sau profesional, sau orice procedeu comercial, sau informații a căror comunicare ar fi contrară ordinii publice (ordre public).
Alineatul 3
În cazul în care un stat membru sau Liechtenstein solicită informații acționând în calitate de jurisdicție solicitantă în conformitate cu prezentul articol, Liechtenstein sau statul membru, acționând ca jurisdicție căreia i se solicită informații, își utilizează mijloacele de colectare de informații pentru a obține informațiile solicitate, chiar dacă aceste informații nu îi sunt necesare pentru propriile scopuri fiscale. Obligația enunțată în teza anterioară este supusă limitărilor de la alineatul (2), dar în niciun caz aceste limitări nu se interpretează astfel încât să permită jurisdicției căreia i se solicită informații să refuze furnizarea informațiilor pentru simplul motiv că respectivele informații nu prezintă interes pe plan intern.
Alineatul 4
Dispozițiile alineatului (2) nu pot fi în niciun caz interpretate astfel încât să permită Liechtensteinului sau unui stat membru să refuze furnizarea de informații pentru simplul motiv că informațiile sunt deținute de o bancă, de o altă instituție financiară, de o persoană desemnată sau care acționează în calitate de agent sau de administrator, sau că informațiile respective se referă la participațiile la capitalul unei persoane.
Alineatul 5
Autoritățile competente vor conveni asupra formularelor standard care vor fi utilizate, precum și asupra uneia sau mai multor metode de transmitere a datelor, inclusiv asupra standardelor de criptare.

Articolul 6

Confidențialitatea și protecția datelor

Alineatul 1
În plus față de normele de confidențialitate și de celelalte garanții prevăzute la prezentul articol, toate schimburile de date cu caracter personal efectuate în temeiul prezentului acord, în ceea ce privește statele membre și Liechtenstein, fac obiectul Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului.
Alineatul 2
Datele cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prezentul acord se păstrează numai atât cât este necesar pentru atingerea obiectivelor prezentului acord și, în orice caz, în conformitate cu normele naționale privind termenele de prescripție ale fiecărui operator de date.
Alineatul 3
Orice informații obținute de către o jurisdicție (fie ea un stat membru sau Liechtenstein) în temeiul prezentului acord sunt tratate ca fiind confidențiale și sunt protejate în același mod ca informațiile obținute în temeiul legislației naționale din jurisdicția respectivă și, în măsura în care este nevoie pentru a asigura nivelul necesar de protecție a datelor cu caracter personal, în conformitate cu garanțiile specificate eventual de jurisdicția care furnizează informațiile necesare în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679.
Alineatul 4
În orice caz, aceste informații se divulgă numai persoanelor sau autorităților (inclusiv instanțelor judecătorești, organismelor administrative sau de supraveghere) responsabile cu stabilirea, colectarea sau recuperarea impozitelor, cu executarea, cu urmărirea penală sau cu soluționarea căilor de atac referitoare la impozite în jurisdicția respectivă (fie ea un stat membru sau Liechtenstein) sau cu supravegherea acestor activități. Numai persoanele sau autoritățile menționate mai sus pot folosi informațiile, și numai în scopurile prevăzute în teza anterioară. În pofida altor dispoziții ale prezentului articol, acestea pot divulga aceste informații în cadrul procedurilor publice înaintea instanțelor sau în hotărârile judecătorești referitoare la astfel de impozite.
Alineatul 5
În pofida dispozițiilor alineatelor precedente, informațiile primite de către o jurisdicție (fie ea un stat membru sau Liechtenstein) pot fi utilizate pentru alte scopuri în cazul în care aceste informații pot fi utilizate pentru respectivele scopuri în temeiul legislației jurisdicției furnizoare (fie ea Liechtenstein sau, respectiv, un stat membru), iar Autoritatea Competentă din jurisdicția respectivă autorizează o astfel de utilizare. Informațiile furnizate de către o jurisdicție (fie ea un stat membru sau Liechtenstein) unei alte jurisdicții (fie ea Liechtenstein sau, respectiv, un stat membru) pot fi transmise de aceasta din urmă unei terțe jurisdicții (adică unui alt stat membru) sub rezerva garanțiilor enunțate în prezentul articol și a autorizării prealabile de către Autoritatea Competentă din prima jurisdicție, autoritate de la care provin informațiile. Informațiile furnizate de un stat membru unui alt stat membru în temeiul legislației sale pentru punerea în aplicare a Directivei 2011/16/UE a Consiliului privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal pot fi transmise Liechtensteinului sub rezerva autorizării prealabile de către Autoritatea competentă a statului membru de la care provin informațiile.
Alineatul 6
Fiecare Autoritate competentă dintr-un stat membru sau din Liechtenstein va notifica de urgență celeilalte Autorități competente, și anume celei din Liechtenstein sau din respectivul stat membru, orice încălcare a confidențialității, orice disfuncționalitate a garanțiilor, orice alte încălcări ale normelor privind protecția datelor, precum și toate sancțiunile și acțiunile de remediere impuse în consecință.
Alineatul 7
Prelucrarea datelor cu caracter personal în temeiul prezentului acord face obiectul supravegherii de către autoritățile naționale de supraveghere a protecției datelor instituite în statele membre și în Liechtenstein în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679.

Articolul 7

Consultări și suspendarea acordului

Alineatul 1
În cazul în care apar probleme în legătură cu punerea în aplicare sau interpretarea prezentului acord, oricare dintre Autoritățile competente din Liechtenstein sau dintr-un stat membru poate solicita consultări între Autoritatea Competentă din Liechtenstein și una sau mai multe dintre Autoritățile Competente din statele membre, pentru a stabili măsurile adecvate menite să garanteze respectarea prezentului acord. Respectivele Autorități Competente informează de îndată Comisia Europeană și Autoritățile Competente din celelalte state membre cu privire la rezultatele consultărilor lor. În ceea ce privește problemele de interpretare, Comisia Europeană poate participa la consultări, la cererea oricăreia dintre Autoritățile Competente.
Alineatul 2
În cazul în care consultarea se referă la o nerespectare semnificativă a dispozițiilor prezentului acord, iar procedura descrisă la alineatul (1) nu prevede o soluționare adecvată, Autoritatea competentă dintr-un stat membru sau din Liechtenstein poate suspenda schimbul de informații efectuat în temeiul prezentului acord între Liechtenstein și un anumit stat membru, notificând în scris acest lucru celeilalte Autorități competente implicate. Suspendarea va avea efect imediat. În sensul prezentului alineat, nerespectarea semnificativă include, dar nu se limitează la, nerespectarea dispozițiilor privind confidențialitatea și a celor privind protecția datelor din prezentul acord sau din Regulamentul (UE) 2016/679, neîndeplinirea de către Autoritatea competentă dintr-un stat membru sau din Liechtenstein a obligației de a furniza, în timp util, informații adecvate, astfel cum se prevede în prezentul acord, sau definirea statutului unor Entități sau conturi drept Instituții Financiare Nonraportoare și Conturi Excluse într-un mod care contravine obiectivelor prezentului acord.

Articolul 8

Modificări

Alineatul 1
Părțile contractante se consultă reciproc de fiecare dată când la nivelul OCDE este adoptată o schimbare importantă referitoare la oricare dintre elementele Standardului Global sau – în cazul în care părțile contractante consideră necesar acest lucru – în scopul de a îmbunătăți funcționarea tehnică a prezentului acord sau de a evalua și a reflecta alte evoluții la nivel internațional. Consultările au loc în termen de o lună de la data primirii cererii de către oricare dintre părțile contractante sau cât mai curând posibil în cazurile urgente.
Alineatul 2
Pe baza unui astfel de contact, părțile contractante se pot consulta reciproc pentru a analiza dacă sunt necesare modificări la prezentul acord.
Alineatul 3
În sensul consultărilor prevăzute la alineatele (1) și (2), fiecare parte contractantă informează cealaltă parte contractantă cu privire la posibilele evoluții care ar putea afecta buna funcționare a prezentului acord. Aceasta include și eventualele acorduri relevante între una dintre părțile contractante și un stat terț.
Alineatul 4
În urma consultărilor, prezentul acord poate fi modificat printr-un protocol sau printr-un nou acord între părțile contractante.
Alineatul 5
În cazul în care o parte contractantă a pus în aplicare o modificare a Standardului Global, adoptată de OCDE, și dorește să facă o modificare corespunzătoare în anexele I și/sau II la prezentul acord, aceasta informează cealaltă parte contractantă cu privire la acest fapt. În termen de o lună de la notificare se organizează o procedură de consultare între părțile contractante. În pofida alineatului (4), în cazul în care părțile contractante ajung la un consens în cadrul acestei proceduri de consultare privind modificările care ar trebui aduse anexelor I și/sau II la prezentul acord, și pentru perioada de timp necesară punerii în aplicare a modificării prin modificarea formală a prezentului acord, partea contractantă care a solicitat modificarea poate aplica cu titlu provizoriu versiunea revizuită a anexelor I și/sau II la prezentul acord, astfel cum a fost aprobată prin procedura de consultare, începând cu prima zi a lunii ianuarie din anul următor celui în care se încheie procedura menționată mai sus.
Litera a
în cazul statelor membre: atunci când modificarea a fost încorporată în Directiva 2011/16/UE a Consiliului privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal;
Litera b
în cazul Liechtensteinului: atunci când modificarea a fost încorporată în cadrul unui acord cu un stat terț sau în legislația națională.

Articolul 9

Denunțarea

Paragraf
Fiecare dintre părțile contractante poate denunța prezentul acord printr-o preaviz scris de denunțare transmis celeilalte părți. Denunțarea intră în vigoare în prima zi a lunii în prima zi a lunii următoare expirării perioadei de 12 luni de la data preavizului de denunțare. În cazul denunțării, toate informațiile primite anterior în temeiul prezentului acord vor rămâne confidențiale și vor intra sub incidența Regulamentului (UE) 2016/679.

Articolul 10

Sfera de aplicare teritorială

Paragraf
Prezentul acord se aplică, pe de o parte, teritoriilor statelor membre în care se aplică Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și în condițiile stabilite de aceste tratate și, pe de altă parte, teritoriului Liechtensteinului.
Paragraf
Hecho en Bruselas, el siete de diciembre del dos mil cuatro.V Bruselu dne sedmého prosince dva tisíce čtyři.Udfærdiget i Bruxelles, den syvende december to tusind og fire.Geschehen zu Brüssel am siebten Dezember zweitausendundvier.Kahe tuhande neljanda aasta detsembrikuu seitsmendal päeval Brüsselis.Eγινε στις Βρυξέλλες, στις εφτά Δεκεμβρίου δύο χιλιάδες τέσσερα.Done at Brussels on the seventh day of December in the year two thousand and four.Fait à Bruxelles, le sept décembre deux mille quatre.Fatto a Bruxelles, addì sette dicembre duemilaquattro.Briselē, divi tūkstoši ceturtā gada septītajā decembrī.Pasirašyta du tūkstančiai ketvirtųjų metų gruodžio septintą dieną Briuselyje.Kelt Brüsszelben, a kettőezer negyedik év december hetedik napján.Magħmul fi Brussel fis-seba' jum ta' Diċembru tas-sena elfejn u erbgħa.Gedaan te Brussel, de zevende december tweeduizendvier.Sporządzono w Brukseli dnia siódmego grudnia roku dwutysięcznego czwartego.Feito em Bruxelas, em sete de Dezembro de dois mil e quatro.V Bruseli siedmeho decembra dvetisícštyri.V Bruslju, dne sedmega decembra leta dva tisoč štiri.Tehty Brysselissä seitsemäntenä päivänä joulukuuta vuonna kaksituhattaneljä.Som skedde i Bryssel den sjunde december tjugohundrafyra.Por la Comunidad EuropeaZa Evropské společenstvíFor Det Europæiske FællesskabFür die Europäische GemeinschaftEuroopa Ühenduse nimelΓια την Ευρωπαϊκή ΚοινότηταFor the European CommunityPour la Communauté européennePer la Comunità europeaEiropas Kopienas vārdāEuropos bendrijos varduaz Európai Közösség részérőlGħall-Komunità EwropeaVoor de Europese GemeenschapW imieniu Wspólnoty EuropejskiejPela Comunidade EuropeiaZa Európske spoločenstvoza Evropsko skupnostEuroopan yhteisön puolestaPå Europeiska gemenskapens vägnarFür das Fürstentum Liechtenstein
Paragraf
Hecho en Bruselas, el siete de diciembre del dos mil cuatro.V Bruselu dne sedmého prosince dva tisíce čtyři.Udfærdiget i Bruxelles den syvende december to tusind og fire.Geschehen zu Brüssel am siebten Dezember zweitausendundvier.Kahe tuhande neljanda aasta detsembrikuu seitsmendal päeval Brüsselis.Έγινε στις Βρυξέλλες, στις εφτά Δεκεμβρίου δύο χιλιάδες τέσσερα.Done at Brussels on the seventh day of December in the year two thousand and four.Fait à Bruxelles, le sept décembre deux mille quatre.Fatto a Bruxelles, addì sette dicembre duemilaquattro.Briselē, divi tūkstoši ceturtā gada septītajā decembrī.Pasirašyta du tūkstančiai ketvirtų metų gruodžio septintą dieną Briuselyje.Kelt Brüsszelben, a kettőezer negyedik év december hetedik napján.Magħmul fi Brussel fis-seba' jum ta' Diċembru tas-sena elfejn u erbgħa.Gedaan te Brussel, de zevende december tweeduizendvier.Sporządzono w Brukseli dnia siódmego grudnia roku dwutysięcznego czwartego.Feito em Bruxelas, em sete de Dezembro de dois mil e quatro.V Bruseli siedmeho decembra dvetisícštyri.V Bruslju, dne sedmega decembra leta dva tisoč štiri.Tehty Brysselissä seitsemäntenä päivänä joulukuuta vuonna kaksituhattaneljä.Som skedde i Bryssel den sjunde december tjugohundrafyra.Pour le Royaume de BelgiqueVoor het Koninkrijk BelgiëFür das Königreich BelgienZa Českou republikuPå Kongeriget Danmarks vegneFür die Bundesrepublik DeutschlandEesti Vabariigi nimelΓια την Ελληνική ΔημοκρατίαPor el Reino de EspañaPour la République françaiseThar cheann Na hÉireannFor IrelandPer la Repubblica italianaΓια την Κυπριακή ΔημοκρατίαLatvijas Republikas vārdāLietuvos Respublikos varduPour le Grand-Duché de LuxembourgA Magyar Köztársaság részérőlGħar-Republikka ta' MaltaVoor het Koninkrijk der NederlandenFür die Republik ÖsterreichW imieniu Rzeczypospolitej PolskiejPela República PortuguesaZa Republiko SlovenijoZa Slovenskú republikuFör Republiken FinlandSuomen tasavallan puolestaFör Konungariket SverigeFor the United Kingdom of Great Britain and Northern IrelandPor la Comunidad EuropeaZa Evropské společenstvíFor Det Europæiske FællesskabFür die Europäische GemeinschaftEuroopa Ühenduse nimelΓια την Ευρωπαϊκή ΚοινότηταFor the European CommunityPour la Communauté européennePer la Comunità europeaEiropas Kopienas vārdāEuropos bendrijos varduaz Európai Közösség részérőlGħall-Komunità EwropeaVoor de Europese GemeenschapW imieniu Wspólnoty EuropejskiejPela Comunidade EuropeiaZa Európske spoločenstvoza Evropske skupnostEuroopan yhteisön puolestaPå Europeiska gemenskapens vägnarFür das Fürstentum Liechtenstein