Articolul 1
Definiții
Alineatul 1
În sensul prezentului acord:
Litera a
Uniunea Europeană înseamnă Uniunea, astfel cum a fost instituită prin Tratatul privind Uniunea Europeană, incluzând teritoriile în care se aplică Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în condițiile prevăzute de acest din urmă tratat.
Litera b
stat membru înseamnă un stat membru al Uniunii Europene.
Litera c
Andorra înseamnă Principatul Andorra.
Litera d
Autoritățile competente din Andorra și Autoritățile competente din statele membre înseamnă autoritățile prevăzute în lista din anexa III, la litera (a) și, respectiv, la literele (b) – (ac). Anexa III face parte integrantă din prezentul acord. Lista Autorităților competente din anexa III poate fi modificată prin simpla notificare a celeilalte părți contractante de către Andorra, pentru autoritatea prevăzută la litera (a) din anexă, și de către Uniunea Europeană în ceea ce privește autoritățile menționate la literele (b) – (ac) din anexă.
Litera e
Instituție Financiară dintr-un stat membru înseamnă: (i) orice Instituție Financiară care este rezidentă într-un stat membru, excluzând orice sucursală a respectivei Instituții Financiare care se află în afara teritoriului statului membru respectiv, și (ii) orice sucursală a unei Instituții Financiare care nu este rezidentă într-un stat membru, în cazul în care sucursala respectivă se află în respectivul stat membru.
Litera f
Instituție Financiară din Andorra înseamnă: (i) orice Instituție Financiară care este rezidentă în Andorra, excluzând orice sucursală a respectivei Instituții Financiare care se află în afara teritoriului Andorra, și (ii) orice sucursală a unei Instituții Financiare care nu este rezidentă în Andorra, în cazul în care sucursala respectivă se află în Andorra.
Litera g
Instituție Financiară Raportoare înseamnă orice Instituție Financiară dintr-un stat membru sau din Andorra, în funcție de context, care nu este o Instituție Financiară Nonraportoare.
Litera h
Cont care face obiectul raportării înseamnă un cont care face obiectul raportării într-un stat membru sau în Andorra, în funcție de context, cu condiția ca acesta să fi fost identificat ca atare în temeiul procedurilor privind obligația de diligență fiscală, în conformitate cu anexele I și II, în vigoare în respectivul stat membru sau în Andorra.
Litera i
Cont care face obiectul raportării într-un stat membru înseamnă un Cont Fnanciar care este administrat de o Instituție Financiară Raportoare din Andorra și deținut de una sau mai multe persoane dintr-un stat membru care fac obiectul raportării sau deținut de o ENF (Entitate Nefinanciară) pasivă în care una sau mai multe Persoane care exercită controlul sunt persoane care fac obiectul raportării într-un stat membru.
Litera j
Cont care face obiectul raportării în Andorra înseamnă un Cont Financiar care este administrat de o Instituție Financiară Raportoare dintr-un stat membru și deținut de una sau mai multe persoane din Andorra care fac obiectul raportării sau deținut de o ENF (Entitate nefinanciară) pasivă în care una sau mai multe Persoane care exercită controlul sunt persoane care fac obiectul raportării în Andorra.
Litera k
Persoană dintr-un stat membru înseamnă o persoană fizică sau o entitate care este identificată de către o Instituție Financiară Raportoare din Andorra ca fiind rezidentă într-un stat membru în temeiul procedurilor privind obligația de diligență fiscală în conformitate cu anexele I și II, sau patrimoniul succesoral al unei persoane decedate care era rezidentă a unui stat membru.
Litera l
Persoană din Andorra înseamnă o persoană fizică sau o entitate care este identificată de către o Instituție Financiară Raportoare dintr-un stat membru ca fiind rezidentă în Andorra în temeiul procedurilor privind obligația de diligență fiscală în conformitate cu anexele I și II, sau patrimoniul succesoral al unei persoane decedate care era rezidentă în Andorra.
Litera m
termenul Cadrul de raportare privind Criptoactivele înseamnă cadrul internațional dedicat schimbului automat de informații cu privire la Criptoactive (care include Comentariile) elaborat de OCDE cu țările G20 și aprobat de OCDE la 26 august 2022.
Alineatul 2
Orice termen scris cu inițială majusculă care nu este definit altfel în prezentul acord va avea sensul atribuit la momentul respectiv, (i) pentru statele membre, în conformitate cu Directiva 2011/16/UE a Consiliului privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal sau, după caz, cu legislația națională a statului membru care aplică prezentul acord, iar (ii) pentru Andorra, în temeiul legislației sale naționale, o astfel de semnificație fiind conformă cu sensul prevăzut în anexele I și II.
Articolul 2
Schimbul automat de informații cu privire la Conturile care fac obiectul raportării
Alineatul 1
În temeiul dispozițiilor prezentului articol și sub rezerva normelor aplicabile privind raportarea și obligația de diligență fiscală în conformitate cu anexele I și II, care constituie parte integrantă din prezentul acord, Autoritatea competentă din Andorra va schimba anual cu fiecare dintre Autoritățile competente ale statelor membre și fiecare dintre Autoritățile competente ale statelor membre va schimba anual cu Autoritatea competentă din Andorra, în mod automat, informațiile obținute în conformitate cu aceste norme și specificate la alineatul (2).
Alineatul 2
Informațiile care urmează să facă obiectul schimbului sunt, în cazul unui stat membru, cele referitoare la fiecare Cont care face obiectul raportării în Andorra, iar în cazul Andorrei, cele referitoare la fiecare Cont care face obiectul raportării într-un stat membru:
Litera a
următoarele:
Litera i
numele, adresa, numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) și data și locul nașterii (în cazul unei persoane fizice) ale fiecărei Persoane care face obiectul raportării, care este Titular de cont al respectivului cont și precizarea dacă Titularul de cont a furnizat o autocertificare valabilă;
Litera ii
în cazul unei Entități care este Titular de cont și care, după aplicarea procedurilor de diligență fiscală în conformitate cu anexele I și II, este identificată ca având una sau mai multe Persoane care exercită controlul, care sunt Persoane care fac obiectul raportării, numele, adresa și numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) ale Entității și numele, adresa, numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF), data și locul nașterii ale fiecărei Persoane care face obiectul raportării, precum și rolul (rolurile) în temeiul căruia (cărora) fiecare Persoană care face obiectul raportării este o Persoană care exercită controlul asupra Entității și precizarea dacă a fost furnizată o autocertificare valabilă pentru fiecare Persoană care face obiectul raportării; și
Litera iii
precizarea dacă contul este un cont comun, menționându-se numărul de Titulari de cont comuni;
Litera b
numărul de cont (sau echivalentul său funcțional în absența unui număr de cont), tipul de cont și precizarea dacă contul este un Cont Preexistent sau un Cont Nou;
Litera c
numele și numărul de identificare (dacă este cazul) al Instituției Financiare Raportoare;
Litera d
soldul sau valoarea contului (inclusiv, în cazul unui Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui Contract cu rentă viageră, Valoarea de răscumpărare) valabilă la sfârșitul anului calendaristic relevant sau la sfârșitul altei perioade de raportare adecvate sau, în cazul în care contul a fost închis în cursul anului sau al perioadei în cauză, închiderea contului;
Litera e
în cazul oricărui Cont de custodie:
Litera i
cuantumul brut total al dobânzilor, cuantumul brut total al dividendelor și cuantumul brut total al altor venituri generate în legătură cu activele deținute în cont, în fiecare caz plătite sau creditate în contul respectiv (sau în legătură cu respectivul cont) în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate; și
Litera ii
încasările brute totale din vânzarea sau răscumpărarea Activelor Financiare plătite sau creditate în cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate în legătură cu care Instituția Financiară Raportoare a acționat drept custode, broker, reprezentant sau orice alt fel de mandatar al Titularului de cont;
Litera f
în cazul oricărui Cont de depozit, cuantumul brut total al dobânzilor plătite sau creditate în cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate; și
Litera fa
în cazul oricărei Participații în capitalurile proprii deținute într-o Entitate de Investiții care este o construcție juridică, rolul (rolurile) în temeiul căruia (cărora) Persoana care face obiectul raportării este un deținător de Participații în capitalurile proprii; și
Litera g
în cazul oricărui alt cont decât cele descrise la alineatul (2) litera (e) sau (f), cuantumul brut total plătit sau creditat Titularului de cont în legătură cu respectivul cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate în legătură cu care Instituția Financiară Raportoare este debitoare, inclusiv suma agregată a oricăror răscumpărări plătite Titularului de cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate.
Litera i
numele, adresa, numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) și data și locul nașterii (în cazul unei persoane fizice) ale fiecărei Persoane care face obiectul raportării, care este Titular de cont al respectivului cont și precizarea dacă Titularul de cont a furnizat o autocertificare valabilă;
Litera ii
în cazul unei Entități care este Titular de cont și care, după aplicarea procedurilor de diligență fiscală în conformitate cu anexele I și II, este identificată ca având una sau mai multe Persoane care exercită controlul, care sunt Persoane care fac obiectul raportării, numele, adresa și numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) ale Entității și numele, adresa, numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF), data și locul nașterii ale fiecărei Persoane care face obiectul raportării, precum și rolul (rolurile) în temeiul căruia (cărora) fiecare Persoană care face obiectul raportării este o Persoană care exercită controlul asupra Entității și precizarea dacă a fost furnizată o autocertificare valabilă pentru fiecare Persoană care face obiectul raportării; și
Litera iii
precizarea dacă contul este un cont comun, menționându-se numărul de Titulari de cont comuni;
Litera i
cuantumul brut total al dobânzilor, cuantumul brut total al dividendelor și cuantumul brut total al altor venituri generate în legătură cu activele deținute în cont, în fiecare caz plătite sau creditate în contul respectiv (sau în legătură cu respectivul cont) în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate; și
Litera ii
încasările brute totale din vânzarea sau răscumpărarea Activelor Financiare plătite sau creditate în cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate în legătură cu care Instituția Financiară Raportoare a acționat drept custode, broker, reprezentant sau orice alt fel de mandatar al Titularului de cont;
Alineatul 3
În pofida dispozițiilor alineatului (2) litera (e) punctul (ii) și cu excepția unei opțiuni contrare a Instituției Financiare Raportoare în temeiul secțiunii I subsecțiunea F din anexa I cu privire la orice grup de conturi clar identificat, nu este obligatoriu ca încasările brute din vânzarea sau răscumpărarea unui Activ Financiar să facă obiectul unui schimb de informații, în măsura în care aceste încasări brute din vânzarea sau răscumpărarea respectivului Activ Financiar fac obiectul unui schimb între Autoritatea competentă din Andorra și Autoritatea competentă a unui stat membru sau între Autoritatea competentă a unui stat membru și Autoritatea competentă din Andorra în temeiul Cadrului de raportare privind Criptoactivele.
Articolul 3
Calendarul și modalitățile de efectuare a schimbului automat de informații
Alineatul 1
În sensul schimbului de informații de la articolul 2, cuantumul și descrierea plăților efectuate în legătură cu un Cont care face obiectul raportării se pot stabili în conformitate cu principiile legislației fiscale din jurisdicția (fie a unui stat membru, fie a Andorrei) care face schimbul de informații.
Alineatul 2
În sensul schimbului de informații de la articolul 2, informațiile care fac obiectul schimburilor identifică moneda în care este exprimată fiecare sumă relevantă.
Alineatul 3
În ceea ce privește articolul 2 alineatul (2), pot fi schimbate informații care fac referire la primul an, cu începere de la data intrării în vigoare a Protocolului de modificare semnat la 12 februarie 2016 și la toți anii următori, aceste informații putând fi transmise în termen de nouă luni de la sfârșitul anului calendaristic la care se referă informațiile.
Alineatul 4
Informațiile descrise la articolul 2 vor face obiectul unui schimb automat între Autoritățile competente în cadrul unei scheme standard comune de raportare în limbajul XML (Extensible Markup Language), utilizând Sistemul comun de transmitere aprobat de OCDE sau orice alt sistem adecvat pentru transmiterea datelor asupra căruia s-ar putea conveni în viitor.
Alineatul 5
Autoritățile competente vor conveni asupra uneia sau mai multor metode de transmitere a datelor, inclusiv asupra standardelor de criptare.
Articolul 4
Cooperarea în materie de conformitate și executare
Paragraf
Autoritatea competentă dintr-un stat membru va notifica Autorității competente din Andorra, iar Autoritatea competentă din Andorra va notifica Autorității competente dintr-un stat membru atunci când prima autoritate competentă (cea care notifică) are motive să creadă că o eroare ar fi putut să genereze o raportare incorectă sau incompletă de informații în conformitate cu dispozițiile articolului 2 sau în cazul în care o Instituție Financiară Raportoare nu respectă cerințele de raportare aplicabile și procedurile privind obligația de diligență fiscală în conformitate cu anexele I și II. Autoritatea competentă notificată va lua toate măsurile necesare prevăzute de legislația internă pentru a remedia erorile sau cazul de nerespectare care fac obiectul notificării.
Articolul 5
Schimbul de informații la cerere
Alineatul 1
În pofida dispozițiilor de la articolul 2 și din orice alt acord care prevede schimbul de informații la cerere între Andorra și oricare stat membru, Autoritatea competentă din Andorra și cea din oricare stat membru schimbă, la cerere, informațiile care sunt în mod previzibil relevante pentru punerea în aplicare a prezentului acord sau pentru administrarea sau aplicarea normelor din legislația națională referitoare la impozitele de orice tip și natură impuse în numele Andorrei și al statelor membre sau în numele subdiviziunilor lor politice sau al autorităților lor locale, în măsura în care impozitarea, în conformitate cu legislația națională aplicabilă, nu este în contradicție cu un acord aplicabil privind evitarea dublei impuneri între Andorra și statul membru în cauză.
Alineatul 2
Dispozițiile alineatului (1) din prezentul articol și din articolul 6 nu trebuie nici într-un caz interpretate astfel încât să impună Andorrei sau unui stat membru obligația:
Litera a
de a lua măsuri administrative care derogă de la legislația și de la practica administrativă a Andorrei sau, respectiv, a statului membru în cauză;
Litera b
de a furniza informații care nu ar putea fi obținute pe baza legislației sau în cadrul practicii administrative normale din Andorra sau, respectiv, din statul membru respectiv;
Litera c
de a furniza informații care ar dezvălui orice secret de afaceri, industrial, comercial sau profesional, sau orice procedeu comercial, sau informații a căror comunicare ar fi contrară ordinii publice (ordre public).
Alineatul 3
În cazul în care un stat membru sau Andorra solicită informații acționând în calitate de jurisdicție solicitantă în conformitate cu prezentul articol, Andorra sau statul membru, acționând ca jurisdicție căreia i se solicită informații, își utilizează mijloacele de colectare de informații pentru a obține informațiile solicitate, chiar dacă aceste informații nu îi sunt necesare pentru propriile scopuri fiscale. Obligația enunțată în teza anterioară este supusă limitărilor de la alineatul (2), dar în niciun caz aceste limitări nu se interpretează astfel încât să permită jurisdicției căreia i se solicită informații să refuze furnizarea informațiilor pentru simplul motiv că respectivele informații nu prezintă interes pe plan intern.
Alineatul 4
Dispozițiile alineatului (2) nu pot fi în niciun caz interpretate astfel încât să permită Andorrei sau unui stat membru să refuze furnizarea de informații pentru simplul motiv că informațiile sunt deținute de o bancă, de o altă instituție Financiară, de o persoană desemnată sau care acționează în calitate de agent sau de administrator, sau că informațiile respective se referă la participațiile la capitalul unei persoane.
Alineatul 5
Autoritățile competente vor conveni asupra formularelor standard care vor fi utilizate, precum și asupra uneia sau mai multor metode de transmitere a datelor, inclusiv asupra standardelor de criptare.
Articolul 6
Confidențialitatea și protecția datelor
Alineatul 1
Informațiile obținute de către o jurisdicție (fie ea un stat membru sau Andorra) în temeiul prezentului acord sunt tratate ca fiind confidențiale și sunt protejate în același mod ca informațiile obținute în temeiul legislației naționale din jurisdicția respectivă și, în măsura în care este necesar pentru protecția datelor cu caracter personal, în conformitate cu legislația națională aplicabilă și cu măsurile de protecție specificate eventual de jurisdicția care furnizează informațiile necesare în temeiul legislației sale naționale.
Alineatul 2
Informațiile prelucrate în conformitate cu prezentul acord se păstrează pentru o perioadă care nu depășește perioada necesară atingerii obiectivelor prezentului acord și, în orice caz, în conformitate cu normele naționale referitoare la termenele de prescripție ale fiecărui operator de date.
Alineatul 3
În orice caz, aceste informații se divulgă numai persoanelor sau autorităților (inclusiv instanțelor judecătorești, organismelor administrative sau de supraveghere) responsabile cu stabilirea, colectarea sau recuperarea impozitelor, cu punerea în aplicare, cu urmăririle penale sau cu soluționarea căilor de atac referitoare la impozite în jurisdicția respectivă (fie ea un stat membru sau Andorra) sau cu supravegherea acestor activități. Numai persoanele sau autoritățile menționate mai sus pot folosi informațiile, și numai în scopurile prevăzute în teza anterioară. În pofida dispozițiilor din prezentului alineat (1), acestea pot divulga aceste informații în cadrul audierilor publice în fața instanțelor sau în hotărârile judecătorești referitoare la astfel de impozite.
Alineatul 4
În pofida dispozițiilor alineatelor precedente, informațiile primite de către o jurisdicție (fie ea un stat membru sau Andorra) pot fi utilizate pentru alte scopuri în cazul în care aceste informații pot fi utilizate pentru respectivele scopuri în temeiul legislației jurisdicției furnizoare (fie ea Andorra sau, respectiv, un stat membru), iar Autoritatea competentă din jurisdicția respectivă autorizează o astfel de utilizare. Informațiile furnizate de către o jurisdicție (fie ea un stat membru sau Andorra) unei alte jurisdicții (fie ea Andorra sau, respectiv, un stat membru) pot fi transmise de aceasta din urmă unei terțe jurisdicții (adică unui alt stat membru) sub rezerva autorizării prealabile de către Autoritatea competentă din prima jurisdicție, autoritate de la care provin informațiile.
Alineatul 5
Fiecare Autoritate competentă dintr-un stat membru sau din Andorra va notifica de urgență celeilalte Autorități competente, și anume celei din Andorra sau din respectivul stat membru, orice încălcare a confidențialității, orice disfuncționalitate a garanțiilor, precum și toate sancțiunile și acțiunile de remediere impuse în consecință.
Articolul 7
Consultări și suspendarea acordului
Alineatul 1
În cazul în care se ivesc dificultăți în punerea în aplicare sau interpretarea prezentului acord, oricare dintre Autoritățile competente din Andorra sau dintr-un un stat membru poate solicita consultări între Autoritatea competentă din Andorra și una sau mai multe dintre Autoritățile competente ale statelor membre, pentru a stabili măsurile adecvate menite să garanteze respectarea prezentului acord. Aceste Autorități competente informează de îndată Comisia Europeană și Autoritățile competente din celelalte state membre cu privire la rezultatele consultărilor lor. În ceea ce privește problemele de interpretare, Comisia Europeană poate participa la consultări, la cererea oricăreia dintre Autoritățile competente.
Alineatul 2
În cazul în care consultarea se referă la o nerespectare semnificativă a dispozițiilor prezentului acord, iar procedura descrisă la alineatul (1) nu prevede o soluționare adecvată, Autoritatea competentă dintr-un stat membru sau din Andorra poate suspenda schimbul de informații efectuat în temeiul prezentului acord între Andorra și un anumit stat membru, notificând în scris acest lucru celeilalte Autorități competente implicate. Suspendarea va avea efect imediat. În sensul prezentului alineat, nerespectarea semnificativă include, dar nu se limitează la, nerespectarea dispozițiilor privind confidențialitatea și a celor privind protecția datelor din prezentul acord, neîndeplinirea de către Autoritatea competentă dintr-un stat membru sau din Andorra a obligației de a furniza, în timp util, informații adecvate, astfel cum se prevede în prezentul acord, sau definirea statutului unor entități sau conturi drept Instituții Financiare Nonraportoare și Conturi excluse într-un mod care contravine obiectivelor prezentului acord.
Articolul 8
Modificări
Alineatul 1
Părțile contractante se consultă reciproc de fiecare dată când la nivelul OCDE este adoptată o schimbare importantă referitoare la oricare dintre elementele standardului global sau – în cazul în care părțile contractante consideră necesar acest lucru – în scopul de a îmbunătăți funcționarea tehnică a prezentului acord sau de a evalua și a reflecta alte evoluții la nivel internațional. Consultările au loc în termen de o lună de la data primirii cererii de către oricare dintre părțile contractante sau cât mai curând posibil în cazurile urgente.
Alineatul 2
Pe baza unui astfel de contact, părțile contractante se pot consulta reciproc pentru a analiza dacă sunt necesare modificări la prezentul acord.
Alineatul 3
În sensul consultărilor prevăzute la alineatele (1) și (2), fiecare parte contractantă informează cealaltă parte contractantă cu privire la posibilele evoluții care ar putea afecta buna funcționare a prezentului acord. Aceasta include și eventualele acorduri relevante între una dintre părțile contractante și un stat terț.
Alineatul 4
În urma consultărilor, prezentul acord poate fi modificat printr-un protocol sau printr-un nou acord între părțile contractante.
Articolul 9
Reziliere
Paragraf
Fiecare dintre părțile contractante poate rezilia prezentul acord prin trimiterea unui preaviz de reziliere în scris celeilalte părți contractante. Rezilierea devine efectivă în prima zi a lunii care urmează după expirarea unei perioade de 12 luni de la data primirii preavizului de reziliere. În caz de reziliere, toate informațiile primite anterior în temeiul prezentului acord vor rămâne confidențiale și supuse dispozițiilor articolului 6 din prezentul acord.
Articolul 10
Sfera de aplicare teritorială
Paragraf
Prezentul acord se aplică, pe de o parte, teritoriilor statelor membre în care se aplică Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și în condițiile stabilite de aceste tratate și, pe de altă parte, teritoriului Andorrei.
Paragraf
Hecho en Bruselas, el quince de noviembre del dos mil cuatro.V Bruselu dne.patnáctého listopadu dva tisíce čtyři.Udfærdiget i Bruxelles den femtende november to tusind og fire.Geschehen zu Brüssel am fünfzehnten November zweitausendundvier.Kahe tuhande neljanda aasta novembrikuu viieteistkümnendal päeval Brüsselis.Έγινε στις Βρυξέλλες, στις δέκα πέντε Νοεμβρίου δύο χιλιάδες τέσσερα.Done at Brussels on the fifteenth day of November in the year two thousand and four.Fait à Bruxelles, le quinze novembre deux mille quatre.Fatto a Bruxelles, addì quindici novembre duemilaquattro.Briselē, divi tūkstoši ceturtā gada piecpadsmitajā novembrī.Pasirašyta du tūkstančiai ketvirtų metų lapkričio penkioliktą dieną Briuselyje.Kelt Brüsszelben, a kétezer-negyedik év november havának tizenötödik napján.Magħmul fi Brussel fil-ħmistax il-jum ta' Novembru tas-sena elfejn u erbgħa.Gedaan te Brussel, de vijftiende november tweeduizendvier.Sporządzono w Brukseli w dniu piętnastego października roku dwutysięcznego czwartego.Feito em Bruxelas, em quinze de Novembro de dois mil e quatro.V Bruseli pätnásteho novembra dvetisícštyri.V Bruslju, petnajstega novembra leta dva tisoč štiri.Tehty Brysselissä viidentenätoista päivänä marraskuuta vuonna kaksituhattaneljä.Som skedde i Bryssel den femtonde november tjugohundrafyra.Fet a Brussel les el dia quinze de novembre de l'any dos mil quatre.Por la Comunidad EuropeaZa Evropské společenstvíFor Det Europæiske FællesskabFür die Europäische GemeinschaftEuroopa Ühenduse nimelΓια την Ευρωπαϊκή ΚοινότηταFor the European CommunityPour la Communauté européennePer la Comunità europeaEiropas Kopienas vārdāEuropos bendrijos varduaz Európai Közösség részérőlGħall-Komunità EwropeaVoor de Europese GemeenschapW imieniu Wspólnoty EuropejskiejPela Comunidade EuropeiaZa Európske spoločenstvoza Evropsko skupnostEuroopan yhteisön puolestaPå Europeiska gemenskapens vägnarPer la Comunitat EuropeaPel Principat d'Andorra