Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire al Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 1766/92 al Consiliului din 30 iunie 1992 privind organizarea comună a pieței în sectorul cerealelor, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1666/2000, în special articolul 12 alineatul (1),
Paragraf
având în vedere Decizia Consiliului din 19 decembrie 2002 privind încheierea Acordului sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Statele Unite ale Americii pentru modificarea concesiilor prevăzute pentru sectorul cerealelor în lista CXL anexată la Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT), în special articolul 2,
Paragraf
având în vedere Decizia Consiliului din 19 decembrie 2002 privind încheierea Acordului sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Canada, conform articolului XXVIII din Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT), pentru modificarea concesiilor prevăzute pentru sectorul cerealelor în lista CXL anexată la GATT, în special articolul 2,
1
În urma unor negocieri comerciale, Comunitatea a modificat condițiile de import pentru grâul comun de calitate medie și inferioară și pentru orz prin crearea de contingente de import, de la 1 ianuarie 2003. În ceea ce privește orzul, Comunitatea a decis să înlocuiască sistemul de marjă de preferință cu două contingente tarifare: un contingent tarifar de orz de bere de 50000 tone și un contingent tarifar de orz de 300000 tone. Contingentul tarifar de orz de bere de 50000 tone face obiectul prezentului regulament.
2
În cadrul angajamentelor internaționale ale Comunității, orzul de bere importat este necesar să fie destinat fabricării berii învechite în cuve conținând lemn de fag. În acest sens, se cuvine a adopta dispoziții similare cu cele prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1234/2001 al Comisiei din 22 iunie 2001 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 822/2001 al Consiliului și de reglementare a rambursării parțiale a drepturilor de import percepute în cadrul unui contingent de orz de bere, în ceea ce privește criteriile de calitate pentru orz și obligațiile de transformare.
3
Deschiderea acestui contingent impune adaptarea Regulamentului (CEE) nr. 1766/92. Pentru a permite deschiderea acestui contingent la 1 ianuarie 2003, se cuvine a prevedea derogarea de la Regulamentul (CEE) nr. 1766/92 pe o perioadă tranzitorie care expiră la data intrării în vigoare a modificării regulamentului respectiv și până la 30 iunie 2003.
4
Pentru a permite importul ordonat și nespeculativ de orz reglementat de acest contingent tarifar, se cuvine a prevedea subordonarea acestor importuri la eliberarea unui certificat de import. În cadrul cantităților fixate, aceste certificate sunt eliberate, la cererea persoanelor interesate, după caz, prin stabilirea unui coeficient de reducere a cantităților solicitate.
5
Pentru a asigura o bună gestionare a acestui contingent, se cuvine a prevedea termene pentru depunerea cererilor de certificat, precum și elementele care urmează să fie incluse în cereri și în certificate.
6
Pentru a ține seama de condițiile de livrare, se prevede o derogare privind perioada de valabilitate a certificatelor.
7
Ținând seama de obligația de a prevedea o garanție fixă la un nivel ridicat pentru a asigura o bună gestionare a contingentului și pentru a menține garanția respectivă pe toată durata transformării, se cuvine a exonera importatorii ale căror loturi de orz de bere sunt însoțite de un certificat de conformitate stabilit de comun acord cu guvernul Statelor Unite ale Americii în conformitate cu procedura de cooperare administrativă prevăzută la articolele 63, 64 și 65 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 444/2002.
8
Pentru a asigura o gestionare eficientă a contingentului, se cuvine a prevedea derogări de la Regulamentul (CE) nr. 1291/2000 al Comisiei din 9 iunie 2000 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de certificate de import, de export și de fixare în avans pentru produsele agricole, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2299/2001, în ceea ce privește caracterul transmisibil al certificatelor și toleranța privind cantitățile puse în liberă circulație.
9
Pentru a permite o bună gestionare a contingentului, este necesar ca garanția privind certificatele de import să fie fixată la un nivel relativ ridicat, prin derogare de la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1162/95 al Comisiei din 23 mai 1995 de stabilire a normelor de aplicare a sistemului de certificate de import și export pentru cereale și orez, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1322/2002.
10
Este important a asigura o comunicare rapidă și reciprocă între Comisie și statele membre în ceea ce privește cantitățile solicitate și importate.
11
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de gestionare a cerealelor,
Articolul 1
Paragraf
Prin derogare de la articolul 10 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1766/92, dreptul de import pentru orzul de bere inclus în codul NC 100300 este fixat în cadrul contingentului deschis de prezentul regulament.
Paragraf
Pentru produsele menționate de prezentul regulament importate peste cantitatea prevăzută la articolul 2 din prezentul regulament, se aplică articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 1766/92.
Articolul 2
Alineatul 1
Se deschide contingentul tarifar la importul de 50000 tone de orz de bere care intră sub incidența codului SA (ex) 100300, destinate fabricării berii maturate în butoaie din lemn de fag (numărul de ordine 09.4061).
Alineatul 2
Contingentul tarifar se deschide la data de 1 ianuarie a fiecărui an. Dreptul de import în cadrul contingentului tarifar este de 8 EUR pe tonă.
Alineatul 3
Dispozițiile Regulamentelor (CE) nr. 1291/2000, (CE) nr. 1342/2003 al Comisiei și (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor prevăzute de prezentul regulament.
Articolul 3
Paragraf
Orice import în cadrul contingentului prevăzut la articolul 2 alineatul (1) este condiționat de prezentarea unui certificat de import eliberat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1291/2000, sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament.
Articolul 4
Paragraf
În sensul aplicării prezentului regulament:
Litera a
boabe deteriorate înseamnă boabe de orz, de alte cereale sau de ovăz sălbatic care prezintă deteriorări, inclusiv deteriorări datorate bolilor, înghețului, căldurii, insectelor sau ciupercilor, intemperiilor și orice alt tip de deteriorări fizice;
Litera b
boabe de orz de calitate bună, originală și comercială înseamnă boabe de orz sau bucăți de boabe de orz care nu sunt deteriorate conform definiției de la litera (a), cu excepția celor deteriorate din cauza înghețului sau a ciupercilor.
Articolul 5
Alineatul 1
Beneficiul acestui contingent tarifar se acordă în cazul în care orzul importat îndeplinește următoarele criterii:
Litera a
greutate specifică: minim 60,5 kg/hl,
Litera b
boabe deteriorate: cel mult 1 %,
Litera c
conținut de umiditate: cel mult 13,5 %,
Litera d
boabe de orz de calitate bună, originală și comercială: cel puțin 96 %.
Alineatul 2
Criteriile de calitate menționate la alineatul (1) sunt atestate prin intermediul unuia dintre următoarele documente:
Litera a
un certificat de analiză efectuată de vamă, la cererea importatorului, de punere în liberă circulație sau
Litera b
un certificat de conformitate pentru orzul importat eliberat de un organism guvernamental al țării de origine și recunoscut de Comisie.
Articolul 6
Alineatul 1
Beneficiul accesului la prezentul contingent se acordă în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
Litera a
orzul importat este transformat în malț în termen de șase luni de la data punerii în liberă circulație și
Litera b
malțul astfel obținut face obiectul unei transformări în bere învechită în cuve conținând lemn de fag într-un termen de cel mult 150 de zile de la data transformării orzului în malț.
Alineatul 2
Cererea de certificat de import în cadrul acestui contingent tarifar este acceptată doar în cazul în care este însoțită de:
Litera a
dovada sau dovezile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006,
Litera b
dovada că solicitantul a depus, la organismul competent al statului membru de punere în liberă circulație, o garanție în valoare de 85 EUR pe tonă. Atunci când transporturile de orz de bere sunt însoțite de un certificat de conformitate eliberat de Federal Grain Inspection Service - FGIS - (Serviciul federal de inspecție a cerealelor) menționat la articolul 8, garanția se reduce la 10 EUR pe tonă,
Litera c
angajamentul scris al solicitantului că întreaga marfă exportată urmează a fi transformată, în termen de 6 luni de la data acceptării punerii în liberă circulație, în malț destinat fabricării de bere învechită în cuve conținând lemn de fag în termen de o sută cincizeci de zile de la sfârșitul termenului de transformare în malț. Acest angajament indică locul transformării, fie precizând numele unității de transformare și statul membru în cauză, fie enumerând maxim cinci unități de transformare. Înainte de livrarea mărfurilor în vederea transformării lor, se realizează o copie a documentului de control T5 de către biroul de vămuire în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2454/93. Informația necesară conform primei teze de la prezenta literă (c) precum și numele și adresa uzinei de transformare figurează la rubrica 104 a documentului T5.
Alineatul 3
Transformarea orzului importat în malț este considerată realizată în cazul în care orzul de bere a trecut prin operațiunea de înmuiere. De asemenea, transformarea malțului în bere învechită în cuve conținând lemn de fag în termen de 150 de zile se supune controlului autorității competente.
Articolul 7
Alineatul 1
Garanția menționată la articolul 6 alineatul (2) litera (b) este eliberată în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
Litera a
calitatea orzului, stabilită pe baza certificatului de conformitate sau a analizei, este conformitate cu criteriile prevăzute la articolul 5 alineatul (1),
Litera b
solicitantul certificatului furnizează dovada utilizării finale specifice menționate la articolul 5 alineatul (1), certificând că această utilizare a avut loc în termenul prevăzut în angajamentul scris menționat la articolul 6 alineatul (2) litera (c). Este necesar ca dovada, eventual sub forma unei copii a documentului de control T5, să demonstreze, spre satisfacția autorităților competente ale statului membru de import, că toate cantitățile importate au fost transformate în produsul prevăzut la articolul 6 alineatul (2) litera (c).
Alineatul 2
Atunci când nu sunt îndeplinite criteriile de calitate și/sau condițiile de transformare menționate la articolele 5 și 6 din prezentul regulament, garanția referitoare la certificatul de import menționată la articolul 10 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1162/95 și garanția suplimentară menționată la articolul 6 alineatul (2) litera (b) din prezentul regulament rămân în vigoare.
Articolul 8
Paragraf
Un model în alb al certificatului eliberat de Federal Grain Inspection Service (FGIS) este reprodus în anexa I. Certificatele eliberate de Federal Grain Inspection Service (FGIS) pentru orzul de bere folosit la fabricarea de bere învechită în cuve conținând lemn de fag sunt recunoscute oficial de Comisie în temeiul procedurii de cooperare administrativă prevăzute la articolele 63, 64 și 65 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93. În cazul în care parametrii analitici prezenți în certificatul de conformitate eliberat de Federal Grain Inspection Service (FGIS) sunt considerați în conformitate cu normele de calitate a orzului de bere stabilite la articolul 5, sunt prelevate eșantioane din cel puțin 3 % din încărcăturile care sosesc în fiecare port de intrare în timpul anului de comercializare respectiv. Reproducerea ștampilelor și semnăturilor autorizate de guvernul Statelor Unite ale Americii este publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria C.
Articolul 9
Alineatul 1
Prin derogare de la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006, solicitantul poate prezenta numai o singură cerere de licență pe lună. În cazul în care solicitantul depune mai multe cereri, nici una dintre cererile respective nu se admite, iar garanțiile depuse la înaintarea cererilor sunt preluate de statul membru în cauză.
Alineatul 2
Fiecare cerere de certificat precizează o cantitate exprimată în kilograme, fără zecimale.
Alineatul 3
Cel târziu în ziua de luni care urmează depunerii cererilor de licențe, autoritățile competente transmit Comisiei, pe cale electronică, cel mai târziu la ora 18.00, ora Bruxelles-ului, o comunicare prin care notifică fiecare cerere cu cantitatea solicitată, inclusiv comunicarea nulă.
Alineatul 4
Licențele se emit în a patra zi lucrătoare care urmează termenului limită prevăzut în comunicarea menționată la alineatul (3).
Articolul 10
Paragraf
Certificatele de import sunt valabile pe o perioadă de 60 de zile de la data eliberării certificatului. Perioada de valabilitate a certificatului se calculează din ziua eliberării sale efective, în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000.
Articolul 11
Paragraf
Prin derogare de la articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000, drepturile care decurg din certificatul de import nu sunt transmisibile.
Articolul 12
Paragraf
Prin derogare de la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000, cantitatea pusă în liberă circulație nu poate fi mai mare decât cea indicată la rubricile 17 și 18 din certificatul de import. Cifra 0 este înscrisă în acest scop în rubrica 19 din certificat.
Articolul 13
Paragraf
Rubrica 20 a cererii de licență de import și a licenței de import cuprinde numele produsului transformat care trebuie fabricat din cerealele în cauză.
Articolul 14
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 ianuarie 2003.
Paragraf
Prezentul regulament se aplică până la intrarea în vigoare a regulamentului de modificare a articolului 10 din Regulamentul (CEE) nr. 1766/92 și până la 30 iunie 2003.
Anexa 1
ANEXA I Model în alb de certificat de conformitate eliberat de guvernul Statelor Unite ale Americii pentru orzul de bere destinat utilizării la fabricarea de bere învechită în cuve conținând lemn de fag
Paragraf
ANEXA I
Paragraf
Model în alb de certificat de conformitate eliberat de guvernul Statelor Unite ale Americii pentru orzul de bere destinat utilizării la fabricarea de bere învechită în cuve conținând lemn de fag
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
MODEL DE COMUNICARE PREVĂZUTĂ LA ARTICOLUL 9 ALINEATUL (2) (*)
Paragraf
Contingente de import pentru orz de bere deschise de Regulamentul (CE) nr. 2377/2002
Paragraf
Luna: …
Paragraf
Cantitate solicitată
Paragraf
Contingent/Produs
Paragraf
Numărul operatorului
Paragraf
(în tone)
Paragraf
(*) Comunicare se transmite prin fax la numărul (32-2) 295 25 15.