AcasăLegislație UE02002A0430(03)-20251209

Acord între Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul feroviar și rutier de mărfuri și călători

În vigoare
Tip:Aviz
Publicat:09.12.2025
În vigoare din:09.12.2025
Articole:58
EUR-Lex
TITLUL I
TITLUL I

Articolul 1

Principii și obiective generale

Alineatul 1
Prezentul acord între Comunitate și Elveția vizează, pe de o parte, liberalizarea accesului părților contractante la piața acestora a transporturilor rutiere și feroviare de mărfuri și călători astfel încât să asigure o desfășurare mai eficientă a traficului pe itinerarul tehnic, geografic și economic cel mai adaptat pentru toate modurile de transport prevăzute de acord și, pe de altă parte, determinarea modalităților unei politici coordonate a transporturilor.
Alineatul 2
Dispozițiile acordului și aplicarea acestora se întemeiază pe principiul reciprocității și pe principiul liberei alegeri a modului de transport.
Alineatul 3
Părțile contractante își asumă obligația de a nu adopta măsuri discriminatorii în cadrul aplicării prezentului acord.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

Alineatul 1
Prezentul acord se aplică transporturilor bilaterale rutiere de mărfuri și călători între părțile contractante, tranzitului pe teritoriul părților contractante, fără a aduce atingere acordului din 1992 și sub rezerva articolului 7 alineatul (3) și operațiunilor de transport rutier de mărfuri și călători cu caracter triunghiular și cabotajului de gabarit mare pentru Elveția.
Alineatul 2
Prezentul acord se aplică transportului feroviar internațional de de mărfuri și călători, precum și transportului combinat internațional. Acesta nu se aplică întreprinderilor feroviare a căror activitate se limitează exclusiv la exploatarea transporturilor urbane, a transporturilor preorășenești sau regionale.
Alineatul 3
Prezentul acord se aplică transporturilor efectuate de întreprinderile de transport rutier sau de întreprinderile feroviare situate pe teritoriul uneia dintre părțile contractante.

Articolul 3

Definiții

Alineatul 1
Transporturi rutiere
Litera
În sensul prezentului acord, se înțelege prin:
Litera
profesia de operator de transport rutier de mărfuri: activitatea oricărei întreprinderi care desfășoară, fie prin intermediul unui autovehicul, fie prin intermediul unui ansamblu de vehicule, un transport de mărfuri în numele unei terțe persoane;
Litera
profesia de operator de transport rutier de călători: activitatea oricărei întreprinderi care desfășoară, în numele unor terțe persoane, transporturi internaționale de călători cu autocare și autobuze;
Litera
întreprindere: orice persoană fizică, orice persoană juridică cu sau fără scop lucrativ, orice asociație sau orice grup de persoane fără personalitate juridică, cu sau fără scop lucrativ, precum și orice organism aparținând autorității publice, fie că are personalitate juridică proprie sau depinde de o autoritate care are această personalitate;
Litera
vehicul: autovehicul înmatriculat într-o parte contractantă sau un ansamblu de vehicule dintre care cel puțin autovehiculul este înmatriculat într-o parte contractantă, destinat exclusiv transportului de mărfuri sau orice autovehicul care, după modul de construcție și în funcție de echipamentul său, este apt să transporte mai mult de 9 persoane, inclusiv șoferul, și care este destinat acestui scop;
Litera
transport internațional: deplasarea unui vehicul al cărui punct de plecare se află pe teritoriul unei părți contractante și a cărui destinație este situată pe teritoriul celeilalte părți contractante sau într-o țară terță și viceversa, precum și deplasarea fără încărcătură pe traseul menționat; în cazul în care punctul de plecare sau de destinație al deplasării este situat într-o țară terță, transportul trebuie efectuat cu un vehicul înmatriculat în partea contractantă unde este situat punctul de plecare sau de destinație al deplasării;
Litera
tranzit: transportul de mărfuri sau de călători (efectuat fără încărcare sau descărcare), precum și deplasarea fără încărcătură pe teritoriul unei părți contractante;
Litera
cabotaj pentru Elveția: orice transport de mărfuri în numele terților, efectuat la plecarea dintr-un stat membru al Comunității către un alt stat membru, cu un vehicul înmatriculat în Elveția, indiferent dacă vehiculul, în cursul aceleiași călătorii și în conformitate cu itinerariul obișnuit, tranzitează sau nu Elveția;
Litera
operațiuni de transport triunghiular cu țări terțe: orice transport de mărfuri sau de călători efectuat dintr-o parte contractantă către o țară terță și viceversa, de către un vehicul înmatriculat în cealaltă parte contractantă, indiferent dacă vehiculul tranzitează sau nu, în cursul aceleiași călătorii și în conformitate cu itinerariul obișnuit, țara în care este înmatriculat;
Litera
autorizație: o autorizație, licență sau orice concesiune care poate fi cerută în baza legislației părții contractante.
Litera
profesia de operator de transport rutier de mărfuri: activitatea oricărei întreprinderi care desfășoară, fie prin intermediul unui autovehicul, fie prin intermediul unui ansamblu de vehicule, un transport de mărfuri în numele unei terțe persoane;
Litera
profesia de operator de transport rutier de călători: activitatea oricărei întreprinderi care desfășoară, în numele unor terțe persoane, transporturi internaționale de călători cu autocare și autobuze;
Litera
întreprindere: orice persoană fizică, orice persoană juridică cu sau fără scop lucrativ, orice asociație sau orice grup de persoane fără personalitate juridică, cu sau fără scop lucrativ, precum și orice organism aparținând autorității publice, fie că are personalitate juridică proprie sau depinde de o autoritate care are această personalitate;
Litera
vehicul: autovehicul înmatriculat într-o parte contractantă sau un ansamblu de vehicule dintre care cel puțin autovehiculul este înmatriculat într-o parte contractantă, destinat exclusiv transportului de mărfuri sau orice autovehicul care, după modul de construcție și în funcție de echipamentul său, este apt să transporte mai mult de 9 persoane, inclusiv șoferul, și care este destinat acestui scop;
Litera
transport internațional: deplasarea unui vehicul al cărui punct de plecare se află pe teritoriul unei părți contractante și a cărui destinație este situată pe teritoriul celeilalte părți contractante sau într-o țară terță și viceversa, precum și deplasarea fără încărcătură pe traseul menționat; în cazul în care punctul de plecare sau de destinație al deplasării este situat într-o țară terță, transportul trebuie efectuat cu un vehicul înmatriculat în partea contractantă unde este situat punctul de plecare sau de destinație al deplasării;
Litera
tranzit: transportul de mărfuri sau de călători (efectuat fără încărcare sau descărcare), precum și deplasarea fără încărcătură pe teritoriul unei părți contractante;
Litera
cabotaj pentru Elveția: orice transport de mărfuri în numele terților, efectuat la plecarea dintr-un stat membru al Comunității către un alt stat membru, cu un vehicul înmatriculat în Elveția, indiferent dacă vehiculul, în cursul aceleiași călătorii și în conformitate cu itinerariul obișnuit, tranzitează sau nu Elveția;
Litera
operațiuni de transport triunghiular cu țări terțe: orice transport de mărfuri sau de călători efectuat dintr-o parte contractantă către o țară terță și viceversa, de către un vehicul înmatriculat în cealaltă parte contractantă, indiferent dacă vehiculul tranzitează sau nu, în cursul aceleiași călătorii și în conformitate cu itinerariul obișnuit, țara în care este înmatriculat;
Litera
autorizație: o autorizație, licență sau orice concesiune care poate fi cerută în baza legislației părții contractante.
Alineatul 2
Transporturi feroviare
Litera
În sensul prezentului acord, se înțelege prin:
Litera
întreprindere feroviară: orice întreprindere din sectorul privat sau public a cărei activitate principală o constituie furnizarea de servicii de transport de mărfuri și/sau călători pe calea ferată, cu condiția ca întreprinderea să asigure tracțiunea; tracțiunea poate fi efectuată cu un echipament care nu se află în proprietatea întreprinderii feroviare respective și cu personal care nu reprezintă personalul angajat al întreprinderii feroviare respective;
Litera
grupare internațională: orice asociere a cel puțin două întreprinderi feroviare având sediul în state membre diferite ale Comunității sau, pentru una dintre ele, în Elveția, în vederea furnizării de servicii internaționale de transport între Comunitate și Elveția;
Litera
gestionar de infrastructură: orice entitate publică sau întreprindere care răspunde, în special, de înființarea și întreținerea infrastructurii feroviare, precum și de funcționarea sistemelor de control și siguranță;
Litera
licență: o autorizație acordată de către autoritatea competentă a unei părți contractante unei întreprinderi căreia i se recunoaște calitatea de întreprindere feroviară. Această calitate se poate limita la exploatarea anumitor tipuri de servicii de transport;
Litera
autoritatea de acordare a licențelor: organismele însărcinate de către fiecare parte contractantă să elibereze licențele;
Litera
linia feroviară: capacitatea de infrastructură necesară pentru a face un anumit tren să circule dintr-un punct în altul la un moment dat;
Litera
repartizare: eficiența capacităților de infrastructură feroviară asigurată de un organism de repartizare;
Litera
organism de repartizare: autoritatea și/sau gestionarul infrastructurii însărcinat de una din părțile contractante cu repartizarea capacităților de infrastructură;
Litera
servicii urbane și suburbane: servicii de transport care răspund nevoilor unui centru urban sau ale unui aglomerări, precum și nevoilor de transport dintre acest centru sau acest ansamblu și periferiile acestuia;
Litera
servicii regionale: servicii de transport destinate să răspundă nevoilor de transport ale unei regiuni;
Litera
transport combinat: transporturile de mărfuri efectuate de vehicule rutiere sau de unități de încărcare care se realizează pe calea ferată pe o porțiune a traseului și pe cale rutieră pentru traseele inițiale și/sau terminale;
Litera
prețuri feroviare competitive: prețurile feroviare sunt considerate competitive dacă prețurile feroviare medii în Elveția nu sunt mai ridicate decât costurile rutiere, astfel cum sunt definite în anexa 9, pentru un itinerariu similar.
Litera
întreprindere feroviară: orice întreprindere din sectorul privat sau public a cărei activitate principală o constituie furnizarea de servicii de transport de mărfuri și/sau călători pe calea ferată, cu condiția ca întreprinderea să asigure tracțiunea; tracțiunea poate fi efectuată cu un echipament care nu se află în proprietatea întreprinderii feroviare respective și cu personal care nu reprezintă personalul angajat al întreprinderii feroviare respective;
Litera
grupare internațională: orice asociere a cel puțin două întreprinderi feroviare având sediul în state membre diferite ale Comunității sau, pentru una dintre ele, în Elveția, în vederea furnizării de servicii internaționale de transport între Comunitate și Elveția;
Litera
gestionar de infrastructură: orice entitate publică sau întreprindere care răspunde, în special, de înființarea și întreținerea infrastructurii feroviare, precum și de funcționarea sistemelor de control și siguranță;
Litera
licență: o autorizație acordată de către autoritatea competentă a unei părți contractante unei întreprinderi căreia i se recunoaște calitatea de întreprindere feroviară. Această calitate se poate limita la exploatarea anumitor tipuri de servicii de transport;
Litera
autoritatea de acordare a licențelor: organismele însărcinate de către fiecare parte contractantă să elibereze licențele;
Litera
linia feroviară: capacitatea de infrastructură necesară pentru a face un anumit tren să circule dintr-un punct în altul la un moment dat;
Litera
repartizare: eficiența capacităților de infrastructură feroviară asigurată de un organism de repartizare;
Litera
organism de repartizare: autoritatea și/sau gestionarul infrastructurii însărcinat de una din părțile contractante cu repartizarea capacităților de infrastructură;
Litera
servicii urbane și suburbane: servicii de transport care răspund nevoilor unui centru urban sau ale unui aglomerări, precum și nevoilor de transport dintre acest centru sau acest ansamblu și periferiile acestuia;
Litera
servicii regionale: servicii de transport destinate să răspundă nevoilor de transport ale unei regiuni;
Litera
transport combinat: transporturile de mărfuri efectuate de vehicule rutiere sau de unități de încărcare care se realizează pe calea ferată pe o porțiune a traseului și pe cale rutieră pentru traseele inițiale și/sau terminale;
Litera
prețuri feroviare competitive: prețurile feroviare sunt considerate competitive dacă prețurile feroviare medii în Elveția nu sunt mai ridicate decât costurile rutiere, astfel cum sunt definite în anexa 9, pentru un itinerariu similar.

Articolul 4

Rezerva privind acordul din 1992

Paragraf
Sub rezerva derogărilor introduse de prezentul acord, drepturile și obligațiile părților contractante decurgând din acordul din 1992 nu sunt afectate de dispozițiile prezentului acord.
TITLUL II
TITLUL II
A.DISPOZIȚII COMUNE
A.DISPOZIȚII COMUNE

Articolul 5

Accesul la profesie

Alineatul 1
Întreprinderile care doresc să opereze având profesia de operator de transport rutier trebuie să îndeplinească următoarele trei condiții:
Litera a
onorabilitate;
Litera b
capacitate financiară corespunzătoare;
Litera c
capacitate profesională.
Alineatul 2
Dispozițiile aplicabile în materie figurează la secțiunea 1 din anexa 1.

Articolul 6

Norme sociale

Paragraf
Dispozițiile aplicabile în materie socială figurează la secțiunea 2 din anexa 1.

Articolul 7

Norme tehnice

Alineatul 1
Sub rezerva alineatelor (2) și (3) de mai jos, Elveția adoptă, în termen de șase luni cel târziu de la semnarea prezentului acord, regimuri echivalente legislației comunitare privind condițiile tehnice care reglementează transportul rutier la care se face trimitere în secțiunea 3 din anexa 1.
Alineatul 2
Elveția dispune de o perioadă tranzitorie de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentului acord pentru a-și armoniza legislația privind controlul tehnic al vehiculelor cu dreptul comunitar.
Alineatul 3
Începând cu 1 ianuarie 2001, limita de greutate maximă autorizată, aplicată de Elveția pentru vehiculele articulate și trenurile rutiere, este de 34 t pentru toate tipurile de trafic.
Alineatul 4
Introducerea redevențelor rutiere definite la articolul 40 se efectuează în paralel cu mărirea progresivă a limitei de greutate prevăzute la alineatul (3).
Alineatul 5
Fiecare parte contractantă își asumă obligația de a nu supune vehiculele omologate în cealaltă parte contractantă unor condiții mai restrictive decât cele care sunt în vigoare pe propriul său teritoriu.

Articolul 8

Regimul tranzitoriu pentru greutatea vehiculelor

Alineatul 1
În vederea instaurării progresive a regimului definitiv stabilit la articolul 7 alineatul (3), al doilea paragraf, transporturile de mărfuri executate prin intermediul unui vehicul a cărui greutate maximă autorizată depășește 28 t (înainte de 31.12.2000) sau 34 t (între 01.1.2001 și 31.12.2004), dar care nu depășește 40 t, și care sunt efectuate din Comunitate spre o zonă situată dincolo de zona elvețiană din apropierea frontierei, astfel cum aceasta este definită în anexa 6 (și invers) sau care tranzitează Elveția, fac obiectul unei repartiții pe contingente pe baza plății unei redevențe pentru utilizarea infrastructurii, în conformitate cu modalitățile prevăzute la alineatele (2), (3) și (4) de mai jos. Pentru vehiculele înmatriculate în Elveția, acest contingent se poate utiliza în egală măsură pentru operațiunile de transport în interiorul teritoriului elvețian.
Alineatul 2
Comunitatea primește un contingent de 250000 de autorizații pentru anul 2000. Elveția primește un contingent de 250000 de autorizații pentru anul 2000. În cazul în care intrarea în vigoare a acordului nu are loc la 1 ianuarie 2000, numărul autorizațiilor prevăzute pentru anul 2000 va fi redus proporțional.
Alineatul 3
Comunitatea primește un contingent de 300000 de autorizații atât pentru anul 2001, cât și pentru anul 2002. Elveția primește un contingent de 300000 de autorizații atât pentru anul 2001, cât și pentru anul 2002.
Alineatul 4
Comunitatea primește un contingent de 400000 de autorizații atât pentru anul 2003, cât și pentru anul 2004. Elveția primește un contingent de 400000 de autorizații atât pentru anul 2003, cât și pentru anul 2004.
Alineatul 5
Utilizarea autorizațiilor prevăzute la alineatele (2), (3) și (4) este supusă, pentru fiecare operator, elvețian sau comunitar, achitării unei redevențe pentru utilizarea infrastructurii elvețiene, calculată și percepută în conformitate cu modalitățile prevăzute la anexa 2.
Alineatul 6
Începând cu 1 ianuarie 2005, vehiculele care corespund normelor tehnice prevăzute la articolul 7 alineatul (3), al doilea paragraf, sunt scutite, în conformitate cu articolul 32, de orice regim privind contingentele sau autorizațiile.
B.TRANSPORTURI INTERNAȚIONALE
B.TRANSPORTURI INTERNAȚIONALE RUTIERE DE MĂRFURI

Articolul 9

Transporturi de mărfuri între teritoriile părților contractante

Alineatul 1
Transporturile internaționale rutiere de mărfuri în numele terților, precum și transporturile fără încărcătură efectuate între teritoriile părților contractante se realizează pe baza unei licențe comunitare pentru operatorii de transport comunitari, stabilită în Regulamentul (CEE) nr. 881/92, al cărui model este prezentat în anexa 3, și a unei autorizații similare elvețiene pentru operatorii de transport elvețieni.
Alineatul 2
Licențele astfel eliberate înlocuiesc, pentru operatorii de transport care intră în domeniul de aplicare a prezentului acord, autorizațiile bilaterale schimbate între statele membre ale Comunității și Elveția și care erau necesare până la intrarea în vigoare a prezentului acord.
Alineatul 3
Transporturile menționate la anexa 4 sunt scutite de orice regim de licență și de orice autorizație de transport.
Alineatul 4
Procedurile care reglementează eliberarea, utilizarea, reînnoirea și retragerea licențelor, precum și procedurile privind asistența reciprocă sunt reglementate de dispozițiile Regulamentului (CEE) nr. 881/92 pentru operatorii de transport comunitari și de dispozițiile echivalente elvețiene.

Articolul 10

Transportul mărfurilor în tranzit pe teritoriul părților contractante

Alineatul 1
Transporturile internaționale rutiere de mărfuri în numele terților, precum și transporturile fără încărcătură efectuate în tranzit pe teritoriul părților contractante sunt liberalizate. Aceste transporturi se efectuează pe baza licențelor prevăzute la articolul 9.
Alineatul 2
Alineatele (2), (3) și (4) ale articolului 9 sunt aplicabile.

Articolul 11

Tranzitul prin Austria

Paragraf
Un sistem de ecopuncte echivalent cu cel prevăzut la articolul 11 din Protocolul nr. 9 la Actul de aderare a Austriei la Uniunea Europeană se aplică pentru tranzitul operatorilor elvețieni pe teritoriul Austriei, în limitele de valabilitate ale acestui protocol. Metoda de calcul, regulile detaliate și procedurile de gestionare și de control al ecopunctelor se stabilesc prin intermediul unei înțelegeri administrative stabilite de comun acord între părțile contractante, în momentul încheierii prezentului acord și care va fi conformă mutatis mutandis cu dispozițiile Protocolului nr. 9 menționat anterior.

Articolul 12

Cabotajul de gabarit mare pentru Elveția

Alineatul 1
Începând cu anul 2001, cabotajul pentru Elveția este admis în următoarele condiții:
Litera
aceste transporturi se efectuează pe baza licenței elvețiene prevăzute la articolul 9 alineatul (1);
Litera
acestea sunt limitate la o operațiune de transport, pe ruta de întoarcere, ulterioară unui transport de mărfuri între Elveția și un stat membru al Comunității.
Alineatul 2
Totuși, până la această dată, drepturile existente care decurg din acordurile bilaterale în vigoare pot fi exercitate în continuare. O listă a acestor drepturi este prevăzută în anexa 5 la prezentul acord.
Alineatul 3
Începând cu anul 2005, cabotajul pentru Elveția este liber în totalitate. Transporturile se efectuează pe baza licenței elvețiene prevăzute la articolul 9 alineatul (1).

Articolul 13

Operațiuni de transport triunghiular cu țări terțe

Alineatul 1
Regimul care reglementează transporturile triunghiulare cu țări terțe va fi determinat de comun acord după încheierea acordului necesar între, pe de o parte, Comunitate și țările terțe în cauză și, pe de altă parte, Elveția și țările terțe în cauză. Acest regim va fi destinat să asigure reciprocitatea tratamentului între operatorii comunitari și elvețieni pentru aceste transporturi triunghiulare.
Alineatul 2
Până la încheierea acordurilor dintre Comunitate și țările terțe respective, prezentul acord nu afectează dispozițiile referitoare la aceste transporturi triunghiulare care figurează în acordurile bilaterale încheiate între statele membre ale Comunității și Elveția privind transportul cu țările terțe. O listă a acestor drepturi este prevăzută în anexa 5 la prezentul acord.
Alineatul 3
În urma stabilirii regimului prevăzut la alineatul (1), Elveția încheie sau adaptează, în măsura în care acest lucru este necesar, acordurile bilaterale cu aceste țări terțe.

Articolul 14

Transportul între două puncte situate pe teritoriul unui stat membru al Comunității sau între două puncte situate pe teritoriul Elveției

Paragraf
Transporturile între două puncte situate pe teritoriul unui stat membru al Comunității, efectuate cu un vehicul înmatriculat în Elveția, precum și transporturile între două puncte situate pe teritoriul Elveției, efectuate cu un vehicul înmatriculat într-un stat membru al Comunității, nu sunt autorizate în temeiul prezentului acord.

Articolul 15

Interdicția de a circula noaptea și duminica și exceptările de la limita de greutate

Alineatul 1
Interdicția de a circula noaptea pe teritoriul Elveției nu se aplică decât între orele 22:00 și 5:00.
Alineatul 2
Exceptările de la limita de greutate și de la interdicția de a circula noaptea și duminica sunt prevăzute la anexa 6.
Alineatul 3
Exceptările de la interdicția de a circula noaptea se acordă de o manieră nediscriminatorie și pot fi obținute de la un ghișeu unic. Acestea sunt acordate după plata unei taxe destinate acoperirii cheltuielilor administrative.

Articolul 16

Anularea anumitor exceptări de la limita de greutate

Paragraf
Dispozițiile anexei 6, secțiunea II, punctele 3 și 4 din acordul din 1992 nu se mai aplică după intrarea în vigoare a prezentului acord.
C.TRANSPORTURI INTERNAȚIONALE
C.TRANSPORTURI INTERNAȚIONALE DE CĂLĂTORI CU AUTOCARUL ȘI CU AUTOBUZUL

Articolul 17

Condiții aplicabile operatorilor de transport

Alineatul 1
Orice operator de transport în numele unui terț este admis să efectueze serviciile de transport definite la articolul 1 din anexa 7, fără discriminare pe motiv de naționalitate sau origine, cu condiția ca:
Litera
să fie abilitat în statul membru al Comunității, unde operatorul de transport își are sediul sau în Elveția, să efectueze transporturi cu autocare și autobuze, sub forma unor servicii regulate, inclusiv servicii regulate specializate sau sub forma unor servicii ocazionale;
Litera
să respecte reglementările în domeniul siguranței rutiere în ceea ce privește normele aplicabile conducătorilor și vehiculelor.
Alineatul 2
Orice operator de transport în nume propriu este admis să efectueze serviciile de transport prevăzute la articolul 1 punctul 3 din anexa 7, fără discriminare pe motiv de naționalitate sau origine, cu condiția ca:
Litera
să fie abilitat în statul membru al Comunității, unde operatorul de transport își are sediul sau în Elveția, să efectueze transporturi cu autocare și autobuze în conformitate cu condițiile de acces pe piață fixate de legislația națională;
Litera
să respecte reglementările în domeniul siguranței rutiere în ceea ce privește normele aplicabile conducătorilor și vehiculelor.
Alineatul 3
În vederea efectuării transporturilor internaționale de călători cu autocare și autobuze, orice operator de transport care îndeplinește criteriile prevăzute la alineatul (1) trebuie să dețină o licență comunitară pentru transporturile comunitare sau o licență similară elvețiană pentru operatorii de transport elvețieni.

Articolul 18

Accesul pe piață

Alineatul 1
Serviciile ocazionale definite la articolul 1 punctul 2.1 din anexa 7 sunt scutite de orice autorizație.
Alineatul 2
Serviciile regulate specializate definite la articolul 1 punctul 1.2 din anexa 7 sunt scutite de autorizație cu condiția de a fi reglementate, pe teritoriul Comunității, de un contract încheiat între organizator și operatorul de transport.
Alineatul 3
Deplasările fără încărcătură ale vehiculelor în raport cu transporturile prevăzute la alineatele (1) și (2) sunt, de asemenea, scutite de autorizații.
Alineatul 4
Serviciile regulate se supun autorizării în conformitate cu articolul 2 și următoarele din anexa 7.
Alineatul 5
Serviciile regulate specializate, care nu sunt reglementate de un contract încheiat între organizator și operatorul de transport sunt supuse autorizării pe teritoriul Comunității, în conformitate cu articolul 2 și următoarele din anexa 7.
Alineatul 6
Transporturile rutiere în nume propriu definite la articolul 1 punctul 3 din anexa 7, sunt scutite de autorizație și sunt supuse, pe teritoriul Comunității, unui regim de atestare.

Articolul 19

Operațiuni triunghiulare de transport cu țări terțe

Alineatul 1
Regimul care reglementează transporturile triunghiulare cu țări terțe va fi stabilit de comun acord, după încheierea acordului necesar între, Comunitate și țara terță în cauză pe de o parte, și de Elveția și țara terță în cauză, pe de altă parte. Acest regim va fi destinat asigurării reciprocității de tratament între operatorii comunitari și cei elvețieni, pentru aceste transporturi triunghiulare.
Alineatul 2
Până la încheierea acordurilor dintre Comunitate și țările terțe respective, prezentul acord nu afectează dispozițiile referitoare la transportul prevăzut la alineatul (1), care figurează în acordurile bilaterale încheiate între statele membre ale Comunității și Elveția privind transportul cu țările terțe. O listă a acestor drepturi este prevăzută în anexa 8 la prezentul acord.
Alineatul 3
În urma stabilirii regimului prevăzut la alineatul (1), Elveția încheie sau adaptează, în măsura în care acest lucru este necesar, acordurile bilaterale încheiate cu aceste țări terțe.

Articolul 20

Operațiuni de transport între două puncte situate pe teritoriul aceleiași părți contractante

Alineatul 1
În temeiul prezentului acord, operațiunile de transport între două puncte situate pe teritoriul aceleiași părți contractante, efectuate de operatori de transport stabiliți în cealaltă parte contractantă, nu sunt autorizate.
Alineatul 2
Totuși, drepturile existente, care decurg din acordurile bilaterale încheiate între statele membre ale Comunității și Elveția, și care sunt în vigoare, pot fi exercitate în continuare, cu condiția ca nici o discriminare între operatorii de transport comunitari să nu fie operată și să nu existe denaturări ale concurenței. O listă a acestor drepturi este prevăzută în anexa 8 la prezentul acord.

Articolul 21

Proceduri

Paragraf
Procedurile care reglementează eliberarea, utilizarea, reînnoirea și caducitatea autorizațiilor, precum și procedurile privind asistența reciprocă, sunt reglementate de dispozițiile anexei 7 la prezentul acord.

Articolul 22

Dispoziție tranzitorie

Paragraf
Autorizațiile de servicii, existente la data intrării în vigoare a prezentului acord, rămân valabile până la data expirării lor, în măsura în care serviciile în cauză sunt supuse, în continuare, autorizării.
TITLUL III
TITLUL III

Articolul 23

Independența gestionării

Paragraf
Părțile contractante se angajează:
Litera
să garanteze independența gestionării întreprinderilor feroviare, în special acordându-le acestora un statut independent care să le permită să-și ajusteze activitățile în funcție de piață și să le administreze sub răspunderea organelor lor de conducere;
Litera
să separe gestionarea infrastructurii feroviare de exploatarea serviciilor de transport ale întreprinderilor feroviare, cel puțin pe plan contabil; ajutorul acordat uneia dintre aceste două activități nu poate fi transferat celeilalte.

Articolul 24

Drepturile de acces și de tranzit la infrastructura feroviară

Alineatul 1
Întreprinderile feroviare și grupările internaționale au drepturile de acces și/sau de tranzit, stabilite de legislația comunitară la care se face trimitere în anexa 1 secțiunea 4.
Alineatul 2
Întreprinderilor feroviare, stabilite pe teritoriul unei părți contractante, li se acordă dreptul de acces la infrastructura aflată pe teritoriul celeilalte părți contractante, în scopul exploatării serviciilor de transport internaționale combinate.
Alineatul 3
Întreprinderile feroviare și grupările internaționale care exploatează aceste drepturi de acces, respectiv de tranzit, încheie acordurile administrative, tehnice și financiare necesare, cu gestionarii infrastructurii feroviare utilizate, în scopul soluționării aspectelor legate de reglementarea și siguranța traficului privind serviciile de transport internaționale prevăzute la alineatele (1) și (2).

Articolul 25

Licențele feroviare

Alineatul 1
Acordarea unei licențe corespunzătoare tipului de serviciu feroviar respectiv, reprezintă o cerință prealabilă a oricărei solicitări de acces sau de tranzit la infrastructura feroviară și, prin urmare, prealabilă dreptului de exploatare a serviciilor de transport. Această licență nu acordă prin ea însăși dreptul de acces la infrastructura feroviară.
Alineatul 2
O întreprindere feroviară are dreptul de a solicita o licență în Elveția sau într-un stat membru al Comunității unde este stabilită. Licențele nu se acordă și nu se prelungesc de către părțile contractante dacă nu sunt îndeplinite cerințele prezentului acord.
Alineatul 3
Licențele se eliberează de către autoritatea responsabilă cu licențele, desemnată în mod special, întreprinderilor existente și întreprinderilor noi, sub răspunderea părților contractante.
Alineatul 4
Licențele sunt recunoscute în Comunitate sau în Elveția pe bază de reciprocitate.
Alineatul 5
Acestea se supun unor cerințe stabilite de către părțile contractante cu privire la onorabilitate, capacitate financiară și capacitate profesională, precum și cu privire la întinderea răspunderii civile, și acestea pentru întreaga lor durată de valabilitate. Dispozițiile aplicabile în acest domeniu sunt prevăzute în anexa 1 secțiunea 4.
Alineatul 6
Licențele rămân valabile atât timp cât întreprinderea feroviară își îndeplinește obligațiile prevăzute de dispozițiile legale menționate anterior. Cu toate acestea, autoritatea responsabilă poate dispune o reexaminare a acestora, la intervale regulate.
Alineatul 7
Procedurile privind verificarea, modificarea, suspendarea sau retragerea unei licențe sunt reglementate de dispozițiile legale menționate anterior.

Articolul 26

Atribuirea certificatului de siguranță

Alineatul 1
Părțile contractante prevăd obligația pentru întreprinderile feroviare de a prezenta un certificat de siguranță care să stabilească cerințele impuse întreprinderilor feroviare în materie de siguranță, în vederea asigurării unui serviciu fără pericole pe traseele în cauză.
Alineatul 2
Întreprinderea feroviară poate solicita certificatul de siguranță unui organism desemnat de partea contractantă unde se găsește infrastructura utilizată.
Alineatul 3
În vederea obținerii certificatului de siguranță, întreprinderea feroviară trebuie să respecte dispozițiile legislației elvețiene, pentru porțiunea din traseu situată în Elveția și pe cele ale legislației aplicabile în Comunitate, pentru porțiunea din traseu situată pe teritoriul Comunității.

Articolul 27

Atribuirea liniilor feroviare

Alineatul 1
Fiecare parte contractantă desemnează persoana responsabilă cu repartizarea capacităților, indiferent dacă este vorba de o autoritate specifică sau de gestionarul infrastructurii. Organismul de repartizare, care va cunoaște ansamblul liniilor feroviare disponibile, se asigură, în special, că:
Litera
repartizarea capacității infrastructurii feroviare se efectuează pe o bază echitabilă și nediscriminatorie;
Litera
procedura de repartizare permite o utilizare eficace și optimă a infrastructurii sub rezerva alineatelor (3) și (4) din prezentul articol.
Alineatul 2
Întreprinderea feroviară sau gruparea internațională, care solicită atribuirea uneia sau mai multor linii feroviare, se adresează organismului (organismelor) de repartizare din partea contractantă de pe teritoriul căreia se efectuează serviciul de transport. Organismul de repartizare, căruia i se adresează solicitarea de capacitate de infrastructură, informează imediat omologii interesați cu privire la acesta. Aceștia se pronunță cel târziu la o lună de la data primirii informațiilor necesare, fiecare organism de repartizare având posibilitatea de a refuza o cerere. Organismul de repartizare căruia i se prezintă cererea se pronunță, împreună cu omologii săi interesați, cel mai târziu la două luni de la data la care au fost transmise toate informațiile necesare. Procedurile privind tratamentul unei cereri de capacitate de infrastructură sunt reglementate de dispozițiile care figurează la anexa 1 secțiunea 4.
Alineatul 3
Comunitatea și Elveția pot lua măsurile necesare pentru a se asigura că, în momentul repartizării capacităților de infrastructură feroviară, prioritate este acordată următoarelor servicii feroviare:
Litera a
servicii furnizate în interesul publicului;
Litera b
servicii care sunt efectuate în totalitate sau parțial pe o infrastructură construită sau amenajată în mod specific pentru aceste servicii (de exemplu linii speciale de mare viteză sau linii specializate în transport).
Alineatul 4
Comunitatea și Elveția pot însărcina organismul de repartizare să acorde întreprinderilor feroviare care furnizează anumite tipuri de servicii sau le furnizează în anumite regiuni, drepturi speciale în materie de repartizare a capacităților de infrastructură, pe o bază nediscriminatorie, în cazul în care aceste drepturi sunt indispensabile pentru asigurarea unui bun nivel al serviciului public sau a unei utilizări eficiente a capacității de infrastructură sau pentru a permite finanțarea unor infrastructuri noi.
Alineatul 5
Părțile contractante pot prevedea posibilitatea ca cererile de acces la infrastructură să fie însoțite de depunerea unei garanții sau de constituirea unei garanții similare.
Alineatul 6
Comunitatea și Elveția adoptă și publică procedurile de repartizare a capacităților de infrastructură feroviară. De asemenea, ele informează Comitetul mixt instituit prin articolul 51 din prezentul acord.

Articolul 28

Conturi și redevențe de utilizare

Alineatul 1
În conturile gestionarului unei infrastructuri, încasările obținute din aceste redevențe și din contribuțiile eventuale ale statului, pe de o parte și cheltuielile cu infrastructura, pe de altă parte, trebuie să fie echilibrate, pe o perioadă de timp considerată rezonabilă.
Alineatul 2
Gestionarul infrastructurii aplică o redevență de utilizare a infrastructurii feroviare a cărei gestionare o asigură, care urmează a fi plătită de către întreprinderile feroviare sau grupările internaționale care utilizează această infrastructură.
Alineatul 3
Redevențele de utilizare a infrastructurii sunt determinate, în special, în funcție de natura serviciului, de perioada serviciului, de situația pieței, precum și de natura și uzura infrastructurii.
Alineatul 4
Plata redevențelor se face la gestionarul(ii) infrastructurii.
Alineatul 5
Fiecare parte contractantă definește modalitățile de stabilire a redevențelor, după consultarea gestionarului infrastructurii. Redevențele percepute pentru serviciile care au o natură echivalentă pe aceeași piață, se aplică fără discriminare.
Alineatul 6
Gestionarul infrastructurii comunică în timp util întreprinderilor feroviare sau grupărilor internaționale care utilizează infrastructurile sale, toate modificările importante care survin în legătură cu calitatea sau capacitatea infrastructurii în cauză, în vederea efectuării serviciilor prevăzute la articolul 24.

Articolul 29

Cale de atac

Alineatul 1
Comunitatea și Elveția iau măsurile necesare pentru a garanta că deciziile luate în materie de repartizare a capacităților de infrastructură sau în materie de percepție a redevențelor, pot face obiectul unei căi de atac în fața unui organism independent. Acest organism se pronunță în termen de două luni de la data comunicării tuturor informațiilor necesare.
Alineatul 2
Părțile contractante iau măsurile necesare pentru a garanta că deciziile adoptate în conformitate cu alineatul (1) și articolul 25 alineatul (3) sunt supuse unui control jurisdicțional.
TITLUL IV
TITLUL IV
A.DISPOZIȚII GENERALE
A.DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 30

Obiective

Alineatul 1
Părțile contractante convin să elaboreze, în măsura în care acest lucru este necesar, o politică coordonată în domeniul transporturilor de mărfuri și călători. Obiectivul acestei politici este de a îmbina eficiența sistemelor de transport cu protecția mediului, asigurând astfel o mobilitate durabilă.
Alineatul 2
Părțile contractante depun eforturi în vederea stabilirii unei largi comparabilități a condițiilor de transport, inclusiv în ceea ce privește fiscalitatea, pe teritoriile lor respective, în special pentru a se evita devierea traficului comercial în regiunile alpine sau pentru a se ajunge la o mai bună repartizare a traficului.

Articolul 31

Măsuri

Alineatul 1
În vederea atingerii acestui obiectiv, părțile contractante iau măsuri pentru a asigura o concurență sănătoasă, între și în interiorul modurilor de transport, și pentru a facilita utilizarea unor mijloace de transport de mărfuri și călători care protejează într-o mai mare măsură mediul.
Alineatul 2
Măsurile conțin, în completarea dispozițiilor titlurilor II și III:
Litera
dezvoltarea infrastructurilor feroviare care traversează Alpii și punerea la dispoziție a unor servicii de transport feroviare și combinate competitive, din punct de vedere al prețului și calității;
Litera
stabilirea unor sisteme corespunzătoare de tarifare pentru transporturile rutiere;
Litera
dispoziții de însoțire.
Alineatul 3
Măsurile luate de părțile contractante, în cadrul acestui acord, sunt puse în aplicare progresiv și, dacă este posibil, în mod coordonat.

Articolul 32

Principii

Paragraf
Sub rezerva dispozițiilor articolului 47, măsurile prevăzute la articolul 31 sunt conforme cu următoarele principii:
Litera
nediscriminarea, directă sau indirectă, pe motiv de naționalitate a operatorului de transport sau locul de înmatriculare a vehiculului sau proveniența și/sau destinația transportului;
Litera
libera alegere a modului de transport;
Litera
neintroducerea restricțiilor cantitative unilaterale;
Litera
teritorialitatea;
Litera
caracterul proporțional al impunerii, cu costurile aferente transportului, inclusiv în funcție de criteriile referitoare la tipul de vehicul;
Litera
transparența;
Litera
comparabilitatea condițiilor de utilizare a diferitelor rute transalpine;
Litera
evitarea distorsiunilor fluxurilor de trafic în regiunile alpine;
Litera
reciprocitatea.
B.TRANSPORTURI FEROVIARE
B.TRANSPORTURI FEROVIARE ȘI COMBINATE

Articolul 33

Obiective

Alineatul 1
Părțile contractante convin asupra obiectivului de aplicare a unei oferte feroviare și de transport combinat, care să fie suficientă din punct de vedere al capacității și competitivă din punct de vedere economic și al calității serviciului, cu transportul rutier pentru regiunea alpină, cu respectarea principiilor enumerate la articolul 32, precum și cu garantarea liberului joc al forțelor pe piață, în special în cadrul deschiderii accesului la infrastructurile feroviare, prevăzute la titlul III, precum și cu respectarea autonomiei întreprinderilor feroviare.
Alineatul 2
În acest scop, părțile contractante:
Litera
iau, în limita competențelor lor, măsuri de infrastructură și operaționale, atât în Elveția, cât și pe teritoriul comunitar, pentru a garanta viabilitatea pe termen lung, coerența și integrarea ofertei elvețiene într-un sistem feroviar pe distanță mare;
Litera
se angajează, de asemenea, să dezvolte interconexiunea și interoperabilitatea rețelelor lor feroviare și de transport combinat. Ele asigură colaborarea necesară în acest scop cu organizațiile internaționale și cu instituțiile în cauză și însărcinează Comitetul mixt cu monitorizarea acestor aspecte.
Alineatul 3
Părțile contractante își asumă obligația de a pune în practică dispozițiile necesare pentru a promova, în paralel cu punerea progresivă în aplicare a fiscalității rutiere prevăzute la articolul 40, punerea la dispoziția utilizatorilor a unei oferte feroviare și de transport combinat, care să fie în măsură, din punct de vedere al capacității, al prețului și al calității, să asigure o repartizare echitabilă a traficului pe diferite rute transalpine.

Articolul 34

Capacitatea ofertei feroviare

Alineatul 1
Părțile contractante își confirmă angajamentele respective prevăzute la articolele 5 și 6 din acordul din 1992, care prevede pentru Elveția construcția NLFA și pentru Comunitate ameliorarea capacităților căilor de acces, aflate la nord și la sud de NLFA. Ele convin ca aceste noi infrastructuri feroviare să fie realizate la gabaritul C al UIC.
Alineatul 2
Pentru Comunitate, măsurile de infrastructură prevăzute la alineatul (1) se înscriu printre cele luate în cadrul Deciziei 1692/96/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind orientările comunitare pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport și cu respectarea condițiilor prevăzute de aceasta, incluzând axele feroviare și de transport combinat prin Alpi și, în special, căile de acces la infrastructurile feroviare elvețiene, precum și instalațiile de transport combinat.
Alineatul 3
Cele două părți contractante lucrează împreună pentru a permite autorităților lor competente să planifice și să pună în practică, într-o manieră coordonată, măsurile de infrastructură feroviară și de transport combinat, necesare pentru respectarea angajamentelor prevăzute la alineatele (1) și (2) și pentru armonizarea calendarului lucrărilor în funcție de capacitățile necesare. Ele vor face aceasta prin luarea în considerare a obiectivului de rentabilizare a investițiilor efectuate. În acest scop, ele iau toate măsurile utile în cadrul Comitetului mixt.
Alineatul 4
Comitetul mixt poate instaura un subcomitet însărcinat cu supravegherea coordonării proiectelor de infrastructură în regiunea alpină. Subcomitetul este compus din reprezentanții Elveției, ai Comunității și ai statelor membre ale Comunității, situate în regiunea alpină.

Articolul 35

Parametri economici

Alineatul 1
Părțile contractante adoptă toate măsurile necesare pentru atingerea obiectivului fixat la articolul 33. În acest scop, ele se asigură că transportul feroviar de mărfuri și transportul combinat prin Elveția, inclusiv transportul combinat însoțit, sunt competitive, la un nivel comparabil, din punct de vedere al prețului și calității serviciului, cu transportul rutier pe același itinerariu, cu respectarea garanției autonomiei întreprinderilor feroviare.
Alineatul 2
În vederea aplicării unei oferte feroviare și de transport combinat adaptate, părțile contractante pot susține financiar investițiile în infrastructura feroviară, echipamentele fixe sau mobile necesare transbordării între modurile terestre, materialele de transport adaptate în mod specific transportului combinat și utilizate pentru transportul combinat și, în limita permisă de legislația lor respectivă, costurile de exploatare pentru serviciile de transport combinat care tranzitează teritoriul elvețian, în măsura în care aceste măsuri contribuie la creșterea nivelului calității și competitivității ofertei feroviare și de transport combinat, din punct de vedere al prețului și nu creează o denaturare disproporționată a concurenței între operatori. Stabilirea prețurilor pentru traseul feroviar este de resortul autorităților sau al entităților competente.
Alineatul 3
De asemenea, părțile contractante pot încheia contracte de servicii publice cu întreprinderile feroviare pentru garantarea unor servicii de transport feroviar satisfăcătoare, ținând seama, în special, de factorii sociali și de mediu.
Alineatul 4
Părțile contractante se asigură, fiecare în limita competențelor sale, că efectul pe piața eventualelor ajutoare de stat, acordate de către una dintre părțile contractante, nu este anulat de comportamentul celeilalte părți contractante sau al unei entități aflate pe propriul său teritoriu sau pe cel al celeilalte părți.
Alineatul 5
Comitetul mixt supraveghează aplicarea dispozițiilor prezentului articol de către părțile contractante.

Articolul 36

Parametri de calitate

Alineatul 1
Părțile contractante convin să ia toate măsurile necesare pentru atingerea obiectivului stabilit la articolul 33. În acest scop, ele își asumă obligația de a promova transportul combinat.
Alineatul 2
Pe durata regimului tranzitoriu prevăzut la articolul 8, Elveția își asumă obligația, în conformitate cu titlul II din acordul din 1992, de a pune în aplicare o ofertă de transport combinat însoțit (camion-tren) care să fie competitivă pentru cea rutieră, din punct de vedere al calității și prețului.
Alineatul 3
Pentru promovarea transportului combinat, părțile contractante iau toate măsurile necesare. Ele se asigură, în special, de aplicarea următoarelor dispoziții:
Litera
respectarea reglementărilor în materie de norme tehnice și sociale pentru transportul rutier, în special în ceea ce privește timpul pentru condus și pentru repaus, limitele de viteză, normele privind greutatea și dimensiunile maxime;
Litera
reducerea controalelor la frontiere pentru transporturile feroviare și instituirea acestor controale la locul de îmbarcare sau de debarcare, în conformitate cu Convenția din 20 mai 1987 dintre Comunitate și Elveția, precum și dintre statele AELS privind regimul de tranzit comun;
Litera
facilitarea organizării lanțului de transport combinat prin simplificarea condițiilor de reglementare și administrative care se aplică fiecăreia dintre părțile contractante;
Litera
stimularea operatorilor de transport combinat și a întreprinderilor feroviare în vederea ameliorării calității serviciilor.
Alineatul 4
În cadrul competențelor lor, părțile contractante se străduiesc să ia măsurile corespunzătoare pentru a permite, cât mai repede, crearea unor coridoare de transport feroviar. Ele se informează în mod regulat cu privire la orice măsură care urmează să fie adoptate în legătură cu aceste coridoare feroviare.
Alineatul 5
Comitetul mixt întocmește la fiecare doi ani un raport cu privire la punerea în aplicare a măsurilor prevăzute de prezentul articol.
C.SISTEMUL DE
C.SISTEMUL DE TARIFARE ÎN DOMENIUL TRANSPORTULUI RUTIER

Articolul 37

Obiective

Paragraf
În conformitate cu obiectivele titlului III din acordul din 1992, părțile contractante fixează ca obiectiv, în cadrul competențelor lor și potrivit procedurilor respective, introducerea progresivă a sistemelor de tarifare aplicat vehiculelor rutiere, precum și a altor moduri de transport, pentru a acoperi costurile pe care acestea le generează.

Articolul 38

Principii

Alineatul 1
Sistemele de tarifare sunt întemeiate pe principiile enunțate la articolul 32, în special nediscriminarea, proporționalitatea și transparența.
Alineatul 2
Tarifarea este alcătuită din impozitele asupra vehiculelor, taxele asupra carburanților și redevențele pentru utilizarea rețelei rutiere.
Alineatul 3
În atingerea obiectivelor menționate la articolul 37 sunt alese, cu prioritate, măsurile care nu duc la perturbarea traficului comercial în raport cu itinerarul cel mai adaptat din punct de vedere tehnic, economic și geografic, între punctul de plecare și punctul destinației finale a transportului.
Alineatul 4
Măsurile se aplică astfel încât să nu împiedice libera circulație a mărfurilor sau serviciilor între părțile contractante, în special în ceea ce privește administrarea și colectarea taxelor sau a redevențelor de utilizare a rețelei, absența controlului sau a verificării sistematice la frontiere între părțile contractante și absența formalităților excesive. Pentru a evita dificultăți, Elveția depune eforturi pentru aplicarea reglementările comunitare în vigoare în domeniu.
Alineatul 5
Dispozițiile prezentului capitol se aplică vehiculelor care au o greutate maximă autorizată (GMA), menționată în certificatul de înmatriculare, egală sau mai mare de 12 t. Cu toate acestea, prezentul acord nu împiedică adoptarea de către fiecare parte contractantă, pe teritoriul său, a măsurilor referitoare la vehicule cu o GMA mai mică de 12 t.
Alineatul 6
Părțile contractante nu acordă întreprinderilor, în mod direct sau indirect, ajutoare de stat, în special întreprinderilor de transport, în vederea atenuării impactului pe care îl au costurile operațiunilor de transport asupra acestora, ca urmare a aplicării sistemului de de tarifare prevăzut de prezentul acord.

Articolul 39

Interoperabilitatea instrumentelor

Paragraf
În vederea atingerii unui nivel corespunzător de interoperabilitate a sistemelor electronice de colectare a redevențelor rutiere, părțile contractante se consultă în cadrul Comitetului mixt.

Articolul 40

Măsurile elvețiene

Alineatul 1
Pentru atingerea obiectivelor definite la articolul 37 și în vederea creșterilor limitei de greutate stabilite la articolul 7 alineatul (3), Elveția introduce un sistem de tarifare pentru vehicule, în mod nediscriminatoriu, în două etape, începând cu 1 ianuarie 2001 și respectiv, 1 ianuarie 2005. Acest sistem de tarifare se bazează, cu precădere, pe principiile menționate la articolul 38 alineatul (1), precum și pe modalitățile definite la anexa 10.
Alineatul 2
Redevențele sunt diferențiate în funcție de 3 categorii de standarde de emisie (EURO). În cadrul sistemului de tarifare aplicabil de la 1 ianuarie 2005, diferența de redevență de la o categorie la alta trebuie să fie cât mai mare posibil, dar nu trebuie să depășească 15 % din media ponderată menționată la alineatul (4) a redevențelor.

Alineatul 3

Litera a
În cadrul sistemului de tarifare aplicabil de la 1 ianuarie 2001, sumele maxime nu trebuie să depășească, pentru un vehicul a cărui greutate maximă autorizată nu depășește 34 t și care parcurge un traseu de 300 km, traversând lanțul alpin, respectiv 205 CHF pentru vehiculul care nu respectă standardele EURO, 172 CHF pentru vehiculul care respectă standardul EURO I și 145 CHF pentru vehiculul care respectă standardul EURO II.
Litera b
Prin derogare de la alineatul (3) litera (a) de mai sus, Comunitatea primește, pe perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2001 și 31 decembrie 2004, un contingent anual valabil pentru 220000 de curse simple ale vehiculelor fără încărcătură sau încărcate cu produse ușoare cu condiția ca greutatea maximă autorizată a vehiculului să nu depășească 28 t, efectuate prin tranzitarea lanțului alpin elvețian, după plata unei redevențe pentru utilizarea infrastructurii a cărei valoare se ridică la 50 CHF în 2001, 60 CHF în 2002, 70 CHF în 2003 și 80 CHF în 2004. Elveția primește, de asemenea, un contingent în aceleași condiții. Aceste curse vor fi supuse procedurii obișnuite de control.
Alineatul 4
În cadrul sistemului de tarifare aplicabil de la 1 ianuarie 2005, media ponderată a redevențelor nu depășește 325 CHF pentru un vehicul a cărui greutate maximă autorizată nu depășește 40 t și care parcurge un traseu de 300 km traversând lanțul alpin. Redevența pentru categoria cea mai poluantă nu depășește 380 CHF.
Alineatul 5
O parte din redevențele menționate la alineatele (3) și (4) poate fi alcătuită din taxele pentru utilizarea infrastructurilor speciale alpine. Această parte nu poate reprezenta mai mult de 15 % din redevențele menționate la alineatele (3) și (4).
Alineatul 6
Mediile ponderate menționate la alineatul (4) se determină în funcție de numărul vehiculelor pentru categoria de standarde EURO care circulă în Elveția. Numărul vehiculelor din fiecare categorie se stabilește pe baza recensămintelor care vor fi examinate de către Comitetul mixt. Comitetul mixt determină media ponderată pe baza examinărilor bianuale, prima având loc înainte de 1 iulie 2004, pentru a ține seama de evoluția structurii parcului de vehicule care circulă în Elveția și de evoluția standardelor EURO.

Articolul 41

Măsurile comunitare

Paragraf
Comunitatea continuă să elaboreze sisteme de tarifare, aplicabile pe teritoriul său, legate de costurile ocazionate de utilizarea infrastructurii. Aceste sisteme se bazează pe principiul utilizatorul plătește.

Articolul 42

Reexaminarea nivelului redevențelor

Alineatul 1
Începând cu 1 ianuarie 2007 și la fiecare doi ani, nivelurile maxime ale redevențelor stabilite la articolul 40 alineatul (4), se ajustează pentru a ține seama de rata inflației în Elveția din ultimii doi ani. În scopul acestei ajustări, Elveția comunică Comitetului mixt, până, cel târziu, la data de 30 septembrie a anului care precedă ajustarea, datele statistice necesare pentru justificarea ajustării avute în vedere. Comitetul mixt se va reuni, la cererea Comunității, în termen de 30 de zile de la această comunicare pentru a se consulta cu privire la ajustarea avută în vedere.
Alineatul 2
Începând cu 1 ianuarie 2007, Comitetul mixt are posibilitatea, la cererea uneia dintre părțile contractante, de a reexamina nivelurile maxime ale redevențelor stabilite la articolul 40 alineatul (4) în vederea luării de comun acord a unei decizii de ajustare a acestora. Această reexaminare se face în funcție de următoarele criterii:
Litera
nivelul și structura redevențelor fiscale în cele două părți contractante, în special în ceea ce privește rutele transalpine comparabile;
Litera
repartizarea traficului între rutele transalpine comparabile;
Litera
evoluția repartizării modale în regiunea alpină;
Litera
dezvoltarea infrastructurii feroviare care traversează arcul alpin.
D.MĂSURI DE
D.MĂSURI DE SPRIJIN

Articolul 43

Facilitarea controalelor la frontiere

Alineatul 1
Părțile contractante își asumă obligația de a facilita și de a simplifica formalitățile legate de transport, în special în domeniul vamal.
Alineatul 2
Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană și Confederația Elvețiană privind facilitarea controalelor și a formalităților pentru transportul de mărfuri din 21 noiembrie 1990, Convenția privind regimul de tranzit comun din 20 mai 1987 precum și, pentru transportul feroviar, acordul dintre societățile de cale ferată cu privire la inspecția tehnică pentru alocarea vagoanelor de mărfuri pentru traficul internațional, reprezintă o bază pentru măsurile adoptate de părțile contractante în aplicarea alineatului (1).

Articolul 44

Standarde ecologice pentru vehiculele utilitare

Alineatul 1
În vederea unei mai bune protecții a mediului înconjurător și fără a aduce atingere obligațiilor care decurg din articolul 7, părțile contractante vizează, îndeosebi, introducerea unor standarde ecologice care să asigure un nivel ridicat de protecție, în vederea reducerii gazelor de eșapament, a particulelor și a zgomotului emis de către vehiculele utilitare grele.
Alineatul 2
Părțile contractante se consultă, în mod regulat, pentru elaborarea acestor standarde.
Alineatul 3
Categoria de emisie (EURO) a vehiculelor grele (astfel cum este definită în legislația comunitară), în cazul în care nu apare menționată pe certificatul de înmatriculare a vehiculului, se verifică pe baza datei primei puneri în circulație, indicată pe acest certificat sau, dacă este cazul, pe baza unui document suplimentar special eliberat de autoritățile competente din statul emitent.

Articolul 45

Observatorul traficului

Alineatul 1
Se înființează un observator permanent pentru monitorizarea traficului rutier, feroviar și combinat în regiunea alpină, începând cu data intrării în vigoare a prezentului acord. Acesta prezintă rapoarte anuale Comitetului mixt prevăzut la articolul 51 din prezentul acord, cu privire la evoluția traficului. De asemenea, Comitetul mixt îi poate cere să întocmească un raport special, îndeosebi în cazul aplicării dispozițiilor articolelor 46 și 47 din prezentul acord.
Alineatul 2
Finanțarea lucrărilor observatorului este asigurată de către părțile contractante. Valoarea finanțării este stabilită de către Comitetul mixt.
Alineatul 3
Părțile contractante determină modalitățile administrative de funcționare a observatorului, printr-o decizie a Comitetului mixt luată la prima reuniune a acestuia.
E.MĂSURI CORECTIVE
E.MĂSURI CORECTIVE

Articolul 46

Măsuri de salvgardare unilaterale

Alineatul 1
În cazul în care, după 1 ianuarie 2005, în pofida prețurilor competitive la transportul feroviar și a aplicării corecte a măsurilor prevăzute la articolul 36 referitoare la parametrii de calitate, există dificultăți în desfășurarea traficului rutier transalpin elvețian și în cazul în care, pe o perioadă de 10 săptămâni, rata medie de utilizare a capacităților aferente ofertei feroviare pe teritoriul elvețian (transport combinat însoțit și neînsoțit) este mai mică de 66 %, Elveția are posibilitatea, prin derogare de la modalitățile prevăzute la articolul 40 alineatele (4) și (5), să mărească redevențele prevăzute la articolul 40 alineatul (4) cu cel mult 12,5 %. Venitul rezultat din această creștere se alocă integral transporturilor feroviare și combinate, în scopul consolidării competitivității acestora față de transportul rutier.
Alineatul 2
În aceleași circumstanțe ca cele enunțate la alineatul (1), care apar pe teritoriul său, Comunitatea are posibilitatea, în condiții comparabile, de a recurge la măsuri similare pentru a remedia situația.

Alineatul 3

Litera a
Sfera de aplicabilitate și durata măsurii de salvgardare prevăzute de alineatele precedente se limitează la ceea ce este absolut indispensabil pentru remedierea situației. Durata acesteia este de maxim șase luni, însă poate fi prelungită o singură dată cu șase luni. Comitetul mixt poate conveni de comun acord asupra unor prelungiri ulterioare.
Litera b
În cazul în care o parte contractantă a aplicat deja mai înainte măsurile prevăzute la alineatele (1) sau (2), aplicarea acestora de către partea contractantă respectivă este supusă, în acest caz, următoarelor condiții:
Litera
în cazul în care perioada de aplicare precedentă nu a depășit șase luni, aplicarea noilor măsuri nu este permisă decât după trecerea unui interval de douăsprezece luni, socotit de la sfârșitul aplicării precedente;
Litera
în cazul în care perioada de aplicare a depășit șase luni, aplicarea noilor măsuri nu este permisă decât după trecerea unui termen de optsprezece luni, socotit de la sfârșitul aplicării precedente;
Litera
în nici o situație, nu pot exista mai mult de două perioade de aplicare a măsurii de salvgardare pe parcursul unei perioade de cinci ani, calculate de la începutul primei perioade de aplicare a măsurilor de salvgardare.
Litera
în cazul în care perioada de aplicare precedentă nu a depășit șase luni, aplicarea noilor măsuri nu este permisă decât după trecerea unui interval de douăsprezece luni, socotit de la sfârșitul aplicării precedente;
Litera
în cazul în care perioada de aplicare a depășit șase luni, aplicarea noilor măsuri nu este permisă decât după trecerea unui termen de optsprezece luni, socotit de la sfârșitul aplicării precedente;
Litera
în nici o situație, nu pot exista mai mult de două perioade de aplicare a măsurii de salvgardare pe parcursul unei perioade de cinci ani, calculate de la începutul primei perioade de aplicare a măsurilor de salvgardare.
Alineatul 4
Înainte de a lua măsurile prevăzute de alineatele precedente, partea contractantă respectivă informează Comitetul mixt cu privire la intenția sa. Comitetul mixt se reunește pentru a analiza problema. Cu excepția cazului în care Comitetul mixt decide altfel, partea contractantă respectivă poate lua măsura în cauză, după un termen de 30 de zile de la data notificării măsurii Comitetului mixt.

Articolul 47

Măsuri de salvgardare consensuale

Alineatul 1
În cazul unor grave denaturări ale fluxului traficului alpin, care aduc atingere îndeplinirii obiectivelor definite la articolul 30 din prezentul acord, Comitetul mixt se reunește, la cererea uneia dintre părțile contractante, pentru a determina măsurile corespunzătoare de remediere a situației. Partea contractantă solicitantă informează imediat observatorul traficului, care întocmește un raport, în termen de 14 zile, cu privire la această situație și la eventualele măsuri care trebuie luate.
Alineatul 2
Comitetul mixt se reunește în termen de 15 zile de la cererea părții. Acesta examinează situația, ținând seama de raportul observatorului de trafic. Comitetul mixt decide cu privire la eventualele măsuri care trebuie luate în termen de 60 de zile de la data primei sale reuniuni referitoare la această chestiune. Aceste termene pot fi prelungite de comun acord.
Alineatul 3
Aceste măsuri de salvgardare se limitează, din punctul de vedere al domeniului de aplicabilitate și al duratei lor, la ceea ce este strict indispensabil pentru remedierea situației. Vor trebui alese cu prioritate măsurile care perturbă cel mai puțin funcționarea prezentului acord.

Articolul 48

Măsuri în caz de criză

Paragraf
În situația în care traficul prin arcul alpin este grav perturbat din motive de forță majoră, de exemplu în caz de catastrofă naturală, părțile contractante vor adopta, de comun acord, fiecare pentru teritoriu său, toate măsurile utile posibile pentru a permite desfășurarea traficului. Se va acorda prioritate anumitor transporturi sensibile cum ar fi transporturile de mărfuri perisabile.
TITLUL V
TITLUL V

Articolul 49

Punerea în aplicare a acordului

Alineatul 1
Părțile contractante iau toate măsurile generale sau speciale corespunzătoare pentru a asigura executarea obligațiilor cuprinse de prezentul acord.
Alineatul 2
Ele se abțin de la orice măsură susceptibilă să pună în pericol atingerea obiectivelor prezentului acord.
Alineatul 3
Dispozițiile prezentului acord referitoare la limitele de greutate maximă autorizată pentru vehiculele articulate și trenurile rutiere, precum și la tarifarea transporturilor, vor fi puse în aplicare în conformitate cu o procedură în două etape, de la 1 ianuarie 2001 până la 31 decembrie 2004 și începând cu 1 ianuarie 2005.

Articolul 50

Măsuri de reechilibrare

Paragraf
În cazul în care o parte contractantă constată că cealaltă parte contractantă nu respectă obligațiile stabilite în prezentul acord sau că aceasta nu pune în aplicare o decizie a Comitetului mixt, partea contractantă lezată poate, după consultări în cadrul Comitetului mixt, adopta măsurile corespunzătoare pentru menținerea echilibrului prezentului acord. Părțile contractante pun la dispoziția Comitetului mixt toate elementele utile pentru a permite o examinare aprofundată a situației.

Articolul 51

Comitetul mixt

Alineatul 1
Se instituie un Comitet mixt, denumit Comitetul pentru transporturi terestre Comunitate/Elveția, alcătuit din reprezentanți ai părților contractante, responsabil cu gestionarea și buna aplicare a prezentului acord. În acest scop, acesta formulează recomandări. El ia decizii în situațiile prevăzute de acord; executarea acestor decizii este îndeplinită de către părțile contractante în conformitate cu reglementările proprii. Comitetul mixt se pronunță de comun acord.
Alineatul 2
În special, Comitetul mixt asigură monitorizarea și aplicarea dispozițiilor prezentului acord, cu precădere ale articolelor 27 alineatul (6), 33, 34, 35, 36, 39, 40, 42, 45, 46, 47 și 54. Acesta pune în aplicare clauzele de adaptare și de revizuire prevăzute la articolele 52 și 55.
Alineatul 3
În scopul bunei executări a prezentului acord, părțile contractante procedează periodic la schimburi de informații și, la cererea uneia dintre ele, se consultă în cadrul Comitetului mixt. Părțile contractante își comunică reciproc datele autorităților însărcinate cu aplicarea prezentului acord și, în special, cu eliberarea autorizațiilor și cu efectuarea controalelor. Aceste autorități poartă corespondență în mod direct.
Alineatul 4
Comitetul mixt își adoptă prin decizie regulamentul de procedură, care conține, printre alte dispoziții, modalitățile de convocare a reuniunilor, desemnarea președintelui și definirea mandatului acestuia din urmă.
Alineatul 5
Comitetul mixt se întrunește când este necesar și cel puțin o dată pe an. Fiecare parte contractantă poate cere convocarea unei reuniuni.
Alineatul 6
Comitetul mixt poate decide constituirea oricărui grup de lucru sau de experți care să-l asiste în îndeplinirea sarcinilor sale.
Alineatul 7
Acest comitet exercită de asemenea funcțiile exercitate anterior de către Comitetul mixt, denumit Comitetul pentru transporturi terestre Comunitate/Elveția instituit prin articolul 18 din acordul din 1992.

Articolul 52

Evoluția legislației

Alineatul 1
Prezentul acord nu aduce atingere dreptului fiecărei părți contractante de a-și modifica, sub rezerva respectării principiului nediscriminării și a dispozițiilor prezentului acord, legislația internă în mod autonom în domeniile reglementate de prezentul acord.
Alineatul 2
Imediat ce o parte contractantă elaborează o nouă legislație într-un domeniu reglementat de prezentul acord, aceasta solicită în mod neoficial avizul experților celeilalte părți contractante. Pe parcursul perioadei premergătoare adoptării oficiale a acestei noi legislații, părțile contractante se informează reciproc și inițiază consultări în cazul în care este necesar. La cererea uneia dintre părțile contractante, un schimb prealabil de puncte de vedere are loc în cadrul comitetului mixt, în special cu privire la consecințele pe care o astfel de modificare le are asupra funcționării acordului.
Alineatul 3
De la adoptarea legislației modificate și mai târziu în termen opt zile de la data publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene sau în Culegerea oficială de legi federale, partea contractantă interesată notifică celeilalte părți contractante textul acestor noi dispoziții. La cererea uneia dintre părțile contractante, se procedează la un schimb de puncte de vedere, în termen de maxim două luni de la data cererii, în cadrul Comitetului mixt cu privire la consecințele modificării asupra funcționării prezentului acord.
Alineatul 4
Comitetul mixt:
Litera
fie adoptă o decizie privind revizuirea anexelor 1, 3, 4 și 7 sau, în cazul în care este necesar, propune revizuirea dispozițiilor prezentului acord, în sensul includerii în acestea, în măsura în care acest lucru este necesar și în condiții de reciprocitate, a modificărilor care au fost aduse legislației respective;
Litera
fie adoptă o decizie prin care modificările care au fost aduse legislației respective sunt considerate conforme cu prezentul acord;
Litera
fie decide cu privire la orice altă măsură de păstrare a bunei funcționări a prezentului acord.
Alineatul 5
Comitetul mixt decide cu privire la modalitățile de adaptare a prezentului acord la dispozițiile pertinente ale acordurilor viitoare dintre Comunitate sau Elveția, pe de o parte, și țările terțe pe de altă parte, prevăzute la articolele 13 și 19.
Alineatul 6
Pentru atingerea scopurilor prevăzute de prezentul acord, părțile contractante iau, potrivit calendarului prevăzut la articolul 49, toate măsurile necesare pentru ca drepturile și obligațiile echivalente cu cele conținute în actele juridice ale Comunității, menționate la anexa 1, să se aplice în relațiile dintre acestea.

Articolul 53

Confidențialitatea

Paragraf
Reprezentanții, experții și alte organe ale părților contractante au obligația, inclusiv după încetarea funcțiilor lor, de a nu divulga informațiile obținute în cadrul prezentului acord și care prin natura lor sunt protejate de secretul profesional.

Articolul 54

Soluționarea diferendelor

Paragraf
Fiecare parte contractantă poate supune Comitetului mixt un diferend privind interpretarea sau aplicarea prezentului acord. Acesta depune eforturi pentru soluționarea diferendului. Sunt furnizate Comitetului mixt toate informațiile utile care permit o examinare aprofundată a situației, în vederea găsirii unei soluții acceptabile. În acest scop, Comitetul mixt examinează toate posibilitățile care permit menținerea unei bunei funcționări a prezentului acord.

Articolul 55

Revizuirea acordului

Alineatul 1
În cazul în care o parte contractantă dorește revizuirea dispozițiilor prezentului acord, informează Comitetul mixt cu privire la aceasta. Sub rezerva alineatelor (2) și (3) de mai jos, modificarea prezentului acord intră în vigoare după îndeplinirea procedurilor interne respective.
Alineatul 2
Anexele 1, 3, 4 și 7 pot fi modificate, printr-o decizie a Comitetului mixt în conformitate cu articolul 51 alineatul (1), pentru a ține seama de evoluția legislației comunitare în materie.
Alineatul 3
Anexele 5, 6, 8 și 9 pot fi modificate printr-o decizie a Comitetului mixt în conformitate cu articolul 51 alineatul (1).

Articolul 56

Anexe

Paragraf
Anexele 1-10 fac parte integrantă din prezentul acord.

Articolul 57

Domeniul de aplicare teritorial

Paragraf
Prezentul acord se aplică teritoriilor pe care se aplică Tratatul de instituire a Comunității Europene și în condițiile prevăzute în acest tratat, pe de o parte, și pe teritoriul Elveției, pe de altă parte.

Articolul 58

Clauze finale

Alineatul 1
Prezentul acord va fi ratificat sau aprobat de părțile contractante în conformitate cu procedurile proprii. El va intra în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni următoare ultimei notificări a depunerii instrumentelor de ratificare sau de aprobare a tuturor celor șapte acorduri de mai jos:
Litera
Acordul privind transportul feroviar și rutier de mărfuri și călători,
Litera
Acordul privind libera circulație a persoanelor,
Litera
Acordul privind transportul aerian,
Litera
Acordul privind comerțul cu produse agricole,
Litera
Acordul privind recunoașterea reciprocă în materie de evaluare a conformității,
Litera
Acordul privind anumite aspecte ale contractelor de achiziții publice,
Litera
Acordul de cooperare științifică și tehnologică.
Alineatul 2
Prezentul acord se încheie pe o perioadă inițială de șapte ani. El poate fi reînnoit pe perioadă nedeterminată, în afară de cazul în care Comunitatea sau Elveția trimit o notificare în sens contrar celeilalte părți contractante, înainte de expirarea perioadei inițiale. În cazul unei notificări, se aplică dispozițiile alineatului (4).
Alineatul 3
Comunitatea sau Elveția poate denunța prezentul acord prin notificarea deciziei sale adresată celeilalte părți contractante. În cazul unei astfel de notificări, se aplică dispozițiile alineatului (4).
Alineatul 4
Cele șapte acorduri menționate la alineatul (1) încetează să se mai aplice după șase luni de la data primirii notificării referitoare la faptul că nu va fi reînnoit, prevăzută la alineatul (2) sau la denunțarea prevăzută la alineatul (3).
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Paragraf
Hecho en Luxemburgo, el veintiuno de junio de mil novecientos noventa y nueve, en doble ejemplar en lenguas alemana, danesa, española, finesa, francesa, griega, inglesa, italiana, neerlandesa, portuguesa y sueca, siendo cada uno de estos textos igualmente auténtico.Udfærdiget i Luxembourg, den enogtyvende juni nitten hundrede og nioghalvfems, i to eksemplarer på dansk, engelsk, finsk, fransk, græsk, italiensk, nederlandsk, portugisisk, spansk, svensk og tysk, idet hver af disse tekster har samme gyldighed.Geschehen zu Luxemburg am einundzwanzigsten Juni neunzehnhundertneunundneunzig in zwei Urschriften in dänischer, deutscher, englischer, finnischer, französischer, griechischer, italienischer, niederländischer, portugiesischer, spanischer und schwedischer Sprache, wobei jeder dieser Wortlaute gleichermaßen verbindlich ist.Έγινε στο Λουξεμβούργο, στις είκοσι μία Ιουνίου χίλια εννιακόσια ενενήντα εννέα, εις διπλούν στην αγγλική, γαλλική, γερμανική, δανική, ελληνική, ισπανική, ιταλική, ολλανδική, πορτογαλική, σουηδική, και φινλανδική γλώσσα, κάθε κείμενο από τα οποία είναι αυθεντικό.Done at Luxembourg on the twenty-first day of June in the year one thousand and ninety-nine, and drawn up in duplicate in the Danish, Dutch, English, Finnish, French, German, Greek, Italian, Portuguese, Spanish and Swedish languages, each text being equally authentic.Fait à Luxembourg, le vingt-et-un juin mil neuf cent quatre-vingt dix-neuf, en double exemplaire en langues allemande, anglaise, danoise, espagnole, finnoise, française, grecque, italienne, néerlandaise, portugaise et suédoise, chacun de ces textes faisant également foi.Fatto a Lussemburgo, addì ventuno giugno millenovecentonovantanove, in duplice copia, in lingua danese, finlandese, francese, greca, inglese, italiana, olandese, portoghese, spagnola, svedese e tedesca, ciascun testo facente ugualmente fede.Gedaan te Luxemburg, de eenentwintigste juni negentienhonderd negenennegentig, in twee exemplaren in de Deense, de Duitse, de Engelse, de Finse, de Franse, de Griekse, de Italiaanse, de Nederlandse, de Portugese, de Spaanse en de Zweedse taal, zijnde alle teksten gelijkelijk authentiek.Feito em Luxemburgo, em vinte e um de Junho de mil novecentos e noventa e nove, em duplo exemplar nas línguas alemã, dinamarquesa, espanhola, finlandesa, francesa, grega, inglesa, italiana, neerlandesa, portuguesa e sueca, fazendo fé qualquer dos textos.Tehty Luxemburgissa kahdentenakymmenentenäensimmäusenä päivänä kesäkuuta vuonna tuhatyhdeksänsataayhdeksänkymmentäyhdeksän kahtena kappaleena englannin, espanjan, hollannin, italian, kreikan, portugalin, ranskan, ruotsin, saksan, suomen ja tanskan kielellä, ja kaikki teksti ovat yhtä todistusvoimaiset.Utfärdat i Luxemburg den tjugoförsta juni nittonhundranittionio i två exemplar på det danska, engelska, finska, franska, grekiska, italienska, nederländska, portugisiska, spanska, svenska och tyska språket, vilka samtliga texter är lika giltiga.Por la Comunidad EuropeaFor Det Europæiske FællesskabFür die Europäische GemeinschaftΓια την Ευρωπαϊκή ΚοινότηταFor the European CommunityPour la Communauté européennePer la Comunità europeaVoor de Europese GemeenschapPela Comunidade EuropeiaEuroopan yhteisön puolestaPå Europeiska gemenskapens vägnarPor la Confederación SuizaFor Det Schweiziske EdsforbundFür der Schweizerischen EidgenossenschaftΓια την Ελβετική ΣυνομοσπονδίαFor the Swiss ConfederationPour la Confédération suissePer la Confederazione svizzeraVoor de Zwitserse BondsstaatPela Confederação SuíçaSveitsin valaliiton puolestaPå Schweiziska Edsförbundets vägnar
Paragraf
Hecho en Luxemburgo, el ventiuno de junio de mil novecientos noventa y nueve.Udfærdiget i Luxembourg den enogtyvende juni nitten hundrede og nioghalvfems.Geschehen zu Luxemburg am einundzwanzigsten Juni neunzehnhundertneunundneunzig.Έγινε στο Λουξεμβούργο, στις είκοσι μία Ιουνίου χίλια εννιακόσια ενενήντα εννέα.Done at Luxembourg on the twenty-first day of June in the year one thousand nine hundred and ninety-nine.Fait à Luxembourg, le vingt-et-un juin mil neuf cent quatre-vingt dix-neuf.Fatto a Lussemburgo, addì ventuno giugno millenovecentonovantanove.Gedaan te Luxemburg, de eenentwintigste juni negentienhonderd negenennegentig.Feito em Luxemburgo, em vinte e um de Junho de mil novecentos e noventa e nove.Tehty Luxemburgissa kahdentenakymmenentenäensimmäisenä päivänä kesäkuuta vuonna tuhatyhdeksänsataayhdeksänkymmentäyhdeksän.Som skedde i Luxemburg den tjugoförsta juni nittonhundranittionio.Por la Comunidad EuropeaFor Det Europæiske FællesskabFür die Europäische GemeinschaftΓια την Ευρωπαϊκή ΚοινότηταFor the European CommunityPour la Communauté européennePer la Comunità europeaVoor de Europese GemeenschapPela Comunidade EuropeiaEuroopan yhteisön puolestaPå Europeiska gemenskapens vägnarPor la Confederación SuizaFor Det Schweiziske EdsforbundFür der Schweizerischen EidgenossenschaftΓια την Ελβετική ΣυνομοσπονδίαFor the Swiss ConfederationPour la Confédération suissePer la Confederazione svizzeraVoor de Zwitserse BondsstaatPela Confederação SuíçaSveitsin valaliiton puolestaPå Schweiziska Edsförbundets vägnar