AcasăLegislație UE02002A0430(01)-20210101

Acord între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor

În vigoare
Tip:Aviz
Publicat:01.01.2021
În vigoare din:01.01.2021
Articole:25
EUR-Lex
Paragraf
AVÂND ÎN VEDERE că articolul 33 din Acordul de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Acordul de retragere) prevede că dispozițiile titlului III din partea a doua din Acordul de retragere li se aplică resortisanților Islandei, Principatului Liechtenstein, Regatului Norvegiei și Confederației Elvețiene, cu condiția ca aceste țări să fi încheiat și să aplice acorduri corespunzătoare cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord care li se aplică cetățenilor Uniunii, precum și acorduri corespunzătoare cu Uniunea Europeană care li se aplică resortisanților Regatului Unit,
Paragraf
AVÂND ÎN VEDERE că articolul 26b din Acordul dintre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Confederația Elvețiană privind drepturile cetățenilor după retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană și Acordul privind libera circulație a persoanelor prevede că dispozițiile părții III din acordul respectiv li se aplică cetățenilor Uniunii, cu condiția ca Uniunea să fi încheiat și să aplice acorduri corespunzătoare cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord care li se aplică resortisanților elvețieni, precum și acorduri corespunzătoare cu Elveția care li se aplică resortisanților Regatului Unit,
Paragraf
RECUNOSCÂND faptul că este necesar să se asigure protecția reciprocă a drepturilor de securitate socială ale resortisanților Regatului Unit, precum și ale membrilor de familie și ale urmașilor acestora care, la încheierea perioadei de tranziție, sunt sau au fost într-o situație transfrontalieră care implică, în același timp, atât una sau mai multe dintre părțile contractante la Acordul privind libera circulație a persoanelor, cât și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord,
I.DISPOZIȚII DE
I.DISPOZIȚII DE BAZĂ

Articolul 1

Obiectivul

Paragraf
Obiectivul prezentului acord, în beneficiul resortisanților statelor membre ale Comunității Europene și ai Elveției, este:
Litera a
acordarea dreptului de intrare, de ședere, de acces la o activitate economică salariată, de stabilire ca lucrător care desfășoară o activitate independentă și a dreptului de a rămâne pe teritoriul părților contractante;
Litera b
facilitarea prestării de servicii pe teritoriul părților contractante și în special liberalizarea prestării de servicii de scurtă durată;
Litera c
acordarea dreptului de intrare și de ședere pe teritoriul părților contractante persoanelor care nu desfășoară o activitate economică în țara gazdă;
Litera d
acordarea unor condiții de viață, de angajare și muncă identice cu cele acordate resortisanților proprii.

Articolul 2

Nediscriminarea

Paragraf
Resortisanții unei părți contractante cu reședința legală pe teritoriul unei alte părți contractante nu fac obiectul nici unei discriminări pe motive de cetățenie, în aplicarea dispozițiilor anexelor I, II și III la prezentul acord și în conformitate cu acestea.

Articolul 3

Dreptul de intrare

Paragraf
Dreptul de intrare a resortisanților unei părți contractante pe teritoriul unei alte părți contractante este garantat în conformitate cu dispozițiile stabilite în anexa I.

Articolul 4

Dreptul de ședere și de acces la o activitate economică

Paragraf
Dreptul de ședere și de acces la o activitate economică este garantat sub rezerva dispozițiilor articolului 10 și în conformitate cu dispozițiile anexei I.

Articolul 5

Prestatorul unui serviciu

Alineatul 1
Fără a aduce atingere altor acorduri specifice încheiate între părțile contractante care se referă în special la prestarea de servicii (inclusiv Acordul privind achizițiile publice, în măsura în care reglementează prestarea de servicii), persoanele care prestează servicii, inclusiv societățile, în conformitate cu dispozițiile din anexa I, au dreptul de a presta un serviciu pe teritoriul celeilalte părți contractante pe o perioadă care să nu depășească 90 de zile de muncă efectivă în decursul unui an calendaristic.
Alineatul 2
Prestatorii de servicii au drept de intrare și de ședere pe teritoriul celeilalte părți contractante:
Litera a
în cazul în care au dreptul de a presta un serviciu în temeiul alineatului (1) sau în temeiul dispozițiilor unui acord menționat la alineatul (1);
Litera b
sau, atunci când condițiile de la litera (a) nu sunt îndeplinite, în cazul în care au primit autorizația de a presta un serviciu de la autoritățile competente ale părții contractante respective.
Alineatul 3
Resortisanții unui stat membru al Comunității Europene sau ai Elveției care intră pe teritoriul unei părți contractante numai pentru a primi servicii au drept de intrare și de ședere.
Alineatul 4
Drepturile menționate în prezentul articol sunt garantate în conformitate cu dispozițiile stabilite în anexele I, II și III. Limitele cantitative de la articolul 10 nu sunt opozabile persoanelor menționate în prezentul articol.

Articolul 6

Dreptul de ședere pentru persoanele care nu desfășoară o activitate economică

Paragraf
Dreptul de ședere pe teritoriul unei părți contractante este garantat persoanelor care nu desfășoară o activitate economică în conformitate cu dispozițiile anexei I cu privire la persoanele care nu sunt active profesional.

Articolul 7

Alte drepturi

Paragraf
Părțile contractante adoptă dispoziții, în conformitate cu anexa I, cu privire la următoarele drepturi în legătură cu libera circulație a persoanelor:
Litera a
dreptul la tratament egal cu resortisanții proprii în ceea ce privește accesul la o activitate economică și desfășurarea acesteia, precum și în ceea ce privește condițiile de viață, de angajare și de muncă;
Litera b
dreptul la mobilitate profesională și geografică care permite resortisanților părților contractante să circule liber pe teritoriul statului gazdă și să exercite profesia aleasă;
Litera c
dreptul de a rămâne pe teritoriul unei părți contractante după încheierea activității economice;
Litera d
dreptul de ședere pentru membrii familiei, indiferent de cetățenia acestora;
Litera e
dreptul membrilor familiei de a desfășura o activitate economică, indiferent de cetățenia acestora;
Litera f
dreptul de a dobândi bunuri imobile în măsura în care acesta este legat de exercitarea drepturilor conferite prin prezentul acord;
Litera g
pe parcursul perioadei de tranziție, dreptul, după încheierea unei activități economice sau a șederii pe teritoriul unei părți contractante, de a se întoarce acolo în vederea desfășurării unei activități economice, precum și dreptul la transformarea permisului de ședere temporară în permis de ședere permanentă.

Articolul 8

Coordonarea sistemelor de securitate socială

Paragraf
Părțile contractante adoptă dispoziții, în conformitate cu anexa II, pentru coordonarea sistemelor de securitate socială în special în scopul:
Litera a
de a asigura egalitatea de tratament;
Litera b
de a determina legislația aplicabilă;
Litera c
de a totaliza, în scopul dobândirii șI menținerii dreptului la prestații, precum și pentru a calcula aceste prestații, toate perioadele luate în considerare de legislația națională a țărilor în cauză;
Litera d
de a plăti prestații persoanelor rezidente pe teritoriul părților contractante;
Litera e
de a promova asistența administrativă reciprocă și cooperarea între autorități și instituții.

Articolul 9

Diplome, certificate și alte calificări

Paragraf
Pentru a facilita accesul resortisanților statelor membre ale Comunității Europene și ai Elveției la activități salariate și independente și la exercitarea acestora, precum și la prestarea de servicii, părțile contractante iau măsurile necesare, în conformitate cu anexa III, privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și a altor calificări și coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale părților contractante cu privire la accesul la activități salariate și independente și la prestarea de servicii.
II.DISPOZIȚII GENERALE
II.DISPOZIȚII GENERALE ȘI FINALE

Articolul 10

Dispoziții tranzitorii și dezvoltarea acordului

Alineatul 1
Pe parcursul unei perioade de cinci ani de la intrarea în vigoare a acordului, Elveția poate menține limite cantitative în ceea ce privește accesul la o activitate economică pentru următoarele două categorii de ședere: ședere pe o perioadă mai mare de patru luni și mai mică de un an și ședere pe o perioadă mai mare sau egală cu un an. Nu există restricții pentru șederea pe o perioadă mai mică de patru luni.
Alineatul 1a
Elveția poate menține, până la 31 mai 2007, limite cantitative privind accesul lucrătorilor salariați care ocupă un loc de muncă în Elveția, precum și al persoanelor care desfășoară o activitate independentă, care sunt resortisanți ai Republicii Cehe, ai Republicii Estonia, ai Republicii Letonia, ai Republicii Lituania, ai Republicii Ungare, ai Republicii Polone, ai Republicii Slovenia și ai Republicii Slovace, pentru următoarele două categorii de ședere: ședere pentru o perioadă mai mare de 4 luni, dar mai mică de un an, și ședere pentru o perioadă de un an sau mai mare de un an. Nu se aplică limite cantitative pentru șederea pe perioade mai scurte de patru luni.
Alineatul 1b
Elveția poate menține pentru o perioadă de doi ani de la data intrării în vigoare a protocolului la prezentul acord cu privire la participarea, în calitate de părți contractante, a Republicii Bulgaria și României, limite cantitative privind accesul lucrătorilor încadrați în muncă în Elveția și a persoanelor care desfășoară o activitate independentă, care sunt resortisanți ai Republicii Bulgaria și ai României, pentru următoarele două categorii de ședere: ședere pe o perioadă mai mare de patru luni și mai mică de un an și ședere pe o perioadă mai mare sau egală cu un an. Nu se aplică limite cantitative pentru șederea pe perioade mai scurte de patru luni.
Alineatul 1c
Până la sfârșitul celui de al doilea an de la data intrării în vigoare a protocolului la prezentul acord privind participarea, în calitate de parte contractantă, a Republicii Croația, Elveția poate menține limite cantitative privind accesul lucrătorilor încadrați în muncă în Elveția și al persoanelor care desfășoară activități independente, care sunt resortisanți ai Republicii Croația, pentru următoarele două categorii de ședere: ședere pe o perioadă mai mare de patru luni, dar mai mică de un an și ședere pe o perioadă mai mare sau egală cu un an. Nu există restricții cantitative pentru șederea pe o perioadă mai mică de patru luni.
Alineatul 2
Pe parcursul unei perioade de cel mult doi ani, părțile contractante pot menține controalele privind prioritatea lucrătorilor integrați pe piața obișnuită a forței de muncă, precum și condițiile de muncă și salariale aplicabile resortisanților celeilalte părți contractante, inclusiv prestatorilor de servicii menționați la articolul 5. Înainte de sfârșitul primului an, Comitetul mixt analizează dacă aceste restricții trebuie menținute. Acesta poate reduce perioada maximă de doi ani. Controalele privind prioritatea lucrătorilor integrați pe piața obișnuită a forței de muncă nu se aplică prestatorilor de servicii liberalizați printr-un acord specific între părțile contractante privind prestarea de servicii (inclusiv Acordul privind anumite aspecte ale achizițiilor publice, în măsura în care acesta reglementează prestarea de servicii).
Alineatul 2a
Elveția și Republica Cehă, Republica Estonia, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Ungară, Republica Polonă, Republica Slovenia și Republica Slovacă pot menține, până la 31 mai 2007, în ceea ce privește lucrătorii uneia dintre aceste părți contractante angajați pe teritoriul lor, controalele privind prioritatea acordată lucrătorilor integrați pe piața obișnuită a forței de muncă, precum și condițiile de salarizare și de muncă aplicabile resortisanților părții contractante în cauză. Aceleași controale pot fi menținute pentru persoanele care prestează servicii în următoarele patru sectoare: activități de servicii conexe horticulturii; construcții, inclusiv domeniile conexe; activități de investigație și de protecție; activități de întreținere și curățare [coduri NACE 01.41, 45.1-4, 74.60, respectiv 74.70], menționate la articolul 5 alineatul (1) din acord. În decursul perioadelor de tranziție menționate la alineatele (1a), (2a), (3a) și (4a), Elveția acordă prioritate, în ceea ce privește accesul pe piața forței de muncă, lucrătorilor care sunt resortisanți ai noilor state membre față de lucrătorii care sunt resortisanți ai unor țări din afara UE și din afara AELS. Prestatorii de servicii liberalizate printr-un acord specific privind prestarea de servicii între părțile contractante (inclusiv acordul privind anumite aspecte ale contractelor de achiziții publice, în măsura în care reglementează prestarea de servicii) nu fac obiectul controalelor privind prioritatea lucrătorului integrat pe piața obișnuită a forței de muncă. În aceeași perioadă, pot fi menținute condiții de calificare pentru permise de ședere cu o durată mai scurtă de patru luni și pentru persoanele care prestează servicii în cele patru sectoare indicate mai sus, menționate la articolul 5 alineatul (1) din acord.
Alineatul 2b
Elveția, precum și Republica Bulgaria și România pot menține pentru cel mult doi ani de la data intrării în vigoare a protocolului la prezentul acord cu privire la participarea, în calitate de părți contractante, a Republicii Bulgaria și României, în cazul lucrătorilor uneia dintre aceste părți contractante care sunt încadrați în muncă pe teritoriul lor, controalele privind prioritatea acordată lucrătorilor integrați pe piața obișnuită a forței de muncă, precum și condițiile de muncă și salariale aplicabile resortisanților celeilalte părți contractante. Aceleași controale pot fi menținute în cazul persoanelor care prestează servicii, menționate la articolul 5 alineatul (1) din prezentul acord, în următoarele patru sectoare: activități de servicii conexe horticulturii; construcții, inclusiv domeniile conexe; activități de investigare și protecție; servicii industriale de curățenie [respectiv codurile NACE: 01.41; 45.1-4; 74.60; 74.70]. În perioadele de tranziție menționate la alineatele (1b), (2b), (3b) și (4c), Elveția acordă prioritate, în ceea ce privește accesul pe piața forței de muncă, lucrătorilor care sunt resortisanți ai noilor state membre față de lucrătorii care sunt resortisanți ai unor țări din afara UE și din afara AELS. Controalele privind prioritatea lucrătorilor integrați pe piața obișnuită a forței de muncă nu se aplică prestatorilor de servicii liberalizate printr-un acord specific privind prestarea de servicii încheiat între părțile contractante (inclusiv Acordul privind achizițiile publice, în măsura în care reglementează prestarea de servicii). În aceeași perioadă, pot fi menținute condițiile de calificare pentru permisele de ședere cu o durată mai mică de patru luni și pentru persoanele care prestează servicii, în conformitate cu dispozițiile articolului 5 alineatul (1) din prezentul acord, în cele patru sectoare menționate.
Alineatul 2c
Elveția și Croația pot menține, până la sfârșitul celui de al doilea an de la data intrării în vigoare a protocolului la prezentul acord privind participarea, în calitate de parte contractantă, a Republicii Croația, în cazul lucrătorilor uneia dintre aceste părți contractante care sunt încadrați în muncă pe teritoriul lor, controalele privind prioritatea acordată lucrătorilor integrați pe piața obișnuită a forței de muncă, precum și condițiile de muncă și salariale aplicabile resortisanților celeilalte părți contractante. Aceste controale pot fi menținute în cazul persoanelor care prestează servicii, menționate la articolul 5 alineatul (1) din prezentul acord, în următoarele patru sectoare: horticultură, construcții, inclusiv domeniile conexe, activități în domeniul securității și servicii industriale de curățenie (respectiv codurile NACE: 01.41; 45.1-4; 74.60 și 74.70). În perioadele de tranziție menționate la alineatele (1c), (2c), (3c) și (4d), Elveția acordă prioritate, în ceea ce privește accesul pe piața forței de muncă, lucrătorilor care sunt resortisanți ai Croației față de lucrătorii care sunt resortisanți ai unor țări din afara UE și din afara AELS. Controalele privind prioritatea lucrătorilor integrați pe piața obișnuită a forței de muncă nu se aplică prestatorilor de servicii liberalizate printr-un acord specific privind prestarea de servicii încheiat între părțile contractante (inclusiv Acordul privind achizițiile publice, în măsura în care reglementează prestarea de servicii). În această perioadă, pot fi menținute condițiile de calificare pentru permisele de ședere cu o durată mai mică de patru luni și pentru persoanele care prestează servicii, în conformitate cu dispozițiile articolului 5 alineatul (1) din prezentul acord, în cele patru sectoare menționate anterior.
Alineatul 3
La data intrării în vigoare a prezentului acord și până la sfârșitul celui de-al cincilea an, în fiecare an Elveția rezervă, în cadrul contingentelor sale globale, pentru lucrători salariați și lucrători care desfășoară o activitate independentă din Comunitatea Europeană cel puțin 15000 de permise noi de ședere valabile pe o perioadă mai mare sau egală cu un an și 115500 de permise de ședere valabile pe o perioadă mai mare de patru luni și mai mică de un an.
Alineatul 3a
De la intrarea în vigoare a protocolului la prezentul acord privind participarea, în calitate de părți contractante, a noilor state membre menționate mai jos și până la încheierea perioadei prevăzute la alineatul (1a), Elveția rezervă anual (pro rata temporis), în cadrul contingentelor sale globale pentru țări terțe, pentru lucrătorii salariați care ocupă un loc de muncă în Elveția și pentru persoanele care desfășoară o activitate independentă, care sunt resortisanți ai Republicii Cehe, ai Republicii Estonia, ai Republicii Letonia, ai Republicii Lituania, ai Republicii Ungare, ai Republicii Polone, ai Republicii Slovenia și ai Republicii Slovace, un număr minim de noi permise de ședere, în conformitate cu următorul calendar:
Alineatul 3b
La intrarea în vigoare a protocolului la prezentul acord cu privire la participarea, în calitate de părți contractante, a Republicii Bulgaria și a României și până la încheierea perioadei prevăzute la alineatul (1b), Elveția rezervă anual (pro rata temporis), în cadrul contingentelor sale globale pentru țări terțe, pentru lucrătorii încadrați în muncă în Elveția și pentru persoanele care desfășoară o activitate independentă, care sunt resortisanți ai acestor noi state membre, un număr minim de noi permise de ședere, în conformitate cu următorul calendar:
Alineatul 3c
La intrarea în vigoare a protocolului la prezentul acord privind participarea, în calitate de parte contractantă, a Republicii Croația și până la încheierea perioadei prevăzute la alineatul (1c), Elveția rezervă anual (pro rata temporis), în cadrul contingentelor sale globale pentru țări terțe, pentru lucrătorii încadrați în muncă în Elveția și pentru persoanele care desfășoară activități independente, care sunt resortisanți ai Croației, un număr minim de noi permise de ședere, în conformitate cu următorul calendar:
Alineatul 3d
În cazul în care Elveția și/sau Croația aplică lucrătorilor încadrați în muncă pe teritoriul lor măsurile descrise la alineatele (1c), (2c) și (3c) și în cazul unor perturbări grave sau a unor pericole de perturbări grave pe propriile piețe ale forței de muncă, acestea notifică situația Comitetului mixt înainte de sfârșitul perioadei prevăzute la alineatul (1c).
Alineatul 4
Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (3), părțile contractante au convenit asupra următoarelor măsuri: în cazul în care, după o perioadă de cinci ani și până la 12 ani de la intrarea în vigoare a acordului, numărul permiselor de ședere noi din oricare dintre categoriile menționate la alineatul (1) emise lucrătorilor salariați și lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă din Comunitatea Europeană într-un anumit an depășește media pe cei trei ani precedenți cu mai mult de 10 %, Elveția poate să limiteze în anul următor în mod unilateral numărul de permise de ședere noi pentru acea categorie de lucrători salariați și lucrători care desfășoară o activitate independentă din Comunitatea Europeană la media celor trei ani precedenți plus 5 %. Anul următor, numărul poate fi limitat la același nivel.
Alineatul 4a
La sfârșitul perioadei prevăzute la alineatul (1a) și la prezentul alineat și până la expirarea unei perioade de 12 ani de la data intrării în vigoare a acordului, se aplică dispozițiile articolului 10 alineatul (4) din acord.
Alineatul 4b
În cazul în care Malta se confruntă sau preconizează perturbări ale pieței sale a forței de muncă de natură să amenințe în mod semnificativ nivelul de trai sau nivelul de ocupare a forței de muncă într-o anumită regiune sau profesie și decide să invoce dispozițiile cuprinse în secțiunea 2, Libera circulație a persoanelor, din anexa XI la Actul de aderare, măsurile restrictive adoptate de Malta față de celelalte state membre ale UE ar putea fi aplicate, de asemenea, Elveției. În acest caz, Elveția are dreptul de a adopta măsuri echivalente reciproce față de Malta.
Alineatul 4c
La sfârșitul perioadei precizate la alineatul (1b) și în prezentul alineat și în termen de până la zece ani de la intrarea în vigoare a protocolului la prezentul acord cu privire la participarea, în calitate de părți contractante, a Republicii Bulgaria și României, dispozițiile articolului 10 alineatul (4) din prezentul acord se aplică resortisanților din aceste noi state membre.
Alineatul 4d
La sfârșitul perioadei descrise la alineatele (1c) și (3d) și până la sfârșitul celui de al zecelea an de la intrarea în vigoare a protocolului la prezentul acord privind participarea Republicii Croația în calitate de parte contractantă, se aplică următoarele dispoziții: în cazul în care, pentru un an de referință, numărul de permise de ședere noi aparținând uneia dintre categoriile menționate la alineatul (1c) eliberate lucrătorilor din Croația încadrați în muncă și lucrătorilor din Croația care desfășoară activități independente depășește media pe cei trei ani care preced anul de referință cu mai mult de 10 %, Elveția poate limita unilateral, pentru anul respectiv, numărul de noi permise de ședere eliberate pentru o perioadă de cel puțin un an pentru salariații și persoanele din Croația care desfășoară activități independente la media celor trei ani care precedă anul de aplicare, plus 5 %, iar numărul de noi permise de ședere eliberate pentru o perioadă mai mare de patru luni, dar mai mică de un an la media celor trei ani care precedă anul de aplicare, plus 10 %. Numărul permiselor poate fi limitat la același nivel pentru anul care urmează după anul de aplicare.
Alineatul 4e
În sensul aplicării alineatului (4d):
Punctul 1
termenul an de referință desemnează un anumit an care se calculează din prima zi a lunii în care intră în vigoare protocolul;
Punctul 2
termenul an de aplicare desemnează anul care urmează după anul de referință.
Alineatul 5
Dispozițiile tranzitorii de la alineatele (1)-(4) și în special cele de la alineatul (2) cu privire la prioritatea lucrătorilor integrați pe piața obișnuită a forței de muncă și la controalele asupra condițiilor de muncă și salariale nu se aplică lucrătorilor salariați și lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă care, la data intrării în vigoare a prezentului acord, sunt autorizați să desfășoare o activitate economică pe teritoriul părților contractante. Aceste persoane beneficiază în special de mobilitate profesională și geografică. Titularii permiselor de ședere cu o perioadă de valabilitate mai mică de un an dispun de dreptul de a-și reînnoi permisele; epuizarea limitelor cantitative nu este opozabilă acestora. Titularii permiselor de ședere cu o perioadă de valabilitate mai mare sau egală cu un an dispun în mod automat de dreptul de a-și prelungi permisele. Prin urmare, acești lucrători salariați și lucrători care desfășoară o activitate independentă beneficiază de dreptul la libera circulație a persoanelor stabilit în dispozițiile de fond din prezentul acord, în special în articolul 7, de la data intrării în vigoare a acordului.
Alineatul 5a
Dispozițiile tranzitorii de la alineatele (1a), (2a), (3a), (4a) și (4b), în special cele de la alineatul (2a) privind prioritatea lucrătorilor integrați pe piața obișnuită a forței de muncă și controalele privind condițiile de salarizare și de muncă, nu se aplică lucrătorilor salariați și persoanelor care desfășoară o activitate independentă care, la data intrării în vigoare a protocolului la prezentul acord privind participarea, în calitate de părți contractante, a noilor state membre menționate la alineatele respective, sunt autorizați să desfășoare o activitate economică pe teritoriul părților contractante. Lucrătorii în cauză beneficiază, în special, de mobilitatea geografică și profesională.
Alineatul 5b
Dispozițiile tranzitorii de la alineatele (1b), (2b), (3b) și (4c), în special cele de la alineatul (2b) privind prioritatea acordată lucrătorilor integrați pe piața obișnuită a forței de muncă și controalele privind condițiile de salarizare și de muncă, nu se aplică lucrătorilor încadrați în muncă și persoanelor care desfășoară o activitate independentă care, la data intrării în vigoare a protocolului la prezentul acord cu privire la participarea, în calitate de părți contractante, a Republicii Bulgaria și României, sunt autorizați să desfășoare o activitate economică pe teritoriul părților contractante. Aceste persoane beneficiază, în special, de mobilitate profesională și geografică.
Alineatul 5c
Dispozițiile tranzitorii de la alineatele (1c), (2c), (3c) și (4d), în special cele de la alineatul (2c) privind prioritatea acordată lucrătorilor integrați pe piața obișnuită a forței de muncă și controalele privind condițiile de salarizare și de muncă, nu se aplică lucrătorilor încadrați în muncă din Croația și persoanelor din Croația care desfășoară activități independente care, la data intrării în vigoare a protocolului la prezentul acord privind participarea, în calitate de parte contractantă, a Republicii Croația, sunt autorizați să desfășoare o activitate economică pe teritoriul părților contractante. Mai precis, aceste persoane beneficiază de mobilitate profesională și geografică.
Alineatul 6
Elveția transmite în mod periodic și cu promptitudine Comitetului mixt orice date statistice și informații utile, inclusiv măsuri de punere în aplicare a alineatului (2). Fiecare dintre părțile contractante poate cere o revizuire a situației în cadrul Comitetului mixt.
Alineatul 7
Nici o limită cantitativă nu se aplică lucrătorilor frontalieri.
Alineatul 8
Dispozițiile tranzitorii cu privire la securitatea socială și la retrocesiunea contribuțiilor la asigurările de șomaj sunt stabilite în protocolul la anexa II.

Articolul 11

Soluționarea acțiunilor

Alineatul 1
Persoanele menționate de prezentul acord au dreptul de acțiune cu privire la aplicarea dispozițiilor prezentului acord pe lângă autoritățile competente.
Alineatul 2
Acțiunile trebuie soluționate într-un termen rezonabil.
Alineatul 3
Persoanele menționate de prezentul acord pot face apel la instanța judecătorească națională competentă cu privire la deciziile luate în urma acțiunii sau la absența unei decizii într-un termen rezonabil.

Articolul 12

Dispoziții mai favorabile

Paragraf
Prezentul acord nu exclude posibilitatea existenței unor dispoziții naționale mai favorabile atât pentru resortisanții părților contractante, cât și pentru membrii familiilor acestora.

Articolul 13

Clauza suspensivă

Paragraf
Părțile contractante se angajează să nu mai adopte alte măsuri restrictive cu privire la resortisanții celeilalte părți în domeniile de aplicare a prezentului acord.

Articolul 14

Comitetul mixt

Alineatul 1
Se înființează prin prezentul acord un comitet mixt alcătuit din reprezentanți ai părților contractante. Comitetul mixt este responsabil cu administrarea și aplicarea corespunzătoare a acordului. În acest scop, acesta emite recomandări. Comitetul mixt ia decizii în situațiile prevăzute de acord. Comitetul mixt ia decizii de comun acord.
Alineatul 2
În cazul unor dificultăți economice sau sociale grave, Comitetul mixt se întrunește, la cererea oricărei părți contractante, pentru a analiza măsurile corespunzătoare în vederea remedierii situației. Comitetul mixt poate decide ce măsuri trebuie luate în termen de 60 de zile de la data cererii. Această perioadă poate fi prelungită de către Comitetul mixt. Domeniul de aplicare și durata acestor măsuri nu depășesc ceea ce este strict necesar pentru remedierea situației. Se acordă prioritate măsurilor care afectează în cea mai mică măsură funcționarea prezentului acord.
Alineatul 3
În sensul punerii în aplicare corespunzătoare a acordului, părțile contractante fac schimb periodic de informații, iar, la cererea oricăreia dintre acestea, au consultări în cadrul Comitetului mixt.
Alineatul 4
Comitetul mixt se întrunește după cum este necesar și atunci când este necesar, însă cel puțin o dată pe an. Fiecare parte poate solicita convocarea unei ședințe. Comitetul mixt se întrunește în termen de 15 zile de la formularea unei cereri în temeiul alineatului (2).
Alineatul 5
Comitetul mixt își stabilește regulamentul de procedură care include, inter alia, dispoziții privind convocarea ședințelor, numirea președintelui și durata mandatului acestuia din urmă.
Alineatul 6
Comitetul mixt poate decide înființarea oricărui grup de lucru sau a oricărui grup de experți care să îl asiste în îndeplinirea sarcinilor sale.

Articolul 15

Anexe și protocoale

Paragraf
Anexele și protocoalele la prezentul acord fac parte integrantă din acesta. Declarațiile sunt cuprinse în actul final.

Articolul 16

Trimitere la legislația comunitară

Alineatul 1
În vederea atingerii obiectivelor stabilite prin prezentul acord, părțile contractante iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că în relațiile dintre ele sunt aplicate drepturi și obligații echivalente cu cele conținute în actele juridice ale Comunității Europene la care se face trimitere.
Alineatul 2
În măsura în care aplicarea prezentului acord se bazează pe concepte de drept comunitar, se ține seama de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție a Comunităților Europene anterioară datei semnării acestuia. Jurisprudența ulterioară acestei date se supune atenției Elveției. Pentru a asigura funcționarea corectă a acordului, Comitetul mixt, la cererea oricăreia dintre părțile contractante, stabilește implicațiile acestei jurisprudențe.

Articolul 17

Evoluția dreptului

Alineatul 1
Imediat ce o parte contractantă inițiază procesul de adoptare a unui proiect de modificare a legislației interne sau imediat ce apare o modificare în jurisprudența autorităților ale căror decizii nu sunt susceptibile de o cale de atac în dreptul intern într-un domeniu reglementat de prezentul acord, aceasta informează cealaltă parte contractantă prin intermediul Comitetului mixt.
Alineatul 2
Comitetul mixt organizează un schimb de opinii cu privire la implicațiile acestei modificări în funcționarea corespunzătoare a acordului.

Articolul 18

Revizuire

Paragraf
În cazul în care o parte contractantă dorește ca prezentul acord să fie revizuit, aceasta înaintează o propunere în acest sens Comitetului mixt. Modificările la prezentul acord intră în vigoare după îndeplinirea procedurilor interne respective, cu excepția modificărilor la anexele II și III, care se adoptă prin decizia Comitetului mixt și pot intra în vigoare imediat după această decizie.

Articolul 19

Soluționarea litigiilor

Alineatul 1
Părțile contractante pot supune Comitetului mixt orice litigiu privind interpretarea sau aplicarea prezentului acord.
Alineatul 2
Comitetul mixt poate soluționa litigiul. Comitetului mixt i se comunică orice informații care ar putea face posibilă o analiză detaliată a situației în vederea identificării unei soluții acceptabile. În acest scop, Comitetul mixt examinează toate posibilitățile de menținere a funcționării corespunzătoare a prezentului acord.

Articolul 20

Relația cu acordurile bilaterale privind securitatea socială

Paragraf
Cu excepția cazului în care se prevede altfel în anexa II, acordurile bilaterale privind securitatea socială dintre Elveția și statele membre ale Comunității Europene se suspendă la data intrării în vigoare a prezentului acord, în măsura în care acesta din urmă reglementează același domeniu.

Articolul 21

Relația cu acordurile bilaterale privind dubla impozitare

Alineatul 1
Dispozițiile acordurilor bilaterale dintre Elveția și statele membre ale Comunității Europene privind dubla impozitare nu sunt afectate de dispozițiile prezentului acord. În special, dispozițiile prezentului acord nu afectează definiția lucrătorilor frontalieri din acordurile privind dubla impozitare.
Alineatul 2
Nici o dispoziție din prezentul acord nu poate fi interpretată în sensul de a împiedica părțile contractante să facă o distincție, în aplicarea dispozițiilor relevante ale legislației lor fiscale, între contribuabilii care nu se află în situații comparabile, în special în ceea ce privește domiciliul ori sediul acestora.
Alineatul 3
Nici o dispoziție din prezentul acord nu împiedică părțile contractante să adopte sau să aplice măsuri pentru a asigura impozitarea, plata și recuperarea efectivă a impozitelor sau pentru a împiedica evaziunea fiscală în conformitate cu legislația fiscală națională sau cu acordurile de evitare a dublei impozitări între Elveția, pe de-o parte, și unul sau mai multe state membre ale Comunității Europene, pe de altă parte, sau orice alte acorduri fiscale.

Articolul 22

Relația cu acordurile bilaterale privind alte probleme în afară de securitatea socială și dubla impozitare

Alineatul 1
Fără a aduce atingere dispozițiilor articolelor 20 și 21, prezentul acord nu afectează acordurile dintre Elveția, pe de-o parte, și unul sau mai multe state membre ale Comunității Europene, pe de altă parte, cum ar fi cele cu privire la persoanele particulare, operatorii economici, cooperarea transfrontalieră sau traficul local de frontieră, în măsura în care acestea sunt compatibile cu prezentul acord.
Alineatul 2
În cazul în care există incompatibilități între aceste acorduri și prezentul acord, acesta din urmă prevalează.

Articolul 23

Drepturi dobândite

Paragraf
În cazul denunțării sau al nereînnoirii acordului, drepturile dobândite de către persoanele particulare nu sunt afectate. Părțile contractante stabilesc de comun acord ce demersuri urmează să fie întreprinse cu privire la drepturile care sunt în curs de a fi dobândite.

Articolul 24

Domeniul teritorial de aplicare

Paragraf
Prezentul acord se aplică, pe de-o parte, pe teritoriul Elveției și, pe de altă parte, pe teritoriile în care se aplică Tratatul de instituire a Comunității Europene, în condițiile prevăzute de acest tratat.

Articolul 25

Intrarea în vigoare și durata

Alineatul 1
Prezentul acord se ratifică sau se aprobă de către părțile contractante în conformitate cu procedurile proprii ale acestora. Prezentul acord intră în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni următoare ultimei notificări cu privire la depunerea instrumentelor de ratificare sau la aprobarea tuturor celor șapte acorduri de mai jos:
Litera
Acordul privind libera circulație a persoanelor
Litera
Acordul privind transportul aerian
Litera
Acordul privind transportul rutier și feroviar de călători și de mărfuri
Litera
Acordul privind comerțul cu produse agricole
Litera
Acordul privind recunoașterea reciprocă a evaluării conformității
Litera
Acordul privind anumite aspecte ale achizițiilor publice
Litera
Acordul privind cooperarea științifică și tehnologică.
Alineatul 2
Prezentul acord se încheie pe o perioadă inițială de șapte ani. Acesta se reînnoiește pe o perioadă nedeterminată cu excepția cazului în care Comunitatea Europeană sau Elveția notifică celeilalte părți contractante contrariul înainte de expirarea perioadei inițiale. În cazul unei astfel de notificări, se aplică dispozițiile alineatului (4).
Alineatul 3
Comunitatea Europeană sau Elveția poate denunța prezentul acord prin notificarea deciziei sale celeilalte părți. În cazul unei astfel de notificări, se aplică dispozițiile alineatului (4).
Alineatul 4
Cele șapte acorduri menționate la alineatul (1) încetează să se aplice după șase luni de la primirea notificării de nereînnoire prevăzute la alineatul (2) sau a notificării de denunțare prevăzute la alineatul (3).
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 10
Tabel 11
Tabelul 11
Tabel 12
Tabelul 12
Tabel 13
Tabelul 13
Tabel 14
Tabelul 14
Tabel 15
Tabelul 15
Tabel 16
Tabelul 16
Tabel 17
Tabelul 17
Tabel 18
Tabelul 18
Tabel 19
Tabelul 19
Tabel 20
Tabelul 20
Tabel 21
Tabelul 21
Tabel 22
Tabelul 22
Tabel 23
Tabelul 23
Tabel 24
Tabelul 24
Tabel 25
Tabelul 25
Tabel 26
Tabelul 26
Tabel 27
Tabelul 27
Tabel 28
Tabelul 28
Tabel 29
Tabelul 29
Tabel 30
Tabelul 30
Tabel 31
Tabelul 31
Tabel 32
Tabelul 32
Tabel 33
Tabelul 33
Tabel 34
Tabelul 34
Tabel 35
Tabelul 35
Tabel 36
Tabelul 36
Tabel 37
Tabelul 37
Tabel 38
Tabelul 38
Tabel 39
Tabelul 39
Tabel 40
Tabelul 40
Tabel 41
Tabelul 41
Tabel 42
Tabelul 42
Tabel 43
Tabelul 43
Tabel 44
Tabelul 44
Tabel 45
Tabelul 45
Tabel 46
Tabelul 46
Tabel 47
Tabelul 47
Tabel 48
Tabelul 48
Tabel 49
Tabelul 49
Tabel 50
Tabelul 50
Tabel 51
Tabelul 51
Tabel 52
Tabelul 52
Tabel 53
Tabelul 53
Tabel 54
Tabelul 54
Tabel 55
Tabelul 55
Tabel 56
Tabelul 56
Paragraf
Hecho en Luxemburgo, el veintiuno de junio de mil novecientos noventa y nueve, en doble ejemplar en lenguas alemana, danesa, española, finesa, francesa, griega, inglesa, italiana, neerlandesa, portuguesa y sueca, siendo cada uno de estos textos igualmente auténtico.Udfærdiget i Luxembourg, den enogtyvende juni nitten hundrede og nioghalvfems, i to eksemplarer på dansk, engelsk, finsk, fransk, græsk, italiensk, nederlandsk, portugisisk, spansk, svensk og tysk, idet hver af disse tekster har samme gyldighed.Geschehen zu Luxemburg am einundzwanzigsten Juni neunzehnhundertneunundneunzig in zweifacher Ausfertigung in dänischer, deutscher, englischer, finnischer, französischer, griechischer, italienischer, niederländischer, portugiesischer, spanischer und schwedischer Sprache, wobei jeder dieser Wortlaute gleichermaßen verbindlich ist.Έγινε στο Λουξεμβούργο, στις είκοσι μία Ιουνίου χίλια εννιακόσια ενενήντα εννέα, σε δύο αντίτυπα στην αγγλική, γαλλική, γερμανική, δανική, ελληνική, ισπανική, ιταλική, ολλανδική, πορτογαλική, σουηδική και φινλανδική γλώσσα· καθένα από τα κείμενα είναι εξίσου αυθεντικό.Done at Luxembourg on the twenty-first day of June in the year one thousand nine hundred and ninety-nine, in duplicate in the Danish, Dutch, English, Finnish, French, German, Greek, Italian, Portuguese, Spanish and Swedish languages, each of those texts being equally authentic.Fait à Luxembourg, le vingt-et-un juin mil neuf cent quatre-vingt dix-neuf, en double exemplaire en langues allemande, anglaise, danoise, espagnole, finnoise, française, grecque, italienne, néerlandaise, portugaise et suédoise, chacun de ces textes faisant également foi.Fatto a Lussemburgo, addì ventuno giugno millenovecentonovantanove, in duplice esemplare, nelle lingue danese, finlandese, francese, greca, inglese, italiana, olandese, portoghese, spagnola, svedese e tedesca, ciascun testo facente ugualmente fede.Gedaan te Luxemburg, de eenentwintigste juni negentienhonderd negenennegentig, in twee exemplaren in de Deense, de Duitse, de Engelse, de Finse, de Franse, de Griekse, de Italiaanse, de Nederlandse, de Portugese, de Spaanse en de Zweedse taal, zijnde alle teksten gelijkelijk authentiek.Feito em Luxemburgo, em vinte e um de Junho de mil novecentos e noventa e nove, em duplo exemplar nas línguas alemã, dinamarquesa, espanhola, finlandesa, francesa, grega, inglesa, italiana, neerlandesa, portuguesa e sueca, fazendo igualmente fé qualquer dos textos.Tehty Luxemburgissa kahdentenakymmenentenäensimmäisenä päivänä kesäkuuta vuonna tuhatyhdeksänsataayhdeksänkymmentäyhdeksän kahtena kappaleena englannin, espanjan, hollannin, italian, kreikan, portugalin, ranskan, ruotsin, saksan, suomen ja tanskan kielellä, ja jokainen teksti on yhtä todistusvoimainen.Utfärdat i Luxemburg den tjugoförsta juni nittionhundranittionio i två exemplar på det danska, engelska, finska, franska, grekiska, italienska, nederländska, portugisiska, spanska, svenska och tyska språket, vilka samtliga texter är lika giltiga.Pour le Royaume de BelgiqueVoor het Koninkrijk BelgiëFür das Königreich BelgienCette signature engage également la Communauté française, la Communauté flamande, la Communauté germanophone, la Région wallonne, la Région flamande et la Région de Bruxelles-Capitale.Deze handtekening verbindt eveneens de Vlaamse Gemeenschap, de Franse Gemeenschap, de Duitstalige Gemeenschap, het Vlaamse Gewest, het Waalse Gewest en het Brusselse Hoofdstedelijke Gewest.Diese Unterschrift verbindet zugleich die Deutschsprachige Gemeinschaft, die Flämische Gemeinschaft, die Französische Gemeinschaft, die Wallonische Region, die Flämische Region und die Region Brüssel-Hauptstadt.På Kongeriget Danmarks vegneFür die Bundesrepublik DeutschlandΓια την Ελληνική ΔημοκρατίαPor el Reino de EspañaPour la République françaiseThar cheann Na hÉireannFor IrelandPer la Repubblica italianaPour le Grand-Duché de LuxembourgVoor het Koninkrijk der NederlandenFür die Republik ÖsterreichPela República PortuguesaSuomen tasavallan puolestaFör Republiken FinlandFör Konungariket SverigeFor the United Kingdom of Great Britain and Northern IrelandPor la Comunidad EuropeaFor Det Europæiske FællesskabFür die Europäische GemeinschaftΓια την Ευρωπαϊκή ΚοινότηταFor the European CommunityPour la Communauté européennePer la Comunità europeaVoor de Europese GemeenschapPela Comunidade EuropeiaEuroopan yhteisön puolestaPå Europeiska gemenskapens vägnarFür der schweizerischen EidgenossenschaftPour la Confédération suissePer la Confederazione svizzera
Paragraf
Hecho en Luxemburgo, el ventiuno de junio de mil novecientos noventa y nueve.Udfærdiget i Luxembourg den enogtyvende juni nitten hundrede og nioghalvfems.Geschehen zu Luxemburg am einundzwanzigsten Juni neunzehnhundertneunundneunzig.Έγινε στο Λουξεμβούργο, στις είκοσι μία Ιουνίου χίλια εννιακόσια ενενήντα εννέα.Done at Luxembourg on the twenty-first day of June in the year one thousand nine hundred and ninety-nine.Fait à Luxembourg, le vingt-et-un juin mil neuf cent quatre-vingt dix-neuf.Fatto a Lussemburgo, addì ventuno giugno millenovecentonovantanove.Gedaan te Luxemburg, de eenentwintigste juni negentienhonderd negenennegentig.Feito em Luxemburgo, em vinte e um de Junho de mil novecentos e noventa e nove.Tehty Luxemburgissa kahdentenakymmenentenäensimmäisenä päivänä kesäkuuta vuonna tuhatyhdeksänsataayhdeksänkymmentäyhdeksän.Som skedde i Luxemburg den tjugoförsta juni nittonhundranittionio.Pour le Royaume de BelgiqueVoor het Koninkrijk BelgiëFür das Königreich BelgienCette signature engage également la Communauté française, la Communauté flamande, la Communauté germanophone, la Région wallonne, la Région flamande et la Région de Bruxelles-Capitale.Deze handtekening verbindt eveneens de Vlaamse Gemeenschap, de Franse Gemeenschap, de Duitstalige Gemeenschap, het Vlaamse Gewest, het Waalse Gewest en het Brusselse Hoofdstedelijke Gewest.Diese Unterschrift verbindet zugleich die Deutschsprachige Gemeinschaft, die Flämische Gemeinschaft, die Französische Gemeinschaft, die Wallonische Region, die Flämische Region und die Region Brüssel-Hauptstadt.På Kongeriget Danmarks vegneFür die Bundesrepublik DeutschlandΓια την Ελληνική ΔημοκρατίαPor el Reino de EspañaPour la République françaiseThar cheann Na hÉireannFor IrelandPer la Repubblica italianaPour le Grand-Duché de LuxembourgVoor het Koninkrijk der NederlandenFür die Republik ÖsterreichPela República PortuguesaSuomen tasavallan puolestaFör Republiken FinlandFör Konungariket SverigeFor the United Kingdom of Great Britain and Northern IrelandPor la Comunidad EuropeaFor Det Europæiske FællesskabFür die Europäische GemeinschaftΓια την Ευρωπαϊκή ΚοινότηταFor the European CommunityPour la Communauté européennePer la Comunità europeaVoor de Europese GemeenschapPela Comunidade EuropeiaEuroopan yhteisön puolestaPå Europeiska gemenskapens vägnarFür der schweizerischen EidgenossenschaftPour la Confédération suissePer la Confederazione svizzera