Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 al Consiliului din 24 iunie 1991 privind metoda de producție agricolă ecologică și indicarea acesteia pe produsele agricole și alimentare, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 436/2001 al Comisiei, în special articolul 11 alineatul (3) litera (b) și alineatul (4),
1
Este necesar să se determine o procedură pentru coordonarea la nivel comunitar a anumitor forme de control pentru produsele importate din țări terțe, pentru ca aceste produse să fie comercializate cu indicații referitoare la metoda de producție ecologică.
2
Pentru produsele importate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91, conținutul certificatului de control este prevăzut de articolul menționat. Pentru produsele importate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91, nu există o astfel de dispoziție. În consecință, este necesar să se extindă utilizarea respectivului certificat la produsele importate în temeiul articolului 11 alineatul (6) pentru a se asigura că aceste produse au fost fabricate în conformitate cu normele de producție echivalente cu cele stabilite la articolul 6 din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 și au fost supuse măsurilor de control de o eficacitate echivalentă cu cele menționate la articolele 8 și 9, iar astfel de măsuri de control au fost aplicate permanent și în mod efectiv în țara terță respectivă.
3
Regulamentul (CEE) nr. 3457/92 al Comisiei a stabilit un certificat de control pentru produse importate din țări terțe, în conformitate cu prevederile articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91. Din motive de claritate, Regulamentul (CEE) nr. 3457/92 menționat anterior va fi înlocuit cu prezentul regulament.
4
Prezentul regulament se aplică fără să aducă atingere sistemului de control menționat la articolele 8 și 9 din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 și de anexa III, secțiunile B și C.
5
Prezentul regulament se aplică fără să aducă atingere dispozițiilor vamale comunitare și oricăror alte dispoziții care reglementează importul de produse, menționat la articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91, în vederea comercializării în Comunitate.
6
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului menționat la articolul 14 din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91,
Articolul 1
Alineatul 1
Prezentul regulament definește normele cu privire la certificatul de control necesar în temeiul articolului 11 alineatul (1) litera (b) și alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 și cu privire la depunerea acestui certificat pentru importurile realizate în conformitate cu prevederile articolului 11 alineatul (6) din același regulament.
Alineatul 2
Prezentul regulament nu se aplică produselor care:
Litera
nu sunt destinate punerii în liberă circulație în Comunitate, în stare nemodificată sau după transformare;
Litera
sunt admise fără drepturi de import în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 918/83 al Consiliului privind instituirea unui regim comunitar de scutiri de taxe vamale. Cu toate acestea, prezentul regulament se aplică produselor admise fără drepturi de import, în conformitate cu articolele 39 și 43 din Regulamentul (CEE) nr. 918/83.
Articolul 2
Paragraf
În sensul prezentului regulament:
Punctul 1
certificat de control înseamnă certificatul de control care are ca obiect un lot și este prevăzut la articolul 11 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 și la articolul 3, articolul 4 și anexa I la prezentul regulament;
Punctul 2
lot înseamnă o cantitate de produse având unul sau mai multe Coduri de Nomenclatură Combinată, care face obiectul unui singur certificat de control, expediat cu același mijloc de transport și provenind din aceeași țară terță;
Punctul 3
verificarea lotului înseamnă verificarea de către autoritățile statului membru respectiv a certificatului de control pentru îndeplinirea cerințelor articolului 4 alineatul (2) și, în cazul în care aceste autorități consideră justificat, a produselor care au legătură cu cerințele Regulamentului (CEE) nr. 2092/91;
Punctul 4
punerea în liberă circulație în Comunitate înseamnă vămuirea de către autoritățile vamale pentru a se permite libera circulație a unui lot în cadrul Comunității;
Punctul 5
autoritățile statelor membre respective înseamnă autoritățile vamale sau alte autorități, definite de statul membru.
Articolul 3
Paragraf
Articolul 11 alineatul (1) litera (b) privind cerințele referitoare la emiterea certificatului de control și articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 se aplică punerii în liberă circulație în Comunitate a produselor menționate la articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91, în cazul în care aceste produse sunt importate în vederea comercializării, în temeiul articolului 11 alineatul (1) sau (6) din respectivul regulament.
Articolul 4
Alineatul 1
Punerea în liberă circulație în Comunitate a unui lot de produse menționate la articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 este condiționată de:
Litera a
depunerea unui certificat de control în original la autoritatea statului membru respectiv;
Litera b
verificarea lotului de către autoritatea statului membru respectiv și atestarea certificatului de control în conformitate cu alineatul (11).
Alineatul 2
Certificatul de control în original trebuie să fie conform cu cerințele alineatelor (3)-(10) de mai jos, precum și cu modelul și notele din anexa I.
Alineatul 3
Certificatul de control este emis de:
Litera a
autoritatea sau organismul din țara terță menționat pentru respectiva țară terță de anexa la Regulamentul (CEE) nr. 94/92 al Comisiei sau
Litera b
autoritatea sau organismul care a fost acceptat pentru emiterea certificatului de control, în temeiul procedurii prevăzute la articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91.
Alineatul 4
Autoritatea sau organismul care emite certificatul de control:
Litera a
emite certificatul de control și atestă declarația de la rubrica 15 numai după ce efectuează o verificare documentară pe baza tuturor documentelor de control relevante, incluzând, în special, planul de producție pentru produsele respective, documentele de transport și documentele comerciale și numai după ce autoritatea sau organismul respectiv a efectuat fie un control fizic al lotului respectiv, înainte ca acesta să fie expediat din țara terță, fie a primit o declarație explicită a exportatorului, menționând că lotul respectiv a fost produs și/sau pregătit în conformitate cu prevederile care sunt puse în aplicare de autoritatea sau organismul respectiv cu privire la importul și comercializarea în Comunitatea Europeană a produselor menționate la articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) sau alineatul (6) din prezentul regulament;
Litera b
atribuie un număr de ordine fiecărui certificat emis și păstrează un registru al certificatelor emise.
Alineatul 5
Certificatul de control este redactat într-una dintre limbile oficiale ale Comunității și este completat, cu excepția ștampilelor și a semnăturilor, fie în întregime cu majuscule, fie în întregime dactilografiat.
Alineatul 6
Certificatul de control este redactat într-un singur exemplar original.
Alineatul 7
În momentul în care este depus în conformitate cu alineatul (1), certificatul de control menționat la alineatul (3) litera (b) include la rubrica 16 declarația autorității competente din statul membru care a acordat autorizația în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91.
Alineatul 8
Autoritatea competentă din statul membru care a acordat autorizația poate delega competența pentru declarația de la rubrica 16 autorității sau organismului de control care controlează importatorul, în conformitate cu articolele 8 și 9 din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 sau autoritățile definite ca autorități relevante ale statului membru.
Alineatul 9
Declarația de la rubrica 16 nu este necesară:
Litera a
atunci când importatorul prezintă un document în original, emis de autoritatea competentă a statului membru care a acordat autorizația în conformitate cu articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91, demonstrând că lotul face obiectul acelei autorizații sau
Litera b
atunci când autoritatea din statul membru, care a acordat autorizația menționată la articolul 11 alineatul (6), a furnizat dovezi satisfăcătoare privind faptul că lotul face obiectul autorizației respective, direct către autoritatea care răspunde de controlul lotului. Această procedură de informare directă este opțională pentru statul membru care a acordat autorizația.
Alineatul 10
Documentul care prezintă dovezile solicitate în conformitate cu alineatul (9) literele (a) și (b) include:
Litera
numărul de referință al autorizației de import și data expirării autorizației;
Litera
numele și adresa importatorului;
Litera
țara terță de origine;
Litera
coordonatele autorității sau organismului emitent și, în cazul în care sunt diferite, coordonatele autorității sau organismului din țara terță;
Litera
denumirile produselor respective.
Alineatul 11
La verificarea unui lot de produse menționate la articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91, certificatul de control este atestat de autoritățile statului membru respectiv menționate la rubrica 17 și returnat persoanei care a depus certificatul.
Alineatul 12
La primirea lotului, primul destinatar completează rubrica 18 din originalul certificatului de control pentru a certifica faptul că recepția lotului s-a efectuat în conformitate cu secțiunea C punctul 6 din anexa III la Regulamentul (CEE) nr. 2092/91.
Articolul 5
Alineatul 1
În cazul în care un lot care provine dintr-o țară terță este supus unui regim de antrepozit vamal sau unei perfecționări active sub forma unui sistem cu suspendare prevăzut de Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de stabilire a Codului Vamal Comunitar și este supus uneia sau a mai multor preparări, definite la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91, lotul trebuie să fie supus măsurilor menționate la articolul 4 alineatul (1) din prezentul regulament, înainte de efectuarea primei preparări.
Litera
ambalarea sau reambalarea sau
Litera
etichetarea privind prezentarea metodei de producție ecologică.
Alineatul 2
În cazul în care, în cadrul unui regim vamal suspensiv în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului, un lot provenind dintr-o țară terță este destinat să fie supus, într-un stat membru, înainte de punerea sa în liberă circulație în Comunitate, unei divizări în loturi diferite, lotul trebuie supus, înainte de divizare, măsurilor menționate la articolul 4 alineatul (1).
Alineatul 3
Operațiunile de preparare și divizare menționate la alineatele (1) și (2) se efectuează în conformitate cu dispozițiile relevante ale articolelor 8 și 9 din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91, cu dispozițiile generale prevăzute de anexa III la regulamentul menționat și cu dispozițiile speciale prevăzute de secțiunile B și C din anexa menționată și în special punctele 3 și 6 din secțiunea C. Operațiunile se efectuează în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91.
Articolul 6
Paragraf
Fără a se aduce atingere oricăror măsuri sau acțiuni întreprinse în conformitate cu articolul 9 alineatul (9) și/sau cu articolul 10a din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91, punerea în liberă circulație în Comunitate a produselor care nu respectă cerințele respectivului regulament este condiționată de îndepărtarea referirilor la metoda de producție ecologică de pe etichete, reclame și documentele însoțitoare.
Articolul 7
Paragraf
Autoritățile statului membru respectiv și autoritățile din statele membre responsabile pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91, precum și autoritățile de control și organismele de control își acordă sprijin reciproc la aplicarea prezentului regulament.
Paragraf
Înainte de 1 aprilie 2002 statele membre se informează reciproc și informează Comisia în privința autorităților pe care le-au definit în contextul articolului 2 alineatul (5), precum și în privința delegărilor pe care le-au acordat pentru aplicarea articolului 4 alineatul (8) și eventual pentru procedurile conforme articolului 4 alineatul (9) litera (b). Aceste informații sunt actualizate de statele membre pe măsură ce și atunci când se produc modificările.
Paragraf
În cazul Republicii Cehe, Ciprului, Estoniei, Ungariei, Letoniei, Lituaniei, Maltei, Poloniei, Sloveniei și Slovaciei, data până la care pot fi furnizate informațiile prevăzute la al doilea paragraf este 1 mai 2004.
Articolul 8
Paragraf
Regulamentul (CEE) nr. 3457/92 al Comisiei se abrogă începând cu 1 noiembrie 2002.
Articolul 9
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene și se aplică de la 1 noiembrie 2002.
Anexa 1
ANEXA IModel de certificat de control pentru importul în Comunitatea Europeană al produselor obținute prin metoda de producție ecologică
Paragraf
ANEXA I
Paragraf
Model de certificat de control pentru importul în Comunitatea Europeană al produselor obținute prin metoda de producție ecologică
Paragraf
Modelul certificatului este determinat în ceea ce privește:
Paragraf
textul;
Paragraf
formatul, pe o singură pagină;
Paragraf
modul de prezentare și dimensiunile rubricilor.
Paragraf
CERTIFICAT DE CONTROL PENTRU IMPORTUL ÎN COMUNITATEA EUROPEANĂ AL PRODUSELOR OBȚINUTE PRIN METODA DE PRODUCȚIE ECOLOGICĂ
Paragraf
Organismul sau autoritatea emitentă (denumirea și adresa)
Paragraf
Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 al Consiliului și Regulamentul (CE) nr. 1788/2001 al Comisiei articolul 11 alineatul (1) sau articolul 11 alineatul (6)
Paragraf
Numărul de ordine al certificatului de control
Paragraf
Nr. de referință al autorizației în temeiul articolului 11 alineatul (6)
Paragraf
Exportator (numele și adresa)
Paragraf
Organismul sau autoritatea de control (denumirea și adresa)
Paragraf
Producător sau preparator al produsului (denumirea și adresa)
Paragraf
Țara de expediere
Paragraf
Țara de destinație
Paragraf
10.
Paragraf
Primul destinatar din Comunitate (denumirea și adresa)
Paragraf
11.
Paragraf
Numele și adresa importatorului
Paragraf
12.
Paragraf
Mărci și numere. Numărul(numerele) containerului(containerelor). Număr și tip. Denumirea comercială a produsului
Paragraf
13.
Paragraf
Coduri NC
Paragraf
14.
Paragraf
Cantitatea declarată
Paragraf
15.
Paragraf
Declarația organismului sau a autorității emitente a certificatului, menționate la rubrica 1.
Paragraf
Prin prezenta se certifică faptul că prezentul certificat a fost emis pe baza verificărilor necesare în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1788/2001 și că produsele menționate anterior au fost obținute în conformitate cu normele de producție și control ale metodei de producție ecologică care sunt considerate echivalente în conformitate cu prevederile Regulamentului (CEE) nr. 2092/91.
Paragraf
Data
Paragraf
Numele și semnătura persoanei autorizate
Paragraf
Ștampila autorității sau a organismului emitent
Paragraf
16.
Paragraf
Declarația autorității competente a statului membru al Uniunii Europene care a acordat autorizația sau a reprezentantului acesteia.
Paragraf
Prin prezenta se certifică faptul că produsele menționate anterior au fost autorizate pentru comercializare în Comunitatea Europeană, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91, cu numărul autorizației menționat la rubrica 4.
Paragraf
Data
Paragraf
Numele și semnătura persoanei autorizate
Paragraf
Ștampila autorității competente sau a reprezentantului acesteia din statul membru
Paragraf
17.
Paragraf
Verificarea lotului de către autoritatea relevantă a statului membru
Paragraf
Stat membru: …
Paragraf
Înregistrarea importului (tip, număr, dată și biroul declarației vamale): …
Paragraf
Data: …
Paragraf
Numele și semnătura persoanei autorizate
Paragraf
Ștampila
Paragraf
18.
Paragraf
Declarația primului destinatar.
Paragraf
Prin prezenta se certifică faptul că recepția mărfurilor s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile secțiunii C punctul 6 din anexa III la Regulamentul (CEE) nr. 2092/91.
Paragraf
Denumirea societății
Paragraf
Data
Paragraf
Numele și semnătura persoanei autorizate
Paragraf
Note:
Paragraf
Rubrica 1:
Paragraf
autoritatea sau organismul sau altă autoritate ori organism desemnat, menționat la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1788/2001. Acest organism completează rubrica 3 și rubrica 15.
Paragraf
Rubrica 2:
Paragraf
această rubrică indică regulamentele CE care sunt relevante pentru emiterea și utilizarea prezentului certificat; a se indica dispoziția relevantă din articolul 11 din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91: articolul 11 alineatul (1) sau articolul 11 alineatul (6).
Paragraf
Rubrica 3:
Paragraf
numărul de ordine al certificatului acordat de organismul sau autoritatea emitentă, în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1788/2001.
Paragraf
Rubrica 4:
Paragraf
numărul autorizației în cazul importului, în temeiul articolului 11 alineatul (6). Această rubrică este completată de organismul emitent sau, în cazul în care informația nu este încă disponibilă în momentul în care organismul emitent atestă rubrica 15, de către importator.
Paragraf
Rubrica 5:
Paragraf
numele și adresa exportatorului.
Paragraf
Rubrica 6:
Paragraf
autoritatea sau organismul de control care monitorizează modul în care ultima operațiune [producerea, prepararea, inclusiv ambalarea și etichetarea, definite la articolul 4 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91] respectă normele metodei de producție ecologică din țara terță de expediere.
Paragraf
Rubrica 7:
Paragraf
comerciantul care a efectuat ultima operațiune [producerea, prepararea, inclusiv ambalarea și etichetarea, definite la articolul 4 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91] asupra lotului în țara terță menționată la rubrica 8.
Paragraf
Rubrica 9:
Paragraf
țara de destinație înseamnă țara primului destinatar din Comunitate.
Paragraf
Rubrica 10:
Paragraf
numele și adresa primului destinatar al lotului din Comunitate. Primul destinatar înseamnă persoana fizică sau juridică căreia i se livrează lotul și unde acesta va fi manipulat în vederea preparării suplimentare și/sau comercializării. Primul destinatar completează, de asemenea, rubrica 18.
Paragraf
Rubrica 11:
Paragraf
numele și adresa importatorului. Importatorul reprezintă persoana fizică sau juridică din Comunitatea Europeană care prezintă lotul pentru punerea în liberă circulație în Comunitatea Europeană fie personal, fie printr-un reprezentant.
Paragraf
Rubrica 13:
Paragraf
codurile din Nomenclatura Combinată pentru produsele în cauză.
Paragraf
Rubrica 14:
Paragraf
cantitatea declarată, exprimată în unități de măsură corespunzătoare (kg masă netă, litri, etc).
Paragraf
Rubrica 15:
Paragraf
declarația organismului sau a autorității emitente a certificatului. Semnătura și ștampila trebuie să fie de culoare diferită de cea a textului tipărit.
Paragraf
Rubrica 16:
Paragraf
numai pentru importuri conforme cu procedura prevăzută la articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91. A se completa de autoritatea competentă din statul membru care a acordat autorizația sau de organismul sau autoritatea delegată, în cazul delegării în conformitate cu articolul 4 alineatul (8) din Regulamentul (CE) nr. 1788/2001. A nu se completa în cazul în care se aplică derogarea prevăzută la articolul 4 alineatul (9) din Regulamentul (CE) nr. 1788/2001.
Paragraf
Rubrica 17:
Paragraf
a se completa de către autoritatea statului membru respectiv, fie la verificarea lotului în conformitate cu articolul 4 alineatul (1), fie înainte de operațiunea de preparare sau divizare, în condițiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1788/2001.
Paragraf
Rubrica 18:
Paragraf
a se completa de către autoritatea statului membru respectiv, fie la verificarea lotului în conformitate cu articolul 4 alineatul (1), fie înainte de operațiunea de preparare sau divizare, în condițiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1788/2001.
Paragraf
(*) JO L 337, 20.12.2001, p. 9.
Litera
textul;
Litera
formatul, pe o singură pagină;
Litera
modul de prezentare și dimensiunile rubricilor.
Anexa 2
ANEXA IIModel de extras de certificat de control
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
Model de extras de certificat de control
Paragraf
Modelul extrasului este determinat în ceea ce privește:
Paragraf
textul;
Paragraf
formatul;
Paragraf
modul de prezentare și dimensiunile rubricilor.
Paragraf
EXTRAS Nr. … AL CERTIFICATULUI DE CONTROL PENTRU IMPORTUL ÎN COMUNITATEA EUROPEANĂ AL PRODUSELOR OBȚINUTE PRIN METODA DE PRODUCȚIE ECOLOGICĂ
Paragraf
Organismul sau autoritatea emitentă a certificatului de control de bază (denumirea și adresa)
Paragraf
Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 al Consiliului și Regulamentul (CE) nr. 1788/2001 al Comisiei articolul 11 alineatul (1) sau articolul 11 alineatul (6)
Paragraf
Numărul de ordine al certificatului de control de bază
Paragraf
Nr. de referință al autorizației în temeiul articolului 11 alineatul (6)
Paragraf
Comerciantul care a divizat lotul inițial în mai multe loturi (denumirea și adresa)
Paragraf
Organismul sau autoritatea de control (denumirea și adresa)
Paragraf
Numele și adresa importatorului lotului inițial
Paragraf
Țara de expediție a lotului inițial
Paragraf
Cantitatea totală declarată a lotului inițial
Paragraf
10.
Paragraf
Destinatarul lotului obținut prin divizare (numele și adresa)
Paragraf
11.
Paragraf
12.
Paragraf
Codul NC
Paragraf
13.
Paragraf
Cantitatea declarată a lotului
Paragraf
Mărci și numere. Numărul(numerele) containerului(containerelor). Număr și tip. Denumirea comercială a lotului
Paragraf
14.
Paragraf
Declarația autorității relevante din statul membru care atestă extrasul de certificat
Paragraf
Prezentul extras corespunde lotului descris anterior și obținut prin divizarea unui lot care face obiectul unui certificat de control în original, cu numărul de ordine menționat la rubrica 3:
Paragraf
Stat membru: …
Paragraf
Data: …
Paragraf
Numele și semnătura persoanei autorizate
Paragraf
Ștampila
Paragraf
15.
Paragraf
Declarația destinatarului lotului
Paragraf
Prin prezenta se certifică faptul că recepția lotului s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile secțiunii B punctul 5 din anexa III la Regulamentul (CEE) nr. 2092/91.
Paragraf
Denumirea societății
Paragraf
Data:
Paragraf
Numele și semnătura persoanei autorizate
Paragraf
Note:
Paragraf
Extras nr. …:
Paragraf
numărul extrasului corespunde numărului lotului obținut prin divizarea lotului inițial.
Paragraf
Rubrica 1:
Paragraf
denumirea organismului sau a autorității din țara terță care a emis certificatul de control de bază.
Paragraf
Rubrica 2:
Paragraf
această rubrică indică regulamentele CE care sunt relevante pentru emiterea și utilizarea prezentului extras; a se indica, cu privire la articolul 11, regimul în care s-a importat lotul respectiv, a se vedea rubrica 2 a certificatului de control de bază.
Paragraf
Rubrica 3:
Paragraf
numărul de ordine al certificatului de bază care a fost acordat de către organismul sau autoritatea emitentă, în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1788/2001.
Paragraf
Rubrica 4:
Paragraf
numărul de referință al autorizației acordate în temeiul articolului 11 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2092/91, a se vedea rubrica 4 din certificatul de control de bază.
Paragraf
Rubrica 6:
Paragraf
organismul sau autoritatea de control responsabilă pentru controlarea comerciantului care a divizat lotul.
Paragraf
Rubricile 7, 8, 9:
Paragraf
a se vedea informațiile relevante din certificatul de control de bază.
Paragraf
Rubrica 10:
Paragraf
destinatarul lotului (obținut prin divizare) din Comunitatea Europeană.
Paragraf
Rubrica 12:
Paragraf
codurile din Nomenclatura Combinată pentru lotul de produse în cauză.
Paragraf
Rubrica 13:
Paragraf
cantitatea declarată, exprimată în unități de măsură corespunzătoare (kilogram masă netă, litru etc).
Paragraf
Rubrica 14:
Paragraf
a se completa de către autoritatea competentă a statului membru pentru fiecare lot rezultat în urma operațiunii de divizare menționată la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1788/2001.
Paragraf
Rubrica 15:
Paragraf
a se completa la recepția lotului, după ce destinatarul a efectuat controalele prevăzute la secțiunea B punctul 5 din anexa III la Regulamentul (CEE) nr. 2092/91, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2491/2001 al Comisiei.
Litera
textul;
Litera
formatul;
Litera
modul de prezentare și dimensiunile rubricilor.