AcasăLegislație UE02001R1515-20150416

Regulamentul (CE) nr. 1515/2001 al Consiliului din 23 iulie 2001 privind măsurile pe care Comunitatea le poate lua ca urmare a unui raport adoptat de Organul de soluționare a litigiilor al OMC privind măsurile antidumping sau antisubvenții

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:16.04.2015
În vigoare din:16.04.2015
Articole:6
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 133,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
1
Prin Regulamentul (CE) nr. 384/96, Consiliul adoptă norme comune referitoare la protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene.
2
Prin Regulamentul (CE) nr. 2026/97, Consiliul adoptă norme comune privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene.
3
În cadrul Acordului de la Marrakech de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), a fost adoptată o Înțelegere privind soluționarea litigiilor. În conformitate cu această înțelegere a fost instituit un Organ de soluționare a litigiilor (denumit în continuare OSL).
4
Trebuie să se introducă dispoziții specifice pentru a permite Comunității, atunci când aceasta consideră necesar, să asigure conformitatea unei măsuri luate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 384/96 sau al Regulamentului (CE) nr. 2026/97 cu recomandările și deciziile incluse într-un raport adoptat de OSL.
5
Instituțiile comunitare pot considera că este oportun să abroge sau să modifice măsurile luate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 384/96 sau al Regulamentului (CE) nr. 2026/97, inclusiv măsurile care nu au făcut obiectul unei proceduri de soluționare a litigiilor în conformitate cu înțelegerea sau să adopte orice alte măsuri speciale, pentru a ține seama de interpretările juridice prezentate într-un raport adoptat de OSL. În afară de aceasta, instituțiile comunitare ar trebui, dacă este cazul, să fie în măsură să suspende sau să reexamineze aceste măsuri.
6
Recurgerea la înțelegere nu este supusă unor anumite termene. Recomandările formulate în rapoartele adoptate de OSL produc efecte numai pentru viitor. Prin urmare, trebuie menționat faptul că o măsură luată în temeiul prezentului regulament produce efecte de la data intrării în vigoare, cu excepția cazului în care se prevede altfel și că aceasta nu poate fi, astfel, invocată pentru a obține rambursarea drepturilor percepute înaintea acestei date,

Articolul 1

Alineatul 1
Ori de câte ori OSL adoptă un raport privind o măsură a Uniunii adoptată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului, al Regulamentului (CE) nr. 597/2009 al Consiliului sau al prezentului regulament (măsură contestată), Comisia poate lua una sau mai multe dintre următoarele măsuri, pe care le consideră corespunzătoare, în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 3a alineatul (3):
Litera a
abrogarea sau modificarea măsurii contestate; sau
Litera b
adoptarea oricărei alte măsuri de punere în aplicare considerate corespunzătoare în situația dată, pentru a aduce Uniunea în conformitate cu recomandările și hotărârile conținute în raport.
Alineatul 2
În scopul luării unei măsuri menționate la alineatul (1), Comisia poate solicita părților interesate să furnizeze toate informațiile necesare pentru a completa informațiile obținute în timpul anchetei care a avut ca rezultat adoptarea măsurii contestate.
Alineatul 3
În măsura în care este oportun să se efectueze o reexaminare înainte sau în momentul în care se ia o măsură în conformitate cu alineatul (1), respectiva reexaminare este inițiată de către Comisie. Comisia furnizează informații statelor membre odată ce decide să inițieze reexaminarea.
Alineatul 4
În măsura în care este oportun să se suspende măsura contestată sau modificată, această suspendare se acordă pentru o perioadă limitată de timp de către Comisie, acționând în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 3a alineatul (2).

Articolul 2

Alineatul 1
Comisia poate lua, de asemenea, oricare dintre măsurile menționate la articolul 1 alineatul (1) pentru a ține cont de interpretările juridice prezentate într-un raport adoptat de OSL în ceea ce privește o măsură necontestată, în cazul în care consideră necesar acest lucru.
Alineatul 2
În scopul luării unei măsuri menționate la alineatul (1), Comisia poate solicita părților interesate să furnizeze toate informațiile necesare pentru a completa informațiile obținute în timpul anchetei care a avut ca rezultat adoptarea măsurii necontestate.
Alineatul 3
În măsura în care este oportun să se efectueze o reexaminare înainte sau în momentul în care se ia o măsură în conformitate cu alineatul (1), respectiva reexaminare este inițiată de către Comisie. Comisia furnizează informații statelor membre odată ce decide să inițieze reexaminarea.
Alineatul 4
În măsura în care este oportun să se suspende măsura necontestată sau modificată, respectiva suspendare se acordă pentru o perioadă limitată de timp de către Comisie, acționând în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 3a alineatul (2).

Articolul 3

Paragraf
Măsurile adoptate în conformitate cu prezentul regulament produc efecte de la data intrării în vigoare și nu pot fi invocate pentru obținerea rambursării drepturilor percepute înainte de această dată, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

Articolul 3a

Alineatul 1
Comisia este asistată de Comitetul instituit prin articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009. Respectivul comitet este un comitet în sensul Regulamentului (UE) 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului.
Alineatul 2
În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
Alineatul 3
În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Articolul 3b

Raport

Paragraf
Comisia include informații privind punerea în aplicare a prezentului regulament în raportul său anual, cu privire la aplicarea măsurilor de apărare comercială adresat Parlamentului European și Consiliului în temeiul articolului 22a din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009.

Articolul 4

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Paragraf
Se aplică rapoartelor adoptate de către OSL după 1 ianuarie 2001.