AcasăLegislație UE02001R1334-20030416

Regulamentul (CE) nr. 1334/2001 al Comisiei din 2 iulie 2001 cu privire la autorizarea provizorie a unui nou aditiv în hrana pentru animale (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:16.04.2003
În vigoare din:16.04.2003
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 70/524/CEE a Consiliului din 23 noiembrie 1970 cu privire la aditivii din hrana pentru animale, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2697/2000 al Comisiei, în special articolul 4,
1
Directiva 70/524/CEE prevede că se pot autoriza noi aditivi după analizarea cererii întocmite în conformitate cu articolul 4 din directivă.
2
Articolul 9e alineatul (1) din directivă prevede că se poate acorda o autorizare provizorie a unui nou aditiv în cazul în care sunt îndeplinite condițiile din articolul 3a literele (b)-(e) din directivă și dacă se poate presupune, pe baza rezultatelor existente, că atunci când este utilizat în alimentația animalelor, acesta are unul din efectele menționate în articolul 2 litera (a). Autorizația provizorie se poate acorda pe o perioadă de până la patru ani în cazul aditivilor menționați în partea II a anexei C din directivă, inclusiv promotorilor de creștere.
3
Articolul 2 litera (aaa) din Directiva 70/524/CEE prevede ca autorizarea promotorilor de creștere să fie asociată persoanei care răspunde de punerea lor în circulație.
4
Evaluarea dosarului prezentat în legătură cu autorizarea diformiatului de potasiu care aparține grupei promotori de creștere descriși în anexă arată că acesta îndeplinește condițiile menționate mai sus și, prin urmare, poate fi autorizat provizoriu pe o perioadă de patru ani.
5
Evaluarea dosarului arată că pot fi impuse anumite proceduri pentru protecția muncitorilor împotriva expunerii la aditivi. Prin urmare, această protecție trebuie asigurată prin aplicarea Directivei 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 cu privire la introducerea de măsuri care să încurajeze îmbunătățirea siguranței și sănătății muncitorilor la locul de muncă.
6
Comitetul științific pentru nutriția animalelor a emis un aviz favorabil cu privire la siguranța pentru animale, utilizatori, consumatori și mediu a promotorilor de creștere, în condițiile descrise în anexa menționată.
7
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru hrana animalelor,

Articolul 1

Paragraf
Aditivul din categoria promotori de creștere enumerat în anexa la prezentul regulament este autorizat provizoriu pentru a fi folosit ca aditiv în hrana animalelor în condițiile stabilite în anexa respectivă.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 iulie 2001.
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1