Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 89/106/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la produsele pentru construcții, astfel cum a fost modificată prin Directiva 93/68/CEE, în special articolul 13 alineatul (4),
Paragraf
întrucât, în temeiul articolului 13 alineatul (3) din Directiva 89/106/CEE, Comisia trebuie să aleagă între cele două proceduri pentru atestarea conformității unui produs procedura cea mai puțin oneroasă, dar sigură; aceasta înseamnă că este necesar să decidă, dacă, pentru un anumit produs sau o anumită categorie de produse, existența unui sistem de control al proceselor de producție în fabrică sub răspunderea producătorului este o condiție necesară și suficientă pentru atestarea conformității sau, dacă, pentru respectarea criteriilor stabilite la articolul 13 alineatul (4), este necesară intervenția unui organism de certificare acreditat;
Paragraf
întrucât, în temeiul articolului 13 alineatul (4), este necesar să se indice procedura astfel stabilită în mandatele și specificațiile tehnice; întrucât, prin urmare, este de dorit să se definească noțiunea de produse sau categorie de produse, utilizată în mandate și specificații tehnice;
Paragraf
întrucât descrierea detaliată a celor două proceduri prevăzute la articolul 13 alineatul (3) este prezentată în anexa III la Directiva 89/106/CEE; întrucât, prin urmare, este necesară specificarea clară a metodelor de aplicare a celor două proceduri, cu trimitere la anexa III, pentru fiecare produs sau categorie de produse, deoarece anexa III acordă prioritate anumitor sisteme;
Paragraf
întrucât procedura menționată la articolul 13 alineatul (3) litera (a) corespunde sistemelor stabilite la prima variantă, fără supraveghere permanentă, respectiv a doua și a treia variantă, de la punctul 2 subpunctul (ii) din anexa III, și procedura menționată la articolul 13 alineatul (3) litera (b) corespunde sistemelor stabilite la punctul 2 subpunctul (i) din anexa III și, la prima variantă cu supraveghere permanentă, la punctul 2 subpunctul (ii) din anexa III;
Paragraf
întrucât măsurile prevăzute prin prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru construcții,
Articolul 1
Paragraf
Conformitatea produselor și a familiilor de produse menționate de anexa I este atestată printr-o procedură în care producătorul este singur răspunzător de un sistem de control al producției în fabrică, sistem care permite asigurarea conformității produselor cu specificațiile tehnice pertinente.
Articolul 2
Paragraf
Conformitatea produselor menționate de anexa II este atestată printr-o procedură în care, pe lângă un sistem de control al producției în fabrică, sistem operat de producător, în evaluarea și supravegherea controalelor producției sau chiar a produselor intervine și un organism de certificare acreditat.
Articolul 3
Paragraf
Procedura de atestare a conformității așa cum este ea definită de anexa III este precizată în mandatele pentru standarde armonizate.
Articolul 4
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Anexa 1
ANEXA IProdusele de bază și auxiliare pentru zidărie
Paragraf
ANEXA I
Paragraf
Produsele de bază și auxiliare pentru zidărie
Paragraf
elemente de zidărie de categoria II pentru ziduri, coloane și pereți interiori;
Paragraf
elemente speciale de zidărie cu izolanți termici integrați pentru ziduri și pereți interiori și neincluse în anexa II;
Paragraf
mortare industriale de zidărie cu dozajul indicat, pentru ziduri, coloane și pereți interiori;
Paragraf
mortare industriale de tencuială pentru finisări interioare și exterioare, destinate finisajului zidurilor, coloanelor, pereților interiori și plafoanelor și
Paragraf
cârlige pentru bârne, benzi de întindere, etrieri, console, corniere suport, armătură pentru patul de rost și buiandrugi de integrat în ziduri, coloane și pereții interiori ai zidăriei.
Litera

Anexa 2
ANEXA IIZidărie și produse conexe
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
Zidărie și produse conexe
Paragraf
elemente de zidărie de categoria I pentru ziduri, coloane și pereți interiori;
Paragraf
produse de zidărie speciale de categoria I sau II cu materiale de izolare termică încorporate aparținând claselor A1, A2, B, C și care trebuie utilizate în pereți și partiționări care fac obiectul prevederilor privind comportarea la foc, dar numai atunci când materialul ar putea fi expus la foc în utilizarea sa finală
Paragraf
Produsele/materialele în cazul cărora o etapă clar identificabilă din procesul de producție duce la o ameliorare a clasificării comportării la foc (de exemplu, adăugarea unor produse ignifuge sau limitarea materialelor organice)

mortare industriale de zidărie, cu performanțe indicate pentru ziduri, coloane și pereți interiori.
Litera
elemente de zidărie de categoria I pentru ziduri, coloane și pereți interiori;
Litera
produse de zidărie speciale de categoria I sau II cu materiale de izolare termică încorporate aparținând claselor A1, A2, B, C și care trebuie utilizate în pereți și partiționări care fac obiectul prevederilor privind comportarea la foc, dar numai atunci când materialul ar putea fi expus la foc în utilizarea sa finală
Litera
mortare industriale de zidărie, cu performanțe indicate pentru ziduri, coloane și pereți interiori.
Anexa 3
ANEXA III
Paragraf
ANEXA III
Paragraf
FAMILIA DE PRODUSE
Paragraf
PRODUSELE DE BAZĂ ȘI AUXILIARE PENTRU ZIDĂRIE (1/3)
Paragraf
Sisteme de atestare a conformității
Paragraf
Pentru produsele și utilizările de mai jos, CEN/Cenelec este solicitat să specifice următoarele sisteme de atestare a conformității în standardele armonizate relevante:
Paragraf
Specificațiile sistemului trebuie să fie de așa natură încât sistemul să poată fi aplicat chiar și atunci când nu este necesar să se determine performanța unui produs pentru o caracteristică dată din cauza absenței cerințelor legale în acest domeniu cel puțin într-un stat membru [articolul 2 alineatul (1) din Directiva 89/106/CEE și, după caz, clauza 1.2.3 a documentelor interpretative]. În acest caz, verificarea acestei caracteristici nu poate să fie impusă producătorului, dacă acesta din urmă nu dorește să declare performanța produsului în acest domeniu.
Paragraf
FAMILIA DE PRODUSE
Paragraf
PRODUSELE DE BAZĂ ȘI AUXILIARE PENTRU ZIDĂRIE (2/3)
Paragraf
Sisteme de atestare a conformității
Paragraf
Pentru produsele și utilizările de mai jos, CEN/Cenelec este solicitat să specifice următoarele sisteme de atestare a conformității în standardele armonizate relevante:
Paragraf
Specificațiile sistemului trebuie să fie de așa natură încât sistemul să poată fi aplicat chiar și atunci când nu este necesar să se determine performanța unui produs pentru o caracteristică dată din cauza absenței cerințelor legale în acest domeniu cel puțin într-un stat membru [articolul 2 alineatul (1) din Directiva 89/106/CEE și, după caz, clauza 1.2.3 a documentelor interpretative]. În acest caz, verificarea acestei caracteristici nu poate să fie impusă producătorului, în cazul în care acesta din urmă nu dorește să declare performanța produsului în acest domeniu.
Paragraf
FAMILIA DE PRODUSE
Paragraf
PRODUSELE DE BAZĂ ȘI AUXILIARE PENTRU ZIDĂRIE (3/3)

Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3