Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 130s alineatul (1),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
având în vedere avizul Comitetului Social și Economic,
Paragraf
în conformitate cu procedura stabilită la articolul 189c din tratat,
Paragraf
întrucât al 5-lea program comunitar european de acțiune pentru mediu prevede culegerea datelor de bază în domeniul mediului și, de asemenea, îmbunătățirea compatibilității, a comparabilității și a transparenței acestora;
2
întrucât obiectivele și sarcinile Agenției Europene de Mediu sunt stabilite prin Regulamentul (CEE) nr. 1210/90 din 7 mai 1990 privind crearea Agenției Europene de Mediu și a Rețelei Europene de Informare și Observare pentru Mediu;
3
întrucât stabilirea unei proceduri de schimb de informații privind calitatea aerului este necesară pentru combaterea poluării, în vederea îmbunătățirii calității vieții și a mediului în ansamblul Comunității, prin urmărirea tendințelor pe termen lung și a îmbunătățirilor rezultând din dispozițiile de drept intern și comunitare de combatere a poluării atmosferice;
4
întrucât este necesar să se evite duplicarea în transferul de informații, în special în ceea ce privește informațiile care urmează să fie transmise Agenției Europene de Mediu și Comisiei;
5
întrucât experiența acumulată ca rezultat al schimbului de informații stabilit prin Decizia 75/441/CEE a Consiliului din 24 iunie 1975 de instituire a unei proceduri comune pentru schimbul de informații între rețelele de supraveghere și control bazate pe datele referitoare la poluarea atmosferică cauzată de anumiți compuși și particule în suspensie și prin Decizia 82/459/CEE a Consiliului din 24 iunie 1982 de stabilire a unui schimb reciproc de informații și date provenind de la rețele și stații individuale de măsurare a poluării atmosferice în statele membre permite dezvoltarea unui schimb de informații mai complex și reprezentativ prin creșterea numărului de poluanți avuți în vedere și prin includerea rețelelor și stațiilor individuale care măsoară poluarea aerului înconjurător;
6
întrucât este necesar să se facă distincție între informațiile care trebuie transmise întotdeauna, în special cele referitoare la Directiva 96/62/CE a Consiliului din 27 septembrie 1996 privind evaluarea și gestionarea calității aerului înconjurător (denumită în continuare Directiva privind calitatea aerului) și informațiile care trebuie comunicate în cazul în care sunt disponibile;
7
întrucât informațiile adunate trebuie să fie suficient de reprezentative pentru a permite elaborarea cartografiei nivelurilor de poluare pe ansamblul teritoriului Comunității;
8
întrucât utilizarea criteriilor comune pentru validarea și procesarea rezultatelor de măsurare vor duce la creșterea compatibilității și comparabilității datelor transmise,
Articolul 1
Obiective
Alineatul 1
Se instituie un schimb reciproc de informații și date provenind de la rețele și stații individuale de măsurare a poluării aerului înconjurător, denumit în continuare schimb reciproc. Acest schimb reciproc se aplică:
Litera
rețelelor și stațiilor; schimbul furnizează informații detaliate care descriu rețelele și stațiile puse în funcțiune în statele membre pentru supravegherea poluării aerului;
Litera
măsurărilor de calitate a aerului obținute de la stații: schimbul include date calculate conform anexei I punctele 3 și 4, pornind de la măsurările privind poluarea aerului efectuate de stații în statele membre.
Alineatul 2
Comisia și organismele menționate la articolul 6 sunt răspunzătoare pentru funcționarea schimbului reciproc. Pentru a beneficia de experiența acumulată de Agenția Europeană de Mediu și în limitele competenței acesteia, Comisia apelează la Agenția Europeană de Mediu, între altele, în ceea ce privește funcționarea și punerea în aplicare a sistemului informațional.
Articolul 2
Poluanți
Alineatul 1
Schimbul reciproc cuprinde poluanții din aer enumerați în anexa I la Directiva privind calitatea aerului.
Alineatul 2
În cadrul schimbului reciproc, statele membre furnizează de asemenea informații privind poluanții aerului enumerați la anexa I punctul 2, în măsura în care organismele menționate la articolul 6 dispun de date relevante și în măsura în care aceștia sunt măsurați continuu de către statele membre.
Articolul 3
Stații
Paragraf
Schimbul reciproc, în sensul articolului 1, se referă la stațiile:
Litera
care sunt exploatate în cadrul punerii în aplicare a directivelor adoptate în conformitate cu articolul 4 din Directiva privind calitatea aerului;
Litera
care, fără a fi incluse în directiva menționată la prima liniuță, sunt selectate în acest scop de către statele membre printre stațiile existente la nivel național pentru a permite o estimare a nivelurilor de poluare locală pentru poluanții enumerați la anexa I punctul 2 și de poluare regională (denumită poluare de fond) pentru toți poluanții enumerați la anexa I;
Litera
în măsura în care este posibil, care au participat la schimbul reciproc de informații stabilit de Decizia 82/459/CEE, cu condiția să nu fie menționate la a doua liniuță.
Articolul 4
Informații necesare privind rețelele și stațiile
Alineatul 1
Informațiile care urmează a fi transmise Comisiei se referă la caracteristicile stațiilor de măsurare, echipamentul de măsură și procedurile operaționale utilizate în aceste stații, precum și structura și organizarea rețelelor de care aparțin aceste stații. Aceste informații sunt comunicate Comisiei, exceptând cazul în care acestea au fost deja comunicate în cadrul legislației referitoare la calitatea aerului. Informațiile necesare sunt detaliate cu titlu orientativ la anexa II. Conform procedurii stabilite la articolul 7, Comisia specifică informațiile minime care trebuie transmise de către statele membre.
Alineatul 2
În ceea ce privește stațiile menționate la articolul 3 prima liniuță, schimbul reciproc este aplicabil din momentul intrării în vigoare a legislației menționate la articolul 4 din Directiva privind calitatea aerului.
Alineatul 3
Într-un interval de cel mult șase luni de la data intrării în vigoare a prezentei decizii, Comisia va pune la dispoziția statelor membre baza de date existentă conținând informațiile deja adunate de către serviciile sale privind subiectul, precum și programele informatice care permit exploatarea și actualizarea acesteia. Statele membre corectează, modifică și/sau completează aceste informații. Fișierele informatice actualizate sunt trimise Comisiei în cursul celui de-al doilea an care urmează datei intrării în vigoare a prezentei decizii, până la 1 octombrie.
Alineatul 4
Conform procedurii menționate la articolul 7, Comisia specifică procedurile tehnice privind aceste transferuri de informații, ținând seama de dispozițiile articolului 1 alineatul (2).
Alineatul 5
După prima transmitere de informații de către statele membre, Comisia include informațiile transmise în baza sa de date și elaborează în fiecare an un raport tehnic privind informațiile adunate; Comisia pune la dispoziția statelor membre baza de daterețele-stații actualizată, până la 1 iulie. Statele membre corectează, modifică și/sau completează aceste informații. Fișierele informatice actualizate sunt trimise Comisiei până la 1 octombrie.
Articolul 5
Informații care urmează să fie furnizate privind datele obținute de către stații
Alineatul 1
Rezultatele care sunt transmise Comisiei sunt:
Litera a
datele definite în anexa I punctele 3 și 4 pentru stațiile menționate la articolul 3 prima liniuță și selectate conform criteriilor specificate în directivele adoptate în conformitate cu articolul 4 din Directiva privind calitatea aerului; alegerea acestor stații ține seama de condiții diferite de calitate a aerului în fiecare stat membru;
Litera b
cel puțin datele anuale definite în anexa I punctul 4 pentru toate celelalte stații menționate la articolul 3 a doua liniuță;
Litera c
datele definite în anexa I punctele 3 și 4 pentru toate stațiile menționate la articolul 3 a treia liniuță.
Alineatul 2
Statele membre sunt răspunzătoare de validarea datelor transmise sau utilizate pentru calculul valorilor transmise conform regulilor generale stabilite la anexa III. Orice totalizare de date și calcul statistic de către un stat membru trebuie să îndeplinească criterii cel puțin la fel de stricte ca și cele indicate la anexa IV.
Alineatul 3
Statele membre transmit rezultatele pentru anul curent până la data de 1 octombrie a anului următor; primul transfer acoperă anul calendaristic 1997.
Alineatul 4
În măsura în care este posibil, statele membre aduc la cunoștința Comisiei informațiile adunate de la data de 1 octombrie 1989 până la data intrării în vigoare a prezentei decizii de către stațiile care au participat la schimbul reciproc de informații stabilit de Decizia 82/459/CEE.
Alineatul 5
În conformitate cu procedura menționată la articolul 7, Comisia definește procedurile tehnice ale acestor transferuri de rezultate, ținând seama de dispozițiile articolului 1 alineatul (2).
Alineatul 6
Comisia include datele transmise în baza sa de date și elaborează în fiecare an un raport tehnic privind informațiile adunate și pune la dispoziția statelor membre baza de date rezultate actualizată.
Alineatul 7
Comisia elaborează în fiecare an un raport general destinat publicului, care rezumă datele adunate, conturând și subliniind tendințele în ceea ce privește calitatea aerului în Uniunea Europeană.
Alineatul 8
În acord cu statele membre, Comisia asigură transferul înspre organismele internaționale a datelor selecționate pentru a răspunde nevoilor diferitelor programe internaționale.
Articolul 6
Paragraf
Fiecare stat membru desemnează unul sau mai multe organisme responsabile pentru punerea în aplicare și funcționare a schimbului reciproc și informează de îndată Comisia în această privință.
Articolul 7
Paragraf
În conformitate cu procedura stabilită la articolul 12 din Directiva privind calitatea aerului, Comisia specifică, dacă este necesar:
Litera
elaborarea și actualizarea procedurilor privind transferul de date și informații;
Litera
legătura cu activitățile întreprinse de către Agenția Europeană de Mediu în domeniul poluării atmosferice.
Litera
modificarea anexei I punctele 2, 3 și 4 și a anexelor II, III și IV;
Litera
luarea în considerare, în procedura schimbului reciproc, a principiilor noi în tehnicile de măsurare;
Litera
extinderea procedurii la datele și informațiile provenind din țări terțe.
Articolul 8
Paragraf
Până la expirarea unei perioade de cinci ani după data intrării în vigoare a prezentei decizii, Comisia prezintă Consiliului un raport privind punerea sa în aplicare. Acest raport este însoțit de orice propunere pe care Comisia o consideră utilă pentru modificarea prezentei decizii.
Articolul 9
Paragraf
Prezenta decizie se aplică începând de la 1 ianuarie 1997.
Articolul 10
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Anexa 1
ANEXA I LISTA POLUANȚILOR, PARAMETRI STATISTICI ȘI UNITĂȚI DE MĂSURĂ
Paragraf
ANEXA I
Paragraf
LISTA POLUANȚILOR, PARAMETRI STATISTICI ȘI UNITĂȚI DE MĂSURĂ
Paragraf
Poluanți enumerați la anexa I la Directiva 96/62/CE privind calitatea aerului
Paragraf
Poluanți care nu sunt enumerați la anexa I la Directiva 96/62/CE privind calitatea aerului:
Paragraf
Poluanții care trebuie raportați în temeiul altor directive decât Directiva 96/62/CE sunt menționați la secțiunea 3, punctele 14 și 15. Poluanții care trebuie raportați doar în cazul în care există date disponibile sunt menționați la punctele 16-63.
Paragraf
Poluanți, unități de măsură și intervale de timp pentru valorile medii:
Paragraf
Date, calculate în cursul anului calendaristic, care urmează să fie transmise Comisiei
Paragraf
Statele membre trimit date primare sau date primare și statistici.
Paragraf
Pentru statele membre care transmit date primare și statistici, sunt necesare următoarele statistici:
Paragraf
pentru poluanții 1-61:
Paragraf
media aritmetică, mediana, percentilele 98 (și 99,9, care poate fi transmisă voluntar pentru poluanții pentru care valoarea medie este calculată într-o oră) și valoarea maximă calculată din datele primare, corespunzând intervalelor de timp indicate în tabelul de mai sus;
Paragraf
pentru poluanții 62 și 63:
Paragraf
depuneri totale lunare, calculate din datele primare corespunzând intervalelor recomandate de timp indicate în tabelul de mai sus.
Paragraf
Percentila y ar trebui selectată din valorile măsurate efectiv. Toate valorile trebuie aranjate în ordine crescătoare:
Paragraf
Percentila y reprezintă concentrația Xk, unde valoarea lui k este calculată după cum urmează:
Paragraf
unde q este egal cu y/100, iar N reprezintă numărul valorilor măsurate efectiv.
Paragraf
Valoarea lui (q × N) trebuie rotunjită până la cel mai apropiat întreg.
Paragraf
Toate rezultatele trebuie exprimate în următoarele condiții de temperatură și presiune: 293 °K și 101,3 kPa, cu excepția poluanților 62 și 63. Pentru compușii sub formă de particule, datele din anul 2001 și datele ulterioare ar trebui raportate în condiții înconjurătore.
Paragraf
Date transmise Comisiei
Paragraf
Modulul pentru schimb de date furnizat în numele Comisiei Europene.
Paragraf
Comisia va confirma primirea datelor și numărul de stații și poluanți.
Litera
pentru poluanții 1-61:
Litera
media aritmetică, mediana, percentilele 98 (și 99,9, care poate fi transmisă voluntar pentru poluanții pentru care valoarea medie este calculată într-o oră) și valoarea maximă calculată din datele primare, corespunzând intervalelor de timp indicate în tabelul de mai sus;
Litera
pentru poluanții 62 și 63:
Litera
depuneri totale lunare, calculate din datele primare corespunzând intervalelor recomandate de timp indicate în tabelul de mai sus.
Litera
media aritmetică, mediana, percentilele 98 (și 99,9, care poate fi transmisă voluntar pentru poluanții pentru care valoarea medie este calculată într-o oră) și valoarea maximă calculată din datele primare, corespunzând intervalelor de timp indicate în tabelul de mai sus;
Litera
depuneri totale lunare, calculate din datele primare corespunzând intervalelor recomandate de timp indicate în tabelul de mai sus.
Anexa 2
ANEXA II INFORMAȚII PRIVIND REȚELELE, STAȚIILE ȘI TEHNICILE DE MĂSURARE
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
INFORMAȚII PRIVIND REȚELELE, STAȚIILE ȘI TEHNICILE DE MĂSURARE
Paragraf
Statele membre furnizează informațiile solicitate la punctul I.1, I.4.1-I.4.4, I.5, II.1.1, II.1.4, II.1.8, II.1.10, II.1.11 și II.2.1. Pe cât posibil, trebuie să se furnizeze o cantitate cât mai mare de informații referitoare celelalte puncte:
Paragraf
INFORMAȚII PRIVIND REȚELELE
Paragraf
Denumire
Paragraf
Abreviere
Paragraf
Tipul de rețele (industrie locală, oraș, zonă urbană, județ, regiune, întreaga țară, internațională etc.)
Paragraf
Organismul răspunzător de gestionarea rețelei
Paragraf
Denumire
Paragraf
Numele persoanei responsabile
Paragraf
Adresa
Paragraf
Numerele de telefon și fax
Paragraf
E-mail:
Paragraf
Adresa de sit Internet
Paragraf
Baza de referință orară (GMT, ora locală)
Paragraf
INFORMAȚII PRIVIND STAȚIILE
Paragraf
Informații generale
Paragraf
Denumirea stației
Paragraf
Denumirea orașului unde este amplasată, dacă este cazul
Paragraf
Numărul sau codul național sau local de referință
Paragraf
Codul de stație atribuit în temeiul prezentei decizii, furnizat de Comisie
Paragraf
Denumirea organismului tehnic responsabil cu stația (dacă diferă de cel responsabil cu rețeaua)
Paragraf
Organisme și programe cărora le sunt transmise date (prin compunere, dacă este necesar) (locale, naționale, Comisia Europeană, GEMS, OECD, EMEP etc.)
Paragraf
Obiectivul/obiectivele monitorizării (respectarea cerințelor legale, evaluarea expunerii (pentru sănătatea umană și/sau ecosisteme și/sau materiale), analiza tendințelor, evaluarea emisiilor etc.)
Paragraf
Coordonate geografice (conform ISO 6709: longitudine și latitudine geografice și altitudine geodezică)
Paragraf
Nivel IV NUTS (nomenclatorul unităților teritoriale de statistică)
Paragraf
Poluanți măsurați
Paragraf
Parametri meteorologici măsurați
Paragraf
Alte informații relevante: direcția predominantă a vântului, raportul dintre distanța de la cel mai apropiat obstacol și înălțimea acestuia etc.
Paragraf
Clasificarea stației
Paragraf
Tipul zonei
Paragraf
Urbană:
Paragraf
zonă construită continuă
Paragraf
Suburbană:
Paragraf
zonă în cea mai mare parte construită: rețea continuă de clădiri separate amestecate cu zone neurbanizate (mici lacuri, păduri, terenuri agricole)
Paragraf
Dacă stația măsoară ozonul, trebuie furnizate informații suplimentare privind statutul cadrului rural (II.2.3.5).
Paragraf
toate zonele care nu îndeplinesc criteriile pentru zone urbane/subsubane
Paragraf
Tipul de stație în raport cu sursele dominante de emisii
Paragraf
Trafic:
Paragraf
stații amplasate astfel încât nivelul lor de poluare este influențat în primul rând de emisiile de la o stradă/șosea din apropiere
Paragraf
Industrial:
Paragraf
stații amplasate astfel încât nivelul lor de poluare este influențat în primul rând de surse singulare industriale sau zone industriale învecinate
Paragraf
Cadru
Paragraf
Amplasate astfel încât nivelul lor de poluare nu este influențat semnificativ de o singură sursă sau o stradă, ci mai degrabă de contribuția integrată a tuturor stațiilor din direcția vântului înspre stație [de exemplu întregul trafic, toate sursele de combustie etc. din direcția vântului înspre o stație dintr-un oraș sau toate sursele din direcția vântului (orașe, zone industriale) într-o zonă rurală].
Paragraf
Informații suplimentare privind stația
Paragraf
Zona de reprezentativitate (raza). Pentru stații de tip trafic, precizați în schimb lungimea străzii/șoselei pe care stația o reprezintă
Paragraf
Stații urbane și suburbane
Paragraf
populația orașului
Paragraf
Stații de tip trafic
Paragraf
volumul estimat al traficului (media anuală a traficului zilnic);
Paragraf
distanța de la bordură;
Paragraf
proporția de trafic greu;
Paragraf
viteza traficului;
Paragraf
distanța până la fațadele clădirilor și înălțimea acestora (străzi de tip canion);
Paragraf
lărgimea străzii/șoselei (străzi, altele decât străzile de tip canion).
Paragraf
Stații de tip industrial
Paragraf
tipul de industrie/industrii (nomenclator selectat pentru codurile poluanților atmosferici);
Paragraf
distanța până la sursă/zona sursă.
Paragraf
Stații de tip cadru rural (subcategorii)
Paragraf
în apropierea unui oraș;
Paragraf
regională;
Paragraf
izolată.
Paragraf
INFORMAȚII PRIVIND CONFIGURAREA MĂSURĂTORII PE COMPONENTE
Paragraf
Echipamente
Paragraf
Denumire
Paragraf
Principiu analitic sau metodă de măsurare
Paragraf
Caracteristicile prelevării de probe
Paragraf
Amplasarea punctului de prelevare de probe (fațada clădirii, trotuar, marginea bordurii, curte etc.)
Paragraf
Înălțimea punctului de prelevare de probe
Paragraf
Timpul de integrare a rezultatelor
Paragraf
Timpul de prelevare de probe
Litera
I.INFORMAȚII PRIVIND REȚELELE I.1.Denumire I.2.Abreviere I.3.Tipul de rețele (industrie locală, oraș, zonă urbană, județ, regiune, întreaga țară, internațională etc.) I.4.Organismul răspunzător de gestionarea rețelei I.4.1. Denumire I.4.2. Numele persoanei responsabile I.4.3. Adresa I.4.4. Numerele de telefon și fax I.4.5. E-mail: I.4.6. Adresa de sit Internet I.5.Baza de referință orară (GMT, ora locală)
Litera
II.INFORMAȚII PRIVIND STAȚIILE II.1.Informații generale II.1.1. Denumirea stației II.1.2. Denumirea orașului unde este amplasată, dacă este cazul II.1.3. Numărul sau codul național sau local de referință II.1.4. Codul de stație atribuit în temeiul prezentei decizii, furnizat de Comisie II.1.5. Denumirea organismului tehnic responsabil cu stația (dacă diferă de cel responsabil cu rețeaua) II.1.6. Organisme și programe cărora le sunt transmise date (prin compunere, dacă este necesar) (locale, naționale, Comisia Europeană, GEMS, OECD, EMEP etc.) II.1.7. Obiectivul/obiectivele monitorizării (respectarea cerințelor legale, evaluarea expunerii (pentru sănătatea umană și/sau ecosisteme și/sau materiale), analiza tendințelor, evaluarea emisiilor etc.) II.1.8. Coordonate geografice (conform ISO 6709: longitudine și latitudine geografice și altitudine geodezică) II.1.9. Nivel IV NUTS (nomenclatorul unităților teritoriale de statistică) II.1.10. Poluanți măsurați II.1.11. Parametri meteorologici măsurați II.1.12. Alte informații relevante: direcția predominantă a vântului, raportul dintre distanța de la cel mai apropiat obstacol și înălțimea acestuia etc. II.2.Clasificarea stației II.2.1.Tipul zonei II.2.1.1. Urbană:zonă construită continuă II.2.1.2. Suburbană:zonă în cea mai mare parte construită: rețea continuă de clădiri separate amestecate cu zone neurbanizate (mici lacuri, păduri, terenuri agricole) II.2.1.3. Ruralătoate zonele care nu îndeplinesc criteriile pentru zone urbane/subsubane II.2.2.Tipul de stație în raport cu sursele dominante de emisii II.2.2.1. Trafic:stații amplasate astfel încât nivelul lor de poluare este influențat în primul rând de emisiile de la o stradă/șosea din apropiere II.2.2.2. Industrial:stații amplasate astfel încât nivelul lor de poluare este influențat în primul rând de surse singulare industriale sau zone industriale învecinate II.2.2.3. Cadrustații care nu sunt nici pentru trafic, nici pentru zone industriale II.2.3.Informații suplimentare privind stația II.2.3.1. Zona de reprezentativitate (raza). Pentru stații de tip trafic, precizați în schimb lungimea străzii/șoselei pe care stația o reprezintă II.2.3.2. Stații urbane și suburbane II.2.3.3. Stații de tip trafic II.2.3.4. Stații de tip industrial II.2.3.5. Stații de tip cadru rural (subcategorii)
Litera
populația orașului
Litera
volumul estimat al traficului (media anuală a traficului zilnic);
Litera
distanța de la bordură;
Litera
proporția de trafic greu;
Litera
viteza traficului;
Litera
distanța până la fațadele clădirilor și înălțimea acestora (străzi de tip canion);
Litera
lărgimea străzii/șoselei (străzi, altele decât străzile de tip canion).
Litera
tipul de industrie/industrii (nomenclator selectat pentru codurile poluanților atmosferici);
Litera
distanța până la sursă/zona sursă.
Litera
în apropierea unui oraș;
Litera
regională;
Litera
izolată.
Litera
III.INFORMAȚII PRIVIND CONFIGURAREA MĂSURĂTORII PE COMPONENTE III.1.Echipamente III.1.1. Denumire III.1.2. Principiu analitic sau metodă de măsurare III.2.Caracteristicile prelevării de probe III.2.1. Amplasarea punctului de prelevare de probe (fațada clădirii, trotuar, marginea bordurii, curte etc.) III.2.2. Înălțimea punctului de prelevare de probe III.2.3. Timpul de integrare a rezultatelor III.2.4. Timpul de prelevare de probe
Litera
populația orașului
Litera
volumul estimat al traficului (media anuală a traficului zilnic);
Litera
distanța de la bordură;
Litera
proporția de trafic greu;
Litera
viteza traficului;
Litera
distanța până la fațadele clădirilor și înălțimea acestora (străzi de tip canion);
Litera
lărgimea străzii/șoselei (străzi, altele decât străzile de tip canion).
Litera
tipul de industrie/industrii (nomenclator selectat pentru codurile poluanților atmosferici);
Litera
distanța până la sursă/zona sursă.
Litera
în apropierea unui oraș;
Litera
regională;
Litera
izolată.
Anexa 3
ANEXA III PROCEDURA DE VALIDARE A DATELOR ȘI ASIGURAREA CALITĂȚII
Paragraf
ANEXA III
Paragraf
PROCEDURA DE VALIDARE A DATELOR ȘI ASIGURAREA CALITĂȚII
Paragraf
Toate datele transmise sunt considerate valabile.
Paragraf
Statele membre sunt responsabile să se asigure că se aplică o procedură de asigurare a calității care îndeplinește obiectivele generale ale prezentei decizii și în special obiectivele directivelor relevante.
Anexa 4
ANEXA IV CRITERII PENTRU AGREGAREA DATELOR ȘI CALCULUL PARAMETRILOR STATISTICI
Paragraf
ANEXA IV
Paragraf
CRITERII PENTRU AGREGAREA DATELOR ȘI CALCULUL PARAMETRILOR STATISTICI
Paragraf
Aceste criterii privesc în special acceptarea datelor
Paragraf
Dacă directivele comunitare nu au prevăzut criteriile pentru agregarea datelor și calculul parametrilor statistici, se aplică următoarele:
Paragraf
Agregarea datelor
Paragraf
Criteriile pentru calculul valorilor medii orare sau zilnice pentru date pentru un timp de mediere mai mic sunt:
Paragraf
Calculul parametrilor statistici
Paragraf
Raportul dintre numărul datelor validate pentru cele două anotimpuri ale anului avut în vedere nu poate fi mai mare de 2, cele două anotimpuri fiind iarna (din ianuarie până în martie, inclusiv, și din octombrie până în decembrie, inclusiv) și vara (din aprilie până în septembrie, inclusiv).
Litera a
Agregarea datelor
Litera b
Calculul parametrilor statistici
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3