AcasăLegislație UE01997A0611(01)-20200131

Acord între Comunitatea Europeană și Statele Unite Mexicane privind recunoașterea reciprocă și protecția denumirilor de băuturi spirtoase

În vigoare
Tip:Aviz
Publicat:31.01.2020
În vigoare din:31.01.2020
Articole:22
EUR-Lex

Articolul 1

Paragraf
Părțile contractante convin, pe baza principiilor nediscriminării și reciprocității, să faciliteze și să promoveze schimburile comerciale cu băuturi spirtoase între ele.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul acord se aplică produselor care se încadrează la codul 2208 din Convenția internațională privind Sistemul Armonizat de Descriere și Codificare a Mărfurilor.
Paragraf
În sensul prezentului acord, se înțelege prin:
Litera a
băutură spirtoasă originară din, urmată de numele uneia dintre părțile contractante, o băutură spirtoasă care figurează în anexă și este produsă pe teritoriul acelei părți contractante;
Litera b
descriere denumirile utilizate în etichetare, în documentele care însoțesc transportul de băuturi spirtoase, în documentele comerciale, în special în facturi și în documentele de livrare, precum și în publicitate;
Litera c
etichetare ansamblul descrierilor și altor mențiuni, semnelor, desenelor și modelelor sau mărcilor comerciale care caracterizează băuturile spirtoase și care apar pe același recipient, inclusiv pe dispozitivul de închidere sau pe eticheta atașată recipientului și pe învelișul din jurul gâtului sticlelor;
Litera d
prezentare denumirile utilizate pe recipiente și pe dispozitivele de închidere,în etichetare și pe ambalaj;
Litera e
ambalaj învelitorile de protecție, din paie de toate tipurile, cartoanele și casetele, pentru transportul unuia sau mai multor recipiente.

Articolul 3

Paragraf
Sunt protejate următoarele denumiri:
Litera a
în ceea ce privește băuturile spirtoase originare din Comunitate, denumirile prevăzute de anexa I;
Litera b
în ceea ce privește băuturile spirtoase originare din Statele Unite Mexicane, denumirile prevăzute de anexa II.

Articolul 4

Alineatul 1
În Statele Unite Mexicane, denumirile comunitare protejate:
Litera
nu se pot utiliza decât în condițiile prevăzute de actele cu putere de lege și actele administrative ale Comunității și
Litera
sunt rezervate exclusiv băuturilor spirtoase originare din Comunitate cărora li se aplică.
Alineatul 2
În Comunitate, denumirile mexicane protejate:
Litera
nu se pot utiliza decât în condițiile prevăzute de actele cu putere de lege și actele administrative ale Statelor Unite Mexicane și
Litera
sunt rezervate exclusiv băuturilor spirtoase originare din Statele Unite Mexicane cărora li se aplică.
Alineatul 3
Fără a aduce atingere articolelor 22 și 23 din Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală prevăzute de anexa 1C la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului, părțile contractante adoptă toate măsurile necesare, în conformitate cu prezentul acord, pentru a asigura protecția reciprocă a denumirilor menționate la articolul 3 și utilizate pentru desemnarea băuturilor spirtoase originare de pe teritoriul părților contractante. Fiecare parte contractantă furnizează părților interesate mijloacele juridice de prevenire a utilizărilor unei denumiri pentru desemnarea băuturilor spirtoase care nu sunt originare din locul indicat de denumirea în cauză sau din locul în care denumirea în cauză se utilizează în mod tradițional.
Alineatul 4
Părțile contractante nu refuză protecția prevăzută de prezentul articol în circumstanțele menționate la articolul 24 alineatele (4), (5), (6) și (7) din Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală.

Articolul 5

Paragraf
Protecția menționată la articolul 4 se aplică chiar și în cazul în care originea reală a băuturii spirtoase este indicată sau în cazul în care denumirea se utilizează în traducere sau este însoțită de termeni ca varietate, tip, stil, mod, imitație, metodă sau alte expresii analoge, inclusiv simboluri grafice care pot crea confuzii.

Articolul 6

Paragraf
Pentru denumirile omonime ale băuturilor spirtoase, se acordă protecție fiecărei denumiri. Părțile contractante stabilesc condițiile practice în care se va face diferențierea denumirilor omonime în cauză, luând în considerare necesitatea de a asigura tuturor producătorilor un tratament echitabil și de a evita inducerea în eroare a consumatorilor.

Articolul 7

Paragraf
Dispozițiile prezentului acord nu aduc în nici un caz atingere dreptului oricărei persoane de a utiliza, în scopuri comerciale, numele său sau numele predecesorilor săi într-o activitate, cu condiția ca acest nume să nu fie utilizat într-un mod care să inducă în eroare consumatorii.

Articolul 8

Paragraf
Nici o dispoziție din prezentul acord nu obligă o parte contractantă să protejeze o denumire a celeilalte părți contractante care nu este protejată sau a cărei protecție a încetat în țara de origine sau care a căzut în desuetudine.

Articolul 9

Paragraf
Părțile contractante adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura că, în cazurile în care băuturile spirtoase originare din părțile contractante se exportă și se comercializează în afara teritoriului acestora, denumirile protejate ale unei părți contractante menționate de prezentul acord nu se utilizează pentru a desemna și prezenta băuturi spirtoase originare din cealaltă parte contractantă.

Articolul 10

Paragraf
În măsura în care legislația relevantă a părților contractante permite, beneficiul protecției conferite de prezentul acord se extinde la persoanele fizice și juridice, precum și la federațiile, asociațiile și organizațiile de producători, comercianți și consumatori ale căror sedii se află în cealaltă parte contractantă.

Articolul 11

Paragraf
În cazul în care descrierea sau prezentarea unei băuturi spirtoase, în special pe etichetă sau în documentele oficiale sau comerciale sau în publicitate încalcă prezentul acord, părțile contractante aplică măsurile administrative sau introduc acțiuni în justiție, după caz, pentru combaterea concurenței neloiale sau prevenirea oricărei alte forme de utilizare abuzivă a denumirii protejate.

Articolul 12

Paragraf
Prezentul acord se aplică, pe de o parte, teritoriilor în care se aplică Tratatul de instituire a Comunității Europene și în condițiile prevăzute de acest tratat și, pe de altă parte, teritoriului Statelor Unite Mexicane.

Articolul 13

Paragraf
Prezentul acord nu se aplică băuturilor spirtoase:Se consideră a fi cantități mici următoarele:
Litera a
care tranzitează teritoriul uneia dintre părțile contractante sau
Litera b
care sunt originare de pe teritoriul uneia dintre părțile contractante și care fac obiectul unor expedieri între acestea în cantități mici.
Litera a
cantitățile de băuturi spirtoase mai mici sau egale cu 10 litri per călător, aflate în bagajul personal al călătorului;
Litera b
cantitățile de băuturi spirtoase mai mici sau egale cu 10 litri care fac obiectul expedierilor de la o persoană la alta;
Litera c
băuturile spirtoase care fac parte din bunurile casnice ale persoanelor care-și schimbă locuința;
Litera d
cantitățile de băuturi spirtoase importate pentru realizarea de experimente științifice și tehnice până la un hectolitru;
Litera e
băuturile spirtoase importate în regim duty-free destinate misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și organismelor asimilate;
Litera f
băuturile spirtoase care fac parte din proviziile de la bordul mijloacelor de transport internațional.

Articolul 14

Alineatul 1
Părțile contractante numesc fiecare organismele responsabile cu punerea în aplicare a prezentului acord.
Alineatul 2
Părțile contractante își comunică numele și adresele organismelor sus-menționate, în cel târziu două luni de la intrarea în vigoare a prezentului acord. Organismele menționate cooperează strâns și direct.

Articolul 15

Alineatul 1
Dacă unul dintre organismele menționate la articolul 14 are motive să suspecteze că:organismul respectiv informează imediat Comisia și organismul sau organismele competent(e) ale celeilalte părți contractante.
Litera a
o băutură spirtoasă astfel cum a fost definită la articolul 2, care face sau care a făcut obiectul unei tranzacții comerciale între Statele Unite Mexicane și Comunitate, nu respectă prezentul acord sau legislația comunitară sau mexicană aplicabilă băuturilor spirtoase și
Litera b
această încălcare prezintă un interes deosebit pentru cealaltă parte contractantă și ar putea determina măsuri administrative sau acțiuni judiciare,
Alineatul 2
Informațiile ce urmează să fie furnizate în aplicarea alineatului (1) se însoțesc de documente oficiale, comerciale sau de alte documente adecvate, precum și de indicarea tipului de măsuri administrative sau acțiuni judiciare care ar putea fi introduse, dacă este cazul. Informațiile includ, în special, următoarele detalii privind băutura spirtoasă în cauză:
Litera a
producătorul și persoana care depozitează băutura spirtoasă;
Litera b
compoziția băuturii respective;
Litera c
descrierea și prezentarea și
Litera d
detalii privind încălcarea normelor referitoare la producție și comercializare.

Articolul 16

Alineatul 1
Părțile contractante inițiază consultări, dacă una dintre ele consideră că cealaltă nu a îndeplinit o obligație prevăzută de prezentul acord.
Alineatul 2
Partea contractantă care solicită consultarea furnizează celeilalte părți informațiile necesare pentru o examinare amănunțită a cazului în discuție.
Alineatul 3
În cazurile în care orice întârziere ar putea să pericliteze sănătatea umană sau să afecteze eficiența măsurilor de luptă împotriva fraudei, se pot adopta măsuri provizorii de protecție, fără o consultare prealabilă, cu condiția ca, imediat după adoptarea măsurilor respective, să aibă loc consultările.
Alineatul 4
În cazul în care, în urma consultărilor prevăzute la alineatele (1) și (3), părțile contractante nu ajung la un acord, partea care a solicitat consultările sau adoptă măsurile menționate la alineatul (3) poate să adopte măsuri de protecție, astfel încât să permită aplicarea corespunzătoare a prezentului acord.

Articolul 17

Paragraf
Se instituie un comitet mixt, constituit din reprezentanți ai Comunității și ai Statelor Unite Mexicane. Comitetul mixt se reunește la cererea uneia dintre părțile contractante și în conformitate cu cerințele de punere în aplicare a acordului; reuniunile au loc alternativ în Comunitate și în Statele Unite Mexicane.
Paragraf
Comitetul mixt asigură funcționarea corespunzătoare a prezentului acord și examinează toate problemele care pot să apară la punerea în aplicare a acestuia. În special, comitetul mixt poate să facă recomandări care să contribuie la atingerea obiectivelor prezentului acord.

Articolul 18

Alineatul 1
Părțile contractante pot să modifice prezentul acord prin înțelegere reciprocă, pentru a consolida cooperarea în sectorul băuturilor spirtoase.
Alineatul 2
În măsura în care legislația uneia dintre părțile contractante se modifică pentru a proteja alte denumiri decât cele menționate de anexele la prezentul acord, aceste denumiri se includ după încheierea consultărilor, într-un termen rezonabil.

Articolul 19

Alineatul 1
Băuturile spirtoase care, până în momentul intrării în vigoare a prezentului acord, sunt produse, denumite și prezentate legal, dar care sunt interzise de prezentul acord, pot fi comercializate de către comercianții cu ridicata pe o perioadă de un an de la intrarea în vigoare a acordului și de către comercianții cu amănuntul până la epuizarea stocurilor. Băuturile spirtoase care fac obiectul prezentului acord nu vor mai putea fi produse în afara granițelor regiunilor lor de origine de la intrarea în vigoare a acestuia.
Alineatul 2
Comercializarea băuturile spirtoase produse, denumite și prezentate conform prezentului acord, dar ale căror descriere și prezentare încetează să se conformeze prezentului acord în urma unei modificări a acestuia, poate continua până la epuizarea stocurilor, cu excepția cazului în care părțile contractante convin altfel.

Articolul 20

Paragraf
Anexele la prezentul acord constituie parte integrantă a acestuia.

Articolul 21

Paragraf
Prezentul acord este redactat în dublu exemplar în limbile daneză, engleză, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, olandeză, portugheză, spaniolă și suedeză, fiecare text fiind în mod egal autentic.

Articolul 22

Paragraf
Prezentul acord intră în vigoare în prima zi din a doua lună care urmează datei la care părțile contractante își notifică în scris îndeplinirea procedurilor necesare în acest scop.
Paragraf
Fiecare dintre părțile contractante poate denunța prezentul acord cu un preaviz de un an în scris, adresat celeilalte părți contractante.
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Paragraf
Hecho en Bruselas, el veintisiete de mayo de mil novecientos noventa y siete.Udfęrdiget i Bruxelles den syvogtyvende maj nitten hundrede og syvoghalvfems.Geschehen zu Brüssel am siebenundzwanzigsten Mai neunzehnhundertsiebenundneunzig.Done at Brussels on the twenty-seventh day of May in the year one thousand nine hundred and ninety-seven.Εγιυε στις βρυξλλζ στις εικοσι εφτα Μαισυ χιλα ευυιακόσια ευευηυπυτα επτα.Fait ą Bruxelles, le vingt-sept mai mil neuf cent quatre-vingt-dix-sept.Fatto a Bruxelles, addģ ventisette maggio millenovecentonovantasette.Gedaan te Brussel, de zevenentwintigste mei negentienhonderd zevenennegentig.Feito em Bruxelas, em vinte e sete de Maio de mil novecentos e noventa e sete.Tehty Brysselissä kahdentenakymmenentenäseitsemäntenä päivänä toukokuuta vuonna tuhatyhdeksänsataayhdeksänkymmentäseitsemän.Som skedde i Bryssel den tjugosjunde maj nittonhundranittiosju.Por la Comunidad EuropeaFor Det Europęiske FęllesskabFür die Europäische GemeinschaftΓια τπυ Ευρφπαικη ΚοιοτηταFor the European CommunityPour la Communauté européennePer la Comunitą europeaVoor de Europese GemeenschapPela Comunidade EuropeiaEuroopan yhteisön puolestaPå Europeiska gemenskapens vägnarPor el Gobierno de los Estados Unidos Mexicanos