Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 90/539/CEE a Consiliului din 15 octombrie 1990 privind condițiile de sănătate animală care reglementează schimburile intracomunitare și importurile din țări terțe de păsări de curte și de ouă pentru incubație, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 92/65/CEE, în special articolul 22 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere Directiva 91/494/CEE a Consiliului din 26 iunie 1991 privind condițiile de sănătate animală care reglementează schimburile intracomunitare și importurile din țările terțe de carne proaspătă de pasăre, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 92/116/CEE, în special articolul 10 alineatul (2),
Paragraf
întrucât păsările, ouăle de incubație și carnea de pasăre care provin din țările terțe trebuie să fie indemne de pesta aviară și boala Newcastle; întrucât este necesar să se stabilească criteriile pentru clasificarea țărilor terțe în mod corespunzător;
Paragraf
întrucât criteriile de clasificare pentru țările terțe trebuie stabilite luându-se în considerare prevederile privind statele membre, stabilite în Directivele 92/40/CEE și 92/66/CEE ale Consiliului;
Paragraf
întrucât măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului veterinar permanent,
Articolul 1
Paragraf
În sensul prezentei decizii:
Litera a
prin pesta aviară se înțelege infecția definită la capitolul I din anexa A;
Litera b
prin boala Newcastle se înțelege infecția definită la capitolul II din anexa A;
Litera c
prin vaccin recunoscut se înțelege orice vaccin împotriva bolii Newcastle care îndeplinește criteriile stabilite în anexa B;
Litera d
prin vaccinare de urgență se înțelege vaccinarea utilizată ca mijloc de combatere a bolii, care urmează unuia sau mai multor focare și care se efectuează:
Litera i
împotriva pestei aviare prin folosirea oricărui vaccin;
Litera ii
împotriva bolii Newcastle prin folosirea vaccinurilor nerecunoscute;
Litera e
prin politică sanitară de sacrificare se înțelege aplicarea, în cazul focarelor de pestă aviară sau boală Newcastle, a măsurilor prevăzute la anexa C;
Litera f
prin parte a teritoriului se înțelege o parte a unei țări terțe de mărime suficientă, care este bine definită geografic sau administrativ, luându-se în considerare situația epizootologică.
Articolul 2
Paragraf
O țară terță este clasificată ca indemnă de pestă aviară și boală Newcastle dacă întrunește următoarele criterii generale:
Litera a
trebuie să aibă o structură sanitar-veterinară generală care să permită monitorizarea adecvată a efectivelor de păsări;
Litera b
trebuie să aibă legislația care să desemneze pesta aviară și boala Newcastle ca boli cu notificare obligatorie pentru toate speciile de păsări domestice și pentru toate păsările ținute în captivitate;
Litera c
trebuie să se angajeze să examineze îndeaproape orice suspiciune de boală;
Litera d
dacă există suspiciuni, trebuie să trimită mostre din fiecare virus sau paramixovirus al pestei aviare depistat la un laborator specific care efectuează testări în conformitate cu procedura prevăzută la anexa A;
Litera e
trebuie să aibă la dispoziție capacitate de laborator în propriile sale laboratoare oficiale sau să aibă o convenție în acest sens cu alte laboratoare naționale de testare rapidă;
Litera f
trebuie să transmită Comisiei o listă a acestor laboratoare, precum și o descriere a metodelor folosite pentru diagnosticul și patotipizarea gripei aviare și a bolii Newcastle și trebuie să permită verificarea acestora de către experți ai Comunității;
Litera g
pentru fiecare focar inițial, trebuie să trimită izolate virale la laboratorul de referință CE din Weybridge (Addlestone, Regatul Unit);
Litera h
trebuie să notifice Comisiei, în interval de 24 de ore de la confirmare, focarele inițiale din fiecare parte a teritoriului anterior indemnă de boală;
Litera i
trebuie să transmită Comisiei, cel puțin lunar în cazul apariției unor focare de boală ulterioare, un raport cu privire la situația patologică;
Litera j
în cazul în care vaccinarea împotriva pestei aviare și/sau bolii Newcastle nu este interzisă, trebuie să controleze oficial producerea, testarea și distribuția vaccinurilor;
Litera k
trebuie să comunice Comisiei caracteristicile fiecărei tulpini folosite la producerea vaccinurilor împotriva pestei aviare și bolii Newcastle.
Articolul 3
Alineatul 1
Fără a aduce atingere criteriilor generale stabilite la articolul 2, o țară terță este clasificată ca indemnă de pestă aviară în cazul în care:
Litera a
nu au apărut focare de boală la păsările domestice de pe teritoriul său timp de cel puțin 36 de luni și
Litera b
nu s-au efectuat vaccinări împotriva virusurilor pestei aviare din același subtip ca și cele în cazul cărora este cunoscută existența unor virusuri înalt patogene (în mod curent subtipurile H5 și H7), timp de cel puțin 12 luni.
Alineatul 2
În cazul în care se practică o politică sanitară de sacrificare pentru combaterea bolii și fără a aduce atingere alineatului (1) litera (b), perioada de 36 de luni menționată la alineatul (1) litera (a) se reduce la:
Litera a
6 luni, dacă nu s-au efectuat vaccinări de urgență;
Litera b
12 luni, dacă s-au efectuat vaccinări de urgență, cu condiția să fi trecut încă o perioadă de 12 luni de la finalizarea în mod oficial a vaccinărilor.
Articolul 4
Alineatul 1
Fără a aduce atingere criteriilor generale stabilite la articolul 2, o țară terță este clasificată ca indemnă de boala Newcastle pentru prima dată dacă:
Litera a
nu au apărut focare de boală la păsările de pe teritoriul său timp de cel puțin 36 de luni și
Litera b
nu s-au efectuat vaccinări împotriva bolii Newcastle prin folosirea de vaccinuri nerecunoscute timp de cel puțin 12 luni.
Alineatul 2
Dacă se practică o politică sanitară de sacrificare pentru combaterea bolii și fără a aduce atingere alineatului (1) litera (b), perioada de 36 de luni menționată la alineatul (1) litera (a) se reduce la:
Litera a
6 luni, dacă nu s-au efectuat vaccinări de urgență;
Litera b
12 luni, dacă s-au efectuat vaccinări de urgență, cu condiția să fi trecut încă 12 luni de la finalizarea în mod oficial a vaccinărilor.
Alineatul 3
Prin derogare de la alineatul (1) litera (a) și alineatul (2) litera (a), o țară terță este clasificată ca fiind indemnă de boala Newcastle dacă criteriile stabilite la alineatele (1) și (2) sunt îndeplinite numai pentru efectivele de păsări comerciale.
Alineatul 4
Prin derogare de la alineatul (1) litera (b) și alineatul (2) litera (b), țara terță este clasificată ca indemnă de boala Newcastle dacă permite folosirea vaccinurilor împotriva bolii, care, cu toate că îndeplinesc criteriile generale stabilite în anexa B pentru vaccinuri, nu îndeplinesc criteriile specifice ale acesteia.
Articolul 4a
Paragraf
Dispozițiile articolului 22 alineatul (1) din Directiva 90/539/CEE și ale articolelor 3 și 4 din prezenta decizie se aplică mutatis mutandis părților din teritoriile care îndeplinesc cerințele prevăzute de aceasta cu condiția prezentării unor garanții satisfăcătoare:
Litera
restricții de deplasare față de alte părți ale teritoriului care sunt indemne de gripa aviară și de boala Newcastle;
Litera
screening serologic, atunci când este necesar;
Litera
alte măsuri posibile.
Articolul 5
Paragraf
Prezenta decizie se aplică de la 1 octombrie 1993.
Articolul 6
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Anexa 1
ANEXA ADEFINIȚIILE PENTRU PESTA AVIARĂ ȘI BOALA NEWCASTLE
Paragraf
ANEXA A
Paragraf
DEFINIȚIILE PENTRU PESTA AVIARĂ ȘI BOALA NEWCASTLE
Paragraf
CAPITOLUL I
Paragraf
Pesta aviară
Paragraf
Prin pestă aviară se înțelege o infecție a păsărilor produsă de orice virus pestal de tip A care are un indice de patogenitate intravenoasă (IPIV) la puii de șase săptămâni mai mare de 1,2 sau orice infecție cu virusul pestal de tip A din subtipul H5 sau H7 la care secvențierea nucleotidelor a demonstrat prezența de aminoacizi de bază multipli pe partea de clivaj a hemaglutininei.
Paragraf
IPIV trebuie determinat în conformitate cu următoarea metodă:
Paragraf
Indicele de patogenitate intravenoasă (IPIV)
Paragraf
Lichidul alantoamniotic infectant de la nivelul de pasaj cel mai scăzut disponibil, preferabil de la izolarea inițială fără nici o selecție, se diluează în 101 ser fiziologic izoton steril.
Paragraf
0,1 ml virus diluat se injectează pe cale intravenoasă la fiecare din cei 10 pui cu vârsta de șase săptămâni (trebuie folosite păsări indemne de germeni patogeni).
Paragraf
Păsările se examinează la intervale de 24 de ore timp de 10 zile.
Paragraf
La fiecare observație, fiecare pasăre se înregistrează ca normală (0), bolnavă (1), grav bolnavă (2) sau moartă (3).
Paragraf
Se înregistrează rezultatele și se calculează indicele după exemplul de mai jos:
Paragraf
CAPITOLUL II
Paragraf
Boala Newcastle
Paragraf
Prin boală Newcastle se înțelege o infecție a păsărilor provocată de orice tulpină aviară de paramixovirus de tip 1 cu un indice de patogenitate intracerebrală (IPIC) la puii de o zi mai mare de 0,7.
Paragraf
IPIC trebuie stabilit în conformitate cu următoarea metodă:
Paragraf
Testul indicelui de patogenitate intracerebrală
Paragraf
Lichidul alantoamniotic infectant proaspăt recoltat (titrul HA trebuie să fie mai mare de 24) se diluează 1:10 în ser fiziologic izoton steril (nu trebuie folosite antibiotice).
Paragraf
0,05 ml din virusul diluat se injectează pe cale intracerebrală la fiecare din cei 10 pui în vârstă de șase săptămâni (respectiv 24-40 ore după incubare). Puii de găină trebuie incubați din ouă obținute de la un efectiv de păsări indemn de germeni patogeni specifici.
Paragraf
Păsările se examinează la intervale de 24 de ore timp de opt zile.
Paragraf
La fiecare observație, fiecare pasăre primește un scor, după cum urmează: 0 = normală, 1 = bolnavă, 2 = moartă.
Paragraf
Indicele se calculează după exemplul următor:
Anexa 2
ANEXA BCRITERII PENTRU VACCINURILE RECUNOSCUTE
Paragraf
ANEXA B
Paragraf
CRITERII PENTRU VACCINURILE RECUNOSCUTE
Paragraf
Criterii generale
Paragraf
Vaccinurile trebuie înregistrate de către autoritățile competente din țara terță înainte de a se permite distribuirea și folosirea lor. Pentru această înregistrare, autoritățile competente trebuie să se bazeze pe un dosar complet care să conțină date privind eficacitatea și inocuitatea; pentru vaccinurile importate, autoritățile competente se pot baza pe datele verificate de către autoritățile competente din țara în care se produce vaccinul, cu condiția ca aceste verificări să fie efectuate în conformitate cu standardele acceptate pe plan internațional.
Paragraf
Pe lângă aceasta, importul sau producerea și distribuirea vaccinurilor trebuie controlate de către autoritățile competente din țara terță în cauză.
Paragraf
Înainte de autorizarea distribuirii, fiecare șarjă de vaccin trebuie testată pentru inocuitate, în special în privința atenuării sau inactivării și a absenței agenților contaminanți nedoriți, și pentru eficacitate de către autoritățile competente.
Paragraf
Criterii specifice
Paragraf
Vaccinurile vii atenuate împotriva bolii Newcastle se prepară dintr-o tulpină de virus al bolii Newcastle la care a fost testată tulpina mamă, demonstrându-se că are un indice de patogenitate intracerebrală (IPIC) de:
Paragraf
fie
Paragraf
mai puțin de 0,4 dacă, la testul IPIC, fiecărei păsări i se administrează minimum 107 EID50,
Paragraf
fie
Paragraf
mai puțin de 0,5 dacă, la testul IPIC, fiecărei păsări i se administrează minimum 108 EID50.
Paragraf
Vaccinurile inactivate împotriva bolii Newcastle se prepară din tulpină de virus al bolii Newcastle cu un indice de patogenitate intracerebrală (IPIC) la puii de o zi mai mic de 0,7 dacă, la testul IPIC, se administrează la fiecare pasăre minimum 108 EID50.
Litera A

Litera B
Pe lângă aceasta, importul sau producerea și distribuirea vaccinurilor trebuie controlate de către autoritățile competente din țara terță în cauză.
Litera C
Înainte de autorizarea distribuirii, fiecare șarjă de vaccin trebuie testată pentru inocuitate, în special în privința atenuării sau inactivării și a absenței agenților contaminanți nedoriți, și pentru eficacitate de către autoritățile competente.
Litera A
Vaccinurile vii atenuate împotriva bolii Newcastle se prepară dintr-o tulpină de virus al bolii Newcastle la care a fost testată tulpina mamă, demonstrându-se că are un indice de patogenitate intracerebrală (IPIC) de:
Litera i
mai puțin de 0,4 dacă, la testul IPIC, fiecărei păsări i se administrează minimum 107 EID50,
Litera ii
mai puțin de 0,5 dacă, la testul IPIC, fiecărei păsări i se administrează minimum 108 EID50.
Litera B
Vaccinurile inactivate împotriva bolii Newcastle se prepară din tulpină de virus al bolii Newcastle cu un indice de patogenitate intracerebrală (IPIC) la puii de o zi mai mic de 0,7 dacă, la testul IPIC, se administrează la fiecare pasăre minimum 108 EID50.
Litera i
mai puțin de 0,4 dacă, la testul IPIC, fiecărei păsări i se administrează minimum 107 EID50,
Litera ii
mai puțin de 0,5 dacă, la testul IPIC, fiecărei păsări i se administrează minimum 108 EID50.
Anexa 3
ANEXA CMĂSURI MINIMALE CARE TREBUIE APLICATE DACĂ SE PRACTICĂ SACRIFICAREA SANITARĂ ÎN VEDEREA ELIMINĂRII FOCARELOR DE PESTĂ AVIARĂ SAU BOALĂ NEWCASTLE
Paragraf
ANEXA C
Paragraf
MĂSURI MINIMALE CARE TREBUIE APLICATE DACĂ SE PRACTICĂ SACRIFICAREA SANITARĂ ÎN VEDEREA ELIMINĂRII FOCARELOR DE PESTĂ AVIARĂ SAU BOALĂ NEWCASTLE
Paragraf
În caz de suspiciune, exploatația în cauză trebuie plasată sub supraveghere oficială. Acest lucru înseamnă mai ales că:
Paragraf
se prelevează fără întârziere toate mostrele necesare și se trimit pentru diagnostic la un laborator desemnat de autoritățile competente;
Paragraf
se ține evidența tuturor categoriilor de păsări din exploatație, indicându-se numărul păsărilor moarte și bolnave; această evidență trebuie ținută la zi, recomandându-se verificarea ei la fiecare vizită oficială;
Paragraf
toate păsările se țin izolate și, dacă este posibil, în perimetrul în care trăiesc;
Paragraf
nu este permisă intrarea sau ieșirea păsărilor din exploatație;
Paragraf
circulația persoanelor, vehiculelor, materialelor etc. spre și dinspre exploatație trebuie să facă obiectul autorizării oficiale;
Paragraf
ouăle de masă pot părăsi exploatația după o dezinfecție adecvată sau pot fi trimise direct la o instalație unde sunt supuse unui tratament termic;
Paragraf
trebuie utilizate mijloace corespunzătoare de dezinfecție la intrările în clădirile care adăpostesc păsări și la intrarea în exploatație ca atare;
Paragraf
trebuie efectuată o anchetă epizoologică pentru a depista sursa de infecției și eventuala răspândire a acesteia;
Paragraf
este posibil să fie necesară și plasarea sub supraveghere oficială a incintelor de contact infectate, respectiv cele cunoscute de la ancheta indicată la literq (g).
Paragraf
Imediat ce prezența bolii într-o exploatație este confirmată în mod oficial, se iau următoarele măsuri în completarea celor menționate la punctul 1:
Paragraf
toate păsările din exploatație se sacrifică pe loc; carcasele și ouăle lor se distrug; aceste operațiuni trebuie efectuate pentru a reduce riscul răspândirii bolii;
Paragraf
orice substanță sau reziduu care s-ar putea contamina se distrug sau se tratează astfel încât să se asigure distrugerea oricăror virusuri prezente;
Paragraf
carnea de la păsările sacrificate în perioada presupusă de incubație trebuie depistată și distrusă;
Paragraf
ouăle de incubație depuse în perioada presupusă de incubație trebuie depistate și distruse; păsările care provin din aceste ouă trebuie plasate sub supraveghere oficială;
Paragraf
după operațiunile de sacrificare și distrugere, incintele trebuie curățate și dezinfectate minuțios;
Paragraf
nici o pasăre nu trebuie reintrodusă în exploatație timp de cel puțin 21 de zile de la finalizarea operațiunilor de dezinfecție.
Paragraf
Operațiunile menționate la punctul 2 se pot limita la părți din exploatație care formează o unitate epizoologică, dacă există garanțiile necesare privind evitarea răspândirii bolii la unitățile neinfectate din exploatație.
Paragraf
În jurul focarelor de boală confirmate se asigură o zonă de protecție cu o rază minimă de trei kilometri, precum și o zonă de supraveghere cu o rază minimă de 10 km. În aceste zone se aplică măsuri suspensive și controlul circulației păsărilor timp de cel puțin 21 de zile după finalizarea operațiunilor de dezinfecție a exploatației infectate. Înainte de ridicarea măsurilor în aceste zone, autoritățile trebuie să efectueze anchetele necesare și să ia mostre din exploatațiile de păsări pentru a confirma faptul că boala nu mai este prezentă în regiunea respectivă.
Paragraf
Operațiunile menționate în prezenta anexă trebuie efectuate de către sau sub supravegherea autorităților sanitar-veterinare oficiale.
Litera a
se prelevează fără întârziere toate mostrele necesare și se trimit pentru diagnostic la un laborator desemnat de autoritățile competente;
Litera b
se ține evidența tuturor categoriilor de păsări din exploatație, indicându-se numărul păsărilor moarte și bolnave; această evidență trebuie ținută la zi, recomandându-se verificarea ei la fiecare vizită oficială;
Litera c
toate păsările se țin izolate și, dacă este posibil, în perimetrul în care trăiesc;
Litera d
nu este permisă intrarea sau ieșirea păsărilor din exploatație;
Litera e
circulația persoanelor, vehiculelor, materialelor etc. spre și dinspre exploatație trebuie să facă obiectul autorizării oficiale;
Litera f
ouăle de masă pot părăsi exploatația după o dezinfecție adecvată sau pot fi trimise direct la o instalație unde sunt supuse unui tratament termic;
Litera g
trebuie utilizate mijloace corespunzătoare de dezinfecție la intrările în clădirile care adăpostesc păsări și la intrarea în exploatație ca atare;
Litera h
trebuie efectuată o anchetă epizoologică pentru a depista sursa de infecției și eventuala răspândire a acesteia;
Litera i
este posibil să fie necesară și plasarea sub supraveghere oficială a incintelor de contact infectate, respectiv cele cunoscute de la ancheta indicată la literq (g).
Litera a
toate păsările din exploatație se sacrifică pe loc; carcasele și ouăle lor se distrug; aceste operațiuni trebuie efectuate pentru a reduce riscul răspândirii bolii;
Litera b
orice substanță sau reziduu care s-ar putea contamina se distrug sau se tratează astfel încât să se asigure distrugerea oricăror virusuri prezente;
Litera c
carnea de la păsările sacrificate în perioada presupusă de incubație trebuie depistată și distrusă;
Litera d
ouăle de incubație depuse în perioada presupusă de incubație trebuie depistate și distruse; păsările care provin din aceste ouă trebuie plasate sub supraveghere oficială;
Litera e
după operațiunile de sacrificare și distrugere, incintele trebuie curățate și dezinfectate minuțios;
Litera f
nici o pasăre nu trebuie reintrodusă în exploatație timp de cel puțin 21 de zile de la finalizarea operațiunilor de dezinfecție.
Anexa 4
ANEXA DGARANȚII SUPLIMENTARE CARE TREBUIE INCLUSE ÎN CERTIFICATUL DE SĂNĂTATE ANIMALĂ PENTRU IMPORTUL ÎN COMUNITATE DE CARNE PROASPĂTĂ DE PASĂRE PROVENIND DIN ȚĂRILE TERȚE ATUNCI CAND SE APLICĂ ARTICOLUL 4 ALINEATUL (3) DIN DECIZIA 93/342/CEE
Paragraf
ANEXA D
Paragraf
GARANȚII SUPLIMENTARE CARE TREBUIE INCLUSE ÎN CERTIFICATUL DE SĂNĂTATE ANIMALĂ PENTRU IMPORTUL ÎN COMUNITATE DE CARNE PROASPĂTĂ DE PASĂRE PROVENIND DIN ȚĂRILE TERȚE ATUNCI CAND SE APLICĂ ARTICOLUL 4 ALINEATUL (3) DIN DECIZIA 93/342/CEE
Paragraf
Efectivul de păsări sacrificate de la care provine carnea,
Paragraf
A se șterge, după caz.
Paragraf
A se șterge, după caz.
Paragraf
a fost supus, în momentul sacrificării, pe baza unei mostre randomizate de raclate din cloacă, prelevate de la cel puțin 60 de păsări din fiecare efectiv, unui test de izolare virală pentru boala Newcastle, la care nu s-a depistat nici un paramixovirus aviar cu indice de patogenitate intracerebrală (IPIC) mai mare de 0,4 și
Paragraf
nu au intrat în contact, timp de 30 de zile înainte de sacrificare, cu alte păsări care nu întrunesc garanțiile menționate la literele (a) și (b).
Litera a
Litera i
fie nu a fost vaccinat cu vaccinuri împotriva bolii Newcastle care nu întrunesc cerințele specifice de la punctul 2 din anexa B la Decizia 93/342/CEE;
Litera ii
fie a fost vaccinat cu vaccinuri care nu îndeplinesc cerințele specifice de la punctul 2 din anexa B la Decizia 93/342/CEE, cu minimum 30 de zile înainte de sacrificare și

Anexa 5
ANEXA EGARANȚII SUPLIMENTARE CARE SUNT INCLUSE ÎN CERTIFICATUL DE SĂNĂTATE ANIMALĂ PENTRU IMPORTUL ÎN COMUNITATE DE PĂSĂRI VII SAU OUĂ DE INCUBAȚIE DIN PROVENIND DIN ȚĂRILE TERȚE ATUNCI CAND SE APLICĂ ARTICOLUL 4 ALINEATUL (4) DIN DECIZIA 93/342/CEE
Paragraf
ANEXA E
Paragraf
GARANȚII SUPLIMENTARE CARE SUNT INCLUSE ÎN CERTIFICATUL DE SĂNĂTATE ANIMALĂ PENTRU IMPORTUL ÎN COMUNITATE DE PĂSĂRI VII SAU OUĂ DE INCUBAȚIE DIN PROVENIND DIN ȚĂRILE TERȚE ATUNCI CAND SE APLICĂ ARTICOLUL 4 ALINEATUL (4) DIN DECIZIA 93/342/CEE
Paragraf
Numele țării de origine.
Paragraf
A se șterge trimiterea care nu este necesară.

nu au intrat în contact, în perioada de 12 luni sau respectiv 60 de zile, menționată la litera (a) punctul (i) sau litera (a) punctul (ii), cu alte păsări care nu întrunesc garanțiile menționate la litera (a) punctul (i) sau litera (a) punctul (ii);
Paragraf
au fost supravegheate oficial în exploatația de origine în perioada de 14 zile menționată la litera (a) punctul (ii) și,
Paragraf
dacă este vorba despre exportul puilor de o zi, ouăle de incubație din care au ieșit nu au intrat în contact, în zona de incubație, sau în timpul transportului, cu ouă sau păsări care nu întrunesc garanțiile menționate mai sus.
Litera
păsările vii,
Litera
păsările de reproducție de la care provin ouăle de incubație/puii de o zi
Litera a
Litera i
fie nu au fost vaccinate cu aceste vaccinuri timp de cel puțin 12 luni,
Litera ii
fie au fost vaccinate cu aceste vaccinuri în interval de 12 luni, dar cu minimum 60 de zile înainte de expediere sau de colectarea ouălor de incubație, caz în care păsările din efectivul de origine au fost supuse, în interval de 14 zile înainte de expediere sau de colectarea ouălor, pe baza unei mostre randomizate de raclate din cloacă, prelevate de la cel puțin 60 de păsări din fiecare efectiv vizat, unui test de izolare virală pentru boala Newcastle, la care nu s-a depistat nici un paramixovirus aviar cu indice de patogenitate intracerebrală (IPIC) mai mare de 0,4 și

Anexa 6
ANEXA FGARANȚII SUPLIMENTARE CARE SUNT INCLUSE ÎN CERTIFICATUL DE SĂNĂTATE ANIMALĂ PENTRU IMPORTUL ÎN COMUNITATE DE CARNE PROASPĂTĂ DE PASĂRE PROVENIND DIN ȚĂRILE TERȚE ATUNCI CAND SE APLICĂ ARTICOLUL 4 ALINEATUL (4) DIN DECIZIA 93/342/CEE
Paragraf
ANEXA F
Paragraf
GARANȚII SUPLIMENTARE CARE SUNT INCLUSE ÎN CERTIFICATUL DE SĂNĂTATE ANIMALĂ PENTRU IMPORTUL ÎN COMUNITATE DE CARNE PROASPĂTĂ DE PASĂRE PROVENIND DIN ȚĂRILE TERȚE ATUNCI CAND SE APLICĂ ARTICOLUL 4 ALINEATUL (4) DIN DECIZIA 93/342/CEE
Paragraf
Numele țării de origine.
Paragraf
A se șterge trimiterea care nu este necesară.
Paragraf
A se șterge trimiterea care nu este necesară.
Paragraf
nu au intrat în contact, în perioada de 12 luni sau, respectiv, 60 de zile, menționată la litera (a) punctul (i) sau litera (a) punctul (ii), cu alte păsări care nu întrunesc garanțiile menționate la litera (a) punctul (i) sau litera (a) punctul (ii).
Litera a
Litera i
fie nu au fost vaccinate cu aceste vaccin în interval de cel puțin 12 luni;
Litera ii
fie au fost vaccinate cu aceste vaccinuri în interval de 12 luni, dar cu minimum 30 de zile înainte de sacrificare, caz în care păsările din efectivul de origine au fost supuse sacrificării, pe baza unei mostre randomizate de raclate din cloacă, prelevate de la cel puțin 60 de păsări din fiecare efectiv vizat, unui test de izolare virală pentru boala Newcastle, la care nu s-a depistat nici un paramixovirus aviar cu indice de patogenitate intracerebrală (IPIC) mai mare de 0,4 și

Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2