Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
în cooperare cu Parlamentul European,
Paragraf
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social,
Paragraf
întrucât fabricarea și comerțul alimentelor congelate rapid destinate alimentației umane, denumite în continuare alimente congelate rapid, ocupă un loc din ce în ce mai important în Comunitate;
Paragraf
întrucât diferențele existente între legislațiile naționale referitoare la alimentele congelate rapid împiedică libera circulație a acestora; întrucât ele pot crea condiții de concurență inegale și au, din această cauză, un efect direct asupra instituirii și funcționării pieței comune;
Paragraf
întrucât este, așadar, necesară apropierea acestor legislații;
Paragraf
întrucât este necesar, în acest scop, să se acorde cel mai extins domeniu de aplicare normelor comunitare, extinzându-l la toate alimentele congelate rapid destinate alimentației umane și incluzând nu numai produsele destinate a fi livrate ca atare consumatorului final, precum și restaurantelor, spitalelor, cantinelor și colectivităților similare, ci și pe cele care trebuie să facă obiectul transformărilor sau prelucrărilor ulterioare;
Paragraf
întrucât, totuși, aceste norme nu trebuie să se aplice unor produse care nu sunt prezentate în comerț ca alimente congelate rapid;
Paragraf
întrucât este necesar, în orice caz, să se stabilească criterii generale pe care trebuie să le îndeplinească orice aliment congelat rapid;
Paragraf
întrucât, prin urmare, dacă este necesar, vor putea să fie stabilite dispoziții particulare pentru anumite grupe de alimente congelate rapid, care să completeze criteriile generale în conformitate cu procedura aplicabilă fiecăruia dintre aceste grupuri;
Paragraf
întrucât congelarea rapidă are drept scop păstrarea caracteristicilor intrinsece ale alimentelor printr-un proces de congelare rapidă și întrucât este necesar să se atingă, în toate punctele produsului, o temperatură egală cu sau mai mică de –18 °C;
Paragraf
întrucât, la o temperatură de –18 °C, orice activitate microbiologică care ar putea altera calitatea unui produs alimentar este suspendată și întrucât rezultă de aici necesitatea de a menține cel puțin această temperatură, cu o anumită toleranță inevitabilă din punct de vedere tehnic, în timpul depozitării și distribuirii alimentelor congelate rapid înainte de punerea în vânzare către consumatorul final;
Paragraf
întrucât unele creșteri ale temperaturii sunt inevitabile din motive tehnice și întrucât ele pot fi astfel tolerate, cu condiția să nu dăuneze calității produselor, ceea ce se poate asigura prin respectarea bunelor practici de depozitare și de distribuție, ținând seama, în special, de nivelul de rotație a stocurilor;
Paragraf
întrucât performanțele anumitor echipamente tehnice utilizate în prezent pentru distribuția locală a alimentelor congelate rapid nu sunt de natură să asigure în toate cazurile respectarea integrală a limitelor de temperatură impuse prin prezenta directivă și întrucât trebuie deci să se prevadă un regim tranzitoriu care să permită amortizarea normală a materialului existent;
Paragraf
întrucât prezenta directivă se poate limita la enunțarea obiectivelor care trebuie atinse în ceea ce privește atât echipamentul utilizat pentru operația de congelare rapidă, cât și temperaturile care trebuie respectate în instalațiile și echipamentele de antrepozitare, de manipulare, de transport și de distribuție;
Paragraf
întrucât le revine statelor membre obligația de a se asigura, prin intermediul controalelor oficiale, că materialul utilizat răspunde acestor obiective;
Paragraf
întrucât asemenea controale fac inutil orice sistem de certificare oficială pentru schimburile comerciale;
Paragraf
întrucât este de dorit să se prevadă posibilitatea de a utiliza fluide criogene, ceea ce presupune contactul lor cu alimentele congelate rapid; întrucât aceste fluide trebuie deci să fie suficient de inerte pentru a nu ceda alimentelor constituenți într-o cantitate care ar putea prezenta un pericol pentru sănătatea umană, produce o modificare inacceptabilă a compoziției alimentelor sau altera caracterele lor organoleptice;
Paragraf
întrucât, pentru a atinge acest obiectiv, este necesar să se stabilească lista substanțelor respective și să se fixeze criteriile de puritate, precum și condițiile utilizării lor;
Paragraf
întrucât alimentele congelate rapid destinate consumatorului final, precum și restaurantelor, spitalelor, cantinelor și altor colectivități similare sunt supuse, în ceea ce privește etichetarea lor, normelor stabilite prin Directiva 79/112/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1978 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la etichetarea, prezentarea și publicitatea produselor alimentare destinate consumatorului final, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 86/197/CEE; întrucât prezenta directivă poate, prin urmare, să se limiteze la a prevedea mențiuni specifice în cazul alimentelor congelate rapid;
Paragraf
întrucât, în scopul de a facilita schimburile, este necesar să se stabilească, de asemenea, norme de etichetare a alimentelor congelate rapid care nu sunt destinate a fi livrate ca atare consumatorului final, nici restaurantelor, spitalelor, cantinelor și altor colectivități similare;
Paragraf
întrucât, pentru a simplifica și a accelera procedura, este necesar să se încredințeze Comisiei adoptarea de măsuri de aplicare cu caracter tehnic;
Paragraf
întrucât, în toate cazurile pentru care Consiliul împuternicește Comisia să pună în aplicare normele stabilite în domeniul produselor alimentare, trebuie să se prevadă o procedură care să instaureze o cooperare strânsă între statele membre și Comisie în cadrul Comitetului permanent pentru produse alimentare, instituit prin Decizia 69/414/CEE a Consiliului,
Articolul 1
Alineatul 1
Prezenta directivă se aplică produselor congelate rapid destinate alimentației umane, denumite în continuare alimente congelate rapid.
Alineatul 2
În înțelesul prezentei directive, alimente congelate rapid înseamnă produsele alimentare:
Litera
care au fost supuse unui proces corespunzător de congelare numit congelare rapidă, care permite depășirea cât mai rapidă, în funcție de natura produsului, a zonei de cristalizare maximă, având drept efect faptul că temperatura produsului în toate punctele sale – după stabilizarea termică – este menținută fără întrerupere la valori egale cu sau mai mici decât –18 °C și
Litera
care sunt comercializate astfel încât să indice că ele posedă această caracteristică.
Alineatul 3
Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor comunitare cu privire la:
Litera a
organizarea comună a piețelor în domeniile agriculturii și pescuitului;
Litera b
igiena veterinară.
Articolul 2
Paragraf
Numai produsele definite la articolul 1 alineatul (2) pot să poarte denumirile prevăzute la articolele 8 și 9.
Articolul 3
Alineatul 1
Materiile prime utilizate pentru fabricarea alimentelor congelate rapid trebuie să fie de calitate bună, originală și comercială și să prezinte gradul necesar de prospețime.
Alineatul 2
Prepararea produselor care trebuie tratate și congelarea rapidă pot fi efectuate fără întârziere, cu ajutorul unui echipament tehnic corespunzător, astfel încât să se reducă la minimum modificările chimice, biochimice și microbiologice.
Articolul 4
Paragraf
Mediile criogene a căror utilizare în contact direct cu alimentele congelate rapid este autorizată, cu excepția tuturor celorlalte, sunt următoarele:
Litera
aerul;
Litera
azotul;
Litera
anhidrida carbonică.
Paragraf
Prin derogare de la primul paragraf, statele membre pot să mențină până la 31 decembrie 1992 legislațiile interne care autorizează utilizarea ca mediu criogen a diclorodifluorometanului (R 12).
Paragraf
Criteriile de puritate pe care trebuie să le îndeplinească aceste medii criogene sunt adoptate, în măsura necesității, de către Comisie. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 12 alineatul (2).
Articolul 5
Alineatul 1
Temperatura alimentelor congelate rapid trebuie să fie stabilă și menținută, în toate punctele produsului, la –18 °C sau mai scăzută, eventual cu scurte fluctuații în sus de maximum 3 °C în timpul transportului.
Alineatul 2
Cu toate acestea, în conformitate cu bunele practici de păstrare și de distribuție, sunt admise toleranțe la temperatura produsului în timpul distribuției locale și în vitrinele de vânzare către consumatorul final, în următoarele condiții:
Litera a
aceste toleranțe nu trebuie să depășească 3 °C;
Litera b
ele pot, totuși, să atingă 6 °C în frigiderele pentru vânzarea către consumatorul final, dacă și în măsura în care statele membre decid acest lucru. În acest caz, statele membre aleg temperatura în funcție de rotația stocurilor sau a produselor în comerțul cu amănuntul și informează Comisia cu privire la măsurile luate, indicând motivele care le justifică.
Alineatul 3
În termen de opt ani de la notificarea prezentei directive, statele membre pot, pentru distribuția locală, să autorizeze toleranțe care pot merge până la 6 °C.
Articolul 6
Alineatul 1
Statele membre:
Litera a
se asigură că echipamentele utilizate pentru congelarea rapidă, antrepozitare, transport, distribuție locală și vitrinele de vânzare sunt apte să garanteze respectarea cerințelor prevăzute de prezenta directivă;
Litera b
efectuează, prin sondaj, un control oficial al temperaturii alimentelor congelate rapid.
Alineatul 2
Statele membre se abțin să ceară ca, în vederea sau cu ocazia comercializării alimentelor congelate rapid, respectarea dispozițiilor alineatului (1) să fie atestată de un certificat oficial.
Articolul 7
Paragraf
Alimentele congelate rapid destinate să fie livrate consumatorului final trebuie să fie ambalate de către fabricant sau de către ambalator în preambalaje corespunzătoare care le protejează împotriva contaminărilor exterioare microbiene sau de altă natură și împotriva uscării.
Articolul 8
Alineatul 1
Directiva 79/112/CEE se aplică produselor care intră sub incidența prezentei directive și destinate să fie livrate ca atare consumatorului final, precum și restaurantelor, spitalelor, cantinelor și altor colectivități similare, cu următoarele condiții:
Litera a
denumirea de vânzare trebuie să fie completată de mențiunea sau mențiunile următoare:
Litera b
indicarea termenului de valabilitate minim trebuie să fie însoțită de indicarea perioadei în care produsele congelate rapid trebuie să fie antrepozitate de către destinatar și de indicarea temperaturii de păstrare și/sau a echipamentului de păstrare necesar;
Litera c
etichetarea oricărui aliment congelat rapid trebuie să conțină o mențiune care să permită identificarea lotului;
Litera d
eticheta oricărui aliment congelat rapid trebuie să conțină o comunicare clară de genul a nu se recongela după decongelare.
Articolul 9
Alineatul 1
Etichetarea produselor definite la articolul 1 alineatul (2) și care nu sunt destinate să fie livrate consumatorului final și nici restaurantelor, spitalelor, cantinelor și altor colectivități similare conține numai următoarele mențiuni obligatorii:
Litera a
denumirea de vânzare completată în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) litera (a);
Litera b
cantitatea netă exprimată în unitate de masă;
Litera c
o mențiune care să permită identificarea lotului;
Litera d
numele sau denumirea și adresa fabricantului sau ambalatorului sau a unui vânzător stabilit în interiorul Comunității.
Alineatul 2
Mențiunile prevăzute la alineatul (1) trebuie să figureze pe ambalaj, recipient sau pe o etichetă aplicată acestora.
Alineatul 3
Prezentul articol nu aduce atingere dispozițiilor comunitare mai detaliate sau mai cuprinzătoare în materie de metrologie.
Articolul 10
Paragraf
Statele membre nu pot, pentru motive legate de caracteristicile lor de fabricare, de ambalarea sau de etichetarea lor, să interzică sau să restrângă comercializarea produselor definite la articolul 1 alineatul (2) și conforme cu prezenta directivă și cu măsurile luate pentru aplicarea ei.
Articolul 11
Paragraf
Modalitățile referitoare la prelevarea eșantioanelor, controlul temperaturii alimentelor congelate rapid și controlul temperaturii din mijloacele de transport și din mijloacele de antrepozitare și de stocare sunt adoptate de către Comisie. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 12 alineatul (2).
Articolul 12
Alineatul 1
Comisia este asistată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, înființat în temeiul articolului 58 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, denumit în continuare comitetul.
Alineatul 2
Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.
Alineatul 3
Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.
Articolul 13
Alineatul 1
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive. Ele informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. Aceste măsuri trebuie:
Litera
să admită, cel târziu la optsprezece luni după notificarea directivei, comerțul cu produsele conforme cu prezenta directivă;
Litera
să interzică, cel târziu la douăzeci și patru de luni după notificarea directivei, comerțul cu produsele neconforme cu prezenta directivă.
Alineatul 2
În ceea ce privește vitrinele pentru vânzarea către consumatorul final, statele membre pot, în termen de opt ani de la notificarea prezentei directive, să mențină legislațiile existente în momentul aplicării prezentei directive.
Articolul 14
Paragraf
Prezenta directivă se adresează statelor membre.