AcasăLegislație UE01974R1985-19950101

Regulamentul (CEE) nr. 1985/74 al Comisiei din 25 iulie 1974 privind modalitățile de fixare a prețurilor de referință și de stabilire a prețurilor franco la frontieră pentru crap

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:01.01.1995
În vigoare din:01.01.1995
Articole:5
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2142/70 al Consiliului, din 20 octombrie 1970, privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 1555/74, în special articolul 18a alineatul (5),
Paragraf
întrucât, în baza articolului 18a alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2142/70, prețurile de referință pentru crap pot fi fixate înainte de începerea campaniei de comercializare; întrucât aceste prețuri pot fi diferențiate pe perioade determinate în cadrul fiecărei campanii de comercializare, în funcție de evoluția sezonieră a cursurilor;
Paragraf
întrucât alineatul (2) din articolul 18a sus-menționat prevede că prețurile de referință sunt fixate pe baza mediei prețurilor de producție constatate în cei trei ani care preced data de fixare a prețului de referință pentru un produs definit cu caracteristici comerciale specifice zonelor reprezentative de producție ale Comunității; întrucât este nevoie de definirea noțiunilor de crap, de zonă reprezentativă de producție și de preț de producție în sensul prezentului regulament;
Paragraf
întrucât doar crapul viu, având o greutate minimă de 800 de grame, prezintă importanță comercială; întrucât trebuie, prin urmare, limitată aplicarea articolului 18a sus-menționat la aceste produse;
Paragraf
întrucât creșterea crapului în Comunitate este foarte dispersată; întrucât, din acest motiv, o regiune reprezentând 15 % din producția comunitară trebuie considerată ca fiind o zonă reprezentativă de producție;
Paragraf
întrucât prețurile de producție, în zonele reprezentative de producție, sunt diferite în cadrul campaniei de comercializare; întrucât aceste prețuri demonstrează o tendință de scădere începând cu 16 noiembrie; întrucât ar trebui, prin urmare, subdivizată campania de comercializare;
Paragraf
întrucât alineatul (3) din articolul 18a sus-menționat prevede posibilitatea fixării unei taxe compensatorii dacă prețul franco la frontieră al unei cantități comerciale obișnuite de crap, de proveniență determinată, se situează la un nivel inferior prețului de referință; întrucât o cantitate de cel puțin 1000 kg de crap poate fi considerată drept cantitate comercială obișnuită;
Paragraf
întrucât, pentru a stabili prețurile franco la frontieră cât mai exact posibil, se impune stabilirea informațiilor care trebuie luate în considerare și anume, în afara prețurilor indicate în documentele vamale și comerciale, orice altă informație cu privire la prețurile practicate de țările terțe;
Paragraf
întrucât măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de gestionare a produselor pescărești,

Articolul 1

Paragraf
Prezentul regulament se aplică crapului viu având o greutate minimă de 800 grame.

Articolul 2

Alineatul 1
Statele membre transmit Comisiei, în fiecare an, până la 1 iunie, prețurile de producție medii lunare constatate în zonele reprezentative de producție, precum și cantitățile de crap comercializat. Aceste comunicări se referă la cei trei ani care preced fixarea prețului de referință.
Alineatul 2
Zonele reprezentative de producție sunt următoarele:

Articolul 3

Paragraf
Se stabilește un preț de referință pentru crapi pentru perioadele următoare:
Litera
de la 1 august la 30 noiembrie;
Litera
de la 1 decembrie la 31 decembrie;
Litera
de la 1 ianuarie la 31 iulie.

Articolul 4

Alineatul 1
Prețurile franco la frontieră sunt stabilite pentru fiecare produs importat pe baza tuturor datelor disponibile și, în special, pe baza comunicărilor statelor membre. Acestea din urmă folosesc îndeosebi, în acest scop, indicațiile cuprinse în documentele vamale care însoțesc produsele importate precum și în facturile și toate celelalte documente comerciale. Ele comunică, în fiecare zi, Comisiei prețurile constatate pentru fiecare cantitate comercială obișnuită și pentru fiecare produs importat cu ocazia trecerii frontierei Comunității.
Alineatul 2
Pentru stabilirea prețurilor franco la frontieră se ține, de asemenea, cont de orice altă informație cu privire la prețurile practicate de către țările terțe, atunci când este vorba despre prețurile:
Litera a
practicate la export de către țările terțe;
Litera b
constatate la importul în cadrul Comunității;
Litera c
observate pe piețele unor țări terțe exportatoare.
Alineatul 3
Pentru culegerea de informații se face apel îndeosebi la sursele următoare:
Litera a
informațiile oficiale publicate de autoritățile abilitate din țările terțe exportatoare;
Litera b
informațiile publicate de presa specializată în comerț și producție, atât din țările membre, cât și din țările terțe;
Litera c
informațiile furnizate de organizații profesionale reprezentative din domeniul producției și comerțului atât din statele membre, cât și din statele terțe.

Articolul 5

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la 1 august 1974.
Tabel 1
Tabelul 1