Directiva Consiliului din 15 decembrie 1969 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la sticla cristal (69/493/CEE)

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Adunării,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social,

întrucât, în unele state membre există diferențe între dispozițiile referitoare la utilizarea unei descrieri speciale a produselor din sticlă cristal și la obligația care rezultă cu privire la compoziția acestor produse; întrucât diferențele menționate constituie o piedică în calea schimburilor comerciale cu aceste produse și pot să conducă la denaturarea concurenței în cadrul Comunității;

întrucât aceste obstacole în instituirea și funcționarea corespunzătoare a pieței comune se pot elimina prin adoptarea acelorași cerințe de către toate statele membre;

întrucât, cu privire la descrierile stabilite pentru diferitele categorii de sticlă cristal și la caracteristicile categoriilor respective, dispozițiile comunitare care urmează să fie adoptate au ca obiect protejarea atât a cumpărătorului împotriva fraudelor, cât și a fabricantului care respectă aceste dispoziții;

întrucât punerea în aplicare a unui sistem de norme comunitare necesită elaborarea unor metode standard pentru determinarea proprietăților fizice și chimice ale produselor din sticlă cristal care poartă denumirile stabilite prin prezenta directivă,

Prezenta directivă se aplică produselor enumerate la poziția 70.13 din Tariful Vamal Comun.

Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea definițiilor și normelor stabilite în prezenta directivă și în anexa la aceasta, referitoare la compoziția, caracteristicile de fabricație și etichetarea produselor prevăzute la articolul 1, precum și la toate formele de publicitate pentru aceste produse.

Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a preveni utilizarea în scop comercial a descrierilor din anexa I coloana (b) pentru produsele care nu au caracteristicile corespunzătoare precizate în coloanele (d)–(g) din anexa I.

Dacă un produs care intră sub incidența prezentei directive poartă una dintre denumirile enumerate în coloana (b) din anexa I, acesta poate să poarte, de asemenea, simbolul corespunzător de identificare prezentat și descris în coloanele (h) și (i) din anexa menționată.

Dacă o marcă comercială, numele unei întreprinderi sau orice altă inscripție conține, ca parte principală, ca adjectiv sau ca rădăcină, o denumire care apare în coloanele (b) și (c) din anexa I sau o denumire care poate să fie confundată cu acestea, statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura ca marca comercială, denumirea sau inscripția să fie precedate imediat de datele specificate în continuare, scrise cu litere foarte proeminente:

denumirea produsului, dacă produsul respectiv are caracteristicile prevăzute în coloanele (d)-(g) din anexa I;

precizarea naturii exacte a produsului, dacă produsul respectiv nu are caracteristicile prevăzute în coloanele (d)-(g) din anexa I.

Descrierea și simbolurile de identificare prezentate în anexa I pot să apară pe una și aceeași etichetă.

Se utilizează metodele prevăzute în anexa II și numai aceste metode, pentru a verifica dacă produsele având denumirile și simbolurile de identificare au caracteristicile corespunzătoare acestora, conform specificațiilor din coloanele (d)-(g) din anexa I.

Produsele destinate exportului din Comunitate nu intră sub incidența dispozițiilor prezentei directive.

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de optsprezece luni de la notificarea acesteia și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. De îndată ce prezenta directivă este notificată, statele membre asigură, de asemenea, informarea Comisiei în timp util pentru ca aceasta să-și prezinte observațiile cu privire la orice proiecte ulterioare referitoare la acte cu putere de lege și acte administrative pe care acestea intenționează să le adopte în domeniul reglementat prin prezenta directivă.

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

ANEXA I Lista categoriilor de sticlă cristal

ANEXA I

Lista categoriilor de sticlă cristal

Nr.

Denumirea categoriei

Caracteristici

Etichetarea

Oxizi metalici (%)

Indice de refracție

Duritatea suprafeței

Forma simbolului

Note explicative

Densitate

Observații

CRISTAL SUPERIEUR

30%

Denumirile pot fi utilizate liber, indiferent de țara de origine sau țara de destinație

PbO

CRISTALLO SUPERIORE

30%

3.00

HOCHBLEIKRISTALL

30%

30%

Etichetă rotundă.

VOLLOODKRISTAL

30%

Culoare: aurie.

CRISTAL AU PLOMB

24%

Cifra în procente reprezintă conținutul de oxid de plumb

PbO

CRISTALLO AL PIOMBO

24%

2.90

Ø ≥ 1 cm

BLEIKRISTALL

24%

24%

LOODKRISTAL

24%

ZnO

Pot fi utilizate numai denumirile în limba sau limbile țării în care se comercializează mărfurile.

Etichetă pătrată.

CRISTALLIN

BaO

VETRO SONORO SUPERIORE

PbO

Culoare: argintie.

2.45

KRISTALLGLAS

K2O

1.520

KRISTALLIJNGLAS (1)

separat sau împreună

Latura:

SONOORGLAS (2)

≥ lcm

Excepție:

10%

Pe piața germană, sticla presată conținând 18 % PbO și având o densitate minimă de 2,70 se poate vinde sub denumirea PRESSBLEIKRISTALL sau BLEIKRISTALL GEPRESST

Etichetă sub formă de triunghi echilateral.

BaO

PbO

VERRE SONORE

Vickers

K2O

VETRO SONORO

2.40

550

KRISTALLGLAS

separat sau împreună

Culoare: argintie.

SONOORGLAS

10%

Latura:

≥ lcm

(cu majuscule)

x nD ≥ 1,545 drept criteriu pentru o determinare nedistructivă suplimentară a produselor (în momentul importului).

În Belgia

În Țările de Jos

ANEXA II METODELE PENTRU DETERMINAREA PROPRIETĂȚILOR CHIMICE ȘI FIZICE ALE CATEGORIILOR DE STICLĂ CRISTAL

ANEXA II

METODELE PENTRU DETERMINAREA PROPRIETĂȚILOR CHIMICE ȘI FIZICE ALE CATEGORIILOR DE STICLĂ CRISTAL

ANALIZE CHIMICE

BaO și PbO

Determinarea combinației BaO + PbO

Se cântăresc, cu o precizie de 0,0001 grame, aproximativ 0,5 grame de praf de sticlă care se introduc într-un vas de platină. Se umezește cu apă și se adaugă 10 mililitri de soluție 15 % de acid sulfuric și 10 mililitri de acid fluorhidric. Se încălzește pe baie de nisip până când se degajă vapori albi. Se lasă să se răcească și se tratează din nou cu 10 mililitri de acid fluorhidric. Se încălzește până la reapariția vaporilor albi. Se lasă să se răcească și se clătesc pereții vasului cu apă. Se încălzește până la reapariția vaporilor albi. Se lasă să se răcească, se adaugă cu grijă 10 mililitri de apă, apoi se transferă într-un pahar de 400 mililitri. Se spală vasul de câteva ori cu soluție 10 % de acid sulfuric și se diluează la 100 mililitri cu aceeași soluție. Se fierbe 2–3 minute. Se lasă să stea peste noapte.

Se trece prin-un creuzet de filtrare cu porozitatea 4, se spală mai întâi cu soluție 10 % de acid sulfuric, apoi de două sau trei ori cu alcool etilic. Se usucă timp de o oră în etuvă la 150 °C. Se cântărește BaSO4 + PbSO4.

Determinarea BaO

Se cântăresc, cu o precizie de 0,0001 grame, aproximativ 0,5 grame de praf de sticlă care se introduc într-un vas de platină. Se umezește cu apă și se adăugă 10 mililitri de acid fluorhidric și 5 mililitri de acid percloric. Se încălzește pe baie de nisip până se degajă vapori albi.

Se lasă să se răcească și se adăugă încă 10 mililitri de acid fluorhidric. Se încălzește până la reapariția vaporilor albi. Se lasă să se răcească și se clătesc pereții vasului cu apă distilată. Se încălzește din nou și se evaporă până aproape de uscare. Se începe din nou cu 50 mililitri de soluție 10 % de acid clorhidric și încălzește ușor pentru a favoriza dizolvarea. Se transferă într-un pahar de 400 ml și se diluează până la 200 ml cu apă. Se aduce la fierbere și se trece un curent de hidrogen sulfurat prin soluția fierbinte. Când precipitatul de sulfură de plumb se lasă la fundul vasului, se întrerupe trecerea hidrogenului sulfurat. Se trece prin hârtie de filtru fină și se spală cu apă rece saturată cu hidrogen sulfurat.

Se fierb filtratele și apoi, dacă este necesar, se reduc prin evaporare la 300 mililitri. Se adaugă amestecului la fierbere 10 mililitri de soluție 10 % de acid sulfuric. Se oprește fierberea și se lasă să stea cel puțin patru ore.

Se trece prin hârtie de filtru fină, se spală cu apă rece. Se calcinează precipitatul la 1050 °C și se cântărește BaSO4.

Determinarea ZnO

Se evaporă filtratele de la separarea BaSO4, astfel încât să se reducă volumul acestora la 200 mililitri. Se neutralizează cu amoniac în prezența roșului metil și se adaugă 20 mililitri de acid sulfuric N/10. Se aduce pH-ul la 2 (pH metru) prin adăugarea de acid sulfuric N/10 sau sodă caustică N/10, după caz, și se precipită sulfura de zinc la rece prin trecerea unui curent de hidrogen sulfurat. Se lasă precipitatul să sedimenteze patru ore, apoi se colectează pe hârtie de filtru fină. Se spală cu apă rece saturată cu hidrogen sulfurat. Se dizolvă precipitatul de pe filtru prin turnarea a 25 mililitri de soluție 10 % de acid clorhidric fierbinte. Se spală filtrul cu apă fiartă până se obține un volum de aproximativ 150 mililitri. Se neutralizează cu amoniac în prezența hârtiei de turnesol, apoi se adaugă 1–2 grame de urotropină solidă pentru a aduce soluția la un pH de aproximativ 5. Se adaugă câteva picături de soluție apoasă 0,5 % de xilenol-oranj proaspătă și se titrează cu o soluție N/10 de Complexon III până când culoarea roz virează în galben lămâie.

Determinarea K2O

prin precipitarea și cântărirea tetrafenilboratului de potasiu.

într-un vas de platină pe baie de apă, apoi pe baie de nisip. După degajarea unor vapori albi denși de acid percloric (se continuă până la uscare), se dizolvă cu 20 mililitri apă fierbinte și 2 – 3 mililitri de acid clorhidric concentrat.

Se transferă într-un balon gradat de 200 ml și se completează volumul cu apă distilată.

Reactivi: soluție 6 % de tetrafenilborat de sodiu: se dizolvă 1,5 grame de reactiv în 250 mililitri apă distilată. Se elimină opalescența ușoară rămasă prin adăugarea a 1 gram de hidroxid de aluminiu. Se agită cinci minute și se filtrează, având grijă să se repete filtrarea primilor 20 de mililitri obținuți.

Soluția de spălare pentru precipitat: se prepară puțină sare de potasiu prin precipitarea într-o soluție de aproximativ 0,1 grame de KCl la 50 mililitri HCl N/10, în care se toarnă, sub agitare, soluția de tetrafenilborat, până la încetarea precipitării. Se filtrează prin produs sinterizat. Se spală cu apă distilată. Se usucă într-un desicator, la temperatura camerei. Se toarnă apoi 20–30 miligrame din sarea rezultată în 250 mililitri de apă distilată. Se agită din când în când. După 30 de minute se adaugă 0,5–1 g de hidroxid de aluminiu. Se filtrează.

Modul de lucru: Se ia o parte alicotă de acid concentrat prin evaporare care corespunde la aproximativ 10 miligrame de K2O. Se diluează până la aproximativ 100 mililitri. Se adaugă încet soluția de reactiv, aproximativ 10 mililitri pentru 5 miligrame estimate de K2O, sub agitare ușoară. Se lasă să se liniștească maximum 15 minute, apoi se filtrează printr-un creuzet sinterizat tarat de porozitate 3 sau 4. Se spală cu soluție de spălare. Se usucă 30 de minute la 120 °C. Pentru K2O, coeficientul de conversie este 0,13143.

Toleranțe admise

± 0,1 din valoarea absolută pentru fiecare determinare. Dacă analiza dă o valoare mai mică, care se încadrează în toleranțele admise, decât limitele fixate (30, 24 sau 10 %), trebuie să se ia media a cel puțin trei determinări. Dacă media respectivă este mai mare sau egală cu 29,95, 23,95 sau respectiv 9,95, sticla trebuie să fie acceptată în categoria corespunzătoare la 30, 24 și respectiv 10 %.

DETERMINĂRI FIZICE

Densitate

Metoda balanței hidrostatice cu o precizie de ± 0,01. Se cântărește o mostră de cel puțin 20 grame în aer și imersată în apă distilată, la 20 °C.

Indice de refracție

Indicele se măsoară pe un refractometru cu o precizie de ± 0,001.

Microduritate

Duritatea Vickers se măsoară conform standardului ASTM E 92–65 (Revizuit în 1965), dar utilizând o greutate de 50 de grame și luând media a 15 determinări.

Tabelul 1