Paragraf
Cauza C‑24/26 PPU [Casotta] ( i )
Paragraf
(cerere de decizie preliminară formulată de Corte di Appello di Roma)
Paragraf
Hotărârea Curții (Camera a patra) din 23 aprilie 2026
Paragraf
„Trimitere preliminară – Procedură preliminară de urgență – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Cooperarea judiciară în materie penală – Directiva 2012/29/UE – Norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității – Articolele 6, 10 și 18 – Dreptul de a primi informații cu privire la propria cauză și dreptul de a fi audiat – Reglementare națională care prevede o cale de atac extraordinară, în beneficiul persoanei condamnate în lipsă, având ca obiect obținerea anulării hotărârii de condamnare rămase definitivă – Lipsa recunoașterii dreptului victimei de a fi informată cu privire la introducerea acestei căi de atac extraordinare și a dreptului de a participa la procedura aferentă acesteia – Directiva (UE) 2016/343 – Prezumția de nevinovăție și dreptul de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale – Articolele 8 și 9 – Dreptul la un nou proces sau la o altă cale de atac care permite reexaminarea pe fond a cauzei – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Dreptul la un proces echitabil – Articolul 54 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Interzicerea abuzului de drept”
Paragraf
Cooperare judiciară în materie penală – Norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității – Directiva 2012/29 – Dreptul de a primi informații cu privire la o cauză – Dreptul de a fi audiat – Reglementare națională care prevede o cale de atac extraordinară având ca obiect obținerea anulării hotărârii de condamnare în lipsă rămase definitivă – Lipsa constituirii victimei ca parte civilă în procedura penală – Lipsa recunoașterii dreptului acestei victime de a fi informată cu privire la introducerea acestei căi de atac extraordinare și de a participa la procedura aferentă acesteia – Admisibilitate
Paragraf
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Directiva 2012/29 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentele (11), (20), (26) și (58) și art. 6, 10 și 18]
Paragraf
(a se vedea punctele 65-93 și dispozitiv 1)
Paragraf
Cooperare judiciară în materie penală – Consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale – Directiva 2016/343 – Dreptul de a fi prezent la proces – Judecare în lipsă – Dreptul la un nou proces sau la o altă cale de atac – Cale de atac extraordinară având ca obiect obținerea anulării hotărârii de condamnare în lipsă rămase definitivă – Reglementare națională care impune instanței să admită o asemenea cale de atac în lipsa unei probe directe à sustragerii voluntare de la luarea la cunoștință de procedura penală care a condus la adoptarea deciziei de condamnare – Admisibilitate
Paragraf
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și 48, art. 51 alin. (1) și art. 54; Directiva 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentele (9), (33), (38) și (48) și art. 1, 8 și 9]
Paragraf
(a se vedea punctele 95-122 și dispozitiv 2)
Paragraf
Rezumat
Paragraf
Sesizată de Corte d’appello di Roma (Curtea de Apel din Roma, Italia) în cadrul unei cauze preliminare de urgență, Curtea precizează, pe de o parte, întinderea drepturilor procedurale ale victimei în cadrul unei căi de atac extraordinare introduse de o persoană condamnată în lipsă pentru a obține anularea hotărârii de condamnare și, dacă este cazul, deschiderea unei noi proceduri pe fond, în raport cu Directiva 2012/29 ( 1 ), și, pe de altă parte, condițiile dreptului la un nou proces sau la o altă cale de atac, în raport cu Directiva 2016/343 ( 2 ).
Paragraf
Prin hotărârea din 23 octombrie 2023, Tribunale ordinario di Roma (Tribunalul din Roma, Italia) l‑a condamnat pe CV la o pedeapsă privativă de libertate de cinci ani și trei luni, precum și la o amendă de 1500 de euro pentru infracțiunile de vătămare corporală gravă și de tâlhărie calificată săvârșite în calitate de coautor.
Paragraf
Procedura penală a fost inițiată în urma arestării în flagrant a lui CV la 2 aprilie 2022. După prezentarea sa în fața unei instanțe, persoana în cauză a fost eliberată și a declarat că locuiește în mod stabil într‑o structură de primire situată la Roma. Mai multe încercări de notificare a ordonanței de judecată imediată au rămas fără rezultat din cauza imposibilității de a localiza persoana în cauză. Autoritățile au efectuat printre altele notificări la structura de primire indicată, precum și încercări de contactare telefonică, înainte ca anumite acte să fie în cele din urmă notificate mamei lui CV în Sicilia.
Paragraf
În aceste condiții, Tribunalul din Roma a apreciat că diligențele depuse permiteau să se considere că CV avusese cunoștință de procedură printre altele ca urmare a notificării efectuate mamei sale. În consecință, acesta a decis să continue dezbaterile în lipsă, pe care a considerat‑o voluntară și deliberată, și a pronunțat hotărârea de condamnare. Această hotărâre, rămasă definitivă prin nedeclararea unui apel, a fost urmată de arestarea persoanei în cauză în vederea executării pedepsei.
Paragraf
Sesizată de CV cu o cale de atac extraordinară având ca obiect anularea hotărârii menționate și deschiderea unei noi proceduri pe fond, pentru motivul că fusese judecat fără să fi avut cunoștință efectivă de procedura inițiată împotriva sa, instanța de trimitere a decis să se adreseze Curții cu titlu preliminar.
Paragraf
Aprecierea Curții
Paragraf
Într‑o primă etapă, Curtea declară că articolele 6, 10 și 18 din Directiva 2012/29, citite în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, nu se opun unei reglementări naționale care, atunci când victima unei infracțiuni nu s‑a constituit, în temeiul dreptului național, parte civilă în procedura penală care a condus la o hotărâre de condamnare pronunțată în lipsă și rămasă definitivă, nu prevede, în cadrul unei căi de atac extraordinare precum cea în discuție în litigiul principal, nici obligația de a informa victima cu privire la introducerea căii de atac extraordinare respective, nici posibilitatea acestei victime de a participa la procedura aferentă căii de atac menționate.
Paragraf
Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea constată, în primul rând, că din articolul 6 din Directiva 2012/29 reiese că dreptul victimei de a primi informațiile privind procedura penală inițiată în urma plângerii sale privind o infracțiune pe care a suferit‑o, prevăzute la alineatul (2) al aceluiași articol, depinde de statutul juridic care îi este acordat, în dreptul național, în cadrul acestei proceduri. Statele membre nu sunt, așadar, obligate să informeze o victimă cu privire la dreptul său de a primi aceste informații sau de a le furniza, în cazul în care acest lucru nu este conform cu acest statut.
Paragraf
Curtea consideră că informații privind introducerea unei căi de atac extraordinare precum cea în discuție în litigiul principal, prin care se urmărește obținerea anulării unei hotărâri de condamnare în lipsă devenite definitivă, pentru motivul că nu ar fi putut fi adoptată în absența persoanei acuzate și, dacă este cazul, rejudecarea cauzei pe fond, sunt susceptibile să intre sub incidența articolului 6 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2012/29, cu condiția, pe de o parte, ca procedurile penale în cauză să fi fost inițiate ca urmare a plângerii privind infracțiunea care afectează victima și, pe de altă parte, ca dreptul victimei de a primi astfel de informații, la cerere, să fie conform cu rolul său în sistemul judiciar penal național. Prin urmare, articolul 6 alineatul (2) litera (b) din directiva menționată nu impune, într‑un sistem național care prevede posibilitatea victimei de a se constitui parte civilă, ca aceasta să fie informată cu privire la o asemenea cale de atac atunci când nu este parte la proces în dreptul național pentru motivul că nu s‑a constituit parte civilă.
Paragraf
În al doilea rând, Curtea arată că dreptul de a fi audiat, consacrat la articolul 10 din Directiva 2012/29, urmărește să ofere victimei posibilitatea de a participa la procedura penală care o privește și în special să îi permită să contribuie la stabilirea elementelor de fapt pertinente, precum și la strângerea probelor în legătură cu infracțiunea pretinsă și cu prejudiciul suferit. Or, în cadrul unei căi de atac extraordinare precum cea în discuție în litigiul principal, sunt în discuție numai drepturile procedurale ale persoanei condamnate, în special dreptul său la un proces echitabil și dreptul său la apărare. Rezultă că această dispoziție nu impune ca victima să fie audiată în cadrul unei astfel de căi de atac extraordinare.
Paragraf
În al treilea rând, Curtea observă că măsurile destinate să prevină victimizarea secundară, prevăzute la articolul 18 din Directiva 2012/29, nu pot, prin ele însele, să confere victimei dreptul de a participa la o procedură precum cea în discuție în litigiul principal cu unicul scop de a evita desfășurarea unui nou proces și nici de a fi audiată în cadrul unei astfel de proceduri și apreciază că articolul 18 din Directiva 2012/29 nu se opune în principiu ca victima unei infracțiuni să fie audiată din nou în cadrul unei noi proceduri, astfel cum s‑ar putea întâmpla în cazul în care hotărârea de condamnare ar fi anulată.
Paragraf
Într‑o a doua etapă, Curtea statuează că articolele 8 și 9 din Directiva 2016/343, citite în lumina articolelor 47 și 54 din Carta drepturilor fundamentale, nu se opun unei reglementări naționale care, astfel cum a fost interpretată de jurisprudența națională, impune instanței naționale, în lipsa unei probe directe care să stabilească faptul că o persoană condamnată în lipsă a evitat în mod voluntar să ia cunoștință de procedura penală care a condus la pronunțarea unei hotărâri de condamnare împotriva sa, să admită o cale de atac precum cea în discuție în litigiul principal.
Paragraf
Cu privire la acest aspect, Curtea precizează că dreptul la un nou proces, prevăzut la articolul 9 din Directiva 2016/343, ține de dreptul de a fi prezent la proces și, prin urmare, face parte integrantă din dreptul fundamental la un proces echitabil. Cu toate acestea, o persoană condamnată în lipsă poate fi privată de acest drept atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 8 alineatul (2) din această directivă. Literele (a) și (b) ale acestei dispoziții impun, pe de o parte, ca persoana în cauză să fi fost informată în timp util cu privire la proces și, pe de altă parte, ca aceasta să fi fost informată cu privire la consecințele absenței sale sau să fi fost reprezentată de un avocat mandatat. Într‑o asemenea situație, Directiva 2016/343 nu s‑ar opune ca un stat membru în cauză să refuze să acorde persoanei condamnate dreptul la un nou proces.
Paragraf
În ceea ce privește, mai precis, cadrul normativ italian care reglementează procesul în lipsă și calea de atac extraordinară în discuție în litigiul principal, astfel cum au fost interpretate de Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia), Curtea constată că, spre deosebire de acest cadru, Directiva 2016/343 nu impune proba directă a sustragerii voluntare de la cunoașterea procedurii penale inițiate împotriva persoanei condamnate care a fost judecată în lipsă pentru a aprecia prima condiție prevăzută la articolul 8 alineatul (2) din această directivă. Astfel, pot fi luate în considerare și eventuale indicii precise și obiective care demonstrează că această persoană, deși a fost informată oficial că era acuzată de săvârșirea unei infracțiuni și știa astfel că urma să fie organizat un proces împotriva sa, a procedat în mod deliberat astfel încât să evite primirea oficială a informațiilor referitoare la data și la locul acestui proces.
Paragraf
În acest context, Curtea arată că din articolul 1 din Directiva 2016/343 rezultă că obiectul acesteia este stabilirea unor norme minime comune cu privire la anumite aspecte ale prezumției de nevinovăție în cadrul procedurilor penale, precum și cu privire la dreptul de a fi prezent la proces în cadrul acestor proceduri, iar nu realizarea unei armonizări exhaustive a procedurii penale. Prin urmare, această directivă nu se opune ca statele membre să extindă dreptul la un nou proces și la situațiile în care condițiile prevăzute la articolul 8 alineatul (2) din această directivă ar fi îndeplinite, nici ca aprecierea diligenței de care a dat dovadă persoana acuzată pentru a primi informațiile referitoare la procedura penală inițiată împotriva sa să se întemeieze pe standarde de probă potrivit cărora numai o probă directă permite să se demonstreze că această persoană s‑a sustras voluntar de la procedura respectivă.
Paragraf
( i ) Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile din procedură.
Paragraf
( 1 ) Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei‑cadru 2001/220/JAI a Consiliului (JO 2012, L 315, p. 57).
Paragraf
( 2 ) Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale (JO 2016, L 65, p. 1).