Ordonanța Tribunalului (Camera a șaptea) din 25 martie 2026.#WS împotriva Autorității Europene pentru Protecția Datelor.#Acțiune în anulare și în despăgubire – Drept instituțional – Protecția datelor cu caracter personal – Regulamentul (UE) 2018/1725 – Plângere adresată AEPD cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către EUIPO – Nepronunțare parțială asupra fondului – Inadmisibilitate vădită parțială.#Cauza T-144/25.

Prin acțiunea formulată, reclamantul, WS, solicită, pe de o parte, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea pretinsei decizii implicite a Autorității Europene pentru Protecția Datelor (AEPD) din 26 februarie 2025 de a nu da curs plângerii sale din 25 noiembrie 2024 referitoare la modul în care Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) a prelucrat datele sale cu caracter personal (denumită în continuare „decizia atacată”) și, pe de altă parte, în temeiul articolelor 268 și 340 TFUE, repararea prejudiciului pe care l‑ar fi suferit ca urmare a comportamentului AEPD în privința sa.

La 1 august 2024, reclamantul a solicitat EUIPO, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76), accesul la anumite documente.

Întrucât EUIPO nu a confirmat primirea acestei cereri și nici a cererilor de confirmare ulterioare, reclamantul i‑a solicitat, prin scrisoarea din 4 noiembrie 2024, să trateze acest aspect drept o încălcare a securității datelor.

Prin decizia din 15 noiembrie 2024, directorul executiv al EUIPO a confirmat, în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (b), alineatul (2) a doua liniuță și alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, decizia implicită de respingere.

La 25 noiembrie 2024, reclamantul a depus la AEPD o plângere împotriva EUIPO în care indica printre altele că dorea să obțină de la acesta din urmă o copie a datelor sale cu caracter personal, precum și a înregistrărilor referitoare la orice operațiune de prelucrare a datelor, recuperarea datelor sale care fuseseră șterse, o restricție privind prelucrarea datelor sale și informații referitoare la această încălcare a securității datelor (denumită în continuare „plângerea din 25 noiembrie 2024”). În aceeași zi, AEPD a confirmat primirea acestei plângeri prin trimiterea unui e‑mail generat în mod automat.

La 5 decembrie 2024, reclamantul a solicitat AEPD să îi comunice numărul de dosar atribuit plângerii sale din 25 noiembrie 2024, precum și orice informație suplimentară.

La 20 ianuarie 2025, reclamantul și‑a reiterat cererea referitoare la numărul de dosar.

La 21 ianuarie 2025, AEPD a confirmat primirea acestor două e‑mailuri ale reclamantului. În plus, AEPD l‑a informat că nu a găsit nicio urmă a plângerii din 25 noiembrie 2024 și l‑a invitat să o depună din nou.

Prin e‑mailul din aceeași zi, reclamantul a refuzat să dea curs invitației AEPD de a depune din nou plângerea din 25 noiembrie 2024 pentru motivul că confirmarea de primire care îi fusese eliberată la această dată demonstra că plângerea menționată fusese depusă în mod corect. Cu toate acestea, reclamantul a furnizat o copie a plângerii sale și a anexelor sale, precum și o copie a confirmării de primire generate în mod automat.

La 24 ianuarie 2025, AEPD l‑a informat pe reclamant că plângerea sa din 25 noiembrie 2024 fusese înregistrată sub numărul de dosar 2025‑0100. În același e‑mail, AEPD a adus următoarea precizare: „Vom examina plângerea dumneavoastră și vă vom informa cu privire la evoluția ulterioară.”

La 29 ianuarie 2025, reclamantul a solicitat AEPD să îl informeze cu privire la măsurile luate.

La 31 ianuarie 2025, AEPD a reconfirmat printre altele primirea plângerii din 25 noiembrie 2024, precum și numărul de dosar care îi fusese atribuit și l‑a informat pe reclamant că informațiile pe care le transmisese în e‑mailul său din 21 ianuarie 2025 urmau să fie luate în considerare cu ocazia examinării plângerii sale.

Prin e‑mailul din 7 februarie 2025, AEPD l‑a informat pe reclamant printre altele că plângerea sa din 25 noiembrie 2024, astfel cum a fost depusă online, fusese identificată la 5 februarie 2025 și că urma să fie examinată.

La 2 martie 2025, reclamantul a formulat prezenta acțiune.

La 16 aprilie 2025, AEPD l‑a informat pe reclamant cu privire la decizia sa de închidere a dosarului plângerii din 25 noiembrie 2024. În această privință, AEPD a considerat că plângerea respectivă nu privea o prelucrare a datelor cu caracter personal, ci gestionarea cererilor de acces public la documente prezentate în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001. Prin urmare, AEPD a apreciat că plângerea nu intra sub incidența mandatului său și că nu existau motive suficiente pentru a deschide o investigație.

Prin cererea introductivă, reclamantul solicită Tribunalului: – anularea deciziei atacate; – obligarea AEPD să îl despăgubească, într‑un cuantum minim de 1500 de euro, care urmează să fie stabilit de Tribunal, pentru prejudiciul moral și imaterial pe care l‑ar fi suferit ca urmare a deciziei atacate; – obligarea AEPD la plata cheltuielilor de judecată.

În cadrul excepției de inadmisibilitate, AEPD solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii în anulare ca inadmisibilă; – respingerea cererii de despăgubire ca nefondată; – obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În observațiile sale cu privire la excepția de inadmisibilitate, reclamantul solicită în esență Tribunalului: – respingerea excepției de inadmisibilitate.

Potrivit articolului 131 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, în cazul în care constată că acțiunea a rămas fără obiect și că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului, Tribunalul poate oricând, din oficiu, la propunerea judecătorului raportor, după ascultarea părților, să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.

În speță, Tribunalul consideră că este suficient de lămurit pe baza actelor dosarului și decide, în temeiul acestui articol, să se pronunțe fără continuarea procedurii.

Pentru a stabili dacă cererea de anulare a rămas fără obiect, Tribunalul consideră oportun să examineze dacă aceasta avea un obiect la momentul introducerii acțiunii. Astfel, trebuie să se verifice dacă o decizie implicită a intervenit la 26 februarie 2025.

Potrivit articolului 63 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei 1247/2002/CE (JO 2018, L 295, p. 39), „în cazul în care [AEPD] nu se ocupă de o plângere sau nu informează persoana vizată în termen de trei luni cu privire la evoluția sau la soluționarea plângerii, se consideră că [AEPD] a adoptat o decizie negativă”.

Rezultă că o decizie implicită de respingere intervine atunci când sunt îndeplinite două condiții cumulative. Pe de o parte, AEPD nu trebuie să îl fi informat pe autorul plângerii cu privire la soluționarea acesteia în termenul de trei luni. Pe de altă parte, AEPD nu trebuie să îl fi informat pe autorul plângerii cu privire la evoluția acesteia în același termen.

În speță, întrucât reclamantul a depus plângerea la 25 noiembrie 2024, termenul de trei luni curgea până la 25 februarie 2025. Or, părțile nu contestă că AEPD nu l‑a informat pe reclamant cu privire la soluționarea plângerii în termenul de trei luni de la primirea plângerii. Prin urmare, trebuie să se verifice dacă AEPD l‑a informat totuși pe reclamant cu privire la evoluția plângerii înainte de expirarea termenului menționat, și anume 26 februarie 2025, împiedicând astfel nașterea unei decizii implicite de respingere.

După cum s‑a arătat la punctul 8 de mai sus, AEPD l‑a informat mai întâi, la 21 ianuarie 2025, pe reclamant că nu găsea nicio urmă a plângerii din 25 noiembrie 2024.

Ulterior, la 24 ianuarie 2025, întrucât reclamantul a furnizat o copie a plângerii sale, AEPD l‑a informat că aceasta fusese primită și înregistrată sub numărul de dosar 2025‑0100. AEPD l‑a informat de asemenea pe reclamant că urma să examineze plângerea și să îl informeze cu privire la evoluția ulterioară.

Apoi, la 31 ianuarie 2025, AEPD a răspuns la alte solicitări de informații ale reclamantului, indicându‑i că informațiile transmise de acesta din urmă la 21 ianuarie 2025 urmau să fie luate în considerare cu ocazia examinării plângerii sale. AEPD a precizat de asemenea că aceasta din urmă urma să fie tratată ca fiind primită la 25 noiembrie 2024.

În sfârșit, prin e‑mailul din 7 februarie 2025, AEPD, în esență: – a informat reclamantul că plângerea sa din 25 noiembrie 2024, astfel cum a fost depusă online, fusese identificată la 5 februarie 2025 și urma să fie examinată; – a precizat că, prin e‑mailul său din 31 ianuarie 2025, a dorit doar să îl informeze pe reclamant că plângerea sa urma să fie examinată pe baza copiei primite la 21 ianuarie 2025, dar că data depunerii luată în considerare era 25 noiembrie 2024; – a explicat că, în măsura în care dispunea în prezent de originalul plângerii din 25 noiembrie 2024, aceasta va fi examinată pe baza acestui original și – a răspuns la cererea reclamantului de a avea acces la plângerea sa prin transmiterea acesteia sub forma unui fișier PDF.

În această privință, trebuie să se constate că aceste informații, comunicate de AEPD reclamantului, nu constituie informații cu privire la evoluția plângerii în sensul articolului 63 alineatul (3) din Regulamentul 2018/1725.

În primul rând, nu pot fi calificate drept informații cu privire la evoluția plângerii toate informațiile legate de pierderea, iar ulterior de recuperarea plângerii din 25 noiembrie 2024. În speță, a admite o astfel de calificare ar însemna nerespectarea sensului primar al termenului „evoluție”, care presupune un anumit progres real în soluționarea plângerii.

În al doilea rând, după cum arată în mod întemeiat reclamantul, simpla comunicare a numărului de dosar și indicația potrivit căreia plângerea ar fi examinată nu indică o evoluție reală în soluționarea plângerii.

În consecință, întrucât informațiile transmise înainte de 26 februarie 2025 nu reflectă un progres real în soluționarea plângerii din 25 noiembrie 2024, ele nu au împiedicat nașterea unei decizii implicite. În consecință, în lipsa unor informații cu privire la soluționarea plângerii sau la evoluția acesteia în termenul prevăzut la articolul 63 alineatul (3) din Regulamentul 2018/1725, la expirarea acestui termen, și anume la 26 februarie 2025, a luat naștere o decizie implicită de respingere.

Rezultă din cele ce precedă că, la momentul introducerii acțiunii, cererea de anulare avea un obiect.

Cu toate acestea, trebuie să se examineze dacă cererea de anulare și‑a păstrat obiectul de atunci.

Trebuie amintit că în speță prezenta cerere are ca obiect anularea deciziei implicite de respingere din 26 februarie 2025.

Potrivit jurisprudenței, obiectul litigiului trebuie să persiste până la pronunțarea hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 ianuarie 2021, Leino‑Sandberg/Parlamentul, C‑761/18 P, EU:C:2021:52, punctul 32 și jurisprudența citată).

În această privință, adoptarea unei decizii explicite implică revocarea deciziei implicite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 octombrie 2014, Strack/Comisia, C‑127/13 P, EU:C:2014:2250, punctele 88 și 89, și Hotărârea din 26 martie 2020, ViaSat/Comisia, T‑734/17, nepublicată, EU:T:2020:123, punctul 17).

Având în vedere caracterul său retroactiv, această revocare a actului atacat determină dispariția obiectului litigiului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2007, Wunenburger/Comisia, C‑362/05 P, EU:C:2007:322, punctele 48 și 49, Hotărârea din 4 septembrie 2018, ClientEarth/Comisia, C‑57/16 P, EU:C:2018:660, punctul 45, și Hotărârea din 21 ianuarie 2021, Leino‑Sandberg/Parlamentul, C‑761/18 P, EU:C:2021:52, punctul 33).

Într‑o astfel de ipoteză, examinarea unei acțiuni împotriva unei decizii implicite nu se poate justifica nici prin obiectivul de a evita repetarea nelegalității reproșate, nici prin obiectivul de a facilita eventuale acțiuni în despăgubire, obiectivele menționate putând fi atinse prin examinarea unei acțiuni împotriva deciziei explicite (a se vedea Ordonanța din 11 februarie 2025, Reverbel/Comisia, T‑178/24, EU:T:2025:173, punctul 23 și jurisprudența citată).

În speță, adoptarea deciziei explicite din 16 aprilie 2025 a avut ca efect revocarea deciziei implicite din 26 februarie 2025. Aceasta din urmă a dispărut din ordinea juridică a Uniunii Europene și nu mai poate face obiectul unei cereri de anulare. Pe de altă parte, în urma adoptării deciziei explicite, reclamantul nu și‑a adaptat concluziile în temeiul articolului 86 din Regulamentul de procedură. Prin urmare, trebuie să se constate că cererea de anulare este îndreptată numai împotriva deciziei implicite de respingere, care a încetat totuși să existe. În aceste împrejurări, dispariția deciziei atacate determină pierderea obiectului cererii de anulare.

Desigur, astfel cum susține reclamantul, decizia explicită din 16 aprilie 2025 a confirmat, prin orientarea sa, respingerea plângerii, astfel cum a fost exprimată prin decizia atacată. Această împrejurare nu împiedică însă dispariția deciziei atacate și, prin urmare, a obiectului cererii de anulare (a se vedea în acest sens Ordonanța din 19 februarie 2013, Beninca/Comisia, T‑418/12, nepublicată, EU:T:2013:75, și Ordonanța din 18 martie 2022, Saure/Comisia, T‑232/21, nepublicată, EU:T:2022:165).

În consecință, nu mai este necesară pronunțarea asupra concluziilor prin care se solicită anularea deciziei atacate.

Reclamantul susține în esență că a suferit un prejudiciu moral cauzat de încălcările AEPD invocate în susținerea cererii de anulare. Aceste pretinse încălcări l‑ar fi plasat pe reclamant într‑o stare de insecuritate permanentă și i‑ar fi slăbit poziția în orice acțiune în justiție împotriva EUIPO.

AEPD contestă argumentele reclamantului.

În temeiul articolului 126 din Regulamentul de procedură, atunci când acțiunea este în mod vădit inadmisibilă, Tribunalul poate decide să se pronunțe prin ordonanță motivată fără continuarea procedurii.

În speță, Tribunalul, considerându‑se suficient de lămurit de înscrisurile de la dosar, decide să se pronunțe fără continuarea procedurii.

În această privință, în temeiul articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, orice cerere introductivă trebuie să expună în mod suficient de clar și de precis motivele invocate pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii. Mai precis, pentru a îndeplini aceste cerințe, o cerere de despăgubire trebuie să cuprindă elementele care permit să se stabilească nelegalitatea comportamentului reproșat instituției vizate, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între acest comportament și prejudiciul invocat (a se vedea Hotărârea din 11 iulie 1996, International Procurement Services/Comisia, T‑175/94, EU:T:1996:102, punctul 44 și jurisprudența citată).

În speță, reclamantul face trimitere, în cadrul cererii sale de despăgubire, la motivul invocat în susținerea cererii sale de anulare. Acesta susține, pe de altă parte, că AEPD s‑a comportat în mod nelegal pentru toate motivele expuse în argumentația dezvoltată în cadrul cererii de anulare.

Trebuie amintit contextul în care se înscrie această cerere de despăgubire. Astfel, decizia implicită din 26 februarie 2025 a avut ca efect respingerea plângerii din 25 noiembrie 2024. Considerând că această respingere era nelegală, reclamantul a introdus o acțiune împotriva acestei decizii implicite la 2 martie 2025. Apoi, ca urmare a adoptării deciziei explicite din 16 aprilie 2025, decizia atacată a dispărut. Desigur, respingerea plângerii este asigurată în prezent prin decizia explicită din 16 aprilie 2025. Această din urmă decizie nu face însă parte din obiectul acțiunii, în lipsa adaptării concluziilor reclamantului în această privință.

Rezultă că reclamantul, care trebuie să dovedească nelegalitatea pe care o invocă, se limitează să facă trimitere la argumente îndreptate împotriva unei decizii atacate care a încetat să existe. În lipsa altor elemente sau explicații furnizate de reclamant, Tribunalul nu este în măsură să înțeleagă modul în care ar putea analiza legalitatea respingerii plângerii din 25 noiembrie 2024 numai pe baza unei decizii atacate care a dispărut din ordinea juridică a Uniunii.

Astfel, în acest context, o asemenea trimitere generală nu identifică cu precizie nelegalitatea comportamentului reproșat AEPD. În această privință, trebuie amintit că nu este în sarcina Tribunalului, atunci când cererea de despăgubire este prezentată împreună cu o cerere de anulare, să caute și să identifice printre diferitele motive invocate în susținerea acțiunii în anulare pe acela sau pe acelea pe care reclamantul intenționează să îl/le rețină drept temei al cererii de despăgubire (a se vedea Ordonanța din 11 ianuarie 2012, Ben Ali/Consiliul, T‑301/11, nepublicată, EU:T:2012:4, punctul 72 și jurisprudența citată).

În consecință, cererea de despăgubire nu îndeplinește cerințele de claritate și de precizie prevăzute la articolul 76 litera (d) din Regulamentul de procedură. Ea trebuie deci respinsă ca vădit inadmisibilă.

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În cazul în care Tribunalul nu se pronunță asupra fondului, articolul 137 din Regulamentul de procedură prevede că cheltuielile de judecată rămân la aprecierea acestuia.

În speță, trebuie arătat că lipsa informării de către AEPD cu privire la evoluția plângerii în termenul stabilit este cea care a determinat reclamantul să introducă prezenta acțiune împotriva deciziei implicite de respingere a plângerii sale.

În aceste împrejurări, Tribunalul apreciază că se impune obligarea AEPD la plata cheltuielilor de judecată.

ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)

25 martie 2026 ( *1 )

Ordonanță

Istoricul cauzei

Situația de fapt ulterioară introducerii acțiunii

Concluziile părților

În drept

Cu privire la cererea de anulare

Cu privire la aspectul dacă o decizie implicită a luat naștere la 26 februarie 2025

Cu privire la dispariția obiectului cererii de anulare pe parcursul judecății

Cu privire la cererea de despăgubire

Cu privire la cheltuielile de judecată