Hotărârea Tribunalului (Camera a doua, judecând în complet de cinci judecători) din 17 iunie 2026.#Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö împotriva A Oy.#Trimitere preliminară – Fiscalitate – Sistemul comun de TVA – Scutiri – Articolul 135 alineatul (1) literele (b)-(d) din Directiva 2006/112/CE – Gestionarea creditelor de către persoana care le acordă – Tranzacții cu garanții de credit și alte garanții – Operațiuni, inclusiv negocierea, privind conturile de depozit sau conturile curente, plăți, viramente, creanțe, cecuri și alte instrumente negociabile, exceptând recuperarea creanțelor – Cesiunea creditelor – Servicii de gestionare pe care cedentul le facturează cesionarului.#Cauza T-184/25.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 135 alineatul (1) literele (b)-(d) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7, denumită în continuare „Directiva TVA”).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö (Serviciul de apărare a drepturilor destinatarilor de venituri fiscale, Finlanda), pe de o parte, și societatea A Oy, pe de altă parte, în legătură cu o cerere de soluție fiscală anticipată privind tratamentul în scopuri de TVA al creditelor vândute unei societăți terțe, precum și al unor servicii de gestionarea a creditelor și a garanțiilor aferente creditelor vândute.

Articolul 2 din Directiva TVA prevede: „(1) Următoarele operațiuni sunt supuse TVA: […] (c) prestarea de servicii efectuată cu titlu oneros pe teritoriul unui stat membru de către o persoană impozabilă care acționează ca atare; […]”

Articolul 9 alineatul (1) din Directiva TVA stipulează: „«Persoană impozabilă» înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfășoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activității respective. Orice activitate a producătorilor, comercianților sau persoanelor care prestează servicii, inclusiv activitățile miniere și agricole și activitățile prestate în cadrul profesiunilor liberale, este considerată «activitate economică». Exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate este de asemenea considerată activitate economică.”

Potrivit articolului 24 alineatul (1) din Directiva TVA: „«Prestare de servicii» înseamnă orice operațiune care nu constituie o livrare de bunuri.”

Articolul 135 alineatul (1) din Directiva TVA are următorul cuprins: „(1) Statele membre scutesc următoarele operațiuni: […] (b) acordarea și negocierea de credite și gestionarea creditelor de către persoana care le acordă; (c) negocierea de garanții de credit sau de alte garanții sau orice tranzacții cu astfel de garanții, precum și gestionarea garanțiilor de credit de către persoana care acordă creditul; (d) operațiuni, inclusiv negocierea, privind conturile de depozit sau conturile curente, plăți, viramente, creanțe, cecuri și alte instrumente negociabile, exceptând recuperarea creanțelor; […]”

În Finlanda, TVA‑ul este reglementat de arvonlisäverolaki (1501/1993) [Legea privind taxa pe valoarea adăugată (1501/1993)] din 30 decembrie 1993, intrată în vigoare la 1 iunie 1994, cu modificările ulterioare (denumită în continuare „Legea privind TVA‑ul”).

Potrivit articolului 1 alineatul (1) punctul 1 din Legea privind TVA‑ul, pentru vânzarea de mărfuri sau servicii efectuată în Finlanda în cadrul unei activități economice se plătește TVA la bugetul de stat.

Conform articolului 18 alineatul (2) din Legea privind TVA‑ul, prin „vânzarea unui serviciu” se înțelege prestarea sau altă punere la dispoziție cu titlu oneros a unui serviciu.

Potrivit articolului 41 din Legea privind TVA‑ul, vânzarea unui serviciu financiar nu este supusă TVA‑ului.

Articolul 42 primul paragraf punctele 2 și 3 din Legea privind TVA‑ul prevede că acordarea de credite și celelalte mecanisme de finanțare, precum și gestionarea unui credit de către creditor sunt considerate servicii financiare.

A este unitatea principală a băncii X și reprezentantul de grup TVA în Finlanda al grupului Y. Grupul Y vinde în principal servicii financiare și de asigurări scutite de TVA.

B este o filială deținută integral de A, dar ele nu fac parte din același grup TVA.

O mare parte din creditele imobiliare acordate de A sunt vândute lui B la prețul pieței după acordarea creditului. Remunerația constă în cuantumul creditului nerambursat și în dobânzile datorate potrivit contractului și nerambursate la momentul cedării creditului. În majoritatea cazurilor, creditele sunt vândute lui B chiar în ziua în care sunt acordate, atunci când încă nu s‑au acumulat dobânzi. În acest caz, prețul este valoarea nominală a creditului. Dacă creditul se acordă în tranșe, acesta poate fi vândut după plata primei tranșe. B nu acordă ea însăși credite imobiliare, ci le cumpără de la A.

Toate drepturile și obligațiile referitoare la creditele în cauză sunt transferate împreună cu acestea lui B de la data transferului, iar acesta nu necesită, de altfel, nicio intervenție din partea împrumutatului.

B nu se ocupă ea însăși de prospectarea clientelei, de servicii pentru clienți sau de gestionarea creditelor achiziționate. Deși creditele sunt transferate lui B, A este cea căreia îi revine în continuare sarcina de a le gestiona. A se ocupă, pe toată durata creditului, de toate problemele care apar între împrumutați și B.

Gestionarea creditelor vândute de către A lui B și a garanțiilor aferente acestora constă în a asigura gestionarea serviciilor pentru clienții care dețin aceste credite, precum și urmărirea și depozitarea creditelor transferate, cum ar fi facturarea tranșelor, a dobânzilor și a comisioanelor, diferitele modificări ale creditelor și, dacă este cazul, serviciile de recuperare. A ia decizii precum restructurarea creditului sau prelungirea duratei de creditare. Conținutul serviciilor de gestionare a creditelor vândute de către A lui B este identic cu cel al serviciilor care ar fi fost oferite de A dacă ar fi păstrat creditele.

B a fost finanțată în mare măsură prin obligațiuni garantate, precum și prin credite și garanții care i‑au fost acordate de A. Aceasta din urmă îndeplinește de asemenea toate sarcinile legate de emiterea unei obligațiuni și vinde aceste servicii lui B. Majoritatea creditelor vândute lui B servesc drept garanție pentru obligațiuni, cel puțin la un moment dat pe durata lor.

Prețul serviciilor de gestionare a creditelor și a garanțiilor vândute de către A lui B se calculează în funcție de costurile lunare efective aferente acestora. Contraprestația constă în costurile efective, precum și în marja de profit convenită pentru acestea. A facturează serviciile lui B în funcție de costurile efective suportate, majorate cu o marjă de profit.

A a solicitat keskusverolautakunta (Comisia Fiscală Centrală, Finlanda) o soluție fiscală anticipată privind tratamentul în scopuri de TVA al creditelor pe care le‑a vândut lui B, precum și al serviciilor de gestionare a creditelor și a garanțiilor aferente creditelor vândute.

Potrivit soluției fiscale anticipate emise de Comisia Fiscală Centrală în privința lui A, vânzările de credite de către A lui B sunt servicii financiare scutite de TVA în temeiul articolului 41 și al articolului 42 primul paragraf punctul 2 din Legea privind TVA‑ul. Serviciile de recuperare a creanțelor vândute de A lui B constituie servicii supuse TVA‑ului în sensul articolului 1 alineatul (1) punctul 1 din Legea privind TVA‑ul. Cât privește serviciile de gestionare a creditelor și a garanțiilor aferente creditelor vândute lui B, acestea ar reprezenta o gestionare de credite efectuată de creditor, astfel încât ele constituie servicii financiare scutite de TVA în sensul articolului 41 și al articolului 42 alineatul (1) punctul 3 din Legea privind TVA‑ul.

Serviciul de apărare a drepturilor destinatarilor de venituri fiscale a formulat o acțiune la Korkein hallinto-oikeus (Curtea Administrativă Supremă, Finlanda), care este instanța de trimitere, având ca obiect anularea acestei soluții anticipate, în măsura în care, în opinia sa, serviciile de gestionare vândute de către A lui B nu sunt supuse TVA‑ului.

Instanța de trimitere are îndoieli cu privire la aspectul dacă serviciile de gestionarea de credite și garanții prestate de A în legătură cu creditele pe care le‑a acordat și pe care le‑a vândut apoi unei alte societăți pot fi considerate o gestionare de credite de către persoana care le acordă, scutită de taxă în sensul articolului 135 alineatul (1) litera (b) din Directiva TVA. În cazul unui răspuns negativ, instanța de trimitere ridică problema dacă serviciile prestate de A trebuie scutite ca „tranzacții cu garanții de credite și alte garanții” în sensul articolului 135 alineatul (1) litera (c), în cazul în care serviciile de gestionare pe care le prestează privesc creditele care reprezintă o garanție pentru o obligațiune emisă de o altă instituție financiară. În cazul unui răspuns negativ și la această întrebare, instanța de trimitere ridică problema dacă serviciile prestate de A pot fi scutite de TVA ca servicii financiare în sensul articolului 135 alineatul (1) litera (d) din această directivă.

În aceste condiții, Korkein hallinto-oikeus (Curtea Administrativă Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) În cazul în care o întreprindere financiară vinde unei alte instituții financiare creditele pe care le‑a acordat unui client și, după vânzarea lor, continuă să gestioneze cu titlu oneros aceste credite, articolul 135 alineatul (1) litera (b) din Directiva TVA, referitor la scutirea de taxă a gestionării creditelor de către persoana care le‑a acordat, trebuie interpretat în sensul că vizează și situația în care prima întreprindere amintită continuă să gestioneze creditele pe care le‑a acordat și pe care le‑a vândut acestei alte instituții financiare? 2) În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare și dacă gestionarea creditelor de către prima întreprindere se referă la credite cu care se garantează o obligațiune emisă de o altă instituție financiară, articolul 135 alineatul (1) litera (c) din Directiva TVA, referitor la scutirea de taxă a tranzacțiilor de garanții de credite și de alte garanții, trebuie interpretat în sensul că vizează și situația în care prima întreprindere gestionează credite cu care se garantează o obligațiune emisă de o altă instituție financiară? 3) În cazul unui răspuns negativ la cea de a doua întrebare, articolul 135 alineatul (1) litera (d) din Directiva TVA, referitor la scutirea de taxă a operațiunilor privind creanțe, trebuie interpretat în sensul că vizează și situația în care prima întreprindere gestionează creanțe cedate unei alte instituții financiare?”

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 135 alineatul (1) litera (b) din Directiva TVA trebuie interpretat în sensul că scutirea pe care o prevede pentru gestionarea creditelor se aplică unor servicii de gestionare a creditelor prestate de persoana care a acordat creditele menționate, le‑a cedat ulterior și continuă să le gestioneze cu titlu oneros pentru cesionar.

În temeiul articolului 135 alineatul (1) litera (b) din Directiva TVA, statele membre scutesc operațiunile privind „acordarea și negocierea de credite și gestionarea creditelor de către persoana care le acordă”.

Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că dispozițiile Uniunii Europene trebuie interpretate și aplicate în mod uniform, în lumina versiunilor existente în toate limbile Uniunii. În caz de neconcordanță între diferitele versiuni lingvistice ale unui text al Uniunii, dispoziția în cauză trebuie să fie interpretată în funcție de economia generală și de finalitatea reglementării din care face parte [a se vedea Hotărârea din 26 septembrie 2013, Comisia/Franța, C‑296/11, nepublicată, EU:C:2013:612, punctul 49 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 8 octombrie 2020, United Biscuits (Pensions Trustees) și United Biscuits Pension Investments, C‑235/19, EU:C:2020:801, punctul 46 și jurisprudența citată].

În ceea ce privește modul de redactare a condiției „de către persoana care le acordă”, care figurează la articolul 135 alineatul (1) litera (b) din Directiva TVA, acesta nu oferă un răspuns clar la întrebarea care sunt persoanele care trebuie să beneficieze de scutirea referitoare la gestionarea creditelor.

Astfel, după cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctul 18 din concluzii, anumite versiuni lingvistice ale articolului 135 alineatul (1) litera (b) din Directiva TVA, precum versiunile în limba greacă („pou tis chorígise”), în limba franceză („qui les a octroyés”) și în limba neerlandeză („die deze heeft verleend”), utilizează un verb conjugat la timpul trecut pentru a descrie acordarea de credite. Astfel, aceste versiuni pot indica faptul că persoana care beneficiază de scutirea prevăzută de această dispoziție este cea care a vărsat cuantumul creditului împrumutatului, în trecut și la începutul raportului contractual. În schimb, anumite alte versiuni lingvistice ale dispoziției menționate, precum versiunile în limba engleză („the person granting it”), croată („koja ga odobrava”), română („care le acordă”) și slovenă („ki kredit odobri”), recurg la echivalentul verbului „a acorda” la forma de participiu prezent sau de indicativ prezent. Prin urmare, acestea pot fi înțelese ca făcând trimitere la calitatea persoanei în calitate de creditor, și anume persoana căreia i‑au fost cedate creditele de către o altă persoană. Totodată, termenii utilizați în versiunile în limba germană („Kreditgeber”) și finlandeză („luotonantaja”) pot avea, în aceste limbi, cele două înțelesuri menționate mai sus.

Potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul ei și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (Hotărârea din 10 septembrie 2014, Ben Alaya (C‑491/13, EU:C:2014:2187, punctul 22 și jurisprudența citată).

În ceea ce privește contextul aferent condiției „de către persoana care le acordă” și obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această condiție, este necesar să se arate că termenii folosiți pentru a desemna scutirile prevăzute la articolul 135 alineatul (1) din Directiva TVA trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte, dat fiind că ele constituie derogări de la principiul general potrivit căruia TVA‑ul este perceput pentru fiecare prestare de servicii efectuată cu titlu oneros de o persoană impozabilă, în măsura în care această interpretare nu privează scutirile respective de efecte, este conformă cu obiectivele urmărite de scutirile menționate și respectă cerințele principiului neutralității fiscale (a se vedea Hotărârea din 17 decembrie 2020, Franck, C‑801/19, EU:C:2020:1049, punctele 31 și 32 și jurisprudența citată).

De asemenea trebuie arătat că articolul 135 alineatul (1) litera (b) din Directiva TVA scutește, în cadrul uneia și aceleiași dispoziții, pe de o parte, „acordarea și negocierea de credite” și, pe de altă parte, „gestionarea creditelor de către persoana care le acordă”. Această relaționare arată că scutirea prevăzută de dispoziția menționată privește gestionarea creditelor legată de acordarea acestor credite. Ea urmărește, după cum a indicat doamna avocată generală la punctul 35 din concluzii, să garanteze că toate prestațiile furnizate în cadrul raportului de credit sunt scutite de TVA. Acest context și restrângerea domeniului de aplicare al acestei scutiri la serviciile efectuate „de persoana care le acordă” arată că este vorba despre relația dintre cel care acordă creditul și împrumutat și că aceasta nu acoperă prestațiile efectuate în afara acestui raport. Astfel, interpretarea strictă a derogării prevăzute la articolul 135 alineatul (1) litera (b) din Directiva TVA se opune aplicării acestei scutiri în cazul oricărei situații în care această legătură a dispărut.

Or, în speță, din moment ce creditorul inițial a cedat creanțele sale unui terț cesionar, gestionarea acestor credite nu se mai înscrie în raportul juridic inițial care dădea dreptul la beneficiul scutirii, deși această gestionare este executată în concret chiar de creditorul inițial. O asemenea activitate constituie, în consecință, o prestare de servicii efectuată cu titlu oneros direct în favoarea terțului cesionar.

Trebuie să se țină seama de asemenea, așa cum a arătat doamna avocată generală în esență la punctele 34 și 35 din concluzii, de împrejurarea că, prin restrângerea domeniului de aplicare personal al scutirii referitoare la gestionarea creditelor, legiuitorul Uniunii nu a intenționat să favorizeze din punct de vedere fiscal externalizarea acestei gestionări către un terț. Rezultă că scutirea menționată trebuie înțeleasă în sensul că acoperă gestionarea creditelor efectuată în cadrul raportului de credit existent între creditorul inițial și împrumutat.

Această interpretare este confirmată de obiectivele urmărite de articolul 135 alineatul (1) litera (b) din Directiva TVA. Ele nu impun ca scutirea prevăzută de această dispoziție să se aplice gestionării de credite atunci când această gestionare este efectuată de persoana care a acordat credite, dar le‑a cedat ulterior unei alte persoane.

Astfel, reiese din jurisprudența Curții că finalitatea scutirii operațiunilor financiare care figurează la articolul 13 secțiunea B litera (d) din A șasea Directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare (JO 1977, L 145, p. 1) și la articolul 135 alineatul (1) literele (b)-(g) din Directiva TVA constă în reducerea dificultăților legate de stabilirea bazei de impozitare și a cuantumului TVA‑ului deductibil, precum și în evitarea unei creșteri a costului creditului de consum (Hotărârea din 19 aprilie 2007, Velvet & Steel Immobilien, C‑455/05, EU:C:2007:232, punctul 24, și Hotărârea din 10 martie 2011, Skandinaviska Enskilda Banken, C‑540/09, EU:C:2011:137, punctul 21; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 25 iulie 2018, DPAS, C‑5/17, EU:C:2018:592, punctul 46).

Dat fiind că scutirile prevăzute la articolul 135 alineatul (1) literele (b)-(g) din Directiva TVA preiau, fără modificări de substanță, scutirile care erau prevăzute anterior la articolul 13 secțiunea B litera (d) punctele 1-6 din A șasea directivă 77/388, jurisprudența referitoare la aceste din urmă dispoziții rămâne pertinentă pentru interpretarea dispozițiilor echivalente ale Directivei TVA (Hotărârea din 26 mai 2016, Bookit, C‑607/14, EU:C:2016:355, punctul 32).

În ceea ce privește primul obiectiv, și anume reducerea dificultăților legate de stabilirea bazei de impozitare și a cuantumului TVA‑ului deductibil, Comisia Europeană arată în mod întemeiat că nu se pune această problemă într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care gestionarea creditelor este efectuată de persoana care a acordat creditele, dar le‑a cedat ulterior unei alte persoane.

Astfel, dificultățile legate de stabilirea bazei de impozitare și a cuantumului TVA‑ului deductibil apar în general în relația dintre creditorul inițial și împrumutat, în care poate fi dificil să se distingă contravaloarea acordării creditului, care este scutită, de contravaloarea operațiunilor de gestionarea aferentă acestuia. Or, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care gestionarea creditelor face obiectul unei prestații distincte facturate de A lui B pe baza costurilor efective și a unei marje de profit convenite, nu există asemenea dificultăți. Această împrejurare confirmă interpretarea potrivit căreia scutirea prevăzută la articolul 135 alineatul (1) litera (b) din Directiva TVA nu se extinde la serviciile de gestionare externalizate în această modalitate.

Interpretarea articolului 135 alineatul (1) litera (b) din Directiva TVA în lumina celui de al doilea obiectiv, și anume evitarea unei creșteri a costului creditului de consum, confirmă aceste considerații.

Primo, într‑o situație precum cea în discuție în cauza principală, în care societatea care a cesionat creditele prestează serviciile de gestionare societății care le‑a achiziționat, iar nu împrumutaților, aceste servicii nu sunt facturate direct acestora din urmă. Prin urmare, TVA‑ul aferent acestor servicii nu poate fi plătit direct de împrumutați, care nu sunt beneficiarii serviciilor menționate.

Secundo, chiar dacă nu se poate exclude un impact indirect al TVA‑ului aferent serviciilor de gestionare a creditelor prestate de cedent cesionarului asupra costurilor de finanțare pentru împrumutați, aceasta nu implică totuși repercutarea automată a sumei corespunzătoare TVA‑ului asupra împrumutaților. Riscul de repercutare a acestor costuri asupra împrumutatului depinde în special de condițiile specifice ale creditului, de strategia de marketing și financiară a societăților în cauză sau de situația concurențială pe piață.

În orice caz, orice externalizare a gestionării creditelor poate avea drept consecință o creștere a costurilor, indiferent dacă serviciile de gestionare sunt sau nu sunt supuse TVA‑ului.

Pe de altă parte, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că Directiva TVA trebuie interpretată în conformitate cu principiul neutralității fiscale inerent sistemului comun al TVA‑ului, potrivit căruia agenții economici care efectuează aceleași operațiuni nu trebuie să fie supuși unui tratament diferit în materie de percepere a TVA‑ului. Orice acțiune a statelor membre care privește colectarea TVA‑ului trebuie să respecte acest principiu (a se vedea Hotărârea din 17 decembrie 2015, WebMindLicenses, C‑419/14, EU:C:2015:832, punctul 41 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 7 aprilie 2016, Degano Trasporti, C‑546/14, EU:C:2016:206, punctul 21 și jurisprudența citată).

După cum a subliniat doamna avocată generală la punctul 36 din concluzii, nu ar trebui să existe o diferență de tratament în ceea ce privește TVA‑ul între serviciile de gestionare a creditelor vândute unui cesionar de credite, după cum prestatorul acestor servicii este cedentul care a acordat inițial creditul sau o altă persoană. Or, în acest din urmă caz, este evident că serviciile de gestionare sunt supuse TVA‑ului.

Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 135 alineatul (1) litera (b) din Directiva TVA trebuie interpretat în sensul că scutirea pe care o prevede pentru gestionarea creditelor nu se aplică unor servicii de gestionare a creditelor prestate de persoana care a acordat creditele menționate, le‑a cedat ulterior și continuă să le gestioneze cu titlu oneros pentru cesionar.

Prin intermediul celei de a doua întrebări, adresată în ipoteza în care s‑ar da un răspuns negativ la prima întrebare, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 135 alineatul (1) litera (c) din Directiva TVA trebuie interpretat în sensul că serviciile de gestionare prestate de cel care a acordat creditul trebuie să fie scutite de TVA în măsura în care constituie tranzacții cu garanții de credit sau alte garanții în sensul acestei dispoziții atunci când aceste servicii privesc credite care servesc drept garanție pentru o obligațiune emisă de o altă instituție financiară.

Potrivit articolului 135 alineatul (1) litera (c) din Directiva TVA, statele membre scutesc operațiunile privind „negocierea de garanții de credit sau de alte garanții sau orice tranzacții cu astfel de garanții, precum și gestionarea garanțiilor de credit de către persoana care acordă creditul”.

Din cererea de decizie preliminară reiese că aceasta vizează în principal prima parte a dispoziției menționate, și anume aspectul dacă serviciile în cauză pot fi calificate drept tranzacții cu garanții de credit sau de alte garanții în sensul articolului 135 alineatul (1) litera (c) din Directiva TVA.

În această privință, este necesar să se constate că serviciile care constau în gestionarea de credite efectuată în beneficiul cumpărătorului lor, precum cele în discuție în speță, nu pot fi calificate, ca atare, drept tranzacții cu garanții de credit sau cu alte garanții în sensul articolului 135 alineatul (1) litera (c) din Directiva TVA. Astfel, asemenea tranzacții nu pot fi asimilate gestionării creditului care constituie o garanție, cu atât mai mult cu cât singura activitate de gestionare menționată în această dispoziție ca beneficiind de o scutire fiscală privește gestionarea garanțiilor pentru credite efectuată de cel care a acordat creditele.

Pe de altă parte, gestionarea creditelor este vizată în mod explicit la articolul 135 alineatul (1) litera (b) din Directiva TVA. După cum a subliniat doamna avocată generală la punctul 44 din concluzii, o aplicare a articolului 135 alineatul (1) litera (c) din Directiva TVA în cazul gestionării creditelor ar lipsi de efect util restrângerea domeniului de aplicare al scutirii de TVA pentru gestionarea creditelor, scutire care, potrivit articolului 135 alineatul (1) litera (b) din Directiva TVA, se aplică numai persoanei care a acordat creditele.

Rezultă că trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 135 alineatul (1) litera (c) din Directiva TVA trebuie interpretat în sensul că scutirea pe care o prevede pentru tranzacții cu garanții de credit sau alte garanții nu se aplică unor servicii de gestionare a creditelor prestate de persoana care a acordat aceste credite și care privesc credite ce servesc drept garanție pentru o obligațiune emisă de o altă instituție financiară, căreia i‑au fost cedate creditele.

Prin intermediul celei de a treia întrebări, adresată în ipoteza în care s‑ar da un răspuns negativ la a doua întrebare, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 135 alineatul (1) litera (d) din Directiva TVA trebuie interpretat în sensul că scutirea operațiunilor referitoare la creanțe pe care o prevede se aplică gestionării de către cedent a creditelor transferate unei alte societăți.

Potrivit articolului 135 alineatul (1) litera (d) din Directiva TVA, statele membre scutesc operațiunile privind „conturile de depozit sau conturile curente, plăți, viramente, creanțe, cecuri și alte instrumente negociabile, exceptând recuperarea creanțelor”.

Reiese din jurisprudența Curții că operațiunile care figurează la articolul 135 alineatul (1) litera (d) din Directiva TVA intră în domeniul operațiunilor financiare și privesc printre altele instrumente de plată al căror mod de funcționare implică un transfer de bani (a se vedea Hotărârea din 1 august 2025, Határ Diszkont, C‑427/23, EU:C:2025:596, punctul 68 și jurisprudența citată).

Criteriul ce permite să se deosebească o operațiune care are ca efect un transfer de fonduri și determină modificări juridice și financiare, care intră sub incidența scutirii prevăzute de la articolul 135 alineatul (1) litera (d) din Directiva TVA, de o operațiune care nu are asemenea efecte și, prin urmare, nu intră sub incidența acestei scutiri constă astfel în aspectul dacă operațiunea respectivă transferă, în mod efectiv sau potențial, proprietatea asupra fondurilor în discuție sau are ca efect îndeplinirea funcțiilor specifice și esențiale ale unui asemenea transfer (a se vedea Hotărârea din 1 august 2025, Határ Diszkont, C‑427/23, EU:C:2025:596, punctul 71 și jurisprudența citată).

În speță, niciun element din dosar nu indică faptul că serviciile de gestionare care corespund descrierii furnizate de instanța de trimitere constau într‑un transfer al proprietății de fonduri sau au ca efect îndeplinirea funcțiilor specifice și esențiale ale unui asemenea transfer, astfel încât asemenea servicii nu constituie una dintre operațiunile referitoare la creanțe prevăzute la articolul 135 alineatul (1) litera (d) din Directiva TVA.

Pe de altă parte, după cum reiese din cuprinsul punctului 51 de mai sus, pentru a evita ca restrângerea domeniului de aplicare al scutirii de TVA pentru gestionarea creditelor, care, potrivit articolului 135 alineatul (1) litera (b) din Directiva TVA, se aplică numai celui care a acordat creditele, să fie lipsită de efect util, nu se poate considera că articolul 135 alineatul (1) litera (d) din Directiva TVA se aplică gestionării creditelor.

Rezultă că trebuie să se răspundă la a treia întrebare că articolul 135 alineatul (1) litera (d) din Directiva TVA trebuie interpretat în sensul că scutirea pe care o prevede pentru gestionarea creanțelor nu se aplică unor servicii de gestionare a creditelor prestate de persoana ce a acordat aceste credite și care se referă la credite cedate unei alte instituții financiare.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Tribunalului, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua, judecând în complet de cinci judecători)

17 iunie 2026 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Dreptul finlandez

Litigiul principal și întrebările preliminare

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

Cu privire la a doua întrebare

Cu privire la a treia întrebare

Cu privire la cheltuielile de judecată