Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 10 iunie 2026.#Parchetul European împotriva Curții de Conturi Europene.#Drept instituțional – Investigație a Parchetului European – Refuzul Curții de Conturi de a ridica obligația de discreție a persoanelor chemate să fie audiate ca martori în cadrul investigației – Acțiune în anulare – Act supus căilor de atac – Admisibilitate – Cooperare loială – Articolul 19 din statut – Interesele Uniunii.#Cauza T-99/25.

Cauza T-99/25

Parchetul European

împotriva

Curții de Conturi Europene

Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 10 iunie 2026

„Drept instituțional – Investigație a Parchetului European – Refuzul Curții de Conturi de a ridica obligația de discreție a persoanelor chemate să fie audiate ca martori în cadrul investigației – Acțiune în anulare – Act supus căilor de atac – Admisibilitate – Cooperare loială – Articolul 19 din statut – Interesele Uniunii”

Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac – Noțiune – Acte care produc efecte juridice obligatorii – Apreciere în funcție de criterii obiective – Respingere de către Curtea de Conturi a unei cereri a Parchetului European de ridicare a obligației de discreție a anumitor funcționari ai săi chemați să fie audiați ca martori în cadrul unei investigații – Includere

(art. 263 TFUE)

(a se vedea punctele 19-29)

Acțiune în anulare – Interesul de a acționa – Persoane fizice sau juridice – Acțiune care poate aduce un beneficiu reclamantului – Cerere a Parchetului European de ridicare a imunității unor persoane vizate de o investigație – Cerere a Parchetului European de ridicare a obligației de discreție a unor funcționari ai Curții de Conturi pentru a depune mărturie în cadrul acestei investigații – Lipsa unei decizii definitive adoptate cu privire la cererea de ridicare a imunității – Decizie de respingere a cererii de ridicare a obligației de discreție – Acțiune a Parchetului European îndreptată împotriva deciziei de respingere – Acțiune care poate aduce un beneficiu Parchetului European – Admisibilitate

(art. 263 TFUE)

(a se vedea punctele 37-54)

Funcționari – Drepturi și obligații – Divulgare de informații de serviciu – Obligația de autorizare prealabilă – Refuz – Condiții – Interese ale Uniunii care impun refuzul – Apreciere

(Statutul funcționarilor, art. 19)

(a se vedea punctele 60-73)

Rezumat

În acțiunea formulată de Parchetul European, Tribunalul anulează luarea de poziție a Curții de Conturi Europene prin care se respinge cererea Parchetului European de ridicare a obligației de discreție a 12 funcționari ai Uniunii Europene în vederea audierii acestora ca martori în cadrul unei investigații (denumită în continuare „luarea de poziție atacată”).

În cadrul unei investigații deschise de procurorul european delegat din Luxemburg (denumit în continuare „procurorul delegat”) cu privire la potențiale nereguli în recrutarea și în titularizarea unei persoane devenite funcționară a Curții de Conturi, procuroarea‑șefă a Parchetului European a solicitat printre altele în mai multe rânduri Curții de Conturi să ridice imunitatea persoanelor vizate de această investigație. În răspunsurile sale, președintele Curții de Conturi a arătat că informațiile limitate furnizate de procuroarea‑șefă a Parchetului European nu permiteau admiterea acestei cereri, precizând totodată că revenea membrilor Curții de Conturi, asistați de secretarul său general, sarcina de a adopta o astfel de decizie.

Pentru a-și continua investigația, procurorul delegat a solicitat Curții de Conturi, în conformitate cu articolul 19 din Statutul funcționarilor, ridicarea obligației de discreție a celor 12 funcționari pentru ca aceștia să fie audiați ca martori.

Prin luarea de poziție atacată, transmisă în anexa la o scrisoare a șefei serviciului său juridic, Curtea de Conturi a respins această cerere, considerând, pe de o parte, că ar fi contrară intereselor Uniunii în sensul articolului 19 din Statutul funcționarilor și, pe de altă parte, că ar eluda lipsa ridicării imunității persoanelor vizate de investigație.

Parchetul European a formulat atunci o acțiune în anulare împotriva acestei luări de poziție.

Aprecierea Tribunalului

Tribunalul începe prin a respinge cele două cauze de inadmisibilitate invocate de Curtea de Conturi, întemeiate, prima, pe lipsa unui act atacabil și, a doua, pe lipsa interesului de a acționa al Parchetului European.

În ceea ce privește prima cauză de inadmisibilitate, Tribunalul constată că luarea de poziție atacată cu privire la care procurorul delegat putea considera în mod rezonabil că emana de la autoritatea împuternicită să facă numiri competentă l-a împiedicat pe acesta să obțină mărturiile celor 12 funcționari pentru a-și continua investigația.

Astfel, Tribunalul concluzionează că, prin faptul că a privat Parchetul European de posibilitatea de a-și exercita competențele de investigare, luarea de poziție atacată a produs efecte juridice în privința Parchetului European și constituie, prin urmare, un act atacabil.

În susținerea celei de a doua cauze de inadmisibilitate, Curtea de Conturi a arătat că anularea luării de poziție atacate nu ar fi susceptibilă să aducă niciun beneficiu Parchetului European, din moment ce ea refuzase, în orice caz, să ridice imunitatea persoanelor vizate de investigație. Prin urmare, eventualele probe obținute datorită mărturiilor celor 12 funcționari nu ar putea fi utilizate nici pentru introducerea unei noi cereri de ridicare a imunității, nici pentru judecarea persoanelor vizate de investigație. Potrivit Curții de Conturi, Parchetul European ar fi lăsat, în plus, să expire termenele de introducere a căilor de atac pentru a contesta deciziile de refuz al ridicării imunității persoanelor vizate de investigație.

Tribunalul observă totuși că Curtea de Conturi nu a adoptat nicio decizie explicită sau implicită de respingere a cererii de ridicare a imunității persoanelor vizate de investigație.

De altfel, chiar dacă Curtea de Conturi ar fi adoptat o decizie de respingere a ridicării imunității în conformitate cu propriile norme, nu se poate exclude ca Parchetul European să poată adresa o nouă cerere de ridicare a imunității înainte ca investigația sa să fie eventual închisă.

Or, având în vedere că luarea de poziție atacată l-a împiedicat pe procurorul delegat să strângă elemente de probă suplimentare susceptibile să permită procuroarei‑șefe a Parchetului European să își susțină cererea pendinte de ridicare a imunității sau să constate că nu mai este necesară continuarea procedurii inițiate împotriva persoanelor vizate de investigație, Parchetul European a păstrat un interes de a acționa împotriva acestei măsuri.

Cu privire la fond, Tribunalul constată că Curtea de Conturi era obligată să analizeze în mod autonom cererea de ridicare a obligației de discreție, în lumina articolului 19 primul paragraf a doua teză din Statutul funcționarilor, în temeiul căruia nu putea refuza o atare cerere decât dacă acest lucru este impus de interesele Uniunii. Așadar, Curtea de Conturi nu se putea limita să constate că, dat fiind că nu admisese cererea de ridicare a imunității persoanelor vizate de investigație, avea de asemenea dreptul să nu admită cererea de ridicare a obligației de discreție a celor 12 funcționari.

Tribunalul adaugă că, în orice caz, motivul cuprins în luarea de poziție atacată, potrivit căruia cererea de ridicare a obligației de discreție a celor 12 funcționari ar constitui o eludare a lipsei ridicării imunității persoanelor vizate de investigație și ar fi, prin urmare, contrară intereselor Uniunii, nu respectă noțiunea de „interese ale Uniunii” care figurează la articolul 19 primul paragraf a doua teză din Statutul funcționarilor.

Astfel, din formularea restrictivă a acestei dispoziții reiese că „interesele Uniunii”, care pot justifica un refuz al autorizării de a dezvălui în cadrul procedurilor judiciare informații care au fost aduse la cunoștință în exercitarea atribuțiilor, trebuie să fie în mod necesar interese de o importanță considerabilă și care prezintă un caracter vital pentru Uniune.

În consecință, Curtea de Conturi nu putea susține în mod valabil că imunitatea de care beneficiau persoanele vizate de investigație corespundea unei cerințe legate de apărarea unor interese vitale ale Uniunii, susceptibilă să justifice refuzul său de a‑i autoriza pe cei 12 funcționari să depună mărturie în cadrul acestei investigații.

Dimpotrivă, este chiar în interesul Uniunii să permită Parchetului European, pe tot parcursul investigației, să strângă probe, inclusiv prin intermediul mărturiilor funcționarilor Uniunii, pentru a putea decide eventual închiderea acesteia.

Având în vedere cele ce precedă, Tribunalul admite acțiunea Parchetului European și anulează luarea de poziție atacată.