Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 2 iulie 2026.#Surovina RECE d.o.o. împotriva Pest Vármegyei Kormányhivatal.#Trimitere preliminară – Mediu – Deșeuri – Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 – Articolul 12 alineatul (1) litera (a) – Directiva 2008/98/CE – Transfer – Obiecțiuni împotriva transferurilor de deșeuri destinate valorificării – Competență a autorității competente din statul membru de destinație de a formula obiecțiuni împotriva transferului – Motive – Neconformitate cu planurile naționale de gestionare a deșeurilor.#Cauza C-447/25.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 12 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri (JO 2006, L 190, p. 1, Ediție specială 15/vol. 16, p. 172), coroborat cu considerentul (39) și cu articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive (JO 2008, L 312, p. 3).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Surovina RECE d.o.o., o societate slovenă, pe de o parte, și Pest Vármegyei Kormányhivatal (serviciile administrative ale departamentului Pesta, Ungaria) (în continuare „autoritatea maghiară”), pe de altă parte, în legătură cu o decizie prin care aceasta din urmă a formulat obiecțiuni împotriva transferurilor de deșeuri din Slovenia către Ungaria pe care Surovina RECE intenționa să le efectueze.

Articolul 12 din Regulamentul nr. 1013/2006, intitulat „Obiecții împotriva transferurilor de deșeuri destinate eliminării”, prevede la alineatul (1): „În cazul în care se depune o notificare privind un transfer planificat de deșeuri destinate recuperării, autoritățile competente de destinație și de expediere pot formula obiecții motivate, în termen de 30 de zile de la data transmiterii confirmării de către autoritatea competentă de destinație, în conformitate cu articolul 8, pe baza unuia sau mai multor motive enumerate în continuare, în conformitate cu tratatul: (a) transferul sau recuperarea planificate nu sunt în conformitate cu Directiva 2006/12/CE, în special articolele 3, 4, 7 și 10 sau (b) transferul sau recuperarea planificate nu sunt în conformitate cu legislația internă privind protecția mediului, ordinea publică, siguranța publică sau protecția sănătății în ceea ce privește acțiunile care se desfășoară în țara care obiectează sau […]”

Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deșeurile (JO 2006, L 114, p. 9) a fost abrogată, cu efect de la 12 decembrie 2010, de Directiva 2008/98, care prevede că trimiterile la Directiva 2006/12 se interpretează ca trimiteri la Directiva 2008/98.

Articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2006/12 prevedea: „Statele membre pot lua măsurile necesare pentru prevenirea circulației deșeurilor care nu sunt conforme cu planurile de gestionare a deșeurilor. Statele membre informează Comisia Europeană și celelalte state membre cu privire la aceste măsuri.”

Considerentul (39) al Directivei 2008/98 enunță: „În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1013/2006, statele membre pot lua măsurile necesare pentru prevenirea transporturilor de deșeuri care nu corespund planurilor lor naționale de gestionare a deșeurilor. Prin derogare de la respectivul regulament, ar trebui să li se permită statelor membre să limiteze intrările de deșeuri în incineratoare clasificate ca instalații de valorificare, în cazul în care s‑a stabilit că aceste intrări ar atrage eliminarea deșeurilor naționale sau tratarea deșeurilor într‑un mod care nu este conform cu planurile lor de gestionare a deșeurilor. Este recunoscută posibilitatea ca anumite state membre să nu poată asigura o rețea care să includă gama completă de instalații de valorificare finală pe teritoriul lor.”

Articolul 16 din această directivă, intitulat „Principiile autonomiei și proximității”, prevede la alineatul (1) al doilea paragraf: „Prin derogare de la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006, statele membre pot limita, în vederea protejării propriei rețele, intrările transporturilor de deșeuri destinate incineratoarelor clasificate ca instalații de valorificare, în cazul în care s‑a stabilit că asemenea transporturi ar duce la necesitatea eliminării deșeurilor naționale sau ar presupune tratarea respectivelor deșeuri într‑un mod care nu este consecvent cu planurile lor de gestionare a deșeurilor. Statele membre notifică orice astfel de decizie Comisiei. […]”

Potrivit articolului 28 din Directiva 2008/98, intitulat „Planurile de gestionare a deșeurilor”: „(1) Statele membre se asigură că autoritățile lor competente stabilesc, în conformitate cu dispozițiile articolelor 1, 4, 13 și 16, unul sau mai multe planuri de gestionare a deșeurilor. Planurile, considerate individual sau în combinație, acoperă întregul teritoriu geografic al statului membru în cauză. (2) Planurile de gestionare a deșeurilor cuprind o analiză a situației actuale a gestionării deșeurilor pe teritoriul geografic în cauză, precum și măsurile care trebuie luate pentru îmbunătățirea condițiilor de mediu în cazul pregătirii pentru reutilizare, în cazul reciclării, valorificării și eliminării deșeurilor, precum și o evaluare a modului în care planul va ajuta la punerea în aplicare a obiectivelor și dispozițiilor prezentei directive. (3) Planurile de gestionare a deșeurilor conțin […] (4) Planul de gestionare a deșeurilor poate conține […] (5) Planurile de gestionare a deșeurilor respectă cerințele […]”

Potrivit tabelului de corespondență dintre dispozițiile Directivei 2006/12 și cele ale Directivei 2008/98, care figurează în anexa V la aceasta din urmă, articolul 28 menționat corespunde articolului 7 din Directiva 2006/12.

Legiuitorul maghiar a adoptat A hulladékról szóló 2012. évi CLXXXV. törvény (Legea nr. CLXXXV din 2012 privind deșeurile) (Magyar Közlöny 2012/160) pentru a transpune Directiva 2008/98 în ordinea juridică internă.

Potrivit articolului 20 alineatul 1 din această lege, în versiunea aplicabilă litigiului principal: „Autoritatea de gestionare a deșeurilor se opune importului, exportului sau transferului de deșeuri destinate valorificării sau eliminării în condițiile prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1013/2006.”

Articolul 21 alineatul 1 din această lege în aceeași versiune prevede: „Pe lângă cazurile prevăzute la articolul 20 din prezenta lege, autoritatea de gestionare a deșeurilor formulează obiecții cu privire la importul, exportul sau tranzitul de deșeuri în Ungaria, în cazul în care: […] b) din cauza deșeurilor care urmează să fie importate în Ungaria, deșeurile generate pe teritoriul Ungariei ar fi tratate într‑un mod incompatibil cu planurile de gestionare a deșeurilor.”

1704/2021. (X. 6.) Korm. határozat a 2021–2027 közötti időszakra szóló Országos Hulladékgazdálkodási Tervről (Decizia Guvernului nr. 1704 privind Planul național de gestionare a deșeurilor pentru perioada 2021-2027) din 6 octombrie 2021 (Magyar Közlöny 2021/184) a prevăzut adoptarea unui plan național de gestionare a deșeurilor. Potrivit acestui plan, importul de combustibili proveniți din deșeuri de origine străină nu trebuie să compromită valorificarea combustibililor proveniți din deșeuri de origine națională.

Surovina RECE a prezentat autorității competente slovene o cerere de autorizare prealabilă referitoare la 1100 de transferuri din Slovenia, stat membru de expediere, către Ungaria, stat membru de destinație, a unor deșeuri clasificate drept „combustibili derivați din deșeuri” (Refuse Derived Fuel), reprezentând în total 25000 de tone de deșeuri. Ea a precizat că deșeurile respective erau destinate producerii de către o societate cu sediul în Ungaria a unor „combustibili solizi de recuperare” (Solid Recovered Fuel). Această cerere a fost transmisă autorității maghiare, în calitatea sa de autoritate competentă a statului membru de destinație.

Prin decizia din 15 iulie 2024, autoritatea maghiară a formulat obiecții împotriva transferurilor acestor deșeuri. Ea s‑a întemeiat, în acest scop, pe articolul 12 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 1013/2006, precum și pe Directivele 2006/12 și 2008/98. Potrivit autorității maghiare, aceste transferuri nu erau conforme cu planul național de gestionare a deșeurilor pentru perioada 2021-2027, instrument de planificare care ar fi devenit obligatoriu prin Directiva 2008/98, în temeiul căruia importul de combustibili de origine străină nu trebuia să compromită valorificarea combustibililor de origine maghiară. Or, potrivit informațiilor de care dispunea aceasta, cantitatea de combustibili proveniți din deșeuri importate în Ungaria în cursul ultimilor ani a crescut astfel încât compromitea valorificarea deșeurilor produse în Ungaria.

Surovina RECE a formulat o acțiune în fața Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta-Capitală, Ungaria), care este instanța de trimitere, având ca obiect anularea acestei decizii. Ea a susținut că autoritatea maghiară nu putea formula obiecțiuni cu privire la transferurile în cauză întemeindu‑se pe Regulamentul nr. 1013/2006, precum și pe Directivele 2006/12 și 2008/98, având în vedere că această din urmă directivă, care a înlocuit Directiva 2006/12, nu autorizează astfel de obiecțiuni decât pentru transferurile de deșeuri destinate incineratoarelor, situație care nu s‑ar regăsi în cazul deșeurilor în discuție în litigiul principal.

Autoritatea maghiară a solicitat respingerea acestei acțiuni pentru motivul că ea nu ar fi formulat obiecțiuni în temeiul Directivei 2008/98 și că s‑ar fi întemeiat numai pe Regulamentul nr. 1013/2006 și pe legislația maghiară de punere în aplicare a acestuia.

Instanța de trimitere ridică problema interpretării articolului 12 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1013/2006, având în vedere că această dispoziție face trimitere întotdeauna la Directiva 2006/12 și în special la articolele 3, 4, 7 și 10 din aceasta. Or, articolul 7 alineatul (4) din această directivă permitea prevenirea transferurilor de deșeuri neconforme cu planurile naționale de gestionare a deșeurilor, astfel încât autoritățile statului membru de destinație puteau, printr‑o aplicare coroborată a articolului 12 alineatul (1) litera (a) din acest regulament și a articolului 7 alineatul (4) din această directivă, să formuleze obiecțiuni împotriva unui transfer de deșeuri prin invocarea unor asemenea planuri. Această instanță subliniază că Directiva 2008/98, care înlocuiește Directiva 2006/12, nu cuprinde însă o dispoziție echivalentă cu acest articol 7 alineatul (4). Ea ridică, așadar, problema dacă, prin aplicarea coroborată a acestui articol 12 alineatul (1) litera (a) și a Directivei 2008/98, o autoritate din statul membru de destinație dispune de posibilitatea de a formula obiecțiuni împotriva unui transfer de deșeuri destinate valorificării care nu ar fi conform cu planul său de gestionare a deșeurilor. Ea subliniază, în această privință, că articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2008/98, care permite unor astfel de autorități să limiteze, în vederea protejării propriei rețele, importurile de deșeuri destinate incineratoarelor clasificate ca instalații de valorificare, ar viza un caz diferit de cel în discuție în litigiul principal, în care deșeurile în cauză nu sunt destinate incinerării. În sfârșit, aceasta ridică problema dacă dreptul de a formula obiecțiuni împotriva unui transfer de deșeuri care nu este conform cu un plan național de gestionare a deșeurilor nu ar decurge din considerentul (39) al acestei directive, care enunță, în termeni generali, posibilitatea statelor membre de a „lua măsurile necesare” pentru a preveni orice transfer de această natură. Instanța de trimitere subliniază că, deși considerentul unui act nu are valoare normativă, acest act ar putea fi interpretat în lumina acestuia. Ea precizează de altfel că îndoielile sale nu privesc interpretarea articolului 12 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1013/2006.

În aceste condiții, Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta-Capitală, Ungaria) a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Articolul 12 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului coroborat cu considerentul (39) și cu articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2008/98 trebuie interpretat în sensul că un stat membru de destinație poate formula obiecțiuni împotriva transferului de deșeuri care provin din alt stat membru, de expediere, și care nu sunt destinate incineratoarelor, ci sunt destinate valorificării, pentru motivul că transferul prevăzut nu ar fi conform cu planul de gestionare a deșeurilor al statului membru de destinație?”

Trebuie amintit că, în cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte instituite la articolul 267 TFUE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate [Hotărârea din 30 aprilie 2026, Lidl Italia (Practici comerciale neloiale privind produsele alimentare), C‑301/25, EU:C:2026:357, punctul 25].

În plus, în cadrul acestei proceduri întemeiate pe o separare clară a funcțiilor între instanțele naționale și Curte, orice apreciere a situației de fapt din cauză este de competența instanței naționale, care trebuie să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții, în timp ce Curtea este abilitată să se pronunțe numai asupra interpretării sau a validității unui text al Uniunii pornind de la faptele care îi sunt indicate de instanța națională. În consecință, este de competența instanței naționale să verifice, dacă este necesar, exactitatea faptelor pertinente pentru soluționarea litigiului cu care este sesizată (Hotărârea din 30 mai 2018, Dell’Acqua, C‑370/16, EU:C:2018:344, punctele 31 și 32).

În speță, trebuie arătat că articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2008/98, menționat de instanța de trimitere în întrebarea sa, deși permite statelor membre să limiteze, pe baza planurilor lor naționale de gestionare a deșeurilor, transportul de deșeuri pentru a‑și proteja rețeaua de tratare a deșeurilor, nu vizează decât „deșeurile destinate incineratoarelor clasificate ca [o operațiune] de valorificare”.

Comisia arată, în observațiile sale, că deșeurile în discuție în litigiul principal, și anume „combustibili derivați din deșeuri”, ar fi destinate să fie transformate prin incinerare în „combustibili solizi de recuperare”, această incinerare constituind o operațiune de valorificare. Aprecierea faptelor, în speță cea a destinației deșeurilor, este însă de competența exclusivă a instanței naționale, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 21 din prezenta hotărâre. Or, instanța de trimitere vizează în întrebarea sa deșeurile destinate valorificării fără incinerare. Autoritatea maghiară precizează de asemenea că s‑a opus transferului deșeurilor în cauză fără a se întemeia pe articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2008/98. În consecință, interpretarea acestei din urmă dispoziții nu rezultă a fi pertinentă pentru soluționarea litigiului principal.

Prin urmare, este necesar să se considere că, prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 12 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1013/2006, citit în lumina considerentului (39) al Directivei 2008/98, trebuie interpretat în sensul că un stat membru de destinație poate formula obiecțiuni împotriva transferului de deșeuri provenite din alt stat membru, destinate valorificării fără a fi incinerate, pentru motivul că acest transfer nu ar fi conform cu planul de gestionare a deșeurilor al statului membru de destinație.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, interpretarea unor dispoziții de drept al Uniunii impune să se țină seama nu numai de formularea acestora, ci și de contextul în care se înscriu aceste dispoziții și de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte (Hotărârea din 17 noiembrie 1983, Merck, 292/82, EU:C:1983:335, punctul 12, precum și Hotărârea din 29 iulie 2024, Belgian Association of Tax Lawyers ș.a., C‑623/22, EU:C:2024:639, punctul 94). Geneza unei dispoziții a dreptului Uniunii poate de asemenea să ofere elemente relevante pentru interpretarea acesteia (Hotărârea din 8 mai 2025, Provincie Oost‑Vlaanderen și Sogent, C‑236/24, EU:C:2025:321, punctul 21 și jurisprudența citată).

În primul rând, din modul de redactare a articolului 12 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1013/2006 reiese că statele membre pot formula obiecțiuni motivate împotriva unui transfer planificat de deșeuri destinate valorificării, în cazul în care transferul sau valorificarea planificată nu ar fi în conformitate cu Directiva 2006/12. Această dispoziție menționează, cu titlu neexhaustiv, astfel cum atestă utilizarea termenului „în special”, anumite articole din această directivă. Întrucât Directiva 2008/98 a înlocuit, începând cu 12 decembrie 2010, Directiva 2006/12, trimiterile la aceasta din urmă se interpretează ca trimiteri la Directiva 2008/98 și se citesc potrivit tabelului de corespondență care figurează în anexa V la această din urmă directivă. În conformitate cu acest tabel de corespondență, trimiterea pe care o face articolul 12 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1013/2006 la articolul 7 din Directiva 2006/12 trebuie înțeleasă în sensul că vizează în prezent articolul 28 din Directiva 2008/98, dispoziție care reglementează stabilirea de către statele membre a unor planuri de gestionare a deșeurilor.

Rezultă astfel din modul de redactare a articolului 12 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1013/2006 că autoritățile competente de destinație și de expediere se pot opune unui transfer de deșeuri care nu este conform cu Directiva 2008/98 și în special cu articolul 28 din aceasta. Această situație se regăsește în cazul în care transferul în cauză nu este conform cu unul sau mai multe planuri de gestionare a deșeurilor adoptate în conformitate cu această din urmă dispoziție.

În al doilea rând, această interpretare este confirmată de contextul în care se înscrie articolul 12 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1013/2006. Este confirmată în special de considerentul (39) al Directivei 2008/98, citat de asemenea de instanța de trimitere în întrebarea sa, potrivit căruia, „[î]n conformitate cu [Regulamentul nr. 1013/2006], statele membre pot lua măsurile necesare pentru prevenirea transporturilor de deșeuri care nu corespund planurilor lor naționale de gestionare a deșeurilor”. Deși acest considerent nu are, desigur, valoare juridică obligatorie, el poate totuși să furnizeze elemente de interpretare care sunt de natură să clarifice voința autorilor acestei directive [a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 2021, Regione Veneto (Transferul de deșeuri municipale mixte), C‑315/20, EU:C:2021:912, punctul 28 și jurisprudența citată].

Se poate observa de asemenea că anterior Directivei 2008/98, articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2006/12, dar și articolul 7 alineatul (3) din Directiva 75/442/CEE a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deșeurile (JO 1975, L 194, p. 39), astfel cum a fost modificată prin Directiva 91/156/CEE a Consiliului din 18 martie 1991 (JO 1991, L 78, p. 32), prevedeau, în termeni similari, că „[s]tatele membre pot lua măsurile necesare pentru prevenirea circulației deșeurilor care nu sunt conforme cu planurile de gestionare a deșeurilor”.

În această privință, analiza genezei Directivei 2008/98 nu evidențiază niciun element care să indice că legiuitorul Uniunii ar fi avut intenția de a elimina, în această directivă, motivul de obiecțiune referitor la transferul de deșeuri întemeiat pe lipsa de conformitate cu planurile naționale de gestionare a deșeurilor.

Pe de altă parte, articolul 12 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2024/1157 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 privind transferurile de deșeuri, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1257/2013 și (UE) 2020/1056 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 (JO L, 2024/1157), aplicabil de la 21 mai 2026, prevede în mod explicit că autoritățile competente din statele membre pot formula obiecțiuni împotriva transferurilor de deșeuri destinate valorificării în cazul în care „deșeurile în cauză nu urmează să fie tratate în conformitate cu planurile de gestionare a deșeurilor sau programele de prevenire a generării de deșeuri întocmite de țările de expediere sau de destinație, în conformitate cu articolele 28 și 29 din Directiva 2008/98/CE”.

Rezultă din acestea că articolul 12 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1013/2006 coroborat cu articolul 28 din Directiva 2008/98 nu poate fi interpretat decât în sensul că permite statelor membre să ia măsurile necesare pentru prevenirea transporturilor de deșeuri care nu sunt conforme cu planurile lor de gestionare.

În al treilea rând, interpretarea care figurează la punctul 27 din prezenta hotărâre este confirmată și de obiectivele urmărite de articolul 12 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1013/2006 și de reglementarea referitoare la deșeuri în care se înscrie această dispoziție.

Astfel, trebuie amintit că acest regulament urmărește să instituie un sistem armonizat de proceduri prin care circulația deșeurilor poate fi limitată pentru a asigura protecția mediului (Hotărârea din 16 decembrie 2004, EU‑Wood‑Trading, C‑277/02, EU:C:2004:810, punctul 34, și Hotărârea din 12 decembrie 2013, Ragn‑Sells, C‑292/12, EU:C:2013:820, punctul 49).

Trebuie amintit de asemenea că planurile naționale de gestionare a deșeurilor prevăzute la articolul 28 din Directiva 2008/98 cuprind o analiză a situației în materie de gestionare a deșeurilor pe teritoriul geografic în cauză, în special a generării și a fluxurilor de deșeuri, precum și a instalațiilor de eliminare și de valorificare existente. Aceste planuri trebuie, de asemenea, să stabilească măsurile necesare pentru a asigura, în condiții ecologice, pregătirea deșeurilor pentru reutilizare, în cazul reciclării, valorificării și eliminării deșeurilor, și evaluează contribuția acestora la punerea în aplicare a dispozițiilor prezentei directive și la realizarea obiectivelor acesteia. În temeiul articolului 28 alineatul (1) din directiva menționată, aceste planuri trebuie, în plus, să respecte ierarhia deșeurilor, prevăzută la articolul 4 din aceasta, în temeiul căreia valorificarea este privilegiată față de eliminare, și să asigure protecția mediului, astfel cum amintește articolul 13 din aceeași directivă.

În speță, planul maghiar de gestionare a deșeurilor pentru perioada 2021-2027 menționează capacitățile de tratare a deșeurilor disponibile în Ungaria, în special capacitățile de valorificare a combustibililor secundari în discuție în litigiul principal. Ținând seama de aceste capacități și de creșterea importurilor acestor combustibili secundari, care au putut conduce la depozitarea unor deșeuri naționale de aceeași natură, acest plan prevede că aceste importuri nu trebuie să compromită valorificarea deșeurilor naționale. Potrivit autorității maghiare care s‑a opus transferului deșeurilor în cauză, acest plan a fost comunicat Comisiei.

Or, lipsa punerii în aplicare a măsurilor prevăzute de planul maghiar ar fi de natură să aducă atingere obiectivului care constă în privilegierea valorificării deșeurilor naționale în raport cu eliminarea lor, în conformitate cu ierarhia deșeurilor stabilită la articolul 4 din Directiva 2008/98. Aceasta ar lipsi de asemenea planurile naționale de gestionare a deșeurilor de efectul lor util, în condițiile în care acestea constituie principalul instrument de punere în aplicare în statele membre a reglementării Uniunii în materie de deșeuri.

În plus, întrucât statele membre sunt obligate, în temeiul articolului 33 alineatul (1) din Directiva 2008/98, să notifice Comisiei planul lor național de gestionare a deșeurilor, aceasta este în măsură să controleze conformitatea acestuia cu obiectivele și cu dispozițiile reglementării Uniunii în materie de deșeuri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 mai 2000, Sydhavnens Sten & Grus, C‑209/98, EU:C:2000:279, punctul 99), obligație de conformitate prevăzută de altfel la articolul 28 din această directivă. În orice caz, revine instanțelor naționale sarcina de a controla conformitatea acestor planuri cu dreptul Uniunii, dacă este cazul, în urma unei trimiteri preliminare. Pe de altă parte, trebuie precizat, în scopul unui răspuns util instanței de trimitere, că acesteia din urmă îi va reveni de asemenea sarcina de a verifica dacă, în conformitate cu jurisprudența (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 decembrie 2013, Ragn‑Sells, C‑292/12, EU:C:2013:820, punctul 64), obiecțiunile întemeiate pe planul național de gestionare a deșeurilor sunt bazate pe motive precise proprii fiecărui transfer planificat sau fiecărui ansamblu de transferuri care prezintă aceleași caracteristici.

Ținând seama de ansamblul motivelor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea preliminară că articolul 12 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1013/2006, citit în lumina considerentului (39) al Directivei 2008/98, trebuie interpretat în sensul că un stat membru de destinație poate formula obiecțiuni împotriva transferului de deșeuri provenite din alt stat membru, destinate valorificării fără a fi incinerate, pentru motivul că acest transfer nu ar fi conform cu planul de gestionare a deșeurilor al statului membru de destinație, în cazul în care acest plan a fost stabilit în conformitate cu articolul 28 din directiva menționată.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șasea)

2 iulie 2026 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Regulamentul nr. 1013/2006

Directivele 2006/12/CE și 2008/98

Dreptul maghiar

Litigiul principal și întrebarea preliminară

Cu privire la întrebarea preliminară

Cu privire la cheltuielile de judecată