Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 4 iunie 2026.#Ausnit, Olariu și Asociații SRL împotriva Comisiei Europene.#Recurs – Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE) – Acord de grant – Proiectul „Setup and ITS connectivity of safe and secure truck parking areas in Romania along TEN‑T core network coridors” – Procedura de atribuire a contractelor legate de punerea în aplicare a acestui proiect – Decizie care constituie titlu executoriu – Articolul 299 TFUE – Costuri eligibile – Nerespectarea principiului bunei gestiuni financiare în atribuirea contractelor către terți – Principiul proporționalității – Principiul protecției încrederii legitime.#Cauza C-389/25 P.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șasea)

4 iunie 2026(*)

„ Recurs – Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE) – Acord de grant – Proiectul «Setup and ITS connectivity of safe and secure truck parking areas in Romania along TEN‑T core network coridors» – Procedura de atribuire a contractelor legate de punerea în aplicare a acestui proiect – Decizie care constituie titlu executoriu – Articolul 299 TFUE – Costuri eligibile – Nerespectarea principiului bunei gestiuni financiare în atribuirea contractelor către terți – Principiul proporționalității – Principiul protecției încrederii legitime ”

În cauza C‑389/25 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 6 iunie 2025,

Ausnit, Olariu și Asociații SRL, cu sediul în Lugoj (România), reprezentată de F. Irimia, avocat,

recurentă,

cealaltă parte din procedură fiind:

Comisia Europeană, reprezentată de T. Isacu de Groot, R. Onozó, S. Romoli și E. A. Stamate, în calitate de agenți,

pârâtă în primă instanță,

CURTEA (Camera a șasea),

compusă din doamna I. Ziemele, președintă de cameră, și domnii A. Kumin și M. Bošnjak (raportor), judecători,

avocat general: domnul M. Campos Sánchez‑Bordona,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1 Prin recursul formulat, Ausnit, Olariu și Asociații SRL solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 9 aprilie 2025, Ausnit, Olariu și Asociații/Comisia (T‑397/23, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2025:380), prin care acesta a respins acțiunea sa introdusă în temeiul articolului 263 TFUE, având ca obiect anularea Deciziei C(2023) 3232 final a Comisiei din 10 mai 2023 prin care s‑a dispus ca recurenta să plătească Comisiei Europene suma de 4 013 520,16 euro, reprezentând principalul, plus dobânzi de întârziere de 314 044,21 euro, calculate până la 31 martie 2023, cu alte cuvinte, un total de 4 327 564,37 euro la această dată, majorat de la 1 aprilie 2023 cu 384,86 euro pe fiecare zi de întârziere suplimentară (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

Cadrul juridic

Regulamentul (EU, Euratom) nr. 966/2012

2 Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO 2012, L 298, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul financiar din 2012”) prevedea la alineatele (1) și (2) ale articolului 30, intitulat „Principiile economiei, eficienței și eficacității”, următoarele:

„(1) Creditele se utilizează în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare, și anume în conformitate cu principiile economiei, eficienței și eficacității.

(2) Principiul economiei prevede ca resursele utilizate de instituție pentru desfășurarea activităților sale să fie puse la dispoziție în timp util, în cantitatea și la calitatea adecvate și la cel mai bun preț.

Principiul eficienței privește raportul optim între resursele utilizate și rezultatele obținute.

Principiul eficacității privește îndeplinirea obiectivelor specifice stabilite și obținerea rezultatelor scontate.”

3 Articolul 135 din acest regulament, intitulat „Plata granturilor și controale”, prevedea:

„(1) Cuantumul grantului se definitivează numai după ce ordonatorul de credite competent aprobă rapoartele și conturile finale, fără a aduce atingere controalelor ulterioare efectuate de instituție, care sunt realizate în timp util.

(2) În cazul în care procedura de atribuire se dovedește a fi viciată de erori substanțiale, de nereguli sau fraude, ordonatorul de credite competent suspendă procedura și poate lua toate măsurile necesare, inclusiv anularea procedurii. Ordonatorul de credite competent informează imediat [Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF)] cu privire la cazurile de fraudă suspectate.

(3) În cazul în care, după atribuirea grantului, procedura de atribuire sau modul de execuție a grantului se dovedesc a fi viciate de erori substanțiale, de nereguli, de fraude sau de încălcarea obligațiilor, în funcție de stadiul în care se află procedura și după ce solicitantului sau beneficiarului i s‑a oferit posibilitatea de a‑și prezenta observațiile, ordonatorul de credite competent poate:

(a) să refuze semnarea acordului de grant sau notificarea deciziei de grant;

(b) să suspende utilizarea grantului sau

(c) să rezilieze acordul de grant sau, după caz, să anuleze decizia de grant.

(4) În cazul în care erorile, neregulile sau fraudele respective pot fi imputate beneficiarului sau în cazul în care beneficiarul nu își respectă obligațiile care îi revin în temeiul unui acord sau al unei decizii de grant, ordonatorul de credite competent poate, în plus, să reducă valoarea grantului sau să recupereze sumele plătite în mod necuvenit în conformitate cu acordul sau decizia de grant, proporțional cu gravitatea erorilor, neregulilor sau fraudelor ori a încălcării obligațiilor în cauză, după ce beneficiarului i s‑a oferit posibilitatea de a‑și prezenta observațiile.

[…]”

Regulamentul (EU, Euratom) 2018/1046

4 Articolul 100 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO 2018, L 193, p. 1), intitulat „Ordonanțarea recuperărilor”, prevedea la alineatul (2):

„O instituție a Uniunii [Europene] poate constata în mod oficial o creanță imputabilă altor persoane decât statele membre printr‑o decizie care constituie titlu executoriu în sensul articolului 299 [TFUE]. […]”

Istoricul litigiului

5 Istoricul litigiului este expus la punctele 2-23 din hotărârea atacată. În scopul prezentei proceduri, acesta poate fi rezumat după cum urmează.

6 La 19 octombrie 2016, Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA) (denumită în continuare „agenția”), acționând în temeiul competențelor delegate de Comisia Europeană, și recurenta au semnat acordul de grant nr. INEA/CEF/TRAN/M2015/1144643 în temeiul Mecanismului pentru interconectarea Europei (denumit în continuare „acordul de grant”) în vederea implementării proiectului intitulat „Setup and ITS connectivity of safe and secure truck parking areas in Romania along TEN‑T core network coridors” (Instalarea și conectivitatea la sistemul de transport inteligent a unor zone de parcare sigure și securizate pentru camioane în România de‑a lungul coridoarelor rețelei centrale TEN‑T) (denumit în continuare „proiectul”). Recurenta era unicul beneficiar al acestui acord.

7 Potrivit articolului 2.2 din acordul de grant, perioada de punere în aplicare a proiectului era cuprinsă între 17 februarie 2016 și 28 februarie 2018. În conformitate cu articolul 3 din acest acord, contribuția financiară maximă a Uniunii la proiect a fost stabilită la 4 250 000 de euro, ceea ce reprezenta 85 % din costurile totale eligibile ale proiectului, estimate la 5 000 000 de euro.

8 La 3 noiembrie 2016, recurenta a primit o prefinanțare în cuantum total de 1 700 000 de euro.

9 La 24 aprilie 2018, recurenta a prezentat raportul final și a declarat valoarea totală de 5 017 170,46 euro drept costuri ale proiectului pentru toată durata acestuia.

10 La 16 iulie 2018, agenția a informat recurenta că valoarea totală a costurilor eligibile ale proiectului se ridica la 4 877 832,97 euro, ceea ce a condus la o contribuție a Uniunii Europene de 4 146 158,02 euro. După compensarea acestei sume cu prefinanțarea menționată la punctul 8 din prezenta hotărâre, soldul restant de 2 446 158,02 euro i‑a fost plătit recurentei la 18 iulie 2018.

11 Ulterior, agenția a comandat un audit extern care să acopere întreaga perioadă de implementare a proiectului. În raportul de audit aferent, prezentat la 24 aprilie 2020, auditorul a arătat că atribuirea contractelor legate de proiect nu era conformă cu principiul bunei gestiuni financiare, deoarece procedurile de atribuire nu garantaseră transparența, concurența și egalitatea de tratament a ofertanților. Prin urmare, acesta a concluzionat că suma de 4 721 788,43 euro constituia costuri neeligibile ale proiectului și că grantul trebuia deci respins până la concurența sumei de 4 013 520,16 euro.

12 La 19 mai 2020, agenția i‑a adresat recurentei o scrisoare de informare prealabilă prin care a informat‑o cu privire la intenția sa de a recupera suma de 4 013 520,16 euro, a reiterat concluziile auditului menționat la punctul anterior din prezenta hotărâre și a invitat‑o să prezinte eventualele sale observații.

13 La 23 iunie 2020, recurenta a prezentat agenției observațiile sale, contestând concluziile auditului.

14 Prin nota de debit nr. 3242011065 transmisă la 7 octombrie 2020 (denumită în continuare „nota de debit”), agenția a invitat recurenta să plătească suma de 4 013 520,16 euro până la 4 ianuarie 2021.

15 Prin scrisoarea din 23 decembrie 2020, recurenta a respins cererea de plată invocând faptul că intenția de a recupera suma în cauză era contrară dispozițiilor acordului de grant. În special, aceasta a susținut că normele sale interne referitoare la atribuirea contractelor legate de proiect și articolul II.9.1 din acest acord erau singurele norme aplicabile în speță și că se conformase acestora, din moment ce atribuise contractele în cauză ofertanților care ofereau cele mai mici prețuri. Ea a concluzionat că recuperarea încălca principiile proporționalității, securității juridice și protecției încrederii legitime.

16 La 20 ianuarie 2021, Comisia i‑a transmis recurentei o scrisoare de atenționare.

17 La 22 ianuarie 2021, agenția a confirmat primirea scrisorii recurentei din 23 decembrie 2020 și a informat‑o că îi va răspunde după o evaluare mai aprofundată a situației. Agenția i‑a atras de asemenea atenția recurentei asupra faptului că procedura de recuperare a notei de debit nu va fi suspendată.

18 La 12 și la 17 februarie 2021, Comisia i‑a adresat recurentei prin e‑mail și, respectiv, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire o punere în întârziere pentru plata sumei în cauză.

19 La 5 martie 2021, agenția a răspuns la scrisoarea recurentei din 23 decembrie 2020. Deși a recunoscut eforturile acesteia de a se conforma articolului II.9.1 din acordul de grant, ea a constatat că procedurile de atribuire a contractelor derulate de recurentă nu garantaseră transparența, concurența și egalitatea de tratament a ofertanților, încălcând principiul bunei gestiuni financiare prevăzut la articolul II.19.1 litera (f) din acest acord. Agenția a mai apreciat că principiile proporționalității și securității juridice nu se opuneau în speță recuperării sumei în cauză. Recurenta a fost invitată să prezinte observații suplimentare.

20 La 1 aprilie 2021, recurenta a prezentat observațiile sale suplimentare, reiterând punctul său de vedere potrivit căruia nota de debit încălca dispozițiile acordului de grant.

21 La 26 aprilie 2021, recurenta a furnizat linkuri internet care trimit la înregistrări video care demonstrau că lucrările fuseseră executate și că proiectul avusese un rezultat pozitiv.

22 La 3 iunie 2022, Comisia i‑a adresat recurentei o ultimă atenționare prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la care aceasta nu a răspuns.

23 La 10 mai 2023, Comisia a adoptat decizia în litigiu în temeiul articolului 299 TFUE și al articolului 100 alineatul (2) din Regulamentul 2018/1046.

Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

24 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 11 iulie 2023, recurenta a introdus o acțiune întemeiată pe articolul 263 TFUE, având ca obiect anularea deciziei în litigiu sau, cu titlu subsidiar, anularea în parte a acesteia prin reducerea sumei de recuperat și a dobânzilor corespunzătoare.

25 În susținerea acțiunii formulate, recurenta a invocat trei motive, întemeiate, primul, pe lipsa de temei juridic a deciziei în litigiu, al doilea, pe încălcarea principiului proporționalității și, al treilea, pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime.

26 Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea în totalitate.

27 În primul rând, pe de o parte, la punctele 42-69 din hotărârea menționată, Tribunalul, după ce a examinat laolaltă primul și al treilea motiv, a arătat că o procedură de atribuire a contractelor în care nu sunt garantate transparența, concurența și egalitatea de tratament a ofertanților nu poate fi considerată a fi conformă cu principiul bunei gestiuni financiare consacrat la articolul 30 alineatul (1) din Regulamentul financiar din 2012, pentru faptul că nu poate conduce la cel mai bun preț, în sensul alineatului (2) primul paragraf al acestui articol, și nici la cel mai bun raport dintre resursele utilizate și rezultatele obținute, în sensul celui de al doilea paragraf al acestui alineat (2).

28 În special, Tribunalul a statuat la punctul 59 din hotărârea atacată că Comisia era îndreptățită să considere neeligibile costurile aferente unor contracte derulate de recurentă, în special în temeiul articolului II.19.1 litera (f) din acordul de grant, care condiționează eligibilitatea costurilor suportate de beneficiarul acordului de grant de conformitatea acestor costuri cu principiul bunei gestiuni financiare.

29 Pe de altă parte, în ceea ce privește principiul protecției încrederii legitime, Tribunalul a amintit la punctul 66 din hotărârea atacată, întemeindu‑se pe Hotărârea din 14 martie 2013, Agrargenossenschaft Neuzelle (C‑545/11, EU:C:2013:169, punctele 23-25 și jurisprudența citată), că nimeni nu poate invoca încălcarea principiului protecției încrederii legitime în lipsa unor asigurări precise care să îi fi fost furnizate de o sursă autorizată și de încredere. Constatând că, în speță, nicio informație precisă, necondiționată și concordantă în sensul invocat de recurentă nu fusese prezentată de agenție sau de Comisie, Tribunalul a respins, la punctul 70 din hotărârea atacată, motivul întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime.

30 În al doilea rând, în ceea ce privește al doilea motiv, Tribunalul, întemeindu‑se pe Hotărârea din 28 februarie 2019, Alfamicro/Comisia (C‑14/18 P, EU:C:2019:159), și pe Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia (C‑584/17 P, EU:C:2020:576), a arătat, la punctele 81 și 82 din hotărârea atacată, că Comisia este obligată, date fiind dispozițiile articolului 317 TFUE, să respecte principiul bunei gestiuni financiare și că nu poate, fără a aduce atingere principiului menționat, să aprobe o cheltuială suportată din bugetul Uniunii fără a exista un temei juridic. Tribunalul a dedus de aici, la punctul 83 din hotărârea atacată, că, în cazul în care costurile declarate de beneficiarul unui acord de grant nu sunt eligibile în temeiul acordului care reglementează condițiile de acordare și de utilizare a acestuia, Comisia nu are altă opțiune decât să procedeze la recuperarea grantului în limita valorilor nejustificate.

31 Întrucât recurenta nu a reușit să demonstreze în speță că costurile până la concurența cărora Comisia solicită rambursarea grantului constituie costuri eligibile în sensul acordului de grant, Tribunalul a constatat, la punctul 85 din hotărârea atacată, că decizia în litigiu constituie o măsură adecvată și necesară, care nu încalcă principiul proporționalității.

Concluziile părților

32 Prin recursul formulat, recurenta solicită Curții:

– constatarea nelegalității hotărârii atacate și

– anularea sau modificarea acestei hotărâri, precum și a deciziei în litigiu, în tot sau în parte.

33 Comisia solicită Curții:

– respingerea recursului și

– obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la recurs

Cu privire la admisibilitate

Argumentația părților

34 Comisia susține că recursul nu îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții și că, prin urmare, trebuie declarat vădit inadmisibil.

35 Aceasta apreciază, în primul rând, că recursul nu identifică în mod suficient de precis erorile de drept pe care le‑ar fi săvârșit Tribunalul. Recurenta s‑ar limita la reproducerea integrală a celor trei motive invocate împotriva deciziei în litigiu, pe care le îndreaptă de această dată împotriva hotărârii atacate. În consecință, admiterea acestui recurs ar echivala, în opinia Comisiei, cu a permite o nouă apreciere a tuturor aspectelor de fond deja examinate și soluționate de Tribunal.

36 În al doilea rând, aceasta susține că, printre altele la punctele 2 și 3, precum și la punctele 20-22 din cererea de recurs, recurenta ar contesta în realitate decizia în litigiu, iar nu hotărârea atacată.

37 În al treilea rând, recurenta nu ar identifica cu exactitate punctele din hotărârea atacată pe care intenționează să le conteste. Deși în expunerea motivelor de recurs recurenta menționează anumite pasaje din hotărâre cu care nu este de acord, ea face acest lucru fără a le plasa în contextul lor și fără a furniza explicații suficiente în privința lor. În plus, ea omite să repună în discuție alte aspecte din hotărârea atacată care ar constitui fie premisa, fie consecința celor pe care le citează în susținerea recursului său. Astfel, recursul este afectat de o lipsă de claritate.

Aprecierea Curții

38 Trebuie amintit că din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) și din articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții rezultă că un recurs trebuie să indice în mod precis aspectele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele de drept care susțin în mod specific această cerere, sub sancțiunea inadmisibilității recursului sau a motivului în cauză (Hotărârea din 7 septembrie 2023, Breyer/REA, C‑135/22 P, EU:C:2023:640, punctul 35 și jurisprudența citată).

39 Astfel, nu îndeplinește cerințele de motivare care rezultă din aceste dispoziții un recurs care se limitează la a repeta sau la a reproduce textual motivele și argumentele care au fost prezentate deja în fața Tribunalului. Într‑adevăr, un asemenea recurs constituie în realitate o cerere prin care se urmărește o simplă reexaminare a cererii introductive depuse la Tribunal, ceea ce nu este de competența Curții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 ianuarie 2024, Planistat Europe și Charlot/Comisia, C‑363/22 P, EU:C:2024:20, punctul 41 precum și jurisprudența citată).

40 Cu toate acestea, dacă un recurent contestă interpretarea sau aplicarea dreptului Uniunii efectuată de Tribunal, aspectele de drept analizate în primă instanță pot fi rediscutate în cadrul recursului. Într‑adevăr, dacă recurentul nu ar putea să se bazeze astfel în recurs pe motive și pe argumente utilizate deja în fața Tribunalului, procedura de recurs ar fi lipsită de o parte din sensul său (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 septembrie 2023, Breyer/REA, C‑135/22 P, EU:C:2023:640, punctul 37 și jurisprudența citată).

41 Curtea a statuat de asemenea că nu respectă cerințele de motivare care rezultă din dispozițiile menționate la punctul 38 din prezenta hotărâre și trebuie declarat inadmisibil un motiv a cărui argumentație nu este suficient de clară și de precisă pentru a permite Curții să își exercite controlul de legalitate, printre altele întrucât elementele esențiale pe care se sprijină acest motiv nu rezultă în mod suficient de coerent și de comprehensibil din textul recursului [a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 ianuarie 2026, PB/SRB (Decizie de nemodificare a clasificării), C‑727/23 P, EU:C:2026:58, punctul 18 și jurisprudența citată].

42 În speță, deși prezentarea argumentelor invocate de recurentă în susținerea recursului ar fi meritat să fie mai clară pentru a facilita înțelegerea lui, totuși recurenta identifică, în conformitate cu cerințele amintite la punctul 38 din prezenta hotărâre, aspectele din hotărârea atacată pe care le contestă, iar cererea sa introductivă cuprinde o serie de argumente juridice care se raportează tocmai la elemente clar identificate din acea hotărâre. Prin urmare, nu se poate considera că argumentația recurentei se limitează la o simplă repetare a argumentelor pe care le‑a invocat în fața Tribunalului.

43 În consecință, argumentele Comisiei nu pot determina declararea inadmisibilității prezentului recurs pentru motivul că nu ar îndeplini, în ansamblul său, cerințele amintite la punctele 38 și 41 din prezenta hotărâre. Aceasta nu constituie însă o antepronunțare legată de admisibilitatea unor părți specifice din motivele și argumentele formulate de recurentă în susținerea recursului, care va fi apreciată, dacă este cazul, în cadrul examinării acestora.

Cu privire la fond

44 În susținerea recursului formulat, recurenta invocă trei motive, întemeiate, primul, pe o interpretare și pe o aplicare eronată a articolului II.19.1 litera (f) din acordul de grant, al doilea, pe încălcarea principiului proporționalității și, al treilea, pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime.

Cu privire la primul motiv

– Argumentația părților

45 Prin intermediul primului motiv, recurenta reproșează Tribunalului, în primul rând, că a interpretat și a aplicat în mod eronat dispozițiile articolului II.19.1 litera (f) din acordul de grant, citit în lumina articolului II.9.5 din acest acord și a articolului 30 din Regulamentul financiar din 2012.

46 În această privință, recurenta arată, primo, că Tribunalul nu ar fi examinat și nici nu s‑ar fi pronunțat motivat cu privire la afirmațiile sale referitoare la lipsa unui temei juridic al deciziei în litigiu. Astfel, această decizie s‑ar întemeia exclusiv pe o pretinsă încălcare a dispozițiilor articolului II.19.1 litera (f) din acordul de grant, pentru motivul că recurenta nu ar fi garantat transparența, concurența și egalitatea de tratament a ofertanților la atribuirea contractelor legate de proiectul subvenționat. Or, dat fiind că această dispoziție reglementează cu strictețe condiția de eligibilitate potrivit căreia costurile trebuie să fie rezonabile, justificate și conforme cu principiul bunei gestiuni financiare, în special în ceea ce privește economia și eficiența, și nu face deloc referire la respectarea principiilor transparenței, concurenței și egalității de tratament, decizia în litigiu ar fi, în opinia recurentei, lipsită de temei juridic, ceea ce Tribunalul ar fi omis să constate.

47 Secundo, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept atunci când a apreciat, la punctul 46 din hotărârea atacată, că costurile suportate de recurentă pot fi considerate neeligibile în alte ipoteze decât cea a încălcării articolului II.9.1 din acordul de grant, potrivit căruia, „[î]n cazul în care punerea în aplicare a acțiunii presupune achiziționare de bunuri, lucrări sau servicii, beneficiarii atribuie contractul ofertantului care oferă cel mai bun raport calitate/preț sau ofertantului care oferă cel mai mic preț, după caz”, în condițiile în care, conform articolului II.9.5 primul paragraf prima liniuță din acest acord, numai în cazul nerespectării de către beneficiar a obligațiilor prevăzute la acest articol II.9.1 poate fi aplicată sancțiunea recuperării întregii finanțări. Astfel, Tribunalul a adăugat în mod nejustificat ipoteze care nu sunt prevăzute la articolul II.9.5 primul paragraf prima liniuță din acordul de grant, ceea ce nu poate fi admis din moment ce această dispoziție are caracter derogatoriu și trebuie, prin urmare, să facă obiectul unei interpretări stricte.

48 Tertio, recurenta reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept atunci când, la punctul 59 din hotărârea atacată, a interpretat articolul II.19.1 litera (f) din acordul de grant fără a ține seama de definiția principiului bunei gestiuni financiare, astfel cum este enunțată de Regulamentul financiar din 2012, în temeiul căruia i‑a fost acordat grantul. În opinia sa, în conformitate cu articolul 30 din acest regulament, principiul amintit este legat exclusiv de principiile economiei, eficienței și eficacității, pe care ea le‑a respectat la momentul organizării procedurilor de atribuire a contractelor în cauză.

49 În al doilea rând, recurenta reproșează Tribunalului că a răsturnat în mod eronat sarcina probei atunci când a apreciat, la punctele 57 și 60 din hotărârea atacată, că recurenta avea sarcina de a dovedi că exista o probabilitate reală de a obține un preț inferior pentru toate costurile declarate neeligibile, deși Comisia avea obligația de a face o astfel de dovadă.

50 În al treilea rând, hotărârea atacată ar fi nelegală din cauza motivării insuficiente și contradictorii a Tribunalului în ceea ce privește constatarea, operată la punctul 57 din hotărârea atacată, că, în anumite cazuri, cererile de ofertă ar fi fost adresate doar unor furnizori locali identificați în prealabil și că recurenta nu s‑ar fi asigurat că o ofertă este depusă de cel puțin trei ofertanți. Pe de o parte, Tribunalul nu ar fi stabilit identitatea furnizorilor locali pretins preidentificați. Pe de altă parte, recurenta nu avea în mod obiectiv posibilitatea de a garanta participarea a cel puțin trei ofertanți la o anumită procedură de atribuire, decizia de depunere a ofertelor eligibile revenind, contrar a ceea ce rezultă din cuprinsul acestui punct 57, doar operatorilor economici.

51 În al patrulea rând, recurenta susține că hotărârea atacată este nelegală întrucât Tribunalul i‑ar fi denaturat argumentele. În realitate, ea nu ar fi susținut niciodată că principiile bunei gestiuni financiare, economiei și eficienței nu îi erau aplicabile, ci numai că dispozițiile articolului II.19.1 litera (f) din acordul de grant, în temeiul cărora Comisia a declarat costurile ca fiind neeligibile, nu priveau principiile transparenței, concurenței și egalității de tratament a ofertanților.

52 Comisia consideră că primul motiv este în parte inadmisibil și în parte nefondat.

– Aprecierea Curții

53 În ceea ce privește, în primul rând, obiecția expusă la punctul 46 din prezenta hotărâre, întemeiată pe neexaminarea de către Tribunal a argumentelor invocate de recurentă cu privire la lipsa de temei juridic a deciziei în litigiu, trebuie amintit că, în cadrul unui recurs, controlul Curții are ca obiect printre altele să verifice dacă Tribunalul a răspuns corespunzător cerințelor legale la toate argumentele invocate de recurent și că motivul întemeiat pe lipsa unui răspuns din partea Tribunalului la argumente invocate în primă instanță echivalează în esență cu invocarea unei încălcări a obligației de motivare care decurge din articolul 36 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din același statut, și din articolul 117 din Regulamentul de procedură al Tribunalului [Hotărârea din 23 octombrie 2025, Bulgaria/Comisia (Cheltuieli necuvenite finanțate de FEGA), C‑294/23 P, EU:C:2025:823, punctul 75 și jurisprudența citată].

54 Această obligație de motivare a hotărârilor nu impune Tribunalului să prezinte o expunere care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate raționamentele formulate de părțile în litigiu. Prin urmare, motivarea poate fi implicită, cu condiția să permită persoanelor interesate să cunoască motivele pe care se întemeiază hotărârea atacată, iar Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul în cadrul recursului [Hotărârea din 23 octombrie 2025, Bulgaria/Comisia (Cheltuieli necuvenite finanțate de FEGA), C‑294/23 P, EU:C:2025:823, punctul 76 și jurisprudența].

55 În speță, din lectura integrată a punctelor 54-56 și 58 din hotărârea atacată reiese că Tribunalul a motivat corespunzător cerințelor legale respingerea argumentului recurentei potrivit căruia decizia în litigiu, întemeiată pe principiul bunei gestiuni financiare prevăzut la articolul II.19.1 litera (f) din acordul de grant, ar fi lipsită de temei juridic.

56 Astfel, la aceste puncte din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit că principiul bunei gestiuni financiare în execuția bugetului Uniunii constituie un principiu izvorât din dreptul primar al Uniunii, care, în dreptul derivat al Uniunii, este prevăzut la articolul 30 din Regulamentul financiar din 2012 și figurează totodată la articolul II.19.1 litera (f) din acordul de grant, drept criteriu de eligibilitate a costurilor suportate de recurentă în speță. Tribunalul a apreciat în mod corect că, contrar celor susținute de recurentă, acest principiu impune respectarea principiilor transparenței, concurenței și egalității de tratament al ofertanților pentru a garanta cel mai bun raport calitate/preț sau prețul cel mai mic la atribuirea contractelor legate de punerea în aplicare a proiectului subvenționat. Drept urmare, obiecția expusă la punctul 46 din prezenta hotărâre trebuie înlăturată ca nefondată.

57 În al doilea rând, trebuie înlăturată ca nefondată și obiecția recurentei enunțată la punctul 47 din prezenta hotărâre, întemeiată pe o pretinsă eroare de drept pe care Tribunalul ar fi săvârșit‑o la punctul 46 din hotărârea atacată în legătură cu eligibilitatea costurilor suportate de recurentă. Într‑adevăr, Tribunalul a apreciat în mod întemeiat la punctele 46-49 din această hotărâre că articolul II.9.1 din acordul de grant nu are caracter exhaustiv și că eligibilitatea costurilor nu depinde exclusiv de reținerea criteriului celui mai mic preț, astfel cum este prevăzut de această dispoziție, drept criteriu de atribuire a contractelor legate de punerea în aplicare a proiectului. Așa cum s‑a arătat la punctul precedent din prezenta hotărâre, o procedură de atribuire a contractelor nu poate atinge cel mai bun raport calitate/preț sau prețul cel mai mic decât dacă procedurile de atribuire a contractelor în cauză sunt organizate cu respectarea principiilor transparenței, concurenței și egalității de tratament a ofertanților, care decurge din principiul bunei gestiuni financiare prevăzut la articolul 30 din Regulamentul financiar din 2012, precum și la articolul II.19.1 litera (f) din acordul de grant.

58 În al treilea rând, în ceea ce privește obiecția redată la punctul 48 din prezenta hotărâre, întemeiată pe o pretinsă interpretare eronată de către Tribunal a principiului bunei gestiuni financiare, prevăzut la articolul II.19.1 litera (f) din acordul de grant, este suficient să se facă trimitere în această privință la aprecierea care figurează la punctul 56 din această hotărâre și, prin urmare, să se constate că această obiecție este nefondată.

59 În al patrulea rând, în ceea ce privește obiecția recurentei, astfel cum este menționată la punctul 49 din prezenta hotărâre, potrivit căreia Tribunalul ar fi răsturnat sarcina probei la punctele 57 și 60 din hotărârea atacată, trebuie să se constate că, la aceste puncte din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit și a aplicat jurisprudența Curții în temeiul căreia, în prezența unor indicii concrete privind existența unui risc ca condițiile de eligibilitate a costurilor să nu fie îndeplinite, sarcina de a dovedi că aceste condiții sunt efectiv îndeplinite revine beneficiarului acordului de grant (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iulie 2022, SGI Studio Galli Ingegneria/Comisia, C‑371/21 P, EU:C:2022:566, punctul 49 și jurisprudența citată). Or, în măsura în care recurenta nu dovedește de ce nu i‑ar fi aplicabilă această jurisprudență, obiecția trebuie respinsă ca nefondată.

60 În al cincilea rând, în ceea ce privește obiecția, menționată la punctul 50 din prezenta hotărâre, că hotărârea atacată este nelegală din cauza motivării insuficiente și contradictorii a Tribunalului de la punctul 57 din această din urmă hotărâre, trebuie arătat că recurenta se limitează la a contesta constatări de fapt efectuate de Tribunal, fără a invoca vreo denaturare a elementelor de probă.

61 În această privință, este suficient să se amintească faptul că Curtea a statuat în mod repetat că Tribunalul este singurul competent să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile aflate la dosar care i‑au fost prezentate, precum și să aprecieze elementele de probă reținute. Constatarea acestor fapte și aprecierea acestor elemente nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării lor, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții (Hotărârea din 25 iulie 2025, Glonatech/REA, C‑114/24 P, EU:C:2025:520, punctul 107 și jurisprudența citată). Prin urmare, obiecția expusă la punctul 50 din prezenta hotărâre trebuie declarată inadmisibilă.

62 În al șaselea rând, având în vedere jurisprudența amintită la punctul 38 din prezenta hotărâre, trebuie de asemenea declarată inadmisibilă obiecția rezumată la punctul 51 din această hotărâre. Astfel, întrucât recurenta nu a identificat aspectele din hotărârea atacată pe care își întemeiază această obiecție, Curtea nu poate să își exercite controlul de legalitate față de respectiva obiecție.

63 Prin urmare, primul motiv trebuie respins ca în parte nefondat și în parte inadmisibil.

Cu privire la al doilea motiv

– Argumentația părților

64 Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a interpretat și a aplicat în mod eronat principiul proporționalității consacrat la articolul 135 din Regulamentul financiar din 2012 atunci când a apreciat că dispozițiile articolului II.27.6 din acordul de grant au fost în mod corect aplicate în decizia în litigiu și că nu s‑a făcut dovada încălcării nici a articolului II.25.4 din acest acord, nici a articolului 5 TFUE, nici a dispozițiilor Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat la tratate.

65 În primul rând, recurenta reproșează Tribunalului că nu a examinat și nici nu a răspuns motivat la argumentele sale întemeiate pe articolul 135 din Regulamentul financiar din 2012, a căror substanță probabil nu a înțeles‑o, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 100 din hotărârea atacată.

66 În opinia recurentei, din acest articol 135 ar rezulta că, atunci când rapoartele și conturile finale au fost aprobate, Comisia nu mai poate dispune recuperarea întregii finanțări. Într‑o astfel de situație, ar fi aplicabile numai alineatele (4) sau (7) ale articolului 135 menționat. Ea amintește în această privință că acest alineat (4) face referire în mod expres la obligația de a respecta principiul proporționalității la recuperarea sumelor plătite atunci când au fost săvârșite erori, nereguli sau fraude în procedura de acordare a grantului sau la punerea sa în aplicare și sunt imputabile beneficiarului.

67 În al doilea rând, recurenta reproșează Tribunalului că a interpretat în mod eronat articolul II.27.6 din acordul de grant considerând, la punctele 97 și 98 din hotărârea atacată, că acest articol II.27.6 nu precizează modalitățile de stabilire a cuantumului final revizuit al grantului atunci când constatările finale ale unui audit nu intervin decât după plata soldului.

68 Potrivit articolului II.27.6 primul paragraf din acordul de grant, „[p]e baza constatărilor finale ale auditului, Comisia sau agenția poate lua orice măsură considerată necesară, inclusiv recuperarea integrală sau parțială, la momentul plății soldului sau după plata acestuia, a plăților efectuate de aceasta, în conformitate cu articolul II.26”. Al doilea paragraf al acestui articol II.27.6 prevede că, „[î]n cazul unor constatări finale ale unui audit efectuat după plata soldului, suma de recuperat corespunde diferenței dintre cuantumul final revizuit al grantului către beneficiarul în cauză, determinat în conformitate cu articolul II.25, și cuantumul total plătit beneficiarului în cauză în limitele acordului pentru implementarea activităților sale”. În opinia recurentei, reiese în special din acest al doilea paragraf că, atunci când auditul intervine după finalizarea proiectului și plata soldului, regula aplicabilă ar fi cea a unei recuperări parțiale a cuantumului finanțat, iar nu cea a unei recuperări integrale a acestuia.

69 În orice caz, potrivit recurentei, faptul că la articolul II.27.6 din acordul de grant nu se menționează explicit o metodă de calcul al cuantumului final revizuit al grantului nu poate fi interpretat în detrimentul său, astfel încât să se aducă atingere principiului proporționalității, cu încălcarea articolului 5 alineatul (4) TFUE, a articolului 1 din Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat la tratate, precum și a jurisprudenței Curții.

70 În al treilea rând, recurenta susține că hotărârea atacată este afectată de o motivare contradictorie, dat fiind că, la punctul 106 din hotărârea atacată, Tribunalul a apreciat că, din moment ce o parte a costurilor fusese considerată neeligibilă, grantul trebuia să facă obiectul unei recuperări în valoare corespunzătoare a costurilor menționate pentru a respecta pe deplin principiul proporționalității, dar a aprobat totuși măsura dispusă de Comisie de recuperare a întregii finanțări.

71 În al patrulea rând, recurenta susține că hotărârea atacată este de asemenea afectată de o contradicție deoarece Tribunalul a afirmat la punctul 102 din hotărârea menționată că articolul II.25.4 primul paragraf din acordul de grant era aplicabil, considerând totodată, la punctele 103 și 104, în urma unei interpretări și aplicări eronate a acestei dispoziții, că recuperarea integrală a cuantumului subvenției dispuse de Comisie este proporțională.

72 Recurenta amintește că, potrivit dispozițiilor articolului II.25.4 din acordul de grant, „[î]n cazul în care acțiunea nu este corect pusă în aplicare conform anexei I sau în cazul în care beneficiarul nu îndeplinește alte obligații care decurg din prezentul contract, agenția poate reduce valoarea grantului menționată la articolul 3 proporțional cu punerea în aplicare inadecvată a acțiunii sau cu gravitatea încălcării acestor obligații”. În opinia sa, Tribunalul ar fi trebuit să constate nelegalitatea deciziei în litigiu pentru motivul că, prin ignorarea acestui articol II.25.4, Comisia s‑ar fi limitat să reia concluziile raportului întocmit de auditorul extern pentru a stabili suma care trebuie recuperată, fără a analiza în ce proporție era inadecvată punerea în aplicare a proiectului și nici în ce măsură au fost încălcate obligațiile contractuale.

73 Comisia apreciază că acest motiv trebuie respins ca nefondat.

– Aprecierea Curții

74 În ceea ce privește, în primul rând, obiecția prezentată la punctele 65 și 66 din prezenta hotărâre, întemeiată pe omisiunea Tribunalului de a examina și de a se pronunța în mod motivat cu privire la argumentele recurentei întemeiate în special pe articolul 135 alineatul (4) din Regulamentul financiar din 2012, trebuie arătat că recurenta s‑a limitat să invoce la Tribunal obligația de a respecta principiul proporționalității consacrat la această dispoziție, fără a preciza în ce mod acest principiu impunea Comisiei în speță să adopte o măsură diferită. Or, în lipsa unor astfel de precizări, nu se poate reproșa Tribunalului că și‑a încălcat obligația de motivare.

75 În al doilea rând, trebuie înlăturată obiecția referitoare la interpretarea articolului II.27.6 din acordul de grant, astfel cum este reprodusă la punctele 67-69 din prezenta hotărâre, în sensul că provine dintr‑o înțelegere incorectă a acestui articol II.27.6 de către recurentă. Astfel cum arată Tribunalul în mod întemeiat la punctele 97 și 98 din hotărârea atacată, respectivul articol II.27.6 nu precizează metoda de calcul al cuantumului final revizuit al unui grant. Primul paragraf al aceluiași articol II.27.6 stabilește o regulă generală potrivit căreia, în urma constatărilor finale ale unui audit, Comisia sau agenția poate lua orice măsură considerată necesară, inclusiv recuperarea tuturor plăților efectuate. Al doilea paragraf al acestuia se limitează să integreze cuantumul final revizuit al grantului, stabilit în prealabil în conformitate cu dispozițiile relevante ale acordului de grant, în formula de calcul al rambursării pe care, dacă este cazul, beneficiarul va trebui să o efectueze.

76 În al treilea rând, trebuie de asemenea respinsă obiecția menționată la punctul 70 din prezenta hotărâre, întemeiată pe o pretinsă contradicție între punctul 106 din hotărârea atacată și soluția reținută de Tribunal. La acest punct 106 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑a limitat la a aminti o jurisprudență constantă potrivit căreia, atunci când o parte din costurile suportate de beneficiarul unui acord de grant este considerată neeligibilă, Comisia trebuie să procedeze la recuperarea acestui grant până la concurența costurilor respective, fără ca finalizarea proiectului să aibă vreo influență asupra condițiilor lor de eligibilitate. Contrar celor afirmate de recurentă, Tribunalul nu s‑a referit deloc la o recuperare parțială a finanțării în speță. Prin urmare, această obiecție rezultă dintr‑o interpretare eronată a punctului 106 menționat.

77 În al patrulea rând, nu poate fi admisă nici obiecția menționată la punctul 71 din prezenta hotărâre, care are la bază pretinsa contradicție dintre, pe de o parte, punctul 102 din hotărârea atacată și, pe de altă parte, punctele 103 și 104 din această hotărâre.

78 Astfel, la punctul 102 din hotărârea menționată, Tribunalul a afirmat în mod întemeiat că articolul II.25.4 din acordul de grant era aplicabil în speță. Or, așa cum se arată la punctul 103 din hotărârea atacată, contrar celor susținute de recurentă, nerespectarea condițiilor de eligibilitate a costurilor a căror recuperare era în discuție nu corespunde situațiilor avute în vedere de acest articol II.25.4, pentru care ar fi fost posibilă o reducere a grantului proporțională cu gravitatea încălcării, ci determină ca unică consecință neeligibilitatea costurilor în temeiul articolului II.9.5 din acest acord.

79 În consecință, al doilea motiv trebuie respins ca nefondat.

Cu privire la al treilea motiv

– Argumentația părților

80 Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a interpretat și a aplicat în mod eronat principiul protecției încrederii legitime.

81 În primul rând, recurenta reproșează Tribunalului că a considerat, la punctul 67 din hotărârea atacată, că ea nu primise nicio informație provenind de la o sursă fiabilă în temeiul căreia respectivul „contract ar fi aplicat într‑un sens care nu decurge din el însuși”. Astfel, recurenta se aștepta ca contractul să fie interpretat și aplicat în conformitate cu articolul II.9.1 din acordul de grant, care nu prevede obligația de a recurge, în cadrul procedurii de selecție a contractelor, la alte criterii decât cel al celui mai mic preț sau cel al celui mai bun raport calitate‑preț.

82 În al doilea rând, recurenta susține că hotărârea atacată ar fi nelegală și pentru faptul că, la punctul 69 din această hotărâre, Tribunalul a exclus ca principiul protecției încrederii legitime să se poată întemeia pe informații care provin dintr‑o sursă care nu este o administrație a Uniunii. Or, potrivit recurentei, informația pe care un particular își întemeiază încrederea poate proveni de la orice autoritate publică sau de la orice autoritate administrativă implicată în gestionarea fondurilor europene și care a dat naștere astfel unei așteptări legitime din partea unui operator economic normal avizat.

83 În al treilea rând, recurenta reproșează Tribunalului că a omis să examineze și să se pronunțe cu privire la consecințele pe care acordul de grant, ca contract de adeziune, le produce în privința sa, întrucât acest acord nu a fost redactat în termeni suficient de clari și de expliciți pentru a nu lăsa loc niciunei îndoieli cu privire la obligațiile ce îi revin beneficiarului acordului de grant și la consecințele nerespectării lor. Or, în opinia recurentei, ea nu poate fi obligată să suporte lipsa de diligență a organismului Uniunii care nu a elaborat în mod corect articolul II.9.1 din acordul de grant și apoi l‑a interpretat în mod extensiv.

84 Comisia susține că al treilea motiv trebuie respins ca nefondat.

– Aprecierea Curții

85 În primul rând, trebuie înlăturată obiecția, enunțată la punctul 81 din prezenta hotărâre, întemeiată pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime și prin care se evocă împrejurarea că recurenta se aștepta ca aplicarea contractului să fie făcută în conformitate cu interpretarea dată de ea articolului II.9.1 din acordul de grant. Astfel, după cum s‑a arătat la punctul 56 din prezenta hotărâre, Tribunalul a respins în mod justificat această interpretare. Prin urmare, nu se putea stabili existența vreunei încălcări a principiului protecției încrederii legitime. Așadar, această critică se dovedește nefondată.

86 În ceea ce privește, în al doilea rând, obiecția expusă la punctul 82 din prezenta hotărâre, prin care se contestă afirmația Tribunalului de la punctul 69 din hotărârea atacată că ministerul român care gestionează fondurile Uniunii nu este o sursă autorizată pentru a furniza asigurări susceptibile să dea naștere unei încrederi legitime, trebuie arătat că Tribunalul a susținut această afirmație printr‑o jurisprudență a acestei instanțe care se înscrie pe deplin în linia unei jurisprudențe constante a Curții potrivit căreia dreptul de a se prevala de principiul protecției încrederii legitime aparține oricărui justițiabil pe care o instituție, un organ, un oficiu sau o agenție a Uniunii l‑a determinat, prin furnizarea unor asigurări precise, să nutrească speranțe întemeiate (Hotărârea din 13 iunie 2013, HGA ș.a./Comisia, C‑630/11 P-C‑633/11 P, EU:C:2013:387, punctul 132, precum și jurisprudența citată). Prin urmare, această critică trebuie înlăturată ca nefondată.

87 În al treilea rând, în ceea ce privește obiecția enunțată la punctul 83 din prezenta hotărâre, întemeiată pe faptul că Tribunalul a omis să examineze și să se pronunțe motivat cu privire la consecințele lipsei de claritate a articolului II.9.1 din acordul de grant, care i‑a fost impus recurentei ca o clauză într‑un contract de adeziune, trebuie amintit că, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 54 din prezenta hotărâre, Tribunalul nu este ținut să răspundă punct cu punct la toate argumentele care au fost invocate, atât timp cât motivarea furnizată le permite persoanelor interesate să înțeleagă motivele pentru care Tribunalul nu le‑a admis argumentele, iar Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul.

88 În această privință, este suficient să se constate că, pe de o parte, Tribunalul a consacrat punctele 42-49 din hotărârea atacată examinării articolului II.9.1 din acordul de grant și a apreciat în mod întemeiat, la punctele 46-49 din această hotărâre, că, pentru ca costurile suportate de recurentă să fie eligibile, nu era suficient să se aleagă unul dintre criteriile de atribuire a contractelor prevăzute de acest articol II.9.1, ci trebuiau de asemenea respectate cerințele de eligibilitate prevăzute de alte dispoziții din acest acord, în special de articolul II.19.1 litera (f) din acesta. Pe de altă parte, la punctul 53 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că normele interne adoptate de recurentă pentru atribuirea contractelor legate de proiect prevedeau ele însele respectarea anumitor principii esențiale în cadrul atribuirii contractelor legate de proiect, inclusiv transparența și egalitatea de tratament a ofertanților. Prin urmare, obiecția rezumată la punctul 83 din prezenta hotărâre este nefondată.

89 Rezultă că al treilea motiv trebuie respins ca nefondat.

90 Întrucât niciunul dintre motivele invocate în susținerea prezentului recurs nu a fost admis, se impune respingerea acestuia în totalitate.

Cu privire la cheltuielile de judecată

91 Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

92 Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

93 Întrucât Comisia a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta a căzut în pretenții, se impune să fie obligată să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisie.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară și hotărăște:

1) Respinge recursul.

2) Obligă societatea Ausnit, Olariu și Asociații SRL la plata cheltuielilor de judecată.

Ziemele

Kumin

Bošnjak

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 4 iunie 2026.

Grefier

Președintă de cameră

A. Calot Escobar

I. Ziemele

* Limba de procedură: româna.