Hotărârea Curții (Camera a patra) din 2 iulie 2026.#Staatsanwaltschaft Saarbrücken împotriva lui R ș.a.#Trimitere preliminară – Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive având în vedere acțiunile Federației Ruse de destabilizare a situației în Ucraina – Regulamentul (UE) nr. 833/2014 – Articolul 2f alineatul (1) – Noțiunea de «operator» – Interdicția de a difuza conținut care provine de la persoanele juridice, entitățile sau organismele enumerate în anexa XV la Regulamentul nr. 833/2014 – Difuzarea acestui conținut de către persoane fizice pe un site internet care generează venituri numai sub formă de contribuții voluntare.#Cauza C-67/25.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2f alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 833/2014 al Consiliului din 31 iulie 2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina (JO 2014, L 229, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2022/350 al Consiliului din1 martie 2022 (JO 2022, L 65, p. 1) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 833/2014”).

Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri penale inițiate împotriva a trei persoane fizice, R, N și K, pentru fapte susceptibile să constituie o încălcare a interdicției prevăzute la articolul 2f alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014.

Potrivit articolului 2f alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014: „Se interzice operatorilor difuzarea sau permiterea, facilitarea sau contribuirea în alt mod la difuzarea oricărui conținut de către persoanele juridice, entitățile sau organismele enumerate în anexa XV, inclusiv prin transmisie sau distribuție prin orice fel de mijloace, cum ar fi cablu, satelit, IP‑TV, furnizori de servicii internet, platforme sau aplicații de partajare a materialelor video pe internet, indiferent dacă sunt noi sau preinstalate.”

În anexa XV la același regulament, intitulată „Lista persoanelor juridice, a entităților sau a organismelor menționate la articolul 2f”, figurează printre altele denumirea „RT – Russia Today [Germany]”.

Considerentele (4)-(10) ale Regulamentului 2022/350 au următorul cuprins: „(4) În concluziile sale din 24 februarie 2022, Consiliul European a condamnat în termenii cei mai fermi agresiunea militară neprovocată și nejustificată a Federației Ruse împotriva Ucrainei. […] Consiliul European i‑a solicitat [Federației Ruse] și formațiunilor armate sprijinite de [aceasta] să pună capăt campaniei lor de dezinformare. (5) În concluziile sale din 10 mai 2021, Consiliul [Uniunii Europene] a subliniat necesitatea de a consolida în continuare reziliența Uniunii [Europene] și a statelor membre, precum și capacitatea acestora de a contracara amenințările hibride, inclusiv dezinformarea, asigurând utilizarea coordonată și integrată a instrumentelor existente și a eventualelor instrumente noi pentru contracararea amenințărilor hibride la nivelul Uniunii și al statelor membre, precum și posibilele răspunsuri în domeniul amenințărilor hibride, inclusiv, printre altele, față de intervențiile străine și operațiunile de influențare, care pot acoperi măsuri preventive, precum și impunerea de costuri asupra actorilor statali și nestatali ostili. (6) Federația Rusă s‑a angajat într‑o campanie internațională sistematică de manipulare și de denaturare a faptelor prin intermediul mass‑mediei pentru a‑și consolida strategia de destabilizare a țărilor cu care se învecinează și a Uniunii Europene și a statelor sale membre. În special, propaganda a vizat în mod repetat și consecvent partidele politice europene, în special în perioadele electorale, precum și societatea civilă, solicitanții de azil, minoritățile etnice ruse, minoritățile de gen și funcționarea instituțiilor democratice din Uniune și din statele sale membre. (7) Pentru a justifica și a sprijini agresiunea îndreptată împotriva Ucrainei, Federația Rusă s‑a angajat în acțiuni de propagandă continue și concertate ce vizează societatea civilă din Uniune și din țările din vecinătate, denaturând și manipulând grav faptele. (8) Respectivele acțiuni de propagandă au fost canalizate prin intermediul mai multor canale mass‑media aflate sub controlul permanent, direct sau indirect, al conducerii Federației Ruse. Astfel de acțiuni constituie o amenințare semnificativă și directă la adresa ordinii și securității publice a Uniunii. (9) Respectivele canale mass‑media sunt absolut esențiale pentru promovarea și sprijinirea agresiunii îndreptate împotriva Ucrainei și pentru destabilizarea țărilor învecinate cu aceasta. (10) Având în vedere gravitatea situației, și ca reacție la acțiunile [Federației Ruse] de destabilizare a situației din Ucraina, este necesar, în concordanță cu drepturile și libertățile fundamentale recunoscute prin Carta drepturilor fundamentale [a Uniunii Europene], în special cu dreptul la libertatea de exprimare și de informare astfel cum este recunoscut la articolul 11 din aceasta, să se introducă măsuri restrictive suplimentare pentru a suspenda de urgență activitățile de difuzare ale unor astfel de canale mass‑media în Uniune sau direcționate către Uniune. Respectivele măsuri ar trebui să fie menținute până când agresiunea împotriva Ucrainei va înceta și până când Federația Rusă și canalele sale mass‑media asociate vor înceta să desfășoare acțiuni de propagandă împotriva Uniunii și a statelor sale membre.”

Regulamentul (UE) 2024/1745 al Consiliului din 24 iunie 2024 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina (JO L, 2024/1745) a introdus în Regulamentul nr. 833/2014 un articol 3r, al cărui alineat (4) prevede cele ce urmează: „Pentru a asigura respectarea interdicțiilor [de a furniza servicii de reîncărcare pe teritoriul Uniunii în scopul operațiunilor de transbordare a gazelor naturale lichefiate, originare din Rusia sau exportate din Rusia, precum și de a furniza, în mod direct sau indirect, asistență tehnică, servicii de intermediere, finanțare sau asistență financiară în legătură cu interdicția de a furniza astfel de servicii de reîncărcare], autoritățile competente pot stabili norme și orientări la nivel național. Aceste norme și orientări includ cerințe sporite privind diligența necesară, în special pentru identificarea serviciilor de reîncărcare furnizate în scopul operațiunilor de transbordare, ținând seama de […] țara de înregistrare a operatorilor economici implicați.”

În temeiul articolului 18 alineatul (1) punctul 1 litera b) din Außenwirtschaftsgesetz (Legea privind comerțul exterior) din 6 iunie 2013 (BGBl. 2013 I, p. 1482), în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal (denumită în continuare „Legea privind comerțul exterior”), se pedepsește cu închisoarea de la trei luni la cinci ani persoana care încalcă interdicția de a emite, de a transmite, de a difuza sau de a furniza servicii, prevăzută de un act juridic direct aplicabil al Comunităților Europene sau al Uniunii, care este publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene sau în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și urmărește punerea în aplicare a unei sancțiuni economice adoptate de Consiliu în domeniul politicii externe și de securitate comune.

Conform articolului 18 alineatul (7) punctul 2 din Legea privind comerțul exterior, se pedepsește cu închisoarea de cel puțin un an persoana care a acționat cu titlu profesional în cazurile prevăzute la alineatul (1) al acestui articol 18.

Landgericht Saarbrücken (Tribunalul Regional din Saarbrücken, Germania), care este instanța de trimitere, a fost sesizat în cadrul unei anchete penale îndreptate împotriva a trei persoane fizice, R, N și K, bănuite că au participat la o asociere infracțională, întrucât ar fi difuzat, în patru rânduri în cursul anului 2023, prin intermediul blogului „Live‑Ticker”, accesibil publicului pe site‑ul internet www.traugott‑ickeroth.com (denumit în continuare „site‑ul internet traugott‑ickeroth”), materiale video provenite de la canalul RT Germany. Întrucât publicațiile acestui canal sunt supuse interdicției de difuzare prevăzute la articolul 2f alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014, fapta de a fi pus la dispoziția publicului aceste materiale video constituie în Germania, în temeiul Legii privind comerțul exterior, o încălcare pasibilă de sancțiuni penale.

R, care publică printre altele cărți sub pseudonimul „Traugott Ickeroth”, comercializate pe platforma de comerț online Amazon, ar fi recunoscut, în cursul anchetei, că a fost responsabil de conceperea editorială a site‑ului internet traugott‑ickeroth.

Conținuturile publicate pe acest site internet erau accesibile în mod liber. Utilizatorii erau totuși stimulați, printr‑un apel la donații, să susțină financiar exploatarea site‑ului menționat. Între 1 aprilie 2022 și 3 august 2023, R și N ar fi primit astfel, în conturile lor respective, un număr important de plăți efectuate de utilizatori în legătură cu acest apel la donații, reprezentând o sumă totală care se ridica la 60038,65 euro.

Instanța de trimitere ridică problema dacă persoane fizice precum R, N și K intră în sfera noțiunii de „operator”, în sensul articolului 2f alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014, astfel încât interdicția prevăzută de acesta le‑ar putea fi opusă. În opinia sa, interpretarea acestei noțiuni nu s‑ar impune cu o asemenea evidență încât să permită excluderea oricărei îndoieli rezonabile.

În această privință, instanța menționată se referă la documentul de lucru elaborat de serviciile Comisiei Europene intitulat „Consolidated FAQs on the implementation of Council Regulation No 833/2014 and Council Regulation No 269/2014” („Întrebări frecvente consolidate privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 833/2014 al Consiliului și a Regulamentului nr. 269/2014 al Consiliului”, denumit în continuare „FAQ al Comisiei”), potrivit căruia această noțiune de „operator” vizează orice persoană fizică sau juridică sau orice entitate a cărei activitate comercială sau profesională constă în a difuza, în a permite, în a facilita sau în a contribui, în orice alt mod, la difuzarea de conținuturi neautorizate.

Instanța menționată observă că, pe de o parte, accesul la site‑ul internet traugott‑ickeroth era în principiu gratuit, în sensul că nu era condiționat de furnizarea unei contraprestații pecuniare de către utilizatori. Pe de altă parte, exploatarea acestui site internet nu era finanțată din resurse independente de contribuțiile voluntare ale utilizatorilor, precum veniturile din publicitate, deși acestea sunt uzuale în acest domeniu. Prin urmare, activitatea lui R ar putea fi considerată ca prezentând un caracter pur privat.

Totuși, aceeași instanță arată că colectarea de donații private, care constituie donații în sensul dreptului civil, poate fi calificată drept „activitate profesională”, din moment ce este exercitată într‑o asemenea măsură încât beneficiarii obțin sume semnificative care le permit să își asigure, cel puțin în parte, subzistența. În speță, apelul la donații ar urmări să genereze resurse financiare destinate continuării exploatării site‑ului internet traugott‑ickeroth și, prin urmare, să constituie o sursă de venituri durabilă, caracteristică unei activități profesionale.

În aceste condiții, Landgericht Saarbrücken (Tribunalul Regional din Saarbrücken) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Articolul 2f alineatul (1) din [Regulamentul nr. 883/2014] trebuie interpretat în sensul că au calitatea de «operatori» în accepțiunea acestui articol și persoanele fizice care, prin intermediul site‑ului internet pe care îl operează, generează venituri sub formă de contribuții în bani (donații) acordate în mod voluntar de terți?”

Instanța de trimitere a solicitat ca prezentei cauze să i se acorde un tratament prioritar, în temeiul articolului 53 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Curții.

Prin decizia din 3 martie 2025, președintele Curții a decis că nu era necesar să se dea curs acestei cereri.

Fără a susține în mod formal că întrebarea preliminară este inadmisibilă, Staatsanwaltschaft Saarbrücken (Parchetul din Saarbrücken, Germania) contestă necesitatea acesteia.

În primul rând, acesta susține că o decizie preliminară nu ar fi necesară, în sensul articolului 267 al doilea paragraf TFUE, pentru a soluționa această problemă și că instanța de trimitere nu ar fi nici obligată să sesizeze Curtea cu titlu preliminar în sensul celui de al treilea paragraf al acestui articol 267.

În special, pe de o parte, întrebarea menționată nu ar constitui în sine obiectul central al litigiului principal, care ar ridica alte chestiuni de fapt sau de drept susceptibile să primească o apreciere diferită din partea instanței de apel, astfel încât nu ar fi oportun să se introducă o cerere de decizie preliminară încă de la instanța jurisdicțională de prim grad. Pe de altă parte, contrar a ceea ce ar considera instanța de trimitere, o decizie preliminară nu ar fi necesară nici în vederea stabilirii propriei competențe de a judeca, în calitate de cameră specializată în materie de infracțiuni economice, încălcări ale Legii privind comerțul exterior, această competență neputând suscita nicio îndoială serioasă.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 267 TFUE conferă instanțelor naționale cea mai largă posibilitate de a sesiza Curtea în măsura în care consideră că o cauză pendinte în fața lor ridică probleme care impun în special interpretarea dispozițiilor de drept al Uniunii necesare în vederea soluționării litigiului dedus judecății acestora și sunt libere să exercite această posibilitate în orice moment al procedurii pe care îl consideră adecvat [a se vedea Hotărârea din 16 ianuarie 1974, Rheinmühlen‑Düsseldorf, 166/73, EU:C:1974:3, punctul 3, și Hotărârea din 12 mai 2021, Bundesrepublik Deutschland (Notificare roșie a Interpol),C‑505/19, EU:C:2021:376, punctul 49, precum și jurisprudența citată].

În plus, numai instanța națională care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate au ca obiect interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este în principiu obligată să se pronunțe (a se vedea Hotărârea din 29 noiembrie 1978, Redmond,83/78, EU:C:1978:214, punctul 25, precum și Hotărârea din 30 octombrie 2025, Mercedes‑Benz Bank și Volkswagen Bank, C‑143/23, EU:C:2025:837, punctul 48).

Rezultă că întrebările privind dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență. Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate (a se vedea Hotărârea din 7 septembrie 1999, Beck și Bergdorf, C‑355/97, EU:C:1999:391, punctul 22, precum și Hotărârea din 30 octombrie 2025, Mercedes‑Benz Bank și Volkswagen Bank, C‑143/23, EU:C:2025:837, punctul 49).

În speță, din decizia de trimitere reiese că procedura principală privește urmărirea penală inițiată împotriva a trei persoane fizice pentru difuzarea, prin intermediul unui site internet accesibil publicului, a unor conținuturi provenite de la canalul RT Germany, care este înscris în anexa XV la Regulamentul nr. 833/2014 și a cărui difuzare este interzisă potrivit articolului 2f alineatul (1) din acest regulament. În aceste condiții, prin intermediul întrebării preliminare, instanța de trimitere urmărește să afle dacă o persoană fizică ce exploatează un astfel de site internet difuzând aceste conținuturi și nu obține din acesta decât venituri sub forma unor contribuții voluntare ale unor terți intră în sfera noțiunii de „operator”, în sensul acestei dispoziții.

Astfel, nu este evident că interpretarea Regulamentului nr. 833/2014 solicitată prin această întrebare nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal ori că problema ridicată prezintă un caracter ipotetic.

Prin urmare, obiecțiile ridicate de Staatsanwaltschaft Saarbrücken (Parchetul din Saarbrücken) cu privire la admisibilitatea întrebării preliminare, astfel cum sunt rezumate la punctele 20 și 21 din prezenta hotărâre, nu pot fi reținute.

În al doilea rând, acesta arată că decizia de deschidere a fazei de judecată în fața camerei competente a instanței de trimitere ar mai putea face obiectul unei „căi de atac imediate” (sofortige Beschwerde), care ar constitui o cale de atac în dreptul intern, în sensul articolului 267 al treilea paragraf TFUE, astfel încât această instanță nu ar fi obligată, în temeiul acestei dispoziții, să sesizeze Curtea.

În această privință, este suficient să se arate că faptul că instanța de trimitere nu este obligată să sesizeze Curtea cu titlu preliminar, pentru motivul că aceste decizii pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern, în sensul articolului 267 al treilea paragraf TFUE, nu are incidență asupra celei mai largi posibilități de care dispune de a sesiza Curtea în temeiul articolului 267 al doilea paragraf TFUE, astfel cum s‑a amintit la punctul 22 din prezenta hotărâre.

În al treilea și ultimul rând, potrivit Staatsanwaltschaft Saarbrücken (Parchetul din Saarbrücken), nu ar fi indispensabil să se sesizeze Curtea cu o cerere de decizie preliminară privind interpretarea noțiunii de „operator”, prevăzută la articolul 2f alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014, din moment ce metodele obișnuite de interpretare a dreptului Uniunii ar fi suficiente pentru a preciza domeniul său de aplicare, iar sensul acestei dispoziții s‑ar impune în mod evident.

Trebuie amintit, în această privință, că posibilitatea de a sesiza Curtea cu titlu preliminar aparține instanței naționale independent de aprecierea părților din litigiul principal cu privire la oportunitatea unei astfel de sesizări. Într‑adevăr, unei instanțe naționale nu i se interzice nicidecum să adreseze Curții o întrebare preliminară al cărei răspuns, în opinia uneia dintre părțile din litigiul principal, nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile. Astfel, chiar presupunând că aceasta ar fi situația, o asemenea întrebare nu devine totuși inadmisibilă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 decembrie 2011, Painer,C‑145/10, EU:C:2011:798, punctele 64 și 65, precum și Hotărârea din 24 februarie 2022, Viva Telecom Bulgaria,C‑257/20, EU:C:2022:125, punctul 42).

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că întrebarea preliminară este admisibilă.

Prin intermediul întrebării unice, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2f alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014 trebuie interpretat în sensul că o persoană fizică ce exploatează un site internet difuzând acolo conținuturi care provin de la persoane juridice, entități sau organisme enumerate în anexa XV la acest regulament și nu obține din exploatarea acestui site internet decât venituri provenite din contribuții voluntare ale unor terți, sub formă de donații, intră în sfera noțiunii de „operator”, în sensul acestei dispoziții.

În această privință, conform unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (a se vedea Hotărârea din 17 noiembrie 1983, Merck,292/82, EU:C:1983:335, punctul 12, și Hotărârea din 12 februarie 2026, Stichting Koskea,C‑490/24, EU:C:2026:89, punctul 23).

În primul rând, în ceea ce privește termenii articolului 2f alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014, acesta prevede că se interzice operatorilor difuzarea sau permiterea, facilitarea sau contribuirea în alt mod la difuzarea oricărui conținut de către persoanele juridice, entitățile sau organismele enumerate în anexa XV, inclusiv prin transmisie sau distribuție prin orice fel de mijloace, cum ar fi cablu, satelit, IP‑TV, furnizori de servicii internet, platforme sau aplicații de partajare a materialelor video pe internet, indiferent dacă sunt noi sau preinstalate.

În ceea ce privește mai precis noțiunea de „operator” care figurează în această dispoziție, trebuie să se constate că ea nu este definită nici de aceasta, nici de vreo altă dispoziție din Regulamentul nr. 833/2014 și că nu conține nicio trimitere la dreptul statelor membre pentru a‑i stabili sensul și domeniul de aplicare.

Or, potrivit unei jurisprudențe constante, determinarea înțelesului și a conținutului termenilor pentru care dreptul Uniunii nu furnizează nicio definiție și nu face nicio trimitere la dreptul statelor membre trebuie să fie făcută în conformitate cu sensul obișnuit al acestora în limbajul curent, ținând totodată seama de contextul în care sunt utilizați și de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte (a se vedea Hotărârea din 27 ianuarie 1988, Danemarca/Comisia, 349/85, EU:C:1988:34, punctul 9, și Hotărârea din 12 februarie 2026, Stichting Koskea, C‑490/24, EU:C:2026:89, punctul 24, precum și jurisprudența citată).

Potrivit semnificației sale obișnuite în limbajul curent, termenul „operator” desemnează printre altele orice persoană fizică sau juridică care exploatează un echipament sau un ansamblu de echipamente sau care este însărcinată să execute anumite operațiuni tehnice. Aplicat în domeniul comunicării, precum și al difuzării de conținuturi media și digitale, acest termen vizează orice persoană fizică sau juridică responsabilă, direct sau indirect, de punerea la dispoziție sau de transmiterea unor astfel de conținuturi către public.

În plus, trebuie arătat că termenul „operator” este utilizat la articolul 2f alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014 fără a fi însoțit de adjectivul „economic” în marea majoritate a versiunilor lingvistice ale acestei dispoziții, printre care versiunile în limbile bulgară, spaniolă, germană, engleză, franceză, croată, italiană, letonă, malteză, portugheză, română, slovacă și finlandeză. Rezultă că acest termen acoperă persoanele fizice sau juridice responsabile de difuzarea conținuturilor vizate de dispoziția menționată, independent de natura economică sau neeconomică a activității lor.

În aceeași ordine de idei, aceeași dispoziție prevede o interdicție de difuzare a acestor conținuturi, printre altele, prin intermediul unor „platforme sau aplicații de partajare a materialelor video pe internet, indiferent dacă sunt noi sau preinstalate”, ceea ce face trimitere la moduri de difuzare accesibile în general cu titlu gratuit în cadrul unor activități care nu prezintă neapărat un caracter remunerat.

Prin urmare, din punct de vedere literal, noțiunea de „operator”, în sensul articolului 2f alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014, trebuie înțeleasă în sensul că include orice persoană fizică sau juridică responsabilă de difuzarea sau de punerea la dispoziție a conținuturilor prevăzute de această dispoziție, inclusiv în cadrul unei activități neremunerate sau în cadrul exploatării unui site internet finanțat prin contribuții voluntare ale unor terți.

Această apreciere nu este repusă în discuție de faptul că, potrivit FAQ al Comisiei, interdicția prevăzută la acest articol 2f alineatul (1) se aplică „oricărei persoane, entități sau organism care desfășoară o activitate comercială sau profesională care difuzează sau permite, facilitează sau contribuie în alt mod la difuzarea conținutului [prevăzut de această dispoziție]”.

Astfel, pe de o parte, după cum a arătat în esență domnul avocat general la punctul 46 din concluzii, FAQ al Comisiei nu constituie decât un document de lucru elaborat de serviciile Comisiei, lipsit de forță obligatorie, destinat să furnizeze simple orientări cu privire la punerea în aplicare și la interpretarea Regulamentului nr. 833/2014.

Pe de altă parte, FAQ al Comisiei introduce o cerință care nu reiese din modul de redactare a articolului 2f alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014, condiționând noțiunea de „operator” de exercitarea unei activități „comerciale sau profesionale”, ceea ce tinde să restrângă în mod nejustificat domeniul de aplicare ratione personae al acestei dispoziții.

În aceste împrejurări, FAQ al Comisiei nu poate modifica domeniul de aplicare al măsurilor restrictive prevăzute de Regulamentul nr. 833/2014 și nici nu poate fi determinant pentru interpretarea articolului 2f alineatul (1) din acesta.

În al doilea rând, interpretarea literală a noțiunii de „operator”, în sensul acestei dispoziții, este confirmată de contextul normativ în care se înscrie aceasta.

Astfel, dispoziția menționată se distinge de alte dispoziții ale Regulamentului nr. 833/2014, care se referă în mod expres la operatori „economici”. Aceasta este situația articolului 3r alineatul (4) din acest regulament, introdus prin Regulamentul 2024/1745, care, în marea majoritate a versiunilor sale lingvistice, printre care versiunile în limbile bulgară, spaniolă, engleză, franceză, croată, italiană, letonă, lituaniană, malteză, portugheză, română, slovacă și finlandeză, menționează țara de înregistrare a „operatorilor economici implicați” în cadrul adoptării normelor naționale de diligență necesară referitoare la aplicarea interdicției de transbordare a gazului natural lichefiat, originar din Rusia sau exportat din Rusia.

Rezultă că, atunci când legiuitorul Uniunii a intenționat să limiteze domeniul de aplicare al unei măsuri restrictive numai la operatorii care desfășoară o activitate de natură economică, a făcut acest lucru în mod explicit. Or, în mod vădit nu aceasta este situația articolului 2f alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014, în care noțiunea de „operator” este înțeleasă prin referire doar la difuzarea de conținuturi vizate de această dispoziție, independent de statutul operatorului în cauză și de natura, economică sau nu, a activității sale.

Prin urmare, în contextul articolului 2f alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014, faptul că o persoană desfășoară o activitate de natură economică și, în consecință, generează sau nu venituri nu poate constitui un criteriu relevant pentru a stabili dacă această persoană intră sub incidența interdicției prevăzute de această dispoziție.

În al treilea și ultimul rând, interpretarea expusă la punctul 41 din prezenta hotărâre este confirmată și de finalitatea urmărită de Regulamentul nr. 833/2014 și în special de articolul 2f alineatul (1) din acesta.

În această privință, este necesar să se arate că dispoziția menționată a fost introdusă prin Regulamentul 2022/350, adoptat la 1 martie 2022, cu scopul de a oferi o reacție imediată, astfel cum enunță considerentele (4) și (5) ale acestuia, la agresiunea militară neprovocată și nejustificată lansată cu o săptămână înainte de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Pentru a institui interdicția prevăzută de dispoziția menționată, Consiliul s‑a întemeiat pe apelul lansat de Consiliul European către Federația Rusă la 24 februarie 2022 pentru ca aceasta să pună capăt campaniei sale de dezinformare, precum și pe propriile concluzii din 10 mai 2021, potrivit cărora este necesar să se consolideze reziliența Uniunii și a statelor membre, precum și capacitatea acestora de a contracara amenințările hibride, inclusiv dezinformarea, și să se consolideze posibilele răspunsuri în domeniul amenințărilor hibride, în special intervențiile străine și operațiunile de influențare.

În plus, din coroborarea considerentelor (6)-(10) ale Regulamentului 2022/350 reiese că interdicția de difuzare prevăzută la articolul 2f alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014 urmărește un dublu obiectiv. Pe de o parte, aceasta urmărește să protejeze ordinea și securitatea publică a Uniunii, amenințate de campania internațională sistematică de manipulare a mass‑mediei, de deformare a faptelor și de propagandă instituită de Federația Rusă, prin intermediul unui anumit număr de canale mass‑media aflate sub controlul permanent, direct sau indirect, al conducerii sale și care urmăresc să destabilizeze țările vecine, Uniunea și statele sale membre, precum și să justifice, să susțină și să promoveze agresiunea militară asupra Ucrainei. Pe de altă parte, interdicția menționată se înscrie în cadrul finalităților urmărite de mecanismul de răspuns instituit de Uniune prin intermediul adoptării unor noi măsuri restrictive, în vederea exercitării unei presiuni suplimentare asupra Federației Ruse, pentru ca aceasta să pună capăt agresiunii sale militare împotriva Ucrainei și, mai general, acțiunilor și politicilor sale de destabilizare a acestei țări terțe.

Or, o interpretare a articolului 2f alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014 precum cea susținută de K și de R în observațiile lor scrise depuse în fața Curții, potrivit căreia interdicția prevăzută de această dispoziție nu ar trebui să se aplice decât persoanelor fizice sau juridice care desfășoară o activitate comercială și care urmăresc un scop lucrativ, ar lipsi această interdicție de efectul său util și ar fi contrară obiectivelor amintite la punctul anterior din prezenta hotărâre. Astfel, o asemenea interpretare ar permite operatorilor care nu obțin niciun venit din exploatarea site‑ului lor internet să difuzeze liber conținuturile vizate de dispoziția menționată, contribuind astfel în mod activ la campanii de dezinformare și de destabilizare desfășurate de canalele mass‑media aflate sub controlul permanent, direct sau indirect, al conducerii Federației Ruse și amenințând, ca urmare a acestui fapt, ordinea și securitatea publică a Uniunii.

Trebuie arătat de asemenea, astfel cum a procedat în esență domnul avocat general la punctele 60 și 62 din concluzii, că finanțarea site‑urilor internet precum cel în discuție în cauza principală prin contribuții voluntare ale unor terți face în principiu mai puțin ușoară trasabilitatea originii finanțărilor și, prin urmare, a eventualelor influențe exercitate asupra conținuturilor difuzate. Această configurație poate fi astfel de natură să faciliteze, direct sau indirect, ingerința unor interese străine, inclusiv a unor state terțe, în difuzarea de conținuturi mediatice și este, prin urmare, susceptibilă să crească riscul ca un asemenea site internet să fie utilizat pentru a răspândi campania de propagandă instituită de Federația Rusă pe care Regulamentul nr. 833/2014 urmărește să o interzică.

În plus, nu poate fi reținută interpretarea susținută de R potrivit căreia, în vederea interpretării noțiunii de „operator”, în sensul articolului 2f alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014, ar trebui luate în considerare numai activitățile de difuzare care se caracterizează printr‑o anumită durată, cu excluderea publicațiilor izolate și cu un domeniu de aplicare neglijabil.

Este necesar să se constate, în această privință, că nici această dispoziție, nici regulamentul menționat nu prevăd că întinderea sau durata difuzării realizate trebuie luate în considerare pentru a aprecia dacă o persoană intră sub incidența acestei noțiuni de „operator”. O astfel de interpretare ar putea, în orice caz, să favorizeze comportamente de eludare a dispoziției menționate care constau în fragmentarea artificială a activităților de difuzare a conținuturilor acoperite de aceasta.

Din această perspectivă, numai o interpretare a noțiunii de „operator”, în sensul articolului 2f alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014, care nu depinde nici de natura comercială sau necomercială a activității de difuzare, nici de modul de finanțare a acesteia și care nu este condiționată de întinderea sau de durata difuzării realizate este de natură să identifice o soluție conformă cu finalitatea urmărită de această dispoziție, care constă în împiedicarea difuzării propagandei puse în aplicare de Federația Rusă și, prin urmare, în protejarea ordinii și securității publice a Uniunii.

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 2f alineatul (1) din Regulamentul nr. 833/2014 trebuie interpretat în sensul că o persoană fizică ce exploatează un site internet difuzând acolo conținuturi provenite de la persoane juridice, entități sau organisme enumerate în anexa XV la acest regulament și nu obține din exploatarea acestui site internet decât venituri provenite din contribuții voluntare ale unor terți, sub formă de donații, intră în sfera noțiunii de „operator”, în sensul acestei dispoziții.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)

2 iulie 2026 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Regulamentul nr. 833/2014

Regulamentul 2022/350

Regulamentul 2024/1745

Dreptul german

Procedura principală și întrebarea preliminară

Procedura în fața Curții

Cu privire la întrebarea preliminară

Cu privire la admisibilitate

Cu privire la fond

Cu privire la cheltuielile de judecată