Concluziile avocatului general M. Campos Sánchez-Bordona prezentate la 19 martie 2026.###

Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL MANUEL CAMPOS SÁNCHEZ‑BORDONA

prezentate la 19 martie 2026(1)

Cauza C‑339/25

Iulicris Recycling SRL

împotriva

Ibanfirst SA

[cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal de l’entreprise francophone de Bruxelles (Tribunalul pentru Întreprinderi Francofon din Bruxelles, Belgia)]

„ Trimitere preliminară – Servicii de plată în cadrul pieței interne – Directiva (UE) 2015/2366 – Autorizarea instituțiilor de plată pentru a presta servicii auxiliare conexe – Serviciu de schimb valutar – Contracte futures flexibile referitoare la monede – Directiva 2014/65/UE – Regulamentul delegat (UE) 2017/565 – Servicii de investiții – Instrumente financiare – Excluderea serviciilor de investiții furnizate ocazional de alți profesioniști – Exonerarea furnizării ocazionale de servicii de investiții oferite de prestatori de servicii de plată (exemption payment) ”

1. În litigiul care a condus la prezenta trimitere preliminară se confruntă două societăți: a) una, cu sediul în Belgia, acționează în calitate de prestator de servicii de plată (denumit în continuare „PSP”) în sensul Directivei (UE) 2015/2366(2), cu autorizarea autorităților belgiene, iar b) cealaltă, cu sediul în România (denumită în continuare „clientul”), utilizează serviciile primei societăți pentru a‑și desfășura activitățile comerciale.

2. Instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă PSP‑ul poate încheia în mod valabil cu clientul contracte futures flexibile referitoare la monede, supuse eventual normelor prevăzute de Directiva 2014/65/UE(3) și de Regulamentul delegat (UE) 2017/565(4), atunci când PSP‑ul nu este autorizat să acționeze în calitate de societate de investiții în sensul acestor două ultime norme.

I. Cadrul juridic

A. Dreptul Uniunii

1. DSP2

3. Articolul 18 („Activități”) prevede:

„(1) Pe lângă prestarea de servicii de plată, instituțiile de plată au dreptul să desfășoare următoarele activități:

(a) prestarea de servicii auxiliare operaționale și conexe în sensul strict al cuvântului, cum ar fi asigurarea executării operațiunilor de plată, a serviciilor de schimb valutar, a activităților de păstrare în custodie, precum și a stocării și procesării datelor;

[…]

(2) Atunci când instituțiile de plată prestează unul sau mai multe servicii de plată, acestea pot deține doar conturi de plăți care sunt folosite exclusiv pentru operațiunile de plată.

(3) Orice fonduri primite de instituțiile de plată de la utilizatorii serviciilor de plată în vederea prestării de servicii de plată nu reprezintă un depozit sau alte fonduri rambursabile în înțelesul articolului 9 din Directiva 2013/36/UE și nici monedă electronică, astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2009/110/CE.

[…]

(5) Instituțiile de plată nu exercită activitatea de primire de depozite sau de alte fonduri rambursabile în înțelesul articolului 9 din Directiva 2013/36/UE.

[…]”

2. Directiva MiFID II

4. Potrivit articolului 2 („Exonerări”):

„(1) Prezenta directivă nu se aplică:

[…]

(c) persoanelor care furnizează servicii de investiții ocazional în cadrul unei activități profesionale, în cazul în care aceasta este reglementată de acte cu putere de lege sau de un cod deontologic care nu exclud furnizarea acestui serviciu;

[…]”

5. Anexa I are următorul cuprins:

„LISTA SERVICIILOR, ACTIVITĂȚILOR ȘI INSTRUMENTELOR FINANCIARE

[…]

SECȚIUNEA C

Instrumente financiare

[…]

4. Contractele de opțiuni, contractele futures, contractele swap, contractele forward pe rate și orice alte contracte derivate referitoare la titluri de valoare, monede, rate ale dobânzii sau ale randamentului, certificate de emisii sau alte instrumente derivate, indici financiari sau măsuri financiare care pot fi decontate prin livrare fizică sau în numerar.

[…]”

3. Regulamentul delegat MiFID II

6. Articolul 4, referitor la furnizarea ocazională a serviciilor de investiții, prevede:

„În sensul derogării prevăzute la articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2014/65/UE, se consideră că un serviciu de investiții este furnizat ocazional în cadrul unei activități profesionale atunci când se îndeplinesc următoarele condiții:

(a) există o legătură strânsă și concretă între activitatea profesională și furnizarea serviciului de investiții către același client, astfel încât serviciul de investiții poate fi considerat auxiliar în raport cu activitatea profesională principală;

(b) furnizarea de servicii de investiții clienților activității profesionale principale nu are drept scop constituirea unei surse sistematice de venit pentru persoana care desfășoară activitatea profesională respectivă; și

(c) persoana care desfășoară activitatea profesională respectivă nu comercializează și nici nu își promovează în vreun alt fel capacitatea de a furniza servicii de investiții, cu excepția cazului în care clienții sunt informați că aceste servicii sunt auxiliare activității profesionale principale.”

7. Articolul 10 („Caracteristicile altor contracte derivate referitoare la monede”) prevede:

„(1) În sensul secțiunii C punctul 4 din anexa I la Directiva 2014/65/UE, alte contracte derivate referitoare la monede nu reprezintă un instrument financiar în cazul în care contractul este:

(a) un contract spot în sensul alineatului (2) din prezentul articol; sau

(b) un mijloc de plată:

(i) care trebuie să fie decontat fizic din alte motive decât neîndeplinirea obligațiilor sau existența unui alt eveniment care conduce la reziliere;

(ii) încheiat de cel puțin o persoană care nu este o contraparte financiară, în sensul articolului 2 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului [din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (JO 2012, L 201, p. 1)];

(iii) încheiat pentru a facilita plata bunurilor, serviciilor sau investițiilor directe care pot fi identificate; și

(iv) nu este tranzacționat într‑un loc de tranzacționare.

(2) În sensul alineatului (1), un contract spot este un contract de schimb al unei monede cu o altă monedă, ale cărui clauze prevăd efectuarea livrării în cel mai lung dintre cele două termene menționate în continuare:

[…]

Un contract nu este considerat contract spot atunci când, indiferent de clauzele sale explicite, există o înțelegere între părțile contractuale ca livrarea monedei să se amâne și să nu se efectueze în perioada prevăzută la primul paragraf.

[…]”

B. Dreptul național

1. Loi financière(5)

8. Articolul 2 alineatul 1 litera d) conține o listă a instrumentelor financiare similară cu cea de la punctul 4 din secțiunea C din anexa I la Directiva MiFID II.

2. Loi investissement(6)

9. Articolul 4 alineatul 1 exclude de la aplicarea titlului corespunzător al acestei legi persoanele care furnizează servicii de investiții în condiții similare celor prevăzute la articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva MiFID II.

3. Loi paiement(7)

10. Articolul 43 alineatul 1 prevede că, fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 13, instituțiile de plată sunt autorizate să exercite activitățile de prestare de servicii auxiliare operaționale și conexe, în termeni similari celor prevăzuți la articolul 18 alineatul (1) litera (a) din DSP2.

II. Situația de fapt, litigiul și întrebarea preliminară

11. Iulicris Recycling SRL (denumită în continuare „Iulicris”) este o întreprindere română de reciclare care facturează fier vechi în dolari americani (USD) și își achită obligațiile de plată în lei românești (RON).

12. Ibanfirst SA este un PSP online, autorizat de Banca Națională a Belgiei de la data de 22 mai 2013, care furnizează servicii în domeniul tranzacțiilor internaționale.

13. La 1 iulie 2021, Iulicris a deschis un cont bancar la Ibanfirst. Prin semnarea acestui contract, Iulicris a contractat anumite servicii, printre care deschiderea unui cont de plată multivalutar, primirea și emiterea de transferuri SEPA(8) și accesul la platforma Ibanfirst.

14. Pentru a reduce riscul cursului valutar USD/RON, Iulicris a încheiat de asemenea, la 17, 28 și 30 septembrie 2021, trei contracte futures flexibile(9), prin care se stabilea cursul de schimb USD/RON la 4,20 pentru 3 milioane USD, la 4,22 pentru 3 milioane USD și, respectiv, la 4,25 pentru 4 milioane USD.

15. Începând din luna martie 2022, Ibanfirst a activat apeluri în marjă (margin calls)(10) succesive, solicitând Iulicris să plătească diverse sume cu acest titlu. Între 9 martie 2022 și 7 octombrie 2022, Iulicris a plătit în total către Ibanfirst 894 724 USD și 1 498 000 RON cu titlu de apeluri în marjă(11).

16. La 26 octombrie 2022, Iulicris a solicitat reînnoirea, pentru încă un an, a perioadei de acoperire a contractelor futures flexibile.

17. Ibanfirst a indicat că era dispusă să prelungească contractele futures flexibile doar pentru o perioadă suplimentară de o lună, condiționând această prelungire de plata unor noi apeluri în marjă și de instituirea unei garanții financiare.

18. Iulicris a refuzat aceste condiții, a reamintit Ibanfirst cuantumul apelurilor în marjă deja plătite și și‑a reiterat cererea de prelungire a contractelor pentru o perioadă de un an.

19. La 21 noiembrie 2022, Ibanfirst a informat Iulicris cu privire la expirarea contractelor futures flexibile și i‑a solicitat să îi predea devizele convenite.

20. La 28 februarie 2023, Iulicris a înștiințat Ibanfirst că contractele futures flexibile au fost comercializate cu încălcarea ordinii publice și erau lovite de nulitate absolută. Ea a solicitat Ibanfirst să îi ramburseze sumele plătite cu titlu de apeluri în marjă.

21. La 25 mai 2023, după ce toate încercările de soluționare amiabilă au eșuat, Iulicris a chemat în judecată Ibanfirst, solicitând:

– declararea nulității instrumentelor financiare inițiale rezultate din cele trei contracte futures flexibile din septembrie 2021, precum și a nulității tuturor instrumentelor financiare cu care ele au fost înlocuite succesiv;

– obligarea Ibanfirst să îi restituie sumele de 894 724 USD și 1 498 000 RON plătite cu titlu de apeluri în marjă.

22. În acest context, Tribunal de l’entreprise francophone de Bruxelles (Tribunalul pentru Întreprinderi Francofon din Bruxelles, Belgia) a hotărât să sesizeze Curtea cu următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 18 alineatul (1) litera (a) din [DSP2] trebuie interpretat în sensul că, pentru a fi considerate servicii auxiliare conexe pe care instituțiile de plată au dreptul să le exercite, contractele futures referitoare la monede trebuie:

a) să îndeplinească condițiile pentru exonerarea prevăzută la articolul 10 alineatul (1) litera (b) (exonerarea pentru mijloacele de plată) din Regulamentul delegat [MiFID II]?

b) să prezinte caracter ocazional în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva [MiFID II] și, prin urmare, să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul delegat [MiFID II]?”

III. Procedura în fața Curții

23. Cererea de decizie preliminară a fost înregistrată la Curte la 17 mai 2025.

24. Iulicris, Ibanfirst, guvernele belgian și ceh, precum și Comisia Europeană au prezentat observații scrise.

25. Curtea nu a considerat necesară organizarea unei ședințe.

IV. Apreciere

A. Admisibilitate

26. Ibanfirst susține că partea a) a întrebării preliminare este inadmisibilă, întrucât nu este necesară pentru soluționarea litigiului principal. În opinia sa:

– această parte a întrebării ar fi relevantă numai în cazul în care instanța de trimitere ar considera în prealabil că contractele în litigiu sunt contracte derivate referitoare la monede, în sensul Directivei MiFID II și al articolului 10 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat MiFID II;

– contractele în litigiu nu intră însă în domeniul de aplicare al cadrului juridic MiFID II.

27. Guvernul belgian consideră că, întrucât articolul 10 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat MiFID II exclude, în anumite condiții, calificarea drept instrumente financiare a contractelor derivate referitoare la monede, nu este necesar să se examineze dacă este aplicabil regimul de control prevăzut de Directiva MiFID II. Prin urmare, fără a pune în discuție în mod direct admisibilitatea părții a) a întrebării preliminare, acesta se limitează în observațiile sale să răspundă la partea b) a aceleiași întrebări.

28. În opinia noastră, întrebarea preliminară este admisibilă în totalitate. Pe de o parte, ea beneficiază de prezumția de pertinență pe care Curtea o aplică întrebărilor preliminare adresate de instanțele naționale(12). Pe de altă parte, inadmisibilitatea invocată de Ibanfirst este indisociabilă de analiza pe fond a întrebării preliminare.

29. Cu toate că instanța de trimitere nu se pronunță în mod explicit cu privire la calificarea contractelor în litigiu, întrebarea pe care o adresează [la litera a) de la prima întrebare preliminară] privește interpretarea unei dispoziții din Regulamentul delegat MiFID II care reglementează „caracteristicile altor contracte derivate referitoare la monede”.

30. Or, această întrebare presupune că, pentru instanța de trimitere, este cel puțin plauzibilă calificarea contractelor în litigiu drept contracte futures, supuse eventual anumitor exonerări prevăzute de reglementarea MiFID II.

31. În același sens, instanța de trimitere rezumă disputa afirmând că „soluția prezentului litigiu depinde, în consecință, de eventuala necesitate ca instituțiile de plată care doresc să ofere, cu titlu obișnuit și profesional, instrumente derivate referitoare la monede în cadrul unui serviciu auxiliar de schimb valutar să se asigure că instrumentele menționate intră sub incidența exonerărilor [de la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul delegat MiFID II] și, prin urmare, nu constituie instrumente financiare în sensul MiFID II”(13).

32. În aceste condiții, considerăm că întrebarea preliminară este admisibilă în ansamblul său.

B. Cu privire la fond

1. Cu titlu preliminar: natura contractelor în litigiu

33. Instanța de trimitere trebuie să stabilească dacă autorizația acordată Ibanfirst pentru a acționa în calitate de PSP în Belgia îi permitea să încheie contracte futures flexibile referitoare la monede.

34. Ibanfirst susține că raportul său juridic cu Iulicris este reglementat exclusiv de articolul 18 din DSP2, inclusiv în ceea ce privește contractele futures flexibile referitoare la monede. Guvernul ceh(14) și Comisia(15) susțin aceeași poziție. În ceea ce îl privește, guvernul belgian adoptă o teză conciliantă, întrucât admite că regimul DSP2 este autosuficient, dar consideră că ar putea fi luate în considerare și criteriile de exonerare prevăzute de reglementarea MiFID II.

35. Iulicris susține că, dimpotrivă, aceste contracte sunt instrumente financiare reglementate de dispozițiile MiFID II(16). Pentru a le încheia, Ibanfirst ar trebui să dispună de o autorizație în calitate de instituție prestatoare de servicii de investiții.

36. Trimiterea preliminară impune examinarea raportului dintre DSP2 și reglementarea MiFID II cu privire la un aspect care, până în prezent, nu a fost reglementat în mod expres de legiuitorul Uniunii. Cadrul normativ actual nu prevede o regulă clară cu privire la posibilitatea ca un PSP să furnizeze servicii de investiții fără a deține autorizația MiFID II.

37. În schimb, o asemenea regulă a fost prevăzută pentru instituțiile de credit autorizate în temeiul Directivei 2013/36/UE(17), care desfășoară una sau mai multe activități de investiții, astfel cum prevede articolul 1 alineatele (3) și (4) din Directiva MiFID II.

38. Prin urmare, va trebui să se stabilească dacă este necesar ca un PSP să obțină o autorizație administrativă suplimentară, ca firmă de investiții, pentru a furniza servicii supuse eventual regimului MiFID II, inclusiv în cazul în care furnizează acest serviciu ocazional în raport cu activitatea sa principală de PSP.

39. DSP2, adoptată în temeiul articolului 114 TFUE, stabilește „transparența condițiilor și a cerințelor în materie de informare privind serviciile de plată” și „drepturile și obligațiile utilizatorilor serviciilor de plată și, respectiv, ale [PSP‑urilor] în contextul prestării de servicii de plată ca ocupație sau ca activitate comercială obișnuită” [articolul 1 alineatul (2) literele (a) și (b)]. Această directivă se aplică, așadar, serviciilor de plată.

40. La rândul său, Directiva MiFID II, adoptată în temeiul articolului 53 alineatul (1) TFUE, stabilește cerințele în legătură cu „condițiile de autorizare și de funcționare aplicabile firmelor de investiții” și cu „furnizarea de servicii de investiții sau exercitarea de activități de investiții de către societăți din țări terțe prin înființarea unei sucursale” [articolul 1 alineatul (2) literele (a) și (b)].

41. Domeniul de aplicare al Directivei MiFID II depinde de noțiunea de „instrument financiar”, în măsura în care „serviciile și activitățile de investiții” cărora aceasta li se aplică trebuie să se refere la instrumentele enumerate în secțiunea C din anexa I la aceasta, care include printre altele contractele futures.

42. În pofida diferențelor dintre cadrele juridice care reglementează serviciile de plată și serviciile de investiții, interacțiunile sunt frecvente în practică: firme de servicii de plată pun la dispoziția clienților lor (în principiu în mod ocazional în raport cu activitatea lor principală) comercializarea unor instrumente financiare legate de această activitate principală.

43. Acesta este cazul în prezenta speță. Ibanfirst, care este un PSP, a furnizat unui client (Iulicris) un instrument financiar complementar (contracte futures flexibile referitoare la monede) care ar putea intra eventual în domeniul de aplicare al Directivei MiFID II.

44. În opinia noastră, contractele futures flexibile referitoare la monede încheiate între Ibanfirst și Iulicris pot fi calificate drept instrumente financiare, adică instrumente supuse în principiu Directivei MiFID II.

45. Directiva MiFID II nu conține o definiție generală a noțiunii de „instrument financiar”, ci optează să includă în anexa I catalogul de instrumente financiare cărora aceasta li se aplică. În secțiunea C punctul 4 din această anexă, contractele de opțiuni, contractele futures și alte contracte derivate sunt calificate drept instrumente financiare.

46. Legislația Uniunii nu definește nici contractele futures, însă Curtea a admis ca atare pe cele astfel considerate „[…] [p]otrivit accepțiunii [lor] obișnuite din dreptul financiar”(18).

47. Pe această bază, Curtea a precizat că „contractul futures este un tip de contract prin care două părți se angajează ca una să cumpere, iar cealaltă să vândă, la o dată ulterioară, un activ denumit «de bază» la un preț care este stabilit la momentul încheierii contractului”(19).

48. Deși această definiție corespundea Directivei 2004/39/CE(20), predecesoarea Directivei MiFID II, întrucât cataloagele de instrumente financiare ale celor două sunt similare, ea poate fi utilizată în cadrul interpretării Directivei MiFID II.

49. Contractele între Ibanfirst și Iulicris în discuție în litigiul principal sunt denumite contracte futures flexibile (ceea ce în sine este destul de semnificativ), iar în opinia noastră, repetăm, se încadrează în definiția contractelor futures reținută de Curte, întrucât:

– în aceste contracte, care par să respecte modelul FX (derivate Forex sau Foreign Exchange), părțile urmăresc să reducă riscul legat de fluctuațiile cursului de schimb, în special riscul la care este expusă Iulicris, întreprindere care operează în RON, dar care efectuează o mare parte din vânzările și tranzacțiile sale în USD;

– pe durata relației contractuale generate de contractele în litigiu, Ibanfirst a adresat Iulicris două apeluri în marjă (margin calls), solicitându‑i să depună fonduri suplimentare deoarece capitalul din contul bancar scăzuse sub marja de menținere, din cauza pierderilor ocazionate de fluctuațiile cursului de schimb USD/RON.

50. Așadar, totul pare să indice că contractele futures flexibile referitoare la monede în discuție în litigiul principal sunt instrumente financiare, în sensul Directivei MiFID II.

51. Pornind de la această premisă, va trebui să se analizeze dacă, prin intermediul acestor contracte, Ibanfirst furniza Iulicris un serviciu caracteristic unei activități de investiții, chiar dacă exercitată ocazional în raport cu activitatea sa principală (activitatea principală desfășurată de Ibanfirst fiind serviciile de plată online implicând operațiuni de schimb valutar).

52. Această analiză va necesita interpretarea articolului 18 alineatul (1) litera (a) din DSP2 în sine și, dacă este cazul, coroborat cu articolul 2 din Directiva MiFID II și cu articolele 4 și 10 din Regulamentul delegat MiFID II.

2. Interpretarea articolului 18 alineatul (1) litera (a) din DSP2

53. Instanța de trimitere solicită în esență Curții să interpreteze articolul 18 alineatul (1) litera (a) din DSP2.

54. Aceasta dorește să afle în special dacă, „pentru a fi considerate servicii auxiliare conexe pe care instituțiile de plată au dreptul să le exercite”, contractele futures referitoare la monede trebuie:

– să îndeplinească condițiile pentru exonerarea prevăzută la articolul 10 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat MiFID II;

– să prezinte caracter ocazional în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva MiFID II și, prin urmare, să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul delegat MiFID II.

55. Conform articolului 18 alineatul (1) litera (a) din DSP2, „[p]e lângă prestarea de servicii de plată, instituțiile de plată au dreptul să desfășoare […] servicii auxiliare […] conexe […], cum ar fi […] serviciil[e] de schimb valutar […]”.

56. Noțiunea de „servicii auxiliare […] conexe” cu prestarea de servicii de plată nu conține nicio trimitere la dreptul intern al statelor membre. Aplicarea uniformă a dreptului Uniunii și principiul egalității impun ca termenii unei dispoziții de drept al Uniunii care nu conține nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul său de aplicare să primească în întreaga Uniune o interpretare autonomă și uniformă(21).

57. Întrucât DSP2 nu definește noțiunea de „servicii auxiliare […] conexe” cu prestarea de servicii de plată, această noțiune trebuie interpretată conform sensului său obișnuit în limbajul curent, ținând seama totodată de contextul în care este utilizată și de obiectivele urmărite de reglementarea din care ea face parte(22).

a) Interpretarea literală

58. Articolul 18 alineatul (1) litera (a) din DSP2 include în mod specific printre serviciile auxiliare conexe cu prestarea de servicii de plată, serviciile de schimb valutar(23).

59. Litigiul principal oferă un exemplu al acestui serviciu auxiliar. Instituția care prestează serviciile de plată (Ibanfirst) furnizează de asemenea clientului său (Iulicris) serviciul auxiliar și conex de schimb valutar, întrucât clientul în cauză primește plăți în USD și operează în RON.

60. Prin urmare, serviciile de schimb valutar pot fi calificate, fără nicio dificultate, drept servicii auxiliare conexe cu prestarea serviciului de plată.

61. Cu toate acestea, dispoziția examinată nu permite în sine să se stabilească dacă această calificare este viabilă și atunci când serviciul de schimb valutar este însoțit de un contract futures, încheiat între părți pentru a gestiona acoperirea riscului inerent evoluției cursului de schimb valutar.

62. În consecință, din punct de vedere textual, articolul 18 alineatul (1) litera (a) din DSP2 nu este de mare ajutor pentru a se stabili când un contract futures, care este în sine un instrument financiar, poate fi calificat ca serviciu auxiliar conex cu activitatea principală a PSP‑ului.

63. Astfel, articolul 18 alineatul (1) litera (a) din DSP2:

– nu conține nicio referire și nicio trimitere la condițiile de exonerare de la articolul 10 din Regulamentul delegat MiFID II;

– nu face referire nici la dispozițiile privind caracterul ocazional al comercializării anumitor instrumente financiare care figurează la articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva MiFID II și la articolul 4 din Regulamentul delegat MiFID II. Invers, aceste două ultime dispoziții, care reglementează serviciile de investiții, nu conțin nicio trimitere expresă la articolul 18 alineatul (1) litera (a) din DSP2.

64. În concluzie, din punct de vedere literal, nu există niciun temei care să susțină în acest caz o interpretare coroborată a articolului 18 alineatul (1) litera (a) din DSP2 cu Directiva MiFID II și cu Regulamentul delegat MiFID II. În rest, propunerea de modificare a DSP2(24) menține o dispoziție identică cu articolul 18, fără a face trimitere la Directiva MiFID II.

b) Interpretarea sistematică

65. Din perspectivă sistematică, s‑ar putea susține o interpretare a articolului 18 alineatul (1) litera (a) din DSP2 în concordanță cu dispozițiile relevante din Directiva MiFID II și din Regulamentul delegat MiFID II.

66. Această încercare de interpretare coroborată prezintă totuși numeroase obstacole. Normele MiFID II au fost adoptate în legătură cu furnizarea serviciilor de investiții, prin urmare au o logică diferită și se aplică unor situații diferite.

67. Articolul 10 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat MiFID II prevede că, în sensul secțiunii C punctul 4 din anexa I la Directiva MiFID II, „[…] alte contracte derivate referitoare la monede nu reprezintă un instrument financiar în cazul în care contractul […]” este un mijloc de plată care îndeplinește anumite condiții(25).

68. Contractele care beneficiază de această exonerare sunt cele al căror obiect principal constă în crearea unui mijloc de plată care să garanteze cursul de schimb între două monede diferite. Ele nu au ca obiect principal o investiție, ci completează o operațiune de plată în care se utilizează monede diferite.

69. Contractele derivate referitoare la monede de acest tip nu sunt considerate, repetăm, instrumente financiare în cadrul MiFID II, chiar dacă, intrinsec, au acest caracter. Prin urmare, instituțiile care le comercializează nu sunt obligate să obțină o autorizație administrativă în calitate de societăți de investiții în cadrul Directivei MiFID II.

70. Totuși, exonerarea pe care tocmai am menționat‑o este diferită de cea prevăzută la articolul 18 din DSP2: articolul 10 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat MiFID II menționează un tip specific de contract referitor la monede, în timp ce articolul 18 din DSP2 se referă la toate serviciile de schimb valutar, fără excepție. Din acest motiv, aplicarea coroborată a celor două norme ar conduce la o limitare nejustificată a domeniului de aplicare al articolului 18 din DSP2(26).

71. Exonerarea prevăzută la articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva MiFID II(27) nu poate fi utilizată nici pentru a interpreta articolul 18 din DSP2. Această exonerare din Directiva MiFID II nu este comparabilă cu cea prevăzută la articolul 18 din DSP2 din două motive:

– în primul rând, deși terminologia este similară, articolul 18 din DSP2 include în domeniul de aplicare al acestei directive anumite servicii auxiliare conexe cu serviciile de plată. În schimb, articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva MiFID II exclude din domeniul său de aplicare serviciile de investiții furnizate în mod ocazional de întreprinderi a căror activitate principală și obișnuită nu constă în prestarea de servicii de investiții;

– în al doilea rând, condiționarea aplicării articolului 18 din DSP2 de respectarea articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva MiFID II ar conduce la o limitare a domeniului de aplicare al DSP2: numai serviciile de investiții ar putea constitui servicii auxiliare conexe cu prestarea de servicii de plată. Astfel cum am precizat deja, articolul 18 din DSP2 menționează în mod specific ca auxiliare și conexe cu prestarea serviciilor de plată servicii care pot să nu includă instrumente financiare, cum este cazul serviciilor de păstrare în custodie, de stocare și de procesare a datelor.

c) Interpretarea teleologică

72. Atunci când se menționează serviciile auxiliare conexe cu serviciile de plată pe care PSP‑ul le furnizează clienților lor, articolul 18 alineatul (1) litera (a) din DSP2 urmărește ca prestarea acestor servicii să fie inclusă și acoperită de autorizațiile administrative în temeiul cărora funcționează PSP‑urile.

73. În același sens, articolul 18 alineatul (4) din DSP2, care reglementează condițiile în care un PSP poate acorda un credit, precizează că acest credit trebuie să fie legat de serviciile de plată furnizate clientului și, în plus, trebuie să aibă „un caracter accesoriu și [să fie] acordat exclusiv în legătură cu executarea unei operațiuni de plată”(28).

74. Sensul acestor dispoziții din DSP2 este de a facilita, iar nu de a împiedica activitatea PSP‑urilor. Obiectivul lor a fost descris de Directiva 2007/64/CE(29) în termeni care rămân aplicabili Directivei DSP2, care a înlocuit‑o, adaptând conținutul acesteia la schimbările intervenite în domeniul serviciilor de plată ca urmare a dezvoltării tehnologice și a inovării financiare(30).

75. Obiectivul articolului 18 alineatul (1) litera (a) din DSP2 este, repetăm, de a facilita, în cazurile în care serviciile de plată necesită operațiuni comerciale în valută, ca autorizația de operare ca PSP să fie suficientă și să nu fie necesară obținerea unei autorizații distincte.

76. În conformitate cu acest obiectiv, este logic ca, în interpretarea articolului 18 alineatul (1) litera (a) din DSP2, să se admită că „serviciile de schimb valutar” includ nu numai tranzacții care implică în mod strict conversia unei sume de bani dintr‑o monedă în alta, ci și operațiuni suplimentare care acoperă riscul viitor al variației cursului de schimb.

77. Dacă serviciile de schimb valutar sunt interpretate în acest sens (ca fiind servicii auxiliare conexe cu activitatea prestatorilor de servicii de plată), PSP‑urile vor fi în măsură să le ofere clienților lor accesul la o mai bună prestare a serviciilor de plată: schimbul valutar va fi consolidat prin acoperirea suplimentară a riscului de fluctuație a cursului de schimb.

78. Pe scurt, suntem de părere că criteriul teleologic este determinant pentru a include în sfera de aplicare a articolului 18 alineatul (1) litera (a) din DSP2 atât operațiunile de schimb valutar considerate ca atare, cât și contractele futures care asigură acoperirea acestor operațiuni împotriva riscului de fluctuație a cursului de schimb.

79. În aceeași măsură, autorizația pentru a opera ca PSP conferă titularului său dreptul de a presta servicii de schimb valutar, completate, după caz, cu contracte futures, care asigură riscurile de fluctuație a cursului de schimb specifice acestei operațiuni, fără a fi necesară o autorizație distinctă în acest sens.

80. Dacă aceasta este situația, nu ar mai fi necesar să se examineze obiectivele Directivei MiFID [II](31), care diferă de cele ale DSP2 în ceea ce privește firmele de investiții. Prevederile ambelor directive, referitor la finalitatea lor, trebuie să facă obiectul unei interpretări distincte.

d) Concluzie intermediară

81. În lumina considerațiilor de mai sus, credem că articolul 18 alineatul (1) litera (a) din DSP2 trebuie interpretat în sensul că, pentru a fi calificate drept servicii auxiliare conexe cu prestarea serviciilor de plată, serviciile de schimb valutar care includ contracte futures trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de dispoziția amintită. În acest scop, nu este necesar ca ele să respecte cerințele prevăzute de cadrul juridic MiFID II.

3. Relevanța reglementării MiFID II pentru comercializarea de către PSP‑uri a contractelor futures flexibile referitoare la monede

82. Considerațiile care precedă sunt în principiu suficiente pentru a răspunde la întrebarea preliminară: articolul 18 alineatul (1) litera (a) din DSP2 permite PSP‑urilor să ofere contracte futures precum cele în litigiu fără a fi necesară o (nouă) autorizație administrativă pentru a opera în calitate de prestatori de servicii de investiții supuși reglementării MiFID II.

83. Totuși, în lumina conținutului cererii de decizie preliminară, acest răspuns ar fi probabil incomplet dacă s‑ar omite examinarea eventualei incidențe în prezenta speță a dispozițiilor Directivei MiFID II și ale Regulamentului delegat MiFID II, la care se face referire în decizia de trimitere.

84. Prin urmare, ar trebui să se examineze dacă în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile pentru a exclude din domeniul de aplicare al Directivei MiFID II și al Regulamentului delegat MiFID II serviciul prestat de Ibanfirst către Iulicris.

85. Aceasta ar fi situația în cazul în care, după ce a fost calificat drept „serviciu de investiții” (în măsura în care include un instrument financiar precum contractul futures), serviciul în cauză:

– a fost furnizat ocazional în cadrul unei activități profesionale în cazul în care aceasta este reglementată de acte cu putere de lege care nu exclud furnizarea acestui serviciu [articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva MiFID II] sau

– ar include contracte derivate referitoare la monede, care prezintă caracteristicile menționate la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul delegat MiFID II.

86. Urmând ordinea din trimiterea preliminară, vom aborda în primul rând eventuala incidență a articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul delegat MiFID II.

a) Contracte derivate referitoare la monede care nu sunt considerate instrumente financiare, în sensul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul delegat MiFID II

87. Atunci când se încheie un contract derivat referitor la monede, iar conținutul său se încadrează în termenii articolului 10 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat MiFID II, dispoziția amintită prevede că el nu reprezintă un instrument financiar.

88. Condițiile de aplicare a acestei dispoziții implică faptul că contractul derivat referitor la monede „este” un mijloc de plată care: i) trebuie să fie decontat fizic, ii) este încheiat de cel puțin o persoană care nu este o contraparte financiară, iii) este încheiat pentru a facilita plata bunurilor, serviciilor sau investițiilor directe care pot fi identificate și iv) nu este tranzacționat într‑un loc de tranzacționare.

89. Am prezentat deja motivele pentru care considerăm că articolul 18 alineatul (1) litera (a) din DSP2 permite PSP‑urilor, în mod autonom, să furnizeze clienților lor servicii de schimb valutar (inclusiv în cazul în care acestea includ un contract futures). Prin urmare, nu este necesară îndeplinirea cerințelor Regulamentului delegat MiFID II în acest sens.

90. Dacă s‑ar opta pentru soluția contrară, instanța de trimitere, care are la dispoziție toate clauzele contractelor în discuție în prezenta cauză, ar trebui să evalueze îndeplinirea celor patru cerințe specifice cerute la articolul 10 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat MiFID II pentru a exclude prezența unui instrument financiar. Decizia de trimitere nu oferă suficiente informații în această privință.

b) Neaplicarea Directivei MiFID II în cazul serviciilor de investiții furnizate ocazional în cadrul unei activități profesionale

91. Directiva 2004/39, predecesoarea Directivei MiFID II, conținea o dispoziție similară articolului 2 alineatul (1) litera (c) din aceasta din urmă, care a fost interpretată de Curte.

92. Hotărârea Länsförsäkringar Sak Försäkringsaktiebolag ș.a.(32) privea consilierea într‑o plasare de capital, furnizată în cadrul unei intermedieri de asigurări privind încheierea unui contract de asigurare de viață cu acumulare de capital. Curtea a concluzionat că această activitate intra în domeniul de aplicare al Directivei 2002/92/CE(33), iar nu în cel al Directivei 2004/39.

93. Din această hotărâre se pot deduce consecințe utile pentru prezenta cauză, în măsura în care:

– în principiu, consilierea financiară ar putea intra în domeniul de aplicare material al Directivei 2004/39, întrucât constituie un „serviciu de investiții”. Intermediarul de asigurări poate fi calificat drept „firmă de investiții” atunci când furnizează această consiliere ca profesie sau ca activitate obișnuită;

– cu toate acestea, articolul 2 litera (c) din Directiva 2004/39 excludea din domeniul său de aplicare persoanele care furnizau „servicii de investiții ocazional în cadrul unei activități profesionale, în cazul în care aceasta este reglementată de acte cu putere de lege sau de un cod deontologic care nu exclud furnizarea acestui serviciu”;

– activitatea profesională a unui intermediar de asigurări constă, în conformitate cu articolul 2 punctul 5 din Directiva 2002/92, în intermedierea de asigurări. În măsura în care un astfel de intermediar propune, printre produsele de asigurare disponibile, un produs precum asigurarea de viață cu acumulare de capital, trebuie să se considere că consilierea privind plasarea de capital la care se referă acest produs este furnizată ocazional, întrucât este realizată în cadrul unei activități de intermediere referitoare la încheierea unui contract de asigurare, activitate care este supusă dispozițiilor legislative ale dreptului Uniunii, și anume celor ale Directivei 2002/92(34).

94. Urmând aceeași logică din Hotărârea Länsförsäkringar Sak Försäkringsaktiebolag ș.a., se pot deduce următoarele consecințe:

– activitatea principală a unui PSP (precum Ibanfirst) constă în prestarea de servicii de plată, în conformitate cu articolul 1 din DSP2, ale cărei dispoziții se aplică exercitării acestei activități. Articolul 18 din directiva menționată permite instituțiilor de plată să furnizeze servicii auxiliare conexe cu serviciile de plată, precum prestarea de servicii de schimb valutar, în condițiile pe care le‑am precizat anterior;

– deși în principiu contractele futures care completează prestarea serviciului de plată ar putea fi calificate drept activități de investiții, articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva MiFID II exclude din domeniul său de aplicare serviciile de investiții furnizate ocazional în cadrul unei activități profesionale reglementate;

– noțiunea de caracter ocazional al serviciilor de investiții a fost dezvoltată la articolul 4 din Regulamentul delegat MiFID II, care impune trei condiții pentru ca exonerarea prevăzută la articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva MiFID II să poată fi pusă în practică.

95. Potrivit articolului 4 din Regulamentul delegat MiFID II, „[…] se consideră că un serviciu de investiții este furnizat ocazional în cadrul unei activități profesionale atunci când se îndeplinesc următoarele condiții:

(a) există o legătură strânsă și concretă între activitatea profesională și furnizarea serviciului de investiții către același client, astfel încât serviciul de investiții poate fi considerat auxiliar în raport cu activitatea profesională principală;

(b) furnizarea de servicii de investiții clienților activității profesionale principale nu are drept scop constituirea unei surse sistematice de venit pentru persoana care desfășoară activitatea profesională respectivă; și

(c) persoana care desfășoară activitatea profesională respectivă nu comercializează și nici nu își promovează în vreun alt fel capacitatea de a furniza servicii de investiții, cu excepția cazului în care clienții sunt informați că aceste servicii sunt auxiliare activității profesionale principale”.

96. Trebuie să reiterăm considerațiile pe care le‑am expus anterior cu privire la autonomia articolului 18 alineatul (1) litera (a) din DSP2, a cărui aplicare nu necesită respectarea dispozițiilor MiFID II.

97. În cazul în care această premisă nu ar fi acceptată, ar reveni instanței de trimitere, care dispune de toate datele relevante, să stabilească dacă în speță sunt îndeplinite cele trei condiții prevăzute la articolul 4 din Regulamentul delegat MiFID. În ceea ce ne privește, ne vom limita să subliniem că:

– există o legătură strânsă și concretă între activitatea profesională a Ibanfirst, în calitate de PSP, și prestarea serviciului de investiții constând în completarea serviciului de plată prin schimb valutar (activitatea profesională principală) cu un contract futures. Contractele futures flexibile referitoare la monede constituie, din această perspectivă, un serviciu conex cu prestarea serviciului de plată;

– este mai îndoielnic că, în prezenta cauză, prestarea serviciului de investiții clienților din activității profesionale principale nu constituie o sursă sistematică de venituri pentru un PSP precum Ibanfirst;

– de asemenea, pot exista îndoieli dacă Ibanfirst comercializează sau își promovează capacitatea de a furniza servicii de investiții și, în caz afirmativ, dacă își informează clienții că aceste servicii sunt auxiliare în raport cu activitatea sa principală ca PSP.

98. În orice caz, chiar dacă nu ar fi îndeplinite aceste trei condiții (sau oricare dintre ele), iar serviciul în litigiu nu ar putea fi calificat drept serviciu de investiții furnizat ocazional, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva MiFID II, dezvoltat prin articolul 4 din Regulamentul delegat MiFID II, reamintim că aceasta nu ar împiedica aplicarea în speță a articolului 18 din DSP2.

V. Concluzie

99. În temeiul considerațiilor care precedă, propunem să se răspundă Tribunal de l’entreprise francophone de Bruxelles (Tribunalul pentru Întreprinderi Francofon din Bruxelles, Belgia) după cum urmează:

„Articolul 18 alineatul (1) litera (a) din Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 2002/65/CE, 2009/110/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, și de abrogare a Directivei 2007/64/CE

trebuie interpretat în sensul că

instituțiile care dețin autorizația necesară pentru a acționa în calitate de furnizori de servicii de plată sunt autorizate să furnizeze servicii auxiliare conexe cu prestarea de servicii de plată, precum serviciile de schimb valutar care includ contracte futures flexibile referitoare la monedele în cauză.

În acest scop, nu sunt aplicabile:

– articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE;

– articolul 4 și articolul 10 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat (UE) 2017/565 al Comisiei din 25 aprilie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele organizatorice și condițiile de funcționare aplicabile firmelor de investiții și termenii definiți în sensul directivei menționate.”

1 Limba originală: spaniola.

2 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 2002/65/CE, 2009/110/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 și de abrogare a Directivei 2007/64/CE (JO 2015, L 337, p. 35), denumită în continuare „DSP2”.

3 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE (JO 2014, L 173, p. 349), denumită în continuare „Directiva MiFID II”.

4 Regulamentul delegat al Comisiei din 25 aprilie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele organizatorice și condițiile de funcționare aplicabile firmelor de investiții și termenii definiți în sensul directivei menționate (JO 2017, L 87, p. 1), denumit în continuare „Regulamentul delegat MiFID II”.

5 Loi relative à la surveillance du secteur financier et aux services financiers du 2 août 2002 (Legea din 2 august 2002 privind monitorizarea sectorului financiar și serviciile financiare) (Moniteur belge din 4 septembrie 2002, p. 39121).

6 Loi relative à l’accès à l’activité de prestation de services d’investissement et au statut et au contrôle des sociétés de gestion de portefeuille et de conseil en investissement du 25 octobre 2016 (Legea din 25 octombrie 2016 privind accesul la activitatea de prestare de servicii de investiții și la statutul și monitorizarea societăților de administrare de portofolii și de consiliere în investiții) (Moniteur belge din 18 noiembrie 2016, p. 76915).

7 Loi relative au statut et au contrôle des établissements de paiement et des établissements de monnaie électronique, à l’accès à l’activité de prestataire de services de paiement, et à l’activité d’émission de monnaie électronique, et à l’accès aux systèmes de paiement du 11 mars 2018 (Legea din 11 martie 2019 privind statutul și supravegherea instituțiilor de plată și a instituțiilor emitente de monedă electronică, accesul la activitatea de prestator de servicii de plată și la activitatea de emisiune de monedă electronică și accesul la sistemele de plată) (Moniteur belge din 26 martie 2018, p. 29444).

8 SEPA este acronimul în limba engleză pentru Single Euro Payment Area (spațiul unic de plăți în euro). SEPA este spațiul în care cetățenii, întreprinderile și alți agenți economici pot efectua și primi plăți în euro în Europa, în interiorul și în afara granițelor naționale, în aceleași condiții și cu aceleași drepturi și obligații indiferent de locul în care se află. Acesta reprezintă un element esențial al pieței interne de plăți.

9 Decizia de trimitere, redactată în limba franceză, denumește aceste contracte „contrats à terme flexible”. Printre instrumentele financiare la care face referire punctul 4 din secțiunea C din anexa I la Directiva MiFID II se numără „contrats à terme”.

10 În ceea ce privește noțiunea de margin call a se vedea nota de subsol 11.

11 În contractele futures, marja inițială sau apelul în marjă reprezintă suma minimă care trebuie depozitată pentru a deschide o poziție. Această marjă servește ca garanție pentru pierderi, și nu ca plată integrală. Marja de menținere reprezintă soldul minim care trebuie menținut în cont atât timp cât poziția este deschisă. Dacă acest sold scade sub nivelul marjei de menținere stabilite, se activează un apel în marjă (margin call) pentru a solicita fonduri suplimentare, până la restabilirea marjei inițiale. Prin apelul în marjă, părții i se atrage atenția cu privire la faptul că trebuie să reconstituie soldul și că, în cazul în care nu adaugă fonduri (sau se închid poziții), operațiunea va fi închisă automat pentru a acoperi riscul. Apelul în marjă funcționează ca un avertisment critic de risc și constituie o măsură pentru a garanta lichiditatea și stabilitatea pieței, permițând operarea cu efect levier.

12 Hotărârea din 13 noiembrie 2025, Inteligo Media (C‑654/23, EU:C:2025:871), punctul 71, și Hotărârea din 15 iunie 2021, Facebook Ireland ș.a. (C‑645/19, EU:C:2021:483), punctul 115.

13 Decizia de trimitere, secțiunea a III‑a (Discuție) in fine. Sublinierea noastră.

14 În observațiile sale scrise (punctele 5 și 12), guvernul ceh susține că contractele futures referitoare la monede nu trebuie să îndeplinească alte condiții decât cele enunțate la articolul 18 alineatul (1) din DSP2. Numai în cazul în care nu ar fi îndeplinite aceste condiții s‑ar putea aplica exonerările prevăzute de reglementarea MiFID II.

15 În observațiile sale scrise (punctul 82), Comisia susține că, pentru a ști dacă o autorizație acordată unei instituții de plată în temeiul DSP2 poate acoperi încheierea de contracte futures flexibile, trebuie să se țină seama de condițiile prevăzute la articolul 18 din DSP2, și nu de reglementarea MiFID II.

16 Punctul 33 din observațiile scrise prezentate de Iulicris.

17 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO 2013, L 176, p. 338).

18 Hotărârea din 3 decembrie 2015, Banif Plus Bank (C‑312/14, EU:C:2015:794), punctul 69.

19 Hotărârea din 3 decembrie 2015, Banif Plus Bank (C‑312/14, EU:C:2015:794), punctul 69.

20 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului și a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului (JO 2004, L 145, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 247).

21 Hotărârea din 30 martie 2023, Hauptpersonalrat der Lehrerinnen und Lehrer (C‑34/21, EU:C:2023:270), punctul 40, și Hotărârea din 2 iunie 2022, HK/Danmark și HK/Privat (C‑587/20, EU:C:2022:419), punctul 25.

22 Hotărârea din 30 martie 2023, Hauptpersonalrat der Lehrerinnen und Lehrer (C‑34/21, EU:C:2023:270), punctul 41, și Hotărârea din 2 iunie 2022, HK/Danmark și HK/Privat (C‑587/20, EU:C:2022:419), punctul 26.

23 Pe lângă serviciile de schimb valutar, articolul 18 alineatul (1) litera (a) din DSP2 menționează în mod expres ca servicii auxiliare conexe cu prestarea de servicii de plată „[…] asigurarea executării operațiunilor de plată […], a activităților de păstrare în custodie, precum și a stocării și procesării datelor”.

24 Articolul 10 alineatul (1) din Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind serviciile de plată și serviciile de monedă electronică în cadrul pieței interne, de modificare a Directivei 98/26/CE și de abrogare a Directivelor (UE) 2015/2366 și 2009/110/CE, documentul COM(2023) 366 final din 28 iunie 2023.

25 Acest mijloc de plată trebuie: i) să fie decontat fizic din alte motive decât neîndeplinirea obligațiilor sau existența unui alt eveniment care conduce la reziliere, ii) să fie încheiat de cel puțin o persoană care nu este o contraparte financiară, în sensul articolului 2 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, iii) să fie încheiat pentru a facilita plata bunurilor, serviciilor sau investițiilor directe care pot fi identificate și iv) să nu fie tranzacționat într‑un loc de tranzacționare.

26 Astfel cum precizează Comisia în observațiile sale scrise (punctele 63 și 64), articolul 10 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat MiFID II limitează exonerarea la contractele derivate referitoare la monede încheiate de cel puțin o persoană care nu este o contraparte financiară, în sensul articolului 2 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Aceasta ar presupune excluderea de la articolul 18 din DSP2 a operațiunilor de schimb valutar încheiate între două instituții financiare, în condițiile în care această excludere nu figurează nicăieri în această din urmă dispoziție.

27 În conformitate cu acesta, Directiva MiFID II nu se aplică „persoanelor care furnizează servicii de investiții ocazional în cadrul unei activități profesionale, în cazul în care aceasta este reglementată de acte cu putere de lege sau de un cod deontologic care nu exclud furnizarea acestui serviciu”.

28 Considerentul (40) al DSP2 precizează că aceasta reglementează „[…] acordarea de credit de către instituțiile de plată, și anume acordarea de linii de credit și emiterea de carduri de credit, doar dacă acesta este strâns legat de serviciile de plată”. Considerentul menționat adaugă că „[…] [n]umai în cazul în care acordarea creditului se face cu scopul de a facilita efectuarea serviciilor de plată, fiind vorba de un credit pe termen scurt acordat pentru o perioadă care să nu depășească 12 luni, inclusiv sub forma unui credit care poate fi reînnoit, este oportun să se permită instituțiilor de plată să acorde un astfel de credit în ceea ce privește activitățile lor transfrontaliere, cu condiția ca acest credit să fie refinanțat folosind în principal fondurile proprii ale instituției de plată, precum și alte fonduri de pe piețele de capital, și nu fondurile deținute pe seama clienților în scopul efectuării de servicii de plată […]”.

29 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE și 2006/48/CE și de abrogare a Directivei 97/5/CE (JO 2007, L 319, p. 1).

30 Potrivit considerentului (4) al Directivei 2007/64, era necesar să se „[…] instituie la nivel comunitar un cadru juridic modern și coerent pentru serviciile de plată […] care să fie neutru, astfel încât să garanteze condiții concurențiale egale pentru toate sistemele de plăți, pentru a păstra posibilitatea consumatorului de a alege, ceea ce, în comparație cu sistemele naționale actuale, ar trebui să reprezinte un mare pas înainte din punctul de vedere al costurilor consumatorului, al siguranței și al eficienței”.

31 Considerentul (3) al Directivei MiFID II precizează că obiectul acesteia este să atingă „[…] nivelul de armonizare necesar pentru a oferi investitorilor un nivel ridicat de protecție și pentru a permite firmelor de investiții să își furnizeze serviciile în întreaga Uniune, care reprezintă o piață internă, pe baza supravegherii exercitate în statul membru de origine […]”.

32 Hotărârea din 31 mai 2018, Länsförsäkringar Sak Försäkringsaktiebolag ș.a. (C‑542/16, EU:C:2028:369).

33 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 9 decembrie 2002 privind intermedierea de asigurări (JO 2003, L 9, p. 3, Ediție specială, 6/vol. 4, p. 246), abrogată prin Directiva (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 ianuarie 2016 privind distribuția de asigurări (JO 2016, L 26, p. 19).

34 Astfel cum am precizat în Concluziile noastre din 21 noiembrie 2017 prezentate în cauza Länsförsäkringar Sak Försäkringsaktiebolag ș.a. (C‑542/16, EU:C:2017:879), punctele 96, 104 și 105, nivelul de risc al serviciilor de investiții este mai ridicat decât cel al serviciilor de asigurări și, prin urmare, controlul autorităților este mai strict în cazul societăților de investiții decât în cazul societăților de asigurare.